Arhiva

Posts Tagged ‘Andrei Ciurunga’

Cahuleanul Andrei Ciurunga: „În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”

aprilie 9, 2018 Lasă un comentariu

 

 

La sărbătoarea Învierii din 1952, poetul Andrei Ciurunga se afla în lagărul de muncă Mustaţa de la Canal. A cerut să fie de gardă în acea noapte sfântă pentru a auzi clopotul bisericii din satul vecin.

Când a trecut sergentul pe acolo să vadă cum stau lucrurile, datoria lui Ciurunga era să-i raporteze evenimentele deosebite petrecute. Ciurunga i-a spus: „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”. După această neobrăzare, gradatul l-a pedepsit pe loc. „M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”, povesteşte Ciurunga în cartea sa „Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori”, apărută la Editura Fundaţiei Culturale Române, în 1992.

Andrei Ciurunga s-a născut la Cahul, în 1920, într-o familie de colonişti germani, Eisenbraun. Refugiat la Brăila în 1944, a publicat versuri sub numele de Robert Cahuleanu. În 1945 a scris un articol anticomunist în ziarul „Expresul”, iar în 1947, cu numele de Andrei Ciurunga, a publicat „Poeme de dincoace”, un volum anticomunist. A fost arestat abia după apariţia cărţii „Cântece de dor şi de război”, în 1950, când a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crimă de uneltire împotriva păcii”. A suferit în penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, dar a fost dus şi în lagărele de muncă de la Canal. Aici barăcile erau neîncălzite, deținuții nu aveau parte de asistenţă medicală, hrana era sub limita umanului, iar munca dura între 10 şi 12 ore pe zi. Bătăile şi chinurile erau zilnic administrate de brigadierii morţii, care inventau mereu motive de pedeapsă.

Cu toată suferinţa sau poate tocmai din cauza ei, Andrei Ciurunga a scris poezie şi în detenţie. Poezia era nu numai o alinare personală, ci și un balsam și pentru sufletele colegilor săi. Memorau cu toţii versurile care îi purtau în lumea liberă a spiritului, simţindu-se răzbunaţi. Poetul îşi scria versurile pe săpun până le învăţa pe de rost. Tot în memoriile sale spune că o dată, a ascuns în sân, sub pieptar, niște hârtii cu poeziile sale, aşa încât la un moment dat i s-a ascuns în „biblioteca” improvizată un şoricel.

A fost eliberat în 1954, dar în 1958 a fost din nou arestat pentru vina că poeziile sale circulau încă între deținuții de la Canal. A fost condamnat de data aceasta la 18 ani de muncă silnică. A ispășit 6 ani în Balta Brăilei şi la Gherla. A fost eliberat în 1964.

Andrei Ciurunga a trăit până în anul 2004, gustând din plin liber­tatea, și având timp să-și vadă publicate mai multe volume de poezii și memoriile din închisoare.

Ziarul Lumina

MĂRTURISITORII

Reclame

26 decembrie 2017: Cronica eliminării mele de la microfonul postului de radio VOCEA BASARABIEI

decembrie 28, 2017 Lasă un comentariu

Astăzi la emisiunea FORUM de la VOCEA BASARABIEI vom discuta despre Rezistența antisovietică și antibolșevică din Basarabia de la sf. anilor 40–începutul anilor 50 ai secolului trecut, dar și despre aceeași Rezistență (antikaghebistă și antioligarhică) din Basarabia de acum, din zilele noastre zbuciumate de la sf. anului 2017.

Vă aștept la una din ultimele mele emisiuni la Vocea Basarabiei astăzi începând cu ora 19.30.

SUS INIMA, frați români!

Facebook, 26 decembrie 2017, ora 10:36

 

***

 

Stimați prieteni și ascultători ai postului de radio VOCEA BASARABIEI, vă anunț că emisiunea FORUM de astăzi cu participarea subsemnatului în calitate de moderator, despre care v-am informat acum o oră și în cadrul căreia urma să discutăm despre Rezistența antisovietică și antibolșevică de la sf. anilor 40–înc. anilor 50 ai secolului trecut, dar și despre Rezistența antikaghebistă și antioligarhică de azi, a fost suspendată.

Mi s-a adus la cunoștință că de azi emisiunea FORUM va avea un alt moderator.

Vă mulțumesc mult pentru bucuria pe care mi-ați oferit-o Dumneavoastră în ultimele aproape opt luni de zile ca ascultători fideli și participanți activi ai frumoaselor discuții de la FORUM.

Le mulțumesc pe această cale și foștilor mei colegi de la VOCEA BASARABIEI pentru conlucrare și osul pus la fapta patriotică de afirmare a identității românești a Basarabiei.

Sfintele Sărbători, în pace, bucurie și unitate frățească!

Doamne ajută!

Facebook, 26 decembrie 2017, ora 12:21

 

***

 

Îmi prezint, pe această cale, scuzele mele în fața invitaților mei pentru emisiunea FORUM de la VOCEA BASARABIEI din această săptămână Veronica Boldișor, Petru Hadârcă și Vasile Șoimaru, împreună cu care urma să discutăm despre Rezistența antisovietică și antikaghebistă din Basarabia de la sf. anilor 40 –
începutul anilor 50 ai secolului trecut, precum și despre jertfa martirilor pentru Hristos în perioada regimului comunist Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor, basarabeanul nostru de la Sângerei), Andrei Ciurunga (basarabeanul nostru de la Cahul) și Mircea Vulcănescu.

Îi anunț că emisiunea FORUM în varianta moderată de subsemnatul a fost suspendată începând cu ziua de azi.

Vă mulțumesc pentru bunăvoința Dumneavoastră de a fi acceptat să dați curs invitației mele.

Vă doresc să aveți parte în continuare de Sărbători liniștite și pline de bucurii.

La mulți ani!

Doamne ajută!

Facebook, 26 decembrie 2017, ora 14:21

Poezia detenţiei. Andrei Ciurunga – RUGĂCIUNEA PENTRU OSÂNDIŢII CĂZUŢI

 

 

 

Primeşte, Doamne, fumul rugăciunii
ce se înalţă tremurând în grai
şi urcă până sus, pe scara lunii,
spre scaunul pe care ştim că stai.

Îngenuncheaţi pe lanuri secerate,
rugămu-ne, Stăpâne de apoi,
să-i vindeci cu azur şi bunătate
pe duşii prea devreme dintre noi.

Ei au plecat cu rănile deschise
de sub înalte maluri ce se rup,
cu visele din gând făcute trup,
cu rănile din trup făcute vise.

Şi până ieri i-am tot avut alături,
au stat aici, cu noi, pe vagoneţi,
au dat tribut aceloraşi lopeţi
şi-au ars de friguri sub aceleaşi pături.

La masa cu castroane uniforme
au luat şi dânşii ciorbele la rând,
dar prăbuşiţi sub cizme şi sub norme,
s-au desfăcut de lanţuri mai curând.

Primeşte-i, Doamne, cum primeşti tămâia –
şi dacă-i culci în raiul Tău cu flori,
să pui, ca pe morminte, doi bujori
pe-obrajii storşi şi galbeni ca lămâia.

În ochii goi, plecaţi fără lumină,
sădeşte câte-un pui de viorea.
Ei pot stropi toată grădina Ta
cu cât au plâns aici, pe rogojină.

Şi gurilor care-au strigat în stradă
că vin blesteme mari peste norod,
mai caută-le, Doamne, prin livadă
câte-un cireş întârziat sub rod.

Flămânzi au lunecat spre cele sfinte
şi de ruşine poate nu Ţi-au spus,
de-aceea Te rugăm să-i laşi, Părinte,
să bea din calea laptelui de sus.

Iar dacă n-ai cumva destulă pâine,
în loc de mămăligă ai putea
să le împărţi la masă luna Ta
şi să zideşti o altă lună, mâine.

Iar sfintelor căzute-n rugăciune:
mame, surori, logodnice, soţii,
poartă-le paşii către morţii vii
să le găsească gropile comune.

Şi dă-le tot alintul, toată mierea
din fagurii nescriselor scripturi –
izvoarele, pe frunte, din păduri,
şi din adânc, în suflete, puterea.

Îngenunchind pe lanuri secerate
sau la troiţe scunde de trifoi,
se roagă, Doamne, într-un glas cu noi
un neam întreg de frunţi însângerate.

Sărută rana ţării cu senin
şi miluieşte-i cu odihnă blândă
pe cei ce-au dus a crucilor osândă
şi dorm sub dâmburi fără cruci. Amin.

 
Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Cahuleanul Andrei Ciurunga, marele poet al închisorilor comuniste

aprilie 24, 2017 Lasă un comentariu

 

 

 

Andrei Ciurunga, marele poet al închisorilor comuniste, despre Basarabia noastră: ŢARA MEA DE DINCOLO DE ŢARĂ. „De-am strigat apoi că eşti a noastră/ tânără, întreagă şi pe veci,/ m-au închis între pereţii reci/ şi mi-au pus zăbrele la fereastră”. „Dar pândesc la drum o primăvară…” (Florin Palas)

Ţara mea de dincolo de ţară
cu privirea umedă de jind,
te-am purtat în mine pribegind
ca pe-o flacără ce arde pe comoară.

Încă din pruncia mea de aur
m-am simţit cu tine cununat,
dar te-a vrut al ei – şi te-a furat
nesătula poftă de balaur.

De-am strigat apoi că eşti a noastră
tânără, întreagă şi pe veci,
m-au închis între pereţii reci
şi mi-au pus zăbrele la fereastră.

Azvârlit în temniţa duşmană
gem adânc, însângerat sub fier,
şi pun atunci câte-un crâmpei de cer
din seninul tău – bandaj pe rană.

Foamea când îmi cască noi abise,
vine câte-un pui de cozonac
ce-a crescut, ca mine, pe Bugeac,
trupul să mi-l sature prin vise.

Ţara mea de dincolo de ape,
dacă şovăi în credinţa mea,
simt cum îmi trimiţi, vânjoşi, să-mi stea
toţi stegarii din Orhei pe-aproape.

Când îmi dau târcoale bezne grele,
lilieci când se izbesc de grinzi,
numai tu prin noapte îmi aprinzi
policandrul Nistrului cu stele.

Zgribulit, în hainele vărgate,
astăzi vântul iernii îl ascult.
Hora noastră a murit demult,
frigul muşcă tălpile-ngheţate.

Dar pândesc la drum o primăvară
să întindem iar din prag în prag
hora mare sub acelaşi steag,
ţara mea de dincolo de ţară…

 

DANIIL SIHASTRUL

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
aşa cum scris-a pana de poet,
bătrânul Ştefan glăsui încet
către sihastrul ce-a fugit de lume:

– Când am simţit pe-al ţării trup nepace,
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.

Vândut-aţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.

Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?

De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
– Măria Ta, eram în rugăciune.

Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus în cuget bănuială.

Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpusteşte-acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
că prea e sus – şi nu pot s-o apuce.

Măria Ta, înseninează-ţi faţa:
arcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă marele îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.

Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe niciun drum
să ne oprească iureşul, Ştefane!

Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir,
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti cuminecat acasă.

Preluare de pe Facebook