Dumitru Diacov „știe precis” despre „ideea lichidarii unui coleg de partid”

Dumitru Diacov îmi dă, chiar acum, următoarea replică pe marginea răspunsului meu de azi la replica lui de ieri pe Fb:

„Stefane, eu te inteleg: ai consumat o importanta perioada a vietii pentru nimic. Te gandeai ca luptati pentru binele patriei, numai ca sefu nu v-a informat pentru care anume patrie laptati. Sper ca si tu ai fost unul din cei ratacici…Tu stii ca eu am multi prieteni la Bucuresti. Unii din ei imi spuneau cum Talpes ii aducea lui Rosca dolari cu sacul. Si voi nici odata nu ati intrebat de unde vin acesti dolari…Eu stiu precis ca si tu ai fost la curent cu ideea lichidarii unui coleg de partid care era anuntat disparut…Eu niciodata nu am avut nici un fel de relatii cu KGB, insa multi din activistii fostului Front popular si astazi mucesc sirguincios pentru cosolidarea stangii radicale in Republica Moldova. Poti sa spui orice, Stefane, dar eu personal, am facut mult mai mult, decit tot frontul vostru popular, pentru imbunatatirea relatiilor moldo-romane. Si pentru mine aceasta constatare este cu mult mai importanta, decat toate insinuarile voastre!”

Domnule Dumitru Diacov, „dolari cu sacul”?

Am spus eu în răspunsul pe care ți l-am dat azi, și cred că am avut dreptate, că doar dumneata și tot KGB-ul știa cum a profitat Roșca de banii statului român!

Cât privește „lichidarea unui coleg de partid” despre care eu aș fi știut, fapt despre care dumneata „știi precis”, pot spune atât: doar un provocator instruit poate scrie așa ceva! Iar un asemenea provocator poate fi doar unul care a făcut școala KGB, la Minsk sau în alte centre de pregătire din fosta URSS.

Întrebarea pe care mi-o pun acum, după ce am citit „provocarea” dumitale, este asta:

De ce dumneata, care ai deținut funcția de deputat și pe cea de președinte al Parlamentului, „știind precis” despre o asemenea crimă – „lichidarea unui coleg de partid” – nu ai sesizat organele de anchetă ale statului?

De ce nu ai mers să depui declarații în fața procurorilor care anchetau cazul dispariției unui coleg de-al nostru?

Așa procedează un om responsabil cu funcții responsabile în stat!

Doar un provocator cu școală la KGB umblă cu insinuări de acest fel pe marginea unui caz tragic care a avut loc atâția ani în urmă.

Mai spui că sunt un „rătăcit” și că mi-am  „consumat o importanta perioada a vietii pentru nimic” luptând „pentru binele Patriei” alături de unul ca Roșca.

Au greșit amarnic cei care l-au propulsat pe Roșca în fruntea PPCD-ului, adică KGB-ul, atunci când s-au gândit că această scursură va fi identificată cu formațiunea noastră politică.

Zecile și sutele de mii de membri și simpatizanți ai Frontului Popular din Moldova, ai PPCD-ului se identifică cu IDEEA ȘI IDENTITATEA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ pe care le-a promovat și pentru care a luptat frumoasa și viguroasa noastră echipă politică, dar nicidecum cu numele trădătorului Roșca!

Iată de ce eu sunt bucuros că mi-am „consumat”, îmi „consum” și îmi voi „consuma” viața toată, alături de frații mei din PPCD, pentru apărarea IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI A BASARABIEI și readucerea ei la sânul Patriei noastre România!

Numai unul care își ascunde identitatea românească, așa cum o faci dumneata, domnule Dumitru Diacov, își consumă viața în zadar.

Ioan Talpes, Scrisoare Deschisa catre Victor Roncea: Totul este în defavoarea românilor şi aceasta cu acordul şi prin participarea celor care ar fi trebuit să fie „câinii lor de pază”

Un document mai vechi, valabil si azi:

La nedumeririle unui mai tânăr prieten, scrisoare deschisă jurnalistului Victor Roncea

de IOAN TALPEŞ

M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :
– de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice?
– de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti?
– de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?

Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii.
Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare.
Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului.
Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea – şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”.
Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese.
Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului – asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob (la origine militian si sursa) – nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu.
O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare.
La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”.
Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90?
În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică.
Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii ’80 pentru subordonări sovietice.