Arhiva

Posts Tagged ‘Bucovina’

„Examinați problema reîntoarcerii în componența RSS Moldovenești a județelor basarabene Hotin, Akkerman și Ismail”

Decembrie 10, 2016 Lasă un comentariu

Ion ANTONESCU: De ce nu m-am oprit la Nistru

Octombrie 24, 2016 1 comentariu

– Extras din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri al României, din septembrie 1941 –

 

„Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică.

Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – şi am pierdut graniţele Neamului Românesc; pentru că am fost filoenglezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filofrancezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. 

În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia.

Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi după ce le-am luat, cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun, ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea…?

Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata, şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi… 

Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.”

Extras din „Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, Vol. IV, (iulie – septembrie 1941)”, publicat de Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2000

Sursă: Revista ART-EMIS

Via: Certitudinea

După 75 de ani de cenzură: Discursul Generalului Ion Antonescu din 22 Iunie 1941

„ROMÂNI,

În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea dea smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare, hotărând să pornesc lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului.
În ceasul când popoarele îşi torc istoria pe câmpuri de bătae, când drepturile se cuceresc în flacăra jertfei, iar civilizaţia se plămădeşte din sângele veacurilor, Poporul Românesc nu poate privi cu braţe nevolnice şi suflet golit măreţul vârtej al onoarei Neamurilor.
Raclele strămoşilor, crucile martirilor şi drepturile copiilor noştri ne poruncesc să ne scrim cu propriul sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaş sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră, nu de Neamul Românesc însuşi, ci de trădătorii lui.
În numele credinţei creştineşti, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul vostru neînfricat,

ROMÂNI,

Vă chem la luptă,
La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi.
La lupta sfântă pentru neam şi pentru Rege.
La lupta mare şi dreaptă alături de marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului omenesc.

ROMÂNI,

La 6 Septemvrie 1940, Destinul îmi aşezase pe cuget povara istovitoare a unei ţări sfâşiate şi descompuse.
Am jurat să nu abdic o singură clipă dela sfintele drepturi şi de la porunca demnităţii româneşti.
M’am trudit să şes sufletele, să unesc puterile, să adun toată munca românească pentru ca să pot păstra şi reînălţa Neamul.
V’am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m’aţi ascultat.
Dumnezeu m’a ajutat ca un an numai dela prăbuşirea graniţelor – anul umilirei, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor drepturi strămoşeşti.
Am purtat deajuns pe braţele mele sbuciumate frământatele ruine ale României scumpe şi mari, – prăvălită de greşala noastră şi trădarea unora. Am tăcut deajuns sbuciumul şi lupta mea pentru drepturile României de totdeauna, ale României pentru care luptasem altădată.
A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul.
Pornim la luptă.
În acest ceas de încercare, jur să vă aduc la biruinţa sfinşirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou din pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti.
Mulţumesc Domnului că m’a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare, contribuind astfel şi la măreaţa luptă de înoire a civilizaţiei pe care o duce în Europa Germania Marelui Adolf Hitler şi Italia Ducelui.
Îi mulţumesc în numele Naţiunei noastre geniului creator al lumii noui, Fuhrerului Cancelar Adolf Hitler, că a înţele cu atâta dreptate nedreptatea făcută unui popor loial – care a luptat şi va lupta veşnic pentru sfânta lui unitate – dându-i Poporului Român mândria unei lupte puternice şi curajoase nu numai pentru reclădirea drepturilor naţionale, dar şi împotriva celui mai mare duşman al omenirii: bolşevismul.
Legaţi în jertfa pentru idealul nou şi mare al lumii în plămădire, Românii îşi vor recăpăta drepturile prin fapta lor de credinţă, prin lupta lor de onoare pentru civilizaţia lumii, alături de Marele Popor German.

ROMÂNI,

În viaţa oamenilor ca şi a Naţiunilor vin ceasuri de desnădejde peste ceasuri e furtună, care lasă locul luminii şi înălţării.
Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă.
Ne-a deschis drum de furtună spre zori de înălţare.
Să-l urmăm cu încredere, Români.
Cu gândul ţintă la drepturile Neamului,
Cu sufletul lipit pe crucile eroilor şi martirilor trecutului,
Cu trupul înfipt în glia copiilor noştri.
Să pornim la luptă, Români.
Să zidim cu trupurile noastre un nou altar Neamului şi să lăsăm urmaşilor noştri gloria pământului strămoşesc.

ROMÂNI,

Pentru Rege, pentru Ţară.
Ca să răsbunăm nedreptatea.
Ca să întemeiem lumea nouă.
Ca să cinstim numele de Români.
Cu Dumnezeu înainte.
Urmaţi-mă.
Răsboiul Sfânt a început!

Ordimul de zi către armată:

„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă.
Să şterg pata de dezonoare din carte Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna.

Ostaşi,
Vă ordon:

Treceţi Prutul.
Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte.
Dezrobiţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.
Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi Codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor.
Înainte!
Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptăţii şi zid de cetate creştină.
Fiţi vrednici de trecutul românesc…

Ostaşi,

Veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă a lumii.
Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria camarazilor noştri.
Ei luptă pe pământul moldovean pentru graniţele noaste şi pentru dreptatea lumii.
Fiţi vrednici de cinstea pe care v-a făcut-o istoria, armata marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.

Ostaşi,

Înainte
Să luptaţi pentru gloria neamului.
Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri.
Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Vodă, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul înainte la Dumnezeu.
Să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de către păgânii cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea.
V-o cere Neamul, Regele şi generalul vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră.
La luptă!
Cu Dumnezeu înainte!”

Comandant de Căpetenie al Armatei
General Ion Antonescu

Preluare: Șoim Press

ANTONESCU, ALTFEL. „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

Februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

 

   

„Să ne toarcem

din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie

 drumul viitorului”

(Ion Antonescu, 10 mai 1941).

 

 

Dimensiunile faptelor şi fenomenelor survenite în România în prima jumătate a veacului XX nu pot fi surprinse dacă, dintre actorii scenei istorice, îl ignorăm pe Ion Antonescu. Mareşalul – strălucit militar şi om de stat, exemplu de curaj şi abnegaţie, militant neobosit, împotriva tuturor şi peste toate, al  cauzei Unirii depline a Românilor, pentru Drepturile şi Dreptatea lor – a probat, în faţa Românilor, devotaţi de la naşterea lor ca popor, profundele-i convingeri creştin-ortodoxe, şi care, desigur, veneau de departe, în prima ordine chiar de la ai săi, pentru a coborî în moşi-strămoşi … Iar, prin aceasta, Antonescu întruchipa o verigă în lanţul generaţiilor care, dacă se pierd în trecutul îndepărtat şi necunoscut, nu şi-a aflat evident  încheierea prin nu mai ştiu ce decizie barbară a unui aşa-zis tribunal al poporului privind condamnarea sa la moarte pentru … crime de război inventate de Mai Marii  Lumii, învingători în 1945. Pentru a elimina orice confuzie, pe de altă parte, nu cred de fel că Antonescu, ca lider politic şi militar în 1941-1944 al Războiului din Est al Românilor, ar trebui cumva inclus în rândul inocenţilor, dar este inacceptabil să-i ignorăm recunoaşterile, precum îndeosebi în Ultimul cuvânt rostit în faţa numitului „tribunal” în sensul că: „ … Las Ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă!” Să fi avut în seamă în acel moment ex-mareşalul  Katyn, Dresda, Hiroşima şi Nagasaki ori pe Adolf Hitler, cu care a fost aliat? Mai mult decât sigur, nu. Deşi, pe de altă parte, lui Antonescu i s-a atribuit în ultimele decenii, cu o dărnicie suspectă, un holocaust, pentru care unii istorici se află şi acum în aprigi dispute, ineficace câtă vreme se ignoră faptele şi documentele.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: Basarabia şi ruşii

Mai 19, 2012 3 comentarii

 

BASARABIA este numele medieval al Ţărei Româneşti şi vine de la numele dinastiei Ţărei Româneşti, a Basarabilor […].
Însuşi numele „Basarabia” ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor. Pe la 1370 Mircea I Basarab, care se intitula Despota Dibridicii, adică despotul Dobrogei, Domn al Silistrei şi al ţărilor tătăreşti, întinsese marginile domniei sale până la Nistru de-a lungul ţărmului Mării Negre, cucerind aceste locuri de la tătari. Pentru capătul veacului al patrusprezecelea stăpânirea Valahiei asupra acestor locuri e necontestabilă.
Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austriaci, nici Basarabia de ruşi, ci prin fraudă.
(Timpul, 1 martie 1878)

 

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice […].
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă […].

 

Citește mai mult…

„Prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”

Martie 30, 2012 Lasă un comentariu

Oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi, istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate morală, dintre care-i reţinem în prima ordine pe M. Eminescu sau N. Iorga, pe M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu sau N. Titulescu, pe S. Mehedinţi, Pamfil Şeicaru sau Emil Cioran, s-au exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice: Românii şi România s-au aflat „prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”.

Sub acest aspect, câteva date s-au impus ca puncte de referinţă, nu numaidecât pentru evoluţia/involuţia raporturilor româno-ruse ori sovietice, ci şi pe planul istoriei Europei de Sus-Est sau continentale, chiar universale. Să reţinem, în context, anul 1711, când ruşii şi Petru cel Mare, au depăşit graniţa de apus despărţind Imperiul de Moldova pe Nistru, angajând, avându-l alături pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, bătălia cu turcii de la Stănileşti (iulie 1711), pierdută în câteva zile. În consecinţă, Cantemir fu silit să se retragă în Rusia, dar nu putem neglija că, anterior confruntării de la Stănileşti, domnul Moldovei a fost acela care a redactat integral textul Tratatului de alianţă cu Petru cel Mare, ce avea să fie semnat la Luţk în 13/24 aprilie 1711.

Fapt cardinal în desfăşurările istorice, Cantemir, în spiritul „străvechilor legi” ale Ţării Moldovei dar prevăzător la maximum, a inclus în Tratat respectul integrităţii teritoriului Moldovei, ale cărei fruntarii au fost stabilite cu precizie în toate direcţiile, inclusiv, dacă nu cumva în rândul întâi, spre Est, pe Nistru. Drept care, articolul 11 prevedea fără rezerve că: „Pământurile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele Ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări”.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: Despre dreptul la batjocură şi avangarda prostiei

August 29, 2011 Lasă un comentariu

După faimoasele critice, în sine bine scrise, ale d-lui Maiorescu, trebuia neapărat să iasă la lumină şi o şcoală a sa de partizani care, minus spiritul de-o fineţă feminină şi minus stilul bun şi limpede al d-sale, să aibă şi ea aceleaşi defecte ce le are părintele, aceeaşi ridicare la nivelul secolului al 19, acelaşi aer de civilizaţiune şi gravitate cari din nenorocire sunt numai o mască ce ascunde adeseori numai foarte rău tendinţa cea adevărată şi ambiţiunea personală.

Asemenea cum Kant cu sistema lui filozofică a ridicat ca din nimica o oaste de ex- şi aplicatori ai săi, tot aşa, în analogie, după criticele numitului domn, trebuia să se ivească o şcoală întreagă de critici sau criticaştri; singura diferinţă dintre amândouă şcoalele e doar asta, că partizanii lui Kant ştiau că baronia nu aduce de moştenire ştiinţa sau geniul şi că nu e destul ca să aibă cineva un privilegiu – chiar cu pajere împăratească fie – pentru ca să aibă la dispoziţiunea sa imperiul cel vast al ştiinţei şi lumina cea curată a criticei filozofice.

Adepţii şcoalei române de filozofie sunt cu mult mai încrezuţi şi mult mai nejenaţi; baronia şi nimbul poetic sunt un drept nu la critică, ci până şi la batjocură, până şi la persiflagiu asupra acelora cari ar avea cutezarea de a fi de-o opiniune contrarie. În locul nihilismului sincer adeseori şi onest al unora din autorii noştri, cari poate nici nu pretindeau altceva de la public decât ca să li cedem onoarea de-a fi autorii noştri nesalariaţi, s-a ivit acuma alt nihilism – cel savant şi pretenţios care, uitându-se cu despreţ din fruntea şi prin ochii secolului asupra a toţi şi toate, se crede la nivelul învăţaţilor (analog al politicilor) din Germania sau Europa civilizată pentru că a învăţat, sau mai bine n-a învăţat, în şcoalele de pre acolo.

Citește mai mult…