Arhiva

Posts Tagged ‘Ion Antonescu’

Ionuț ȚENE – Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga, legionarii sau NKVD?

decembrie 14, 2019 Lasă un comentariu

 

Nu voi intra în amănuntele cronicii  asasinării marelui istoric Nicolae Iorga. S-au făcut filme artistice, câteva documentare şi s-au scris zeci de cărţi şi tone de articole de revistă pe această temă. Toate acestea au aruncat, circa 70 de ani, multe minciuni, idiosincrazii ideologice comuniste şi nu numai, pe seama asasinării marelui cărturar.

În noiembrie 1940, România se afla pe terenul confruntării între serviciile de informaţii germane şi sovietice în vederea pregătirii şi pornirii războiului dintre Hitler şi Stalin.

În special Rusia sovietică nu avea niciun interes de stabilitate în ţara noastră şi, aşa cum prevedeau planurile generalului sovietic Suvorov, România urma să fie atacată de URSS în toamna lui 1941, ca stat aliat Germaniei şi pentru a fi anihilate câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei, exploatate în beneficiul Wehrmachtului.

Cel mai bun pretext pentru Stalin, că România era instabilă politic şi trebuia ocupată ori împărţită teritorial cu Germania, aşa cum s-a procedat în 1939 cu Polonia, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Să nu se uite faptul că, în noiembrie 1940, când Iorga a fost asasinat, Hitler şi Stalin erau buni colaboratori, iar comerţul ruso-german cunoştea o înflorire fără precedent.

Nicolae Iorga este luat de acasă din vila sa de la Sinaia, de lângă soţie, de o echipă din poliţia legionară, condusă de Traian Boeru. Nicolae Iorga nu era iubit de legionari, deoarece a fost unealta lui Armand Călinescu în asasinarea prin sugrumare a lui C. Z. Codreanu, în urma unei scrisori în care îl acuza pe acesta de „necinste sufletească” şi regimul carlist s-a folosit de un proces de ultraj, pentru că Iorga era demnitar, şi l-au închis pe Căpitan.

Mai mult, Iorga a fost văzut de N. Steinhardt cum scuipa şi dădea cu picioarele în cadavrele legionarilor executaţi de poliţie în stradă şi aruncate pe caldarâm, în urma asasinării premierului criminal Armand Călinescu.

Cu toate acestea, legionarii nu doreau moartea marelui cărturar, nu neapărat că-l iubeau, ci intuiau clar consecinţele dezastroase de imagine datorate unui astfel de asasinat.

Horia Sima, în cartea „Era Libertăţii”, descrie cum a încercat cu disperare să-i ajungă din urmă pe asasini şi cum cu o echipă din poliţia legionară a umblat cu maşinile toată noaptea pe Valea Prahovei pentru a preveni asasinatul, după ce au aflat informaţia că Traian Boeru vrea să-l ucidă pe cărturar.

Personal a fost sunat Iorga acasă la Sinaia, de către liderii legionari din Bucureşti, care l-au avertizat că o echipă ieşită de sub control vrea să-l asasineze, dar soţia istoricului nu l-a lăsat pe acesta să fugă. Ciudat? Ea s-a justificat mai târziu la proces că a crezut că telefonul făcea parte din „scenariu”.

Nicolae Iorga moare împușcat în cap la 69 de ani, fiind găsit într-un şanţ, pe şoseaua Ploieşti-Strejnic. Autorii asasinatului sunt Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare) sub comanda lui Traian Boieru, agent NKVD infiltrat în structurile legionare.

Paradoxal este faptul că Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lăsat liber. Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptaşii crimei Iorga-Madgearu au fost prinşi de poliţia legionara şi-l întreabă ce intenţie are cu ei. Antonescu cere să fie duşi imediat la el.

După doua zile asasinii au primit pașapoarte şi au plecat în Germania. Mişcarea Legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii.

Boeru nu a fost închis în lagărul de la Buckenwald, unde erau ceilalti legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei lucrau. El nu avea voie să vorbească cu ceilalţi legionari sau să intre în clădirea Legaţiei române de la Berlin.

La Viena, în 1945, toți legionarii se temeau să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină. Dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boeru. După intrarea Rușilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăştie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna Ruşilor.

Legionarii, în drum spre Salzburg, l-au întâlnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus că el rămâne pe loc: „Pot să vie rușii, noi nu ne temem de ei”. Acest lucru a întărit presupunerea că el fusese un agent al NKVD.

Mai există o mărturie, a generalului Nicuşor Dragomir, care a fost închis după război în Siberia şi care a aflat, de la un general sovietic căzut în dizgraţie, că nu legionarii, ci agentul lor infiltrat în rândurile Mişcării Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proastă noului regim şi a induce instabilitatea în ţară, pretext clasic pentru o intervenţie militară sau o împărţeală a ţării între germani şi ruşi.

Mai ciudat este faptul că, după război „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, care, deşi toată lumea ştia că l-a asasinat pe Iorga, nici justiţia germană şi nici legaţia României comuniste de la Bonn nu a cerut extrădarea sau judecarea lui.

Boeru a decedat în anonimat la începutul anilor 90, fără să fie deranjat cu cereri de extrădare şi judecată, şi nici să fie deranjat de agenţii şefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Măgureanu. Traian Boeru a fugit în Germania, în 1941, singur, familia rămânându-i în România, la Constanţa.

Aici s-au petrecut alte două lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat în vreun fel de soţia şi copiii lui Traian Boieru după 1944, când, se știe, familiile erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuţii.

Vecinii s-au mirat că familia lui Traian Boieru nu a fost deranjată de nimeni, adică de autorităţile instalate la putere de Armata Sovietică. În plus,  pe la finele anilor ’50, familia acestuia a primit permisiunea de a părăsi România și de a pleca în Occident, la Traian Boeru! Asta într-un moment când legionarii înfundau închisorile, inclusiv pentru vina de a-l fi „asasinat” pe Nicolae Iorga.

Am convingerea din ce în ce mai certă că, dacă s-ar face cercetări pe linie oficială în arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca şi cu masacrul de la Katyn – o întorsătură istorică cu 180% a faptelor – că 70 de ani am fost minţiţi despre faptul că Nicoale Iorga a fost asasinat de legionari.

În fapt, marele cărturar a fost ucis de o echipă de agenţi NKVD, condusă de un spion înfiltrat: Traian Boeru, care a făcut jocul comuniştilor.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Între minciuna de la Moscova și cea de la București

decembrie 9, 2017 3 comentarii

 

Simt cum mi se sugerează insistent și chiar mi se spune acum la TVR-ul pe care-l urmăresc la Chișinău că Majestatea Sa Regele Mihai este un sfânt!

Păi, dacă regele este un sfânt, cine este mareșalul Ion Antonescu, împușcat de Stalin, după ce regele l-a arestat și l-a dat pe mâna rușilor, după ce acesta a avut curajul să treacă Prutul și să ne elibereze teritoriul românesc ocupat de ei?

E o întrebare pe care și-o pun foarte mulți basarabeni, mai ales în aceste zile triste de după moartea regelui, despre care la televizor mi se spune că este un erou și chiar un sfânt.

Spuneți-ne și nouă, basarabenilor, când vom avea parte și noi de niște emisiuni care să trateze obiectiv și echidistant dramaticele evenimente de până și după 23 august 1944 și rolul pe care l-au avut aceste două mari personalități, regele Mihai și mareșalul Ion Antonescu, în destinul României și, implicit, al Basarabiei și celorlalte teritorii românești înstrăinate?

Nu de alta, dar noi, basarabenii, am fost și suntem încă prostiți de propaganda rusească antiromânească și nu dorim din adâncul sufletului nostru să fim tratați de aceeași manieră și de mass-media românească.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Lt.-Colonel Ion Antonescu – ”ROMÂNII, ORIGINA, TRECUTUL, SACRIFICIILE ȘI DREPTURILE LOR”

noiembrie 22, 2016 Lasă un comentariu

ion-antonescu-romanii-origina-trecutul-sacrificiile-si-drepturile-lor

Lt.-Colonel Ion Antonescu – ”ROMÂNII, ORIGINA, TRECUTUL, SACRIFICIILE ȘI DREPTURILE LOR” .

”Studiul este dedicat tuturor acelora, foarte mulți, care nu ne cunosc”

București, 1919

Antonescu și-a început și activitatea politică în 1919, cu ocazia Conferinței de Pace de la Paris. A publicat un studiu naționalist de 87 pagini cu 11 anexe, intitulat ”Românii. Origina, trecutul, sacrificiile și drepturile lor” (1919), descris de el ca „foarte sumară si rapidă examinare a drepturilor în baza cărora România va trebui sa iasă de la conferința de pace cu granițele pentru care a sângerat și la care a aspirat neîntrerupt mai bine de zece secole”.

ION ANTONESCU: Nimănui nu-i este permis să huzurească, să petreacă și să se îmbogățească din banii statului

noiembrie 21, 2016 8 comentarii

ion-antonescu-buna

La 21 noiembrie 1941, Ion Antonescu a pus o Rezoluție pe o Notă ce-i fusese înaintă, la 15 noiembrie, în legătură cu noua Lege de organizare a Ministerului de Externe. Mareșalul a criticat dur modul de lucru al unor diplomați români care reprezentaseră România în străinătate în perioada interbelică. Documentul se află în fondul Președinția Consiliului de Miniștri de la Arhivele Naționale Istorice Centrale. (Alesandru Duţu). Citește mai mult…

Ion ANTONESCU: De ce nu m-am oprit la Nistru

octombrie 24, 2016 Un comentariu

– Extras din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri al României, din septembrie 1941 –

 

„Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică.

Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – şi am pierdut graniţele Neamului Românesc; pentru că am fost filoenglezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filofrancezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. 

În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia.

Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi după ce le-am luat, cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun, ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea…?

Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata, şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi… 

Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.”

Extras din „Stenogramele şedinţelor Consiliului de Miniştri, Guvernarea Ion Antonescu, Vol. IV, (iulie – septembrie 1941)”, publicat de Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2000

Sursă: Revista ART-EMIS

Via: Certitudinea

Din corespondența Mareșalului Ion Antonescu. Scrisoare către Brătianu și Maniu

august 14, 2016 Lasă un comentariu

maresal_ion_antonescu_max

“Am lasat fara raspuns scrisorile dumneavoastra anterioare. Am facut-o din intelepciune, fiindca urmaream unirea, si nu vrajba. Puteam sa va raspund, aducand justitiei pe toti vinovatii de catastrofa morala si politica a tarii, printre care sunteti, in primul rand, si dumneavoastra. Natia o doreste si o asteapta de la mine. Nu am facut-o totusi, fiindca nu am voit sa atat si mai mult spiritele si, mai ales,nu am voit sa dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii nostri. Am lasat ziua acestor rafuieli mai tarziu. Abuzati, insa, de rabdarea, de tacerea si de intelepciunea mea si, rand pe rand, la scurte intervale de timp, imi trimiteti, cand dumneavoastra, cand dl. Maniu, avertismente, sfaturi si acuzatiuni. In virtutea carui drept? Ce reprezentati in aceasta tara, dumneavoastra, toti fostii oameni politici, in afara de interesele dumneavoastra egoiste si un trecut politic total compromis si dureros?!

Uitati, domnule Bratianu, ca eu sunt omul muncii mele si martirul greselilor acelora care au primit in 1918 Romania Mare si au dus-o, dupa 22 de ani de conducere, in prapastia de unde am luat-o eu in 1940, pe cand dumneavoastra sunteti din profitorii si daramatorii unei mosteniri mari.

In mai putin de un sfert de secol, fiecare in parte si toti la un loc, ati prabusit lupta, sacrificiile si suferintele duse si indurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politica. Orice aparare incercati si orice diversiune faceti dumneavoastra, conducatorii politici de ieri, purtati pe umeri aceasta raspundere.

Dumneavoastra, liberalii, mai mult ca altii, fiindca si din opozitie si de la guvern, prin actiunea dumneavoastra de dirijare si de indrumare a vietii noastre politice, economice, morale si spirituale, exercitata direct si indirect, de pe bancile ministeriale, din birourile bancilor si din culisele politice, ati dus tara la catastrofa din 1940.

Stati fata in fata cu constiinta dumneavoastra, depanati cu corectitudine, pas cu pas, atat actele dumneavoastra, cat si pe ale acelora cu care, rand pe rand, v-ati intovarasit si v-ati acuzat, in fata natiei dezolate, scandalizate si inmarmurite; rasfoiti toata colectia ziarelor din ultimii 40 de ani, incepand cu Universul si terminand cu Viitorul si cu ziarele jidovesti pe care se sprijinea nationalistul domn Maniu si va reamintiti: cine sunteti dumneavoastra si dumnealui; cate pacate ati facut; cum v-ati calificat singuri si cum v-a calificat natia; cate raspunsuri aveti.

Pentru a va usura munca, va reamintesc, domnule Bratianu, ca, impreuna cu dl. Maniu, v-ati acuzat public si zilnic, in presa, in intruniri, in parlament, de: „incapacitate”; „talharie”; „falsificari” si „furturi de urne”, in Bucuresti, pentru obtinerea puterii; „demisii in alb”; „batai si omoruri”; „calcarea legilor si Constitutiei”; luari de comisioane” la toate furniturile statului;„traficarile de influenta” practicate de partizanii, deputatii, ministrii si presedintii corpurilor dumneavoastra legiuitoare;„scandalurile cu contingentarile” cu „graul britanic”; modul cum ati facut reforma agrara si cum „ati profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionarile oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civica, provocata de faptul ca atunci cand erati in opozitie dirijati ocult statul, in profitul intereselor d-umneavoastra si ale jidanilor din ale caror consilii de administratie – mari si mici – faceati parte ar de pe fotoliile ministeriale incurajati si favorizati, acopereati si musamalizati afacerile lor si ale d-stra, in detrimentul statului.

Adaugati, la acest bogat si concludent stat de serviciu al partizanilor si al adversarilor dumneavoastra de ieri, cu care – ca totdeauna cand va gasiti in opozitie –sunteti azi prieteni: cazurile, pe care natia le tine numai in dormitoare, ale domnilor Tatarescu, Barsan, Boila, Aristide Blank si afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobanzile oneroase care au prabusit economiile, avutul si munca tuturor, de la taran la marele proprietar, de la micul pana la marele negustor roman; ravagiile facute de conversiune si de concesionarea bunurilor statului, pe care am inceput sa le rascumpar eu; imprumuturile externe, oneroase si umilitoare; introducerea controlului strain la Banca Nationala si Caile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. si veti avea, domnule Bratianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am platit atat de scump si pe care natia intreaga o are permanent in fata ochilor sai.

Totusi, domnule Bratianu, cu totii credeti ca toate acestea au fost uitate si, cu perfidia politicianista de alta data – de totdeauna – atat de bine cunoscuta, va asezati cu cinism pe acest trecut si – de la cel dintai dintre dumneavoastra, pana la cel din urma – incercati sa acuzati si sa sabotati, pe sub mana, opera de indreptare si consolidare la care s-a antrenat toata natia si sa taiati elanul unui om care nu a avut, nu are si nu va avea nici mosii, nici vii, nici pivniti de desfacere, nici bani depusi, nici industrii, nici consilii de administratie, nici safeuri, in tara si strainatate, nici cupoane de taiat, nici timp de pierdut la club si care nu si-a pricopsit nici cumnatii, nici nepotii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.Chiar daca am gresit, gresesc sau voi gresi, nu pot fi acuzat, domnule Bratianu, de nici unul dintre dumneavoastra. Fiti incredintati, sunteti infierati si pusi chiar de generatia actuala pe banca acuzatilor. Daca va fi sa fiu si eu pe aceasta banca, pentru ca fac tot ceea ce un om putea sa faca, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire si de la prabusire, dar si pentru a-l intregi si a-i asigura o viata noua, in onoare si in munca, atunci in nici un caz nu veti fi dumneavoastra acuzatorii si in nici un caz nu voi fi pus alaturi de dumneavoastra si acuzat de aceleasi greseli ca dumneavoastra.

Fac aceasta afirmare nu pentru ca ma simt vinovat cu ceva fata de tara, dar pentru ca stiu ce au suferit, din antichitate si pana azi, de la Socrate si Demostene, pana la Clemenceanu, atatia nenumarati – mici si mari – oameni care si-au servit poporul cu credinta, cu devotament si cu folos si, mai ales, pentru ca nu au uitat ca in Iasi, in tragica primavara din 1918, si chiar la Bucuresti, dupa Unire, s-a cerut trimiterea in judecata si condamnarea fratelui dumneavoastra, atat pentru ca facuse razboiul, cat si pentru dezmatul creat de nepriceperea dumneavoastra a tuturor, chiar de catre aceia care cerusera intrarea in lupta; care il acuzasera in 1914–1915 de lunga si dezmatata perioada de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea in razboi si care, ca culme a cinismului lor, erau ei insisi vinovati de modul cum fusese administrata si ruinata tara. Eu si multi altii inca nu am uitat ridicolul acestei indrazneli pe care istoria l-a inregistrat.

Oricum ar fi insa eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastra si nici pus pe aceiasi banca cu dumneavoastra, pentru ca nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei si nici seful unei bande de corbi odiosi, care au ajuns la conducere prin „minciuna”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic si iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest si de vointa unanima a unei natii care, pentru a se salva, a facut apel la mine, iar nu la dumneavoastra sau la dl. Maniu, si nici la domnii care stau in jurul dumneavoastra si cu care ati facut si faceti sistem.

Niciodata, pentru a fi salvata, natiunea, armata si corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastra sau al d-lui Maniu, in ultimii ani ai tragicei guvernari, care s-a sfarsit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastra v-ati strecurat si v-ati alaturat acestei multimi, cu discretia impusa de instinctul raspunderii pe care o aveti si a dorintei legitime de a va salva si nu ati facut nici un gest pentru a va valorifica drepturile la conducere, cand aceasta multime spulbera un regim care era de fapt al dumneavoastra si cand aclama un om nou, care eram eu.

Cand am intrat in razboi, cu prudenta caracteristica a politicienilor valorosi nu v-ati manifestat nici pentru, nici contra. Dupa ce am reluat Basarabia si Bucovina, v-ati grabit sa-mi cereti, si dumneavoastra, si domnul Maniu, sa ma opresc la Nistru. V-am aratat consideratiunile militare, politice, economice si morale pentru care nu puteam sa o fac si v-am invitat, pentru a treia oara, sa luati conducerea, raspunderea si riscurile unei asemenea actiuni. Bineinteles, ati refuzat.

Dupa omorurile de la Jilava si imediat dupa rebeliune, mi-ati trimis memorii prin care imi aratati situatia si-mi dadeati noi sfaturi. V-am oferit sa luati conducerea si sa faceti cum credeti ca este mai bine. Si unul, si altul v-ati scuturat.

Luandu-va dupa cativa ofiteri, fara prestigiu militar care au deraiat dupa linia principiilor sanatoase strategice, morale si politice, pe care poate ca nici nu le-au avut vreodata, mi-ati cerut sa retrag armata din Rusia si m-ati indemnat sa ma „aranjez” cu Anglia si cu America. Ar fi o greseala si o felonie, iar greselile si feloniile se platesc scump.

Suntem la peste 1.500 km de tara, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la usa, depozitele sunt ale germanilor, caile ferate sunt in mana lor, aviatia are forta de distrugere pe care ar trebui s-o cunoasteti. Retragerea fortelor din situatia lor actuala ar insemna parasirea frontului. Exact ceea ce au facut rusii in Moldova in 1917-1918.

Va intrebati ce s-ar intampla daca germanii ar face cu noi astazi in caz de parasirea frontului, ceea ce am facut noi, atunci, cu rusii? Va dati seama ce s-ar alege de armata noastra, de disciplina noastra, de soldatii si caii nostri, de tunurile noastre, daca am incerca, in conditiile aratate mai sus, sa parasim frontul fara asentimentul Comandantului german?

Situatia aceasta, a oamenilor care la cea dintai greutate se descurajeaza, ar denota usurinta totala, nepricepere militara si prostie. Solutia ar fi criminala, domnule Bratianu, fiindca nu s-ar prabusi numai armata s-ar prabusi insasi tara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat si am ajunge in situatia Serbiei si Greciei. Poftiti, domnule Bratianu, va ofer din nou conducerea statului si a guvernului.

Retrageti dumneavoastra armata si „aranjati-va” cu Anglia. Numai ca trebuie sa intreb si armata si poporul. Sunt gata sa le pun aceasta intrebare, deschis si categoric, daca si dumneavoastra sunteti gata sa va luati raspunderea. A ma fi „oprit la Nistru” si a „retrage astazi fortele din Rusia” inseamna, pentru un om care mai poate inca judeca, a anihila dintr-odata totul, sacrificiile facute de la trecerea Prutului, actiune in contra careia nu v-ati pronuntat public; insemneaza a ne dezonora pentru vecie ca popor; insemneaza a crea tarii, in cazul victoriei germane, conditii dezastruoase, fara a ne asigura, in cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptam, nici granitele care vor voi sa ni le lase rusii, nici libertatile noastre si nici macar viata familiilor si a copiilor nostri; in sfarsit, insemneaza, din cauza nestabilitatii si a feloniei pe care ma sfatuiti sa o practic – si aceasta este cea mai mare crima – a asigura tarii in viitoarea comunitate europeana o pozitie morala care ii va ridica drepturile idealurilor sale si ar putea sa-i fie chiar fatala.

Gestul pe care-l cereti sa-l fac, domnule Bratianu, va face din neamul romanesc o victima a tuturor, fiindca concomitent cu dezorganizarea, prabusirea si distrugerea armatei, ar incepe instaurarea anarhiei in tara. Comunistii, legionarii, jandarmii, ungurii, sasii ar incepe agitatiile, lupta, distrugerea ordinei, a linistei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitura de picior unui neam care cu adevarat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iata, domnule Bratianu, la ce ar da nastere gestul pe care mi-l cereti sa-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare si al unui om de stat, nu numai inconstient, dar nebun. Conducatorul nefericit al Frantei – si mai nefericite de azi –a declarat, intr-o recenta chemare la realitate a unui popor, care a cazut si el victima josnica a unei guvernari venale, iudeo-democratice si masonice, ca are convingerea ca daca „Germania ar fi infranta, Sovietele ar impune maine legea in Europa si s-ar termina astfel cu independenta si patriotismul natiunilor”. Am avut si am aceasta convingere.

Raman la aceasta convingere, fiindca noi, mai curand ca altii, mai total ca altii, vom fi zdrobiti: pentru ca suntem punte intre slavi si zagazul care le sta de secole in calea expansiunii lor, catre vestul si sud-vestul Europei; pentru ca avem bogatiile pe care le avem; si pentru ca vom fi trambulina salturilor lor viitoare.

Tragand invataminte din trecut, cunoscand tendintele slave, plecand de la consideratiunile facute mai sus si indrumat de instinctul de conservare si de logica bunului-simt, nu puteam, domnule Bratianu, ca un conducator responsabil, sa ma „opresc la Nistru” si nici nu pot „sa retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinta sa o faca cineva si ar fi o greseala ireparabila pe care nu eu si dumneavoastra, ci neamul ar plati-o scump.

Maresalul Petain, intr-una din valoroasele sale cuvantari, a dat speculatorilor situatiunile grele lectia care li se cuvenea si care a fost aplaudata de toti oamenii cu constiinta clara si nepatata. Raspunzand unor critici ale actiunii sale, el a spus:

„Cand Franta este in nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni si himere”. Nici la noi, domnule Bratianu, nu mai este loc pentru „minciuni si himere” si, mai ales, nu mai putem sa ne platim luxul de a face si prostii. V-am raspuns, domnule Bratianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastra de la 24 septembrie, dar si la cele anterioare. Este raspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns si care este constient de greutatile si pericolele ceasului de fata, precum si de indatoririle si de raspunderile lui.

V-am raspuns, cum v-am raspuns, fiindca nu ati inteles nici tinuta si nici intelegerea cu care am voit sa trec atat peste greselile trecutului, cat si peste marii vinovati de ele. Ca oamenii cei mai lipsiti de pacat, marile si numeroasele greseli politice care s-au comis sub dumneavoastra, continuand a considera comunitatea romaneasca ca pe o turma de sclavi, pe care – impreuna cu celelalte organizatii politice, cu firma nationalista, insa in acord cu oculta iudeo-masonica, cu care numai pe fata erati in lupta – ati exploatat-o, ati mintit-o, ati demoralizat-o, ati exasperat-o si, in cele din urma, din neputinta, ati dus-o, mana in mana cu trinitatea Tatarescu – Urdareanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 si la rebeliunea din 1941, indrazniti astazi, cand s-a pus regula in tara si viata nimanui nu mai este in pericol, sa ridicati capul, de dupa saltarele consiliilor de administratie, ale industriilor si ale multiplelor afaceri, pentru a ma acuza.

Ei bine, domnule Bratianu, cand cineva a fost seful unui partid care,nde la mare la mic, de la primaria din sat pana la cabinetul ministrilor, are raspunderea destrabalarii administrative, dezmatul moral, a iudeo-masonizarii tarii, a venalitatii, a compromiterii viitorului neamului si a catastrofei granitelor, nu mai are calitatea sa vorbeasca si in numele comunitatii romanesti, sa dea sfaturi de conducere altora si mai ales sa-i acuze ca lucrurile nu merg cum trebuie.” (Arhiva Istorică Centrală; fond Președinția Consiliului de Miniătri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)

Sursa: www.badpolitics.ro

Principesa Ileana despre Ion Antonescu

„Antonescu – mareşalul cel mult criticat! Deciziile sale politice pot fi condamante, siguranţa de sine compătimită, dar nimeni nu s-ar putea îndoi vreodată de adâncul său patriotism. Era inamicul implacabil al comunismului, şi comuniştilor le-a fost dat să-l pedepsească! Moartea sa a fost uimitoare şi brutală, şi totuşi, odată cu ea, a câştigat o măreţie pe care nu o avusese în zilele când era la putere. Acestea nu sunt comentarii de istorie politică […] când vorbesc de mareşal, nu vorbesc de el ca politician, cum o voi face probabil cu altă ocazie. Acum vorbesc de el ca de un prieten personal şi pentru mine prietenia înseamnăsă-ţi iubeşti prietenii cu greşelilor lor cu tot, chiar şi dacă aceste greşeli nu-ţi convin.

În primul război mondial Antonescu fusese aghiotantul mareşalului Prezan – comandantul armatelor româneşti şi bun prieten de familie cu noi. La Iaşi, în timpul refugiului, am locuit într-o casă din oraş, dar familia Prezan locuia într-o vilă mică în afara oraşului […] (şi) mă invitau destul de des să-mi petrec acolo câte o zi şi să mă bucut de viaţa la ţară. Antonescu era pe vremea aceea un căpitan tânăr, simpatic şi iubea foarte mult copii. Se prindea cu entuziasm în jocurile mele de imaginaţie şi mă ajuta foarte mult să uit timpurile grele pe care le trăiam. […] Când eram la şcoală, în Anglia, iar el era ataşat militar la legaţia din Londra, venea să mă viziteze sâmbăta […].

Era un om integru şi foarte serios. Tot timpul aveam sentimentul că mi-ar fi tare ruşine dacă prietenul meu Antonescu ar afla că am făcut ceva rău. Oricât de autocrat a devenit el în viaţa publică în anii care au urmat căsătoriei mele, pentru mine el a rămas la fel.”

(„Trăiesc din nou”, ed. Humanitas, ediţia din 2010, pp.154-155)

Nicolae Titulescu și Ion Antonescu la Londra, 1923 – 1926

„1923 – 1926, Londra. O fotografie inedită cu Nicolae Titulescu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Marea Britanie, alături de colonelul Ion Antonescu (viitorul Mareșal), ataşat militar al României, şi Constantin Laptew, consilier, la Legaţia României la Londra.” 

din arhiva lui George Potra – „Cutia cu vechituri”, blog Victor Potra

________________________

„Much criticized Marshal Antonescu! His political actions may be condemned, his self-assurance deplored, but no one ever doubted his deep patriotism. He was the implacable enemy of communism, and to the Communists he was given for punishment. His death was ignominious and brutal, yet in it he achieved a greatness which had not been his in the days of his power. This is not a political history […]. Therefore, when I speak of the Marshal I do not speak of him as a politician, as perhaps someday I may do. I speak now of him as a personal friend, and to me friendship means loving one’s friends, faults and all, even though one does not love their faults.

In World War I, Antonescu was aide-de-camp to Marshal Prezan, who was Romanian high commander, and an intimate friend of my family. At Jassy during the retreat we lived in a house in town, but the Prezans had a small villa outside the city. […] quite often „Papa Prezan” and his wife would invite me to spend a day there and enjoy the country. Antonescu was then a captain, young, good tempered, and with a very real love for children. He would enter enthusiastically into my games of imagination, and he did a great deal to help a child forget the unchildlike scenes among which she was living. […] When I was at school in England and he was military attaché at the Legation in London, he would come to visit me on Saturdays […].

His standards for everything were always high, and I can never remember a time when I did not have the feeling that I would hate it very much if my friend Antonescu should hear I had done something wrong. No matter how powerful and autocratic he became in his public life during the years after my marriage, to me he was always the same.”

(„I live again”, Rinehart & Company, New York, 1952, Chapter 13)

Via https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2014/08/26/principesa-ileana-despre-ion-antonescu/

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

După 75 de ani de cenzură: Discursul Generalului Ion Antonescu din 22 Iunie 1941

„ROMÂNI,

În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea dea smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare, hotărând să pornesc lupta sfântă de redobândire a drepturilor Neamului.
În ceasul când popoarele îşi torc istoria pe câmpuri de bătae, când drepturile se cuceresc în flacăra jertfei, iar civilizaţia se plămădeşte din sângele veacurilor, Poporul Românesc nu poate privi cu braţe nevolnice şi suflet golit măreţul vârtej al onoarei Neamurilor.
Raclele strămoşilor, crucile martirilor şi drepturile copiilor noştri ne poruncesc să ne scrim cu propriul sânge dreptul la onoare, spălând cu acelaş sânge pagina nedreaptă înscrisă anul trecut în istoria noastră, nu de Neamul Românesc însuşi, ci de trădătorii lui.
În numele credinţei creştineşti, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul vostru neînfricat,

ROMÂNI,

Vă chem la luptă,
La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi.
La lupta sfântă pentru neam şi pentru Rege.
La lupta mare şi dreaptă alături de marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului omenesc.

ROMÂNI,

La 6 Septemvrie 1940, Destinul îmi aşezase pe cuget povara istovitoare a unei ţări sfâşiate şi descompuse.
Am jurat să nu abdic o singură clipă dela sfintele drepturi şi de la porunca demnităţii româneşti.
M’am trudit să şes sufletele, să unesc puterile, să adun toată munca românească pentru ca să pot păstra şi reînălţa Neamul.
V’am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m’aţi ascultat.
Dumnezeu m’a ajutat ca un an numai dela prăbuşirea graniţelor – anul umilirei, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor drepturi strămoşeşti.
Am purtat deajuns pe braţele mele sbuciumate frământatele ruine ale României scumpe şi mari, – prăvălită de greşala noastră şi trădarea unora. Am tăcut deajuns sbuciumul şi lupta mea pentru drepturile României de totdeauna, ale României pentru care luptasem altădată.
A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul.
Pornim la luptă.
În acest ceas de încercare, jur să vă aduc la biruinţa sfinşirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou din pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti.
Mulţumesc Domnului că m’a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare, contribuind astfel şi la măreaţa luptă de înoire a civilizaţiei pe care o duce în Europa Germania Marelui Adolf Hitler şi Italia Ducelui.
Îi mulţumesc în numele Naţiunei noastre geniului creator al lumii noui, Fuhrerului Cancelar Adolf Hitler, că a înţele cu atâta dreptate nedreptatea făcută unui popor loial – care a luptat şi va lupta veşnic pentru sfânta lui unitate – dându-i Poporului Român mândria unei lupte puternice şi curajoase nu numai pentru reclădirea drepturilor naţionale, dar şi împotriva celui mai mare duşman al omenirii: bolşevismul.
Legaţi în jertfa pentru idealul nou şi mare al lumii în plămădire, Românii îşi vor recăpăta drepturile prin fapta lor de credinţă, prin lupta lor de onoare pentru civilizaţia lumii, alături de Marele Popor German.

ROMÂNI,

În viaţa oamenilor ca şi a Naţiunilor vin ceasuri de desnădejde peste ceasuri e furtună, care lasă locul luminii şi înălţării.
Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă.
Ne-a deschis drum de furtună spre zori de înălţare.
Să-l urmăm cu încredere, Români.
Cu gândul ţintă la drepturile Neamului,
Cu sufletul lipit pe crucile eroilor şi martirilor trecutului,
Cu trupul înfipt în glia copiilor noştri.
Să pornim la luptă, Români.
Să zidim cu trupurile noastre un nou altar Neamului şi să lăsăm urmaşilor noştri gloria pământului strămoşesc.

ROMÂNI,

Pentru Rege, pentru Ţară.
Ca să răsbunăm nedreptatea.
Ca să întemeiem lumea nouă.
Ca să cinstim numele de Români.
Cu Dumnezeu înainte.
Urmaţi-mă.
Răsboiul Sfânt a început!

Ordimul de zi către armată:

„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă.
Să şterg pata de dezonoare din carte Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna.

Ostaşi,
Vă ordon:

Treceţi Prutul.
Zdrobiţi duşmanul din răsărit şi miazănoapte.
Dezrobiţi din jugul bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi.
Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi Codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi,

Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor.
Înainte!
Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptăţii şi zid de cetate creştină.
Fiţi vrednici de trecutul românesc…

Ostaşi,

Veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă a lumii.
Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria camarazilor noştri.
Ei luptă pe pământul moldovean pentru graniţele noaste şi pentru dreptatea lumii.
Fiţi vrednici de cinstea pe care v-a făcut-o istoria, armata marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant Adolf Hitler.

Ostaşi,

Înainte
Să luptaţi pentru gloria neamului.
Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri.
Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Vodă, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul înainte la Dumnezeu.
Să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de către păgânii cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea.
V-o cere Neamul, Regele şi generalul vostru.

Ostaşi,

Izbânda va fi a noastră.
La luptă!
Cu Dumnezeu înainte!”

Comandant de Căpetenie al Armatei
General Ion Antonescu

Preluare: Șoim Press

Identitate românească fără eroi?

Cum poți să-ți afirmi identitatea românească fără a-ți apăra eroii care s-au jertfit pentru nația asta?!

Cum poți să-i îndemni la Unire pe basarabeni fără a apăra memoria mareșalului Ion Antonescu, dezrobitorul basarabenilor, în fața celor care l-au trădat și l-au ucis?!

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Amenințarea lui Vladimir Putin și avertismentul mareșalului Ion Antonescu

mai 29, 2016 2 comentarii

Atunci când Putin amenință România, trebuie să ne amintim de avertismentul mareșalului Ion Antonescu cu privire la pericolul rusesc.

Citatul de mai jos ne arată de ce trebuie să continuăm azi „zăgăzuirea ruşilor”… și a neokaghebismului dughinist promovat absolut nestingherit pe ambele maluri ale Prutului de o întreagă megarețea propagandistică care se numește SPUTNIK. Potrivit unor surse, Kremlinul a alocat în acest sens suma uriașă de un miliard de dolari.

Declaraţia Mareşalului Antonescu făcută ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru ziarul „Il Tempo” la 26 ianuarie 1943 :

„… Mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea ruşilor…”

Maresalul-Ion-Antonescu-Regele-Mihai

29 mai 2016

Vreau un Sfat al Țării la București…

august 15, 2015 Un comentariu

sfatul tarii

Pentru a mai fi luați în seamă, falsunioniștii au fost puși să fluture deasupra Prutului o altă lozincă: Să fie constituit la Chișinău un Sfat al Țării! Sfat al Țării care, evident, să facă Unirea!

Eu cred că Sfatul Țării nu a murit la Chișinău și în toată Basarabia. Spiritul Sfatului Țării trăiește în inimile a zeci și sute de basarabeni care, după peste cincizeci de ani de ocupație sovietică și regim bolșevic, au fost în stare a se ridica din genunchi pentru a-și apăra Limba Română, Tricolorul și Identitatea Românească! Cei mai vrednici și mai buni dintre frații noștri și-au dat viața pentru Ideea Românească în luptele sângeroase de la Nistru din primăvara-vara lui 1992 provocate de hoardele KGB-ului bolșevic de la Moscova, Tiraspol și Chișinău.

După umila mea părere, ar fi mai rezonabil ca, de data asta, Bucureștiul să-și facă un Sfat al Țării pe măsura Sfatului Țării de la Chișinău de acum aproape un secol!

Pentru că Sfatul Țării de la Chișinău a votat Unirea, în condițiile vitrege ale anului 1918! Pentru că Sfatul Țării de la Chișinău nu a votat despărțirea Basarabiei de Țară, așa cum ”a votat” Bucureștiul oficial, în vara lui 1940, cedarea Basarabiei și recunoașterea hotarelor impuse de Moscova, în vara lui 1944.

Eu mai cred că noi, basarabenii, avem nevoie în primul rând de un Sfat al Țării la București care să ne iubească și să ne apere, nu să ne trădeze și să ne folosească doar pentru ”băile de mulțime” ale unor oficiali inconștienți de acolo care ne îndeamnă să ne împăcăm cu gândul că ”Rusia nu va pleca niciodată din Transnistria”!

Inima mea îmi spune că singurul ”oficial de la București” care-și merită ”băile de mulțime” ale basarabenilor a fost și este mareșalul Ion Antonescu!

Mareșalul Ion Antonescu, împreună cu cei peste 400.000 de soldați români care, la ordinul lui, au trecut Prutul cu arma în mâini, la 22 iunie 1941, este singurul și adevăratul eliberator al Basarabiei!

Un Sfat al Țării de la București va fi pe măsura Sfatului Țării de la Chișinău atunci când va avea demnitatea să recunoască acest adevăr și, și mai mult, să-l cinstească pe Ion Antonescu!

Atâta timp cât Bucureștiul oficial este dușmănos în raport cu memoria și faptele profund patriotice  ale mareșalului Ion Antonescu, mie, românului basarabean de dincoace de Prut, mi-e frică să mă mai unesc!

Inaugurați măcar un singur monument al mareșalului Ion Antonescu aici, la noi în Basarabia, și spiritul unionist va crește peste noapte înzecit!

Dar dacă Bucureștiul oficial interzice monumentele mareșalului Ion Antonescu acolo, peste Prut, cum să-l cinstească el aici, la noi, dincoace de Prut?

Dacă Bucureștiul oficial, prin votul a peste 300 de parlamentari români, adoptă o lege strâmbă, zisă ”antilegionară”, reinstituind cenzura și practicile comuniste în raport cu marii gânditori și cei mai profunzi apărători ai României, cu spiritul lor patriotic mai ales din perioada interbelică din care s-au înfruptat și basarabenii în cei 22 de ani de aflare a lor la sânul Patriei, înseamnă că acest București oficial lovește și în memoria părinților, buneilor și străbuneilor mei! Înseamnă că, în eventualitatea unei ”uniri” fulgerătoare și iluzorii, țipată de falsunioniștii provocatori, acțiunile patriotice, antiocupație și antisistem ale miilor de participanți ai Rezistenței Anticomuniste din Basarabia vor cădea, implicit, sub incidența acestei legi!

Dacă Bucureștiul oficial, prin  Institutul „Elie Wiesel”, dezonorează și calcă în picioare memoria și faptele patriotice, profund românești, ale lui Ion Gavrilă Ogoranu, luptătorul Rezistenței Anticomuniste din Munții Făgărașului, care timp de 30 de ani nu a putut fi prins de Securitate, și ale zecilor, sutelor și miilor de ”haiduci ai lui Dumnezeu” ai Rezistenței Anticomuniste de dincolo de Prut, înseamnă că același București oficial, prin același Institut antiromânesc, își va bate joc de memoria și faptele patriotice, profund românești, ale lui Gavril Bodiu, Ion Borș, Ion Ganea, Teodor Coșcodan, Gheorghe Buruiană și ale altor zeci, sute și mii de ”haiduci ai morții” din Armata Neagră a Rezistenței Anticomuniste din Basarabia, precum și a zecilor de mii de familii de basarabeni ucise sau deportate de regimul stalinist în fundul Siberiei pentru faptul de a fi ”buni gospodari români” și de a se opune cu toată suflarea lor ocupației sovietice!

Vreau un Sfat al Țării la București în care eu, basarabeanul, să am încredere! Să am încredere și să știu că nu mă va trăda, că nu mă va da pe mâna Institutului „Elie Wiesel”!

Vreau un Sfat al Țării la București iubitor și apărător de Țară și de Neam, care să aibă grijă de Țară și de Neam, să aibă grijă de sufletul meu și al părinților, și al buneilor, și al străbuneilor mei!

Vreau un Sfat al Țării la București…

Ștefan Secăreanu

15 august 2015

ANTONESCU, ALTFEL (5). Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu ii serveste o lectie istorica si de istorie lui Mihai de Hohenzollern

februarie 9, 2013 Lasă un comentariu

Hitler Stalin Roosevelt Churchill Antonescu Mihai - Prof Buzatu - Ziaristi Online

Distanţarea de evenimente, în spaţiu şi în timp, mai cu seamă în cazul celor decisive ori aşa-zis controversate, este netăgăduit în avantajul istoricului. Întrucât beneficiul perspectivei îi îngăduie depăşirea „presiunii” factorilor subiectivi, iar absenţa foştilor „actori” şi obişnuitele condiţionări provocate de anume interese imediate politice, militare, morale,  religioase etc. ori, mai rău, dispariţia, provocată sau nu, a unor materiale, toate acestea sunt compensate de deschiderea arhivelor şi de lipsa cenzorilor, reali ori virtuali. Intervin şi alte nenumărate avantaje, dar nu stăruim. Precizăm că, de această dată, avem în vedere lovitura de stat de 23 august 1944 despre care, din momentul producerii şi până în prezent, s-a scris o bogată şi inegală literatură, participanţii lăsându-ne importante mărturii (unele în multiple variante!), iar documentele păstrate în fondurile publice ori personale depăşesc cifrele obişnuite – aproximativ 10 000 edite şi inedite „numai” pentru ziua impactului: pregătirea şi arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi a unora dintre colaboratorii săi apropiaţi, cele dintâi desfăşurări interne şi externe sau urmările (cf. Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu – Forţa destinului. O biografie, Iaşi, Tipo Moldova, 2012, p. 547-548). Se mai impune  precizarea că, în general, materialele publicate, pagini memorialistice ori studii ştiinţifice, nu au rezistat timpului, trebuind să suporte corecturi, majore ori minime, deşi au existat şi excepţii (Grigore Gafencu, Constantin Pantazi, Pamfil Şeicaru, Gheorghe Barbul, Ion Gheorghe, Ion Pantazi, George Duca). Cum istoria se dovedeşte, de regulă, părtinitoare cu … învingătorii, prăbuşirea regimului antonescian a fost înălţată la rangul de zi naţională, consecinţele relevate au fost admise numai cele exclusiv … pozitive (salvarea României, scurtarea duratei ostilităţilor, aportul la lichidarea fascismului şi salvarea civilizaţiei etc.), iar rolurile/rosturile participanţilor au fost împărţite şi chiar măsurate diferenţiat – regele Mihai şi camarila, partidele politice „burgheze” ori cele de „stânga” (PNŢ, PNL, PSD şi PCR), pentru a se impune decisiv atenţiei cititorului, îndeosebi după 1954, „meritele”  comuniştilor … români (cu toate că, în rândul celor aproximativ 1 000 de indivizi, prevalau evreii, unguri şi ruşii basarabeni), şi asta după ce, prin 1945-1953, contribuţia URSS, a lui I. V. Stalin şi a Armatei Roşii fusese impusă oficial şi recunoscută drept fundamentală pentru „eliberarea de sub fascism” şi „construcţia noii Românii”, deşi totalmente subjugată Kremlinului.

Maresalul Ion Antonescu Regele Mihai

Citește mai mult…

ANTONESCU, ALTFEL. „Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

 

   

„Să ne toarcem

din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie

 drumul viitorului”

(Ion Antonescu, 10 mai 1941).

 

 

Dimensiunile faptelor şi fenomenelor survenite în România în prima jumătate a veacului XX nu pot fi surprinse dacă, dintre actorii scenei istorice, îl ignorăm pe Ion Antonescu. Mareşalul – strălucit militar şi om de stat, exemplu de curaj şi abnegaţie, militant neobosit, împotriva tuturor şi peste toate, al  cauzei Unirii depline a Românilor, pentru Drepturile şi Dreptatea lor – a probat, în faţa Românilor, devotaţi de la naşterea lor ca popor, profundele-i convingeri creştin-ortodoxe, şi care, desigur, veneau de departe, în prima ordine chiar de la ai săi, pentru a coborî în moşi-strămoşi … Iar, prin aceasta, Antonescu întruchipa o verigă în lanţul generaţiilor care, dacă se pierd în trecutul îndepărtat şi necunoscut, nu şi-a aflat evident  încheierea prin nu mai ştiu ce decizie barbară a unui aşa-zis tribunal al poporului privind condamnarea sa la moarte pentru … crime de război inventate de Mai Marii  Lumii, învingători în 1945. Pentru a elimina orice confuzie, pe de altă parte, nu cred de fel că Antonescu, ca lider politic şi militar în 1941-1944 al Războiului din Est al Românilor, ar trebui cumva inclus în rândul inocenţilor, dar este inacceptabil să-i ignorăm recunoaşterile, precum îndeosebi în Ultimul cuvânt rostit în faţa numitului „tribunal” în sensul că: „ … Las Ţării tot ce a fost mai bun în guvernarea mea. Tot ce a fost rău iau asupra mea, în afară de crimă!” Să fi avut în seamă în acel moment ex-mareşalul  Katyn, Dresda, Hiroşima şi Nagasaki ori pe Adolf Hitler, cu care a fost aliat? Mai mult decât sigur, nu. Deşi, pe de altă parte, lui Antonescu i s-a atribuit în ultimele decenii, cu o dărnicie suspectă, un holocaust, pentru care unii istorici se află şi acum în aprigi dispute, ineficace câtă vreme se ignoră faptele şi documentele.

Citește mai mult…

ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

februarie 3, 2013 Un comentariu

 

În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau  externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.

Citește mai mult…

Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Maresalul-Ion-Antonescu-in-fata-plutonului-de-executie-1-iunie-1946 

 Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?

Faptul nu este ieşit din comun. Înaintea atâtor politicieni sau militari, istorici sau publicişti de după 1944, Ion Antonescu, în cadrul şedinţei Consiliului de Miniştri din 5 septembrie 1941, s-a pronunţat fără rezerve: Nu falsificăm istoria. Nu aceasta este ceea ce urmărim … Faţă de cine să mai falsificăm istoria?” Este cazul să ne întrebăm dacă Mareşalul intuia propriul destin, întrucât Războiul din Est urma dus până la capăt, iar, în funcţie de desfăşurările şi rezultatele acţiunii, detaliile – pe ici-pe acolo, dacă nu cumva în totalitate ori în esenţa lor? – aveau să fie denaturate … Ceea ce s-a întâmplat după 1944, dar şi după luminoasa loviluţie din decembrie 1989 sau în contextul actual al Noii Ordini Internaţionale, pe care fiecare o înţelege cum vrea şi o respinge cum poate.

Citește mai mult…

ANTONESCU, ALTFEL (IV). Profesorul Gh. Buzatu prezinta pentru Ziaristi Online un document al Trupelor Romane pe Frontul de Est scos din Arhivele Speciale ale Moscovei

februarie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

Ion Antonescu - Colita Timbru via Ziaristi Online

 

Este indiscutabil că, în raport cu rezultatele remarcabile ale istoriografiei contemporane, nu mai este cazul să insistăm asupra războiului României, alături Germania şi aliaţii ei, împotriva URSS declanşat la 22 iunie 1941. Atunci, generalul Ion Antonescu a intervenit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, străvechi ţinuturi româneşti care, la 28 iunie – 3 iulie 1940, fuseseră ocupate, sub ameninţarea forţei, de către forţele militare ale lui I. V. Stalin, acesta beneficiind nemijlocit de asistenţa Reichului lui Adolf Hitler şi de slăbiciunea sau indiferenţa Puterilor Occidentale. Nu se poate pune în discuţie, aşadar, că la un război s-a răspuns cu un altul, al URSS în contra României şi viceversa, ci, obligatoriu, ca urmare a agresiunii neprovocate a lui Stalin, trupele române, aflate sub comanda lui Antonescu, au pornit acţiunea pentru alungarea cotropitorului din Răsărit şi pentru lichidarea pericolului comunist. Aceste obiective nu s-au împlinit, dimpotrivă, România, fiind în eşec, a fost ocupată integral de Armata Roşie (1944-1958), decăzută la nivelul de stat satelit şi pe deplin comunizată de învingătorii de la Kremlin. Ceea ce nu poate avea drept consecinţă ignorarea faptelor de eroism ale trupelor române după 22 iunie 1941, toate cuprinse în inegalabila Epopee a Estului …

Ion Antonescu si Adolf Hitler - Munchen, 12 iunie 1941 - via Ziaristi Online
Ion Antonescu şi Adolf Hitler,

după dezbaterea şi programarea

problemelor Estului (München, 12 iunie 1941)

 

Citește mai mult…

„Prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”

martie 30, 2012 Lasă un comentariu

Oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi, istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate morală, dintre care-i reţinem în prima ordine pe M. Eminescu sau N. Iorga, pe M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu sau N. Titulescu, pe S. Mehedinţi, Pamfil Şeicaru sau Emil Cioran, s-au exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice: Românii şi România s-au aflat „prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”.

Sub acest aspect, câteva date s-au impus ca puncte de referinţă, nu numaidecât pentru evoluţia/involuţia raporturilor româno-ruse ori sovietice, ci şi pe planul istoriei Europei de Sus-Est sau continentale, chiar universale. Să reţinem, în context, anul 1711, când ruşii şi Petru cel Mare, au depăşit graniţa de apus despărţind Imperiul de Moldova pe Nistru, angajând, avându-l alături pe Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, bătălia cu turcii de la Stănileşti (iulie 1711), pierdută în câteva zile. În consecinţă, Cantemir fu silit să se retragă în Rusia, dar nu putem neglija că, anterior confruntării de la Stănileşti, domnul Moldovei a fost acela care a redactat integral textul Tratatului de alianţă cu Petru cel Mare, ce avea să fie semnat la Luţk în 13/24 aprilie 1711.

Fapt cardinal în desfăşurările istorice, Cantemir, în spiritul „străvechilor legi” ale Ţării Moldovei dar prevăzător la maximum, a inclus în Tratat respectul integrităţii teritoriului Moldovei, ale cărei fruntarii au fost stabilite cu precizie în toate direcţiile, inclusiv, dacă nu cumva în rândul întâi, spre Est, pe Nistru. Drept care, articolul 11 prevedea fără rezerve că: „Pământurile Principatului Moldovei, după vechea hotărnicie moldovenească, asupra cărora domnul va avea drept de stăpânire, sunt cele cuprinse între râul Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dunărea, graniţele Ţării Munteneşti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, după delimitările făcute cu acele ţări”.

Citește mai mult…

ION ANTONESCU: „Domnule Filderman, v-aţi întrebat câţi români au fost îngropaţi de vii de coreligionarii Dvs?”

noiembrie 13, 2011 5 comentarii

Textul de mai jos este răspunsul dat de mareşalul Ion Antonescu lui Wilhelm Filderman, președintele Federației Uniunii Comunitaților din România (FUCE) și reprezentant al evreilor în parlamentul român.

Filderman era autorul unui memoriu încărcat de invenţii şi exagerări cu privire la evreii deportaţi în Transnistria „fără altă vină decât aceea de a fi evrei” (formulă prezentă în mai toate textele despre Holocaust, despre suferinţele evreilor de pretutindeni).

Una dintre consecinţele „eliberării patriei noastre de sub jugul fascist” de la 23 august 1944 a fost şi jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate imediat după „eliberarea” din august 1944. Printre documentele sustrase samavolnic s-au numărat şi şase lăzi dedicate „problemei evreieşti”. (chiar aşa erau înregistrate cele şase lăzi cu documente: „Problema evreiască”).

Citește mai mult…

MAREA TRĂDARE DE LA 23 AUGUST 1944. Molotov către Pătrăşcanu: „Antonescu reprezenta România. Voi nu reprezentaţi pe nimeni!”

august 29, 2011 4 comentarii

 

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu şi a guvernului său ş.a.

Barbu Ştirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond

Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este denunţat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.

Citește mai mult…

PORTRETUL UNUI MAREŞAL

septembrie 14, 2010 Lasă un comentariu

E greu să faci portretul unui personaj istoric cînd unii îl văd erou naţional, iar alţii criminal de război. Din fericire, în profesia mea nu există judecată. Psihologia mai mult constată decît face aprecieri de valoare. În ansamblul său, personalitatea umană este determinată de trei factori: zestrea genetică, mediul de provenienţă şi educaţia. Profilul lui Antonescu este cel al unui militar. Natura, modelele pe care le-a avut în copilărie, familia cu tradiţie ostă-şească şi şcolile pe care le-a urmat au determinat o combinaţie de trăsături, înglobate într-o personalitate puternică, de marcă. Ştie ce vrea să devină încă de mic copil, eroi fiindu-i marii generali şi comandanţi de oşti de care auzise. Îşi formează de timpuriu o anumită imagine despre felul în care trebuie să se comporte un soldat. O întîmplare care reflectă cîteva din trăsă-turile de caracter ale viitorului om de arme este cea care descrie cum la terminarea gimnaziului, ca şef de promoţie în toate clasele, părinţii săi hotărăsc să-i ofere un rînd de haine, uniforma Liceului Militar (date despre cariera militară – Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu. Biobibliografie, Iaşi, 2010).

 Cadoul părinţilor nu are efectul scontat, tînărul Antonescu se supără, spunînd că nu poate purta alte haine decît acelea date de şcoală în condiţiile în care colegii săi nu-şi pot permite „să încalţe nici măcar o pereche de ciorapi particulari”. Întîmplarea aceasta ne vorbeşte despre maturizarea precoce a celui care avea să devină „cel de-al treilea Mareşal al României”. La 14 ani, în general, un copil nu şi-ar fi refuzat plăcerea de a defila şi a face paradă că-şi poate permite uniformă particulară, dar Antonescu crede că şi-ar sfida colegii prin acest gest. Cu alte cuvinte, este capabil să îi pună pe alţii înaintea sa. Are o anumită imagine despre onoarea unui militar şi nu renunţă la ea nici măcar de dragul părinţilor pe care poate refuzul său i-a întristat. Nu-l interesează lucrurile mărunte, de suprafaţă, nu este superficial. Putem să mai desprindem de aici spiritul fair-play, modestia, integritatea, respectul faţă de semeni, dar şi încăpăţînarea şi autoritatea. De asemenea, se anunţa caracterul dur, sever, inflexibil şi rigid, ca dominante negative pentru un om obişnuit, dar uneori trăsături necesare în profilul unui lider.
Studiindu-l pe Antonescu, deducem că avea un temperament sangvinar, combinat cu aspectul coleric. Este destul de echilibrat, comunică foarte uşor şi clar, este înclinat spre a desfăşura activităţi împreună cu alţi oameni. Este metodic, hotărît, inflexibil, îşi planifica totul cu precizie. Acţionează pe etape şi la obiect după toate regulile artei militare. Se face cunoscut ca un om energic, autoritar şi neînduplecat în executarea ordinelor. Cordial şi plin de vitalitate, îi lipsesc cîteodată gustul şi măsura. Activităţile pe care le desfăşoară sînt intense, ordonate şi multiple. Îi place poporul, este alături de oameni, crede în progres. Are o fire voluntară, impetuoasă, iar prin calităţile de orator poate antrena masele de oameni prin forţa de convingere de care dă dovada.
Extravertit, face observaţii exacte şi deţine un remarcabil spirit practic. Poate fi disponibil şi abil. În politică a arătat că poate să nu respecte marile sisteme de gîndire şi că s-a bazat mai mult pe intuiţie şi experienţă. Valorile dominante par să-i fi fost acţiunea şi determinarea.
În descrierile care i se fac, Mareşalul este caracterizat ca avînd mare agilitate mentală şi o inteligenţă ieşită din comun. Acest lucru este relevat de rezultatele remarcabile pe care le obţine la învăţătură, pe tot parcursul pregătirii sale, începînd cu şcoala primară şi terminînd cu şcoala Superioară de Război, ulterior în activitatea militară. Energic, sociabil, cu destul talent diplomatic, Antonescu dovedeşte atîta măiestrie în alegerea cuvintelor, încît mesajul său este mereu clar, precis, convingător. Este activ şi creativ, are o perspicacitate deosebită. Aceste aspecte sînt bine puse în evidenta atît pe front, cît şi în posturile de conducere şi în calitatea de diplomat, unde trebuia să obţină rezultate cît mai profitabile pentru ţară. Se orientează rapid în funcţie de necesităţi, ia în calcul mai multe opţiuni, alegerea finală dovedindu-se de cele mai multe ori şi cea potrivită. Din încercarea de a obţine victoria cu orice preţ, poate să pară că joacă pe mai multe fronturi. Cîteodată măcinat de îndoială, ia decizii contradictorii, îşi acordă dreptul de a se răzgîndi. Cu o imagine de sine foarte bună, îşi cunoaşte posibilităţile, crede în sine şi ştie că poate obţine ceea ce şi-a propus. A fost socotit ca ultima speranţă a ţării în vremuri deosebit de tulburi şi şi-a asumat acest rol fiind sigur că aşa era. A acceptat să facă singur ceea ce alţii nu au îndrăznit, bazîndu-se pe susţinerea celor care îl cunoşteau şi îl preţuiau exact aşa cum era – soldaţii români pe care îi condusese în luptă pe timp de război şi pe care îi învăţase tot ce ştia pe timp de pace. Deşi conştient că are o reputaţie de om dur, nu pare să fi considerat asta un impediment. Pentru a conduce ţara în acele momente, poate tocmai duritatea, severitatea, intransigenţa i-au fost de mare folos. Loial, subtil, ferm, demn mai ales, fără să se plece în faţa cuiva, tenace, hotărît, Mareşalul s-a bucurat de preţuirea multora. Se spune că Hitler îl considera ca fiind un soldat strălucit, dar nu şi un bun politician, de talia lui Mussolini de exemplu, „care avea un real simţ politic” (Gh. Buzatu). Aceasta nu l-a împiedicat însă pe Hitler să ţină cont de părerile sale şi să-i acorde încredere. Este cerebral, mobil, deloc pasional ceea ce îi permite să ia decizii la rece şi să se descurce în orice situaţie. Cu mare spirit de dreptate „… un om cu suflet părintesc, sever prin interesul datoriei, dar omenos faţă de cel slab şi în suferinţă” (colonel G. Magherescu, în „Antonescu, Mareşalul României şi răsboaiele de reîntregire”, editor Iosif Constantin Drăgan). Ştie să-si pună în valoare personalitatea, este conştient de puterea pe care o are şi o foloseşte în toate împrejurările. Tot colonelul Magherescu descrie cum personalitatea mareşalului schimba atmosfera de la Regimentul 9 de Roşiori „Principesa Elena” de la Giurgiu, cu 2 luni înainte de a prelua conducerea acolo. „Regimentul tremura la gîndul că-l va avea în curînd comandant. Nu era unul care să nu fi auzit despre valoarea sa ca militar, despre caracterul lui neşovăitor, despre severitatea lui”.
Spirit cu viziune modernă, a folosit toate cunoştinţele pe care le-a căpătat în urma instruirii în prestigioase şcoli militare pentru a ridica standardele armatei romane. „În calitate de comandant al Scolii de Război, Antonescu a adus cu el o primenire totală în formarea ofiţerilor de Stat Major, scoţînd ofiţeri în termen, obligîndu-i să ridice nasul din hartă şi să scruteze zona, să calce terenul şi să cunoască ţara” (povesteşte aghiotantul său, colonelul Magherescu). Deducem de aici că îşi dezvoltase un mod de gîndire modern, cu principii fundamentate pe cunoaşterea particularităţilor oamenilor. Tindea spre imprimarea unui nivel ridicat de civilizaţie în rîndul soldaţilor. I se zicea Cîinele Roşu, unii spun că din cauză că în tinereţe fusese roşcovan, alţii fiind de părere ca răutatea de care dădea dovadă îi atrăsese această poreclă, deşi încă nu am găsit nici o informaţie care să vorbească despre această trăsătură. Mai degrabă, aş putea să mă gîndesc la un spirit aspru. Militar cu o pregătire strălucită, se pare că a fost unul dintre cei mai mari strategi ai vremii sale, apreciat, mînă forte, disciplinat, integru. Antonescu rămîne tipul ofiţerului înzestrat cu spirit de luptător, curaj şi onoare, dînd dovadă de acestea pînă în ultima clipă a vieţii sale, „un ofiţer bine pregătit şi demn de uniforma armatei” (Adrian Cioroianu). S-a bucurat de simpatia soldaţilor pentru că era un ofiţer drept şi, în disputele dintre soldaţi şi ofiţeri, nu lua din capul locului apărarea ofiţerilor, ci îi asculta şi pe soldaţi, iar dacă dreptatea era de partea acestora din urmă, nu ezita să o arate. I-a fost prieten şi mentor Constantin Prezan.
Ca trăsături negative, i se atribuie vanitatea şi ambiţia, o încăpăţînare exagerată, naţionalismul exagerat. A fost caracterizat şi ca fiind lipsit de viziune, iresponsabil, „aventurier ambiţios”, avînd vederi mărginite, superficial. Poate că aceste trăsături îl caracterizau, nu putea avea numai calităţi, dar, ca psiholog, mă interesează mai mult mişcarea sa prin viaţă şi acele trăsături pe care le-a folosit pentru a-şi atinge scopul, scop ce pare să fi avut mai mult de-a face cu patriotismul, decît cu ambiţia ă pentru glorie militară de care este acuzat.
* * *
Despre bărbatul Ion Antonescu se spune că era de statură mijlocie, slab, osos la faţă, cu ochi albaştri, frunte înaltă, părul blond-roşcat în tinereţe, pieptănat pe spate. Vorbea clar, concis, fără înflorituri, capta imediat auditoriul. Era uşor îndoit de spate, cu umerii aduşi înainte, ca şi cînd ar fi purtat o povară nevăzută. Pe faţă i se citea concentrarea. Cînd zîmbea, chipul i se însenina şi devenea chiar frumos. În viaţa particulară, Antonescu a fost un soţ bun şi atent, un prieten de nădejde şi un fiu iubitor. Nu a avut o fire senzuală şi n-a fost pasional din cale afară. Imaginea Mareşalului din viaţa privată diferă mult de cea din viaţa publică. Militarul autoritar, cu mînă de fier, devine acasă la el un bun familist, un om cu totul obişnuit care îşi iubeşte soţia şi duce o viaţă normală, la fel ca a tuturor oamenilor.
* * *
Dacă facem o sinteză a observaţiilor despre personalitatea lui Ion Antonescu, obţinem un caracter demn caracterizat de loialitate, patriotism şi corectitudine, trăsături care îi sînt recunoscute în unanimitate atît de susţinătorii săi, cît şi de cei care îl contestă cu putere. Dincolo de toate acuzaţiile care i se aduc, Ion Antonescu a trăit şi a murit pentru ţară şi chiar dacă nu toate deciziile pe care le-a luat au fost cele mai potrivite, să-l trecem în rîndul marilor criminali nu ne face cinste, în condiţiile în care în acea perioadă s-au săvîrşit crime cumplite de către cei implicaţi în marea conflagraţie, crime înfăptuite în numele ideii de libertate, iar nu o dată ascunse în umbra acesteia.
În acest rînduri, mi-am propus să creionez un profil de personalitate, nu să judec faptele istoriei. Am cules date din scrierile celor care îl consideră pe Antonescu un mare om de Stat, după cum şi din ale celor care îl tratează ca un criminal de război şi un fascist. Am început lucrarea cu gîndul să fiu obiectivă şi să surprind cîte ceva din adevărata faţă a lui Antonescu, aşa cum a fost el. Acum, îmi dau seama că aş putea fi acuzată cu uşurinţă de subiectivitate, dar îmi asum lucrul acesta. Am parcurs cu mare atenţie argumentele celor care văd în el un criminal cu sînge rece, un om bolnav, capabil de fapte abominabile. N-am găsit nimic care să susţină această teorie, nimic care să pună în discuţie o personalitate nevrotică sau sociopată.
Este cunoscut faptul că toate actele noastre conţin pecetea personalităţii pe care o avem. Factorii psihologici implicaţi în analiza structurii de personalitate a Mareşalului sînt legaţi de motivaţie, activitate, potenţial intelectual, creativitate, iar acestea pun în evidenţă maturizarea socială, o personalitate normală clădită pe o istorie personală care nu are nimic de-a face cu destructurarea psihică sau socială.
Bineînţeles ca nu am pretenţia să fi descifrat în amănunt întreaga natură a Mareşalului Antonescu. De bună seamă, rămîn încă multe de precizat, dar ceva pot să afirm cu siguranţă: permanenţa ce marchează tot parcursul vieţii sale se raportează la datoria faţă de Ţară. Nu a fost singura, dar acesta nu este decît motivul pentru care o să studiez în continuare viaţa şi activitatea lui Ion Antonescu. Pînă atunci, închei acest portret cu o frază care poartă în ea un mare adevăr despre personalitatea Mareşalului: „Am fost un slujbaş fanatic al acestui neam!”
ALEXANDRA CEOCEANU

Ziarul TRICOLORUL, Bucureşti