Arhiva

Posts Tagged ‘Grigore Gafencu’

Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Maresalul-Ion-Antonescu-in-fata-plutonului-de-executie-1-iunie-1946 

 Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?

Faptul nu este ieşit din comun. Înaintea atâtor politicieni sau militari, istorici sau publicişti de după 1944, Ion Antonescu, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941, s-a pronunţat fără rezerve: Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” Este cazul să ne întrebăm dacă Mareşalul intuia propriul destin, întrucât Războiul din Est urma dus până la capăt, iar, în funcţie de desfăşurările şi rezultatele acţiunii, detaliile – pe ici-pe acolo, dacă nu cumva în totalitate ori în esenţa lor? – aveau să fie denaturate … Ceea ce s-a întâmplat după 1944, dar şi după luminoasa loviluţie din decembrie 1989 sau în contextul actual al Noii Ordini Internaţionale, pe care fiecare o înţelege cum vrea şi o respinge cum poate.

Citește mai mult…

MOARTEA MAREŞALULUI ANTONESCU, un moment de demnitate istorică

decembrie 12, 2012 2 comentarii

maresal_ion_antonescu_maxLa data de 17 mai 1946, mareşalul Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război şi condamnat la moarte de un Tribunal al Poporului. Regele Mihai a refuzat să-l graţieze, evenimentele şi-au urmat cursul şi execuţia sentinţei a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 iunie 1946. A doua zi, pe 2 iunie 1946, mareşalul Antonescu ar fi împlinit 64 de ani.


După judecarea procesului de fond la Tribunalul Poporului din str. Ştirbei Vodă, condamnaţilor din procesul în care a fost judecat mareşalul Antonescu au primit dreptul la recurs. Mareşalul a refuzat să facă acest lucru, fiind convins că, oricum, va fi condamnat la moarte şi executat. Totuşi, la rugăminţile insistente ale colaboratorilor săi şi prin avocaţii familiilor acestora, care voiau să facă recurs, Antonescu a cedat şi a semnat împuternicirea pentru avocaţii desemnaţi de tribunal: Paraschivescu-Bălăceanu şi Eugen Ionescu. Aceştia însă s-au retras, dând procură de substituire avocatului Titus Stoika. Sentinţa era însă hotărâtă cu multă vreme înainte.

După condamnare, singurul om care l-ar mai fi putut salva pe mareşal a fost regele Mihai, care avea drept de graţiere. Mareşalul nu a vrut să înainteze cererea către rege. Mama sa, doamna Baranga, a făcut-o în numele său. Regele Mihai, pentru a se eschiva de la soluţionarea acelei cereri, a dispărut din Bucureşti. În ziua execuţiei, Iuliu Maniu s-a dus la Palat pentru a se prezenta regelui şi a-l convinge să semneze graţierea, dar Mihai I nu a fost de găsit.

Evenimentele şi-au urmat cursul şi execuţia sentinţei a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, 1 iunie 1946. A doua zi, pe 2 iunie 1946, mareşalul Antonescu ar fi împlinit 64 de ani.
Către orele 17 în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, cei şapte condamnaţi la moarte, au fost conduşi în capela închisorii Jilava, unde preotul a oficiat un serviciu religios, după care condamnaţii s-au spovedit şi au primit sfânta împărtăşanie. Mareşalul, în costumul său bleumarin, cu care fusese şi la judecată, cu pălăria de fetru neagră într-o mână în care purta şi mănuşa, a primit primul împărtăşania. La sfârşitul slujbei, preotul a scos panglica tricoloră aflată în Sfânta Evanghelie şi i-a dat-o mareşalului, care şi-a prins-o pe piept. În timpul spovedaniei, preotul i-a transmis mareşalului, din partea regelui Mihai, regretul de a nu-i fi putut acorda graţierea cerută de mama sa.
Citește mai mult…

Cine l-a ucis pe Nae Ionescu? Petre Tutea si Petre Pandrea evoca pista otravirii profesorului nationalist de catre agentii lui Carol al II-lea si ai nefastei Elena Lupescu

martie 20, 2010 Lasă un comentariu

Moartea lui Nae Ionescu, survenita in ziua de 15 martie 1940, cu trei luni inainte sa implineasca 50 de ani, a fost considerata, atunci si mai tarziu, efectul unui asasinat. Unul care nu putea porni decat din cercurile Palatului, mai precis din ordinul sau la sugestia Regelui Carol al II-lea (in foto cu amanta sa, Elena Lupescu). Au circulat trei versiuni.

1. Ca ar fi fost otravit lent, veninul injectandu-i-se in tigarile pe care le fuma. Nae Ionescu nu bea sub nici o forma alcool, insa bea nenumarate cafele si fuma zeci de tigari pe zi. Fostul sau medic, care a trait pana in anii ‘70 ai secolului trecut, era convins ca Nae Ionescu nu murise de moarte naturala.

2. Ca ar fi fost otravit de un chelner de la Capsa. Si trebuie spus ca in anii ‘30, cand oamenii lui Mihail Moruzov se zice ca alesesera un farmacist care sa-l otraveasca pe Codreanu, farmacistul i s-ar fi marturisit lui Nae Ionescu si astfel planul de otravire a lui Codreanu a fost dejucat.

3. Ca ar fi fost otravit de prietena sa, Cella Delavrancea. (Nota mea: exista si pista injectarii sale de catre un medic venit acasa la profesor, altul dacat medicul sau personal – unde am mai vazut asta?!)

Petre Tutea nutrea si el convingerea ca otrava ar fi pus capat vietii lui Nae Ionescu. Inca un element socratic in biografia sa. Iata cum se reflecta vestea mortii lui Nae Ionescu in jurnalul Regelui Carol al II-lea: “Fapt important, azi dimineata a murit Nae Ionescu. Ca om imi pare rau, caci cu toate defectele lui a fost o personalitate interesanta si in zilele cand tinea la mine mi-a fost de mare folos. Insa pe zi ce trecea s-a stricat si defectele caracterului sau au iesit tot mai mult la iveala. Logician strans, dar cu o logica care-l ducea la ilogica, in loc de a fi un spirit constructiv devenise unul disecator, destructiv, avea in toata firea lui ceva machiavelic. Devenise foarte interesat, iar in ultimii ani de cand se legase de Garda de Fier, cu gandul tacut de a fi singurul ei conducator, devenise din ce in ce mai rau si mai dusmanos. Moartea lui aduce azi un mare serviciu tarii, caci era una din marile piedici la ralierea legionarilor. Moartea lui a fost subita, caci inima nu l-a mai tinut, suferea de multa vreme, avand leziuni de cord, incat pentru acei care erau la curent cu starea lui n-a fost nici o surpriza”.

“Ralierea” de care pomeneste regele in jurnal ar fi fost una in jurul sau a legionarilor internati in lagarele infiintate pentru ei in 1938. Trecuse si Nae Ionescu, dar si Mircea Eliade, prin cel de la Miercurea Ciuc. In 1930, anul in care Citește mai mult…