Arhiva

Posts Tagged ‘Biserica Ortodoxă Română’

TESTUL CARE NE FACE LIBERI

 

1. 28 iunie 1940 – ziua ocupării Basarabiei de către Rusia bolșevică!

Decretul lui Ghimpu (2010) în acest sens a fost blocat după 16 zile de la emitere de către grupările politice „proeuropene” (PLDM, PD) prin intermediul Curții Constituționale.

Atât timp cât nu vom afirma și nu vom recunoaște, prin lege, ocuparea acestui teritoriu de către Rusia, condusă ieri de Stalin și azi de Putin, nu ne putem considera independenți, liberi și unioniști sinceri.Iar grupările politice care se declară democratice și proeuropene, dar nu recunosc ocuparea Basarabiei de către Rusia la 28 iunie 1940, sunt grupări cu rădăcini adânci în KGB care apără deschis sau camuflat interesele rusești.

2. Mitropolia Basarabiei.

Atât timp cât factorii Puterii de la Chișinău, inclusiv cei de azi, declarați mari integratori în Europa, unii dintre ei declarați chiar români cu cetățenie română, merg să se spovedească mitropolitului Vladimir al Moscovei, iar la sărbătorile noastre creștine se bat cur în cur în juru-i cu lumânările aprinse, vom considera că aceștia nu au conștiință națională și nu sunt în stare să fie liberi și să apere interesele noastre naționale.

Pentru că un om liber și cu conștiință națională se poate închina doar Bisericii sale naționale!

Iar Biserica noastră națională este Biserica Ortodoxă Română (nu există Bisrică Ortodoxă Moldovenească pentru că nu există o națiune moldovenească), care se deosebește de cea rusească: „ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată națională” (M. Eminescu).

Pe când Biserica rusească, spune tot Eminescu, „are veleități periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului”. Este Biserica imperialistă, de ocupație!

Așadar, ori cu rușii, ori cu noi, cu românii, cu Țara și cu Biserica ta națională!

Unii nici nu știu măcar unde se află Mitropolia Basrabiei, mai rău, nici nu știu că există Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Alții fac și mai rău: încurcă Mitropolia Basarabiei cu Biserica Sf. Theodora de la Sihla, care nu este a Mitropoliei Basarabiei, și pe Mitropolitul Petru al Basarabiei cu parohul Bisericii Sf. Theodora de la Sihla, Ioan Ciuntu, care se crede mitropolit independent!

Ca să putem învinge, trebuie să fim conștienți întâi și-ntâi de identitatea noastră națională!

Identitate națională pe care ți-o poți afirma doar prin Biserica noastră Națională, Biserica Ortodoxă Română!

28 iunie 2017

Mihai Eminescu și Mitropolia Basarabiei

Octombrie 25, 2016 Lasă un comentariu

mitropolia-basarabiei-o-noua-biserica

Reluăm aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai EMINESCU:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Asta, pentru a înțelege cât de importante sunt pentru noi, basarabenii, reactivarea și reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Asta, pentru a înțelege cât de netrebnic este a te identifica drept român și în același timp a merge să te închini Mitropolitului Vladimir, care îl slăvește pe Patriarhul Kirill al Rusiei.

Asta, pentru a înțelege de ce toate guvernele de la Chișinău de după 1991 au prigonit și s-au opus înregistrării Mitropoliei Basarabiei, o prigonesc și o țin și astăzi în izolare.

Asta, pentru a înțelege de ce echipa noastră, frontistă, creștin-democrată, care a luptat (a ajuns până la CEDO) și s-a îngrijit ani la rând de reactivarea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei la Ministerul Justiției de la Chișinău, a fost spulberată, cu ajutorul agenturii rusești din interiorul organizației, de pe scena politică basarabeană.

Asta, pentru a înțelege de ce camaradul meu Vlad Cubreacov, care s-a ocupat nemijlocit de problema Mitropoliei Basarabiei, a fost răpit în toiul protestelor noastre anticomuniste din 2002, cu două luni înainte de întregistrarea acestei instituții românești la Ministerul Justiției.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, că este ipocrizie curată a te declara român și unionist și, în același timp, a nu ști barem unde se află sediul Mitropoliei Basarabiei.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, cât de important este ca noi, românii basarabeni, să fim uniți prin credință și acțiune, zi de zi și în cele mai grele clipe pentru Patria și națiunea noastră.

Mihai EMINESCU: Ireligiozitatea se întinde într-un mod înspăimîntător

Octombrie 24, 2016 1 comentariu

eminescu (1)

[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.

Astfel întîmpinăm în orăşele mari biserici cari aparţineau fiecare la cîte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreţine învăţămîntul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de cîmp; el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice ale poporenilor săi. Cu toată toleranţa dar care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar.

Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lînă, se lucra lemnărie de toată mîna, ba erau şi fonderii de turnat metale. Pe cînd egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începînd cu cele agricole, sfîrşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă.

Tot spiritul acesta începe a dispărea […]. Ireligiozitatea, abstracţie făcînd de dogme, se întinde într-un mod înspăimîntător în secolul nostru. Căci, la dreptul vorbind, credincioşii bisericilor nu prea au ştiinţă deplină despre dogmele şi canoanele cari îi stăpînesc: ceea ce formează adevărata tărie a Bisericei este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frăţească între membrii comunităţii bisericeşti. Acest sentiment piere pe zi ce merge din România: comunitatea naţională şi religioasă, legăturile de iubire şi de reciprocitate cari existau înainte între toate clasele societăţii şi cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie şi sete de cîştig fără muncă […].

 [TIMPUL,  6 septembrie 1880]

Certitudinea

DE DRAGUL UNIRII CU ȚARA, SĂ NE IERTĂM!

Februarie 11, 2016 1 comentariu

Atentie mare la ce se intampla la Primaria Chisinau!

Majoritatea putinista constituita azi cu sprijinul consilierilor lui Leanca este una impotriva unionistului Chirtoaca! Si impotriva spiritului romanesc din Basarabia in general! Sa fie clar!

Ceea ce nu au reusit la Parlament omuletii verzi ai Kremlinului vor cauta sa izbandeasca la Primaria Chisinau!

Iar unionistii, frontistii de ieri si de alaltaieri, stau razletiti si macinati de vrajba si suspiciune!

L-am auzit zilele acestea pe un ”mare poet national”, umflat in pene, cum se strofolea la un vechi militant al Miscarii Romanesti din stanga Prutului, cerand cu spume la gura, ca acesta sa nu fie admis in nu stiu ce fel de asociatie de luptatori ”cu demnitate” doar pentru ca, si-a amintit ayatollahul, ultimul l-ar fi criticat, niste ani in urma, in nu stiu ce publicatie sau in nu stiu care luare de cuvant!

Idealul Unirii ar trebui sa topeasca orice drob de ura, invidie ori suspiciune dintre basarabeni!

Unirea pe care o asteptam de zeci si zeci de ani va fi imposibil s-o faptuiasca un partid sau o grupare pornita impotriva altei grupari, un ”poet national” sau mai multi ”poeti nationali”!

Unirea basarabenilor cu Tara este misiunea istorica a tuturor basrabenilor!

De dragul Marii Uniri trebuie sa stim a face un mare lucru:

Sa ne iertam unii pe altii!

Asa cum ne invata Sfanta Biserica Ortodoxa Romana, Mama Poporului Roman, dupa cum spunea Mihai Eminescu!

Doamne, ajuta!

11 februarie 2016

EMINESCU, UN APĂRĂTOR AL ORTODOXIEI

Ianuarie 20, 2015 Lasă un comentariu

eminescu desenAcum 124 de ani, în ziua de 15 iunie 1889, pleca dintre noi Mihai Eminescu, „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”. Fără Eminescu, am fi fost mai săraci, mai goi, mai puţin români. Şi-a închiat viaţa slujirii neamului său, pe care l-a iubit ca nimeni altul, arzând ca o flacără pentru idealul libertăţii şi unităţii naţionale.

S-a spus despre el că a fost ultranaţionalist, xenofob, reacţionar, extremist, antisemit. Unii l-au descris drept degenerat, sifilitic, alcoolic şi afemeiat. El se aştepta la această formă de „recunoştinţă” a posterităţii, o anticipase cu amărăciune în Scrisoarea I: „…vor căta vieţii tale/ Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -/ Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”.

Ştia ce va urma, ce soartă îl aşteaptă. Dar nu a depus armele. În consecinţă, într-un moment în care guvernul României urmărea să încheie un pact umilitor cu Austro-Ungaria, prin care renunţa la pretenţiile asupra Ardealului, angajându-se să îi lichideze pe naţionalişti, Eminescu a fost catalogat drept nebun, discreditat, internat abuziv în diferite sanatorii de boli psihice, unde i-au fost administrate cantităţi enorme de mercur şi unde a fost „tratat” prin bătăi cu funia udă, până la leşin. De ce? Pentru că milita pentru unitatea tuturor românilor, pentru că scria aprig împotriva duşmanilor ţării, pentru că demasca în articolele sale corupţia politicienilor români, dar, mai ales, pentru că plănuia să pună bazele unei organizaţii independente, aflate în afara controlului francmasoneriei, de trezire şi promovare a spiritului românesc şi de refacere a Daciei mari.

Cine combate Ortodoxia numai român nu e…”

Eminescu a fost un mare patriot, dar a fost şi un apărător al Bisericii Ortodoxe. Mărturia lui rămâne peste veacuri, ca un adevărat testament, scris parcă anume pentru cei care se încăpăţânează încă să-l considere ateu.

Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)

Cât priveşte aşa-zisa apartenenţă a lui Eminescu la orice fel de mișcare ocultă, transnațională, cuvintele poetului sunt mai mult decât edificatoare şi mai actuale ca niciodată:

Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie. Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…) Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169)

Dacă Eminescu ar fi azi printre noi, condeiul lui acid nu i-ar ierta pe cei care lovesc în Biserică, în neam şi în familia creştină. Ar condamna păcatul de moarte al  homosexualităţii, pe cale să fie legiferat şi în România. Ar demasca trădătorii de neam, care îşi spun „patrioţi”. Ar jeli milioanele de copii ucişi prin avorturi. Ar scrie cu durere despre ce a mai rămas din biata noastră ţară, sfâşiată şi jefuită la drumul mare. Ar striga, cum numai el ştia să o facă, sperând că românii se vor trezi din somnul cel de moarte al nepăsării. Că se vor întoarce la credinţă, că vor umple iar bisericile, că se vor întoarce din „neagra străinătate” şi se vor lupta pentru ţara lor, aflată în momente de grea cumpănă. Ar plânge pentru tineretul rupt de istorie şi de trecut, ancorat în valori străine nouă, abrutizat prin tehnicile moderne de corupere în masă. Ar privi, cu lacrimi în ochi, spre satul românesc – o umbră din ce-a fost cândva. Ar căuta peste tot şi n-ar mai găsi decât pe ici, pe colo părinţi şi bunici care să lase generaţiilor tinere comori nepreţuite: datini, obiceiuri, cântece şi doine, balade populare, toată zestrea inestimabilă a românilor de altădată. Ar găsi un neam parcă pustiit, fără memorie, aproape lipsit de suflare. Un neam pe care avem cu toţii datoria să-l readucem la viaţă. Măcar noi, cei ce-l iubim şi cinstim pe Eminescu.

Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.” (Mihai Eminescu) Vi se pare cumva acest tablou al decadenței cunoscut?

 doxologia.ro

JE SUIS CIOBAN!

Ianuarie 18, 2015 1 comentariu

Stefan Secareanu PPCD (49)VITALIE CIOBANU, acest CHARLIE al nostru de pe Bâc, ne învață, de la Paris, în ”tradiția blasfemiei intelectuale”  (Doamne, ce îmbinare monstruoasă și exactă pentru definirea ateismului monstruos promovat de acest soi de experți în ale ”valorilor occidentale”) cum ar trebui înțeleasă libertatea de expresie de către noi, basarabenii, exprimându-și cu ostentație disprețul  față de ”atitudinea confuză a multor concetățeni ai noștri pe seama cauzelor care au provocat atentatele de la Paris”.

Mai rău, comentatorul ateu de la Europa Liberă arată din deget la Biserica Ortodoxă, lăsând să se înțeleagă că ”dictatura majorității”, adică Biserica Ortodoxă, se face vinovată de această ”atitudine confuză a multor concetățeni ai noștri”.

”Biserica Ortodoxă, deși este separată de stat, tinde, după model rusesc și la încurajările Moscovei, să se implice în viața politică, să impună norme în educația publică”, mai zice intelectualul blasfemator. (http://www.europalibera.org/content/article/26793703.html)

Evident, hulitorul de cele sfinte se referă la Biserica Ortodoxă în întregimea ei, deci, și la Biserica Ortodoxă Română, majoritatea din enoriașii căreia au de asemenea o ”atitudine confuză” față de cauzele atentatelor de la Paris.

Potrivit normelor pe care le impune în educația publică Biserica Ortodoxă Română, ai cărei credincioși suntem toată familia și neamurile mele, și educației pe care am primit-o de la părinții mei, cu ateii și cu sectanții nu este indicat să te pui în poară.

 Cu toate acestea, este cu cale să-i amintesc analistului defăimător al Bisericii OrtodoxeMihai Eminescu, unul din cei mai inimoși apărători ai Ortodoxiei, spunea astfel:  ”BISERICA ORTODOXĂ ESTE MAMA POPORULUI ROMÂN!”.

Și mai spunea Eminescu:

“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).

Ștefan Secăreanu

18 ianuarie 2015

Prof. Dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace „blânde”

Aprilie 16, 2013 Lasă un comentariu

Ilie_Badescu„Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi , urmându-se tipicul anilor ’50 ?

Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist,, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri, au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.

A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.

A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…

Citește mai mult…