MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Arma la picior!

,,Arma la picior!” e astăzi, în urma unei a doua scrisori a împăratului Alexandru, deviza Austriei. A pierit fără urmă neliniştea asupra procedurei Rusiei, asupra respingerei armistiţiului turcesc şi a zgomotoaselor înarmări; se va fi pronunţat cuvântul magic care-i face pe austriaci moi ca ceara. Ziare germane vor să ştie că Austria nu se va împotrivi intrării ruşilor. România se zice că va avea asemenea permisiunea ca, cu cei 80.000 de oameni ai săi, să ajute la îmbunătăţirea soartei ,,fraţilor creştini”. Grecia, despre care unele telegrame vestesc că e pe cale a încheia alianţă ofenzivă şi defenzivă cu Serbia, va intra asemenea în acţiune, cel puţin regele Georgios, care s-a primblat pân-acuma, au răsuflat cuvinte foarte întreprinzătoare.
Spre caracterizarea situaţiei, reproducem următoarea telegramă din Paris: în urma unei ştiri aduse de biroul Reuter, circulează zgomotul că Rusia ar fi încheiat o convenţie cu societatea căilor ferate române pentru transportarea a 4.000 oameni pe zi. Ştirea nu s-a confirmat încă.
Afară de aceea, ziarele din Bucureşti sosite asară ni mai aduc următoarele depeşi:

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Pretenţiile României la Înalta Poartă

 

De câteva zile ziare foarte răspândite din străinătate se ocupă cu atitudinea ce va lua-o România faţă cu complicaţiunea orientală. Astfel ,,Pesther Lloyd”, organul oficios al ministeriului unguresc şi în special al contelui Andrassy, este se vede că autorizat de-a dezminţi ştirea despre presiunea ce România ar voi s-o exercite asupra Turciei pentru a căpăta concesii de natură internaţională, ba chiar posesia Deltei Dunărene. ,,Neue freie Presse”, pe de altă parte, crede că cesiunea Deltei Dunărene este o cestiune care interesează pe toate puterile mari în mod egal şi ar trebui să formeze obiectul unei conferenţe europene. În fine, „Norddeutsche Allgemeine Zeitung”, organul principelui Bismark, crede că mersul războiului în Serbia nu e deloc de natură de-a încuraja pretenţiunile României şi că accentuarea neutralităţii statului nostru nu poate merge până la cererea Deltei Dunărene.
În urma acestei alarme a organelor cancelarului austriac şi a celui germanic, au urmat dezminţiri a căror izvor poate să fie Bucureştiul. Acestea se mărginesc a spune că comunicările făcute Porţii în mod confidenţial din partea agentului românesc nu au deloc cuprinsul care li se substituie; că aceste propuneri n-au fost făcute nici prin memoriu nici prin memorand, că nu privesc ştergerea tributului, ci cer numai stabilirea unui modus vivendi mai convenabil între imperiu şi România şi o mai exactă definiţie a condiţiilor de reciprocitate între aceste două state. Limbagiul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate espresiile c-o arte stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro. Totodată se dezmint ştirile despre mobilizare şi ,,Nord D. Allg. Ztung.” este autorizată a declara că neînsemnatele concentrări la marginea Serbiei (abia suficiente pentru manevrele de toamnă) nu dau nimărui dreptul la ipoteze şi combinaţiuni de-o însemnătate oarecare.

*
*   *

În 3/15 iulie s-au ţinut la Înalta Poartă un mare Consiliu de Miniştri, care au dizbătut asupra reformelor ce sunt a se introduce în imperiu. Afară de miniştri, mai erau faţă ulemalele de rang înalt, şefii autorităţilor civile şi generalii de divizie aflători în Constantinopole. Marele vizir Mehmet-Rudgi Paşa au espus într-un cuvânt mişcător starea cea rea a împărăţiei, au arătat cum Turcia nu are nici un aliat şi că în aceste grele împrejurări este avizată numai la propriele sale izvoare. Chiar Austria au închis portul de la Klek, deşi tractatele ce le are cu Poarta o obligă de a ţine deschis acest port. Vizirul arată cum creditul statului e nimicit, finanţele ruinate, administraţia un lanţ de abuzuri ce duce ţara la peire. De aceea, adresându-se la patriotismul celor de faţă, crede că a sosit timpul de a preveni relele prin introducerea unor instituţii înţelepte şi conştiinţioase cari, aducând siguranţa averei şi a persoanei, să inspire încredere popoarelor.
După marele vizir a luat cuvântul Midhat Paşa, prezidentul Consiliului de Stat. El arată necesitatea sistemului reprezentativ şi crede că e singurul mijloc ce ar putea mântui împărăţia. De aceea cere ca în locul consultaţiunelor secrete şi atotputernice a unui regim izolat să se introducă sistemul discuţiei libere şi minuţioase. O putere absolută şi necontrolată poate să înşele lumea şi pe sine însăşi câtă vreme se va bucura de succes şi un vânt favorabil îi va umfla pânzele; dar îndată ce încetează succesul, îndată ce o greşală e urmată de alta şi erorile se grămădesc, începe decăderea ţărei.
În fine Şeikul-Islam luând cuvântul arată că legea koranului nu se opune defel la limitarea puterii capului statului, ci din contra dispune chiar ca poporul să hotărască asupra intereselor sale. În fine, consiliul au aprobat espunerile lui Midhat Paşa şi s-au hotărît ca proiectul de constituţie să se tipărească în atâtea exemplare câţi asistenţi sunt în consiliu. Principiul fundamental al acestui proiect – care altfel nu e o constituţie în sensul larg al cuvântului – este înlăturarea absolutismului.
După o telegramă recentă a agenţiei Havas-Reuter, pretenţiile conţinute în memoriul României sunt următoarele:
1) Recunoaşterea oficială a numelui ,,România”, 2) Recunoaşterea rangului diplomatic al agentului său din Constantinopole, 3) Dreptul de a bate monete cu efigia Domnului, 4) Dreptul de-a acorda decoraţii şi de-a încheia convenţii comerciale etc.; în fine regularea mai multor cestiuni de hotărnicie, a poziţiei păscarilor români din Chilia şi cesiunea unei părţi a Deltei Dunărene.

Articole apărute în Curierul de Iaşi, în 11 iulie şi 16 iulie 1876

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA