Arhiva

Posts Tagged ‘guvernare’

Ia-te de piept cu Plahotniuc guvernând cu el, dar nu merge la braț cu Dodon!

aprilie 24, 2019 Lasă un comentariu

Inimosul bălțean Pavel Dumbraveanu îmi scrie într-un comentariu că el ar înclina să creadă că cei de la ACUM ar fi bine să negocieze cu PD, nu cu socialiștii lui Dodon. „Doar ca Plahatniucu e la mijloc. Si atunci, ce e de facut? Or postarile multora, inclusiv ale tale, ne fac sa credem ca ACUM-istii sunt pe o cale nedemna”, spune el.

Tocmai din acest considerent, corect ar fi ca ACUM să încerce a negocia cu PD, adică cu Plahotniuc.

Dovedește lumii că poți sa-l invingi pe concurentul tau de bază fără a merge braț la braț cu oamenii lui Putin.

Coboară de pe baricade și apucă-te de piept cu Plahotniuc la masa de negocieri, eventual, la masa de guvernare!

Dovedește că esti mai bun ca el guvernând cu el!

Asta este singura cale politică posibilă în acest moment!

PRĂPASTIA ÎN CARE AU CĂZUT ”PUTERNICII ZILEI” DE LA CHIȘINĂU

februarie 5, 2015 Lasă un comentariu

filat-lupu-mandria-de-sine

Cea mai mare greșală pe care o comit ”negociatorii” politici ”proeuropeni” de la Chișinău este SFIDAREA, deschisă, a OAMENILOR care i-au ales!

Credeam, la un moment, că ”impasul politic” de peste două luni ar fi o urmare a lipsei de experiență și a ”stângăciilor” inerente unei coabitări politice în condițiile ”guvernării de coaliție”.

Credeam, de asemenea, că toate patimile, impulsurile șau înverșunările trădate, în această perioadă, de exponenții celor trei partide ”reformatoare” și ”democratice”, pentru care, recunosc, am îndemnat lumea să voteze la scrutinul din 30 noiembrie, sunt doar niște slăbiciuni, abateri, metehne, scăpări sau rătăciri de moment.

Nu a fost să fie!

Mi-am dat seama că lucrurile sunt mult mai grave!

Am înțeles că ”greșala” ”proeuropenilor” declarați de la Chișinău este un fel de a fi al lor!

Este condiția dominantă în care ei pur și simplu ființează sau supravietuiesc!

Am realizat că ”aflarea în păcat” este o normă imposibil de schimbat a existenței lor!

M-am convins că MINCIUNA este regula de bază în relația lor cu tot și cu toți care-i înconjoară: fie că este vorba de alegătorul nostru ”bleg” și ”credul”, fie că este vorba de „doamna necesară”, cel mai ”proeminent politician european”, cea mai ”puternică femeie din lume” și „personalitatea anului 2014”, Angela Merkel!

Tristețea cea mai apăsătoare, însă, în aceste clipe, izvorăște și vine în sufletele noastre din DISPREȚUL ”puternicilor zilei” de la Chișinău față de ȚARĂ și față de OAMENII ei!

Este lipsa de FRICĂ a lor față de NIMENI și de NIMIC!

Este lipsa SMERENIEI!

Este păcatul capital al MÂNDRIEI DE SINE, de care suferim cu toții atunci când uităm de DUMNEZEU!

După cuvântul Sfintei Scripturi, MÂNDRIA este ”prețuirea de sine peste măsură şi atitudinea de superioritate sau de dispreț faţă de ceilalţi oameni”.

«Patima mândriei, spune Sfântul Casian Romanul, întunecă întreg sufletul şi-l prăbuşeşte în cea mai adâncă prăpastie”.

 

Ștefan Secăreanu

5 februarie 2015

INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

iunie 28, 2012 2 comentarii

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.

 

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?
Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

 

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (IX).Tractatul de la Berlin şi transformarea României în teritoriu colonizabil

aprilie 22, 2012 Lasă un comentariu

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic. Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi; nimeni nu întreabă pe ce cale a fost cu putinţă ca asemenea oameni să iasă la suprafaţă, nimeni nu-şi dă seama cum această populaţie flotantă a României, fără legături cu pămîntul şi cu neamul ţării, fără identitate de interese cu clasele productive şi pozitive ale ei, a putut să devină elementul domnitor în România.

Am văzut cu înlesnire ce unitate e în caracterul civilizaţiei noastre de azi, cum ca consistă curat în păzirea formelor esterioare ale culturii apusene, lipsită de orice cuprins real. S-ar putea zice că aluatul din care se frămîntă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără avere, ştiinţă de carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului din cari mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile create în ramurile administraţiei publice prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizaţiei străine, le-au dat existenţă şi teren de înmulţire; aluatul e o populaţie flotantă a cărei patrie întîmplătoare e România şi care, repetînd fraze cosmopolite din gazete străine, susţine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clişeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale şi umanitare, acest bagaj al literaţilor lucrativi de mîna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sînt cultură naţională sau civilizaţie adevărată. N-are cineva într-adevăr decît să deschiză o teză de licenţă, s-asculte prelecţiuni la universităţi – esceptăm pe cele de matematică – să citească ziare şi broşuri, să citească proiecte şi paraproiecte de legi din Cameră, s-asculte discuţii în Adunări şi se va convinge că o numeroasă, foarte numeroasă clasă de oameni, nu-şi întrebuinţează mintea la nimic alta decît la reproducerea de vorbe din cărţi străine, că propria muncă intelectuală se reduce la nimic.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: Guvernul cari ni trebuie

februarie 20, 2011 Lasă un comentariu

 

Observăm că unirea între grupurile opoziţiei nu-i face multă plăcere ,,Românului”. Onorabilii confraţi găsesc că deosebirile între sinceri-liberali şi sincer-conservatori sunt atât de mari încât nu e cu putinţă a se stabili o programă comună, că grupurile sunt una numai în negaţiune, pentru a forma un partid obstrucţionist ş.a.m.d. Când lipseşte ideea răsare numaidecât un cuvânt nou care nu prea are înţeles, dar care ţine locul ideii. ,,Obstrucţionişti” e bine şi felicităm pe confraţi pentru îmbogăţirea dicţionarului de porecle. Trăim în ţara poreclelor, ne-am deprins cu toate, încât, precum am suportat titlul de reacţionari, fără a o fi, credem că putem suporta fără pagubă şi pe acesta. Unde-a mers mia, meargă şi suta.
Din nou ni se spune bunăoară că dorim întoarcerea stării de lucruri înainte de 1700, că ,,vorbim cu deliciu de un Domn român de sânge, înconjurat de-o aristocraţie istorică, ba ,,Românul” are chiar aerul de-a ne face o imputare din aceasta. Să ne-nţelegem: nu dorim nici una, nici alta.
Dar de ce n-am aminti cu iubire trecutul? Fără îndoială vechii Domni cari şi-a întins armele până-n Dunăre şi Nistru, ei, ,,scut creştinătăţii” precum îi numea biserica şi evul mediu, n-au existat pentru a face ruşine generaţiei actuale, şi acea aristocraţie, cu independenţa ei de caracter, cu curajul ei, ale cărei privilegii consistau în datorii cătră ţară mai grele decum alţii aveau a le purta, asemenea n-ar fi vro pagubă dac’ar exista şi astăzi. Dar de la părerea de rău după veacuri trecute de neatârnare până la dorinţa nerealizabilă de-a restabili trecutul e o mare deosebire. Daca ne place uneori a cita pe unii din Domnii cei vechi nu zicem cu asta că vremea lor se mai poate întoarce.
Nu. Precum lumina unor stele ce s-au stins de mult călătoreşte încă în univers, încât raza ajunge ochiul nostru într-un timp în care steaua ce au revărsat-o nu mai există, astfel din zarea trecutului mai ajunge o rază de glorie până la noi, pe când cauza acestei străluciri, tăria sufletească, credinţa, abnegaţiunea nu mai sunt. Degeaba pitici moderni ar îmbrăca zalele lor mâncate de rugină, daca nu pot umplea sufletele cu smerirea şi credinţa celor vechi.
Ci nu de ei poate fi vorba când discutăm ceea ce se petrece în zilele noastre; nu virtuţile lor de eroi şi de sfinţi pot fi măsura virtuţilor confiscate ale ilustraţiunilor actuale. Nu abnegaţiunea, onestitatea vulgară, care e dator s-o aibă orice om de rând, nu eroismul, sentimentul celei mai simple datorii, iată ceea ce căutăm în zădar la adversarii politici. Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste şi sobre, iată ţinta la care se mărgineşte oricine din noi.
Citește mai mult…