Arhiva

Posts Tagged ‘Băsescu’

De ce nu am fost la congresul PUN-ului

După un congres care ar fi avut loc duminica trecută, sunt întrebat insistent la telefon, pe Fb, în stradă: de ce nu am fost la Congresul PUN-ului?

Nu am fost pentru că:

1. Nimeni nu m-a pus la curent, nu m-a invitat, nu m-a ales ca să reprezint pe cineva la vreun congres. Din câte cunosc eu, la congres merg delegații, iar delegații sunt aleși.

2. În viața mea am fost membru al unui singur partid: Frontul Popular din Moldova, mai apoi Partidul Popular Creștin Democrat. De 7 ani de zile am rupt orice legătură cu această organizație, confiscată de Roșca și un grupuleț de dughinei și transformată de aceștia în unealtă a serviciilor secrete ale Rusiei. În acest răstimp, la toate alegerile am susținut conștient, împreună cu colegii mei din fostul PPCD, cel românesc, cu prietenii și cunoscuții mei, Partidul Liberal, considerând că acesta își are rădăcinile tot în Frontul Popular și este cel mai aproape din toate entitățile politice de idealurile noastre naționale promovate consecvent de organismul politic din care am făcut parte. Am fost abordat de reprezentanții mai multor partide, inclusiv Dreapta Anei Guțu, să mă atașez acestora. Nu am făcut-o. Rămân atașat unui singur program politic: cel al Frontului Popular din Moldova sau fostul Partid Popular Creștin Democrat, cel românesc!

3. Consider că unitatea segmentului românesc din Basarabia este imperioasă! Această unitate nu se realizează prin creare de partide noi zis proromânești, mai ales dacă acestea au fost înjghebate metodic pentru distrugerea PL-ului, ci printr-o Alianță a Forțelor Românești din stânga Prutului! Asta ar fi trebuit să-și pună în gând și în inimă fostul președinte al României Băsescu, ales președinte de onoare al unui partid la Chișinău, adică al unei grupări de indivizi care își imaginează că reprezintă unitatea națională la basarabeni.

2 iulie 2017

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Povestea politicianuluii cu doi plămâni diferiți

Octombrie 15, 2013 9 comentarii

rosca secareanu 2002Există în Republica Moldova un politician, fost, actual și veșnic lider de partid, având și o vechime de aproape trei luni de zile în funcția de vicepremier în ultimul Guvern Greceanâi, cu doi plămâni diferiți.

După cum a mărturisit el însuși, actul respirației sale este cu totul ciudat, nemaiîntâlnit până acum pe fața pământului: plămânii săi respiră concomitent, dar în mod cu totul diferit!

După ce i-a ascultat atent, mai ales noaptea, când toată lumea doarme, iar el este treaz, politicianul cu peste 25 de ani de stagiu în domeniu, a constatat că un plămân îi respiră românește, iar al doilea îi respiră rusește!

Văzând una ca asta, politicianul nostru cu doi plămâni diferiți nu a mers la Cabinetul 20 al Policlinicii Cancelariei de Stat din strada 31 August 1989, acolo unde sunt în evidență medicală foștii și actualii conducători ai Republicii Moldova, pentru a solicita un examen medical riguros, așa cum ar fi trebuit să procedeze un pacient responsabil, ci a făcut rost de un stetoscop, pentru a-și confirma el însuși, cu de la sine putere și cunoștință, diagnosticul. Exact ca pulmonologul, și-a pus stetoscopul în urechi și și-a mai ascultat o dată enigmaticii săi plămâni. Și ce să crezi? Aparatul i-a confirmat că un plămân îi respiră rusește, iar altul îi respiră românește!

Mai mult decât atât. Cu ajutorul stetoscopului, politicianul pulmonolog a determinat încă un fenomen ieșit din comun: respirația lui are și voce! Și nu una, da două! Din străfundul unui plămân se aude vocea lui Băsescu, iar din străfundul celuilalt plămân se aude glasul lui Putin!

Fantastic! În acel moment, politicianul fenomen a decis să-și pună plămânii săi în slujba națiunii! A scos din sertar o coală albă de hârtie și și-a așternut pe dată, ca Dzerjinski, toate dovezile concludente! Mai jos a trasat și sarcinile imediate pentru toată suflarea de partid în vederea studierii aprofundate a  noilor manifestări politico-pulmonologice din societatea moldovenească și elaborării, pe baza acestora, a direcțiilor de dezvoltare multilaterală a Republicii Moldova.

Textul integral l-a expediat la Moscova și București.

Putin a reacționat cât ai zice ”Ponial!”. A doua zi a aterizat la Chișinău sfetnicul său Dughin.

La București, Băsescu i-a indicat consilierului său Chifu să examineze fenomenul neobișnuit din Basarabia. Chifu a pornit spre Chișinău, dar s-a oprit pe-acasă, la Iași, să-și ia stetoscopul lui de altă fabricație.

 Ștefan Secăreanu

16 octombrie 2013

MORŢI SUSPECTE ÎN LITERATURA ROMÂNĂ. Cazul Cezar Ivănescu

Ianuarie 29, 2013 Lasă un comentariu

 

Studiind cazul poetului Cezar Ivănescu am întâlnit acelaşi fatal diagnostic pe care l-am întâlnit şi în situaţia lui Nicolae Labiş: embolia pulmonară postoperatorie. Apărută din senin şi foarte hotărâtă cu vieţile celor doi.

 

Povestea lui Cezar Ivănescu începe din perioada stalinist-dejistă de la mijlocul anilor ’50. A fost exmatriculat din facultate pe cauze politice, a fost ţinut la periferia societăţii şi greu recunoscut ca poet de mare valoare după debutul extraordinar cu „Rod” în anul 1968 şi de atunci dat afară din serviciu, pus sub interdicţie deplină până în anul 1974, perioadă de aproape şapte ani de şomaj. Dar nu şi-a pierdut tenacitatea şi coloana vertebrală. A văzut în jurul său cum s-au stins prieteni, colegi de generaţie de mare valoare, alţii marginalizaţi precum Aurel Covaci, ajuns să monteze calorifere pe când muncitorul necalificat, cărătorul cu cârca de saci cu ciment pe şantierele patriei, cu facultate la fără frecvenţă şi apoi „mutat” la zi, Cristian Teodorescu, va ajunge într-un târziu să pună umărul la discreditarea lui Cezar Ivănescu.

 

În crugul vieţii, Cezar Ivănescu povestea cum „era să fiu omorât de câteva ori în viaţă pentru că nu am acceptat să fie lovit un copil, un bătrân sau o femeie în faţa mea fără să reacţionez”, în timp ce Constantin Ţoiu îşi vindea tatăl şi pe Vasile Voiculescu să-i fie lui bine!

 

Cezar Ivănescu a făcut greva foamei când altora le tremura cămaşa şi vorbeau în şoaptă. În anul 1963 a fost dat afară din facultate după lectura în cenaclu a unor poeme anticomuniste şi antisistem, la fel s-a întâmplat şi în anul 1986.

 

Citește mai mult…

Vladimir Popa, omul cu inima de aur

Aprilie 2, 2010 Lasă un comentariu
 

După ziua de 4 aprilie 2005, când votasem împreună cu ceilalţi colegi din grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat, la cererile şi insistenţele factorilor de la Bucureşti şi occidentali, pentru candidatura şefului statului, am fost şi lăudat, şi huiduit. Unii îmi strângeau mâna, alţii îmi întorceau spatele. Pe drumul hopuros al “politicii moldoveneşti” pe care îl parcurgem de peste douăzeci de ani, atunci, în 2005, ne-a apărut în faţă o mlaştină întinsă pe care trebuia să o trecem şi noi, frontiştii, şi oponentul nostru de bază după alegerile din 2001 şi 2005, Voronin.

De fapt, era o mlaştină pe care trebuia s-o treacă Republica Moldova. Iar peste o mlaştină poţi trece cu ajutorul unui drumuleţ din bârne pe care trebuie să îl improvizezi rapid, milităreşte, ca la război. Bârnele ne-au fost aruncate atunci de către occidentali prin intermediul preşedintelui Traian Băsescu. Eram sortiţi să păşim peste ele ţinându-ne de mână unul de celălalt, altfel riscam să lunecăm şi să cădem în lanţ, exact ceea ce îşi doreau neprietenii Republicii Moldova care ne urmăreau din spate.

Atât mie, cât şi colegilor mei nu ne-a fost uşor să explicăm aceste lucruri multora dintre adepţii noştri dezamăgiţi de acel vot sau căzuţi drept victimă a campaniei otrăvite declanşate împotriva noastră de maşinăria de presă pusă în funcţiune tocmai de neprieteni. Cel mai tare mă durea sufletul pentru unii dintre prietenii şi chiar apropiaţii răpuşi de otrava acestei maşinării.

Dar, în acelaşi timp, mi se umplea inima de bucurie când fratele şi prietenul drag te înţelegea dintr-o privire fără a aştepta explicaţiile şi dedesubturile acelui vot cerut de Occident şi de Bucureşti ori, dacă prindeai a-i înşirui amănuntele despre ce şi cum a fost atunci, te oprea, îţi punea palma pe umăr şi îţi zicea: “Nu trebuie să îmi mai explici. Eu am înţeles! Stai puţin să îl chem pe vărul Ion sau pe cumătrul Vasile să îi spui lui, că el pe mine nici nu vrea să mă asculte”.

Unul dintre oamenii scumpi inimii mele care m-a înţeles dintr-o privire, ca un tată, şi nu m-a probozit a împlinit în aceste zile de primăvară o vârstă onorabilă – 75 de ani! El este doctorul Vladimir Popa. Nu îi voi afişa toate titlurile ştiinţifice şi meritele dumnealui în calitate de medic otorinolaringolog sau de profesor universitar. Îl cunoaşte în acest sens toată lumea medicală şi miile de pacienţi care i-au trecut pragul în cei peste 50 de ani de activitate în acest domeniu. Omul şi doctorul Vladimir Popa are una dintre calităţile cele mai preţioase despre care la noi, dar mai ales în lumea medicală, nu se obişnuieşte să se vorbească – el nu poate vinde sau trăda! El ştie cel mai bine că vânzătorul este cel în mintea căruia se află trădarea, mintea lui zvâcneşte în orice moment să trădeze, nu contează pe cine şi cum.

 Anume de oameni şi medici ca Vladimir Popa au nevoie zecile şi sutele de mii de pacienţi. Cu oameni şi medici ca el poţi învinge boala, dar şi greutăţile şi vicisitudinile timpului pe care îl trăieşti. Cu el te poţi lua de mână pentru a trece peste mlaştinile din calea noastră anevoioasă fără teama de a fi trădat. Dar cel mai important lucru de care m-am convins este că anume cu oameni şi medici ca Vladimir Popa poate fi tămăduită mlaştina din sufletele celor care se fac a nu înţelege esenţa unor gesturi politice responsabile ori care au rămas să fie încă o pradă în gura mincinoasă a profitorilor politici urcaţi să guverneze această ţară şi a presei ce îi cântă în strună.

La mulţi ani, domnule Doctor! Sfintele Sărbători cu bine. Învierea Domnului să ne încălzească inimile, să ne lumineze minţile, să ne binecuvânteze viaţa cu darurile ei.

Ştefan SECĂREANU

Publicat în FLUX la 2 aprilie 2010