Arhiva

Posts Tagged ‘federalizare’

Încă un răspuns celor care mă acuză că „o critic doar pe Maia”

decembrie 19, 2020 Lasă un comentariu

Unul care se consideră că îmi este „prieten pe Fb”, dar a devenit prada manipulărilor și propagandei neomarxiste, Ruslan Bencheci, îmi scrie cu ciudă după ultimele abuzuri legislative ale partidei rusești în frunte cu Dodon și Shor:

 

„Și acum il intreb pe Ștefan Secăreanu ce ai obtinut dumitale?, Aparator a valorilor românesti si a limbii române. Caci in ultimul timp, nu am vazut alta postare, decât inpotriva Maiei Sandu. Nu ai criticat nici un socialist, nici un comunist, nici un Dodonist, doar ai dat in Maia Sandu. Si voi, cei care l-ati sustinut pe Stefan, in toate prostiile ce le scria, dar totodata va socotiti mari aparatori a valorilor Românesti, va place?, acuma stringeti roadele…”.

 

În toate intervențiile mele în care m-am referit și la Maia Sandu am urmărit să explic un lucru pe care ar fi bine să-l înțeleagă în primul rând oameni ca dumneata, Ruslan Bencheci, oameni care constituie, din păcate, masa de manevră în mâinile uriașei și înspăimântătoarei mașinării propagandistice pro-rusești ori neomarxiste/globaliste, și anume că Maia si tot blocul ACUM sunt principalii vinovați de tot ce a  adoptat, noaptea ca fugarii, actuala majoritate pro-rusească din Parlament!

 

Această majoritate agresivă și antinațională, constituită de Dodon, Shor și elemente parșive din fostul  PD al lui Diacov/Plahotniuc, este rezultatul cârdășiei din vara anului 2019 dintre Blocul ACUM în frunte cu Maia si Năstase și PSRM-ul lui Dodon!

 

Partida rusească a prins aripi în Republica Moldova după ce Maia și Năstase și încă o duzină de deștepți din Blocul ACUM au ales atunci să meargă (culmea, tot noaptea!) la întâlnire cu nimeni altul decât omul lui Putin – Kozak, o pușlama bețivană din anturajul putinist care a fost fugărită din Republica Moldova în toamna anului 2003 când a încercat să-și pună în practică planul de federalizare a Republicii Moldova, scop urmărit de Moscova până în această clipă!

 

Anume cu el, cu omul lui Putin, au bătut palma Maia și Năstase în vara lui 2019 pentru formarea alianței de guvernare cu PSRM-ul lui Dodon, alianță de guvernare prelungită printr-un nou acord semnat în august același an!

 

Să fie clar: Partida rusească din Republica Moldova s-a consolidat în urma Alianței Kozak!

 

Anume atunci conducerea Parlamentului a fost dată pe mâna PSRM-ului: absolut toți deputații din ACUM au votat pentru înscăunarea Zinaidei Greceanâi în fruntea Legislativului, știindu-se foarte bine că aceasta poate fi destituită cu votul a două treimi din numărul total al deputaților!

 

Anume atunci toate instituțiile strategice de securitate ale statului (SIS-ul, Ministerul Apărării etc.) au fost trecute sub controlul lui Dodon, deci, al lui Putin!

 

Anume atunci guvernul condus de Maia Sandu, avându-l pe A. Năstase la cârma Ministerului de Interne, a organizat vizita ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la Tiraspol! Mai mult decât atât, acestuia i s-a acordat tot sprijinul și toată asistența de care a avut nevoie pentru reînnoirea comandamentului trupelor rusești staționate ilegal acolo și consolidarea astfel a prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul constituțional al Republicii Moldova!

 

Așa ceva nu a fost posibil de la declararea independenței!

 

Tot guvernul condus de Maia Sandu și-a bătut joc de jertfa luptătorilor noștri de la Nistru calificând, după gustul Kremlinului, invazia rusească din 1992 asupra Republicii Moldova drept conflict intern, lăsând a se înțelege că acesta ar fi fost declanșat de forțe proromânești și extremiste!

 

În situația dramatică din vara anului 2019, cei care pretindeau că reprezintă opoziția din Republica Moldova, Blocul ACUM, dacă ar fi fost oameni politici responsabili, ar fi trebuit să meargă la alegeri anticipate ori să constituie o alianță de guvernare cu PD-ul lui Plahotniuc, al banditului Plahotniuc aflat în dizgrația Moscovei, indiferent cât de mult l-ar fi urât pe acesta, dar în niciun caz să meargă la o guvernare cu Putin!

 

Ei, Alianța Kozak, au pus lozinca lor demagogică și neomarxistă de „luptă cu corupția” mai presus decât factorul geopolitic – pericolul rusesc de care noi, basarabenii, am fost și suntem amenințați în permanență!

 

Cine intră în alianță cu Putin, pentru Putin lucrează, conștient sau inconștient! Aceasta se referă și la grupul Filip-Diacov-Babuc care au mers, după Maia și Năstase, la același concubinaj scârbos cu Dodon, consolidând și mai mult partida putinistă!

 

Cine intră în alianță cu ocupantul, pentru ocupant lucrează!

 

La asta m-am referit și mă refer eu atunci când am scris și când scriu despre Maia Sandu, cum spui dumneata, ori despre alții care i-au urmat exemplul!

 

Anume acestea sunt „roadele” (majoritatea prorusească Dodon-Shor și porcăriile comise de ei în Parlament!) pe care le culegem cu toții în urma cârdășiilor din 2019 dintre Blocul ACUM și Putin și mai apoi dintre grupul Filip-Diacov-Babuc și același Putin.

 

Anume oameni ca dumneata, domnule Bencheci, nu sunt în stare, din păcate, a discerne asemenea lucruri, pentru că aceștia s-au obișnuit a-și face idoli din politicieni, exemplul cel mai concludent în acest sens fiind noul/vechiul mit Maia Sandu pe care multora le place să și-l creeze fiind incapabili a vedea realitățile dure în care trăim.

 

„Soluția pașnică” a moldovenilor pentru Putin

decembrie 18, 2020 Lasă un comentariu
Vladimir Putin ne ia de proști!
Pe marginea recentei declarații a Președintei Maia Sandu prin care aceasta a cerut, absolut corect și argumentat, ca Rusia să-şi retragă din Transnistria muniţiile şi trupele staționate acolo ilegal, șeful de la Kremlin răspunde în bătaie de joc: „Federaţia Rusă este gata să-şi retragă trupele din regiunea transnistreană, inclusiv misiunea sa de pacificare, însă doar după ce va fi găsită o soluţie paşnică pentru conflictul îngheţat de pe Nistru”!
Nimic nou! Ocupantul rămâne ocupant: după ce că se află, fără vrerea noastră, contrar legilor noastre, pe teritoriul nostru constituțional, el ne mai pune și condiții!
Acesta este tratamentul pe care Rusia ni l-a aplicat de peste 200 de ani: unde calcă, acolo stăpânește!
În această situație, Maia Sandu, dacă-și are consilieri cu demnitate, ar trebui să-i amintească lui Putin că „soluția pașnică” pentru „conflictul transnistrean” moldovenii, fiind oameni pașnici și iubitori de libertate, au propus-o la 22 iulie 2005 prin Legea Nr. 173 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)!
Atunci, Parlamentul de la Chișinău a prevăzut (cu vot unanim!) că, statutul special pentru localitățile din zona transnistreană va fi acordat doar după retragerea necondiționată (!) și ordonată a trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova!
Ar fi bine să i se amintească lui Putin încă un lucru, unul esențial: Legea Republicii Moldova din 22 iulie 2005 exprimă voința tuturor moldovenilor și ea trebuie respectată!
Nu Putin trebuie să ne pună condiții, ci noi, moldovenii, îi punem condiția: să ne respecte voința și să-și retragă armata!
Pe urmă, discutăm și despre statut!
„Soluția pașnică” pe care ne-o tot flutură Putin de ani de zile este „Planul Kozak” de federalizare a Republicii Moldova, adică este „soluția războinică”!
Așa ceva nu se acceptă!
Chiar dacă și madam Merkel de la Berlin vine, la braț cu Putin, să ne ceară asta (După 2005, madam ne-a trimis agenții ei „creștin-democrați” să ne convingă pe noi aici, la Chișinău, să abrogăm Legea din 22 iulie! Câtă impertinență trebuie să manifești, ca să ceri așa ceva!)!
Teritoriul Republicii Moldova controlat de separatiștii proruși de la Tiraspol este „teritoriu ocupat”! Această definiție se găsește în Hotărârea CEDO cu privire la cazul grupului Ilașcu!
Iată de ce „condiția” pe care ne-o pune Putin în problema spinoasă legată de zona transnistreană nu este „pașnică”!
Este soluția ocupantului pentru a ne ocupa în continuare.
Un popor cu demnitate nu acceptă așa ceva!

Alianța Kozak, cea mai elocventă expresie a neokaghebismului dughinist

ianuarie 10, 2020 Lasă un comentariu

 

Rusia este exemplară în atingerea scopurilor sale expansioniste!

După căderea URSS, Moscova și-a păstrat vii sistemul și procedeiele de identificare, de pregătire, de acoperire și de propulsare a uneltelor sale în spațiul basarabean românesc pentru a-l readuce, după mai bine de 30 de ani, sub același control al ei.

Acestea, uneltele, își fac lecția și atribuțiile la perfecție!

Alianța Kozak a fost cea mai elocventă expresie a neokaghebismului dughinist, lansat de Moscova, prin Roșca, pe cele două maluri ale Prutului.

Prin această Alianță Kozak, a fost adus la putere Dodon și PSRM-ul lui, putere consolidată prin PD-ul (lui Diacov, fără Plahotniuc) de azi, astfel fiind create condițiile perfecte, așteptate de ani de zile de agentura rusească, pentru realizarea planului diabolic de federalizare și de legalizare a prezenței militare rusești și a separatismului transnistrean!

Incapacitatea acestora de a pune în prim plan ideea înlăturării pericolului în cauză și de a-și conjuga, în chip responsabil și dezinteresat, eforturile în acest scop ne face vulnerabili în fața ofensivei Moscovei spre Prut.

Când va pune capăt Germania Pactului Ribbentrop-Molotov?

septembrie 19, 2019 Un comentariu
Ni se transmite de la Bruxelles:
 
„Parlamentul European va vota astăzi o rezoluţie prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov. Documentul se referă și la R.Moldova”!
 
Minunat!
 
Doar câteva lucruri rămân a fi neclarificate:
 
1. Când va condamna Parlamentul European și Pactul Merkel-Putin referitor la Republica Moldova?
 
2. Când Germania lui Merkel va înceta să promoveze, alături de Rusia, Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova?
 
3. Când va înceta Germania să pună la cale cu rușii, pe la spatele basarabenilor și al României, alianțe de guvernare la Chișinău în interesul Kremlinului?
 
4. Altfel spus, când va pune capăt Germania Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 și urmărilor acestuia pentru români, inclusiv pentru noi, basarabenii, dacă ea continuă și azi jocul murdar cu Rusia ignorând condamnarea acestuia de toată Europa?

Alianța pentru Patrie sau nevoia de a ne apăra Patria, valorile românești și Credința în Hristos

Inimoasa noastră frontistă de la Strășeni Larisa Mustea, scrie pe marginea îndemnului meu de ieri de a ne organiza urgent în vederea unui protest hotărât împotriva prezenței lui Dmitri Kozak la Chișinău:

„Dar trebuie convocat Frontul Popular şi de votat un Lider.. toată lumea aşteaptā!”

Este important ca acum să se uneasca toate fortele politice sanatoase pentru demiterea lui Dodon si interzicerea prezenței lui Kozak pe teritoriul Republicii Moldova!

Anume această acțiune se va constitui într-un imbold pentru crearea unei viitoare Alianțe puternice pe segmentul de centru dreapta, dominată de spiritul frontist (din păcate, Rusia a reușit, prin agentura ei, inclusiv uneltele pe care le-a infiltrat de-a lungul anilor în interiorul Mișcării Noastre Naționale, să facă din Frontul Popular o sperietoare pentru oameni) de altădată prin care am putea să ne opunem prezenței militare a Rusiei în Transnistria, separatismului transnistrean etc.

Eu am numit-o Alianța pentru Patrie (ar putea fi și o altă denumire, de ce nu?), la cârma căreia s-ar afla un Comitet, un Consiliu sau un Sfat compus din reprezentanții tuturor entităților care-o formează!

Este imperios necesar ca, din această clipă, să începem a face ceva, a ne mișca din loc!

Dragostea pentru Patrie, pentru valorile noastre românești și Credința în Hristos trebuie să ne unească acum ca niciodată!

De dragul Țării, Maia și Năstase, trebuie să se facă de râs

 

Mă uit cum Maia și Năstase, neprihăniții, își astupă nasurile, mătăhăiesc dezaprobator și virginic din mâini în urma agresiunilor politice (era să spun sexuale, adică niște invitații la alianța cu Plahotniuc!) exercitate asupra lor după alegeri.

Gata, băi, ați intrat în Parlament!

Un bărbat politic (dar mai ales o femeie… politică), ca să-și învingă oponentul (adică, agresorul), îl îmbrățișează înmuindu-l!

Intrați în joc, nu vă dați cu curul la gard!

Pentru a nu admite ce este cel mai rău pentru nația asta, federalizarea, încolăciți-l pe dușmanul vostru de moarte, Plahotniuc!

Bineînțeles, dacă sunteți în stare a conștientiza ce pericol reprezintă pentru RM și toată România planul Kozak 2!

Vorba lui Petre Țuțea:

„De dragul Țării, mă fac și de râs”!

Altfel, ei, laolaltă, se „vor face de râs” federalizându-ne și furând ce-a mai rămas de furat pe așchia asta de pământ românesc!

 

5 martie 2019

A. Candu și Kozak-2!

februarie 11, 2019 Lasă un comentariu

A trecut aproape neobservată o declarație iresponsabilă și cinică a lui A. Candu pe marginea problemei transnistrene.

Potrivit www.eurointegration.com.ua, citată de Radio Chișinău, întrebat dacă Rusia ar fi interesată de o reintegrare a Transnistriei în cadrul R. Moldova, Andrian Candu a răspuns următoarele:

„Întrebarea este: ce garanții va primi Rusia în schimbul plecării din R. Moldova. Eu personal cred. Noi putem să ne înțelegem. Dacă Rusia va primi garanții că R. Moldova nu va intra în NATO, că nu se va uni cu România, că rușii nu vor fi lipsiți de drepturile garantate de standardele internaționale privind minoritățile, atunci putem să ajungem la un acord privind o misiune internațională de pacificare, privind lichidarea depozitelor imense de muniții care se află acolo ( n.r– în regiunea transnistreană). Iar noi, în același timp, să oferim o autonomie cât mai largă Transnistriei, mai largă decât cea pe care o deține Găgăuzia. Și dacă această înțelegere va obține acceptul internațional sau va fi susținută de principalii actori internaționali, atunci problema transnistreană va fi rezolvată”.

Un Președinte de Parlament, responsabil și apărător al intereselor Republicii Moldova, ar fi răspuns la întrebarea de mai sus, pusă de un jurnalist străin, cu demnitate și respect pentru legile acestui stat, care nu prevăd în problema transnistreană nicio garanție dată vreunui stat de felul celor pe care le dă gura slobodă a lui A. Candu.

Iată ce prevede, domnule Președinte al Parlamentului A. Candu, Legea nr. 173 din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), la art.1:

„(1) Întru realizarea politicii de reintegrare a Republicii Moldova, sprijinindu-se pe Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a Transnistriei.

(2) După îndeplinirea condiţiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic, procesul de negocieri se desfăşoară pentru elaborarea în comun şi adoptarea Legii organice a Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei”.

Deci, să fie clar: mai întâi „evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului” Rusiei de pe teritoriul național al Republicii Moldova, domnule Candu, și mai apoi vedem ce este cu „autonomia cât mai largă Transnistriei”, cum îți dorești dumneata!

Deci, nimeni, absolut nimeni, domnule A. Candu, dar cu atât mai mult un demnitar aflat în fruntea Parlamentului, nu are dreptul să facă declarații oficiale (!) care să vină în contradicție cu legea arătată mai sus, lege adoptată cu unanimitate de voturi de către Parlamentul nostru, prevederile căreia pot fi modificate sau completate cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor!

Or, „garanțiile” pe care dumneata dorești să le dai Rusiei – „că R. Moldova nu va intra în NATO, că nu se va uni cu România, că rușii nu vor fi lipsiți de drepturile garantate de standardele internaționale privind minoritățile” – sunt tocmai ștreangurile pe care Rusia ni le-a legat de gât în 1994 prin impunerea autonomiei găgăuze, a art. 13 din Constituției, dar și a neutralității noastre față de NATO, cu sprijinul slugarnic al majorității agrariene de atunci în frunte cu P. Lucinschi și D. Diacov, președintele dumitale de onoare de astăzi!

Or, ștreangurile Rusiei din gâtul Basarabiei sunt tocmai ștreangurile în care voi, guvernarea de astăzi, țineți populația din acest teritoriu românesc înstrăinat!

Sau tocmai acesta vă este planul de federalizare a acestui teritoriu – Kozak 2 – pe care aveți a-l realiza împreună cu Dodon/Putin?

În Germania, la CDU, una mai frumoasă decât alta!

decembrie 8, 2018 Lasă un comentariu

La postarea mea de ieri: „Angela Merkel înlocuită cu Annegret Kramp-Karrenbauer la președinția CDU. Una mai frumoasă ca alta!”, unul dintre „prietenii Fb” îmi răspunde:

„Diferenta intre ele este urmatoarea. Ultima e mai agresiva fata de Federatia Rusa, insista ca nici o nava din rusia sa nu mai intre in porturile Europene”.

Nu prea cred în „agresivitatea” nemților față de ruși!

Noi, basarabenii, am fost și am rămas victime ale unor înțelegeri odioase dintre Moscova și Berlin (fie că aici e Merkel, Hitler sau Kramp-Karrenbauer): Pactul Ribbentrop-Molotov!

Din păcate, această înțelegere dintre ruși și nemți în privința Basarabiei continuă și azi.

Când eram deputat la Chișinău, am fost martorul unor presiuni incredibile făcute de Merkel prin reprezentanții săi asupra grupului parlamentar frontist în vederea abrogării Legii noastre din 2005 cu privire la Transnistria și acceptării de către noi a federalizării RM, așa cum își dorește Moscova!

Iar această Lege prevede fără echivoc că orice statut pentru localitățile din regiunea în cauză poate fi acordat de Parlamentul de la Chișinău doar după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul național al RM!

Nemții tot timpul au făcut jocul rușilor în raport cu noi, basarabenii, și cu toată România!

„alternativenews.ro”, o unealtă de propagandă a lui Putin!

octombrie 3, 2018 Lasă un comentariu
Un site care face parte din rețeaua propagandistică a KGB-ului rusesc, alternativenews.ro, lansează o provocare împotriva poporului român.
 
„A apărut petiția online: Vreți ca România să iasă din UE?”, scriu ofițerii lui Putin chemând concomitent lumea să iasă la Referendumul familiei.
 
Eu zic să nu vă luati după alternativenews.ro cu iesirea din UE!
 
E o provocare rusească!
 
E și o acțiune perversă a Moscovei de compromitere a Referendumului Românesc din 6-7 octombrie!
 
Să mergem la Referendum, dar să nu ne lăsăm ademeniți de KGB-ul lui Putin!
 
Aceștia, ofițerii lui Putin, care au împânzit teritoriul românesc, mai ales Basarabia, ca la „revoluția română din decembrie 1989”, au misiunea să „prăfuiască” tot ce exprimă ființa națională la români!
 
Tot aceștia, ofițerii lui Putin, lucrează metodic acum pentru amânarea și compromiterea actului Unirii, readucerii teritoriilor românești înstrăinate, prin federalizarea Republicii Moldova și legalizarea prezenței militare rusești în Transnistria!

Dezastrul politic de la București și federalizarea RM

septembrie 10, 2018 Lasă un comentariu

Îngrijorător de tot:

Rusia înaintează spre Prut prin federalizarea RM cu acordul și participarea actualei guvernări de la Chișinău, pe care Bucureștiul continuă s-o sprijine cu lașitate!

Dezastrul politic de la București va fi una din principalele cauze ale pierderii definitive a Basarabiei și a celorlalte teritorii românești înstrăinate în urma pactului banditesc dintre Moscova și Berlin din 1939.

Iertați-mă!

Sunt trist și neputincios în fața a ceea ce văd că se întâmplă acum la Chișinău și București…

 

8 septembrie 2018

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

De ce trebuie desființată autonomia găgăuză

august 22, 2018 Lasă un comentariu

„Autorităţile centrale ale Republicii Moldova nu respectă statutul special al regiunii găgăuze”, afirmă, plină de importanță, bașkana de la Comrat, Irina Vlah.

Eu cred că după 27 de ani de la proclamarea Independenței, autonoimia găgăuză, fondată, după instalarea în 1993 a lui Lucinschi în fruntea Parlamentului, de structurile Moscovei din sânul puterii agrariene și interfrontiste de atunci, a demonstrat „cu vârf și îndesat” că nu respectă și nici nu are de gând să respecte statul Republica Moldova.

Autonomia găgăuză a fost concepută cu scopul șantajării Chișinăului tot mai „românizat” și perpetuării procesului de rusificare a populației găgăuze și a altor minorități din sudul Basarabiei, proces început încă de regimul sovietic de ocupație. Deci, a fost făcută împotriva populației găgăuze, și nu în folosul ei.

Din aceste considerente, se impune cu necesitate desființarea acestei autonomii prin abrogarea legii cu privire la Gagauz yeri și acordarea unei autonomii cultuarale localităților cu populație preponderent găgăuză în cadrul județului Cahul în urma reformei administrativ-teritoriale care nu mai poate fi amânată.

Acest pas le-ar tăia piuitul multor „bașkani” care se văd stăpâni în zona de sud a R. Moldova și care își pun zilnic osul la federalizarea statului.

Pact pentru Basarabia

ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

Pentru a nu admite o viitoare majoritate parlamentară pro Kremlin, pe care i-a promis-o Dodon lui Putin, va fi nevoie de cel puțin un Pact al tuturor forțelor proeuropene: al celor de la guvernare și al celor din opoziție.

Interesul suprem al basarabenilor acum este neadmiterea federalizării statului și legalizării przenței militare ruse pe teritoriul național al Republicii Moldova.

În acest scop s-ar impune inițierea unui dialog între partidele proeuropene de la guvernare și cele din opoziție.

Un Dodon președinte care lucrează exclusiv în interesul Rusie trebuie învins la viitoarele alegeri prin votul comun al tuturor proeuropenilor.

Să nu ne jucăm cu focul!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

Operația Kozak 2!

ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

La Moscova, președintele marionetă Dodon va lucra doar în interesul Kremlinului: cum să fie dus la bun sfârșit planul Kozak 2 de federalizare a RM și, atenție, de legalizare a prezenței militare ruse în stânga Nistrului, plan pe care Putin il va înmâna lui Dodon!

Reacția basarabenilor trebuie să fie neîntârziată: coalizarea noastră, în spiritul anului 1989, pentru a nu admite realizarea acestui plan diabolic al Moscovei!

Se impune cu necesitate fondarea unui Comitet pentru Apărarea Constituției, asemeni celui creat la 24-25 noiembrie 2003, la care să participe toate forțele patriotice basarabene, atât cele de la guvernare, cât și cele din opoziție!

Această Alianță, acest Comitet, această Convenție, numiți-o cum vreți, va constitui și entitatea electorală spre care ar trebui să se orienteze alegătorii proeuropeni la viitoarele alegeri parlamentare.

Numai astfel vom izbuti a ne opune valului kremlinesc care se abate asupra Basarabiei!

Numai astfel vom reuși să nu admitem instalarea unei majorități parlamentare pro-ruse la Chișinău.

Să nu uităm de un document extrem de important adoptat de Parlament: Legea din 22 iulie 2005 cu privire la statutul localităților din stânga Nistrului, ceva de felul ăsta, care arată univoc că orice statut de acest fel poate fi acordat doar după retragerea definitivă a armatei ruse de pe teritoriul național al RM!

Repet: sarcina noastră acuma este a nu admite fedralizarea RM și legalizarea prezenței militare a Moscovei la Tiraspol!

În acest sens ar trebui să-și orienteze eforturile și Bucureștiul: spre coalizarea alegătorilor din stânga Prutului împotriva federalizării Basarabiei, și nu spre dezbinarea electoratului nostru prin fondarea de partide așa-zis unioniste.

Legalizarea prezenței militare a Rusiei în Transnistria va amâna pe mul timp înainte, dacă nu pe totdeauna, împlinirea idealului nostru suprem de reîntregire națională.

Stare de urgență: Dodon vrea război!

noiembrie 17, 2016 Lasă un comentariu

Dodonul ales duminica trecută se joacă cu focul!

Văd că acesta îi tot dă cu federalizarea pe la posturile rusești de televiziune!

Se joacă cu focul și PD-ul lui Plahotniuc al cărui ales este Dodonul de duminică.

Cred că contestațiile și protestele tinerilor legate de felul cum a fost „votat” Dodon nu-și mai au rostul: Johannis de la București, ca și Putin de la Moscova, l-a recunoscut pe Dodon drept președinte ales.

Cred că ar trebui să ne pregătim de protestul cel mare: PROTESTUL ÎMPOTRIVA FEDERALIZĂRII REPUBLICII MOLDOVA!

Scopul suprem al celor care l-au adus pe Dodon președinte la Chișinău este legalizarea separatismului transnistrean și a prezenței militare a Rusiei pe teritoriul național al Republicii Moldova! Lucru pe care Rusia lui Putin nu a reușit să-l obțină timp de 25 de ani după destrămarea imperiului sovietic.

Să fie clar: alegerea lui Dodon înseamnă revenirea la situația din anul 1992!

Dodon și programul său de federalizare a Republicii Moldova se constituie în cel mai mare factor de instabilitate în stânga Prutului de după războiul sângeros de la Nistru din primăvara-vara lui 1992!

Dodon și programul său de federalizare înseamnă Memorandumul Kozak al lui Putin în plină desfășurare!

Dodon și programul său de federalizare sunt cea mai mare insultă la adresa sutelor de luptători basarabeni care și-au jertfit viețile în războiul moldo-rus din 1992 și a copiilor acestora crescuți în acest răstimp fără tată și fără a cunoaște adevărul curat despre ucigașii taților lor!

Dodon și programul său de federalizare sunt cea mai respingătoare ofensă adusă tuturor luptătorilor de la Nistru, celor schilodiți pe viață în urma acțiunilor sângeroase ale Moscovei împotriva Republicii Moldova din 1992 și batjocoriți până astăzi de SISTEMUL guvernant promoscovit de la Chișinău rămas neclintit, zecilor de mii de refugiați transnistreni fugăriți de la casele lor de regimul criminal de la Tiraspol, zecilor de mii de copii transnistreni cărora același regim întreținut de Putin le interzice învățământul în limba română!

Pe scurt, Dodon înseamnă război!

Cei care l-au adus președinte să-și asume consecințele.

De azi înainte, în conștiința și inimile noastre declarăm STAREA DE URGENȚĂ!