Arhiva
Trădați și umiliți de Dodon și de toți cei care au intrat să guverneze cu el!
Iata la ce a dus intrarea Maiei, a lui Nastase, a frumoșilor de la PD (Diacov, Filip, Babuc etc.) în cârdășie de guvernare cu Kozak și Dodon!
Noi, cei care am fost reocupați de trupele rusești în 1944-1945, ca mai apoi, în 1992, după declararea independenței, să ținem piept într-un război sângeros la Nistru, declanșat de aceleași trupe de ocupatie ale Rusiei, alegându-ne cu o parte a teritoriului controlat tot de ele, suntem puși de un președinte trădător să mergem la Moscova pentru a mărșălui alături de ocupant în cinstea „victoriei” lui, adică „în cinstea” ocupației noastre!
Se răsucesc în mormânt toți morții noștri – ostașii români care și-au dat viața pentru eliberarea, în 1941, a Basarabiei și a celorlalte teritorii românești, cei uciși în gulagurile și închisorile comuniste din timpul ocupației și cei împușcați la Nistru în 1991 și 1992!
Se răsucesc în mormânt Doina și Ion Aldea-Teodorovici, uciși tot de ei!
Se răsucește în mormânt primarul Chișinăului Nicolae Costin, ucis tot de ei!
Se răsucesc în mormânt Lidia Istrati, Ion Vatamanu, Gheorghe Vodă, Leonida Lari, Gheorghe Ghimpu, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Valentin Mândâcanu, Gheorghe Vrabie, Nicolae Sulac, Dumitru Blajinu, Alexandru Moșanu, Ion Moraru, Petru Cărare, Serafim Saca, Nadejda Brânzan, Simion Gurghiș, Petru Poiată, Petru Bogatu, Stela și Ion Butnaru, Sergiu Cucuietu, Virgil Bohanțov, Constantin Tănase, Vlad Pohilă, Iurie Zavadschi, Nicolae Stratulat, Valentin Ciobanu și alți atâția reprezentanți ai Mișcării de Eliberare Națională care au purtat în inimile lor, până la sfârșitul vieții, idealurile sfinte de libertate și de afirmare a identității noastre românești!
Cum și de ce se întâmplă așa ceva?
Chiar am ajuns, după treizeci de ani, să fim cu toții lași și neputincioși în fața bandiților politici în mâinile cărora a nimerit Basarabia azi?
Sursă imagine: cotidianul.md
Brigada de nemernici a lui Putin
Iată ce înseamnă să intri la guvernare cu partida rusească, adică să faci alianță cu ocupantul acestui teritoriu!
După ce a pus mâna, cu ajutorul Maiei și al lui Năstase, pe Serviciul de Informații, pe Ministerul Apărărării, pe Procuratură, pe Curtea Constituțională, pe Consiliul Coordonator al Audiovizualului, pe alte structuri fundamentale ale statului, Dodon a ajuns să pună mâna și pe inima Basarabiei, capitala Chișinău!
Pierderea Chișinăului înseamnă reocuparea Basarabiei!
Pentru asta, Kremlinul nu a avut nevoie de tancuri!
A avut nevoie de brigada neokaghebistă – blocul ACUM, compus și din inși zaebiți, adică fără sentimentul apartenenței, care au făcut ideologie din anticorupție și au scuipat în ceea ce este crucial pentru lupta politică în stânga Prutului – geopolitica!
Mi-e scârbă că jertfa lui Dumitru Matchovschi, strivit de roțile KGB-ului în 1989, a lui Ion și Doina Aldea Teodorovici, uciși de KGB în 1992, a grupului Ilașcu, a primarului Nicolae Costin, sângele vărsat la Nistru de luptătorii basarabeni intrați în luptă cu ocupantul bolșevik, lacrimile vărsate de basarabeni în acești treizeci de ani de speranță deșartă după ce vălătucul neobolșevic a revenit peste acest teritoriu românesc blestemat au fost călcate în picioare de un grup de idioți și nemernici!
Dodon nu trebuia să guverneze, el trebuia pus după gratii!
Voi ați făcut erou din el!
Pentru că sunteți ca el!
Omul Dumitru Matcovschi!
Val Butnaru, un laureat „oligarhic”
De ce nu am fost la mitingul de „rezistență”
Mai mulți prieteni mă întreabă de ce nu m-au văzut ieri în Piața Marii Adunări Naționale la mitingul „Mișcării” sau „Comitetului Național de Rezistență” sau „de Rezistență Națională”, că nu am înțeles până la urmă despre ce fel de „rezistență” este vorba…
Precizez că din ziua de 6 septembrie 2015 nu am mai călcat la niciuna din acțiunile organizate de Platforma DA.
Organizatorii mitingului de ieri, pe care l-am urmărit de-acasă, dar și ai mitingului din 6 septembrie 2015 și ai altor acțiuni ale Platformei (cu certitudine, acum, și ale PAS și PLDM), coordonate de pe scenă sau din spatele scenei de Natalia Morari, mi-au dat de înțeles și m-au întărit în convingerea că eu, basarabeanul cu idealul românesc în suflet, nu am ce căuta la asemenea manifestații.
Absolut toate discursurile pe care am avut răbdarea să le ascult ieri seamănă, ca mesaj și țintă, cu discursurile și intervențiile lui Vladimir Solonari (cred că mulți și-l amintesc) de la mitingurile Interfrontului din perioada perestroikăi lui Gorbaciov sau de la microfonul Parlamentului RM unde acesta si-a manifestat antiromânismul mai mulți ani la rând.
Singura deosebire pe care am observat-o fără mare efort este că discursurile de la mitingul de ieri, fără mesaj românesc, au fost precedate, sau chiar însoțite, de muzica profund românească a legendarului cuplu basarabean Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Sunt ferm în ideea că orice acțiune de felul celei de ieri din centrul Chișinăului, care afișează cu ostentație un mesaj antimafie și antidictatorial (mesaj justificat, bineînțeles, după ultimele abuzuri strigătoare la cer ale guvernării Plahotniuc), dar care îi exclude și îi îndepărtează cu premeditare, în chip interfrontist, pe exponenții și purtătorii mesajului românesc, nu este altceva decât o mimare a luptei cu corupția și dictatura din Basarabia de la ora actuală!
Scopurile unor asemenea luptători sunt altele: preluarea puterii de la concurenții lor de jefuire a statului „fără români” și „fără România” și consolidarea în stânga Prutului a unei construcții statale fără identitate românească, cu cetățeni și clasă politică fără conștiință românească!
Guvernările corupte care-au jefuit acest stat, inclusiv cea de azi, dar și cea în frunte cu Filat, ai cărui exponenți sunt organizatorii mitingului din PMAN, sunt o reminiscență grăitoare a regimului sovietic de ocupație, prezent astăzi prin armata rusă la Tiraspol și secesionismul apărat de ea, prin uneltele KGB-ului din toate structurile statului, dar și prin mentalitatea de laș a guvernanților de pe malul Bâcului, incapabili de rezistență în fața acestui regim.
Iată de ce „rezistența” strigată de la tribuna mitingului de ieri nu are nimic cu adevărata rezistență națională a basarabenilor în fața ocupantului rus, manifestată de un Matcovschi, de Doina și Ion Aldea Teodorovici, de grupul Ilașcu și, mai ales, de luptătorii noștri în războiul sângeros de la Nistru din 1992, rezistență compromisă azi de jefuitorii acestui stat din guvernările Filat, Leancă, Plahotniuc…
Adevărata rezistență poate fi doar a celor cu conștiință românească!
(In)Diferențe basarabene
Sfatul Țării 2, structură diversionistă menită să asigure perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului
Cine stă „să aprindă flacăra unionismului” în Basarabia
Băsescu spune că obiectivul lui este ca PUN, „la fel ca și PMP în România, să aprindă flacăra unionismului în R. Moldova”.
Ar fi de înțeles că până la el, la Băsescu, „flacăra unionismului” a fost stinsă-n Basarabia.
Acum, când Băsescu stă deasupra noastră, a basarabenilor, cu sârnicul între degete gata să ne „aprindă flacăra unionismului”, mă întreb:
Dumitru Matcovschi, în 1989, pentru ce a fost călcat de roțile KGB-ului?
Pentru că în inima lui ardea „flacăra unionismului”!
Dumitru Moldovanu, în 1990, pentru ce a fost înjunghiat în plină stradă a Chișinăului?
Pentru că în inima lui ardea „flacără unionismului”!
În 1992, basarabenii luptători la Nistru pentru ce au fost împușcați, au fost arși de vii de ocupantul rus?
Pentru că în inimile lor ardea „flacăra unionismului”!
Grigore Vârtosu, frontistul luminos la chip, cu palmele-i bătătorite de grijile pământului și ale celor patru copii cărora le-a dat viață, cel care, în 1988, cu Tricolorul în mâini, în fiecare duminică făcea drumul de la Cârnățeni, Căușeni, până la Chișinău pentru a susține Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabenilor ce-și lua avântul, pentru ce a fost împușcat din spate de luneta KGB-ului în marginea Tighinei în 1992?
Pentru că avea inima de român, de la Tighina, în care ardea „flacăra unionismului”!
Ion și Doina Aldea-Teodorovici, pentru ce au fost uciși?
Pentru că muzica, cântecul lor au fost și sunt o adevărată „flacără a unionismului”!
Dar primarul Chișinăului, Nicolae Costin, pentru ce a fost iradiat de KGB?
Dar Gheorghe Ghimpu, pentru ce a fost asasinat de KGB?
Dar colegul nostru frontist, Valentin Ciobanu, pentru ce a fost lovit mortal cu ranga-n cap în toamna anului 1998?
Dar primarul frontist Andrei Buzu de la Drăsliceni, Criuleni, pentru ce a fost aruncat de viu în fântână la 4 august 2007?
Dar primarul liberal Mihai Lari de la Sângera, Chișinău, vechi frontist, pentru ce a fost împușcat în cap, mortal, în vara lui 2017?
Dar grupul Ilașcu?..
Dar zecile de mii de copii din Transnistria și profesorii lor care apără limba română în fața separatiștilor lui Putin?..
Dar părinții, buneii noștri, ai basarabenilor, pentru ce au fost duși, cu sutele de mii, să moară în Siberia în 1941, 1944, 1949, 1952?
Pentru ce au fost lăsați să moară, cu sutele de mii, de foame, în 1946-47?
Dar luptătorii din Rezistența Anticomunistă din Basarabia, pentru ce-au fost exterminați de regimul ocupant?
Pentru că în inimile lor ardea FLACĂRA ROMÂNISMULUI!
Domnul Băsescu ar face bine să facă un singur lucru:
Să pună osul la menținerea acestei FLĂCĂRI A ROMÂNISMULUI BASARABEAN, flacără aprinsă de veacuri de moșii și strămoșii noștri și care nu a fost stinsă de nicio ciubotă ocupantă.
Provocator de tot este să „aprinzi” o flacără care arde de veacuri…
7 octombrie 2017
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…
Aflu cu bucurie nespusă în suflet că astăzi, 29 iunie 2016, a fost dezvelit un bust al poetului și luptătorului pentru cauza românească în Basarabia, Dumitru Matcovschi, în satul său de baștină, Vadul Rașcov, Șoldănești.
Păcat că, după trei ani de la moartea lui Dumitru Matcovschi, nu avem un monument al lui la Chișinău!
Până acum ar fi trebuit să avem Bulevardul Dumitru Matcovschi în capitala Basarabiei, pe care a iubit-o și a cântat-o din toată inima lui!
Până acum ar fi trebuit să avem măcar un bust al poetului pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt!
Până acum ar fi trebuit ca Uniunea Scriitorilor din Moldova (dacă mai există!), Uniune ce nu l-a iubit pe Dumitru Matcovschi, să facă demersuri insistente către furătorii de miliarde pentru a obține reluarea editării revistei „Nistru” („Basarabia”), al cărui redactor- șef a fost Matcovschi!
Pentru că Dumitru Matcovschi, prin curajul său dovedit în calitatea de redactor-șef al acestei publicații, a fost adevăratul declanșator al Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia!
Anume Matcovschi este cel care a admis(!) și s-a îngrijit de apariția în numărul 4 al revistei ”Nistru” din 1988 a tulburătorului eseu manifest „Veșmântul ființei noastre” al ilustrului lingvist și patriot (neiubit și el de Uniunea Scriitorilor) Valentin Mândâcanu, studiu program care a spulberat cu vehemență diabolicele neadevăruri ale bolșevicilor despre limba română a basarabenilor, lucrare care se înscrie, după cum spunea Grigore Vieru, în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici, și care a reaprins flacăra românismului în stânga Prutului după zeci și zeci de ani de ocupație a regimului criminal sovietic!
Dumitru Matcovschi a sfidat acest regim! L-a dinamitat! Pentru asta a fost lovit bestial – i s-a înscenat, după aproape un an de zile, un accident cumplit, încercându-se asasinarea lui!
Dumitru Matcovschi a fost una dintre primele victime ale regimului de ocupație după declanșarea Mișcării Românești în Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut.
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi, cinstiți și neînfricați, ar trebui să se afle la cârma acestei țări!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui Sfat al Țării 2, nu lepădături ale regimului de ocupație, netrebnici care au slujit SISTEMUL bolșevic rămas încă neclintit!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi ar trebui să se afle în fruntea unui eventual Sfat al Țării 3, care să lucreze realmente pentru Unirea mult așteptată, nu s-o mimeze!
Anume oameni ca Dumitru Matcovschi…
Dumitru Matcovschi: Nu mai suntem sovietici, să fim așadar ce-am fost de la natură, copii ai României Mari și moldoveni de viță, Basarabi, Mușatini
Marele poet și luptător pentru dezrobirea Basarabiei, Dumitru Matcovschi, s-a stins din viață în seara zilei de 26 iunie, la vârsta de 73 de ani. Lovitura crâncenă care i-a fost aplicată mișelește de uneltele criminale ale regimului sovietic de ocupație în ziua de 17 mai 1989 l-a răpus pe poet abia după 24 de ani. Criminalii nu au reușit și nu vor reuși, însă, să răpună verbul lui Matcovschi, care cade peste ei ca sabia lui Ștefan cel Mare peste vrăjmașii Moldovei.
Cine au fost și au rămas prietenii adevărați ai lui Dumitru Matcovschi
”Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dvs.?”, aceasta a fost una din întrebările ziaristului Tudor Iașcenco adresate lui Dumitru Matcovschi în cadrul unui interviu publicat la 29 noiembrie 2012 în săptămânalul orheian ”Cuvântul”. Vezi mai jos răspunsul poetului, trecut la Domnul în seara zilei de 26 iunie 2013, la această întrebare:
– Să fie om.
– Să nu mi se vâre în suflet.
– Să nu fie certat cu morala.
– Să nu umble cu capul plecat şi cu mâna întinsă.
– Să nu atenteze la valorile naţionale.
– Să creadă, ca şi mine, că „numele adevărat al nebuniei lui Eminescu adevărul e”.
– Să nu stoarcă profit din unionism, românism.
– Să nu-şi asume niciodată merite străine.
– Să nu vândă gogoşi.
– Să mă înţeleagă şi când plâng, şi când mă bucur.
Săptămânalul ”Cuvântul”, 29 noiembrie 2012
Personalităţi despre Valentin Mândâcanu
evista „Nistru”, pe care o conduceam, (…) a publicat „Veşmântul fiinţei noastre”de Valentin Mândâcanu, cel mai solid articol scris în Basarabia după ‘40 încoace, articolul care a declanşat mişcarea noastră de eliberare…(Dumitru MATCOVSCHI, în LA, 26 ianuarie 2006)
Înre timp (1988–1991), în Basarabia (…) se petrecuseră evenimente nesperate: limba băştinaşilor (…) devine oficială, începe să se trezească demnitatea naţională a românilor basarabeni, este ales un nou parlament, ce a revenit la însemnele naţionale tradiţionale (stemă, drapel, imn). Eugen Coşeriu urmăreşte cu înfrigurare aceste evenimente, este cuprins de o profundă mândrie pentru neamul său, pentru compatrioţii săi, pentru curajul consăteanului său Valentin Mândâcanu, ce a reuşit să publice (…) articolul de pomină despre limbă şi fiinţa naţională, citeşte tot ce poate răzbi până la Tübingen (…). Marele Coşeriu îşi ia în grabă bilet la avion şi soseşte la baştină pentru a trăi împreună cu conaţionalii săi momentele din acel sfârşit de august 1991…
(Acad. Silviu BEREJAN, prefaţă la cartea lui Eugen Coşeriu „Lingvistică din perspectivă spaţialăşi antropologică”, Chişinău, 1994)
Dacă suntem acum cei care suntem – vorbitori de limbă română într-un spaţiu vitregit de soartă, cu un spirit naţional hăituit de străini de-a lungul a cinci decenii – acest miracol se datorează şi operei lui Valentin Mândâcanu, Crezului său neclintit, sincerităţii totale, dezarmante, cu care e ataşat de românism.
Eseul „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu este de-a dreptul epocal. Numărul 4 al revistei „Nistru” (1988), în care a fost tipărit întâia dată, a devenit – chiar atunci – imposibil de găsit; eseul circula în copii făcute la xerox, era discutat cu aprindere şi … lucra la sporirea cunoştinţelor şi a patriotismului nostru. De aceea nu avem nici o îndoială că el e actual şi acum, de vreme ce problemele puse de autor, adevărurile dezvăluite de el, îndemnurile ce transpar din şi dintre rândurile eseului nu sunt pe deplin conştientizate de toţi concetăţenii noştri…
Basarabenii, români de la Chişinău, au pornit (…) o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală. A pornit aşa cum nu a pornit cea de la Bucureşti–Timişoara–Cluj–Sibiu – de la un text semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista „Nistru”, nr. 4 din 1988. (…) Despre ce vorbea acel text cu adevărat revoluţionar? Despre limba română, despre alfabetul latin…
(Paul GOMA. Basarabia. Ed. „Flux”, 2003)
O etapă hotărâtoare în acest proces de conştientizare, de regăsire colectivă (…) o reprezintă studiul senzaţional al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre” din numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”… Odată cu Mândâcanu, începe în Moldova Sovietică o revizuire a istoriei nu numai în ceea ce priveşte limba (…). Doctrina celor două limbi (diferite) s-a prăbuşit doar odată cu articolul amintit al lui Valentin Mândâcanu.
(Prof. Klaus HEITMANN, Heidelberg, RFG. În rev. „Curentul”, nr. 5998, iulie-august 1989, München)
Schimbul de focuri se înteţeşte în primăvara anului 1988 după apariţia, în revista „Nistru” (nr. 4), a studiului-program al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”, în care se spune răspicat că „batjocorirea limbii materne era şi este însoţită de fetişizarea servilă a limbii ruse”. Articolul spulberă cu vehemenţă cele două mari neadevăruri: dogma limbii moldoveneşti de sine stătătoare şi spectrul limbii române ca duşmană a limbii moldoveneşti.
(Mihai CIMPOI. Basarabia sub steaua exilului, 1994)
Articolul „Veşmântul fiinţei noastre” din nr. 4 al revistei „Nistru” (…) a dinamitat tot eşafodajul ideologic comunist, care trata alfabetul latin ca pe duşmanul nr. 1 al regimului…
Trebuie să spun astăzi un cuvânt de sinceră preţuire pentru unul dintre mentorii Mişcării româneşti de eliberare naţională, domnul Valentin Mândâcanu, autorul celebrului eseu „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în revista „Nistru”, care a spart tăcerea şi a rupt zăgazurile ce menţineau problematica lingvistică de la noi în zona tabu.
(Vlad CUBREACOV, în „Flux”, 16 noiembrie 2007)
În aprilie (1998) s-au împlinit 10 ani de la apariţia poate celui mai important articol din istoria postbelică a eseisticii basarabene, articolul ce a descătuşat simţirea celor de bună-credinţă, declanşând, totodată, rea-voinţa celor care oricum nu aveau să reacţioneze în alt chip. Articolul purta titlul, devenit între timp o sintagmă la îndemâna oricui – „Veşmântul fiinţei noastre”. Autor – Valentin Mândâcanu. Şi-i firesc să fi fost tocmai Valentin Mândâcanu (cel care ne-a arătat ani de-a rândul, în vremurile „agramaţiilor în floare”, ce bine-i şade cuvântului potrivit la locul potrivit), omul care să readucă în actualitate necesitatea revenirii la veşmântul firesc al limbii noastre – grafia latină. Cu acest articol a început, de fapt, adevărata renaştere a limbii române în spaţiul pruto-nistrean…
Tulburătorul eseu „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, apărut în cele mai importante momente ale luptei pentru dezrobirea noastră naţională, se înscrie de pe acum în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici. Merită să suporţi toate calamităţile timpului pentru o asemenea pagină.
(Grigore VIERU, în „Flux”, 28 iulie 2000)
Valentin Mândâcanu este un om spiritual şi tot atât de principial, cu un acut simţ al adevărului şi răspunderii de ceea ce face. La aceste haşuri se mai cer adăugate, obligatoriu, câteva: că-i deschis şi intransigent, corect şi elegant şi în viaţă, şi în scris…
OAMENI DE INIMĂ. Valentin MÂNDÂCANU nu are nevoie de „Ordinul Republicii”
Săptămâna trecută, împreună cu o echipă a „FLUX”-ului, l-am vizitat la domiciliu pe colegul nostru de luptă politică de peste 20 de ani, Valentin Mândâcanu, autorul articolului „Veşmântul fiinţei noastre”, care a declanşat, practic, mişcarea de eliberare naţională din Republica Moldova. Mi-am dat seama de ce nici actuala guvernare, Alianţa pentru Integrare Europeană, ajunsă la putere în urma exacerbării lozincilor şi stărilor noastre fireşti de la 1989 şi declarată cu ostentaţie drept democratică, europeană şi chiar românească, nu i-a acordat încă distinsului lingvist şi patriot, măcar la împlinirea onorabilei vârste de 80 de ani, cea mai înaltă distincţie a statului. Aşa cum s-a procedat, să zicem, cu un şir de ziarişti de duzină, cărora generosul nostru interimar le-a conferit, la 24 decembrie 2009, de-a valma şi ca la comandă, „Ordinul Republicii” „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în afirmarea libertăţii de exprimare, pentru contribuţie substanţială la procesul de renaştere naţională şi la promovarea democraţiei şi a valorilor general umane”, adică, mai pe înţelesul tuturor, pentru meritul de a-i fi adus la putere pe actualii potentaţi.Nu îl voi nominaliza pe nici unul dintre aceştia, care sunt 12 la număr, iar unii dintre ei nu au şi nici nu au avut nimic cu acţiunile patriotice de atunci şi de acum, din contră au fost şi au rămas promotorii antiromânismului şi interfrontismului. Am fi aşteptat un asemenea gest de respect şi pentru Valentin Mândâcanu, şi pentru zecile de mii de cititori ai revistei „Nistru”, condusă, atunci, la 1988, de înflăcăratul poet şi patriot Dumitru Matcovschi, unde apăruse, în pofida tuturor interdicţiilor, celebrul articol „Veşmântul fiinţei noastre”, cititori care, însufleţiţi fiind de curajul şi verticalitatea manifestată de cei doi bărbaţi ai neamului, au participat mai apoi la istoricele mitinguri şi demonstraţii ale Frontului Popular, pentru limba română şi alfabetul latin, încununate cu Marea Adunare Naţională de la 27 august 1989 şi cu actul de oficializare de către Parlament, la 31 august acelaşi an, a limbii române şi a grafiei latine.
Am înţeles perfect că oameni ca Valentin Mândâcanu nu vor fi pe placul nici unei puteri de sorginte nomenklaturistă şi securistică din simplul motiv că aceştia nu pot trăda! Că sunt verticali şi consecvenţi, că ţin la familia politică în care s-au născut, că sunt, pur şi simplu, OAMENI MORALI sau, îmi place mie să le spun, OAMENI DE INIMĂ.
Dacă în timpul regimului sovietic domnul Valentin Mândâcanu a fost dat afară de la ATEM (agenţia oficială de ştiri a puterii de atunci), unde îşi câştiga bucăţica de pâine în calitate de translator şi îngrijitor al limbii române, pentru vina de a fi scris articolul „Veşmântul fiinţei noastre”, aşa cum spune Domnia Sa în interviul pe care mi l-a acordat acum 13 ani, publicat în numărul din 10 iunie 1997 al ziarului „ŢARA”, adică pentru vina de a fi OM AL FRONTULUI POPULAR, astăzi Valentin Mândâcanu este ignorat cu bună ştiinţă de puterea în frunte cu Mihai Ghimpu din acelaşi motiv – că este OM AL FRONTULUI POPULAR, adică al PARTIDULUI POPULAR CREŞTIN DEMOCRAT!
Tot din acelaşi motiv, Primăria municipiului Chişinău, în frunte cu nepotul lui Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, refuză să îi înmâneze lui Valentin Mândâcanu certificatul de cetăţean de onoare al municipiului Chişinău, calitate atribuită de câteva luni de zile prin votul Consiliului municipal, la insistenţa consilierilor creştin-democraţi.
Sunt fericit că fac parte dintr-o echipă cu nea Valentin Mândâcanu, echipa Partidului Popular Creştin Democrat.
La mulţi ani, nea Valentine!
La mulţi ani, OMULE DE INIMĂ!
Ştefan SECĂREANU
FLUX, 23 iulie 2010
ȘTEFAN SECĂREANU 
Comentarii recente