Arhiva

Posts Tagged ‘blocul ACUM’

Capcana alegerilor anticipate

decembrie 23, 2020 Lasă un comentariu

 

Fiindcă nu am fost cuprins de euforia „victoriei” de la prezidențiale, pentru mine demisia Guvernului Chicu nu este prilej de mare bucurie.

Și asta din cauza că anunțul de azi despre plecarea Cabinetului controlat de Dodon se constituie de fapt în începutul celei mai periculoase etape pentru Republica Moldova de după preluarea puterii  de către partida rusească în urma înțelegerilor din iunie 2019 dintre Blocul ACUM, condus de Maia Sandu și Andrei Năstase, și Dmitri Kozak, reprezentantul administrației Putin de la Moscova. Va fi etapa declanșării alegerilor anticipate când Moscova va da ultima și cea mai crâncenă lovitură pentru preluarea puterii totale în Republica Moldova. Iar puterea totală înseamnă majoritatea parlamentară de două treimi (68 de mandate) din numărul total al deputaților, moldovenistă, antiromânească și antieuropeană, capabilă să modifice Constituția astfel încât să transforme Republica Moldova dintr-un stat declarat independent, aflat în proces de realizare a acordului de integrare europeană, într-o gubernie a Moscovei, cu prezență militară rusească legalizată, potrivit Planului Kozak, pe care rușii caută să-l pună în practică încă din anul 2003, după ce reușiseră să obțină o majoritate parlamentară de 71 de mandate ale partidului comunist în frunte cu Voronin la alegerile parlamentare din primăvara anului 2001!

Doar că planurile lui Putin au suferit eșec atunci – Voronin, sub presiunea Occidentului și a protestelor hotărâte desfășurate de opoziția frontistă (PPCD) timp de câteva luni la rând, a refuzat în ultima clipă (noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2003) semnarea documentului în cauză, pregătit din timp în laboratoarele de la Moscova. Putin a fost pus în situația jenantă de a-și anula vizita sa la Chișinău planificată pentru 25 noiembrie, iar Voronin a intrat de atunci în dizgrația liderului de la Kremlin (Sub imperiul acelor evenimente, când liderul comunist de la Chișinău intrase deja în grația americanilor, a avut loc, la îndemnul lui Băsescu de la București, și votul deputaților creștin-democrați pentru realegerea lui Voronin în funcția de șef de stat la ședința Parlamentului din 4 aprilie 2005, dar acesta este un alt subiect despre care am scris cu lux de amănunte și pentru care noi, foștii deputați creștin-democrați, am fost stigmatizați și suntem huiduiți până azi).

Astăzi însă lucrurile stau un pic altfel.

Majoritatea comunistă de la 2003, aflată sub controlul riguros al lui Voronin care, indiferent de antiromânismul lui păgubos, în relația cu Moscova, s-a dovedit a fi un lider curajos, capabil a-i pune atunci piciorul în prag lui Putin, se deosebește de actuala majoritate (simplă!) pro-rusească din Parlament compusă din socialiștii lui Dodon, deputații lui Shor și unele elemente provenite din gruparea Plahotniuc și se va deosebi, cu siguranță, de viitoarea majoritate pro-Kremlin (de 68 de mandate(!), deci, în stare de a modifica Legea Fundamentală!), compusă din deputații lui Dodon, cei ai lui Shor și cei ai lui Usatâi(!), majoritate pe care Putin urmărește s-o obțină în urma alegerilor anticipate spre care se avântă voios atât Dodon, Shor și Usatâi, cât și Maia Sandu și puzderia de partide și partiduțe care i-au oferit sprijin la alegerile prezidențiale.

Anume cu scopul obținerii unei asemenea majorități, rețeaua rusească a reușit în ultimii 5-6 ani lansarea pe scena politică din Republica Moldova a încă două structuri politice de esență antiromânească – Partidul Nostru al lui Usatâi (având rolul de opozant al lui Dodon și susținător al Maiei Sandu) și Partidul lui Shor! Ambele structuri au fost prevăzute să penetreze, folosind banii furați din sistemul bancar sau pe alte căi banditești, sloiurile de alegători cu opțiuni naționale sau pro-europene (Pușcăriabilul Shor ne este prezentat, inclusiv de presa așa-zis democratică, ca să nu zic neomarxistă, cum este PRO TV, drept cel mai gospodar, mai eficient, mai darnic și mai binevoitor primar din Republica Moldova. În aceeași cheie ne este oferit, metodic, și primarul de la Bălți, Usatâi). Dovadă în acest sens sunt cele 17 procente de votanți ai acestuia în ultimele alegeri prezidențiale, dar și zecile de mii de susținători ai lui Shor și Tauber de la Orhei ori alte zone care constituiau altădată bazinul electoral al segmentului unionist și proeuropean din stânga Prutului.

Acesta este, în opinia mea, pericolul cel mai mare de după demisia Guvernului Chicu: declanșarea alegerilor anticipate și instalarea în viitorul Parlament a unei majorități confortabile (68 de mandate) pro-rusești compusă din deputații lui Dodon, cei ai lui Shor și cei ai lui Usatâi cu scopul modificării Constituției și a cursului pro-românesc sau pro-european al Republicii Moldova. Cursa prezidențială a „opozantului”  Usatâi din acest an a fost mai degrabă o testare a eficienței mecanismelor diabolice de manipulare a moldovenilor folosite de uriașa mașinărie propagandistică a Kremlinului pentru realizarea scopurilor sale de dominație asupra acestui teritoriu. Cele 17 procente, dar poate și mai mult, ale lui Usatâi vor fi hotărâtoare la constituirea viitoarei majorități parlamentare.

Unde mai pui că în această campanie pentru alegerile parlamentare anticipate Moscova le va înregimenta și pe cele aproape 160 de persoane cu „cetățenie transnistreană” ajunse, în ultimul timp, a deține funcții publice în instituțiile de stat din dreapta Nistrului și care  reprezintă un pericol real pentru securitatea națională. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, 119 dintre acestea activează în cadrul instituțiilor de drept/forță ale Republicii Moldova, iar 41 dintre ele au acces la informații considerate secret de stat!

Iată de ce m-am pronunțat vehement și tranșant împotriva alianței dintre fostul Bloc electoral ACUM și PSRM-ul lui Dodon din iunie 2019 (unii, în orbirea lor, mă înfierează și acum pentru asta!).

Iată de ce nu trebuie să intri în cârdășie cu partida rusească cu scopul de a guverna.

Iată de ce mă pronunț împotriva alegerilor anticipate trâmbițate de Dodon, dar și de inconștienții de pe segmentul de dreapta, și o îndemn pe nou aleasa Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, să facă tot ce-i stă în puteri pentru evitarea acestor alegeri prin constituirea unei majorități pro-europene din actuala componență a Parlamentului, inclusiv cu prețul atragerii în această majoritate a deputaților lui Plahotniuc care fac jocul murdar al lui Dodon și Shor la indicația șefului lor pentru a-l scăpa astfel pe acesta de eventuala pedeapsă în urma furtului bancar.

Împotriva ocupanților, un om politic înțelept încheie moratoriu și cu bandiții.

 

 

 

 

 

 

 

Încă un răspuns celor care mă acuză că „o critic doar pe Maia”

decembrie 19, 2020 Lasă un comentariu

Unul care se consideră că îmi este „prieten pe Fb”, dar a devenit prada manipulărilor și propagandei neomarxiste, Ruslan Bencheci, îmi scrie cu ciudă după ultimele abuzuri legislative ale partidei rusești în frunte cu Dodon și Shor:

 

„Și acum il intreb pe Ștefan Secăreanu ce ai obtinut dumitale?, Aparator a valorilor românesti si a limbii române. Caci in ultimul timp, nu am vazut alta postare, decât inpotriva Maiei Sandu. Nu ai criticat nici un socialist, nici un comunist, nici un Dodonist, doar ai dat in Maia Sandu. Si voi, cei care l-ati sustinut pe Stefan, in toate prostiile ce le scria, dar totodata va socotiti mari aparatori a valorilor Românesti, va place?, acuma stringeti roadele…”.

 

În toate intervențiile mele în care m-am referit și la Maia Sandu am urmărit să explic un lucru pe care ar fi bine să-l înțeleagă în primul rând oameni ca dumneata, Ruslan Bencheci, oameni care constituie, din păcate, masa de manevră în mâinile uriașei și înspăimântătoarei mașinării propagandistice pro-rusești ori neomarxiste/globaliste, și anume că Maia si tot blocul ACUM sunt principalii vinovați de tot ce a  adoptat, noaptea ca fugarii, actuala majoritate pro-rusească din Parlament!

 

Această majoritate agresivă și antinațională, constituită de Dodon, Shor și elemente parșive din fostul  PD al lui Diacov/Plahotniuc, este rezultatul cârdășiei din vara anului 2019 dintre Blocul ACUM în frunte cu Maia si Năstase și PSRM-ul lui Dodon!

 

Partida rusească a prins aripi în Republica Moldova după ce Maia și Năstase și încă o duzină de deștepți din Blocul ACUM au ales atunci să meargă (culmea, tot noaptea!) la întâlnire cu nimeni altul decât omul lui Putin – Kozak, o pușlama bețivană din anturajul putinist care a fost fugărită din Republica Moldova în toamna anului 2003 când a încercat să-și pună în practică planul de federalizare a Republicii Moldova, scop urmărit de Moscova până în această clipă!

 

Anume cu el, cu omul lui Putin, au bătut palma Maia și Năstase în vara lui 2019 pentru formarea alianței de guvernare cu PSRM-ul lui Dodon, alianță de guvernare prelungită printr-un nou acord semnat în august același an!

 

Să fie clar: Partida rusească din Republica Moldova s-a consolidat în urma Alianței Kozak!

 

Anume atunci conducerea Parlamentului a fost dată pe mâna PSRM-ului: absolut toți deputații din ACUM au votat pentru înscăunarea Zinaidei Greceanâi în fruntea Legislativului, știindu-se foarte bine că aceasta poate fi destituită cu votul a două treimi din numărul total al deputaților!

 

Anume atunci toate instituțiile strategice de securitate ale statului (SIS-ul, Ministerul Apărării etc.) au fost trecute sub controlul lui Dodon, deci, al lui Putin!

 

Anume atunci guvernul condus de Maia Sandu, avându-l pe A. Năstase la cârma Ministerului de Interne, a organizat vizita ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la Tiraspol! Mai mult decât atât, acestuia i s-a acordat tot sprijinul și toată asistența de care a avut nevoie pentru reînnoirea comandamentului trupelor rusești staționate ilegal acolo și consolidarea astfel a prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova!

 

Așa ceva nu a fost posibil de la declararea independenței!

 

Tot guvernul condus de Maia Sandu și-a bătut joc de jertfa luptătorilor noștri de la Nistru calificând, după gustul Kremlinului, invazia rusească din 1992 asupra Republicii Moldova drept conflict intern, lăsând a se înțelege că acesta ar fi fost declanșat de forțe proromânești și extremiste!

 

În situația dramatică din vara anului 2019, cei care pretindeau că reprezintă opoziția din Republica Moldova, Blocul ACUM, dacă ar fi fost oameni politici responsabili, ar fi trebuit să meargă la alegeri anticipate ori să constituie o alianță de guvernare cu PD-ul lui Plahotniuc, al banditului Plahotniuc aflat în dizgrația Moscovei, indiferent cât de mult l-ar fi urât pe acesta, dar în niciun caz să meargă la o guvernare cu Putin!

 

Ei, Alianța Kozak, au pus lozinca lor demagogică și neomarxistă de „luptă cu corupția” mai presus decât factorul geopolitic – pericolul rusesc de care noi, basarabenii, am fost și suntem amenințați în permanență!

 

Cine intră în alianță cu Putin, pentru Putin lucrează, conștient sau inconștient! Aceasta se referă și la grupul Filip-Diacov-Babuc care au mers, după Maia și Năstase, la același concubinaj scârbos cu Dodon, consolidând și mai mult partida putinistă!

 

Cine intră în alianță cu ocupantul, pentru ocupant lucrează!

 

La asta m-am referit și mă refer eu atunci când am scris și când scriu despre Maia Sandu, cum spui dumneata, ori despre alții care i-au urmat exemplul!

 

Anume acestea sunt „roadele” (majoritatea prorusească Dodon-Shor și porcăriile comise de ei în Parlament!) pe care le culegem cu toții în urma cârdășiilor din 2019 dintre Blocul ACUM și Putin și mai apoi dintre grupul Filip-Diacov-Babuc și același Putin.

 

Anume oameni ca dumneata, domnule Bencheci, nu sunt în stare, din păcate, a discerne asemenea lucruri, pentru că aceștia s-au obișnuit a-și face idoli din politicieni, exemplul cel mai concludent în acest sens fiind noul/vechiul mit Maia Sandu pe care multora le place să și-l creeze fiind incapabili a vedea realitățile dure în care trăim.

 

De ce „eroismul” Maiei Sandu mă lasă rece

decembrie 5, 2020 Lasă un comentariu
Andrei Baștovoi, fost membru al Frontului Popular, reluându-și, subit, îndeletnicirile politice, îmi tot dă replici insistente pe Fb, arătându-și supărarea că impasibilul de mine nu mă dau a-i admira inopinatul „eroism” politico-național al lui și al Maiei Sandu.
„…adică tu propui ca eu sa vizualizez cum se introduce limba rusa, cum dam putere găgăuzilor, cum se incuibaresc Shorii, furculiței și cine mai sunt pe acolo?”, mă întreabă el eroic pe Fb.
Hai, lasă-mă, Andrei, cu „eroismul” vostru fals împotriva statutului limbii ruse ori în legătură cu orice altă acțiune șovină a ocupanților ruși!
Dar atunci cand Maia Sandu și tot blocul ACUM, nu tare demult – în vara lui 2019, au mers la Kozak pentru a bate palma cu cea mai apropiată sculă a lui Putin în vederea alianței de guvernare cu Dodon și PSRM nu v-ati gândit că orice alianță cu oamenii lui Putin duce la consolidarea partidei rusești, inclusiv la declararea limbii ruse de comunicare ori cum și-o dorește Moscova aici, inclusiv la consolidarea și perpetuarea separatismului teritorial prin acordarea de împuterniciri enclavei rusești de la Comrat sau a facilităților de tot felul pentru separatiștii de la Tiraspol?!
Crima comisă de Maia Sandu, Andrei Năstase și toți „eroii” din blocul ACUM este aceeași cu crimele comise de Dodon, Shor și toți cei care pun în practică astăzi, demonstrativ și cu ostentație, planurile Rusiei de dominație asupra Republicii Moldova!
Aceeași crimă, de contribuire la consolidarea ocupației rusești, a fost comisă de PD-ul lui Diacov, Filip și Babuc, care au ținut cu tot dinadinsul să-i facă hatârul lui Dodon intrând în toamna lui 2019 în alianță cu acesta!
Voi, Maia Sandu, blocul ACUM, Diacov, Filip, Babuc și tot PD-ul vostru de doi bani, purtați răspundere directă pentru adoptarea legilor antinaționale de majoritatea prorusească Dodon-Shor în ședința de ieri a Parlamentului!
De asta protestul vostru nu mă încântă! Pentru că nu sunteți credibili! Pentru că ați pus osul alături de Dodon și celelalte scule ale ocupației rusești la consolidarea prezenței lui Putin în acest teritoriu!
Îmi vorbiți de Shor?
Cea mai perfidă unealtă banditească a Rusiei știa doar de frica unui alt bandit, dar aflat în disgrația lui Putin – Plahotniuc!
Dacă nu ați fost capabili să luptați cu Plahotniuc (ăsta era principalul vostru program politic!) intrând cu el la guvernare, cea mai bună variantă ar fi fost să nu intrați cu nimeni la guvernare cu cele 26 de mandate ale voastre. Să mergeți la anticipate ori să vă ogoiți zelul și pofta revoluționară și de guvernare cu orice preț prin a vă acoperi capetele voastre neomarxiste cu operele lui Marx și Lenin până la următoarele alegeri parlamentare.
Nu ați fost în stare să atingeți acest nivel de conștientizare a realităților din acest teritoriu românesc ocupat, preferând să vă luați de mână chiar cu ocupantul, făcându-i poftele acestuia și întărindu-l în avântul său spre gurile Dunării!
Asta ați făcut!
Pentru că de asta sunteți capabili!
Știți de ce?
Pentru că idealul vostru este „națiunea civică moldovenească”, dar nu afirmarea identității noastre românești!
Voi, cei aflați sub poala prezidențială a Maiei Sandu, sunteți incapabili a protesta, încât să fiți credibili măcar în fața ocupantului de la Moscova, pentru că sunteți fără apartenență!
„Națiunea civică moldovenească” pe care o cultivați cu atâta osârdie neomarxistă este una cu ideologia moldovenistă și antiromânească a lui Stalin, promovată și azi de regimul dughinist al lui Putin și de cozile sale de topor de la Chișinău în frunte cu Dodon!
Doar prin identitatea românească, afirmată clar și neîncetat, poți rezista în fața ocupației rusești și ideologiei ei moldoveniste și antiromânești.

Cum a fost dat SIS-ul pe mâna rușilor în schimbul sprijinirii Guvernului Maia Sandu de către PSRM

decembrie 5, 2020 Lasă un comentariu
V-ați aruncat în capul meu pentru că am îndrăznit s-o critic pe Maia Sandu în legătură cu problema Serviciului de Informații și Securitate pe care ea, în calitate de președinte nou ales, și-l revendică de la Dodon!
Pe marginea faptului în cauză trebuie să mai adaug încă niște lucruri, după mine, foarte importante, principiale, aș zice.
Vorba este că chestiunea controlului asupra unei instituții strategice cum este Serviciul de Informații și Securitate a fost, acum un an și jumătate, în iunie 2019, obiect de discuție la masa de întâlnire dintre Maia Sandu și Andrei Năstase, pe de o parte, și trimisul de atunci al Moscovei, Dmitri Kozak , pe de altă parte!
Maia și cu Năstase au negociat trecerea SIS-ului sub controlul lui Dodon, adică al Moscovei, în schimbul votului de susținere pentru Guvernul Sandu din partea PSRM-ului!
Singura și cea mai importantă instituție de informații și securitate a fost pusă sub control străin cu bună știință de către cei doi mari opozanți, Maia și Năstase, care fac astăzi act de eroism din revendicarea aceleiași instituții de la Dodon.
M-am revoltat, public, atunci, în 2019, așa cum mă revolt și astăzi!
Pentru că ceea ce a facut Maia Sandu, alături de A. Năstase, atunci când la întâlnirea cu Kozak și Dodon din iunie 2019 au bătut palma cu aceștia trecând SIS-ul sub controlul lor, nu este o simplă greșeală, cum însearcă să o interpreteze mulți binevoitori care nu obosesc să comenteze sub postările mele!
Pasul Maiei (și al lui Năstase) de a fi mers la întâlnire cu Kozak pentru a bate palma cu el în vederea unei alianțe cu Dodon, adică cu Moscova, sub pretextul luptei cu corupția, este altceva: este act de înaltă trădare!
Adică, trădare de țară!
Cum să dai tu SIS-ul pe mâna rușilor în schimbul sprijinului de a guverna?
Cum să negociezi tu securitatea statului cu ocupantul care-și ține ilegal trupele pe teritoriul tău și-ți provoacă de treizeci de ani separatismul teritorial?!
Iată de ce eu nu cred în „eroismul” ăsta gălăgios al Maiei după ce majoritatea populației a votat-o să exercite cea mai importantă funcție în stat, inclusiv cei care nu și-o doresc în această funcție dar au votat-o pentru a scăpa de un idiot ca Dodon!
Iată de ce eu cred că această pupăză presedinte, Maia Sandu, ar trebui trasă la răspundere, alături de Dodon, pentru înaltă trădare!
Îmi prezint scuzele mele în fața celor cărora nu le vor fi, din nou, pe plac sinceritățile mele.
Asta este realitatea și eu nu am ce să vă fac!

Maia SANDU și Securitatea

decembrie 5, 2020 Lasă un comentariu
Se anunță război!
Președinta aleasă Maia Sandu cheamă oamenii în stradă să își apere „votul popular din 15 noiembrie”, pentru că „regimul lui Dodon”, adică majoritatea parlamentară PSRM-Șor, are intenția de a scoate Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din subordinea președintelui. Comisia juridică numiri și imunități a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi în acest sens.
Maia Sandu califică inițiativa în cauză drept „o tentativă de uzurpare a puterii de stat”!
Acestea sunt datele problemei, cum s-ar spune.
Acum, ar fi bine să lămurim un pic lucrurile.
Până în iunie 2019, când s-a pus la cale, cu concursul direct al Moscovei, alianța de guvernare Dodon-ACUM (PAS+PPDA), Serviciul de Informații și Securitate se afla în subordinea Parlamentului!
Inițiativa ca acest Serviciu să fie scos din subordinea lui Voronin și trecut sub control parlamentar a aparținut, cu ani în urmă, grupului parlamentar al PPCD, din care făceam parte. Am fost și eu unul dintre autorii acestui proiect de lege.
Este absolut normal ca într-un stat cu regim parlamentar cum este Republica Moldova o asemenea instituție să se afle în subordinea Legislativului.
Întrebarea mea către Maia Sandu este asta:
De ce în iunie 2019, tu, Maia Sandu, împreună cu Andrei Năstase și cu toți deputații ACUM nu v-ați revoltat că SIS-ul este trecut din subordinea Parlamentului în subordinea directă a lui Dodon?
Mai mult decât atât, această „uzurpare a puterii”, cum spui tu, Maia Sandu, s-a făcut chiar cu votul vostru direct, votul deștepților de la Blocul ACUM!
Voi, cu votul vostru, în iunie 2019 și în decursul întregii voastre guvernări cu PSRM, i-ați dat lui Dodon toată puterea: ați ales-o pe Z. Gtreceanâi în fruntea Parlamentului, l-ați pus pe V. Țurcan în fruntea Curții Constituționale, i-ați dat SIS-ul, Ministerul Apărării etc, etc.!
Guvernul tău, Maia Sandu, le-a permis rușilor să-și înnoiească și să-și completeze comandamentul trupelor lor militare staționate ilegal la Tiraspol!
Cu permisiunea ta, Maia Sandu, și a ministrului de Interne, A. Năstase, a fost organizată, după mulți ani de zile, vizita ministrului rus al Apărării, S. Șoigu, la Tiraspol, vizită care a avut un rol determinant în consolidarea prezenței militare rusești în Republica Moldova.
De ce, oare, nu v-a apucat atunci revolta?
De ce ați sfidat atunci opinia publică care vă implora să nu faceți acest pas?
De ce, pentru a-i intra în voie lui Dodon și lui Putin, ați ajuns până acolo încât Guvernul de sub conducerea ta, prin gura ministrului vostru de Externe, a calificat războiul de la Nistru din 1992 declanșat de Moscova împotriva Republicii Moldova drept război civil, adică un banal conflict intern provocat de mesajul proromânesc al unora?
Atunci, când erai cu Kozak și Dodon, de ce nu ai scos oamenii în stradă să aperi „votul popular” de la parlamentare?

Trădători laolaltă: Dodon și tot blocul ACUM!

octombrie 19, 2020 Un comentariu
Au apărut azi niște dosare care dovedesc că Dodon se face vinovat pentru înaltă trădare?
această căzătură umană nu are nimic sfânt pe lume și este capabil să-și vândă nu numai țara și neamul, ci și pe propriii părinți, se știa de când acesta lingea blidele sub masă la Voronin.
Cu o coadă de topor ca Dodon, rușii își consolidează prezența în acest teritoriu și încurajează separatismul teritorial!
Cu o coadă de topor ca Dodon, Moscova și-a scos din pușcărie și a închis dosarele la toate uneltele ei prin care controlează acest teritoriu și după destrămarea fostului imperiu sovietic.
Problema este însă alta: cum rămâne să-i tratăm, inclusiv la apropiatele alegeri, pe cei care l-au ajutat pe Dodon în acțiunile sale de trădare a intereselor naționale ale Republicii Moldova, pe cei care au intrat anul trecut în alianță cu el, dându-i toată puterea și trecând astfel sub control rusesc direct instituțiile strategice ale statului?
Mă refer la liderii și toți cei care constituiau fostul bloc ACUM?
Acum un an, aceștia, contrar propriilor angajamente, luate în fața alegătorilor, de a nu intra în alianță cu Dodon și partidul socialist, au mers la cârdășia cu Dodon și PSRM!
Au scuipat pe votul și buna credință a alegătorilor și au intrat, ca curvele, în îmbrățișarea lui Dodon și Kozak!
Oare ăștia nu se fac vinovați de aceeași înaltă trădare?
Există oare vreo deosebire între denunțurile lui Dodon către serviciile secrete ale Rusiei, raportate prin Kozak ca personaj apropiat al lui Putin responsabil pentru controlul asupra Republicii Moldova, și actul rușinos de a te înfățișa în fața lui Kozak pentru a bate palma cu el în vederea guvernării cu oamenii Moscovei?
Nu există nicio deosebire între o căzătură umană ca Dodon, care trimitea denunțurile în scris spre Moscova, și căzăturile umane din blocul ACUM, Maia și Năstase și toți ceilalți, care s-au culcat cu Kozak chiar la Chișinău!
Cred că ar trebui trași la răspundere toți laolaltă: de la Dodon până la ultimul deputat din blocul ACUM care a votat pentru alianța cu oamenii Moscovei!
Știți de ce?
Pentru că și azi, înainte de alegeri, ei, ăștia din fostul bloc ACUM, continuă să ne aibă de proști!
Doi dintre ei, Maia și Năstase, candidează pentru președinție, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat acum un an și ceva!
Mai mult chiar, actul de înaltă trădare pe care l-au comis alături de Dodon ne este prezentat drept act de eroism!
Uitați-vă la ei cât de mult ne sfidează și ne desconsideră!
Doar niște cozi de topor ordinare nu încearcă nici măcar un dram de regret pentru ce au făcut.

Jurnalismul moral!

august 6, 2020 Un comentariu
Pe marginea postării mele de acum câteva zile referitoare la promovarea lui Șor de către Protv Chișinău prin difuzarea spoturilor publicitare ale acestuia, Mihaela Bîtcă observă, pe bună dreptate:
 
 
De regulă, nu urmăresc postul public de televiziune, pentru că acesta, în loc să fie al societății, slujește puterii, indiferent de culoarea politică a acesteia.
 
Nu încape îndoială că, în regimul de astăzi, postul public de televiziune se află sub controlul total al lui Dodon, deci slujește celor care au furat împreună cu Șor banii de la BEM (Numai milioanele luate drept credit, dar nereturnate, de către familia Zinaidei Greceanâi, Președintele Parlamentului, ajunsă în această funcție inclusiv cu votul deputaților blocului ACUM, în urma târgului dintre Maia Sandu, Andrei Năstase și trimisul Moscovei, Dmitri Kozak, cât prejudiciu au adus basarabenilor!).
 
Nu exclud că materialul publicitar al lui Șor a fost plasat și la alte instituții de presă, pe care nu am cum să le urmăresc.
 
La banii pe care îi deține Șor după jefuirea sistemului bancar, este posibil ca spoturile publicitare ale pușcăriabilului ascuns în Israel să fi fost și să fie difuzate încă, în condiții absolut legale, de majoritatea posturilor de radio și TV din Republica Moldova. Toate aceste instituții au nevoie de „surse de finanțare”, nu am nimic împotrivă!
 
Pe mine mă interesează însă „principiul moralității”, cum spune fidela mea prietenă de pe Facebook, Mihaela Bîtcă, principiu pe care ar trebui să-l pună în față instituțiile de presă atunci când acestea își caută „sursele de finanțare”!
 
Și întâi de toate mă interesează cum este respectat acest „principiu al moralității” de către posturile TV care pretind a fi independente și preocupate „profund” de scoaterea adevărului la suprafață, mai ales când vine vorba de furtul miliardului din sistemul bancar al moldovenilor!
 
Ca meseriaș în ale jurnalismului, nu pot să accept ca un jurnalist să fie remunerat pentru munca prestată din banii furați de la oameni!
 
Când stai și urmărești zilnic spotul publicitar al lui Șor difuzat de Protv, fără să vrei te întrebi: cum poți s-o faci pe profunda, să zicem, în emisiunea care se numește „În profunzime” și în același timp sa accepți să fii plătită, la salariu, din banii obținuți în urma publicității celui care a furat miliardul?!
 
Da, sunt adeptul moralității în jurnalism!
 
Pentru că jurnalismul fără acest principiu este unul imoral!
 
Îmi amintesc bine zilele din anul 1997, când la Chișinău apărea Protv Chișinău.
 
Împreună cu echipa mea de la ziarul ȚARA ne bucuram sincer că în spațiul basarabean apărea, în sfârșit, și un post de televiziune de respirație românească!
 
Am și publicat atunci pe paginile publicației noastre un material cu titlul: „Mai la deal de PFD a venit un Protv!”, PFD fiind Partidul Forțelor Democratice, sediul acestuia aflându-se în apropierea noii instituții de presă.
 
Mare mi-a fost însă surprinderea ca, după câteva luni de zile, în primăvara anului 1998, când dețineam și mandatul de deputat, obținut pe lista Convenției Democrate din Moldova (entitate electorală formată din Partidul Renașterii și Concilierii Naționale și PPCD), să fiu invitat de șeful proaspătului Protv Chișinău la o cafea pentru a mi se propune o ciudată „tranzacție”: eu, în calitate de redactor-șef al ziarului ȚARA, să public materiale critice la adresa Protv Chișinău astfel încât Protv Chișinău să aibă motive indubitabile pentru a critica ziarul ȚARA!
 
Evident, am respins propunerea „fratelui meu de peste Prut”, crezând sincer că omul este dezinformat asupra evoluțiilor mediatice și politice din stânga Prutului ori, și mai rău, ar fi având accese de instabilitate emoțională în urma impactului cu realitatea basarabeană.
 
Mai târziu însă mi-am dat seama că prietenul nostru din fruntea Protv Chișinău era foarte bine informat asupra felului în care decurg lucrurile dincoace de Prut și era foarte stabil emoțional în tot ceea ce făcea: în emisiunile informative ale postului său de televiziune predomina, cu regularitate, tonul persiflant, batjocoritor, la adresa Mitropoliei Basarabiei, instituție românească pe care ziarul ȚARA, alături de echipa frontistă, a susținut-o și promovat-o constant și plenar de la reactivare, în 1992, până la reintroducerea în legalitate, în 2002; în 2005, alături de consilierii Președintelui României, Traian Băsescu, ne îndemna suspect de insistent, căutând a ne convinge pe noi, deputații PPCD, să votăm în favoarea realegerii lui V. Voronin în funcția de Președinte al RM; în toamna lui 2008, difuza o profundă emisiune de lansare a Nataliei Morari, ca mare jurnalistă occidentală prigonită de FSB-ul lui Putin, și punea la cale, cu câteva luni înainte de tragicele evenimente din aprilie 2009, o amplă campanie de dezinformare și manipulare a opiniei publice în legătură cu o presupusă maltratare a unui cameraman Protv în incinta Comisariatului de poliție Buiucani, campanie menită să trezească și să cultive ura populației asupra reprezentanților organelor de ordine.
 
Mai mult decât atât: în luna octombrie a aceluiași an 2008, după ce, în calitatea mea de jurnalist, dar și de deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am luat atitudine de la tribuna Parlamentului în legătură cu abuzurile și imoralitatea actelor relatate mai sus, am fost taxat, stigmatizat și, culmea, eliminat, public și arbitrar, din Uniunea Jurnaliștilor din Moldova de către un autointitulat președinte al acestei organizații – V. Saharneanu!
 
În definitiv, „principiul moralității”, adus azi în discuție de Mihaela Bîtcă, este unul indispensabil și definitoriu în actul de jurnalism! Mai ales în actul de jurnalism legat de corupția și jaful bancar din Republica Moldova în care au fost implicate persoane publice precum Șor și toți cei ce i-au ținut hangul din sânul puterii!
 
Doar punând în față un asemenea principiu, vom fi capabili să construim o presă morală, presă a „caracterelor tari”, asemeni celui mai convingător reprezentant al jurnalismului moral românesc, Mihai Eminescu, care scria în ultimul său articol publicat la TIMPUL în ziua de 28 iunie 1883:
 

Republică și prezident de factură rusească

august 5, 2020 Un comentariu
N-am fi avut acum marea bătaie de cap cu alegerile prezidențiale dacă șeful statului nu ar fi ales „de către întreg poporul”.
 
În 2000 am fost printre deputații care am votat pentru modificarea Constituției în sensul ca președintele RM să fie ales de Parlament, chiar dacă modificarea în cauză era provocată atunci de luptele crâncene ce se dădeau între cele două facțiuni ale partidei rusești: cea în frunte cu D. Diacov, care deținea funcția de Președinte de Parlament, și cea condusă de P. Lucinschi, care se afla în fotoliul de Președinte al RM în urma alegerilor prezidențiale din 1996.
 
Atunci, ca și acum, am considerat că bucata asta de teritoriu românesc înstrăinat nu are nevoie de Președinte (în majoritatea fostelor republici sovietice foștii prim-secretari ai Partidului Cominist deveneau Președinți de stat!), că statul din stânga Prutului după destrămarea fostului imperiu sovietic trebuie să aibă regim parlamentar, adică un regim în care disputa este rezolvată în favoarea Guvernului, Preşedintele având un rol mult mai redus.
 
Nu vreau să intru în detalii acum.
 
Cert este că reforma constituțională în acest sens, începută în 2000, trebuia dusă până la capăt astfel încât Republica Moldova să corespundă pe deplin rigorilor unui stat cu regim parlamentar.
 
Blocajul apărut după 2009 la alegerea șefului statului, din cauza imposibilității acumulării unui număr de 61 de voturi prevăzut în acest sens, putea fi eliminat, dacă s-ar fi dorit, prin introducerea prevederii constituționale conform căreia șeful statului este ales nu cu o majoritate de 3/5 (61) de voturi ale deputaților, ci cu votul simplei majorități de 51 de deputați.
 
Din păcate, nu s-a mers pe această cale.
 
Ambițiile și interesele grupărilor politice de esență mafiotă care au acaparat puterea după 2009 au fost atât de aprige și înverșunate încât mecanismul alegerii Președintelui a fost transformat în instrument de șantaj și răzbunare între acestea, astfel ajungându-se la soluția nefericită de anulare, prin decizia Curții Constituționale din 2016, a formulei de alegere a șefului statului introdusă prin modificările din anul 2000.
 
Cine au fost inițiatorii și instigatorii revenirii la alegerea Președintelui „de către tot poporul”? Nu vă amintiți?
 
Evident, opoziția unită” în frunte cu Andrei Năstase, Igor Dodon, Renato Usatâi și Maia Sandu care mărșăluia democratic, braț la braț pe străzile capitalei începând cu iarna anilor 2015-2016!
 
Civismul moldovenesc și spiritul revanșard, leninisto-lucinschist, cu care era articulată lozinca alegerii președintelui „de către tot poporul” atinseseră cote atât de înalte încât tartorul Plahotniuc a preluat ideea din zbor și a realizat-o în același an 2016 prin instalarealui Dodon, în urma votului popular și cu sprijinul PD, în fotoliul de șef de stat.
 
Astfel, astăzi avem un președinte fără mari atribuții constituționale, dar cu toată puterea în stat, putere pe care acesta a obținut-o în urma concubinajelor politice din 2019 cu blocul ACUM și PD-ul lui Diacov, Filip și Babuc și trecerii instituțiilor strategice ale statului sub controlul direct al Moscovei.
 
De ce regimurile prezidențiale sau semi-prezidențiale sunt periculoase în majoritatea fostelor republici  sovietice?
 
Pentru că mecanismul de alegere a șefului statului prin vot popular, mai ales într-un teritoriu ca al nostru, aflat sub influență rusească, va genera președinți de factură putinistă, cu năravuri și apucături rusești!
 
Uitați-vă la Dodon cât de caraghios este în încercările lui de a-l copia pe Putin (sau amintiți-vă de Filat, cu aceleași apucături, care-și purta ceasul pe mâna dreaptă doar ca să fie în rând cu liderul de la Kremlin)!
 
Doar unul ca Dodon, președinte kuliok, de kolhoz, își poate permite a-i convoca în fiecare luni pe Președintele Parlamentului și primul ministru, așa cum face Putin la Kremlin sau Lukașenko la Minsk, pentru a demonstra că el este puterea și stâpânul!
 
Pericolul cel mai mare este că toate aceste modele și mecanisme dictatoriale, de factură rusească, unul ca Dodon, care este sigur că va fi ales „de către tot poporul” și la alegerile din toamnă, intenționează a le introduce în textul unei eventuale noi Constituții a Republicii Moldova!
 
Cine îl va opri pe nebun?!
 
 

Guvernare cu clasare

august 2, 2020 Un comentariu
 
 
Se pare că fostul premier Pavel Filip ar putea dormi liniștit de azi încolo și face figurație la guvernare în continuare nestingherit de nimeni alături de Dodon!
 
Ar putea fi fericit chiar până în măduva oaselor că a scăpat în sfârșit de o mare belea – dosarele cu care Dodon l-ar fi șantajat pentru ca el să-i asigure, cu voturile PD-ului, majoritatea parlamentară actuală care să-i susțină guvernul și să-i acopere toate crimele împotriva statului, inclusiv sau în primul rând federalizarea republicii.
 
Este de precizat în legătură cu acest subiect că, în iarna anului 2019, potrivit unei anchete a RISE Moldova, prin scheme de luare în locațiune și apoi de privatizare la un preț cu mult sub cel de piață, au fost înstrăinate mai multe bunuri ale statului: Cantina Cancelariei de Stat, vreo 2000 de metri pătrați din Casa Presei, o vilă cu statut de monument istoric, un teren din spatele clădirii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (fosta clădire a Ministerului Agriculturii), precum și alte terenuri din capitala Republicii Moldova. Potrivit unei note a procurorilor care investigau acest caz, citați de presă, beneficiari ai acestor operațiuni ar fi fost rude ale actualului lider al PD, Pavel Filip, premier în perioada privatizării bunurilor în cauză.
 
Sau, mai pe scurt, ca să înțeleagă toată lumea, beneficiarul final al acestor tranzacții dubioase ar fi unul singur – cel mai mare și mai puternic, premierul de atunci.
 
E mai mult decât o certitudine că de la numirea sa în funcție de către Dodon, actualul procuror general Александр Стояногло are de executat mai multe misiuni strategice menite să mențină și să consolideze actuala putere prorusească din Republica Moldova: în afară de respingerea tuturor cererilor de tragere la răspundere penală a șefului statului pentru acțiuni grave și flagrante (introducerea ilegală pe teritoriul RM a sumelor de bani rusești pentru finanțarea PSRM și a uriașei rețele propagandistice a acestuia, luarea de mită, înaltă trădare etc.), acesta mai are în sarcină și clasarea dosarelor în care sunt vizați reprezentanții partenerului său de guvernare – Partidul Democrat: în primul rând Pavel Filip!
 
Altfel cum s-ar explica faptul că acesta, împreună cu Monica Babuc și celelalte vedete cu mandat de deputat, plus miniștrii PD, se țin scai de curul lui Dodon?
 
De Diacov nu întreb pentru că orice dosare deschise împotriva unui agent KGB sunt închise din oficiu!
 
Acum se vede cu ochiul liber că toată înverșunarea acestor scule jalnice împotriva fostului lor stăpân, Plahotniuc, este una de fațadă, ridicolă și care trezește greața alegătorului.
 
Adevărata cauză a ținerii lor la guvernare de către Dodon este cea legată de dosarele din sertarele lui Stoianoglo!
 
Trebuie să amintim încă o dată, atunci când este vorba de trădarea intereselor naționale ale Republicii Moldova, că una din prioritățile partidei rusești, instalată la guvernare acum mai bine un an, după întrevederea Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase cu trimisul Moscovei, Dmitri Kozak, a fost ca printre instituțiile strategice ale statului pe care aceasta urma să le treacă sub controlul ei direct și total să fie neapărat și Procuratura Generală!
 
Și această misiune Kozak a îndeplinit-o cu brio: Procurorul General Stoianoglo este una dintre cele mai devotate și mai periculoase unelte ale sistemului rusesc de ocupație!
 
El, Procurorul General, îi poate redeschide dosarele liderului PD imediat cum acesta ar încerca să dea semne de desprindere de Dodon!

De ce Stoianoglo nu-l va trage la răspundere pe Dodon pentru înaltă trădare

Fără îndoială, Dodon, prin faptul că l-a numit pe separatistul șef de la Tiraspol „președinte al Transnistriei și l-a primit cu onoruri la Reședința de Stat, a comis încă o crimă împotriva statului!
 
Încă un act de înaltă trădare!
 
Pentru asta se cuvine ca acesta să fie tras imediat la răspundere.
 
Cine trebuie să-l tragă la răspundere pe Dodon pentru crima de înaltă trădare?
 
Evident, Procurorul General Stoianoglo!
 
De ce Procurorul General Stoianoglo nu s-a autosesizat până în această clipă pe marginea acestui caz de înaltă trădare?
 
Pentru că Procurorul General Stoianoglo a fost „ales” și „numit” în funcție de Dodon, în urma unui mecanism de alegere și numire a procurorului general elaborat și pus în funcție de către fostul Guvern Maia Sandu, sau Kozak, nu pentru a veghea la respectarea legii și a instituțiilor acestui stat, ci pentru a-l proteja pe Dodon cu scopul consolidării prezenței rusești în Republica Moldova!
 
Prin lipsa de reacție a Procurorului General Александр Стояногло în legătură cu crima comisă ieri de Dodon și grupul de separatiști venit la el în vizită, se dovedește o dată în plus că Stoianoglo nu este nici pe departe un om al legii independent, ci este o unealtă ordinară a sistemului și a rețelei rusești, menite să mențină starea de ocupație a acestui teritoriu prin prezența trupelor și munițiilor Federației Ruse și consolidarea regimului separatist din stânga Nistrului.
 
De ce s-a ajuns ca, după treizeci de ani de așa-zisă independență, funcțiile-cheie ale statului să fie deținute de uneltele Moscovei, agenți pe față ai serviciilor rusești, care acționează exclusiv împotriva intereselor naționale ale Republicii Moldova?
 
Acest lucru a fost posibil cu precădere după concubinajul politic de acum un an dintre blocul ACUM și partida rusească condusă de Kozak și după intrarea la guvernare a PD-ului cu aceeași partidă rusească!
 
Anume aceste entități politice – blocul ACUM (PAS și PPDA) și PDse fac vinovate, alături de Dodon, de înaltă trădare!
 
Anume aceste grupări au asigurat și asigură în continuare, prin vehicularea unor lozinci goale de luptă cu corupția și cu jefuitorii sistemului bancar, prezența la guvernare a partidei rusești!
 
Nimic, dar absolut nimic nu justifică încheierea acordurilor de guvernare cu Kozak sau cu Dodon!
 
Cei care au mers să le întindă mâna acestor criminali devin și ei criminali!
 
Umilirea noastră de ieri prin pătrunderea bandiților separatiști până în cele mai strategice instituții de stat a fost posibilă doar în urma actului de trădare a intereselor noastre naționale la care s-au dedat PAS, PPDA și PD!
 
Prin asta se explică și atitudinea mea intransigentă față de ultimele declarații uluitoare și ofensatoare ale Maiei Sandu prin care aceasta își etalează statutul ei de candidat pentru prezidențiale care nu este „anti-rus”, ci care „luptă cu corupția”, asta însemnând că este candidatul „oamenilor cinstiți”!
 
Este exact profilul actualului Procuror General, sculă a lui Dodon, și nu om al legii care ar trebui să-l tragă la răspundere pe acesta.
 
Insulta Maiei adusă basarabenilor, și în primul rând celor care și-au dat viața pentru ruperea noastră de imperiul sovietic de la răsărit, este egală sau chiar mai mare și mai dureroasă decât insultele și crimele lui Dodon și ale întregii șlehte de ocupanți!
 
Cei care își îndreaptă săgețile otrăvite asupra mea ca reacție la ultimele mele intervenții publice legate de acest subiect, încercând astfel s-o apere pe Maia, nici nu-și dau seama ce serviciu fac partidei rusești împreună cu adulata lor.
 
Am fost și am rămas frontist!
 
Din păcate, după spulberarea de pe scena politică a echipei mele, PPCD-ul cel românesc, singura organizație politică care a știut să se opună eficient ocupației rusești, în urma trădării agentului rus Roșca, acest teritoriu a fost reacaparat de către structurile Federației Ruse.
 
Acestea acționează aici nestingherit și încurajate de sculele lor politice, care nu sunt „anti-ruse”, ci luptă, în chip sorosist, doar împotriva corupției.

Un politician responsabil niciodată nu va face alianță cu ocupantul pentru a-și pedepsi oponentul politic, fie el și oligarh sau hoț de miliarde!

Ai dreptate, Olesea, situaia este diferită!
În 2005, PPCD-ul nu a făcut alianță de guvernare cu partida rusească!
PPCD-ul a votat pentru Voronin, intrat în grația americanilor după respingerea memorandumului Kozak în 2003, la cererea insistentă a factorilor occidentali, inclusiv a României (Băsescu!), și la îndemnurile și sugestiile mieroase pe care ni le făceau zilnic Europa Liberă, PRO TV-ul (seful acestei instituții ne-a vizitat atunci de atâtea ori împreună cu consilierii președintelui României pentru a ne determina să-l votăm pe Voronin!).
Deși grupul parlamentar (fără Roșca) al PPCD a decis, pe 1 aprilie, că nu votează, până la urmă, influențați de telefonul insistent al lui Băsescu din dimineața zilei de 4 aprilie, am căzut în capcana întinsă de neprietenii noștri!
Chiar dacă am fost atrași în acest joc murdar, noi, deputații PPCD, nu am trădat interesele naționale ale Republicii Moldova!
Nu am cedat instituțiile statului în mâinile lui Putin și nu am admis consolidarea separatiștilor de la Tiraspol prin vizite ale ministrului Apărării de la Moscova, așa cum au făcut-o cei de la ACUM în doar câteva luni de guvernare alături de Dodon!
Din contră, PPCD-ul a elaborat și a insistat asupra adoptării, cu votul comuniștilor, a unui set întreg de acte legislative, inclusiv Legea din 22 iulie 2005 cu privire la Transnistria, privitoare la retragerea armatei ruse din stânga Nistrului!
Deschideți-le și citiți-le!
În 2019, însă, Maia și Năstase au mers ei la Kozak ca să facă o alianță cu partida rusească!
Aceștia au recurs Ia acest gest de lașitate, antipatriotic și antinațional, în situația în care puteau face o majoritate cu PD-ul (inclusiv cu Plahotniuc!), o majoritate parlamentară, de guvernare, pro-europeană (că pro-românească nu și-au dorit-o niciodată!), astfel încât să deschidă porțile încercuirii și izolării noastre pe plan extern!
Cei care au preferat să meargă cu rușii pentru a-i pedepsi pe hoții miliardului s-au ales (și noi cu toții ne-am ales!) și cu prezența rusească consolidată, și cu hoții nepiedepsiti!
Un politician responsabil, care-și respectă alegătorii și țara, cu o parte a teritoriului aflată sub ocupație rusească, țară pe care o reprezintă sau chiar o conduce, niciodată nu va face aliantă cu ocupantul pentru a-si pedepsi oponentul politic, fie el și oligarh sau hoț de miliarde!
Din contră, în fața ocupantului îi întinzi mâna și hoțului de miliarde, ca să pui, împreună cu el, osul la eliberarea țării de sub ocupație!
Cel care face corp comun cu străinul care-ți ține moșia sub șenilele tancului, este mai rău decât hoțul de miliarde!
Este dușmanul acestui pământ și acestui neam vrednic de luptători care, în 1992, ca și în alte vremuri vitrege, și-au vărsat sângele pentru el!

De când „strategul” I. Sturza a ajuns să fie avocatul lui I. Dodon?

mai 18, 2020 Un comentariu
Eu nu sunt surprins deloc de felul în care I. Sturza încearcă să-l apere, în încleștarea oligarhico-politică care e în toi, pe I. Dodon și guvernul acestuia!
 
Fiți atenți la soluțiile” strategice pe care acesta le sugerează „opoziției” din RM, adică fostului bloc ACUM!
Exact ca Lenin la Razliv!
 
 
„Mulți întreabă de soluții când cam toți au pus-o de măligă.
 
Prima: să avem încredere și să-l susținem pe domnul Stoianoglo și echipa lui!
 
A doua: să ne pregătim de alegeri anticipate în condiții de maximă turbulență și pârjol.
 
Trei: să nu ne fie frică! Sunt destui oameni decenți care să preia conducerea Moldovei.
 
P.S. Vreau să-i dau dreptate doamnei Sandu pentru lupta ei pentru funcția de procuror general. A costat-o funcția. A ieșit puțin altfel decât își dorea. Dar s-ar putea să fie răsplătită și să-i mulțumim pentru acest efort.
 
P.P.S. În condițiile zilei de azi, orice demisie fără soluțiile unei noi guvernări este o greșeală și o complicitate.
 
P.P.S. Nu-i plângeți de jale lui Platon. De el au grija alții, mult mai interesați”.
 
Cum să ai încredere într-un procuror general ca Stoianoglo care a refuzat să-l tragă la răspundere pe I. Dodon pentru contrabandă cu bani și finanțare ilegală a partidului său, PSRM?
 
Eu nu pot să am încredere într-un procuror general care-l scoate basma curată pe Platon!
 
De ce să „aibă grijă alții” de Platon? Nu e treaba procurorului general să se ocupe și de crimele bandiților protejați de Moscova?
 
Că de „eliberarea lui Platon” se tot ocupă, după „fuga lui Plahotniuc”, toată divizia moscovită – de la rațele de la TV8 până la Dodon!
 
Domnul Sturza vrea alegeri anticipate?
 
Păi, exact asta vrea Dodon!
 
Dar cea mai „strategică” soluție a lui Sturza, știți care este? Să nu se insiste pe demisia lui Dodon și a guvernului său! „În condițiile zilei de azi, orice demisie fără soluțiile unei noi guvernări este o greșeală și o complicitate”, asta spune Sturza!
 
Și care-i soluția noii guvernări, domnule strateg Sturza?
 
Să-l lăsăm pe Dodon să-și facă de cap, nepedepsit, pentru ca la toamnă să rămână în același fotoliu de președinte?
 
Să-l lăsăm cu tot cu guvernul său pentru a „renegocia” acordul de împrumut cu rușii, așa cum ne sugerează Maia Sandu, sau pentru a duce la bun sfârșit planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova?
 
Te pomenești că tot ea și cu Năstase or fi fiind „oamenii decenți care să preia conducerea Moldovei”?
 
Te pomenești că „omul decent care să preia conducerea Moldovei” vei fi fiind chiar dumneata?
 
De când „oameni decenți care să preia conducerea Moldovei” îl apără pe Dodon, coruptul și vânzătorul de neam?
 
Nu cumva tot dumneata ai fost, acum un an, nașul Maiei și al lui Năstase în concubinajul lor scârbos cu Kozak și Dodon?
 
Nu! Dodon și toată guvernarea lui trebuie dat jos acum, inclusiv cu votul hoților de miliarde!
 
Între Shor și Plahotniuc (și alții pe care procurorul general Stoianoglo îi învinuiește de furtul miliardului), pe de-o parte, și Dodon, pe de altă parte, care se face vinovat de înaltă trădare, eu aleg să-l demitem și să-l tragem la răspundere mai întâi pe ultimul!
 
Parlamentul actual are toate voturile necesare în acest sens.
 
Fără Dodon și Rusia în spate, procurorul general Stoianoglo, dacă este „om decent”, cum ne dă de înțeles I. Sturza, și curajos pe de-asupra, va avea, sunt sigur, timpul necesar să-i tragă la răspundere pe toți cei implicați în furtul miliardelor.
 

Lacrimile Maiei pentru Renato

aprilie 30, 2020 Lasă un comentariu
Suspect de mare pare a fi grija pe care i-o poartă Maia Sandu lui Renato Usatâi.
 
Acum două zile, lidera PAS vărsa lacrimi cu căldarea la un post TV în legătură cu faptul că „Igor Dodon încearcă să-l elimine pe Renato Usatâi din cursa electorală pentru alegerile prezidențiale”, precizând că lui Dodon „nu-i place să aibă concurență”, că acesta „nu ar vrea să aibă niciun contracandidat pe segmentul electoral pe care candidează”!
 
Ce să fie la mijloc?
 
Nimic deosebit!
 
Pur și simplu, coechipierilor lui Kozak din fostul bloc ACUM li s-a pus în față o altă sarcină: să-l înlocuiască pe Dodon cu Usatâi, o altă sculă, de rezervă, a Kremlinului. Pentru asta, primarul de la Bălți trebuie s-ajungă în mod obligatoriu în turul doi al viitoarelor alegeri prezidențiale.
 
Despre asta ar trebui să vorbească de câte ori apare la un post de televiziune un lider de opoziție, dar nu să-i plângă de milă lui Usatâi.
 
Doar o mișcare națională și democratică, unită și puternică, cu un lider necompromis în frunte, va fi capabilă să nu admită accederea la putere a niciunui instrument al Moscovei!

Ca și Igor Dodon, Maia Sandu reprezintă stânga antinațională, și în niciun caz dreapta!!

aprilie 29, 2020 Lasă un comentariu
Maia Sandu spune cu seninătate:
De când Maia Sandu este „de dreapta”?
De când PAS-ul ei este „de dreapta”?
De când toți cei care ați constituit, ACUM un an, „Blocul electoral ACUM” vă considerați „de dreapta”?
Un politician, o formațiune de dreapta niciodată nu ar fi mers, ACUM un an, la Kozak să facă alianță cu Dodon, exponentul stângii de extracție stalinistă!
ACUM un an, Dodon nu era oare „oponentul nostru comun”?
De ce ați mers cu el, exponentul fidel al național-bolșevismului rusesc, al neokaghebismului dughinist/putinist?
De ce ați sfidat îndemnul oamenilor de dreapta de a nu merge, ACUM un an, în niciun caz cu Dodon?
De ce v-ați bătut joc de dreapta ACUM un an?
De ce Maia Sandu, ajunsă prim-ministru, și-a pus drept șef de cabinet pe cel mai reprezentativ exponent al stângii radicale neomarxiste, antiromânești și cel mai apropiat sfetnic al lui Mark Tkaciuc?
Știți de ce?
Pentru că Maia Sandu și tot fostul bloc ACUM nu au nimic în comun cu Dreapta, ci reprezintă, conștient și sârguincios, stânga neomarxistă, globalistă, progresistă și antinațională!
De aceea, ciocul mic când vreți să păreți de Dreapta!
Bineînțeles, Dodon trebuie scos cât mai urgent de la guvernare!
Dar Dodon, cu toată șleahta lui bolșevică, putinistă și antiromânească, poate fi dat jos doar de o Mișcare națională autentică, adică de Dreapta, și în niciun caz de o stângă neomarxistă, onegistă, civic moldovenească, cu rădăcini comune cu ale lui Dodon, stângă reprezentată atât de bine de Maia Sandu.

Așa-zisa opoziție din Republica Moldova, o altă fațetă a partidei rusești?

aprilie 23, 2020 Lasă un comentariu
E trist să stai izolat în casă și să urmărești, neputincios, la televizor cum niște trădători de țară ca cei 56 de deputați PSRM și PD votează un acord de împumut, banditesc, cu Rusia.
Dar și mai trist este să-i vezi pe cei care pretind a fi opoziție parlamentară cum își argumentează ei nevotarea acordului în cauză și atacarea lui la Curtea Constituțională.
După ce își expun criticile pe marginea unor prevederi ale acestui document de-a dreptul dezastruoase pentru Republica Moldova și cetățenii ei, aceștia nu fundamentează necesitatea respingerii totale a unui asemenea acord de credit cu Rusia, ci lasă să se înțeleagă că o „varantă finală”, „revizuită” a acestuia ar fi de acceptat pentru nenorociții de basarabeni care suferă atât de mult de pe urma coronavirusului!
Lucrul acesta l-am înțeles de la Maia Sandu, care a expus poziția PAS, dar și de la invitații din această seară ai Lorenei Bogza la emisiunea ei „ În profunzime”, Andrian Candu, Dumitru Alaiba și Alexandru Sliusari.
În aceeași cheie au vorbit la unele posturi de televiziune și unii analiști din tabăra fostului bloc ACUM.
Nimeni, dar absolut nimeni, nu a ținut să aducă în discuție faptul că Republica Moldova nu are cum să încheie un acord de împrumut cu Rusia din considerentul că Rusia este țară ocupantă pentru noi!
Acest stat deține îm mod ilegal și sfidător trupele sale pe teritoriul nostru național, a provocat și întreține pe toate căile un regim separatist la Tiraspol și urmărește scindarea teritorială a Republicii Moldova cu scopul de a o readuce sub controlul ei total!
Nu putem, nu avem dreptul să negociem în această clipă cu Rusia alte acorduri decât cel privind retragerea trupelor sale de pe teritoriul nostru național!
Orice altă negociere decât asta confirmă, consolidează și legalizează statutul nostru de stat vasal în raport cu Rusia ocupantă!
Dacă așa-zisa opoziție din RM nu este capabilă a conștientiza acest lucru, înseamnă că aceasta reprezintă o altă fațetă a aceleiași partide rusești de la noi.

Aprobarea creditului rusesc cu votul miniștrilor PD confirmă faptul că această grupare este unealta jalnică a intereselor rusești!

aprilie 21, 2020 Lasă un comentariu
Am înțeles că Guvernul a aprobat azi creditul rusesc de 200 mln. euro!
 
Asta înseamnă că toți miniștrii PD-ului au votat acest credit dezavantajos și umilitor pentru RM, chiar dacă aceștia s-ar fi rățoit, de ochii lumii, la ministrul Finanțelor în timpul dezbaterilor (dacă mai sunt dezbateri în actualul Guvern Chicu!), după cum aflăm din presă.
 
Dacă miniștrii PD-ului au votat acest credit rușinos, înseamnă că și deputații PD vor proceda la fel în ședința Parlamentului, unde acordul în cauză va fi supus ratificării.
 
Asta înseamnă că gruparea Diacov-Filip-Babuc din Parlament își va confirma (a câta oară!) statutul de unealtă jalnică a intereselor rusești!
 
Acest act de înaltă trădare din partea PD-ului va mai demonstra încă un lucru: sprijinul acordat de către PD lui Dodon în alegerile prezidențiale din toamna lui 2016 nu a fost unul deloc întâmplător!
 
Optarea, camuflată, a PD-ului pentru Dodon la alegerile din 2016 a fost una conștientă și cu bătaie lungă: consolidarea și menținerea controlului rusesc asupra RM!
 
Niciodată Dodon cu PSRM-ul lui nu ar fi ajuns să devină factor decident în actul de guvernare dacă nu ar fi avut sprijinul a două grupări fals-democratice și fals-proeuropene: blocul ACUM și PD!
 
De fals-românismul lor nici nu mai vorbesc!

„Creditul rusesc” pentru RM este egal cu creditul politic acordat, pe rând, lui Dodon de către blocul ACUM și PDM

aprilie 18, 2020 Lasă un comentariu
Creditul rusesc oferit de Putin lui Dodon înseamnă întâi de toate consolidarea controlului rusesc asupra Republicii Moldova!
În afară de povara financiară (rata dobânzii creditului rusesc fi de 2% anual, iar în cazul în care Republica Moldova nu-și respectă obligațiunile de rambursare a creditului în termen, penalitatea va constitui 150% din rata dobânzii) pe care va trebui s-o suportăm în cei 10 sau 11 ani de restituire a „ajutorului” lui Putin, vom avea de suportat povara politică a acestuia:
prezența militară rusească în stânga Nistrului, inclusiv prin așa-zisa „misiune de pacificare”;
federalizarea RM prin acordarea statutului pe care și-l dorește Rusia pentru Transnistria și consolidarea autonomiei rusești de la Comrat, adică realizarea planului Kozak 2;
– promovarea moldovenismului stalinist și subminarea pe toate căile a identității românești a RM;
– tergiversarea/compromiterea oricăror acțiuni și eforturi de integrare economică a RM cu România și cu UE;
integrarea treptată/graduală a RM în Uniunea Eurasiatică!
Bineînțeles, cauza principală a rămânerii noastre sub controlul Moscovei și a consolidării acestui control este creditul politic pe care i l-au acordat lui Dodon așa-zisele entități politice „de orientare europeană” din RM, blocul ACUM și PDM, după ce acestea au ales să facă, în 2019, pe rând, alianțe de guvernare cu PSRM!
Trebuie să înțelegem, măcar în al doisprezecelea ceas, că alianțele celor de la ACUM și de la PDM cu Dodon nu s-au făcut din greșeală sau egoism politic.
Cei care au ales să meargă în concubinaj politic cu Dodon au făcut acest pas conștient, pentru că sunt, ca și Dodon și PSRM-ul lui, scule ale interesului rusesc!
Un om politic responsabil și cu demnitate, care ar fi fost capabil să conștientizeze urmările „creditului rusesc” enumerate mai sus, precum și ale oricărui „ajutor” pentru RM venit din partea lui Putin, niciodată și în nicio circumstanță politică nu ar fi mers în alianță cu Dodon.

Republica Moldova și dictatorul ei!

aprilie 14, 2020 Lasă un comentariu
Cum poți tu, șef de stat, să-l telefonezi pe Președintele Curții Constituționale pentru a-i cere informații „din prima sursă” pe marginea unei decizii a CC?
 
Președintele CC îți este subaltern sau reprezintă organul ce realizează jurisdicţia constituţională și este independent faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească?
 
Cum de ai ajuns să fii șef de stat și să nu cunoști că această instituție, Curtea Constituțională, se supune doar Constituţiei?
 
Șeful de stat, în cazul nostru Dodon, ca orice cetățean al RM, este obligat să execute deciziile Curții Constituționale, și nicidecum să-i ceară explicații, prin telefon, Președintelui CC cu privire la o decizie sau alta!
 
Faptul de a-i cere explicații Curții Constituționale, prin telefon, recunoscut chiar de Dodon, se constituie într-un alt abuz, strigător la cer (care completează șirul de abuzuri și crime ale acestui individ), comis săptămâna trecută de șeful statului!
 
Este încă un argument concludent pentru ca societatea să insiste asupra demiterii neîntârziate a lui Dodon din cea mai înaltă funcție în stat!
 
Pe lângă ignoranța de care dă dovadă, Dodon demonstrează că are apucături scârboase de dictator arogant și împuțit!
 
Uitați-vă cât de ridicol este el în scremătura lui disperată de a-l copia în cătături și gesturi pe Putin!
 
Uitați-vă cum umblă el țanțoș și umflat în pene în situația în care toată lumea din jur se află în suferință profundă din cauza pandemiei!
 
Uitați-vă cum îl face el, cu mâna pe telefonul roșu, pe stăpânul și pe salvatorul a tot ce mișcă în jurul lui!
 
Este mai ceva decât Kim Jong-un, dictatorul din Coreea de Nord!
 
Iată ce înseamnă să ai o Curte Constituțională cu membri numiți pe principii politice, așa cum a făcut-o astă-vară Dodon împreună cu cei de la blocul ACUM!
 
Iată ce înseamnă să ai un Președinte al Curții Constituționale, Țurcan, numit politic de Dodon și cei de la blocul ACUM!
 
Un Președinte al Curții Constituționale care respectă Constituția și instituția în fruntea căreia a fost ales și care este independent în luarea deciziilor pur și simplu nu i-ar fi răspuns la telefon lui Dodon!
 

Ipocrizia uneltelor

aprilie 13, 2020 Lasă un comentariu
Ipocrizia celor de la fostul bloc ACUM nu are margini!
 
Uitați-vă cât de revoltați se-arată ei de gesturile anticonstituționale ale lui V. Țurcan, cel pe care tot ei îl instalau astă-vară, cu votul lor, în fotoliul de Președinte al Curții Constituționale!
 
A. Năstase cere să-i fie ridicat imediat lui Țurcan mandatul de judecător al Curții Constituționale după ce Dodon a recunoscut că a vorbit la telefon cu acesta, în contextul suspendării de către Curte a măsurilor anticriză pe care guvernul şi-a asumat răspunderea, și a aflat de la el felul în care au votat ceilalți membri ai CC în această chestiune. Năstase a mai scris pe Fb că Țurcan a „sfidat statutul de judecător constituţional” și „a alimentat propaganda totalitaristă a preşedintelui Dodon Igor”!
 
Un alt reprezentant al fostului bloc ACUM, deputatul PAS S. Litvinenco, cere, din aceleași motive, recuzarea lui V. Țurcan de la participarea în cadrul ședinței de azi a Curții Constituționale care va examina constituționalitatea mai multor prevederi ale legii pentru care Guvernul Chicu și-a angajat recent răspunderea.
 
De ce să sari la beregata unuia pe care l-ați votat, acum câteva luni de zile, conștient și nesiliți de nimeni?
 
Nu țineți minte oare cum ați sfidat voi atunci opinia publică, care vă implora să nu-l votai pe Țurcan judecător la Curtea Constituțională?
 
Nu vă amintiți cum vă băteați joc de Constituție și de alegători când ați votat noua componență a CC tot pe principii politice, ca și Plahotniuc mai înainte?
 
Nu vă amintiți cum o băgați voi acolo pe o Manole a voastră cu lacrimi în ochi că vrea tare s-ajungă și ea judecător CC?
 
Nu vă amintiți cum vă gudurați pe lângă Dodon ca orice câine credincios stăpânului și gata să înfulece osul pe care acesta i-l aruncă?
 
Cu ce sunteți voi mai breji ca Țurcan sau ca Dodon, cele mai sinistre unelte ale Rusiei în războiul hibrid pe care aceasta îl poartă împotriva Republicii Moldova și împotriva întregii Românii?

Apelul deputatei Maria Ciobanu sau coronavirusul de care trebuie să ne izolăm

martie 22, 2020 2 comentarii
Citesc azi un apel al deputatei Maria Ciobanu:
 
 
N-a trecut nici jumătate de an din ziua de 2 octombrie 2019 când aceeași deputată Maria Ciobanu se strofolea la unii colegi ai ei din blocul ACUM, deranjați de semnarea de către Maia Sandu și Andrei Năstase a noului acord de guvernare cu PSRM, replicându-le tăios că „nu mai cred în sinceritatea lui Dodon” și că „şeful statului îşi respectă angajamentele asumate”!
 
„Deocamdată Igor Dodon își onorează promisiunile”, scria cu patos revoluționar deputata PPDA pe o rețea de socializare.
 
 
Eu zic, în aceste zile de grea încercare pentru toată lumea, că este imperios necesar să ne „izolăm” „ca de coronavirus” nu doar de trădătorul, cretinul și inconștientul din fruntea statului, ci și de politicienii iresponsabili și conjuncturiști de felul Mariei Ciobanu, Maiei Sandu sau Andrei Năstase!
 
Anume din cauza unor asemenea specimene politice a fost posibil ca unul ca Dodon să pună mâna pe toată puterea în Republica Moldova!
 
Anume cu acordul și cu votul Mariei Ciobanu, Maiei Sandu, al lui Andrei Năstase și al tuturor celor care au făcut parte din blocul ACUM instituțiile strategice ale statului au fost trecute sub control rusesc!
 
Voi sunteți cei care ați sfidat astă-vară țipătul disperat al segmentului conștient, sănătos al societății basarabene de a nu vă duce la Kozak, de a nu merge cu Dodon, indiferent cât de fioros arăta celălalt coronavirus, Plahotniuc, aflat în disgrația lui Putin!
 
Voi ați ales Moscova, voi l-ați ales pe Dodon și acum vă plângeți?!
 
Voi sunteți coronavirusul, alături de Dodon, pentru că nu ați boicotat alegerile din 15 martie din Hâncești contribuind la extinderea epidemiei de coronavirus și la creșterea numărului de oameni bolnavi!
 
Anume voi, alături de Dodon, purtați răspunderea pentru moartea femeii de la Bălceana infectată cu coronavirus!
 
Voi ar fi trebuit întâi de toate să opriți această moarte prin refuzul categoric de a participa la mascarada electorală de la Hâncești!
 
Nu ați făcut-o pentru că sunteți incapabili, ca și Dodon, a înțelege rostul suprem al celui ales să reprezinte populația asta chinuită!
 
Nu ați înțeles pentru că sunteți exact ca și el, ca și Dodon: coronavirusul de care trebuie să ne izolăm!