„Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”

 

Ultimele evenimente de pe frontul sirian, dar mai ales escaladarea fără precedent a ostilităților, au făcut pe mulți să ia în calcul izbucnirea unui nou război mondial.

Apropierea unui nou război mondial a fost însă, prevăzută, cu ani înainte de izbucnirea conflictului din Siria.  În lumea ortodoxă este binecunoscut avertismentul Sfântului Părinte Paisie Aghioritul( FOTO). Acesta ar fi spus, conform Doxologia.ro,  înainte de trecerea la Domnul:  „Când va începe din Siria … se va generaliza. Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!”.

Ulterior, această profeție a fost atribuită Episcopului grec Antonie, Mitropolit de Sisaniou și Siatistis. Aflat în spital, după ultima operație suferită, Episcopul Antonie ar fi spus:

„Atunci când va începe răul din Siria, să începeți să vă rugați!”. Mărturia a venit din partea unui fiu duhovnicesc al părintelui Ioan Kalaidis, care la rândul său a fost ucenicul Episcopului Antonie.

Interesant este că această profeție a fost postată pe un blog grecesc pe 11 august 2011, când încă în Siria nu izbucnise războiul, ci țara era marcată de proteste și acțiunile de reprimare le regimului. Abia în iulie 2012, ONU a decretat că Siria este în stare de război civil. Autoritățile siriene susțin însă că este vorba de un război antiterorist.

Totuși, controversele despre profeția legată de izbucnirea celui de-al treilea război mondial nu s-au oprit aici. O parte din lumea ortodoxă susține că profeția privind cel de-al treilea război mondial îi aparține totuși părintelui Paisie, dat fiind faptul că acesta a mai profețit pe subiectul războaielor și cuvintele sale s-au adeverit.

În volumul „Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor”,  există mai multe declarații privind profeții făcute de Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul care se leagă de izbucnirea unui conflict mondial din cauza Siriei. Iată câteva dintre ele, așa cum au fost transcrise de Cuvântul Ortodox.

Astfel, Karafeizis Vasile, ofițer în rezervă al Armatei Greciei susține că: „Starețul mi-a explicat in continuare că diavolul urmărește distrugerea omului, insă Dumnezeu nu îngăduie să se facă aceasta. Dar ce face El? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieși un bine. Apoi a spus că ceea ce a pățit Irakul, va păți și Turcia de la o putere aliată și mai ales de la americani. Își va pierde chiar și prietenii cei mai buni, pe germani.De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Musolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva”. Toate acestea, în 1992!

Un alt ofițer în rezervă, generalul Alexandru Iconomu, afirmă că starețul i-a spus în 1994: „Tu nu trebuie să te mâhnești și să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliații ei, în Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat – n.n.). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu și statul Kurd în inima ei (a Turciei– n.n.)”.

Dar cea mai interesantă mărturie despre proroocirea Sf. Paisie vine din partea lui Vasilis Stavros, fost ofițer de poliție și teolog. Conform acestuia, încă din 1991 părintele Paisie i-a spus despre soarta Turciei și a Instanbulului (Constantinopol):

„Turcia se va dezmembra. Aceaslă dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ținuturile noastre vor fi eliberate. La fel și Constantinopolul, va fi eliberat și va redeveni oraș grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide și se va sluji din nou in ea”.

Tot în 1991, profesorul de educație fizică, Anestis Mavrokefalos, spunea că părintele Paisie l-a avertizat despre războiul care urmează și care va opune Rusia și Turcia:

„Ascultă, dupa provocarea turcilor, rușii vor coborî în strâmtori, dar nu ca să ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insă, fără să vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca să apere strâmtorile, care au importanță strategică, vor concentra acolo și alte forțe. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte țări ale Europei, Anglia, Franța, Italia și încă cinci-șase state ale Uniunii Europene vor vedea că Rusia va ocupa teritorii și își vor spune: „Nu mergem și noi acolo ca să luăm niște teritorii?”. Toți însă vor dori „partea leului”. Și astfel vor intra și europenii în război.

 

Trupele grecești vor păzi doar granițele. Faptul că ele nu vor lua parte la acest război va fi pentru noi o mare binecuvântare a lui Dumnezeu. Căci cei care vor participa la război se vor pierde…Atunci, fiindcă grecii se vor înfricoșa, mulți se vor întoarce la Biserică, la Dumnezeu și se vor pocăi. Și, pentru că va exista pocăința, grecii nu vor păți nimic rău. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va întoarce către Biserică, către monahism și vor începe să se roage. Mulți turci se vor boteza creștini”.

Ultima mărturie consemnată în carte datează tot din 1991. Asemănările cu ceea ce se întâmplă aproape 25 de ani mai târziu sunt teribile. Ea aparține unui monah din Sfântul Munte Athos, care a stat de vorbă cu Sf. Paisie:

„Turcii ne vor lovi, dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor și rușii îi vor lovi pe turci și îi vor cãsãpi.

 

Așa cum rupi o coalã de hârtie tot așa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi uciși, o treime se vor încreștina, și o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigații va fi o preînștiințare că a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma.

Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe ruși și le vor da 6 luni. Rusia însã nu-și va retrage trupele și atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru a-i ataca pe ruși.

 

Rãzboiul care va izbucni va fi mondial și în cele din urmã vor pierde rușii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orașe vor deveni ruine”.

Sursa: Efemeride

Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români

 

 

Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să fie adusă la sapă de lemn şi să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare.

 

Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă, dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români.

Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.

(Fragment din interviul cu academicianul Florin Constantiniu, intitulat „Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rau decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi rusii”, apărut în Formula AS)

Preluat din publicaţia online CERTITUDINEA

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Arma la picior!

,,Arma la picior!” e astăzi, în urma unei a doua scrisori a împăratului Alexandru, deviza Austriei. A pierit fără urmă neliniştea asupra procedurei Rusiei, asupra respingerei armistiţiului turcesc şi a zgomotoaselor înarmări; se va fi pronunţat cuvântul magic care-i face pe austriaci moi ca ceara. Ziare germane vor să ştie că Austria nu se va împotrivi intrării ruşilor. România se zice că va avea asemenea permisiunea ca, cu cei 80.000 de oameni ai săi, să ajute la îmbunătăţirea soartei ,,fraţilor creştini”. Grecia, despre care unele telegrame vestesc că e pe cale a încheia alianţă ofenzivă şi defenzivă cu Serbia, va intra asemenea în acţiune, cel puţin regele Georgios, care s-a primblat pân-acuma, au răsuflat cuvinte foarte întreprinzătoare.
Spre caracterizarea situaţiei, reproducem următoarea telegramă din Paris: în urma unei ştiri aduse de biroul Reuter, circulează zgomotul că Rusia ar fi încheiat o convenţie cu societatea căilor ferate române pentru transportarea a 4.000 oameni pe zi. Ştirea nu s-a confirmat încă.
Afară de aceea, ziarele din Bucureşti sosite asară ni mai aduc următoarele depeşi:

MIHAI EMINESCU: Între o predominare grecească şi una jidovească, cea jidovească e de preferat

Între părerile privitoare la o rezolvire a Cestiunei Orientului desigur că aceea a unui admiral şi membru al Academiei va atrage atenţia publicului. Dacă o aseminea părere e justă sau nu e o altă cestiune, pe care vom lămuri-o mai la vale.
D. admiral Jurien de la Graviere încheie cartea sa cea mai nouă ,,La situation du Levant”, cu dorinţa de a vedea elenismul în Turcia opuindu-se panslavismului. După d-sa rezultatul cel mai însemnat al revoluţiei greceşti din 1821 n-au fost crearea micului regat grecesc, ci transformarea Turciei. Între cele 12 milioane de creştini, autorul crede că neamul lui Kyrios Pappadakys este cel chemat de a dirige soarta Orientului. Toate par a-l face apt pe numitul Kyrios pentru un asemenea rol: activitatea (în luare de mită şi-n dezbrăcarea călătorilor în codru), inteligenţa (în şiretlicuri şi sofisme), în fine patriotismul (dovada bună: starea înflorită a Greciei).

Egipetul, care era mai o colonie franceză, va deveni una engleză sau franco-engleză. Turcia va fi în curând o colonie europeană. Grecii pot renunţa fără părere de rău la ,,marea lor idee”; industria, negoţitorii, bancherii lor vor lua mult mai curând sceptrul din mâna osmanilor decât o agitaţie sterilă. Înainte de toate se cer drepturi civile egale pentru toţi. Dacă li va plăcea turcilor să monoplizeze serviciul militar pentru dânşii şi să se mărginească cu lene la cultura pământului strămoşesc, atunci vremea nu e departe în care scumpirea traiului li va face cu neputinţă viaţa în ţara lor proprie. Ei vor avea soarta rasei Mandgiu, cari au biruit China, iar pământul Mandgiuriei a trebuit să-l cedeze chinejilor. Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneşi. D. Jurien de la Gravière este membru al Academiei franceze, prin urmare un om de la care nu ne putem aştepta de-a auzi decât idei de Manchester după calup.

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Protectoratul Austriei este ecuivalent cu sărăcirea

Ziarul oficios „Post” conţine un ciudat articol asupra regularisirei Orientului care nu-i lipsit de adică. Posito – zice – că Austria ar anecta Bosnia, că Serbia şi Montenegro ar deveni autonome şi Bulgaria asemenea – poate sub un prinţ rusesc – ar avea poziţia ce-o are azi România; posito că Grecia ar căpăta insulele, mai cu samă Creta, şi câteva districte aproape curat greceşti din nordul său; posito în sfârşit că turcul n-ar rămânea în Europa decât cu Constantinopole şi o parte a Rumeliei, având posesiunile sale principale în Asia.

E evident că greutăţile politice s-ar naşte abia în urma schimbărilor pe cari le-am schiţat şi cari au şi fost de mult propuse. E evident că micele state de pe Peninsula Balcanică, ieşite din letargia în care le ţine domnia turcească, ar forma, prin rivalităţile lor politice, naţionale şi religioase, un pericol mult mai mare pentru liniştea Europei decât letargia acestor provinţii, produsă prin apăsarea semilunei. Contra acestor eventualităţi există un singur mijloc – o Confederaţiune Dunăreană, ca rezultatul cel mai firesc al liberării acestor provinţii. Dar care este puterea ce prezintă destule garanţii civilizaţiei europene, pentru a fi însărcinată cu protectoratul acestor provinţii? Desigur că numai Austria. Să nu ni se răspundă că Rusia s-ar opune. Prin rezistenţa continuă a Europei, Rusia este redusă de a privi chinurile celor de un neam şi de o lege cu ea, fără să poată interveni în favorul lor; ea este silită de a protesta contra tuturor insinuaţiunilor că ar avea planuri ambiţioase.

Să cercăm a o prinde de cuvânt. În schimbul liberării coreligionarilor săi, ea să declare că renunţă la supremaţia asupra unei eventuale Confederaţii Dunărene. Şi, dacă visul politicei militare ruseşti este într-adevăr Constantinopolul, Rusia poate să amâne cucerirea acestui oraş, urmându-şi cuceririle în Asia şi venind dinspre Asia asupra Constantinopolei, precum s-au mai întâmplat aceasta, sub împăraţii greceşti.