Arhiva

Posts Tagged ‘Edineţ’

Părintele Statului Naţional Unitar Român îşi doarme somnul de veci printre torţionari

iunie 30, 2011 2 comentarii

 

VASILE STROESCU, un nume aproape uitat astăzi, a fost cea mai mare personalitate a vremii sale, contribuind cu mintea şi cu banii (mulţi, foarte mulţi) la menținerea unui spirit românesc treaz, în special în provinciile ocupate. A înălțat biserici, școli, spitale, a dat burse studenților din străinătate, a luptat pentru drepturile românilor, oriunde se aflau ei. A militat pentru reîntregirea României și a fost primul președinte al Parlamentului de după Marea Unire. Acum îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Sfânta Vineri, în cea mai jignitoare vecinătate: pe Aleea comuniştilor.

Crochiu biografic

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în Trinca, judeţul Hotin, în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. Era mezinul, într-un șir de 15 copii, din care nu au supraviețuit însă decât opt (patru fete și patru băieți). Se știe că, o vreme, familia sa s-a stabilit în Transilvania, după care a revenit în Basarabia.

Se pare că spiritul filantropic era o caracteristică genetică în familia Stroescu. Primii care au făcut astfel de acțiuni au fost frații săi, care au încercat să susțină prin diverse donații învățământul românesc din străinătate și câteva instițutii culturale din vechiul Regat.
Vasile Stroescu a fost un fervent susţinător al învăţământului şcolar românesc din toate provinciile ocupate pe atunci de diversele mari puteri. S-a remarcat ca filantrop prin donațiile generoase făcute pentru resuscitarea și consolidarea conștiinței naționale. Ca om politic a militat continuu pentru înfăptuirea Marii Uniri. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a fost primul președinte al primului Parlament al României Mari.

Citește mai mult…

Oameni de inimă. Petrică Poiată şi-a uitat telefonul deschis

iulie 9, 2010 2 comentarii
 
Poiata PetruÎn agenda telefonică mai găsesc numele şi numărul de mobil ale lui Petru Poiată. Aşa se face că nu mă îndur să şterg din memoria telefonului meu numele şi numerele de telefon ale apropiaţilor, colegilor şi prietenilor mei care au plecat la Domnul.

Fie că e vorba de frate-meu Ion, care ne-a lăsat acum două luni şi ceva, fie că e vorba de coechipierii de la ziarul ŢARA, Virgil Bohanţov, Vicu Tomencu sau Stela şi Ion Butnaru, fie că e vorba de frumoşii colegi de la Radio Chişinău, Tudor Cojocaru, Tudor Hodorogea, Vasile Neagu, Emil Nicula sau Grigore Cheptănaru, fie că e vorba de prietenii şi colegii de studenţie Anatol Ciobanu, Sergiu Cucuietu sau Petru Poiată. În tumultul vieţii pe care ne e dat să o trăim, câteodată uiţi, pur şi simplu, că omul a murit, scoţi telefonul din buzunar şi dai să îl suni, că vrei să-i spui ceva ori vrei să-l întrebi de sănătate, ori vrei să-l anunţi că eşti de acord cu el, că îţi pare rău pentru că ne supărasem ieri, alaltăieri sau chiar azi.

Tot apăs pe butonul mobilului încercând să-l contactez pe Petrică Poiată. Uitasem, nesimţitul de mine, că el a murit! Şi că el nu poate nicidecum să-mi răspundă la jucăria asta de telefon. Voiam să-i amintesc că nu am uitat de materialul pe care i-l promisesem pentru pagina de care era responsabil la FLUX. Eram ditamai deputat la Parlament, şef de Comisie, iar Petrică îmi trimitea prin poşta electronică gândurile lui despre un fenomen sau altul din viaţa politică mohorâtă de la noi, rugându-mă să-i zic un comentariu. Era responsabil şi nu admitea niciodată să întârzie cu materialul promis. Îl înţelegeam atât de bine, dar, nu ştiu cum, se făcea că totuna întârziam cu răspunsul. Treburile de deputat îmi afectaseră într-un fel capacitatea de a simţi şi a reacţiona prompt la o faptă sau alta aşa cum îşi doreau ori aşteptau colegii mei ziarişti cu care lucrasem împreună la ziar şi cu care făcusem cei cinci ani de zile facultatea de jurnalistică, cum se numea aceasta în anii regimului sovietic.

Uite că zilele acestea s-a împlinit un an de când Petrică, pur şi simplu, nu mai este la FLUX! Şi nu mai este la FRONT!

A plecat într-o zi de Duminică din campania electorală pentru 29 iulie anul trecut. Şi, cine ştie, poate Duminica şi Inima noastră vrea să se mai hodinească. Se satură şi ea, nu mai poate ţine tot necazul care ni se adună.

Petrică a plecat şi nu ştiu ce a făcut cu telefonul…

Eu sun şi sun, dar nu mi se răspunde o dată! Mi se dă că e ocupat ori că Petrică nu se află în zonă!

Ei, voi cei de la telefoane! Moldcell-ul, acolo, la Chetroşica Nouă, în mormânt, nu prinde?!

Spuneţi-mi, în ce zonă se află Petrică Poiată, inimosul meu prieten şi coleg?

Vreau doar să-i aud vocea şi să-i amintesc că afară iarăşi e campanie electorală şi, dacă poate, să-şi ducă cei patru copilaşi pe vară la Edineţ, că avem mult-mult de lucru!

Nebunii au băgat din nou ţara în alegeri!

Ştefan Secăreanu
FLUX, 9 iulie 2010