Arhiva

Posts Tagged ‘Chişinău’

„Oamenii rușilor” de la București și Chișinău

mai 17, 2020 Un comentariu
Încerc, de aici de la Chișinău, să-mi dau seama ce se întâmplă în Piața Victoriei din București.
 
Ezit să exprim o părere.
 
Mă tem că voi fi considerat, dacă aș incerca să-mi exprim o părere care nu ar conveni unora, drept „omul rușilor”!
 
La Chișinău, azi s-a protestat de asemenea.
 
Luptătorii din războiul moldo-rus de la Nistru din 1992 au cerut demisia președintelui pro-rus de la Chișinău, I. Dodon, și a guvernului său.
 
Nu am fost la protest, dar am urmărit evenimentul online și am și distribuit înregistrarea pe Fb ca să se informeze mai multă lume despre ce a fost acolo.
 
Pentru că o anumită presă de la București și Chișinău a scris că protestul de la București, care, după cum scrie aceeași presă, ar fi unul „pro-rus”, are tangență cu protestul de la Chișinău, de care sunt sigur că nu este „pro-rus, mă tem că voi fi stigmatizat de aceeași anumită presă, pentru faptul că am distribuit pe Fb înregistrarea cu protestul de la Chișinău și calificat drept „om al rușilor”.
 
Ca să vezi ce se întâmplă cu noi când presa rămâne a fi un instrument banal de manipulare.
 
Mai ales când vine vorba și de basarabeni, care, oricum, sunt considerați „oameni ai rușilor”.

Brigada de nemernici a lui Putin

noiembrie 3, 2019 Lasă un comentariu

Iată ce înseamnă să intri la guvernare cu partida rusească, adică să faci alianță cu ocupantul acestui teritoriu!

După ce a pus mâna, cu ajutorul Maiei și al lui Năstase, pe Serviciul de Informații, pe Ministerul Apărărării, pe Procuratură, pe Curtea Constituțională, pe Consiliul Coordonator al Audiovizualului, pe alte structuri fundamentale ale statului, Dodon a ajuns să pună mâna și pe inima Basarabiei, capitala Chișinău!

Pierderea Chișinăului înseamnă reocuparea Basarabiei!

Pentru asta, Kremlinul nu a avut nevoie de tancuri!

A avut nevoie de brigada neokaghebistă – blocul ACUM, compus și din inși zaebiți, adică fără sentimentul apartenenței, care au făcut ideologie din anticorupție și au scuipat în ceea ce este crucial pentru lupta politică în stânga Prutului – geopolitica!

Mi-e scârbă că jertfa lui Dumitru Matchovschi, strivit de roțile KGB-ului în 1989, a lui Ion și Doina Aldea Teodorovici, uciși de KGB în 1992, a grupului Ilașcu, a primarului Nicolae Costin, sângele vărsat la Nistru de luptătorii basarabeni intrați în luptă cu ocupantul bolșevik, lacrimile vărsate de basarabeni în acești treizeci de ani de speranță deșartă după ce vălătucul neobolșevic a revenit peste acest teritoriu românesc blestemat au fost călcate în picioare de un grup de idioți și nemernici!

Dodon nu trebuia să guverneze, el trebuia pus după gratii!

Voi ați făcut erou din el!

Pentru că sunteți ca el!

Acest candidat este Dorin Chirtoacă!

septembrie 22, 2019 Lasă un comentariu
Pentru că sunt încă la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” și am fost întrebat de unii dintre credincioșii Mitropoliei Basarabiei cu care am fost împreună la Sfânta Liturghie de azi pe cine să-l susținem la alegerile pentru funcția de primar general al Chișinăului, țin să menționez următoarele:
 
Eu și familia mea îl vom vota la alegerile locale din acest an tot pe Dorin Chirtoacă!
 
Sper să reușesc s-ajung la lansarea lui de la ora 12.00 la statuia Domnitorului nostru Ștefan cel Mare și Sfânt!
 
Am dorit din tot sufletul meu ca noi, românii basarabeni, să putem cădea la o înțelegere asupra unui candidat comun pentru a nu admite preluarea Primăriei Chișinău de partida rusească.
 
Dacă nu s-a reușit acest lucru până la expirarea termenului de înscriere a candidaților, sper să reușim de azi încolo să concentrăm votul românesc spre singurul candidat (din puzderia celor înscriși) capabil să opună rezistență ofensivei rusești asupra capitalei!
 
Acest candidat este Dorin Chirtoacă!
 
Doamne, ajută!

Cetățenia română pentru basarabeni – un drept sau o favoare?

aprilie 16, 2019 Lasă un comentariu
Îi aud pe unii trâmbițând în chip electoral:
 
„Datorită lui Băsescu, sute de mii de basarabeni au cetățenie română!”.
 
Repet ceea ce am mai spus:
 
Redobândirea cetățeniei române de către basarabeni este un drept al basarabenilor, iar facilitarea acestui act de dreptate a fost și va rămâne în continuare o datorie a statului român, în primul rând a șefului acestui stat, oricine ar fi el, și în niciun caz o favoare a lui Băsescu pentru noi!
 
Haideți să nu facem paradă electorală din drepturile basarabenilor care au fost batjocorite de-a lungul istoriei noastre zbuciumate și care ne aparțin, pur și simplu!
 
Problema care trebuie să-i preocupe pe fostul Președinte al României, Traian Băsescu, și pe reprezentanții întregii clase politice de la București ar trebui să fi alta:
 
De ce sutele de mii (dar poate milioanele, nu cunosc!) de basarabeni care au reușit să-și redobândească cetățenia română nu constituie la ora actuală o forță politică proromânească, unită și viguroasă, care să formeze majoritatea absolută în Parlamentul de la Chișinău și factorul decident principal al viitorului românesc al acestui teritoriu înstrăinat?
 
De ce basarabenil cu cetățenie română s-au pomenit fragmentați politic, bineînțeles, și cu concursul direct al clasei politice de la București?!

Năstase, mofluzul!

noiembrie 23, 2018 Un comentariu

L-am urmărit pe A. Năstase la emisiunea Lorenei Bogza și m-am întărit în convingerea că insul în cauză nu este capabil să emane energia coagulantă atât de necesară pentru afirmarea și consolidarea unei opoziții credibile, gata să preia puterea după alegerile care bat la ușă.

Omul ăsta este atât de acru și arogant în ținută și exprimare încât îți vine să închizi televizorul ori să schimbi canalele.  Până și un bandit ordinar ca Shor, cu cravată portocalie legată de Roșca, peste care dai la „televiziunea lui centrală”, pare chiar mai solar decât A. Năstase mofluzul!

Stau acum și simt cum mă bântuie îndoiala dacă am făcut bine sau nu că mi-am dat votul pentru acest rătăcit la alegerile pentru primăria Chișinău (turul II).

Nu pot să sufăr un om care seamănă atâta ură, care emană în permanență dorința lui de a se răzbuna!

Cine vrea să învingă ca să facă dreptate, va împrăștia lumină din inima lui, nu ură!

Noapte bună vă doresc!

Doamne ajută!

Victoria lui A. Năstase și vocile mafiei

După alegerea lui A. Năstase, duminică, în fruntea Primăriei Chișinău, văd cum își ridică căpușoarele usații, platonii, țopii, filații și tot felul de karamalaci…

Aceștia s-arată tare victorioși și se strofolesc îmbățoșat la regimul mafiot al binomului Dodon- Plahotniuc.

În legătură cu asta, trebuie subliniate câteva lucruri:

Personal, nu văd nicio diferență între mafia lui Plahotniuc și celelalte rețele mafiote și criminale în frunte cu Usatâi, Platon, Dodon, Karamalak, Filat, Țopi sau alții care mai sunt de teapa lor.

Toate aceste rețele își au rădăcinile în KGB-ul de ieri și de azi al lui Putin și în structurile criminale create de acesta pentru jefuirea și menținerea controlului asupra fostului spațiu sovietic, inclusiv Republica Moldova.

Toate aceste grupări, din 1991 încoace, au luat parte în egală măsură la prădarea acestui teritoriu românesc, la sărăcirea și alungarea basarabenilor din el.

Și toate aceste grupări, unele ajunse să controleze puterea de stat în totalitate, se războiesc și se sfâșie acum între ele.

Dacă A. Năstase, victoria căruia a fost obținută cu votul categoric anti-mafie și anti-oligarhie al basarabenilor, se identifică cumva cu unele dintre aceste structuri criminale sau cu liderii acestora, continuând a se ține cu ei de mână și dărindu-le buchete de flori, așa cum a făcut-o în 2015 și mai încoace, ar trebui să recunoască deschis acest lucru în fața tuturor alegătorilor, care au ieșit duminică din case și au mers la urnele de vot cu un singur gând: să salveze capitala și toată Basarabia din mâinile acestor grupări!

Același lucru ar trebui să-l facă și PAS-ul Maiei Sandu, cea mai importantă entitate politică de opoziție pe care A. Năstase a reprezentat-o în alegerile de duminică.

Să se distanțeze și să se debaraseze de orice structură criminală, de sorginte rusească, cu care încă multă lume îi identifică.

Asta ar trebui să fie una din condițiile primordiale pentru constituirea și cimentarea unui bloc al opoziției unite în alegerile parlamentare de la toamnă!

Profit electoral pe seama unei știri false despre moartea unei artiste celebre

Mi se servește în chip huliganic o știre mincinoasă, semnată „Vocea României”:

„Coșmar! Irina Loghin a murit în această dimineață!”

Porcarie in stil securistic pentru a face agitație electorală la Chișinău.

E un fel de „cadru 25”: cum încerci să deschizi, îți apare imaginea candidatului PUN Codreanu, după care materialul pur și simplu nu se deschide.

Gruparea mafiotă de sorginte rusească aflată la guvernare la Chișinău, a cărei creatură este PUN, a întrecut orice măsură.

A face profit electoral pe seama vieții unui om înseamnă de fapt a-L mustra pe Dumnezeu pentru creația Sa!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

Când PUN se pune cu stânga moldovenistă

Aud cum unii se laudă în gura mare că C. Codreanu, candidatul lui T. Băsescu la alegerile primarului general al municipiului Chișinău din 20 mai a.c., „mai are un susținător”: Uniunea Centristă din Moldova!
 
Am ajuns s-o vedem și pe asta: structurile create de SISTEMUL nomenklaturist să profaneze ideea de unitate românească!
 
Celor care nu cunosc, le vom aminti că, pe parcursul existenței sale, Uniunea Centristă din Moldova l-a avut drept lider și pe fostul premier din timpul regimului Voronin, V. Tarlev, iar la alegerile din 2009 aceasta „colabora cu Mişcarea social-politică „Ravnopravie”, partidul „Gagauzia unită” şi unele formaţiuni politice din regiunea separatistă din stânga Nistrului”.
 
Cred că o declarație de susținere a unei formațiuni de respirație românească, așa cum pretinde T. Băsescu că este PUN-ul său, venită din partea unei structuri politice de stânga, care a promovat de când o știu eu ideologia moldovenistă, se constituie de fapt într-o ofensă adusă ideii de unitate românească, apărată de basarabeni și înaintașii lor cu prețul vieții!
Faptul în sine ar confirma un alt lucru: și PUN este creatura aceluiași sistem!

Pașii Opoziției Unite pentru victoria în alegerile din Chișinău

aprilie 26, 2018 Lasă un comentariu

Interesantă, analiza lui Octavian Țâcu „Ce votăm pe 20 mai?” din Cotidianul.md.

„Fără îndoială că miza pentru alegerile din Chișinău este uriașă. Transnistria e pierdută, la Comrat stă filorusa Vlah, la Bălți nu se știe, dar moștenirea lui Usatîi nu ne lasă mari speranțe, prin urmare Chișinăul e ultimul bastion. Și pentru o parte (de stânga, filorusă) și pentru alta (puterea „proeuropeană”), și pentru a treia (opoziția). Dacă va câștiga opoziția va fi prima fisură în edificiul oligarhic și o premisă serioasă de încurajare pentru ca opoziția unită să asalteze alegerile parlamentare din toamnă, pentru a demonta actuala conducere”, notează istoricul nostru.

De acord!

Doar că soluția sugerată de Țâcu pentru ca „să câștige opoziția unită” (susținerea lui A. Năstase prin votul organizat și coordonat al alegătorului de orientare pro-europeană și pro-românească) este una greșită!

Pentru că greșit și chiar dăunător a fost gestul din start al Maiei Sandu de a lansa PAS-ul său în aceste alegeri prin susținerea lui A. Năstase!

Anume acest lucru îl ocolește cu bună știință autorul analizei.

Am spus-o, în ziua în care Maia a comis acest gest, că „A. Năstase nu are cum să întrunească condițiile unui concurent prin care ar fi posibilă învingerea majorității pro-ruse în mâinile căreia a nimerit capitala”.

Pur și simplu, nu pot să mă opresc acum asupra tuturor argumentelor care stau la baza acestei certitudini și nici nu văd rostul unui asemenea efort.

După părerea mea, Maia în persoană ar fi trebuit să fie candidatul PAS în aceste alegeri!

Între timp, din momentul adoptării unei asemenea decizii și până azi, PAS și PPDA nu au fost capabile să întreprindă acțiuni și măsuri hotărâte, cu adevărat viguroase și mobilizatoare, care să convingă absolut toată opoziția să se unească într-un corp comun pentru a-l susține pe A. Năstase și a face astfel „prima fisură în edificiul oligarhic”, vorba lui Țâcu.

Dar asta nicidecum nu înseamnă că totul este pierdut.

Pentru a „uni opoziția” și a crea condiții favorabile pentru câștigarea de către aceasta a alegerilor parlamentare de la toamnă, așa cum speră de ani de zile majoritatea basarabenilor, se impune cu necesitate întreprinderea neîntârziată a următorilor pași:

  1. Retragerea (fără nicio supărare!) din cursă a lui A. Năstase.
  2. Pentru că nu mai este posibilă înlocuirea lui A. Năstase cu Maia Sandu, urmează adoptarea, prin consensul tuturor forțelor de opoziție antrenate în această campanie electorală (inclusiv a PPDA), dar care nu fac jocul „puterii proeuropene”, a deciziei de sprijinire a lui V. Munteanu pentru funcția de primar general al capitalei.

Această opinie a mea nu este una de conjunctură, cum încearcă unii să-mi incrimineze.

Ea este una logică, în primul rând, pentru că a fost expusă de mine, momentan, în chiar ziua în care Maia Sandu și-a anunțat decizia de a-l susține pe A. Năstase. „Asta înseamnă că orice om normal, cu opțiuni românești și pro-europene, trebuie să-și orienteze votul spre candidatul unionist și pro-european autentic, liberalul V. Munteanu. Indiferent de atitudinile pe care aceștia le-ar manifesta în raport cu partidul din care V. Munteanu face parte”, am scris atunci pe blogul meu.

În al doilea rând, V. Munteanu chiar este cel mai bun dintre toți candidații înscriși până acum. În raport cu A. Năstase, acesta a avut și are o evoluție electorală mult mai spectaculoasă și mai convingătoare, semn că va acumula mai multe voturi decât candidatul propus de PAS!

În al treilea rând, V. Munteanu chiar este capabil să facă față funcției de primar al capitalei! Este un bun manager, are abilități administrative, nu este implicat în acțiuni reprobabile prin care gruparea de la putere ar putea să-l șantajeze.

Bineînțeles, îmi dau seama că asemenea pași patriotici pot fi făcuți doar de oameni politici patrioți și curajoși, cu voință și înțelepciune politică, responsabili până în adâncul inimii lor față de oameni și față de Țara și Neamul din care ne tragem.

Doar astfel vom fi în stare să asigurăm și victoria în alegerile parlamentare de la toamnă.

Hristos a Înviat!

Încă un denunț: al lui V. Saharneanu!

aprilie 25, 2018 Lasă un comentariu

Mai sare unul la beregata lui V. Munteanu după ce acesta a propus ieri ca primăria Chișinău să devină acționar majoritar al Aeroportului Internațional Chișinău.

Este vorba de V.  Saharneanu, consilier al lui I. Hadârcă în Parlamentul de la București, care publică pe blogul său un denunț împotriva liberalilor de la Chișinău, preluat de portalul deschide.md, finanțat din banii statului român.

Cum naiba se face că toate cârtițele și fosilele sistemului nomenklaturist construit de regimul bolșevic de ocupație dincoace de Prut, cu diplome ale școlilor superioare ale fostului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, ajung azi  în grația și pâinea statului român?

Faptul relatat aici confirmă fără putință de tăgadă  axioma că toți exponenții fostei nomenklaturi sovietice cu școală superioară a PCUS, nimeriți, din întâmplare, printre membrii partidelor de orientare românească din R. Moldova, scriu denunțuri mincinoase împotriva acestor organizații și a membrilor lor după ce ies cu scandal din ele.

Mai rău decât atât:

Tot aceștia lucrează în aceste clipe, deschis sau camuflat, în favoarea grupării mafiote de sorginte rusească aflată la guvernare în R. Moldova  și, implicit, în favoarea candidatului acestei grupări pentru alegerile primarului general al Chișinăului.

Unuia care vrea „să pună bariera pe Nistru”

bariera-nistru

Dan Nicu vine cu o replică prea lungă pe marginea unei poziții a subsemnatului în problema conflictului transnistrean după lansarea de către partidul Dreapta a „ideii de a pune o barieră pe Nistru”. Acesta scrie:

„Din păcate, aţi înţeles greşit ceea ce am propus noi. Cât despre faptul că detaşarea de Transnistria, nu în sensul renunţării la ea, ci în sensul renunţării la a face eforturi pentru a o recupera, acum, ar însemna, cum spuneţi dumneavoastră, că facem jocul Rusiei, nimic mai fals.”

Răspunsul subsemnatului este:

Am înțeles corect că planul propus a fost întocmit, așa cum spui tu, Dan Nicu, „ în sensul renunţării la a face eforturi” pentru a „recupera” Transnistria. Ei, uite, această „renunțare la a face eforturi” este cea mai primejdioasă poziție pentru noi, iar cei care insistă pe treaba asta fac, conștient sau inconștient, jocul Kremlinului!

În rest, nu vreau să intru în toate detaliile expuse de tine, pur și simplu nu are rost și nu am timp acum.

Nu am învinuit pe nimeni de nimic! Însă, sunt sigur de un lucru:

A promova cu atâta insistență planuri de „securizare” pe Nistru, „schimb de populație” etc. mimând (pentru a arăta că te afli în treabă) o eventuală soluție pentru cea mai dureroasă problemă pe care o avem, cea transnistreană, înseamnă a da semne „de retragere”. Cine induce asemenea stări de spirit defetiste, inclusiv în spațiul online, mai ales în subliminalul tinerilor care aveau, la data declanșării războiului ruso-român de la Nistru din 1992, câteva luni de zile sau al celor care s-au născut după 1992, face cel mai ingrat serviciu interesului nostru românesc.

Actul de împlinire națională, pe care ni-l dorim cu toții, va avea loc atunci când vom obține, prin eforturi frățești și dezinteresate, retragerea Rusiei din stânga Nistrului, așa cum prevede Legea Republicii Moldova din 22 iulie 2005 privind statutul unor localități din zona transnistreană, adoptată în unanimitate de Parlamentul de la Chișinău…

Dacă noi vom „pune bariera pe Nistru”, iar Rusia va rămâne cu armata ei în stânga Nistrului, așa cum „înțeleg”, din păcate, inclusiv unele cercuri politice de dincolo de Prut, împlinirea idealului nostru de întregire națională va fi amânată pe multă vreme!

Operația Kozak 2!

ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

La Moscova, președintele marionetă Dodon va lucra doar în interesul Kremlinului: cum să fie dus la bun sfârșit planul Kozak 2 de federalizare a RM și, atenție, de legalizare a prezenței militare ruse în stânga Nistrului, plan pe care Putin il va înmâna lui Dodon!

Reacția basarabenilor trebuie să fie neîntârziată: coalizarea noastră, în spiritul anului 1989, pentru a nu admite realizarea acestui plan diabolic al Moscovei!

Se impune cu necesitate fondarea unui Comitet pentru Apărarea Constituției, asemeni celui creat la 24-25 noiembrie 2003, la care să participe toate forțele patriotice basarabene, atât cele de la guvernare, cât și cele din opoziție!

Această Alianță, acest Comitet, această Convenție, numiți-o cum vreți, va constitui și entitatea electorală spre care ar trebui să se orienteze alegătorii proeuropeni la viitoarele alegeri parlamentare.

Numai astfel vom izbuti a ne opune valului kremlinesc care se abate asupra Basarabiei!

Numai astfel vom reuși să nu admitem instalarea unei majorități parlamentare pro-ruse la Chișinău.

Să nu uităm de un document extrem de important adoptat de Parlament: Legea din 22 iulie 2005 cu privire la statutul localităților din stânga Nistrului, ceva de felul ăsta, care arată univoc că orice statut de acest fel poate fi acordat doar după retragerea definitivă a armatei ruse de pe teritoriul național al RM!

Repet: sarcina noastră acuma este a nu admite fedralizarea RM și legalizarea prezenței militare a Moscovei la Tiraspol!

În acest sens ar trebui să-și orienteze eforturile și Bucureștiul: spre coalizarea alegătorilor din stânga Prutului împotriva federalizării Basarabiei, și nu spre dezbinarea electoratului nostru prin fondarea de partide așa-zis unioniste.

Legalizarea prezenței militare a Rusiei în Transnistria va amâna pe mul timp înainte, dacă nu pe totdeauna, împlinirea idealului nostru suprem de reîntregire națională.

Mihai Eminescu și Mitropolia Basarabiei

octombrie 25, 2016 Un comentariu

mitropolia-basarabiei-o-noua-biserica

Reluăm aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai EMINESCU:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Asta, pentru a înțelege cât de importante sunt pentru noi, basarabenii, reactivarea și reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Asta, pentru a înțelege cât de netrebnic este a te identifica drept român și în același timp a merge să te închini Mitropolitului Vladimir, care îl slăvește pe Patriarhul Kirill al Rusiei.

Asta, pentru a înțelege de ce toate guvernele de la Chișinău de după 1991 au prigonit și s-au opus înregistrării Mitropoliei Basarabiei, o prigonesc și o țin și astăzi în izolare.

Asta, pentru a înțelege de ce echipa noastră, frontistă, creștin-democrată, care a luptat (a ajuns până la CEDO) și s-a îngrijit ani la rând de reactivarea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei la Ministerul Justiției de la Chișinău, a fost spulberată, cu ajutorul agenturii rusești din interiorul organizației, de pe scena politică basarabeană.

Asta, pentru a înțelege de ce camaradul meu Vlad Cubreacov, care s-a ocupat nemijlocit de problema Mitropoliei Basarabiei, a fost răpit în toiul protestelor noastre anticomuniste din 2002, cu două luni înainte de întregistrarea acestei instituții românești la Ministerul Justiției.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, că este ipocrizie curată a te declara român și unionist și, în același timp, a nu ști barem unde se află sediul Mitropoliei Basarabiei.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, cât de important este ca noi, românii basarabeni, să fim uniți prin credință și acțiune, zi de zi și în cele mai grele clipe pentru Patria și națiunea noastră.

Vreau un Sfat al Țării la București…

august 15, 2015 Un comentariu

sfatul tarii

Pentru a mai fi luați în seamă, falsunioniștii au fost puși să fluture deasupra Prutului o altă lozincă: Să fie constituit la Chișinău un Sfat al Țării! Sfat al Țării care, evident, să facă Unirea!

Eu cred că Sfatul Țării nu a murit la Chișinău și în toată Basarabia. Spiritul Sfatului Țării trăiește în inimile a zeci și sute de basarabeni care, după peste cincizeci de ani de ocupație sovietică și regim bolșevic, au fost în stare a se ridica din genunchi pentru a-și apăra Limba Română, Tricolorul și Identitatea Românească! Cei mai vrednici și mai buni dintre frații noștri și-au dat viața pentru Ideea Românească în luptele sângeroase de la Nistru din primăvara-vara lui 1992 provocate de hoardele KGB-ului bolșevic de la Moscova, Tiraspol și Chișinău.

După umila mea părere, ar fi mai rezonabil ca, de data asta, Bucureștiul să-și facă un Sfat al Țării pe măsura Sfatului Țării de la Chișinău de acum aproape un secol!

Pentru că Sfatul Țării de la Chișinău a votat Unirea, în condițiile vitrege ale anului 1918! Pentru că Sfatul Țării de la Chișinău nu a votat despărțirea Basarabiei de Țară, așa cum ”a votat” Bucureștiul oficial, în vara lui 1940, cedarea Basarabiei și recunoașterea hotarelor impuse de Moscova, în vara lui 1944.

Eu mai cred că noi, basarabenii, avem nevoie în primul rând de un Sfat al Țării la București care să ne iubească și să ne apere, nu să ne trădeze și să ne folosească doar pentru ”băile de mulțime” ale unor oficiali inconștienți de acolo care ne îndeamnă să ne împăcăm cu gândul că ”Rusia nu va pleca niciodată din Transnistria”!

Inima mea îmi spune că singurul ”oficial de la București” care-și merită ”băile de mulțime” ale basarabenilor a fost și este mareșalul Ion Antonescu!

Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu cei peste 400.000 de soldați români care, la ordinul lui, au trecut Prutul cu arma în mâini, la 22 iunie 1941, este singurul și adevăratul eliberator al Basarabiei!

Un Sfat al Țării de la București va fi pe măsura Sfatului Țării de la Chișinău atunci când va avea demnitatea să recunoască acest adevăr și, și mai mult, să-l cinstească pe Ion Antonescu!

Atâta timp cât Bucureștiul oficial este dușmănos în raport cu memoria și faptele profund patriotice  ale mareșalului Ion Antonescu, mie, românului basarabean de dincoace de Prut, mi-e frică să mă mai unesc!

Inaugurați măcar un singur monument al mareșalului Ion Antonescu aici, la noi în Basarabia, și spiritul unionist va crește peste noapte înzecit!

Dar dacă Bucureștiul oficial interzice monumentele mareșalului Ion Antonescu acolo, peste Prut, cum să-l cinstească el aici, la noi, dincoace de Prut?

Dacă Bucureștiul oficial, prin votul a peste 300 de parlamentari români, adoptă o lege strâmbă, zisă ”antilegionară”, reinstituind cenzura și practicile comuniste în raport cu marii gânditori și cei mai profunzi apărători ai României, cu spiritul lor patriotic mai ales din perioada interbelică din care s-au înfruptat și basarabenii în cei 22 de ani de aflare a lor la sânul Patriei, înseamnă că acest București oficial lovește și în memoria părinților, buneilor și străbuneilor mei! Înseamnă că, în eventualitatea unei ”uniri” fulgerătoare și iluzorii, țipată de falsunioniștii provocatori, acțiunile patriotice, antiocupație și antisistem ale miilor de participanți ai Rezistenței Anticomuniste din Basarabia vor cădea, implicit, sub incidența acestei legi!

Dacă Bucureștiul oficial, prin  Institutul „Elie Wiesel”, dezonorează și calcă în picioare memoria și faptele patriotice, profund românești, ale lui Ion Gavrilă Ogoranu, luptătorul Rezistenței Anticomuniste din Munții Făgărașului, care timp de 30 de ani nu a putut fi prins de Securitate, și ale zecilor, sutelor și miilor de ”haiduci ai lui Dumnezeu” ai Rezistenței Anticomuniste de dincolo de Prut, înseamnă că același București oficial, prin același Institut antiromânesc, își va bate joc de memoria și faptele patriotice, profund românești, ale lui Gavril Bodiu, Ion Borș, Ion Ganea, Teodor Coșcodan, Gheorghe Buruiană și ale altor zeci, sute și mii de ”haiduci ai morții” din Armata Neagră a Rezistenței Anticomuniste din Basarabia, precum și a zecilor de mii de familii de basarabeni ucise sau deportate de regimul stalinist în fundul Siberiei pentru faptul de a fi ”buni gospodari români” și de a se opune cu toată suflarea lor ocupației sovietice!

Vreau un Sfat al Țării la București în care eu, basarabeanul, să am încredere! Să am încredere și să știu că nu mă va trăda, că nu mă va da pe mâna Institutului „Elie Wiesel”!

Vreau un Sfat al Țării la București iubitor și apărător de Țară și de Neam, care să aibă grijă de Țară și de Neam, să aibă grijă de sufletul meu și al părinților, și al buneilor, și al străbuneilor mei!

Vreau un Sfat al Țării la București…

Ștefan Secăreanu

15 august 2015

EROII DE LA NISTRU ȘI PUNGAȘII SISTEMULUI DE OCUPAȚIE

martie 3, 2015 Un comentariu

1992 inmormantarea eroilor

Să nu uităm că războiul de la Nistru din 1992 a fost pus la cale de Moscova împreună cu structurile ei de aici, KGB-ul de la Chișinău și Tiraspol, cu toată nomenklatura sovietică locală, care constituie SISTEMUL REGIMULUI DE OCUPAȚIE.

Din păcate, acest SISTEM a rămas neclintit și după alegerile din 30 noiembrie 2014.

Cei mai curajoși reprezentanți ai Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci-începutul anilor nouăzeci, pe care SISTEMUL nu a reușit să-i lichideze în timpul luptelor sânjeroase de la Nistru (împușcați din față șau din spate), au fost omorâți, după ce Snegur a băut șampanie cu Elțin la Moscova, prin moarte lentă…

Adevărații eroi au fost lăsați în voia sorții: schilozi, bolnavi, invalizi, lipsiți de asistența materială șau medicală de calitate…

Eroi uciși de indiferența criminală a pungașilor urcați în vârful puterii pe spatele, pe suferința și pe sacrificiul lor și al copiilor , soțiilor și părinților acestora…

Ștefan Secăreanu

3 martie 2015

1992 grupul Ilascu1992 razboi nistru inmormantare1992 nistru razboiul moldo-rus1992 nistru casa distrusa razboi1992 nistru razboi

NOUL FRONT POPULAR!

februarie 14, 2015 4 comentarii

frontul-popular-1989-icoana

Mă întrebați ”Ce-i de făcut?”.

Să revenim la varianta 1988 – un NOU FRONT POPULAR!

Altfel toată munca noastră de 30 de ani se duce de râpă…

De spiritul Frontului Popular este nevoie acum!

Nu cunoașteți că frontiștii noștri au fost uciși cu luneta din spate la Nistru în 1992?!

Cei mai buni, cei mai neînfricați, cei mai curajosi, cei mai curați la suflet au fost aleși, căutați, îndemnați, înrolați în detașamentele securității lui Plugaru și împușcați din spate în încăierările de la Nistru provocate tot de KGB?!

Până astăzi frontiștii sunt ”filați” pentru a fi anihilați și scoși din joc!

Nu mai huliți și nu mai pângăriți atâta FRONTUL, pentru că numai dușmanii de moarte ai românismului au știut cum să cultive și să alimenteze această ură împotriva FRONTULUI!

Și nu mai identificați FRONTUL POPULAR cu numele lui Roșca!

Da, FRONTUL a fost trădat, dar FRONTUL nu a murit!

Asta trebuie să înțeleagă în primul rând ”puternicii zilei” din centrul Chișinăului care au uitat de Dumnezeu!

 Ștefan Secăreanu

15 februarie 2015

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

PRĂPASTIA ÎN CARE AU CĂZUT ”PUTERNICII ZILEI” DE LA CHIȘINĂU

februarie 5, 2015 Lasă un comentariu

filat-lupu-mandria-de-sine

Cea mai mare greșală pe care o comit ”negociatorii” politici ”proeuropeni” de la Chișinău este SFIDAREA, deschisă, a OAMENILOR care i-au ales!

Credeam, la un moment, că ”impasul politic” de peste două luni ar fi o urmare a lipsei de experiență și a ”stângăciilor” inerente unei coabitări politice în condițiile ”guvernării de coaliție”.

Credeam, de asemenea, că toate patimile, impulsurile șau înverșunările trădate, în această perioadă, de exponenții celor trei partide ”reformatoare” și ”democratice”, pentru care, recunosc, am îndemnat lumea să voteze la scrutinul din 30 noiembrie, sunt doar niște slăbiciuni, abateri, metehne, scăpări sau rătăciri de moment.

Nu a fost să fie!

Mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai grave!

Am înțeles că ”greșala” ”proeuropenilor” declarați de la Chișinău este un fel de a fi al lor!

Este condiția dominantă în care ei pur și simplu ființează sau supravietuiesc!

Am realizat că ”aflarea în păcat” este o normă imposibil de schimbat a existenței lor!

M-am convins că MINCIUNA este regula de bază în relația lor cu tot și cu toți care-i înconjoară: fie că este vorba de alegătorul nostru ”bleg” și ”credul”, fie că este vorba de „doamna necesară”, cel mai ”proeminent politician european”, cea mai ”puternică femeie din lume” și „personalitatea anului 2014”, Angela Merkel!

Tristețea cea mai apăsătoare, însă, în aceste clipe, izvorăște și vine în sufletele noastre din DISPREȚUL ”puternicilor zilei” de la Chișinău față de ȚARĂ și față de OAMENII ei!

Este lipsa de FRICĂ a lor față de NIMENI și de NIMIC!

Este lipsa SMERENIEI!

Este păcatul capital al MÂNDRIEI DE SINE, de care suferim cu toții atunci când uităm de DUMNEZEU!

După cuvântul Sfintei Scripturi, MÂNDRIA este ”prețuirea de sine peste măsură şi atitudinea de superioritate sau de dispreț faţă de ceilalţi oameni”.

«Patima mândriei, spune Sfântul Casian Romanul, întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie”.

 

Ștefan Secăreanu

5 februarie 2015

PPCD și actul respirației sale (III): 7 APRILIE DIN CABINETUL LUI VORONIN

ianuarie 12, 2014 2 comentarii

Stefan Secareanu Cahul

 În  timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 v-am văzut printre mulțimea din spatele clădirii Parlamentului. Erați protestatar ca în 2002? Ce a însemnat pentru Ștefan Secăreanu și colegii lui din PPCD ziua de 7 aprilie 2009?

– Bineînțeles, e o diferență mare între acțiunile de protest ale PPCD-ului din iarna-primăvara anului 2002 și ce am văzut la 7 aprilie 2009. Un protest își atinge scopul prin mesajul clar și bine articulat, prin organizatori și lideri responsabili, fermi și disciplinați. Numai în asemenea condiții participanții la acțiune, indiferent de numărul lor, te urmează în mod exemplar și te susțin, iar provocatorii, din afara sau din interiorul echipei,  nu mai au șanse și posibilități de a se manifesta.

La 7 aprilie 2009 nu am văzut așa ceva. La 7 aprilie 2009 a avut loc o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova, cu ”organizatori” și ”provocatori”. În acea zi ”organizatorii” au fost ”provocatori” și ”provocatorii” au fost ”organizatori”. Nu conta cine și de ce culoare politică era. În stradă toți aveau pe față aceeași mască – cele trei culori ale drapelului nostru național, și scandau aceleași lozinci: ale PPCD-ului de la protestele din 2002. Una părea cunoscută și apăsată: ”Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști!”.  Scopurile acestei acțiuni au fost două: pe de o parte, acapararea Puterii, iar pe de altă parte, înfierarea României și a românismului din stânga Prutului! Liantul intereselor acestora a fost unul singur și suprem: banul! În rest, zecile, sutele și miile de protestatari, sinceri și romantici, au fost transformați în ”masă de manevră” sau victime ale unei înscenări sinistre. Nu degeaba până astăzi nu s-a ales nimic din ”investigațiile” Procuraturii sau din cele ale comisiei parlamentare instituită în acest sens. Nimeni nu a fost și nu va fi tras la răspundere pentru crimele comise. ”Organizatorii” și ”provocatorii” nu vor admite așa ceva.

PPCD-ul a fost una dintre victimele acțiunilor murdare din 7 aprilie 2009. Dacă în 2005, sub paravanul pericolului rusesc, PPCD-ul a fost atras în jocul dezgustător de atunci cu scopul compromiterii noastre și a idealurilor îmbrățișate de noi, în 2009, aceiași autori, aceiași ”organizatori” și ”provocatori” puneau la cale scoaterea definitivă din scenă a PPCD-ului, trecerea lui la gunoi, extirparea și aruncarea lui ca pe o măsea stricată. Și acest lucru le-a reușit de minune. Cu toate mijloacele posibile pe care le-au avut în dotare (cele mai mârșave dintre toate acestea au fost unele surse media, democratice, flămânde, libere, docile și manipulatoare, luptătoare, naționale, atoateștiutoare, investigatoare și alergătoare cu capul printre nori, care, sub orice regim, pot deveni, cu cea mai mare ușurință, unelte periculoase în mâinile ”atotputernicilor” din umbră), inclusiv, cu ajutorul liderului PPCD. Trist, dar adevărat…

În 2009, Voronin, dar mai ales anturajul său, ardeau de dorința să scape de PPCD și să se aleagă, după scrutinul din 5 aprilie, cu o majoritate parlamentară confortabilă, fără ”partidul lui Roșca”. Tânjeau mult după situația de până la 2005, când dețineau 71 de mandate în Parlament și când ar fi putut întoarce și cursul apelor, nu-i încurca nimeni, dacă ar fi fost ceva mai sprinteni la minte și dacă nu le-ar fi pus bețe în roate protestele anticomuniste organizate de PPCD în 2002, dar și cele din fața Ambasadei de la Moscova împotriva prezenței militare ruse pe teritoriul național al Republicii Moldova, din toamna lui 2003, finalizate cu respingerea Memorandumului Kozak. Mai mult decât atât. Apropierea, voită sau nevoită, a lui Voronin de PPCD după votul din 4 aprilie 2005 al creștin-democraților i-a știrbit, într-o anume măsură, imaginea PCRM-ului în fața electoratului său, dar și în fața Moscovei. Să nu uităm că, imediat după 4 aprilie 2005, sub presiunea PPCD-ului, majoritatea parlamentară comunistă a fost ”obligată” de Voronin să voteze un șir de hotărâri ale Parlamentului privitor la integrarea europeană a Republicii Moldova și la retragerea trupelor ruse din țara noastră.  Ceva mai târziu, PPCD-ul i-a impus lui Voronin adoptarea legii din 22 iulie 2005,  prin care Chișinăul își determina poziția univocă în problema conflictului transnistrean: orice statut poate fi acordat localităților din stânga Nistrului doar după retragerea definitivă a trupelor ruse din Moldova. Iată de ce PCRM-ul se zbătea din răsputeri pentru a drege cumva busuiocul și a se pune bine din nou pe lângă Putin…

Dar, nu a fost să fie. Comuniștii au obținut doar 60 de mandate și asta le-a stricat toate planurile. Ei nu au fost în stare să își ”aleagă” de unii singuri șeful statului, în cele din urmă, fiind nevoiți să cedeze puterea ”revoluționarilor” de altă sau de alte culori. Un singur mandat nu le-a ajuns pentru a fi fericiți pe deplin.

Un singur mandat al comuniștilor l-ar fi salvat, poate, și pe liderul PPCD, Iurie Roșca, care, în acea perioadă critică era preocupat mai mult de soarta lui Voronin decât de soarta propriului partid. Deși obținuse cu câteva mandate mai mult decât la alegerile din 2005, chipul lui Voronin trăda în acele zile nesiguranță și îngrijorare. Nu-l putea liniști nici chiar textul discursului său legat de evenimentele din 7 aprilie, scris de Iurie Roșca,  înregistrat din timp de el și transmis de Televiziunea Națională. Avea emoții și i se împleticea limba în gură mai ales la pronunțarea neologismelor și sofismelor lui Roșca îndreptate împotriva României. Nu l-au salvat pe Voronin nici eforturile și combinațiile propuse de Roșca pentru găsirea sau ”cumpărarea” cu orice preț a celui de-al 61-lea mandat din sânul deputaților necomuniști.

”Camaradul” nostru avea motive și mai serioase pentru a cădea în depresie. Toate planurile lui cu Voronin și Tkaciuk sau cu Voronin împotriva lui Tkaciuk, sau cu Tkaciuk împotriva lui Voronin au prins, pare-se, a se nărui. Arăta nervos și neliniștit. Așa l-am găsit în dimineața zilei de luni, 6 aprilie.

Toată lumea cunoștea deja rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Eram obosit. Nu închisesei un ochi, pentru că toată noaptea am fost pe drum, la volan. Trecusem pe la colegii noștri de la Cahul. Acolo am aflat primele rezultate ale scrutinului. Era clar că formațiunea noastră, pentru prima dată după aproape douăzeci de ani de prezență parlamentară, pierde bătălia electorală rămânând în afara Parlamentului. Am căutat să-i susțin și să-i încurajez pe coechipierii mei din orașul și zona unde îmi petrecusem copilăria și adolescența. După asta am trecut pe la  echipele noastre de la Cantemir, Leova și Hâncești. Îmbrățișându-mi colegii, încercam să-mi stăpânesc lacrimile care mi-au dat năvală. Am avut acest sentiment apăsător tot drumul până la Chișinău. Mă luminasei la chip când îl întâlnii, în fața blocului nostru, pe Vlad Cubreacov. După ce ne-am salutat, am zis că nu ne mai este somn și am mers spre Parlament cu gândul să prindem a ne aduna lucrurile din birourile noastre în care nu mai călcasem de la începutul campaniei electorale. Deși mai aveam timp berechet până la confirmarea noii componențe a Parlamentului, eram hotărâți să începem ”evacuarea” anume atunci, în dimineața zilei de 6 aprilie.

După ce am intrat în clădirea Parlamentului, ne-am zis să-i facem o vizită lui Roșca. L-am găsit în biroul său de vicepreședinte al Parlamentului. Am băut câte o cafea și am mai vorbit câte ceva despre situația din teritoriu, despre rezultatele alegerilor. Era abătut și obosit. Nu am stat mult timp pe capul lui, pe care și-l netezea nervos cu degetele, spunându-i că vrem să mergem în birourile noastre pentru a ne strânge lucrurile, că vom avea nevoie de mai multe zile pentru asta, că arhiva adunată de atâția ani este voluminoasă și că vom avea nevoie de mai mult timp pentru selectarea ori trierea ei etc.  La auzul planurilor noastre, Roșca a tresărit puțin, după care ne-a sfătuit să mergem mai bine acasă pentru a ne odihni după o noapte nedormită și să lăsăm strânsul lucrurilor pentru a doua zi, marți, 7 aprilie.

L-am ascultat ca pe un președinte înțelept și i-am urmat sfatul, luându-ne rămas bun și îndreptându-ne spre casă. La ieșirea din biroul colegului nostru, am observat, însă, un lucru: tablourile de pe pereții biroului lui Roșca, lungi și înalți, cu care ne obișnuisem  ani la rând, lipseau cu desăvârșire. Ca un împătimit de pictură își împodobea pereții cu tablouri ale mai multor pictori. (Așa făcea și la sediul partidului din strada Nicolae Iorga. Pereții de aici îi îmbrăca în fotografii multe-multe, cu chipul său mai ales, imagini cu colegii din Parlament sau cu tinerii din ”Noua Generație” de la diferite întâlniri, acțiuni, manifestări și manifestații. El numea toată galeria asta de fotografii cu un cuvânt nefolosit în limbajul politic: iconostas. Până la un timp, cele mai multe erau imaginile de la protestele noastre din 2002. După 2005, însă,  acestea au prins a se împuțina, iar până în 2009 aproape că dispăruseră. Locul lor l-au ocupat, ca prin minune, alte imagini, cu chipuri ciudate ale unor inși nu mai puțin ciudați, care prinseră a da târcoale pe la sediul nostru. Unul dintre aceștia era chiar Boris Marian, în fața căruia eu, în calitate de redactor-șef al publicației ”Țara”,  câștigasei un proces în instanță încă în 1994 în urma  insultei aduse de acesta echipei mele într-un articol publicat de el în ziarul guvernamental ”Nezavisimaia Moldova”. Ce avea Boris Marian cu Partidul Popular Creștin Democrat încât imaginea cu chipul lui de ”disident politic” să fie pusă la loc de cinste în sediul nostru istoric, nu puteam înțelege nici în ruptul capului!) Ne-am uitat întrebător unul la altul, pe urmă ne-am împăcat cu gândul că președintele nostru este băiat de treabă, mult mai harnic decât noi, încât a reușit să ne-o ia înainte cu ”evacuarea” din sediul Parlamentului. Probabil că există și întâmplări întâmplătoare. Nici prin minte să ne treacă ce va urma a doua zi, 7 aprilie…

A doua zi, însă, nu am mai reușit să ne salvăm arhiva din Parlament! Nici eu, nici Vlad! Am venit la Parlament în jurul orei 09.00. Am prins a-mi răscoli arhiva… Dar, pe la 10.00 am auzit coloanele de demonstranți. Mai întâi nu le acordasem prea multă atenție. Mă obișnuisem cu acțiunile de protest din fața Parlamentului. Pe urmă am văzut că lucrurile iau o întorsătură urâtă. De la etajul 5 al clădirii Parlamentului, unde se afla biroul meu, ”mișcările de trupe” se vedeau ca în palmă. Mai întâi au prins a zbura pietrele în geamurile Președinției. Era un zgomot infernal. Am zis că-i doar un exces de zel al unor protestatari. Nici să-mi treacă prin minte să ies din clădire. Mi-am continuat liniștit de lucru. Peste puțin timp, însă, mi-am dat seama că sunt blocat, nu mai pot părăsi clădirea, pentru că, jos, parterul era în flăcări. Am prins a mă îngrijora…

Mai trecuseră câteva minute și o piatră ateriză în geamul de la biroul meu care se făcu țăndări… În câteva clipe în birou apăru, brusc și alarmat, viceministrul de Interne, Zubic. Aproape că îmi ordonă să părăsesc de urgență clădirea pe o ieșire de rezervă din subsol. L-am urmat. Era mai multă lume care mergea grăbită spre subsol. Nici nu dovedii să trec bine peste pragul ușii de rezervă că în față îmi apăru un tip zdravăn cu fața acoperită de culorile Tricolorului. ”Domnu Secăreanu! Asta dumneata iești de vină!”, – a țipat el la mine. Vorbea stâlcit, cu un puternic accent rusesc. Nu m-am speriat, protestele prin care am trecut de-a lungul anilor m-au învățat să fiu stăpân pe situație. În acea clipă am prins a mă gândi la copii și la soție. Tot atunci mi-am dat seama că Vlad Cubreacov, colegul meu, lipsește. Îl sun, nu răspunde. După câteva clipe apare și el, dar nu pe ușa de rezervă, ci sărind pe o fereastră de la parter care era în flăcări. Mai întâi le ajutase pe niște angajate ale Parlamentului să sară peste geam. După asta sări și el. Ne-am întâlnit și am schimbat câteva vorbe! Vlad era profund marcat de ce se întâmplă.

În acel moment trebuia să mai rezolv o problemă: să îmi salvez mașina, un Opel Astra Universal, anul 1994, care era parcată în capătul străzii Sfatul Țării, intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare, și era practic înconjurată de demonstranți. Îmi dădeam seama de pericolul care mă păștea în situația în care ași fi mers s-o scot de acolo. Ca prin minune apăru în fața mea Sergiu, șoferul lui Iurie Roșca. Îl rugai pe el să îmi aducă mașina până în fața garajului Parlamentului, unde mă aflam. În acea clipă, mă sună Roșca. Mă întreabă ce caut acolo, după care mă somă să plec. Îmi mai spuse, fără să îl întreb, că dezordinile sunt o acțiune murdară împotriva lui Voronin dirijată de Moscova.

Din câte înțelesei mai târziu, în acele clipe el se afla în biroul lui Voronin, birou care, spun martorii, avea multe draperii…

După ceva timp, fiind de acum acasă, mai primesc un apel de la Iurie Roșca. Îmi ordonă să nu reacționez la apelurile telefonice venite de peste hotarele Republicii Moldova și să nu răspund la întrebările ziariștilor. Mă străduiam să înțeleg ce se întâmplă și de ce nu trebuia să răspund apelurilor telefonice…

Mai trecu ceva timp și mă sună din nou Iurie Roșca. De data asta îmi ordonă să îmi iau familia și să plec pe noapte din oraș. M-am îngrijorat de-a binelea. Nu știam ce să cred… De ce eu trebuia să părăsesc urbea? Era un pericol real sau o înscenare?

Între timp, apelurile telefonice se țineau lanț. Printre ele era și unul de la un vechi cunoscut din anturajul președintelui Băsescu. Mai întâi am ezitat, după care, luându-mi inima-n dinți, i-am răspuns. Mă întrebă dacă știu ceva despre faptul că la noapte se va trage cu gloanțe…

Cu gândul la securitatea familiei, mi-am încărcat pistolul, pe care îl dețin legal, ne-am luat lucrurile de strictă necesitate, ne-am îmbarcat și am părăsit capitala în amurgul zilei. Am mers la nașii mei din Cojușna. Mare mi-a fost mirarea să constat că tot drumul, de acasă până la Cojușna, sunt urmărit de o altă mașină, un jeep…

Era aceeași mașină care mă ținea sub urmărire permanentă câteva luni până la 7 aprilie…

Cu aceeași situație se confrunta și Vlad Cubreacov. Mai mult decât atât. În preajma zilei de 7 aprilie, eram asaltați de nenumărate telefoane de la niște tipi anonimi care solicitau insistent să mergem la nu știu ce fel de întâlniri cu ei ca să intrăm în nu știu ce fel de afaceri.

După câteva zile, când lucrurile se mai liniștiseră, am mers la Parlament să vedem poate mai găsim ceva din ceea ce voiam să salvăm cu orice preț. Ajuns acolo, mi-am pus mâinile în cap. Biroul meu, ars! Și cu scabrozități scrise pe pereți. În teancul de hârtii arse, se întrezăreau și paginile din Biblia făcută cadou de o înaltă față bisericească…

Plus de asta, mai eram anunțați că ne-au fost mistuite și carnetele noastre de muncă. După ceva timp, însă, mi se aduce la cunoștință că documentul meu a scăpat ca prin minune. M-am bucurat că,  după atâția ani de  deputăție și după evenimentele din 7 aprilie 2009, mă alesesem barem cu carnetul de muncă neatins de flăcările democrației noastre. Mai rămânea să îmi găsesc un nou loc de muncă…

(Va urma)

„Prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”

martie 30, 2012 Lasă un comentariu

Oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi, istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate morală, dintre care-i reţinem în prima ordine pe M. Eminescu sau N. Iorga, pe M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu sau N. Titulescu, pe S. Mehedinţi, Pamfil Şeicaru sau Emil Cioran, s-au exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice: Românii şi România s-au aflat „prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”.

Sub acest aspect, câteva date s-au impus ca puncte de referinţă, nu numaidecât pentru evoluţia/involuţia raporturilor româno-ruse ori sovietice, ci şi pe planul istoriei Europei de Sus-Est sau continentale, chiar universale. Să reţinem, în context, anul 1711, când ruşii şi Petru cel Mare, au depăşit graniţa de apus despărţind Imperiul de Moldova pe Nistru, angajând, avându-l alături pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, bătălia cu turcii de la Stănileşti (iulie 1711), pierdută în câteva zile. În consecinţă, Cantemir fu silit să se retragă în Rusia, dar nu putem neglija că, anterior confruntării de la Stănileşti, domnul Moldovei a fost acela care a redactat integral textul Tratatului de alianţă cu Petru cel Mare, ce avea să fie semnat la Luţk în 13/24 aprilie 1711.

Fapt cardinal în desfăşurările istorice, Cantemir, în spiritul „străvechilor legi” ale Ţării Moldovei dar prevăzător la maximum, a inclus în Tratat respectul integrităţii teritoriului Moldovei, ale cărei fruntarii au fost stabilite cu precizie în toate direcţiile, inclusiv, dacă nu cumva în rândul întâi, spre Est, pe Nistru. Drept care, articolul 11 prevedea fără rezerve că: „Pământurile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele Ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări”.

Citește mai mult…

ION ANTONESCU: „Domnule Filderman, v-aţi întrebat câţi români au fost îngropaţi de vii de coreligionarii Dvs?”

noiembrie 13, 2011 5 comentarii

Textul de mai jos este răspunsul dat de mareşalul Ion Antonescu lui Wilhelm Filderman, președintele Federației Uniunii Comunitaților din România (FUCE) și reprezentant al evreilor în parlamentul român.

Filderman era autorul unui memoriu încărcat de invenţii şi exagerări cu privire la evreii deportaţi în Transnistria „fără altă vină decât aceea de a fi evrei” (formulă prezentă în mai toate textele despre Holocaust, despre suferinţele evreilor de pretutindeni).

Una dintre consecinţele „eliberării patriei noastre de sub jugul fascist” de la 23 august 1944 a fost şi jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate imediat după „eliberarea” din august 1944. Printre documentele sustrase samavolnic s-au numărat şi şase lăzi dedicate „problemei evreieşti”. (chiar aşa erau înregistrate cele şase lăzi cu documente: „Problema evreiască”).

Citește mai mult…