Arhiva

Posts Tagged ‘Alexandru cel Bun’

Discursul lui Mihail Kogălniceanu la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza

ianuarie 24, 2012 Lasă un comentariu

 

 

„Alegându-te pe Tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii ceea ce ţara toată doreşte: la legi nouă, om nou… Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun şi blând. Fii bun mai ales pentru aceia, pentru cari mai toţii Domnii trecuţi au fost nepăsători şi răi…”

 

 

Sursa: Biblioteca Sfântului Sinod al Patriarhiei

Preluat din CERTITUDINEA

MIHAI EMINESCU: TRATAMENTUL ROMÂNILOR DIN AUSTRO-UNGARIA (III). Românii apără de austrieci ceea ce n-au putut smulge turcii şi tătarii: autonomia Bisericii

Sunt în Bucovina două soiuri de slavi: huţulii, cum se vede un trib vechi de munte, care cuprinde şirul de nord al Carpaţilor, şi rutenii, fugiţi din Galiţia, aşezaţi între Nistru şi Prut. Cei dentâi sunt populaţie autohtonă şi duc un fel de viaţă care cu greu se poate descrie, viaţă de pasere pribeagă, originală şi liberă, şi nici autoritatea statului austriac nu prea pătrunde pintre dânşii, căci perceptori, subprefecţi şi a[lţii ] care i-ar prea supăra dispar câteodată fără urmă.

Dar nu aceştia li-s duşmani românilor.Din contra, românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi, şi ei pricep pe cea română. E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină cum ascultă cu atenţie la ceea ce-i spune oaspetele său, când se scoboară la câmpie. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte, fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia esplicabilă s-ar putea deduce că aceşti huţuli sunt ,,daci slavizaţi”, pe când românii cari-i pricep fără să li vorbească limba sunt ,,daci romanizaţi”. Acest trib este puţin numeros, mărunt la stat şi vioi.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: Un model de guvernare: domnia lui Grigorie Ghica al III-lea (II)

…Am vorbit prin gura cronicarilor de acea figură bărbătească din istoria ţărei noastre, deosebită cu totului tot de umbrele efemere ale fanarioţilor care l-au preces şi l-au urmat. Alături cu rapacitatea predecesorilor săi vedem pe acest bărbat plin de dezinteresare închinând viaţa sa binelui public, simplu în obiceiuri, isteţ la minte, cumpănit la vorbă, energic în fapte, acest bărbat care, domnind sub alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale, ar fi devenit o podoabă a veacurilor, nu un martir. E drept că pentru crearea unui om mare trebuieşte conlucrarea a doi factori; unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul şi inteligenţa persoanei istorice.

Aceasta a doua condiţie Grigorie Ghica Voievod a îndeplinit-o cu desăvârşire. Urmărind cu înţelepciune şi cumpătare binele şi integritatea patriei sale, le-au menţinut cu rară energie personală. Pân’ la cea din urmă clipă a vieţii sale. Ambasadorul austriac ce era în acea vreme în Constantinopoli s-a văzut silit a încredinţa pe cancelarul Kaunitz că, orice tranzacţie ar face cu acest voievod, concesiile sale vor fi numai aparente, căci acest caracter nu cedează şi nu se pleacă. El va urmări întotdeauna reîntregirea patriei sale, fie prin război, fie prin diplomaţie; de aceea trebuie înlăturat, înlăturat cu orice preţ. Tot astfel vorbeşte şi despre boieri; ei nu se pot cumpăra nici cu bani, nici cu titluri, nici cu promisiuni. Să fie bine constatat că Bucovina era de facto austriacă pe când ambasadorul le scria acestea lui Kaunitz. Trebuia dar nimicit acest om, a cărui tărie de caracter ameninţa pe răpitorul patriei sale, trebuia asasinat în taină, fără zgomot.
Şi astfel s-au şi urmat. În locul unde comuna Iaşi a aşezat un sarcofag de marmoră, în locul unde astăzi se ridică pe o columnă bustul nemuritorului martir, acolo s-au întâmplat acea faptă a întunericului, acea mişelie demnă de diplomaţia veacului trecut, acea neruşinată pălmuire a slăbiciunei şi dezbinării poporului românesc. Şi într-adevăr, ce ruşine mai mare putea să ni se întâmple? După ce ni se luase bucata de pământ unde zac oasele domnilor noştri de la Dragoş Voievod până la Petru Rareş, după ce ni se luase vatra strămoşească, începătura domniei şi neamului moldovenesc şi în care doarme cenuşa lui Alexandru cel Bun, legiuitorul şi părintele ţării, şi a lui Ştefan Vodă, pavăza creştinităţii întregi, după ce am pierdut pământul nostru cel mai scump, se asasinează, prin influenţa morală a Austriei, domnul care au îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fiii tăi ar fi fost uniţi totdeauna atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbăciune, te-au adus să-ţi vezi ruşinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnilor tăi cu sămânţa dezbinării în inimă, ci precum mergi şi te împărtăţeşti cu sângele Mântuitorului, astfel împărtăşeşte-ţi sufletul tău cu reamintirea trecutului; fără patimă şi fără ură între fiii aceluiaşi pământ , care oricât de deosebiţi ar fi în păreri, fraţi sunt, fiii aceleiaşi mame sunt.

(Fragment din articolul “Grigore Ghica Voevod” apărut în 1876 în “Curierul de Iaşi”. Articolul este prilejuit de comemorarea lui Grigore al III-lea Ghica, domnitor al Moldovei între 1764-1767 şi 1774-1777. Voievod luminat, acesta a fost executat de un capugiu otoman, în urma unei înţelegeri între Austria şi Rusia)

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA