Arhiva

Posts Tagged ‘interes românesc’

Un candidat fără caracter!

octombrie 8, 2019 Lasă un comentariu
Îmi vine, sponsorizat, pe Fb o reclamă electorală: „Vlad Țurcanu, un primar cu caracter!”.
 
Unul care împrăștie, dar nu adună, votul unioniștilor basarabeni făcând astfel jocul partidei rusești, care așteaptă de atâta amar de vreme să pună mâna pe Primăria capitalei, nicidecum nu poate fi om „cu caracter”!
 
Este omul laș căruia nu-i pasă de interesul nostru românesc!
 
Un român „cu caracter”, în situația asta de rahat în care a fost adusă Basarabia, ar încerca, în cele zece zile câte au rămas până la alegeri, să facă barem un pas „cu caracter” spre identificarea și rămânerea în cursă a unui singur candidat unionist!
 
Altfel, e bătaie de joc față de basarabeni și față de tot idealul nostru de reîntregire națională!
 
A fi „cu caracter” înseamnă a fi un bun român în primul rând!
 
Iar un bun român, în orice circumstanțe, pune în față interesul suprem românesc, și nicidecum imaginea lui „cu caracter”!
 
Toți candidații unioniști „cu caracter”, dacă sunt „cu caracter”, ar trebui să se adune în aceste zece zile câte au rămas pentru a hotărî cine rămâne în cursă astfel încât votul unionist să fie unul strâns unit la alegerile locale din 20 octombrie!
 
Dacă nu faceți acest gest patriotic, în niciun caz nu puteți fi bărbați „cu caracter”!
 
Veți rămâne în istoria noastră niște jalnici trădători ai intereselor românești!
 
 
 

Alianța Kozak este expresia clară a actului de trădare a interesului nostru românesc de către Maia și Năstase

Silvia Ghinculov, o veche prietenă pe Fb, îmi scrie în urma atitudinii mele critice exprimată față de Guvernul Kozak în frunte cu Maia Sandu:
 
„Domnul SECAREANU, dacă treceati că deputat în parlament aveați altă viziune despre Guvernul MAIA Sandu?”.
 
Îmi pare rău că gândiți astfel despre mine, stimată Doamnă!
 
Niciodată nu am ajuns să fiu deputat din interese meschine, dar mai ales să trădez interesul nostru românesc!
 
În 1994, am fost printre cei 9 deputați ai Frontului Popular.
 
După o lună de zile de la validarea mandatului de deputat, mi-am depus mandatul!
 
Iar după ce mi-am depus mandatul de deputat, am fost dat afară și de la Radio Moldova, unde lucram de 11 ani.
 
Iar după câteva luni, mi s-a deschis și dosar penal pentru publicarea în ziarul ȚARA a unor dezvăluiri despre mafia agrariană și președintele Snegur de atunci.
 
Veniseră agrarienii la putere, care procedau exact așa cum procedează ACUM Alianța Kozak din care, din păcate, face parte și Maia Sandu: se răzbună pe oponentul lor de moarte!
 
Anume din acest considerent, că a acceptat varianta cea mai periculoasă de guvernare, cu Dodon la braț, nu pot s-o sustin pe Maia, inclusiv sau în primul rand dacă as fi avut mandatul de deputat, cum spuneți!
 
Urmările acestei cârdășii dintre ACUM și partida rusească le vom resimți ceva mai târziu și vor fi cu mult mai periculoase pentru interesul românesc din Basarabia decât urmările oricărui regim mafiot de la noi, inclusiv cel al lui Plahotniuc!
 
Alianța Kozak este expresia clară a actului de trădare a interesului nostru românesc pe care l-au comis Maia și Năstase șți toți cei care i-au urmat!