Arhiva

Posts Tagged ‘Biblia’

Prof Dr Ilie Bădescu: Puterea Bibliei. Despre diferenţa dintre “Realitatea” mincinoasă şi Adevăr. Un răspuns potrivit la aberaţiile necredincioşilor

martie 17, 2010 Un comentariu

 

„Când oamenii consideră o situaţie ca reală, ea devine reală prin consecinţele ei” (W. Thomas). Altfel spus, acordul oamenilor produce realitatea lor mai degrabă şi mai eficace decât adevărul. Au fost lumi sau, poate ar fi mai corect să spunem, segmente de lumi, construite pe şi cu scheletul unor teorii false şi sunt teorii adevărate care nu au nici un acces la dinamica existenţei noastre. De câte ori viaţa noastră nu urmează calea minciunii ori a erorii? Cine ar îndrăzni să ne tragă de mână spunându-ne: „Vezi că viaţa ta este nereală, căci e clădită pe eroare, slujeşte minciunii?!” M. Eliade sesizează raportul de nedeterminare dintre realitate şi adevăr prin exemplul unui cuplu în care bărbatul e teribil de gelos, dar gelozia lui e clădită pe eroare şi, deci, pe neadevăr. E mai puţin reală viaţa sa, compusă dintr-o gelozie falsă? E reală, dar e neadevărată! Planul psihologic al realităţii şi planul logic al adevărului nu se pot întâlni. Realitatea trăirii sale şi adevărul relaţiei sale nu se ating, cum nu se ating răsăritul cu apusul. Cine i-ar spune gelosului fără de nici un temei pentru gelozia lui că realitatea trăirilor sale e falsă? Şi, dacă i-ar spune, ce-ar dobândi?

Viaţa omului poate fi calea minciunii şi, dacă aşa este, sufletul lui se va pierde. „Căci ce foloseşte omului, dacă va câştiga lumea toată, dar pe sine se va pierde sau se va păgubi?” (Luca, 9, 25). Sau, încă: „Pentru că, ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul său îl va pierde?” (Mt. 16, 26). Viaţa ta poate să petreacă în minciună, dar sufletul nu poate trăi în minciună, ci numai în adevăr. Minciuna omoară sufletul. Dacă pui problema adevărului în termenii pozitivismului, e greu să ajungi la un capăt, căci în acei termeni ţi se spune că adevărul este dat de concordanţa cu realitatea. Dar, dacă realitatea poate fi clădită pe o teorie falsă, cum s-a întâmplat cu realitatea comunistă, clădită pe teoria falsă a marxismului doctrinar, atunci, ce poţi spune despre adevăr în termenii acelei realităţi? Dacă un tânăr e gelos fără să aibă temei, atunci realitatea vieţii lui de cuplu e falsă, dar nu este, prin aceasta, mai puţin reală. Şi ce va alege tânărul: adevărul sau realitatea? De regulă, el va merge în continuare pe drumul geloziei sale, va miza pe ce-i spune realitatea lui psihologică. Realul încorporează, adeseori, un ax mincinos, minciuna, altfel spus, este scheletul acelei realităţi. Şi, atunci, ce este adevărul? E greu de spus cine este întâi: teoria sau realitatea, adică lumea.

Cu fiecare teorie avem acces la o lume cel puţin aşa cum ar putea fi, dacă nu cumva chiar aşa cum este ea. Teoria, orice teorie, este locul în care se lămuresc, până la un prag, categoriile constitutive ale spiritului social. Nu ştim dacă acele categorii se lămuresc prin teoria aceea precum se lămureşte aurul în foc, adică până la pragul adevărului. Pe de altă parte, spiritul social este constitutiv fiecărui om în parte, oricare i-ar fi ocupaţia şi poziţia sau vârsta. Ceea ce înseamnă că fiecare ins este un „ştiinţific”, adică îşi face din explicarea lumii lui o profesiune secundă. Este, cum ar Citește mai mult…

Biserica de la Buicanii Vechi a renăscut prin iubire şi sacrificiu

martie 13, 2010 Lasă un comentariu
 
Scurte reflecţii pe marginea unei zbuciumate istorii mărturisite de părintele protoiereu Valeriu Matciac, paroh al Bisericii “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Mucenic Valerie”

Am în faţă o carte neobişnuită şi scumpă inimii mele. Ea se numeşte „Biserica parohială „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Mucenic Valerie”. A apărut la sfârşitil anului 2009 la editura „Cu drag”. Zic neobişnuită pentru că autorul ei nu este nici scriitor, nici om de ştiinţă, nici altcineva cu pretenţia de „a şti să scrie”. Autorul acestei cărţi este un preot, un slujitor vrednic al Bisericii, care a fost în stare, într-un timp deloc uşor pentru Basarabia, „când nedreptatea şi neadevărul au devenit lucruri strigătoare la cer”, să înfrunte cu demnitate un munte de „ură şi invidie a vrăjmaşilor şi nepritenilor” şi să reconstruiască „din temelie”, împreună cu mai mulţi oameni de bună credinţă, o biserică a Mitropoliei Basarabiei. El se numeşte Valeriu Matciac, pe care îl cunosc de peste douăzeci de ani, de atunci de când mergeam împreună la acţiunile de renaştere naţională şi când toată Basarabia începuse a se dezmorţi după anii grei ai ocupaţiei şi ai regimului crunt şi ateu. Iar biserica pe care a înălţat-o se află în cartierul Buicanii Vechi al Chişinăului, acolo unde „din vechime îşi răspândea lumina candela credinţei noastre strămoşeşti, a credinţei noastre creştin-ortodoxe”.

Volumul, apărut la lumină în dricul acestei ierni, este captivant prin simpleţea expunerii şi sinceritatea în mărturisirea celor întâmplate. „Vă voi vorbi, – spune autorul în „Cuvântul înainte” al lucrării, – cu ajutorul unor cuvinte simple, modest aşternute rând pe rând, redând o mărturisire sinceră, pe care doresc s-o dărui din tot sufletul, din toată inima, cu toată dragostea şi cu toată consideraţia acelui cititor care tratează realitatea cu obiectivitate”.

Din tot cuprinsul acestor mărturisiri ţâşneşte ca apa curată şi limpede din adâncul izvorului dragostea neţărmurită a autorului pentru „poporanii” care s-au jertfit împreună cu el pentru reactivarea parohiei de la Buicanii Vechi şi renaşterea locaşului sfânt, ridicat de localnici în perioada anilor 1818–1825, dar închis şi distrus în chip bestial de regimul sovietic şi comunist începând cu anul 1958. Citind cu răsuflarea întretăiată mărturisirile părintelui protoiereu Valeriu Matciac despre cum a reuşit, odată cu reconstrucţia locaşului, să refacă spiritual şi moral o comunitate întreagă de oameni cu toate nevoile şi păcatele lor, te convingi o dată în plus de faptul că Biserica înseamnă întâi şi întâi oamenii, comunitatea adunată în jurul ei care o poartă în inima lor. „Sfânta Biserică, – spune părintele Valeriu Matciac – şi-a câştigat susţinătorii prin tot binele ce l-a făcut pentru credincioşii săi şi în numele credincioşilor”. Tocmai în acest context revii la cuvintele lui Mihai Eminescu, care exprimă, cu o forţă uimitoare, adevăratul sens al Jertfei de pe Cruce: „Astfel, a Se sacrifica pe Sine pentru semenii Săi nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane”.

Destăinui acest ataşament pentru părintele Valeriu Matciac şi faptele sale şi din convingerea că Biserica noastră naţională, Mitropolia Basarabiei, a reuşit să reziste în faţa prigonirii şi prigonitorilor săi prin vrednicia şi devotamentul pe care le-au dovedit atât credincioşii, cât şi slujitorii săi în frunte cu Înaltpreasfinţia Sa Petru Păduraru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. „Astfel, – mărturiseşte Parintele Valeriu Matciac, – se promova şi românismul şi se înrădăcina Ortodoxia Românească: mai mult pe spinarea şi pe umerii slujitorului sfinţit. Dar Bunul Dumnezeu are nevoie de noi toţi împreună, de întreaga Lui creaţie, pentru a-Şi realiza Actul său de Dragoste nemărginită, Sfântă şi Curată. Pentru a-Şi manifesta toată Iubirea Sa de Ziditor, dar mai ales de Dumnezeu şi Tată, care este Iubire (I Ioan 8,16;) şi nu cade niciodată”.

Respectul şi preţuirea pentru autorul lucrării despre Biserica parohială „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Mucenic Valerie” de la Buicanii Vechi vin nu doar pentru faptul că el a ştiut să înfrunte cu demnitate şi stoicism condiţiile vitrege ale regimului sovietic de ocupaţie, aşa cum au făcut-o milioane de români, nici pentru curajul pe care l-a demonstrat în tinereţe, atunci când a reuşit să fie admis la o şcoală militară superioară de comandanţi şi aviatori ingineri din fostul imperiu, nici pentru voinţa manifestată mai târziu când, abandonând milităria şi mai trecând încă prin două facultăţi de drept, a reuşit, în 1992, după destrămarea imperiului sovietic, să fie înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1999, devenind licenţiat în teologie. Părintele Valeriu Matciac nu-mi este scump doar pentru faptul că este un bun român şi patriot care s-a implicat dezinteresat încă din 1988 în acţiunile istorice pentru cucerirea drepturilor şi libertăţilor noastre naţionale. Nici pentru faptul că este tată a patru copii şi este preot paroh al unei biserici distrusă până în temelii de regimul totalitar ateist pe care a reconstruit-o, nici pentru faptul că este consilier administrativ bisericesc al Mitropoliei Basarabiei. Respect şi preţuiesc acest om, pentru că, timp de 18 ani de când a fost reactivată Mitropolia Basarabiei, a fost şi este unul dintre stâlpii de nădejde şi apărător înflăcărat al acesteia şi al mitropolitului nostru. El, ca şi alţi zeci de clerici credincioşi ai Bisericii noastre strămoşeşti, a fost alături toţi aceşti ani de ÎPS Petru Păduraru în grelele încercări prin care a trecut Biserica noastră de la reactivare până în prezent.

Remarcăm cu acest prilej că părintele Valeriu Matciac este, deocamdată, singurul dintre slujitorii Mitropoliei Basarabiei de după reactivarea ei care demonstrează multă tenacitate şi dăruire de sine pentru conceperea, scrierea şi tipărirea unei lucrări ample şi detaliate despre istoria şi activitatea unei parohii a Mitropoliei Basarabiei. Nutrim speranţa că această faptă plăcută lui Dumnezeu va servi un bun exemplu pentru alţi clerici ai Mitropoliei Basarabiei. Numai aşa, după cum ne încredinţează acelaşi Mihai Eminescu, „Domnul va petrece în mijlocul nostru, precum adeseori cu bucurie a petrecut în mijlocul puternicilor şi religioşilor noştri străbuni„.

Ştefan SECĂREANU

13 martie 2010