Arhiva

Posts Tagged ‘Armata Roşie’

ANTONESCU, ALTFEL (5). Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu ii serveste o lectie istorica si de istorie lui Mihai de Hohenzollern

februarie 9, 2013 Lasă un comentariu

Hitler Stalin Roosevelt Churchill Antonescu Mihai - Prof Buzatu - Ziaristi Online

Distanţarea de evenimente, în spaţiu şi în timp, mai cu seamă în cazul celor decisive ori aşa-zis controversate, este netăgăduit în avantajul istoricului. Întrucât beneficiul perspectivei îi îngăduie depăşirea „presiunii” factorilor subiectivi, iar absenţa foştilor „actori” şi obişnuitele condiţionări provocate de anume interese imediate politice, militare, morale,  religioase etc. ori, mai rău, dispariţia, provocată sau nu, a unor materiale, toate acestea sunt compensate de deschiderea arhivelor şi de lipsa cenzorilor, reali ori virtuali. Intervin şi alte nenumărate avantaje, dar nu stăruim. Precizăm că, de această dată, avem în vedere lovitura de stat de 23 august 1944 despre care, din momentul producerii şi până în prezent, s-a scris o bogată şi inegală literatură, participanţii lăsându-ne importante mărturii (unele în multiple variante!), iar documentele păstrate în fondurile publice ori personale depăşesc cifrele obişnuite – aproximativ 10 000 edite şi inedite „numai” pentru ziua impactului: pregătirea şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi a unora dintre colaboratorii săi apropiaţi, cele dintâi desfăşurări interne şi externe sau urmările (cf. Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu – Forţa destinului. O biografie, Iaşi, Tipo Moldova, 2012, p. 547-548). Se mai impune  precizarea că, în general, materialele publicate, pagini memorialistice ori studii ştiinţifice, nu au rezistat timpului, trebuind să suporte corecturi, majore ori minime, deşi au existat şi excepţii (Grigore Gafencu, Constantin Pantazi, Pamfil Şeicaru, Gheorghe Barbul, Ion Gheorghe, Ion Pantazi, George Duca). Cum istoria se dovedeşte, de regulă, părtinitoare cu … învingătorii, prăbuşirea regimului antonescian a fost înălţată la rangul de zi naţională, consecinţele relevate au fost admise numai cele exclusiv … pozitive (salvarea României, scurtarea duratei ostilităţilor, aportul la lichidarea fascismului şi salvarea civilizaţiei etc.), iar rolurile/rosturile participanţilor au fost împărţite şi chiar măsurate diferenţiat – regele Mihai şi camarila, partidele politice „burgheze” ori cele de „stânga” (PNŢ, PNL, PSD şi PCR), pentru a se impune decisiv atenţiei cititorului, îndeosebi după 1954, „meritele”  comuniştilor … români (cu toate că, în rândul celor aproximativ 1 000 de indivizi, prevalau evreii, unguri şi ruşii basarabeni), şi asta după ce, prin 1945-1953, contribuţia URSS, a lui I. V. Stalin şi a Armatei Roşii fusese impusă oficial şi recunoscută drept fundamentală pentru „eliberarea de sub fascism” şi „construcţia noii Românii”, deşi totalmente subjugată Kremlinului.

Maresalul Ion Antonescu Regele Mihai

Citește mai mult…

ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

februarie 3, 2013 Un comentariu

 

În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau  externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.

Citește mai mult…

Acad. Florin CONSTANTINIU: Noi şi ungurii

Proiectele de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării au inflamat spiritele şi au reactivat tensiunile româno-maghiare. Cine urmăreşte însă atent scena politică din România, constată imediat că există o disimetrie: inflamarea este mai puternică în partea maghiară, în timp ce în partea română domneşte apatia (doar politicienii – cu jocurile şi mizele lor – se agită). Disimetria amintită are o explicaţie istorică. La nivelul activităţii politice, UDMR este nemulţumită că partenerii de guvernământ, care, pentru a rămâne la putere, i-au satisfăcut mereu dorinţele, au acum soluţii diferite. Printr-una din anomaliile democraţiei, UDMR a devenit arbitrul vieţii politice din România. Aşa cum, odinioară, regele chema la guvernare partidele, tot astfel acum Majestatea Sa UDMR decide, prin alăturarea la un partid, dacă PDL sau USL se află la putere. O astfel de situaţie, când o minoritate hotărăşte cine conduce ţara, naşte noi apetituri: „pofta vine mâncând” zice înţelepciunea populară, iar UDMR vrea să beneficieze din plin de statutul ei atât de avantajos.

Citește mai mult…

Cum era urmărită elita militară a Basarabiei de poliția politică sovietică

ianuarie 19, 2011 Lasă un comentariu

Din Uniunea ofiţerilor basarabeni în rezervă au făcut parte şi deputaţi în Sfatul Ţării, care au votat Unirea în 1918

Fosta elită militară din Basarabia îşi propunea, în perioada interbelică, să lupte împotriva comunismului, se arată în documentele încăpute pe mâna ruşilor în 1940, descoperite în arhivă.

Uniunea ofiţerilor basarabeni în rezervă din Basarabia era o organizaţie importantă în perioada interbelică. Îşi avea sediul în Chişinău, în clădirea în care a funcţionat, în perioada sovietică, hotelul „Moldova“ (astăzi, oficiul central al unei bănci comerciale). Despre aceasta aflăm dintr-un dosar din arhiva fostului KGB, păstrată  la Serviciul de Informaţii şi Securitate, la care am avut acces recent ca membru al Comisiei pentru studierea comunismului.

Democraţie supravegheată

Societatea românească interbelică era una în care democraţia era pe o pantă ascendentă. Asociaţiile profesionale erau considerate ca ceva normal, însă cele mai active erau urmărite cu atenţie de organele securităţii de stat din România. Şi asta pentru că atmosfera din Basarabia era destul de tensionată, dat fiind pretenţiile URSS asupra provinciei şi prezenţa în regiune a numeroşi agenţi din stânga Nistrului trimişi pentru a destabiliza situaţia. Atenţia sporită se explică şi prin faptul că multe organizaţii activau drept paravan al Partidului Comunist din România, interzis în 1924, după rebeliunea de la Tatarbunar.

Acte lăsate bolşevicilor

Atunci când Armata Roşie pune stăpânire pe Basarabia, la 28 iunie 1940, administraţia românească se retrage în grabă, astfel că o parte importantă din actele oficiale încap pe mâna bolşevicilor. Printre acestea sunt şi documente secrete ale Siguranţei, organul care se ocupa de protecţia intereselor României. Multe acte sunt traduse imediat în rusă de NKVD.

Este şi cazul documentelor ce se referă la  Uniunea ofiţerilor în rezervă din Chişinău, creată în 25 martie 1928, la zece ani după Unirea Basarabiei cu România. Activitatea organizaţiei prezintă un interes deosebit pentru poliţia politică sovietică întrucât era vorba de un grup social cu un rol aparte în societatea basarabeană interbelică, similar celui pe care îl avea, înainte de 1917, clubul nobilimii.

Au declarat război comunismului

Potrivit documentelor, în şedinţa din martie 1930, Uniunea ofiţerilor îşi propune să lupte împotriva comunismului şi declară oportună colaborarea cu Siguranţa în acest scop. Mai mult, foştii ofiţeri cer instituirea stării de asediu în provincie în legătură cu activizarea mişcării ilegale comuniste, susţinută insistent de peste Nistru. Printre scopurile Uniunii figura, conform programului de activitate, „întărirea unităţii spirituale dintre Basarabia şi întreaga ţară“, „stabilirea unei solidarităţi frăţeşti între ofiţerii basarabeni şi ofiţerii din alte provincii“, „propaganda cultural-naţională în Basarabia“.

Organizaţia avea şi obiective cu caracter social. Între altele, foştii ofiţeri ai armatei ruse şi ai armatei Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) cereau pensii egale cu cele ale ofiţerilor Armatei Române. Ei îşi sprijineau demersul prin faptul că au contribuit, unii cu riscul vieţii, la Unirea Basarabiei cu România. Totodată, ofiţerii în rezervă se simţeau nedreptăţiţi de faptul că, prin reforma agrară din 1921, le fuseseră confiscate pământurile, fără să le fie achitate despăgubiri.

Îşi apărau drepturile sociale

Nimeni dintre membrii Uniunii ofiţerilor nu a avut de suferit în perioada interbelică, ceea ce este o dovadă a democraţiei promovate de Statul Român. Or, în state totalitare, precum Uniunea Sovietică, asemenea gesturi de critică la adresa autorităţilor ar fi fost interpretate drept antistatale, iar iniţiatorii ar fi fost condamnaţi la închisoare sau chiar executaţi. Totodată, trebuie subliniat faptul că aceste documente infirmă teza invocată des de către istoriografia şi propaganda sovietică potrivit căreia membrii elitei basarabene care au votat Unirea ar fi fost răsplătiţi fiecare cu câte 50 de hectare de pământ.

Din Uniunea ofiţerilor în rezervă au făcut parte personalităţi notorii ale Basarabiei, printre care Anton Crihan, membru marcant al Sfatului Ţării, deputat în Parlamentul României; Gherman Pântea, deputat în Sfatul Ţării, primar al Chişinăului; Ion Buzdugan, secretar al Sfatului Ţării, deputat de numeroase ori în Parlamentul României. Din fericire, majoritatea au reuşit să se refugieze peste Prut şi astfel au supravieţuit terorii bolşevice. Cei care au ales să rămână în Basarabia (Emanuel Cateli, Gheorghe Druţă) au avut o soartă tragică, fiind trimişi în închisorile sovietice.

Dispărut în drum spre Siberia

Gheorghe Druţă este unul din foştii ofiţeri basarabeni care nu s-a refugiat peste Prut la venirea ruşilor. Într-o notă scrisă de mână, din arhiva fostului KGB, datată cu 26 iulie 1940, figurează drept „agentul nostru”, adică sovietic. Nu ştim ce ar fi însemnat aceasta. Cert este însă că la 6 noiembrie 1940 Gheorghe Druţă este arestat, iar la 7 martie 1941 este condamnat la opt ani de GULAG. Istoricii presupun că a murit în drum spre Siberia.

Igor Caşu

Sursa: historia.ro

//