Arhiva

Posts Tagged ‘I. Dodon’

Apără-mă, Doamne, de „dragostea” SPUTNIK-ului!

martie 27, 2020 Un comentariu
Îi rog pe cei hiperinsistenți să nu difuzeze și să nu-mi mai plaseze pe pagina mea de Fb materiale ale SPUTNIK MD (Flux md) care ar avea menirea să apere Biserica Ortodoxă Română de atacurile șlehtei neomarxiste!
 
Orice gest de acest fel venit din partea rețelei mediatice SPUTNIK nu este unul de sprijin sau apărare a Bisericii Ortodoxe Române și credicioșilor ei, ci de extindere a neokaghebismului dughinist asupra României prin intermediul acestui sistem diabolic de expansiune a Kremlinului.
 
Marea „dragoste” de azi a Sputnikului lui Putin pentru valorile românești este una cu „dragostea” manifestată de Kremlin față de România în 1940 și 1944, când, sub pretextul „eliberării”, a zmuls din trupul ei Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța.
 
Iar „omuleii verzi” ai Rusiei care acționează prin intermediul rețelei SPUTNIK (inclusiv brigada de dughinei de la Chișinău în frunte cu agentul rus I. Roșca, prietenul și susținătorul actualului președinte antiromân de la Chișinău, I. Dodon) seamănă exact cu cei 100 de „medici”/ofițeri ruși aterizați zilele acestea pe trupul suferind al Italiei cu scopul combaterii coronavirusului, „omuleții verzi” ai lui Putin ajunși să „elibereze”, după Crimeea, și Peninsula Italică!
 
Niciodată Rusia nu a apărat România și Biserica Ortodoxă Română!
 
Din contră, Rusia ne-a ținut sub ocupație și ne-a împușcat preoții!
 
În acest sens, mult prea grăitoare sunt cuvintele mărturisitoarei Aspazia Oţel Petrescu, reprezentantă exemplară a rezistenței anticomuniste din România:
 
„Biserica Ortodoxă este universală, iar sub această cupolă vin atâtea neamuri, cu specificul lor. Faptul că sunt ortodoxă nu exclude faptul că sunt româncă, dimpotrivă, în cazul poporului meu, subliniază și mai mult acest lucru, pentru că așa s-a născut: creștin. Fac parte dintr-un popor care, atunci când s-a zămislit, a făcut-o sub bolta ortodoxiei. Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă”.
Apără-mă, Doamne, de „dragostea” SPUTNIK-ului!
 
 

Secretarul de stat Nicolae Eșanu și-a dat demisia!

Astăzi, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, și-a dat demisia: într-un mesaj privat mi-a scris că refuză să-mi mai fie „prieten pe Facebook”!
 
„Dle Secareanu am citit postarea referitoare la dna Merkel si am ramas consternat caci consider ca este josnic sa faci speculatii cu privire la sanatate unei persoane, fie ea si publica. Va rog sa stergeti acea postare. In caz contrar o sa trebuiasca sa va exclud din lista de prieteni pe Facebook. Cu respect, Nicolae Esanu”, îmi scrie acesta supărat.
 
Precizez că eu m-am îngrijorat tare în clipa în care am aflat de pe agențiile de știri despre „tremuratul” repetat al doamnei Anghela Merkel și am scris următoarea postare pe Fb:
 
„Cancelarul de la Berlin Angela Merkel a suferit o nouă criză de tremurat, a doua în ultimele zece zile. Dumnezeu nu bate cu bățul! Germania ne-a spintecat trupul Patriei noastre România în 1939 împreună cu Rusia lui Stalin, noi basarabenii rămânând înstrăinați de Țară până azi. Astăzi ne sare din nou la beregată împreună cu Rusia lui Putin! Nimeni nu va rămâne nepedepsit pentru crimele săvârșite!”.
 
Nu am stat mult pe gânduri și i-am scris domnului secretar de stat că are libertatea sa ma excludă daca Onoarea dânsului îi este compromisă de prezența unui „prieten” ca mine în scumpa lui listă de pe Fb.
 
I-am mai răspuns subitului îndrăgostit de nemțoaica cancelarănu mă interesează absolut deloc ce crede el și ce crede Anghela Merkel despre ceea ce gândesc eu. Pentru mine contează ceea ce crede și gândește Dumnezeu despre faptele mele!
 
Noi, basarabenii, nu avem de unde a o cunoaște pe Anghela Merchel ca pe „o persoană”, cum scrie N. Eșanu.
 
Noi, ca și toți românii, o cunoaștem pe Anghela Merkel în calitatea ei de Cancelar al Germaniei!
 
Iar „criza de tremurat”, despre care știe toată lumea, nu este a persoanei, ci a cancelarului Anghela Merchel!
 
Să mă ierte Dumnezeu: eu când o văd pe Merchel tremurând, văd toată Germania tremurând!
 
Iar pentru mine, românul, o Germanie tremurândă este o Germanie care ne-a trădat de atâtea ori în fața Rusiei hrăpărețe pe parcursul istoriei noastre zbuciumate!
 
Iar problema domnului secretar de stat N. Eșanu nu este „tremuratul doamnei Merchel”, ci tremuratul dânsului de fiecare dată când la Chișinău se instalează o nouă putere! Nu contează culoarea acestei puteri!
 
Un profitor și pupincurist ca dânsul a știut să se mențină în fotoliul puterii în toate regimurile laolaltă!
 
A fost cu Voronin, a fost cu Filat, a fost cu Plahotniuc! Fățarnic și servil cum e, a știut să justifice, ca jurist, toate abuzurile și ilegalitățile fiecăruia dintre cei trei!
 
Ca să intre sub pielea noului vechiului regim Kozak reprezentat de Guvernul Dodon-Maia-Năstase, slugarnicul și fricosul funcționăraș are nevoie urgentă să nu fie suspectat carecumva de legături cu oponenții cei mai vocali și mai „extremiști” ai acestui regim!
Pentru asta trebuie să scape bineînțeles de numele meu din lista lui de „prieteni pe Fb”.
 
Pentru asta, bineînțeles, l-o pălit, ziua în amiaza mare, jălea de Anghela Merchel!
 
Mărturisesc aici că eram „prieten pe Fb”, cum se spune acum, cu foarte mulți dintre foștii mei colegi din Parlament (indiferent de culoarea politică), tot felul de „persoane publice”. Printre ei se aflau și D. Diacov, și P. Filip, și V. Stepaniuc chiar cu care ne și bătusem când eram deputați.
 
Cum s-au văzut însă instalați în posturi, mai ales pe timpul lui Plahotniuc, au dispărut din listă!
 
Nu trebuia pur și simplu să le mai fiu „prieten pe Fb”!
 
Pentru că le este frică de frontistul din mine care rămâne neclintit pe pozițiile sale în orice regim politic!
 
Sunt conștient de un singur lucru:
Trăim prost și avem atâtea nevoi nu din cauza unui regim sau altul, ci din cauza curvelor politice și profitorilor de-alde N. Eșanu care trăiesc și slujesc orice regim indiferent de culoarea și cruzimea lui.