Arhiva

Posts Tagged ‘Bălţi’

Echidistanța, ca formă de ipocrizie la Bălți

Am ascultat și citit mai multe știri și comentarii despre conflictul „dintre cele două mitropolii” din ziua comemorării victimelor deportărilor regimului de ocupație, 6 iulie, de la Bălți.
 
Dar cel mai tare m-a scârbit comentariul pe marginea acestui regretabil eveniment scris de Anatol Moraru de la portalul bălțean „Nordnews”.
 
Chiar din titlul răsunător al materialului – „Cum preoții de la Bălți au transformat comemorarea deportaților într-un spectacol penibil” – autorul pune cu premeditare semnul egalității între Mitropolia Basarabiei și cea care reprezintă, necanonic și agresiv, biserica rusă.
 
„(…) Preoții din Bălți de la cele două mitropolii: a Moldovei și a Basarabiei, veniți să oficieze slujbe de pomenire pentru sufletul celor pierduți în ghețurile Siberiei, la monumentul înălțat în memoria deportaților, s-au dat sub ochii participanților la comemorare și pe căldură mare într-un spectacol penibil”, mai scrie echidistantul ziarist, întrebându-se dezgustat:
 
„Oare când vom trăi (în viața asta) într-o țară așezată?”.
 
Vom „trăi într-o țară așezată” când vor înțelege și unii ziariști, inclusiv autorul materialului de mai sus, că este greșit și păgubos să pui semn de egalitate între Mitropolia Basarabiei, Biserica Noastră Românească, care este canonică aici la ea acasă, și biserica rusească, expansionistă, de ocupație și necanonică pe pământul Basarabiei!
 
Accentuez că autorul materialului anume acest lucru ticălos (în chip neomarxist și progresist) îl face prin felul ipocrit în care interpretează lucrurile: celui care îi va citi relatarea trebuie să i se facă a lehamite de „spectacolul penibil” în care s-au dat „preoții de la Bălți”, deci, toți preoții, inclusiv cei de la Mitropolia Basarabiei peste care a tăbărât, a văzut toată lumea, în chip banditesc șleahta moscovită!
 
Ar fi bine ca acest autor, înainte de a scrie „despre cele două mitropolii”, să citească cele scrise de Mihai Eminescu despre ce înseamnă Biserica ortodoxă a Răsăritului pentru noi, românii, și ce forme ia aceasta la ruși.
 
Iată ce scria marele ziarist în TIMPUL la 6 septembrie 1880:
 
„Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept”.

Slugă a mafiei și detractor

aprilie 22, 2018 Lasă un comentariu
Petru Bogatu, prim-cronicar al mafiei aflată la guvernare, mai scrie un denunț.
Și de data asta el lovește în organizația de unde s-a hrănit timp de peste zece ani.
Este vorba de un denunț împotriva unui vechi frontist de la Bălți, Simion Guțu, pe care îl cunosc foarte bine – a fost șef al filialei fostului PPCD, cel românesc, mai mulți ani la rând.
Aflu acum, din întâmplare, că Simion este candidatul PAS pentru alegerile primarului de la Bălți.
Nu știam de asta, dar m-am bucurat că un fost coleg din organizația în care mi-am petrecut peste douăzeci de ani din viață ia parte la niște alegeri.
Mai puțin mă interesează acum dacă partidul care îl promovează în funcția de primar la Bălți este sau nu al Maiei Sandu, fapt pe care pune accent Bogatu în denunțul său:
„Candidatul Maiei Sandu la Bălți e un fost colaboraționiist al regimului președintelui Voronin”, scrie acesta incriminând.
„Simion Guțu, candidatul PAS pentru alegerile primarului din Bălți, ar avea serioase probleme de integritate. Este mult prea delicat spus. Acest personaj, un apropiat al dughinistului Iu. Roșca, are adevărate schelete în dulap. Până în toamna anului 2009, Simion Guțu, împreună cu șeful său de partid, a făcut parte de fapt din echipa comunistului Vladimir Voronin cu care PPCD a coabitat, împărțind puterea, încă din 2005. A colaborat cu administrația comunistă din Bălți, a sprijinit la unison cu partidul din care făcea parte reprimarea bestială a manifestațiilor anticomuniste de la 7 aprilie, s-a opus instalării unei guvernări pro-europene după înfrângerea PCRM în alegerile din iulie 2009. Nu e de mirare că vicepremierul guvernului comunist din 2009, Iu. Roșca, și administrația comunistă a primăriei din Bălți i-au făcut cadou un apartament. A fost un colaborator sârguincios. Bănuiesc că și astăzi nu-i mai puțin harnic”, mai scrie în denunțul său Bogatu ca un detractor ordinar.
Cel mai mare dezgust mi-l trezește nu neadevărul turnat de Bogatu, ci tonul slugarnic al denunțului său, ton cultivat de școala superioară de partid a regimului sovietic ocupant pe care acesta a absolvit-o!
El continuă în chip manipulator să identifice PPCD-ul cu numele „dughinistului Roșca”. După el, toți membrii PPCD-ului, mii și mii de basarabeni, inclusiv Simion Guțu, sunt „colaboraționiști ai regimului președintelui Voronin” și au luat parte la abuzurile acestuia.
În nenumăratele deplasări în teritoriu pe care le-am avut de-a lungul anilor am fost nu o singură dată oaspetele casei lui Simion Guțu. Acesta locuia împreună cu soția și copiii într-o cameră de cămin din Bălți. Știu că grupul nostru parlamentar a făcut mai multe demersuri în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai ale colegului nostru. M-am bucurat nespus de mult atunci când am aflat că administrația locală din Bălți i-a repartizat un apartament, pentru reparația căruia, din câte îmi amintesc, Simion urma să investească foarte mulți bani, bani pe care, evident, nu-i avea.
Nu știu cum s-au desfășurat lucrurile în continuare pentru că de ani buni nu m-am mai văzut cu colegul meu de la Bălți. Aflu din presa locală, pe care o citează Bogatu, că unul din copiii săi ar fi având probleme cu justiția.
Nu cunosc. Cine nu are azi probleme?
Știu cu certitudine însă că fostul nostru coechipier de la Bălți nu este sperietoarea pe care caută să ne-o arate în chip enkavedist detractorul Bogatu.
Personal, îl știu pe Simion Guțu de om onest!
Om capabil să facă față funcției de primar al Bălțiului!
Este un bun român! Este apărătorul și promotorul inimos al idealurilor noastre românești! L-am văzut și l-am simțit alături de colegii noștri demonstrând și protestând împotriva regimului Voronin în acțiunile noastre exemplare din 2002: a stat nopți și zile la rând înghețând în corturile din Orășelul Libertății!
Acolo unde nu l-am văzut pe detractorul său de azi Petru Bogatu.
Simion Guțu este omul care a ținut la echipa sa politică!
El nu a hulit-o și nu a scuipat-o așa cum face Bogatu, cel pe care nu l-am auzit în ieșirile sale de cronicar al regimului de azi să dezvăluie fața adevăraților autori ai jafului bancar din Republica Moldova și cel care a promovat și promovează metodic votul mixt al binomului Dodon-Plahotniuc.

Câteva nedumeriri legate de Marea Adunare de Centenar

martie 23, 2018 Un comentariu

Mi se trimit insistent SMS-uri:
 
„Vino Duminică, 25 martie, ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale să marcăm împreună cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România!”.
 
Vin, de ce nu?
 
În același timp, citesc pe undeva că la eveniment vor fi prezenți și un șir de politicieni de la București: Băsescu, Orban etc…
 
Mă întreb acum:
T. Băsescu în ce calitate vine la eveniment – de fost Președinte al României, de Președinte de onoare PUN, de Președinte de onoare PMP sau de simplu cetățean al Republicii Moldova care, de rând cu toți „unioniștii duri și puri”, reprezintă „steagul identitar românesc” în Basarabia, după cum ne indica toamna trecută înaltul său consilier Iulian Chifu?
 
Mă întreb de asemenea dacă nu cumva carismaticul lider opozant de peste Prut, L. Orban, va sosi la mărețul eveniment să transmită noi mesaje privind „poziționările de perspectivă” de dincoace de Prut, sugerând noi „formule de aglutinare a opoziției” de la Chișinău, așa cum făcuse el în vizita de astă-toamnă în capitala Basarabiei, după cum relata același înalt consilier al lui Băsescu?
 
Apropos, mă întreb dacă va fi în Piață duminică și prolificul consilier al lui Băsescu, Iulian Chifu, în persoană, cel care scria recent în portalul Deschide.md, am înțeles, finanțat și din bani ai statului român, un amplu editorial laudativ despre liderul PD, V. Plahotniuc?
 
Șuvoiul ăsta de întrebări vine peste mine pentru că nu sunt la curent cu Programul Marii Adunări de Duminică, nu cunosc numele organizatorilor și nu știu care vor fi deciziile luate la o sută de ani împliniți de la Marea Unire din 1918.
 
Eu personal tare aș fi vrut ca o asemenea Mare Adunare, pe lângă evocarea și cinstirea faptelor patriotice ale înaintașilor noștri, să decidă cel puțin două lucruri foarte importante, concrete și extrem de folositoare pentru Unirea Noastră Românească:
 
1. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților unici ai forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău și pentru cea de Primar al municipiului Bălți, care urmează să fie aleși la 20 mai a.c.
 
2. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru fiecare circumscripție electorală stabilită în urma votului mixt adoptat de binomul Dodon-Plahotniuc, în baza căruia vor fi desfășurate alegerile parlamentare din toamnă.
 
Pentru asta, bineînțeles, ar fi fost normal ca un fost președinte al României, așa cum este T. Băsescu, să se fi lansat politic într-un teritoriu românesc aflat încă în mrejele Moscovei, nu în calitate de concurent politic/președinte PUN, ci ca factor coagulant și unificator al segmentului românesc și pro-european din acest teritoriu!
 
Asta trebuia să facă Băsescu, nu un partid de buzunar al lui V. Plahotniuc!
 
Aceasta ar fi fost cea mai bună „formulă de aglutinare a opoziției” basarabene pe care tot vine să ne-o sugereze unul ca L. Orban!
 
Despre asta ar fi trebuit să scrie I. Chifu în editorialele sale publicate de o instituție de presă finanțată de statul român, nu să-l laude pe V. Plahotniuc!
 
Iertată să-mi fie îndrăzneala.
 
Vă salut și vă îmbrățișez pe toți de Centenar, iubiți frați români!
 
 
 

Părintele Statului Naţional Unitar Român îşi doarme somnul de veci printre torţionari

iunie 30, 2011 2 comentarii

 

VASILE STROESCU, un nume aproape uitat astăzi, a fost cea mai mare personalitate a vremii sale, contribuind cu mintea şi cu banii (mulţi, foarte mulţi) la menținerea unui spirit românesc treaz, în special în provinciile ocupate. A înălțat biserici, școli, spitale, a dat burse studenților din străinătate, a luptat pentru drepturile românilor, oriunde se aflau ei. A militat pentru reîntregirea României și a fost primul președinte al Parlamentului de după Marea Unire. Acum îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Sfânta Vineri, în cea mai jignitoare vecinătate: pe Aleea comuniştilor.

Crochiu biografic

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în Trinca, judeţul Hotin, în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. Era mezinul, într-un șir de 15 copii, din care nu au supraviețuit însă decât opt (patru fete și patru băieți). Se știe că, o vreme, familia sa s-a stabilit în Transilvania, după care a revenit în Basarabia.

Se pare că spiritul filantropic era o caracteristică genetică în familia Stroescu. Primii care au făcut astfel de acțiuni au fost frații săi, care au încercat să susțină prin diverse donații învățământul românesc din străinătate și câteva instițutii culturale din vechiul Regat.
Vasile Stroescu a fost un fervent susţinător al învăţământului şcolar românesc din toate provinciile ocupate pe atunci de diversele mari puteri. S-a remarcat ca filantrop prin donațiile generoase făcute pentru resuscitarea și consolidarea conștiinței naționale. Ca om politic a militat continuu pentru înfăptuirea Marii Uniri. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a fost primul președinte al primului Parlament al României Mari.

Citește mai mult…

VALERIU GAFENCU. Biografie

ianuarie 25, 2011 Lasă un comentariu


Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.

Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facultatii de Drept din Iasi.

Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.

Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”.

Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.

Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 – 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de “fenomenul Pitesti”, proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o “epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.

Cu aceasta figura de sfant – care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimele cuvinte:

“Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.

Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.

I-a salvat viata pastorului Wurmbrandt cu pretul propriei vieti

Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.

Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.

Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrandt, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.

Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.

Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrandt, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.

Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrandt a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.

Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa:

Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!

dr. Aristide Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.

Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.

Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?

dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere... I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: “Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?”….

Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.

Cateva marturii despre sfintenia lui Valeriu Gafencu

  • Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa:Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”
  • IPS Bartolomeu Anania: “Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU”.
  • Marin Naidim, Constanta: “Era fire de poet”

Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.

In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.

Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.

Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.

Facea mult caz de “constiinta pacatului”, pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.

Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria.Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har.” Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.

  • Virgil Maxim, Ploiesti: “Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii”

Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:

Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.

  • Aurelian Guta, Craiova: “Nu l-am auzit niciodata plangandu-se”

“Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.

Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.

Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.

Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.

Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina”.

IMNUL INVIERII

Versuri: Valeriu Gafencu

Muzica: Mihai Lungeanu

Va cheama Domnul slavei la lumina,

Va cheama mucenicii-n vesnicii,

Fortificati biserica crestina

Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre

Un om nascut din nou armonios,

Pe sufletele voastre sa se-mplante

Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate

Si Iisus coboara pe pamant;

Din piepturile noastre-nsangerate

Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina

Cu sufletul smerit, purificat;

Veniti flamanzi, gustati din cina,

E nunta Fiului de Imparat.

Cititi si:

***