Mulțumesc. Octavian Țâcu nu este candidatul meu!

Abia azi, după ce a depus actele la CEC, am realizat că Octavian Țâcu, doar ieri și azi, ne-a amăgit cel puțin de două ori:

 

Prima dată, ieri, când l-a făcut pe eroul, lăsând să se înțeleagă că detestă coabitarea politică cu Dodon, dar rămânând în același timp „deputat independent în cadrul blocului ACUM” ( cred că doar Ministerul de Interne al lui A. Năstase ar fi în stare să descifreze noțiunea de „deputat independent” dar „în cadrul blocului ACUM”, care, știe toată lumea, formează alianța de guvernare cu Dodon!), și

 

A doua oară, azi, când suntem puși în fața faptului împlinit: el este candidatul PUN-ului, eu înțelegând că târgul cu Șalaru a avut loc de mai mult timp și pe la spatele unioniștilor!

PUN-ul lui Băsescu, și el artizan al Alianței Kozak!

 

Astăzi, cel puțin pentru mine, am rezolvat o problemă:

 

Octavian Țâcu nu este candidatul meu!

 

Atâta timp cât șmecheri și profitori alde Șalaru și Țâcu ne vor fi băgați ca oameni politici, nu vom avea șansa să consolidăm curentul românesc în stânga Prutului.

Despre umflatul unuia care ne este prezentat drept „fondator”, aproape erou, al Mișcării de Renaștere Națională de dincoace Prut

Mă uit cum unele televiziuni, inclusiv TVR Moldova, îl umflă pe unul pentru a ne fi prezentat drept „fondator”, aproape erou, al Mișcării de Renaștere Națională de dincoace Prut.

Asta mă face să-mi amintesc ce scria, la 4 martie 2013, cotidianul on-line „Basarabia literară” al Societății Scriitorilor Români din Basarabia despre „adevărata față a apostolului neamului, Anatol Șalaru”:

„Cei care au prins perioada de început a mişcării de renaştere naţională îşi amintesc, cu siguranţă, de Anatol Şalaru în calitatea sa de lider al Cenaclului cultural „Alexei Mateevici”. Vorba e că despre acest episod din viaţa sa Anatol Şalaru îşi aminteşte cu multă plăcere şi cu orice ocazie. Mai mult, are chiar tentaţia deloc modestă de a exagera meritele sale din acea perioadă, prezentându-se publicului drept „fondator al mişcării naţionale din Moldova”, în cadrul mai multor acţiuni publice. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, la 28 august, la Cimişlia, în cadrul unei acţiuni de sărbătorire a Zilei Independenţei. Am fi trecut lesne peste acest episod curios, dacă numitul Anatol Şalaru nu ar fi declarat, la un moment dat, că în 1991 a refuzat să semneze, în calitatea sa de deputat în primul Parlament, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Anatol Şalaru a prezentat şi un aşa-zis motiv pentru care a făcut acest lucru: deoarece, vezi Doamne, nu recunoaşte şi nu a recunoscut niciodată statul de mucava Republica Moldova, optând constant pentru reunificarea Basarabiei cu România. Măi să fie, ne-am gândit noi! Uite un veritabil şi emoţionant exerciţiu de demnitate, consecvenţă şi ataşament necondiţionat faţă de idealurile româneşti! Era să ne scape chiar şi o lacrimă discretă, dar ne-am amintit brusc câteva amănunte picante din biografia numitului Şalaru, care ne-au readus cu picioarele pe pământ.

 

Ne-am adus aminte că rolul de ayatollah al reînvierii lui Anatol Şalaru a luat sfârşit brusc în 1990, când acesta a devenit deputat. Din momentul în care a ajuns demnitar, toate sentimentele sale patriotice s-au pulverizat brusc. Din militant pentru repunerea în drepturi a limbii române şi pentru emanciparea românilor basarabeni, Anatol Şalaru se metamorfozează în prieten şi fin de cununie al lui Anatol Stati, viitorul patron al ASCOM GROUP, totodată, bun amic cu Petru Lucinschi, ex-preşedinte al Republicii Moldova şi confident al lui Valeriu Pasat, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Ne-am reamintit, de asemenea, că în 1993, Anatol Şalaru şi Anatol Stati fondează Partidul Reformei, şi că în acea perioadă pretinsului fondator al mişcării de renaştere naţională îi repugna profund unionismul. Cităm un fragment dintr-o conferinţă de presă, organizată de Şalaru la 11 octombrie 1993. La întrebarea “Care este poziţia PR în problema-cheie a Basarabiei – reunirea cu România?”: “Scopul PR este consolidarea independenţei Republicii Moldova. Reunirea nu este problema-cheie a Basarabiei.” În cadrul aceluiaşi eveniment, Şalaru şi-a probat adeziunea faţă de înregimentarea Republicii Moldova în CSI. În discursul său înflăcărat de la Cimişlia, Anatol Şalaru a ţinut să tăinuiască isprăvile sale de acum 15 ani. Totodată, a căutat să tăinuiască opţiunea sa antiunionistă exprimată în 1993 şi adeziunea faţă de iniţiativa agrosocialiştilor de băgare cu forţa a Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente, structura politică menită să ţină fostele republici sovietice în sfera de influenţă a Moscovei.

Şi din acest episod deloc măgulitor din biografia politică a lui Anatol Şalaru, înţelegem clar că refuzul său de a semna Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova nu are nici o legătură cu sentimentele sale de român verde şi nu reprezintă nicidecum un act principial şi curajos. Din contra, este un gest care demonstrează fie laşitatea acestui personaj, fie dependenţa flagrantă de anumite structuri care doreau să menţină Republica Moldova sub papucul rusesc. Adoptarea şi semnarea Declaraţiei de Independenţă reprezintă un moment solemn în istoria oricărui stat. Momentul semnării Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova a fost, implicit, un eveniment cu profunde conotaţii simbolice pentru neamul nostru. Acest act de o importanţă cardinală pentru românii basarabeni reprezintă, fără putinţă de tăgadă, expresia clară şi univocă a voinţei de nezdruncinat a moldovenilor de evadare din Închisoarea Popoarelor. Urmând exemplul altor foste republici sovietice şi semnând Declaraţia de Independenţă a Moldovei, deputaţii din primul Legislativ au dat dovadă de curaj şi responsabilitate, dorind să demonstreze întregii lumi că Moldova nu mai vrea să fie parte componentă a defunctei Uniuni Sovietice şi doreşte să intre în familia popoarelor libere şi democratice, în spaţiul devenirii sale istorice.

 

Nu au subscris acestui act simbolic doar ticăloşii şi fosilele staliniste, la care, iată, aflăm că s-a alăturat şi aşa-zisul apostol al neamului, Anatol Şalaru. Dânsul are, fireşte, libertatea deplină de a-şi alege postura din care a refuzat semnarea documentului care a încununat eforturile Mişcării de Eliberare Naţională, însă conotaţia penală a gestului lui Anatol Şalaru, va fi întotdeauna umbrită de o profundă culpă morală faţă de întreg neamul românesc. Un om care a refuzat să semneze Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova poate fi catalogat şi drept persoană care acceptă menţinerea acesteia sub ocupaţia rusească. Astăzi acest individ caută cu disperare explicaţii deşănţate pentru gestul său abominabil. Numai că eventualele sale explicaţii ar trebui să fie adresate, în primul rând, martirilor care au vărsat sânge pentru libertatea poporului nostru. Sutelor de mii de moldoveni deportaţi în Siberia, milioanelor de moldoveni care, în 1989 şi 1991, au readus acasă Limba Română, Alfabetul Latin şi Independenţa Republicii Moldova.”

De ce purtai și eu „chistol”

Fostul meu coleg de la ziarul „Țara”, Ion Preasca, îmi trimite o replică la postarea mea despre „chistoalele” Ministerului Apărării pe care și le-au „cadonat” lor înșiși foștii miniștri ai Apărării, A. Șalaru și E. Sturza (informație făcută publică de actualul ministru al Apărării, din Guvernul Sandu).

„Țin minte că și Ștefan Secăreanu purta pistol. Acum 20 de ani”, scrie Ion Preașcă.

Da, am avut și eu un pistol, pe care l-am purtat legal, dar nu în Parlament și Guvern, așa cum făcea Iu. Roșca!

L-am procurat, în conformitate cu prevederile legale (nu l-am luat de la Ministerul Apărării), după ce, în 1998, am fost amenințat cu moartea în urma investigațiilor pe care le-am făcut (în calitate de deputat, dar și în cea de ziarist) pe marginea crimelor săvârșite de fostul viceministru al Justiției și șef al Departamentului Penitenciare, Evgheni Sokolov, (pus în această funcție de rețeaua rusească din anturajul lui M. Snegur) și demersurilor mele insistente privind demiterea acestuia din funcție și tragerea lui la răspundere penală.

Amănuntele în acest sens au fost publicate în ziarul nostru ȚARA, unde ai lucrat și tu, Ioane!

Pentru cei care nu cunosc, precizez că individul în cauză, Sokolov, în timpul războiului de la Nistru din 1992, a dispus mutarea unui număr important de deținuți (născuți în restul spațiului URSS și condamnați pentru crime foarte grave) din penitenciarele de pe malul drept al Nistrului în penitenciarele de pe malul stâng al Nistrului, aceștia fiind apoi eliberați, înarmați și puși să lupte împreună cu bandele separatiște și armata rusă de la Tiraspol împotriva apărătorilor integrității teritoriale a R. Moldova!

Am reușit atunci să obțin demiterea lui Sokolov, dar nu și pedepsirea lui!

Între timp, acesta a dovedit să spele putina și să fie instalat de guvernul Federației Ruse în funcția de șef al penitenciarelor în regiunea Moscova.

A. Șalaru cu chistol!

Am înțeles că foștii miniștri ai Apărării, A. Șalaru și E. Sturza, și-au „cadonat” și ei niște chistoale ale Ministerului condus de ei!

Ei, pentru ce-i trebuie lui Șalaru chistol?

De E. Sturza nu întreb, c-aista le-o luat să se joace, ca tot copchilu!

Dar lui Șalaru, om în toate mințile, pentru ce-i trebuie chistol de la Ministerul Apărării?!

Nu înțeleg!

Doar Iu. Roșca umbla cu chistoalele la șold prin Parlament și Guvern!

Fostul primar al Chișinăului și Opoziția GRU

Temerar, gestul lui D. Chirtoacă de a-l contacta pe fostul său coleg de partid, A. Șalaru, în vederea „consolidării votului unionist”.

Scârbavnic însă este răspunsul ostentativ al „liderului PUN”:

„Cea mai bună consolidare a votului unionist o putem face la aceste alegeri în jurul blocului ACUM”.

Cum poți să „consolidezi votul unionist” cu cei care dezagreează unioniștii, mai rău, cu cei care promovează pe lista lor electorală reprezentanți ai grupării dirijate de un angajat al GRU?

Șalaru își duce misiunea până la capăt: după ce a dezbinat PL-ul, are în sarcină imobilizarea și anihilarea definitivă a elementului românesc din stânga Prutului pentru viitoarele alegeri!

Un vis de aur al rețelei rusești prin care este controlat încă acest teritoriu românesc.

E și visul de aur al structurilor mafiote, care au jefuit sistemul bancar al basarabenilor prin intermediul acestei rețele rusești, de a scăpa de cel mai conștient segment electoral din RM, cel proromânesc, de care se teme atât puterea, cât și Opoziția GRU!

Șalaru este o sculă ordinară a sistemului care nu ne vrea uniți!

Deaceea trebuie ignorat!

Deaceea fostul primar al Chișinăului trebuie să „ia hățurile în mâini” și să constituie neîntârziat blocul electoral unionist!

Noi, românii unioniști, suntem mult mai mulți decât cei de la Putere, decât cei din Opoziția GRU sau decât cei de la Dodon!

Pur și simplu, ne-am lăsat amăgiți și ademeniți de fel de fel șalari nemernici care trăiesc bine și fără ideea națională românească.

27 decembrie 2018

ILIE BRATU, „unionistul pur și dur”

 

 

Mai ieri, un strateg „de serviciu” în probleme basarabene însăila pe Fb niște „formule de aglutinare a opoziției” de dincoace de Prut în vederea unor „poziționări de perspectivă” ale electoratului de aici indicând că „unioniștii puri și duri rămân a fi apanajul noului partid al lui Anatol Șalaru, cu steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu”.

„Strategul”, absorbit, în toată lungimea/înălțimea lui, de acuitatea strategică a „formulelor” sale „de aglutinare”, comitea însă în clipa sa de creație un lapsus: nu era clar în ce „formulă de poziționare” au fost „aglutinați” „unioniștii puri și duri” (înțeleg, fără „steag identitar românesc”) care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt „apanajul lui Șalaru”?

Unul dintre acești „unioniști puri și duri” este domnul Ilie Bratu!

Românul basarabean Ilie Bratu, „unionistul pur și dur” care a împlinit zilele acestea o frumoasă vârstă, 70 de ani!

Ilie Bratu, unul dintre basarabenii cei mai sinceri, mai devotați și mai dedați ideii și cauzei de unitate românească!

Ilie Bratu, deputatul de la Cojușna în primul Parlament care a votat ruperea noastră de fostul (și actualul) „imperiu al răului”!

Ilie Bratu, cel care a fost (și a rămas) bătaia de cap pentru agrarieni și pentru tot sistemul de ocupație dintr-un motiv care este unul de principiu, fundamental: a pledat, deschis și consecvent, cu toată făptura lui, pentru privatizarea pământului altfel decât aceștia au făcut-o – privatizarea prin restituirea pământului foștilor proprietari, adică „boierilor români”!

Ilie Bratu cu chipul său nestăpânit de om al adevărului „pur și dur”, neiubit de „patrioții” și „românii” din oficiu, cei deprinși să slujească cu același servilism puterea de ieri și puterea de azi, cărora le boțește sau chiar le azvârle cu totul masca de pe față prin ținută și discurs!

Ilie Bratu, pur și simplu românul basarabean născut în peroada de ocupație ruso-bolșevică ca atâtea sute, mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de români basarabeni care și-au purtat pe buze numele de român și numele Țării lor pentru că nu au avut dreptul s-o iubească!

Ilie Bratu, pur și simplu unionistul „pur și dur”, care nu are cum să fie „apanajul” unei făcături de partid al lui Șalaru pentru că el este „apanajul” Basarabiei înstrăinate și al Patriei sale cu numele România.

La mulți ani, frate Ilie!

Cu tot Neamul laolaltă!

15 octombrie 2018

Partidele politice de la București și dispersarea basarabenilor

Aud azi că PMP-ul lui Băsescu riscă să rămână fără grup în Senat, după ce niște senatori PMP ar fi trecut la PSD-ul lui Dragnea.

Ce să spun?

Băsescu este în situația liderilor de partid de aici de la Chișinău cărora Plahotniuc le cumpăra mai ieri deputații sau miniștrii, sau membrii de partid…

Un Șalaru, Guțu ș.a. de la PL sau de la alte partide…

Pe unii dintre aceștia Băsescu i-a încurajat chiar să-și trădeze echipa politică care i-a propulsat în Parlament, PUNând la cale încropirea a încă unui partid „unionist” în stânga Prutului. Ca și cum până la el nu erau destule partide de acest fel…

A lucrat astfel mână-n mână cu gruparea banditească de la guvernare pentru segmentarea românilor basarabeni…

Incursiunea lui politică-n Basarabia a avut un singur scop: salvarea de la pieire politică a PMP-ului din dreapta Prutului pe seama problemei spinoase a Basarabiei.

Mai mult decât atât: prezența, de multe ori gălăgioasă, a lui Băsescu în stânga Prutului și unele declarații de-a dreptul deochiate ale acestuia nu au făcut altceva decât să consolideze partida rusească din Basarabia, care, iată, este gata să-și pună labele pe capitala noastră Chișinău.

Din păcate, cam așa au făcut-o și o fac încă și alte partide de la București…

Acestea își creează filialele lor în Basarabia nu pentru a impulsiona procesul de afirmare a identității românești dincoace de Prut, ci pentru a-și spori cumva punctajul electoral pentru a accede în Parlamentul de la București.

Ne-au divizat după culorile și ambițiile lor politice…

Plus că își mai identifică și își cresc aici și niște lideri locali, unii dintre ei neștiind a lega barem o propoziție simplă, cu subiect și predicat, în limba română, dar ajunși peste noapte deputați sau senatori pe malurile Dâmboviței… sau nu știu ce fel de funcționari prin instituțiile statului român.

Umflați în pene, lipsiți de smerenie, ignoranți, grandomani, băieți de gașcă politică… unii din dânșii cu gânduri s-ajungă deja europarlamentari…

Cam asta este, din păcate, prestația partidelor politice de la București aici în Basarabia…

Am certitudinea că noi, basarabenii, eram mult mai uniți și mai săritori la nevoile noastre românești înaintea trecerii Prutului de către partidele de la București, care au venit să ne „aglutineze” politic astfel încât să fim cât mai dispersați.

Îmi cer scuze pentru sinceritatea și durerea cu care spun aceste lucruri…