Acad. Ioan-Aurel Pop: Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm ce înseamnă acest Centenar și de ce trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu e pierdut

„De ce să marcăm Centenarul?”- este întrebarea la care profesorul Ioan – Aurel Pop răspunde într-un nou episod al seriei de 100 de adevăruri istorice, de la Trinitas TV. Academicianul consideră că O mromânii trebuie să sărbătorească Centenarul pentru că în acești 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. O mare realizare, spune profesorul  Ioan – Aurel Pop, amintind că deși nu prea mai avem încredere în el și în instituțiile lui, avem un stat „care ne organizează, care ne adăpostește și ne protejează. „Dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta”, explică academicianul Ioan-Aurel Pop.

„Nimeni nu cred că dorește o Europă fără francezi, fără polonezi, fără români, fără unguri. Adică cu un popor omogen. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul cu bucurie și cu încredere, n-are nicio legătură cu naționalismul. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul și scot în lumină, în valoare, acele componente care le dau lor etnicitatea îi arată ca europeni îi arată că sunt gata să participe la concertul european. Și cred că românii sunt mai pregătiți decât alții. Astăzi în România nu există un partid naționalist șovin care să fie la putere și care să zică că românii sunt totul, și restul nimic. Uitați-vă la unele țări din jur și urmăriți discursul politic. 

Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm poporului ce înseamnă acest Centenar și de ce el trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu este pierdut. Și tot farmecul nostru se poate revărsa asupra Europei. Eu sunt absolut convins că dacă ne-am fi apucat mai din timp de Centenar și am fi tradus mai bine versurile, romanele noastre, dacă am fi făcut cunoscută muzica noastră, de la Balada lui Porumbescu până la muzica lui Mihail Jora, de la Enescu până la „Ana Lugojana”, toate astea ne-ar face și mai români și mai europeni. Nu este o contradicție în termeni. Multă lume îmi spune „dumneata, dacă ești ardelean, cum ești român?”. Exact cum dacă ești moldovean, trebuie să fii român. Că moldovenii pot fi numai români.

Noi, oamenii, facem parte din mai multe națiuni concomitent: suntem și bănățeni, suntem și profesori, suntem, poate, și călugări. Aceste comunități nu se contrapun una alteia.

În Ardeal, sunt anumite mișcări, datorită unei istorii distincte, și datorită cultivării unor sentimente, cu grijă, de către anumiți „formatori de opinie” ale așa-numitului „excepționalism ardelean”, ale separatismului transilvan. Și mai sunt și români care cad în capcană. Ideea transilvanismului a fost susținută de nobilimea maghiară, liberală, care nu dorea să fie înglobată în Ungaria. Dar după ce au trecut 100 de ani de la formarea României și după ce am reușit să facem o Românie, este azi contrapoductiv să vii să subliniezi aceste particularisme, în loc să scoți în lumină, pe lângă particularisme,  ceea ce ne unește. Și faptul că 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. Asta e o mare realizare. Avem un stat care ne organizează, care ne adăpostește și care ne protejează. Nu mai avem încredere prea mare în el, nici în instituțiile lui, dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta. Românii și sărbătorile și le țin altfel. Cântăm în aceiași limbă, hora o jucăm cu toții. Toată această armonie este foarte frumoasă. Și în armonie este bine să nu ne pierdem identitatea.”

Sursa: activenews.ro

Reclame

„Batista pe țambal” sau, pur și simplu, batista de șters mucii

 

Imagine: Realitatea.md

 

Citesc un titlu de știre la Jurnal.md:

„Liderul opoziției pro-europene de la Chișinău, Andrei Năstase, în vizită la Cluj și Oradea”.

Cine i-o băgat în cap acestei „batiste pe țambal” că-i „lider al opoziției pro-europene”?

Ăsta care l-a adus pe Dodon Președinte umblând cu el de mână pe străzile Chișinăului și gudurându-se pe lângă „omul lui Putin” ca un cățel!

Ăsta care, astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, se simte mai confortabil între Dodon și Usatâi decât între românii basarabeni unioniști din PMAN!

Ăsta care i-a alungat pe unioniști din PMAN în toamna anului 2015!

Ăsta care a pus „batista pe țambal”, adică pe integrarea noastră europeană, devenind o banală batistă de șters mucii pentru Dodon și alții ca Dodon!

Unirea simbolică și bandiții reali

Am fost și eu în Piață la Marea Adunare Centenară.

 

Impresia creată este următoarea:

 

Acum 100 de ani, Unirea a fost reală și adevărată!

 

Astăzi, după 100 de ani, Unirea este… simbolică.

 

Simbolic ne unim, simbolic ne iubim.

 

Simbolic ne salutăm și ne zâmbim unul altuia.

 

Suntem niște creaturi simbolice.

 

Trăim simbolic într-o țară… simbolică!

 

Reali și adevărați rămân a fi hoții, jefuitorii, bandiții și profitorii politici de o parte și de alta a Prutului, care continuă să ne despartă.

 

La mulți ani, România, Patria mea adevărată!

 

Te iubesc din toată Inima!

Câteva nedumeriri legate de Marea Adunare de Centenar

---

Mi se trimit insistent SMS-uri:

 

„Vino Duminică, 25 martie, ora 12.00, în Piața Marii Adunări Naționale să marcăm împreună cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România!”.

 

Vin, de ce nu?

 

În același timp, citesc pe undeva că la eveniment vor fi prezenți și un șir de politicieni de la București: Băsescu, Orban etc…

 

Mă întreb acum:

T. Băsescu în ce calitate vine la eveniment – de fost Președinte al României, de Președinte de onoare PUN, de Președinte de onoare PMP sau de simplu cetățean al Republicii Moldova care, de rând cu toți „unioniștii duri și puri”, reprezintă „steagul identitar românesc” în Basarabia, după cum ne indica toamna trecută înaltul său consilier Iulian Chifu?

 

Mă întreb de asemenea dacă nu cumva carismaticul lider opozant de peste Prut, L. Orban, va sosi la mărețul eveniment să transmită noi mesaje privind „poziționările de perspectivă” de dincoace de Prut, sugerând noi „formule de aglutinare a opoziției” de la Chișinău, așa cum făcuse el în vizita de astă-toamnă în capitala Basarabiei, după cum relata același înalt consilier al lui Băsescu?

 

Apropos, mă întreb dacă va fi în Piață duminică și prolificul consilier al lui Băsescu, Iulian Chifu, în persoană, cel care scria recent în portalul Deschide.md, am înțeles, finanțat și din bani ai statului român, un amplu editorial laudativ despre liderul PD, V. Plahotniuc?

 

Șuvoiul ăsta de întrebări vine peste mine pentru că nu sunt la curent cu Programul Marii Adunări de Duminică, nu cunosc numele organizatorilor și nu știu care vor fi deciziile luate la o sută de ani împliniți de la Marea Unire din 1918.

 

Eu personal tare aș fi vrut ca o asemenea Mare Adunare, pe lângă evocarea și cinstirea faptelor patriotice ale înaintașilor noștri, să decidă cel puțin două lucruri foarte importante, concrete și extrem de folositoare pentru Unirea Noastră Românească:

 

1. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților unici ai forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru funcția de Primar general al municipiului Chișinău și pentru cea de Primar al municipiului Bălți, care urmează să fie aleși la 20 mai a.c.

 

2. Să fie identificate și anunțate pentru a fi cunoscute și susținute numele candidaților forțelor unioniste și pro-europene din stânga Prutului pentru fiecare circumscripție electorală stabilită în urma votului mixt adoptat de binomul Dodon-Plahotniuc, în baza căruia vor fi desfășurate alegerile parlamentare din toamnă.

 

Pentru asta, bineînțeles, ar fi fost normal ca un fost președinte al României, așa cum este T. Băsescu, să se fi lansat politic într-un teritoriu românesc aflat încă în mrejele Moscovei, nu în calitate de concurent politic/președinte PUN, ci ca factor coagulant și unificator al segmentului românesc și pro-european din acest teritoriu!

 

Asta trebuia să facă Băsescu, nu un partid de buzunar al lui V. Plahotniuc!

 

Aceasta ar fi fost cea mai bună „formulă de aglutinare a opoziției” basarabene pe care tot vine să ne-o sugereze unul ca L. Orban!

 

Despre asta ar fi trebuit să scrie I. Chifu în editorialele sale publicate de o instituție de presă finanțată de statul român, nu să-l laude pe V. Plahotniuc!

 

Iertată să-mi fie îndrăzneala.

 

Vă salut și vă îmbrățișez pe toți de Centenar, iubiți frați români!

 

 

 

Limba română, călărită de Candu și Diacov în scop electoral

De vreo câteva zile, ștabii PD-ului au pornit la manipulat societatea călărind limba română:

 

A. Candu îi trage vârtos la TVR Moldova: „Limba română trebuie să fie limbă oficială în Constituție!”, iar D. Diacov – la Europa Liberă: „Limba de stat în Republica Moldova este limba română și așa trebuie să fie și în Constituție!”, accentuând că el, „personal”, susține acest lucru „încă din anul 1994”!

 

Asta ca să se convingă toți unioniștii, toți frontiștii cât de „pro-românească” și cât de „pro-europeană” este gașca politică de la guvernare în frunte cu V. Plahotniuc.

 

Observatorii fini nu vor trece, însă, cu vederea cea de-a doua parte a enunțurilor lui Candu și Diacov:

 

Primul, Candu, lasă să se înțeleagă în continuare, potrivit sursei care îl citează, că „deși dorește schimbarea Constituției, nu poate acum să acționeze împotriva unei majorități parlamentare”, iar cel de-al doilea, Diacov, se plânge de-a dreptul cu lacrimi amare de agent cu stagiu al KGB-ului că „nu poate răspunde pentru toți deputații relativ la șansa de a modifica articolul 13 din Constituție”, precizând că „în interiorul PD există mai multe păreri în acest sens”.

 

Adică gașca noastră, Partidul Democrat, este atât de „democratică”, atât de „pro-românească” și atât de „pro-europeană” încât nu poate să-și permită să recunoască, în mod democratic, că limba vorbită de „moldoveni” este chiar limba română!

 

Iată, vedeți? Noi, Candu și Diacov, înțelegem acest lucru, dar „majoritatea parlamentară”, pe care o conducem cu înțelepciune mai ales după ce am convins-o să voteze „mixtul”, nu vrea să voteze „nici ca cum” limba română în Constituție!

 

Bineînțeles, în percepția oamenilor normali, un partid care continuă să promoveze teoria stalinistă privind existența „limbii moldovenești”, alta decât cea română, și a „națiunii moldovenești, alta decât cea română, partid în fruntea căruia, de rând cu Plahotniuc, se află atât Candu, cât și Diacov, nu poate fi declarat drept „partid democratic” sau „pro-european”.

 

Dureros este că noi, basarabenii, am ajuns să fim luați de proști, să fim umiliți în asemenea hal chiar acum, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Noastră Unire, de o gașcă de tâlhari ordinari cu adânci rădăcini în KGB-ul sovietic, care are un singur scop: să supraviețuiască cumva și după alegerile parlamentare de la toamnă.

Cum apărăm lumina Marii Uniri de minciuna, nesimțirea și lăcomia lui Plahotniuc

Plahotniuc promite drumuri în fiecare sat –1200 km!

 

Un lucru n-a spus – din ce bani va face drumurile: din buzunarul lui, adică din miliardul furat? sau din banii publici?

 

Și într-un caz, și în altul sunt banii basarabenilor, amăgiți de acest bandit ordinar care, odată cu apropierea alegerilor, încearcă disperat să ducă de nas alegătorii, România și toată Europa, pentru a scăpa cumva de pușcăria care plânge după el.

 

Cele mai negre zile din viața basarabenilor nu sunt cele în care ei își caută prin buzunare ultimii bănuți pentru a-și hrăni copiii.

 

Cele mai negre zile din viața basarabenilor vin din patru în patru ani, zilele din anul electoral, când, în afară de lipsuri și nevoi, trebuie să mai îndure hârdaiele de minciuni turnate peste capul lor de tâlharii politici și mașinăriile lor de presă.

 

2018 este an electoral, an în care basarabenii ar face bine să-și întărească sistemul lor imunitar pentru a ține piept epidemiei minciunilor și fățărniciei, declanșată de lacomii și nesimțiții de la putere care tremură de frică să n-o piardă din labele lor murdare.

 

2018 mai este anul celor 100 de ani de la Marea Unire Românească, iar lumina acestei sărbători naționale, vie în sufletele noastre, suntem datori a o apăra de umbra minciunii și nesimțirii lacomilor și nemernicilor de la putere.

Nu vreau ca Băsescu să amâne actul Unirii pe încă o sută de ani

---

Organul de presă al PUN-ului, deschide.md, relatează senin despre „o adunare anti-Unire” a găgăuzilor, care s-au exprimat „în special împotriva activității unioniste a ex-președintelui României, Traian Băsescu”.

 

V-ați așteptat cumva la o altă reacție din partea „consiliului extins al tuturor autorităților găgăuze” în urma escapadelor marinărești prin Basarabia ale „ex-președintelui României”?

 

Dacă în toamna anului 1990 am fost martorii unei ample acțiuni provocatoare, pusă la cale de KGB-ul sovietic – „marșul spre sud”, acțiune menită să împiedice atunci ruperea noastră de URSS și să „fundamenteze” necesitatea creării de mai târziu (în 1994) a autonomiei găgăuze pe teritoriul Basarabiei pentru ca aceasta să nu poată reveni la trupul României;

 

dacă în primăvara-vara lui 1992 am fost puși să ne confruntăm cu o și mai mare acțiune provocatoare a Moscovei – războiul sângeros de la Nistru, menit să stăvilească orice dorință și încercare a noastră de a ne uni cu Patria noastră România,

 

în 2018, după mai bine de un sfert de secol de atunci, suntem nevoiți a suporta o altă diversiune împotriva aspirațiilor noastre românești – o foarte subtilă acțiune de răscolire a recalcitranței la Unire a minorităților din Basarabia.

 

De data asta pe post de provocator este un „fost președinte al României”.

 

Sau poate tot KGB-ul, prin intermediul marinarului Traian Băsescu?

 

Sau poate Traian Băsescu are sarcina să consolideze forțele putiniste în Basarabia și să le asigure victoria acestora în alegerile de la toamnă?

 

Nu vreau ca, în acest an al Centenarului, „steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu” în stânga Prutului, după cum spune consilierul acestuia, Iulian Chifu, să amâne actul Reîntregirii pe încă vreo sută de ani.