Arhiva
Ajutoarele românești și „socialiștii naționali și pro-europeni” ai lui Ion Ceban
Surpriza pentru basarabeni de peste Prut: I. Ceban, „lider nou, proaspăt, natural” și „cu greutate”!
Dacă acum câteva luni, fostul consilier al lui T. Băsescu la Cotroceni, Iulian Chifu, își manifesta pupincurist calitățile lui de țucălar al mafiei de la Chișinău dedicându-i lui Plahotniuc un amplu editorial laudativ în portalul deschide.md, astăzi, cu câteva zile înainte de turul II al alegerilor pentru Primăria Chișinău, aceeași sculă de peste Prut vine să ne încerce răbdarea cu un editorial tot atât de laudativ, dar consacrat de data asta candidatului socialist I. Ceban.
Acest lucru îți sare în ochi imediat cum citești subtitlul materialului, care sună în felul următor: „Ceban, lider neînscăunat al socialiștilor naționali și pro-europeni”.
Sluga mediatică de peste Prut a mafiei de la Chișinău este pusă să ni-l prezinte pe I. Ceban drept alternativă onorabilă a „pro-rusului Dodon”, pregătită acestuia de Plahotniuc.
Iată ce scrie consilierul lui Băsescu despre candidatul lui Dodon la funcția de primar al Chișinăului:
„Cred că perspectiva unei alegeri a lui Ion Ceban drept primar de Chișinău creează o situație care ar trebui să-l îngrijoreze în primul rând pe Igor Dodon”;
„PSRM dobândește – încă o dată, repet, dacă Ion Ceban va fi ales primar – un lider nou, proaspăt, natural și cel mai votat după Dodon, dar cu alt aplomb și altă detentă”;
„Ceban la conducerea Primăriei, dar și lider de facto al PSRM și jucător de greutate în fața unui Dodon în alunecare ușoară pe topoganul susținerii publice”.
Evident, doar o coadă de topor de peste Prut, Chifu, consilier al fostului președinte al României Băsescu, ar putea justifica, cu prestanța și prestația amândurora, în fața basarabenilor susținerea lui I. Ceban de către Plahotniuc în turul II al alegerilor din capitală.
Mai mult decât atât. Doar o secătură ca Chifu este capabilă să anticipeze și să justifice într-un fel, prezentându-ni-l pe I. Ceban drept alternativă cu „greutate” a lui Dodon, viitoarea alianță dintre PD și PSRM după alegerile parlamentare din toamnă, care se vor desfășura, bineînțeles, în baza sistemului mixt, promovat prin votul concertat și coordonat al deputaților lui Plahotniuc și cei ai lui Dodon.
Ca să vă convingeți de asta, vedeți aici ce mai îndrugă editorialistul de la deschide.md, portal de știri susținut financiar de statul român:
„Perspectiva câștigării alegerilor locale la Chișinău îl transformă pe Ceban într-un jucător politic de prim plan în PSRM, într-un decident în viitoarele liste și desemnări de candidați cel puțin în Chișinău și regiune, deci un deținător de greutate și capacitate la nivelul viitoarelor jocuri de coaliție post-electorale”.
Nouă ce ne rămâne să facem în situația asta?
Să stăm și să ne întrebăm ca proștii dacă nu cumva chiar Bucureștiul a decis debarcarea lui Chirtoacă de la Primăria Chișinău și instalarea în locul acestuia a reprezentantului socialiștilor, I.Ceban, „lider nou, proaspăt, natural” și „cu greutate”, după cum ne sugerează fostul consilier al lui Băsescu?
Gura spartă a lui Chifu, fără „surprize”
Înalt ridicatul editorialist de la „Deschide.md”, Iulian Chifu, ne ia prin surprindere azi cu o „propunere surpriză”. Preocupat brusc, ba chiar de-a dreptul îngrijorat de soarta alegerilor din capitala Basarabiei și a Basarabiei în general, acesta scrie, precipitat, cu nestăpânire de sine:
„Toți candidații de partid trebuie să facă un pas în spate și să renunțe la candidaturi. Toți. Pe baza acordului global al blocului unitar pentru alegerile generale. Poate accepta și Valeriu Munteanu această perspectivă, și PUN, și orice altă formațiune care s-ar putea alătura acestei construcții – PLDM, PNL, PER, etc. Iar candidat să fie un reprezentant al societății civile, acceptabil tuturor, cu suficientă notorietate, credibilitate și capacitate organizatorică probată. Și pentru ca să nu fiu acuzat că vorbesc despre un lider care să nu existe, propun și numele: Igor Munteanu”.
Na-ți-o bună!
Ni se aduce pe tavă o altă „formulă de aglutinare”!
Mai rău!
De data asta vlăjgana gură-spartă este foc și pară pe candidatul rezultat chiar din „formula de aglutinare a opoziției”, transmisă basarabenilor încă astă-toamnă de cel mai charismatic opozant de peste Prut, Ludovic Orban, acompaniat atunci, dacă vă mai amintiți, tot de Chifu.
„Andrei Năstase a cultivat ură, a îndepărtat unioniștii, nu și-a asumat discursul pro-românesc, din contra, s-a certat cu mass media și cu România aiurea, ba nici discursul pro-european nu prea e prezent, el fiind preocupat de națiunea civică moldovenească și de lupta cu Oligarhul Rău care a Capturat Statul. Forțarea, cearta perpetuă, lipsa de idei și absența capacității de coagulare duce la un eșec care antrenează prăbușirea nu numai a PPDA, dar și a PAS. Fără drept de apel”, notează, diagnosticând, „deschisul” transmițător de „formule de aglutinare”.
„Rezultatul ar fi unul dezastruos pentru dreapta pro-europeană de opoziție de la Chișinău”, concluzionează aproape patetic, larg „deschisul” lider de opinie.
Vai, vai, vai! Câtă jale!
Ca mai apoi, citind mai departe, să-mi dau seama de unde atâta jale din partea „aglutinatorilor” și a transmițătorilor de „aglutinare” pentru Basarabia.
„O fărâmițare a opțiunilor, cu un Valeriu Munteanu ce strânge mai multe voturi decât Andrei Năstase îl aruncă pe acesta în derizoriu, îi distruge partidul și afectează major și viitorul scor al PAS. Plus neintrarea în turul doi și pierderea alegerilor pentru Chișinău. Și perspectiva alegerilor generale”, dezvăluie dezarmant și senin Chifu.
Asta era la mijloc:
„Valeriu Munteanu ce strânge mai multe voturi decât Andrei Năstase”, fapt ce „aruncă în derizoriu”, „distruge partidul”, adică PPDA-ul, și „afectează major” PAS-ul!
După ce și-au pus osul de câțiva ani buni la „fărâmițarea opțiunilor” basarabenilor prin crearea puzderiei de „partide unioniste” și făcând jocul mafiei de la putere pentru anihilarea unioniștilor din Parlament, pentru preluarea în chip banditesc a Primăriei capitalei (vă amintiți de editorialul laudativ până la scârboșenie al lui Chifu de la „Deschide.md” la adresa lui Plahotniuc de acum câteva săptămâni, de materialele aceluiași portal „Deschide.md” – finanțat de la bugetul statului român – favorabile „primăriței interimare”, instalată abuziv de PD, sfidând opinia publică și instituțiile internaționale, de publicațiile batjocoritoare ale aceluiași portal de știri la adresa primarului ales, dar „arestat” al capitalei etc?), „transmițătorii de mesaje de aglutinare” de tot soiul se arată pe dată îngrijorați nu de soarta opoziției pro-românești sau pro-europene de dincoace de Prut, ci de pericolul menținerii pe val sau chiar revigorării PL-ului prin candidatul lor V. Munteanu „mult mai decent”, după cum spune Chifu.
Iar pentru asta, vii cu „propunerea surpriză” a unui „candidat unic”, propunere care nu mai are acum nici un rost.
Jocul s-a făcut, rolurile s-au distribuit deja, sistemul rămâne în picioare în continuare, doar că mai încurcă mafiei cei care nu intră în schemele ei.
Câteva nedumeriri legate de Marea Adunare de Centenar
PD-ul lui Plahotniuc și marea diversiune împotriva României
Rugăciunea din tot sufletul basarabenilor
Văd că niște deștepți s-au apucat a judeca o rugăciune a lui Mihai Ghimpu.
Fără să-i judec pe aceștia, mi-am amintit de îndemnul Sf. Teofan Zăvorâtul: „Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil… cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine.”
„Nu face pe deșteptul în cuvintele rugăciunii tale! Căci gânguritul simplu și nemeșteșugit al copiilor a înduioșat pe Tatăl cel din ceruri”, ne învață Sfântul Ioan Scărarul.
I-aș îndemna pe toți „deștepții”, inclusiv pe cei de la deschide.md (al lui Șalaru) cu toți psihiatrii lor (doar staliniștii au apelat la psihiatri pentru a-i judeca și pedepsi pe atâția confrați ai noștri cuprinși de „depresia” semănată metodic în inimile lor de regimul bolșevic de ocupație) și toate purtătoarele de cuvânt al CNA-ului, dar și pe un fost prim-ministru, să facă cel mai bine a-și rosti rugăciunea lor cum pot ei mai bine și mai plăcut Celui de Sus, fără a-i judeca pe alții care-și rostesc rugăciunea așa cum știu și cum pot ei mai bine.
După cum spunea Părintele Ilie Cleopa, Rugăciunea „are de toate trei trepte generale: Rugăciunea gurii, a mintii şi a inimii. Celelalte trepte intermediare sunt legate între ele, ca nişte cuie la scară când te sui. Un rugător desăvârşit trece prin toate aceste trepte de rugăciune cu darul lui Dumnezeu. Dar a se sui omul pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai voinţa. Să voiască, să se roage lui Dumnezeu cum poate!”.
Cred că cel mai important este să ne rugăm!
Dar și mai important este ca rugăciunea noastră să fie sinceră!
Pentru că prin rugăciunea sinceră se păstrează râvna!
Din rugăciunea sinceră se naște simțământul cald față de Domnul, rugăciunea sinceră se preschimbă în simțirea neîncetată a lui Dumnezeu.
Acest simțământ, spunea un mare duhovnic, este dulce și fericit, și prima sa ivire te îndeamnă să-l dorești și să-l cauți, încât să nu mai părăsească inima ta.
Rugăciunea este maica tuturor faptelor bune, ne mai învață Sfinții Părinți.
Pentru că ea, Rugăciunea, aduce în sufletul nostru Dragostea.
Doar așa, poate, vom izbândi a stăpâni ura și neîncrederea care ne țin dezbinați pe noi, basarabenii, în aceste timpuri tulbure.
Comentarii recente