Binomul Vlad Plahotniuc – Igor Dodon, aflat la putere în prezent în Republica Moldova, nu a făcut niciun demers pentru recuperarea banilor şi pedepsirea vinovaţilor, ceea ce îl face cel puţin complice. Puterea s-a lăudat cu recuperarea unor sume de bani, dar acestea sunt nesemnificative faţă de totalul banilor furaţi. Mai important este că banii recuperaţi nu provin din furtul miliardului, adică din transferarea în străinătate a rezervelor BNM, ci sunt doar credite acordate cu uşurinţă de către BEM unor firme care nu au restituit banii. Afacerea miliardului furat reprezintă un teren minat pe care nu păşeşte nimeni.
Ilan Shor, în vârstă de doar 28 de ani, principalul vinovat, sau mai exact principalul instrument al celor vinovaţi, este judecat în stare de libertate sub control judiciar, şi de când a fost pus sub acuzare a reuşit să fie ales primarul al oraşului Orhei. La cerere, jutiţia îi aprobă lui Shor şi deplasări în străinătate. Meritul lui Shor în ochii justiţiei selective şi dirijate politic din Republica Moldova este acela că a depus denunţul pe baza căruia Vlad Filat, principalul concurent al lui Vad Plahotniuc, a fost arestat şi condamnat, dispărând astfel din politică. Magistraţilor obedienţi de la Chişinău nu le-a trecut nicio secundă prin cap că Ilan Shor deţine cetăţenia a două state care ale căror legislaţie nu permite extrădarea propriior cetăţeni, adică Federaţia Rusă şi Israel. Pentru magistraţii care au decis scoaterea din arest a lui Shor şi punerea sa sub control judiciar nu a contat nici faptul că Shor poate distruge sau falsifica înscrisuri ori alte probe relevante în cauză, într-un dosar în care s-a dat foc dosarelor aflate în duba firmei de pază care transporta actele băncii. Shor, care are controlul conturilor off-shore, poate muta nestingherit banii dintr-un cont în altul, atâta timp cât se află în libertate, poate călători în străinătate sau îşi poate folosi comunicaţiile electronice. Însă justiţia şi statul Republica Moldova, aparent preocupate de găsirea banilor, nu par a fi deranjate de faptul că vor găsi banii atunci când va vrea Shor, din moment ce el are controlul asupra conturilor off-shore unde se află banii furaţi. Ilan Shor este singurul nume menţionat în raportul Kroll, alături de cele 77 firme ale sale folosite pentru furtul miliardului.
Însă pentru că nimic nu este întâmplător, am putea specula că tocmai de aceea Shor a fost lăsat în libertate şi cu acces la conturile off-shore unde este depus miiardul de către de justiţie, sau mai exact de către cei care conduc din umbră justiţia . Pentru a-şi putea răscumpăra libertatea. Poate că miliardul sau o mare parte din bani au fost recuperaţi, însă nu au intrat în Trezoreria Republicii Moldova, ci în conturi private.
Afiș electoral cu Ilan Shor, actualemnte în libertate și… primar de Orhei.
Un alt mare vinovat, sau unealtă a marilor vinovaţi, este fostul premier Iurie Leancă. În decembrie 2017 însă, concomitent cu publicarea raportului Kroll 2 în prag de Crăciun şi într-o limbă străină pentru a se încerca limitarea dezbaterii publice, Iurie Leancă s-a întors în guvern pe post de viceprim-ministru pentru integrare europeană. Alături de el s-a întors în guvern pe post de ministru al Economiei. Gaburici, pe durata mandatului de prim-ministru, nu a făcut nimic pentru găsirea miliardului, în schimb a desăvârşit opera lui Leancă, transferând pete 5 miliarde lei în conturile BEM, după ce Leancă transferase 18 miliarde lei, adică echivalentul miliardului de dolari. În fruntea guvernului se află premierul Pavel Fiip, care în Guvernul Leancă ocupa funcţia de ministru al Comunicaţiilor, deci este răspunzător în solidar cu Leancă pentru furtul secolului.
- Raportul Kroll: S-au transferat 2,7 miliarde dolari la băncile letone, nu unul
Banca Naţională a contractat firma americană de investigaţii financiar-bancare Kroll, care trebuia să găsească banii furaţi din rezerva sa şi transferaţi în străinătate. Faptul că BNM a contractat o firmă privată nu scuteşte însă autorităţile statului de obigaţiile lor prevăzute prin lege. Autorităţile Republicii Moldova erau obligate să dechidă propria investigaţie şi să ceară şi sprijinul altor state în acest scop. Prima parte a raportului Kroll a fost dată publicităţii pe 5 mai 2015 de către Andrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, prin postarea acestui raport pe blogul său. A doua parte a raportului Kroll, sau Kroll 2, cum este numit la Chişinău, a fost publicată la sfârşitul anului 2017, în perioada sărbătorilor de iarnă, ceea ce a născut bănuiala că BEM sau cine a luat decizia publicării raportului a urmărit să nu existe o dezbatere publică despre conţinutul acestuia. Mai mult, raportul este cenzurat, practic e o sinteză, din el lipsesc mai multe date, fapte, nume de persoane implicate, pe motiv că publicarea acestora ar dăuna cercetărilor întreprinse în vederea găsirii banilor furaţi. BNM nu a putut însă să explice cum ar putea să dăuneze investigaţiei pentru găsirea banilor publicarea numelor responsabililor din Banca Naţională implicaţi în furtul miliardului. Premierul Pavel Filip este un alt susţinător al secretomaniei şi al publicării trunchiate a raportului Kroll 2 pe motiv că „90% dintre numele publicate în raport sunt ale unor oameni oneşti, dar care pur şi simplu au fost în acest circuit”.
Publicarea sintezei raportului Kroll 2 comandat de BNM nu în limba română, limba oficială din Republica Moldova, a dat de bănuit că urmăreşte limitarea dezbaterii publice, alături de publicarea raportului în ajunul Crăciunului pe stil nou. Cu toate că nu există o versiune în limba română a raportului Kroll 1, există o versiune în rusă (Kroll Отчет ИТОГ – русский перевод), disponibilă on-line. Ar fi interesant de stabilit dacă versiunea în limba rusă aparţine tot BNM sau traducerea a fost efectuată din engleză în rusă de către altcineva. Dacă versiunea în limba rusă aparţine BNM este interesant de stabilit de ce raportul nu a fost tradus din engleză în română, ci în rusă, şi cine sunt de fapt beneficiarii raportului, care a fost scopul publicării sale în această limbă.
Revenind la sinteza făcută de BNM (Kroll 2), aici, cum am văzut deja, nu se dă niciun nume propriu în afară de Grupul Shor (Shor Group), iar alte nume sunt anonimizate, de exemplu „banca letonă 1 şi banca letonă 2” (latvian bank 1 and latvian bank 2) jignind inteligenţa moldovenilor care trebuie să plătească atât ei cât şi copiii lor, generaţia următoare, banii furaţi în anul 2014. Nu se spune niciun cuvânt despre manipularea banilor de la BNM şi despre schimbul valutar. Din cauză că din aşa-zisa „sinteză” au fost cenzurate infomaţii esenţiale se creează confuzie şi în ce priveşte suma de bani furată. Miliardul furat este identificat ca fiind 1,14 miliarde dolari SUA, deşi sumele totale transferate de la cele trei bănci la băncile letone sunt de 2,7 miliarde dolari. De fapt, BNM încearcă să ascundă adevărul brutal al furtului secolului și anume că suma care este, probabil, mult mai mare decât cea bănuită inițial. Acum deja nu mai vorbim despre „miliardul furat”, ci despre o sumă cuprinsă între 1,14 miliarde USD și 2,7 miliarde USD.
În rest, iniţiativa privată a întocmirii raportui Kroll nu poate scuti statul de obligaţiile sale. Kroll este doar o firmă privată. Nu are în spate autoritatea statului, şi încă autoritatea celui mai puternic stat din lume, anume SUA. Republica Moldova trebuia să se adreseze autorităţilor americane, pentru că fiind statul emitent al dolarilor are dreptul să solicite date despre tranzacţii efectuate în această monedă. Pe de altă parte, autorităţile americane au posibilităţi de investigaţie incomparabile cu cele ale unei firme private cum este Kroll.
Kroll nu are mandate să ceară informaţii protejate de secretul bancar. Nu are puterea de a îngheţa conturile unde se află banii furaţi. Nu poate emite mandate internaţionale de arestare pentru vinovaţi. De aceea a fost aleasă varianta alegerii unei firme private. Pentru ca conducerea Republicii Moldova şi BNM să arate că a început căutarea miliardului, dar nici să nu-l găsescă. Praf în ochi.
- De ce nu sunt implicate agențiile Guvernului american în găsirea miliardului?
Autorităţile au ignorat implicarea agențiilor Guvernului american în identificarea banilor furați. Președintele şi Guvernul Republicii Moldova trebuiau să sesizeze Departamentul Justiţiei de la Washington, care are în subordine FBI (Biroul Federal de Investigaţii), care are şi competenţe în străinătate.
De asemenea, trebuia să sesizeze Departamentul Trezoreriei, care are în subordine OFAC – Office of Forreign Assets Control, sau în traducere românească Oficiul pentru Controlul Activelor străine.
OFAC prin mijloace informativ-operative specifice serviciilor de informaţii găseşte în lumea întreagă conturile dictaturilor, guvernelor corupte şi ale celor care susţin terorismul, traficul de droguri, sau a celor care prezintă o ameninţare pentru politica externă a SUA. De asemenea, OFAC dispune îngheţarea acestor active aflat sub jurisdicţia SUA, adică blochează asemenea conturi bancare.
Ceea ce este esențial e că FBI şi OFAC sunt agenţii ale Guvernului SUA. Acestea au mijloace tehnice şi informativ-operative care depăşesc cu mult posibilităţile unei firme private. Serviciile secrete americane participă regulat la schimbul de informaţii clasificate atât cu statele NATO şi UE, cât şi cu serviciile de informaţii ale statelor aliate cu SUA de pe alte continente. Americanii pot afla în timp real aproape orice informaţie din orice loc de pe planetă. De asemenea, cum spuneam, Guvernul SUA poate îngheţa conturi din bănci aflate pe teritoriul SUA şi poate emite mandate internaţionale de arestare.
Și totuși, autoritățile de la Chișinău nu au făcut asta. Se nasc două întrebări legitime:
- Guvernanţii de la Chişinău s-au temut că americanii vor găsi banii şi pe cei vinovaţi, ceea ce autoritățile doreau, în realitate, să evite?
- Oficialii de la Chișinău s-au temut inclusiv ca Moscova să nu afle că ei ar lucra atât de deschis cu serviciile secrete americane?
- Furtul și manipularea secolului
- Nu trebuie să fii un geniu al finanţelor ca să înţelegi că întreaga afacere a furtului miliardului a fost pusă la cale de autorităţile statului, care în continuare se opun recuperării banilor şi identificării şi tragerii la răspundere a celor vinovaţi. Republica Moldova a devenit astfel guvernată de banditismul de stat, aidoma narco-statelor. Jefuitorii Băncii Naţionale nici măcar nu au fost sofisticaţi. Elemente infracţionale folosite de ei au mai fost folosite şi în alte scheme de devalizare a băncilor din spaţiul ex-sovietic, în special în Federaţia Rusă.
- Păgubaşul este cetăţeanul moldovean, pentru că suma furată a fost trecută la datoria publică şi se recuperează de la bugetul statului. Pentru că suma reprezintă circa 15% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova este lesne de înţeles de câte investiţii social-economice sau prestaţii sociale au fost privaţi cetăţenii acestei republici ex-sovietice.
- Furtul miliardului, alături de o altă mare infracţiune petrecută cam în aceeaşi perioadă, anume spălarea prin băncile din Republica Moldova a peste 20 miliarde dolari SUA, au compromis imaginea acestui stat atât în ochii finanţatorilor internaţionali cât şi a partenerilor europeni, compromiţând orice şansă de integrare europeană a Republicii Moldova.
- Furtul secolului, cum a fost numit la Chișinău, a fost și este acompaniat și de manipularea sau dezinformarea secolului. Aspecte ale aceste operațiuni de dezinformare au fost prezentate de noi. Așa cum furtul miliardului este o operațiune de stat, la fel și dezinformarea legată de acest caz este tot o operațiune de stat. Amplă, consistentă și tenace precum fenomenul pe care năzuiește să îl acopere.
- Începând de la scoaterea în prim plan, ostentativă, a lui Ilan Shor ca singurul vinovat de furtul secolului, – deși Ilan Shor a fost executantul deciziilor, nu emitentul lor -, asocierea eronată în discursul public a fostului premier Filat cu furtul efectiv al miliardului (vina lui stă în altă parte), declarații pompoase despre așa zise recuperări ale sumelor furate, ignorarea ostentativă a acțiunilor autorităților sau transformarea Raportului Kroll într-o chestiune sacrosantă, intangibilă, în fața căreia toate vocile trebuie să tacă – toate acestea sunt elementele unei manipulări de stat menite să deturneze dezbaterea publică de la concluzia firească a oricărei investigații de bun simț și pe care o reiterăm în finalul cercetării noastre.
- Tot ceea ce s-a întâmplat începând din anul 2013 în sistemul bancar din Republica Moldova a fost o acţiune coordonată a unor grupuri private şi a principalelor instituţii ale statului, în primul rând Ministerul de Finanţe, Guvernul Republicii Moldova, Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei, având ca scop extragerea unei sume importante de bani din sistemul bancar şi transferarea acesteia în străinătate, cu predilecţie în legislaţii off-shore, de unde să fie extrem de greu, dacă nu imposibil, de recuperat.
Comentarii recente