Arhiva

Posts Tagged ‘Eugen Coşeriu’

Personalităţi despre Valentin Mândâcanu

 
                                                                      Revista „Nistru”, pe care o conduceam, (…) a publicat „Veşmântul fiinţei noastre”de Valentin Mândâcanu, cel mai solid articol scris în Basarabia după ‘40 încoace, articolul care a declanşat mişcarea noastră de eliberare…(Dumitru MATCOVSCHI, în LA, 26 ianuarie 2006)

* * *

Înre timp (1988–1991), în Basarabia (…) se petrecuseră evenimente nesperate: limba băştinaşilor (…) devine oficială, începe să se trezească demnitatea naţională a româ­nilor basarabeni, este ales un nou parlament, ce a revenit la însemnele naţionale tradiţionale (stemă, drapel, imn). Eugen Coşeriu urmăreşte cu înfrigurare aceste evenimente, este cuprins de o profundă mândrie pentru neamul său, pentru compatrioţii săi, pentru curajul consăteanului său Valentin Mândâcanu, ce a reuşit să publice (…) articolul de pomină despre limbă şi fiinţa naţională, citeşte tot ce poate răzbi până la Tübingen (…). Marele Coşeriu îşi ia în grabă bilet la avion şi soseşte la baştină pentru a trăi împreună cu conaţionalii săi momentele din acel sfârşit de august 1991…

(Acad. Silviu BEREJAN, prefaţă la cartea lui Eugen Coşeriu „Lingvistică din perspectivă spaţialăşi antropologică”, Chişinău, 1994)

* * *

Dacă suntem acum cei care suntem – vorbitori de limbă română într-un spaţiu vitregit de soartă, cu un spirit naţional hăituit de străini de-a lungul a cinci decenii – acest miracol se datorează şi operei lui Valentin Mândâcanu, Crezului său neclintit, sincerităţii totale, dezarmante, cu care e ataşat de românism.

Vlad POHILĂ
* * *

Eseul „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu este de-a dreptul epocal. Numărul 4 al revistei „Nistru” (1988), în care a fost tipărit întâia dată, a devenit – chiar atunci – imposibil de găsit; eseul circula în copii făcute la xerox, era discutat cu aprindere şi … lucra la sporirea cunoştinţelor şi a patriotismului nostru. De aceea nu avem nici o îndoială că el e actual şi acum, de vreme ce problemele puse de autor, adevărurile dezvăluite de el, îndemnurile ce transpar din şi dintre rândurile eseului nu sunt pe deplin conştientizate de toţi concetăţenii noştri…

(„Limba română”, nr. 1, 1991. Editorial)
* * *

Basarabenii, români de la Chişinău, au pornit (…) o adevărată revoluţie socială, naţională, spirituală. A pornit aşa cum nu a pornit cea de la Bucureşti–Timişoara–Cluj–Sibiu – de la un text semnat de V. Mândâcanu, publicat în revista „Nistru”, nr. 4 din 1988. (…) Despre ce vorbea acel text cu adevărat revoluţionar? Despre limba română, despre alfabetul latin…

(Paul GOMA. Basarabia. Ed. „Flux”, 2003)

* * *

O etapă hotărâtoare în acest proces de conştientizare, de regăsire colectivă (…) o reprezintă studiul senzaţional al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre” din numărul din aprilie 1988 al revistei „Nistru”… Odată cu Mândâcanu, începe în Moldova Sovietică o revizuire a istoriei nu numai în ceea ce priveşte limba (…). Doctrina celor două limbi (diferite) s-a prăbuşit doar odată cu articolul amintit al lui Valentin Mândâcanu.

(Prof. Klaus HEITMANN, Heidelberg, RFG. În rev. „Curentul”, nr. 5998, iulie-august 1989, München)

* * *

Schimbul de focuri se înteţeşte în primăvara anului 1988 după apariţia, în revista „Nistru” (nr. 4), a studiului-program al lui Valentin Mândâcanu „Veşmântul fiinţei noastre”, în care se spune răspicat că „batjocorirea limbii materne era şi este însoţită de fetişizarea servilă a limbii ruse”. Articolul spulberă cu vehemenţă cele două mari neadevăruri: dogma limbii moldoveneşti de sine stătătoare şi spectrul limbii române ca duşmană a limbii moldoveneşti.

(Mihai CIMPOI. Basarabia sub steaua exilului, 1994)

* * *

Articolul „Veşmântul fiinţei noastre” din nr. 4 al revistei „Nistru” (…) a dinamitat tot eşafodajul ideologic comunist, care trata alfabetul latin ca pe duşmanul nr. 1 al regimului…

(Iurie ROŞCA, în „Flux”, 29 iulie 2005)
* * *

Trebuie să spun astăzi un cuvânt de sinceră preţuire pentru unul dintre mentorii Mişcării româneşti de eliberare naţională, domnul Valentin Mândâcanu, autorul celebrului eseu „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în revista „Nistru”, care a spart tăcerea şi a rupt zăgazurile ce menţineau problematica lingvistică de la noi în zona tabu.

(Vlad CUBREACOV, în „Flux”, 16 noiembrie 2007)

* * *

În aprilie (1998) s-au împlinit 10 ani de la apariţia poate celui mai important articol din istoria postbelică a eseisticii basarabene, articolul ce a descătuşat simţirea celor de bună-credinţă, declanşând, totodată, rea-voinţa celor care oricum nu aveau să reacţioneze în alt chip. Articolul purta titlul, devenit între timp o sintagmă la îndemâna oricui – „Veşmântul fiinţei noastre”. Autor – Valentin Mândâcanu. Şi-i firesc să fi fost tocmai Valentin Mândâ­canu (cel care ne-a arătat ani de-a rândul, în vremurile „agramaţiilor în floare”, ce bine-i şade cuvântului potrivit la locul potrivit), omul care să readucă în actualitate necesitatea revenirii la veşmântul firesc al limbii noastre – grafia latină. Cu acest articol a început, de fapt, adevărata renaştere a limbii române în spaţiul pruto-nistrean…

(Editorial „Zece ani de nelinişte”. „Basarabia”, nr. 3–5, 1998)
* * *

Tulburătorul eseu „Veşmântul fiinţei noastre” al lui Valentin Mândâcanu, apărut în cele mai importante momente ale luptei pentru dezrobirea noastră naţională, se înscrie de pe acum în letopiseţul dramaticei noastre istorii alături de cel mai frumos poem închinat Limbii Române, semnat de Mateevici. Merită să suporţi toate calamităţile timpului pentru o asemenea pagină.

(Grigore VIERU, în „Flux”, 28 iulie 2000)

* * *

Valentin Mândâcanu este un om spiritual şi tot atât de principial, cu un acut simţ al adevărului şi răspunderii de ceea ce face. La aceste haşuri se mai cer adăugate, obligatoriu, câteva: că-i deschis şi intransigent, corect şi elegant şi în viaţă, şi în scris…

(Vlad POHILĂ, „Glasul naţiunii”, nr. 32, 1995)
FLUX, 23 iulie 2010

VALENTIN MÂNDÂCANU: “Eu m-am născut în Frontul Popular”

Ştefan SECĂREANU: – Motivele pentru care aţi părăsit Basarabia în 1944 sunt clare: aţi fugit de „ciuma roşie” care venea asupra noastră dinspre răsărit. Nu-i la fel de clar de ce aţi revenit în împărăţia aceleiaşi „ciume”…

Valentin MÂNDÂCANU: – „Ciuma” asta a potopit şi a infectat cu „bacili roşii” întreaga Românie. Marionetele româneşti ale Kremlinului porneau din când în când la vânătoare după basarabenii şi bucovinenii refugiaţi. În timp ce mă aflam la Facultate, tata umbla fugar prin ţară. Mie mi se luase bursa, nu aveam nici un sprijin, eram disperat. Între timp, în ziare apărea sistematic un anunţ „În atenţia cetăţenilor sovietici aflaţi pe teritoriul României”, în care se promitea marea cu sarea celor care vor accepta să se reîntoarcă în Uniunea Sovietică. Mi-am luat inima în dinţi şi m-am „repatriat”.

– Şi nu vă pare rău?

– Nu. M-am încadrat rapid în viaţa basarabenilor mei, mi-am continuat studiile, m-am însurat cât se poate de reuşit, am lucrat cum am lucrat, am făcut mult–puţinul pe care l-am putut face pentru salvarea limbii române de la pieire… De ce să-mi pară rău?

– Dar cum rămâne cu concedierile Dvs. forţate sau neforţate? Nu v-au produs necazuri?

– Cum să nu!? Dar prin astfel de necazuri au trecut mii şi mii de intelectuali basarabeni, toţi fiind bănuiţi de naţionalism, de spirit românesc. Concedierile mele au fost trei, şi toate „po sobstvennomu jelaniu”. Înţelegi cum venea treaba? Omul, adică, îl implora pe şef: „Vă rog frumos să mă daţi afară din serviciu”… Prima mea concediere a fost de la Ministerul Culturii. Ministrul de pe atunci, poet de limbă română, nu voia să vorbească cu mine româneşte, nici când eram în doi. Eu îl întrebam româneşte, el îmi răspundea ruseşte, şi viceversa. Într-o zi i-a plesnit răbdarea şi mi-a strigat tot ruseşte: „N-am nevoie de naţionalişti români! Afară!” Am depus cererea şi am plecat… A doua concediere a fost de la Enciclopedie, sub învinuirea absurdă de „românizare a limbii moldoveneşti”… Cea de a treia concediere, tot forţată, a fost de la ATeM. După ce am publicat articolul „Veşmântul fiinţei noastre” se crease acolo în jurul meu o atmosferă atât de duşmănoasă, încât m-am văzut silit să-mi iau lumea în cap. Era în 1989, încă nu împlinisem vârsta de pensionare.

– Ce-aţi putea să ne spuneţi despre ilustrul Dvs. consătean, Eugen Coşeriu?

– Despre poliglotul care vorbeşte în treizeci de limbi şi scrie în zece? Despre savantul care s-a înălţat pe culmile Olimpului şi a fost tradus până şi în japoneză? Despre el vă pot spune că este o mândrie pentru satul nostru, Mihăileni, pentru toată Basarabie şi pentru întreaga Românie.

– Cum se explică faptul că aţi fost şi sunteţi un frontist consecvent?

– Păi cum să se explice?! Eu m-am născut în Frontul Popular, această formaţiune a luat fiinţă şi datorită modestei mele contribuţii… S-o părăsesc? Niciodată! În privinţa consecvenţei de opinii mi l-am luat ca model pe acelaşi Eugen Coşeriu, mare prieten FPCD.

– Ştim că sunteţi adept al unirii tuturor forţelor naţionale şi democratice într-un singur bloc. Cum priviţi această unire?

– Aşa cum o privesc toţi oamenii de bună-credinţă: pozitiv. Şi dacă, Doamne fereşte, unirea nu se va produce, lumea va înţelege din cauza cui nu s-a produs.

Ştefan Secăreanu

[“Ţara”, 10 iunie 1997. Nr. 44]