Arhiva

Posts Tagged ‘GRU’

Alianța ACUM-PSRM sau cum să fii sculă a intereselor străine

Alianța așa-zisei opoziții proeuropene, ACUM, cu batalionul putinist PSRM scoate în evidență un lucru de care prea puțină lume își dă seama:
 
Serviciile rusești au lichidat, prin trădătorul Roșca, cea mai solidă organizație românească și proeuropeană din Basarabia, PPCD-ul nostru iubitor de Hristos, ca să-și înjghebe, din elementele securiste de aici, inclusiv cele din fostul Front Popular, o structură politică controlată de ele și care să servească interesele Kremlinului.
 
Prin asta se explică și relația apropiată, rămasă una constantă până astăzi, dintre groparul Frontului și actualul sfetnic al lui Dodon, Roșca, și frații Năstase!
 
Prin asta se explică marginalizarea, eliminarea unioniștilor din Platforma DA, dar contopirea structurii în cauză cu gruparea condusă de agentul GRU, N. Chirtoacă (Partidul Forța Poporului), reprezentantul acesteia, antiromânul A. Sliusari, ajungând deputat și unul dintre actualii lideri ai Blocului ACUM.
 
Prin asta se explică și lipsa din discursul politic al Blocului ACUM a unei poziții tranșante, hotărâte pe marginea unei probleme fundamentale a RM, care nu are cum să fie ocolită de actorii politici responsabili de dincoace de Prut: prezența ilegală pe teritoriul nostru național a trupelor și munițiilor Federației Ruse, precum și provocarea, sprijinirea și întreținerea de către această țară a separatismului transnistrean!
 
Prin asta se explică, în cele din urmă, și lipsa cu desăvârșire din discursul politic al Blocului ACUM a unei alte chestiuni fundamentale a basarabenilor: cea privind identitatea noastră românească!
 
Cel ce evită în chip viclean să afirme deschis această identitate nu are cum să reprezinte năzuințele adevărate ale basarabenilor și devine, iremediabil, sculă a intereselor străine.

Cine „rupe voturi de la ACUM”

decembrie 29, 2018 Lasă un comentariu

Îngrijorat fiind de soarta segmentului electoral românesc de dincoace de Prut, mi-am exprimat, zilele acestea, convingerea mea în legătură cu alegerile din 24 februarie:

„Toate partidele și partiduțele unioniste sa formeze neîntârziat un singur bloc electoral!”, am scris pe Fb.

Iată ce îmi răspunde un domn care se prezintă Vasile Iaz:

„Ghimpu-1,8% la Prezidențiale; Vasile Costiuc-0,23%; Al-dra Can-0,17%; Maxim Braila-0,15% la ultimul scrutin din Chișinău. Iar pragul electoral pentru un bloc e de 8%. Pragul electoral nu-l vor trece, doar vor rupe voturi de la ACUM în favoarea Clicii PlahoȘorDodon!!! Asta ți-o dorești Dn Secăreanu și ne-o dorești și nouă ???”.

Când toți sunt împreună, crește și procentul!

Nu rupe nimeni voturi de la ACUM. Ei singuri și le-au rupt deja prin sfidarea și ofensarea alegătorilor cu sentimente profund romanești!

Pentru Maia si Năstase și pentru toți cei care stau în spatele lor, au demonstrat-o, mai convenabili electoral sunt agenții GRU decât românii basarabeni chinuiți!

ACUM, după ce am aflat cine este al 3-lea (!) pe lista electorală…

decembrie 28, 2018 Lasă un comentariu

După ce am aflat că antiromânul A. Sliusari, reprezentant al grupării condusă de agentul GRU, N. Chirtoacă, este al 3-lea (!) pe lista blocului ACUM, în vreme ce unioniștii au fost respinși de Maia și Năstase, constat că eu, frontistul, în această clipă, pur și simplu nu am cu cine vota la alegerile din 24 februarie!

Este imperios necesară constituirea imediată a unui singur bloc electoral unionist!

Cine va acționa altfel, va dovedi că lucrează împotriva idealului nostru de reîntregire românească!

Nu putem admite ca blocul românesc să lipsească cu desâvârșire în Parlamentul de la Chișinău!

27 decembrie 2018

„Maidanul” împotriva României își are sliusarii lui

august 12, 2018 Un comentariu

L-am auzit azi pe Sliusari revoltat, în numele PPDA-PAS-PLDM (care ar fi protestat și în fața Amasadei României la Chișinău), de cele petrecute în Piața Victoriei din București.

Pentru cei care nu cunosc, precizez că Sliusari Alexandru este vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!

După ce l-am ascultat pe Sliusari, dar și după ce am luat cunoștință de reacția pe FB a unui alt reprezentant marcant al PPDA (Stanislav Pavlovschi, fost judecător la CEDO din partea R. Moldova) pe marginea evenimentelor dramatice de aseară de la București („Cine spunea ca jandarmii romani s-au schimbat?”), reacție care se constituie într-o formulă mai veche a regimului bolșevic de ocupație de diabolizare a „jandarmului român” din perioada de administrare românească a Basarabiei (1918-1941) folosită metodic și perfid în scopul cultivării și alimentării urii față de România și față de valorile românești în rândul basrabenilor, m-am întărit în convingerea că „maidanul” românesc este în plină desfășurare!

„Maidanul”, ca să înțelegeți, este mai mult decât o diagnoză.

Acesta intră în stadiul de acutizare odată cu creșterea gradului de nesimțire a guvernanților!

De-o parte și de alta a Prutului!

Și, ca să înțelegeți până la capăt, „Maidanul” nu este administrat împotriva guvernanților, ci împotriva României!

Vladimir Socor și imPASul „frontului antioligarhic”

septembrie 23, 2016 Lasă un comentariu

Vladimir Socor a aterizat electoral la Chișinău cu misiunea creării neîntârziate a „frontului antioligarhic”.

„Este târziu, dar nu este prea târziu, fiindcă mai poate fi constituită o echipă de campanie electorală comună a Partidului Platforma DA, Partidului PAS şi nucleului sănătos din PLDM”, indică neobositul comisar.

Apar câteva nedumeriri în legătură cu misiunea și indicațiile domnului comisar:

  1. Cum să creezi un „front antioligarhic” din oligarhi? Toată lumea s-a dumirit: Partidul Platforma DA cu A. Năstase în frunte nu este o structură capabilă să combată oligarhia și nedreptatea comisă de aceasta, așa cum au așteptat zeci și sute de mii de basarabeni amăgiți și manipulați de presa din buzunarul țopilor, ci este propietatea (afacerea) acestora și se constituie într-o altă fațetă a oligarhiei din RM.
  2. Cum să creezi un „front antioligarhic” din structuri ale KGB-ului? N. Chirtoacă, unul dintre liderii Platformei DA, este cadru cu acte-n regulă ale structurilor secrete ale regimului sovietic de ocupație. Potrivit presei, acesta, în perioada 1977-1990, a fost angajat al GRU. El a făcut parte din cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983. Mai mult, potrivit Jurnal de Chișinău, Nicolae Chirtoacă a fost una dintre persoanele cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord calificat drept ”rușinos” de mai mulți politicieni și experți și care, practic, a recunoscut independența Transnistriei.

Prin exemplul N. Chirtoacă, Platforma DA, ca și PD-ul, ca și alte structuri politice oculte de la Chișinău, reprezintă grupuri de presiune, formate din elementele fostei elite de partid şi cadrele de ofiţeri KGB, care au degenerat astăzi în grupări oligarhice şi menţin controlul asupra unor sectoare întregi ale economiei naţionale. Totodată aceste grupări practică şantajul politic ca formă de presiune asupra unor factori de decizie, care din teama de a nu fi deconspiraţi ca foşti agenţi secreţi, execută cu docilitate indicaţiile lor, materializate deseori în trafic de influenţă şi protecţionism cu tendinţa acaparării întregii puteri în stat.

  1. Cum să creezi un „front antioligarhic” din „nucleul sănătos din PLDM” când PLDM, ca orice entitate politică a avut un singur nucleu, iar acel singur nucleu a fost „nesănătos” și se află acum la pușcărie? Toată lumea știe că orice lucru, orice organism, inclusiv politic, poate avea doar un singur nucleu, nu mai multe. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, noțiunea de nucleu este definită astfel: element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare.
  2. Cum să creezi un „front antioligarhic” cu Maia Sandu, care, în timpul guvernării comuniste a lui Voronin, a exercitat funcția de consilier al premierului Tarlev, încă o fațetă a oligarhiei basarabene?
  3. Cum să creezi un „front antioligarhic” când A. Năstase pur și simplu nu o iubește pe Maia Sandu?

Mai rău! Maia Sandu se simte profund jignită din această cauză, obiectând că A. Năstase ar avea o atitudine negativă faţă de femei, adică ar fi un misogin! Tocmai din acest motiv ea a respins ideea unificării cu Platforma DA răspunzând simplu de tot: PAS!

  1. Și, în cele din urmă, cum să creezi un „front antioligarhic” cu A. Năstase când acesta respinge pur și simplu femeile, este un misogin?

 

23 septembrie 2016

Ioan Talpes, Scrisoare Deschisa catre Victor Roncea: Totul este în defavoarea românilor şi aceasta cu acordul şi prin participarea celor care ar fi trebuit să fie „câinii lor de pază”

martie 22, 2012 Lasă un comentariu

Un document mai vechi, valabil si azi:

La nedumeririle unui mai tânăr prieten, scrisoare deschisă jurnalistului Victor Roncea

de IOAN TALPEŞ

M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :
– de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice?
– de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti?
– de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?

Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii.
Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare.
Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului.
Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea – şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”.
Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese.
Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului – asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob (la origine militian si sursa) – nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu.
O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare.
La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”.
Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90?
În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică.
Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii ’80 pentru subordonări sovietice.
Citește mai mult…

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , , , , , ,

Mărturiile unui fost ofiţer al serviciilor secrete sovietice în legătură cu operaţiunea de înlăturare a lui Ceauşescu

februarie 20, 2011 4 comentarii

 

nicolae ceausescu hands up 300x201 Mărturiile unui fost ofiţer al serviciilor secrete sovietice în legătură cu operaţiunea de înlăturare a lui Ceauşescu Presa rusă publică, în premieră, mărturiile unui ofiţer al serviciilor ruse care a participat la operaţiunea comună a CIA, KGB, GRU şi serviciile maghiare de înlăturare a dictatorului român.

În Budapesta, la direcţia de informaţii a trupelor sudice, Roman era cel mai tânăr ofiţer. Un locotenent major în poziţia de maior, nu e de glumă! „Ce carierist”, cârteau căpitanii bătrâni. Cu toate astea, nici ei nu putea nega faptul că nimeni nu cunoştea atât de bine limbile străine precum acest tânăr.

Roman vorbea foarte bine germana şi franceza, iar maghiara şi româna, ca şi rusa, de altfel, îi erau limbi materne. S-a născut şi a crescut în Transcarpatia, în oraşul Muncaci, iată de ce nici nu ştia cât sânge maghiar sau românesc îi curge prin vine. La petreceri, prietenii îl întrebau: ce naţionalitate are? Citându-l cu ironie pe Bismarck, locotenentul major spunea că „românii nu sunt o naţionalitate, ci o profesie”.

În acea perioadă, în  România, spre deosebire de Ungaria, nu existau trupe sovietice. Din această cauză un ofiţer al spionajului militar cu greu îşi putea exercita sarcina de monitorizare a programului nuclear românesc. Cele mai utile rămân vizitele în Transilvania şi întrevederile cu maghiarii români. La Timişoara, serviciile secrete sovietice dispuneau de o reţea largă de agenţi secreţi.

Citește mai mult…

Nu a fost nici revoluţie, nici lovitură de stat. A fost un atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO şi UDPCIA

februarie 20, 2011 Un comentariu

Ma adresez conducatorilor Uniunii Europene, ai Federatiei Ruse si ai Statelor Unite ale Americii, in calitate de cetatean roman ajuns la virsta la care nu mai am nimic de pierdut, hotarit, deci, sa spun faptelor pe nume si sa arat pe cei vinovati de caderea Romaniei la nivelul sub care nu se mai poate cobori. Pina in 1989 Romania era o tara care facea parte din lagarul comunist, condusa de un dictator, precum toate suratele din lagar, apreciata din consideratie sau ingrijorare, cu o populatie, in continua crestere, de peste 23 milioane oameni, hraniti la limita modestiei, exclusiv din resurse interne, fara vreo datorie externa. Astazi, „dupa 20 de ani, in Romania, industria este lichidata, agricultura – distrusa, invatamintul – la pamint, sistemul de sanatate in faliment, iar in ce priveste politica externa, Romania a disparut de pe harta diplomatica a lumii din cauza lipsei de initiative” , dupa cum spune istoricul academician Florin Constantiniu. Domnia sa si-a exprimat convingerea ca „singura solutie este inca o revolutie”, ceea ce ar trebui sa trezeasca constiintele puternicilor zilei, acestia fiind obligati sa ia masuri care sa inlature o astfel de posibilitate, stiind ca o revolta a celor obiditi, avind in vedere numarul si gradul de nemultumire (cutitul la os) ar declansa un razboi fratricid, din care ar cistiga numai dusmanii dintotdeauna ai Romaniei. Aceiasi care au provocat si asa zisa revolutie din ’89.

In luna mai 2005, la 60 de ani de la odiosul acord de la Yalta, presedintele Statelor Unite a afirmat ca „acordul de la Yalta a fost una din cele mai mari greseli ale istoriei” pentru ca „de dragul stabilitatii” marile puteri „au sacrificat libertatea natiunilor mici” din Europa Centrala si de Est, carora le-a fost impus comunismul. Nu au fost suficiente suferintele romanilor, timp de 45 de ani, de dominatie bolsevica, pentru ca atunci cind George Herbert Bush si Mihail Gorbaciov s’au inteles, tot de dragul stabilitatii (?), sa elibereze tarile satelit de sub tutela URSS, tot ei, intru bucuria dusmanilor Romaniei, au hotarit, la Malta, sa desfiinteze regimul Ceausescu. Este o datorie de onoare si o problema de constiinta pentru cei doi mari ai anului 1989, sa recunoasca, cel putin dupa ce vor lua cunostinta de cele ce urmeaza, ca in Romania nu a fost o revolutie, nu a fost o lovitura de stat, ci a fost un veritabil atac terorist efectuat de KGB, CIA, AVO ungar si UDP iugoslav, pe fondul unei revolte populare, provocata tot de agenturile straine. In decembrie 1989 Romania a fost invadata de trupe sovietice, de teroristi – romani si unguri antrenati pentru lupte de gherila in Ungaria, de agenti speciali (rusi, unguri si iugoslavi), toti in colaborare cu teroristii autohtoni, reactivati din cei care au fost studenti si aspiranti la Moscova (colegii agentului KGB, Ion Iliescu).

Acum, la 21 de ani de la singerosul atac terorist din dec.’89, victimele – tinta ale celor care au acaparat puterea, cer sa li se faca dreptate, sa fie recunoscut si raspindit in lume, adevarul, iar infaptuitorii atacului terorist, indivizi si state sa ia masuri de indreptare, morala si materiala. Fostul presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, cel care a initiat atacul terorist ce a distrus din temelii Romania si a provocat pierderea a peste 1500 de vieti omenesti, trebuie sa recunoasca public, ca masura de reformare a sistemului comunist, in numele careia a creat imense pagube umane si materiale in sud-estul Europei, a fost o regretabila eroare politica de talie mondiala. Daca e nevoie, ii putem reaminti ca, in nov.2001, la Conferinta Internationala privind tranzitia si consolidarea democratiei, Ion Iliescu l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov pentru „declansarea analizei critice de profunzime a sistemului comunist”. „Evolutiile perestroikai si glasnosti-ului au demonstrat ca sistemul politic al totalitarismului comunist nu este reformabil. Sensul profund si ultimul tel ramine Europa Unita. Pacat ca Ceausescu, aflat la o si mai mare profunzime, nu poate auzi confirmarea sustinerilor lui. Pentru Romania, recunoasterea utopiei este insuficienta consolare, motiv pentru care se impune un proces la Tribunalul International de la Haga care sa judece Revolutia (atacul terorist) din dec. ’89. Proces pe care il cer victimele atacului terorist precum si cei 62% din populatie care, miine, l-ar vota pe Ceausescu pe post de presedinte al tarii.

De ce atac terorist si nu revolutie:

Citește mai mult…

IPOTEZĂ CONTROVERSATĂ ÎN CAZUL ACCIDENTULUI AVIATIC DE LA SMOLENSK

aprilie 17, 2010 Lasă un comentariu

A  ZBURAT CU  BOEING-ul LUI CEAUŞESCU,  PE MIG-uri  ŞI PE UN  TUPOLEV  CA CEL CĂZUT  LA SMOLENSK

COMANDORUL NICOLAE CÂRLIGEANU,  SPECIALIST ÎN SECURITATEA AERONAUTICĂ:

                                             „Ancheta va ieşi cum vor anchetatorii”

 

Scris de Madalin Necsutu

Prăbuşirea aeronavei prezidenţiale poloneze, la finele săptămânii trecute, tragedie care s-a soldat cu 96 de morţi de la cel mai înalt nivel al ierarhiei statului polonez, la o distanţă de 70 de ani de evenimentele de la Katyn, a trezit un real interes la nivel mondial pentru aflarea cauzelor acestui accident. Multe ziare şi televiziuni din întreaga lume au prezentat diverse păreri, ipoteze şi scenarii legate de producerea accidentului. Ziarul „Curentul“ l-a contactat pe comandorul Nicolae Cârligeanu, până în urmă cu câţiva ani specialist în securitatea zborurilor la divizia militară 70 de la Aeroportul Otopeni . Domnia sa ne-a declarat că există o serie de elemente contradictorii care nu sunt conforme cu cele prezentate mass-mediei internaţionale. Câteva dintre acestea ar putea fi legate de limbajul special universal dintre piloţi şi turnurile de control, care nu necesită neapărat cunoaşterea limbii engleze.
De asemenea, distanţa dintre locul producerii accidentului şi pista aerodromului de la Smolensk este suspect de mare, chiar şi în condiţii de vizibilitate redusă din cauza factorilor meteorologici. Comandorul Cårligeanu ne-a mai spus că la fel de incertă este şi explicaţia dată de autorităţi vizavi de raza de circa 2 kilometri pe care au fost împrăştiate resturile avionului, în condiţiile în care s-a afirmat că au fost trei-patru încercări de aterizare. Acest lucru ar fi presupus un consum mare de cherosen, iar din puterea exploziei rezultă că avionul avea în rezervoare destul de mult combustibil, factorul determinant al exploziei. Mai trebuie luate în calcul şi variantele unor bruiaje din satelit ale aparaturii de la bordul unor astfel de avioane, precum şi sistemele de apărare antiaeriană amplasate lângă un astfel de aeroport militar. Vă prezentăm în continuare discuţia avută de ziarul „Curentul“ cu specialistul român în securitatea zborurilor civile şi militare, domnul comandor Nicolae Carligeanu.

Domnule comandor, ce ne puteţi spune despre concluziile preliminare trase vizavi de accidentul aviatic de la Smolensk, care a condus la moartea delegaţiei poloneze? Stau în picioare afirmaţiile autorităţilor ruse?

Ele stau în picioare până se definitivează ancheta, noi nu putem face decât nişte supoziţii, dar ele trebuie să fie cât de cât pertinente în funcţie de context, pentru că acest lucru este cel mai interesant. În primul rând, cine ar putea să intre aici: factorii umani şi cei tehnici. Haideţi să luăm întâi piloţii, care sunt cei mai importanţi, pentru că se spune că ei îşi iau în mâini soarta echipajului şi a pasagerilor. Vorbind de echipaj, trebuie să ţinem cont că este o aeronavă prezidenţială, deci nu este vorba de orice aeronavă. Vârsta piloţilor nu are nicio relevanţa, iar criteriu principal este cel calitativ, deci se face numai pe baza numărului orelor de zbor. De obicei, piloţii unor astfel de aeronave sunt foarte buni pentru că nimeni nu merge pe mâna unora mai puţin experimentaţi. Noi să nu uităm că piloţii de luptă sunt toţi tineri şi sunt cei mai buni piloţi, în special cei militari. Vârsta cea mai bună este cuprinsă între 25 şi 35 de ani. Nu putea fi unul de, să zicem, 50 de ani, cum se obişnuieşte în cursele civile TAROM, spre exemplu. Revenind, pilotul când pleacă în misiune îşi face o pregătire prealabilă foarte bună. El ştie de unde pleacă, cu coordonate cu tot, pe ce aerodrom vrea să ajungă, care este aerodromul de rezervă, condiţiile meteo şi staţiile de radiorelee sau pentru dirijare. Din punctul ăsta de vedere, nu pot exista semne de întrebare. Atunci nu rămâne decât partea tehnică. Să nu omitem, totuşi, că acele condiţii tehnice au favorizat accidentul. Dacă era un timp bun, se putea uita pe parbriz şi ar fi putut să vadă că nu este în zona respectivă. Putea să vadă „ochimetric“ că este departe de pistă, că nu este pe ax şi că nu are înălţimea optimă şi aşa mai departe. Viteza respectivă este una de aterizare, orice avion de genul acela aterizează cu o viteză în jur de 320 de kilometri la oră, poate chiar spre 360. Înălţimea unde se presupune că ar fi trebuit să aterizeze este de 8 metri, deci cât înălţimea pragului de aterizare. Lateralul de 150 de metri este un mare semn de întrebare. Să nu uităm ca aerodromurile militare, dar şi cele civile au şi pistă naturală alături.

Deci în caz că nu reuşesc o aterizare normală, ar putea intra pe iarbă să zicem.

Sigur că da. Au fost atâtea cazuri când avioanele au aterizat fără tren de aterizare. S-au mai întâmplat accidente, dar nu din aceastea catastrofale. Aerodromul militar are două staţii de relee, una de apropiere şi una de depărtare în capul pistei. Aceste două staţii dau pilotului atât axul pistei, cât şi înălţimea pentru o aterizare corectă.

Fostul comandant al Regimentului nr. 36 al forţelor aeriene militare ale Poloniei, Tomasz Pietrzak, a declarat că accidentul nu avea cum să se producă decåt din cauza unor deficienţe de dialog între turn şi aeronavă şi că piloţii niciodată nu fac mai mult de două încercări de aterizare, nu 3-4, cum a scris presa rusă şi cea poloneză. El consideră că accidentul s-a produs la prima încercare de aterizare. Sunteţi de aceeaşi părere?

De regulă, în astfel de cazuri, nu se fac decât două  situaţii de ratare. Cu cât se fac mai multe încercări de aterizare, cu atât pierzi mai mult combustibil. Se pierde astfel şansa de a se putea duce pe aeroportul de rezervă. De exemplu, eu din turn pot să te învârt de 4-5 ori, dar e precis că tu îţi vei consuma combustibilul, fiind nevoit apoi să aterizezi tot aici. Nu mai poţi apoi să te duci în altă parte. Acesta iarăşi este un semn de întrebare referitor la ceea ce afirmă ei (autorităţile ruse – n.r.).

Dar oamenii din turn trebuie să vorbească într-un limbaj universal, în limba engleză, pentru că altfel nu ar avea ce căuta acolo.

Sigur că da. Asta trebuie să facă toţi navigatorii pentru ca dirijarea să fie bună. Navigatorii ştiu, în limbaj internaţional, toate comenzile. Este un limbaj specific între navigator şi pilot. Este un dicţionar special şi este un limbaj strict. Aici se dau nişte coordonate foarte clare: o înălţime clară, un raion de zbor, un traseu. Informaţiile acestea sunt date de turn, nu în funcţie de cele ale piloţilor pe care le aud de la bord.

Dumneavoastră, atunci când aţi zburat, aţi avut probleme vreodată cu turnul de control?

Eu sunt specialist pe MIG-urile 21 şi am zburat pe astfel de avioane, pe Tupolev sau Boeing, inclusiv cu Tu-144. Ce pot să vă spun este că nu ştiu dacă avionul are neapărat vreo problemă. Eu sunt specialist în avioanele acestea cu tehnică rusească, care pot să vă spun că este bună. Poate este puţin depăşită. Aş vrea să vă spun că modernizarea avioanelor se face în funcţie de constructor. Regula de bază în aviaţie este că numai firma-mamă este cea care poate să facă orice modificare la produsul ei. Dacă umblă altă firmă la el (avionul – n.r.), firma-mamă ţi-l scoate până şi din evidenţele sale. De exemplu, acum, firma avionului prăbuşit va da nişte specialişti care vor investiga această problemă, dar pot să direcţioneze ancheta într-o parte sau în alta. Ei ştiu cel mai bine avionul în cauză, absolut toate secretele, indiferent de ce model este.

Cu alte cuvinte, o astfel de anchetă poate fi dirijată în funcţie de cum vor specialiştii?

Da. Adică depinde foarte mult de specialiştii de la fabrica-mamă a ruşilor şi de cei polonezi. Ceilalţi vor fi observatori. Eu am lucrat în ultimii ani la Aeroportul Otopeni în cadrul unei divizii de aviaţie privind securitatea zborului, şi am participat la mai multe anchete ale unor accidente şi ştiu cam cum se desfăşoară o anchetă şi ce concluzii se pot trage. Important este să se găsească o cauză tehnică ca să nu se repete accidentul. Aici, nimeni nu se joacă cu chestia asta, dar e posibil să nu găseşti ceva tehnic, şi doar să presupui. Aşa cum este şi cazul acesta acum. Într-o împrăştiere pe o rază de 2 kilometri, deci cu o explozie din aceasta fantastică, din care nu a rămas mai nimic intact, este foarte greu să reconstitui ceva.

Acest lucru presupune că avionul a avut mult combustibil şi explozia a fost una puternică?

Da. Dacă nu avea mult cherosen, explozia nu ar mai fi fost atât de puternică.

Se poate spune că acest lucru poate ţine în picioare varianta care spune că avionul nu a făcut prea multe încercări de aterizare?

Da. Şi la fel şi această variantă care spune că distanţa dintre primul avion care a aterizat (cel al jurnaliştilor – n.r.) şi acesta care s-a prabuşit este de 10 minute. Şi acest interval de timp spune foarte multe. Noi nu vom afla multe lucruri din această anchetă.

Cât poate dura o astfel de anchetă? Este un timp prestabilit?

Ea poate să dureze şi câteva luni. Prima dată se va da o concluzie care nu va fi definitivă, care va avea la rândul ei câteva concluzii adiacente, pentru ca în final să se dea o soluţie, dar acest lucru poate dura şi câţiva ani. Deocamdată, ei sunt la stadiul căutării oricăror urme. Vă daţi seama că, la o astfel de deflagraţie puternică, piesele pot fi aruncate pe distanţe mari. Trebuie făcută şi o analiză a materialului pentru a se vedea dacă este provocat de o explozie, dacă e din cauza unei bombe (la bord – n.r.) sau dacă este din cauza unei rachete.

Curentul, Bucureşti

www.roncea.ro