Arhiva

Posts Tagged ‘Ion Bradu’

„Reflexele mele de bunătate” din această campanie electorală

septembrie 16, 2020 Lasă un comentariu
Nu știu cum se face că feisbucul ăsta reia zilnic „amintirile” fiecărei victime a sa!
 
Una dintre aceste victime ale feisbucului este și umila mea persoană!
 
Această mașinărie grandioasă și nemiloasă îmi amintește de ce scriam și postam eu exact acum un an, în aceeași zi de 16 septembrie: îi dădeam replica scriitorului nostru Ion Bradu la un îndemn al său, spus din toată inima, cu ocazia a o sută de zile ale Guvernului Maia Sandu, de a manifesta „reflexele noastre de bunătate” pentru a o susține pe „fragila” de prim-ministru de atunci, îndemn însoțit și de o poză cu Maia prin omătul din campania pentru Parlament din iarna lui 2019.
 
 
 
Astăzi, după ce feisbucul reia replica mea de mai sus, amintindu-mi de ce scriam eu acum un an, inimosul nostru scriitor Ion Bradu îmi mai adresează, cu multă tristețe în suflet, un îndemn!
 
 
Sigur, sunt pus în situația să dau următoarele explicații:
 
E o reactie a mea de acum un an de zile pe marginea unei trădări care a avut loc: alianța Maiei și a lui Năstase cu Dodon și trimisul Kremlinului, Kozak!
 
Este o reactie de care nu mă dezic: am fost și am rămas neschimbat în atitudinile mele față de prestația politică a acestor actori de pe scena politică de la prima lor apariție!
 
Acum, nu am nicio vină că feisbucul reia aceste „amintiri” ale mele!
 
Cât privește actuala campanie electorală, ce sa zic?
 
Am așteptat să se „topească omătul”, cum spui, dragă maestre Ion Bradu, din inimile „omuleților de dreapta” pentru a-și pune osul la identificarea unei personalități basarabene din afara actualelor „partide unioniste”, „europene” sau „proeuropene” astfel încât să adunăm și să ținem grămadă votul proromânesc și proeuropean, pentru a nu admite ca o scursură ordinară ca Dodon sau altă unealtă a Moscovei s-ajungă din nou președinte!
 
Din păcate, nu a fost să fie!
Și-au „înaintat”, cum se spune la noi, fiecare candidaturile lor partiinice, exact așa ca noi să rămânem dezbinați, suspicioși și înrăiți unul pe altul!
 
Personal, am încercat a propune, atâta cât pot și cum pot, pe feisbuc, pe blog, candidaturi ale unor personalități concrete în acest sens!
 
Nu am fost auzit!
 
E și firesc, poziția unuia ca mine, care vine să reprezinte vechea gardă frontistă, este, de obicei, luată în răspăr și ignorată cu desăvârșire!
 
Din aceste considerente, ca replică la dezinteresul și atitudinea sfidătoare a partidelor pomenite mai sus față de ideea de unitate a rândurilor noastre românești, voi pune umărul la promovarea în calitate de candidat pentru prezidențiale a generalului Ion Costaș, inițiativă venită din partea unui număr important al luptătorilor de la Nistru și al vechilor frontiști!
 
Poate așa se va reuși să revigorăm ideea de unitate în jurul unui nou val al Mișcării românești din Basarabia.
 
Doamne, ajută!

Maia Sandu are nevoie de „reflexele noastre de bunătate”

septembrie 16, 2019 Un comentariu

 

Cu ocazia celor o sută de zile ale Guvernului Maia Sandu, scriitorul Ion Bradu postează pe Fb o imagine cu prim-ministra de la Chișinău surprinsă pe timp de iarnă (probabil, în timpul campaniei electorale din februarie), cu mult înaintea alianței cu Dodon, însoțită de următorul comentariu:

„O suta de zile premier. O poza de pe cind era iarna.Iar alianta sinucigasa cu Dodon si zilele amare de azi nu se vedeau.Sa o sustinem, pentru ca e fragila si acum, ca niciodata, are nevoie de reflexele noastre de bunatate”.

Și noi avem nevoie de „reflexele de bunătate” ale Maiei Sandu ca să pună capăt alianței cu Dodon!

Dacă nu face acest lucru, înseamnă că „fragila” prim-ministru își manifestă „reflexele de bunătate” față de Dodon și Rusia, nu față de românii basarabeni!

Prim-miniștrii „fragili” nu au cum să fie prim-miniștri puternici!

Un prim-ministru puternic niciodată nu va accepta cârdășia cu Moscova în detrimentul intereselor noastre românești!

Un prim-ministru puternic nu va alege niciodată „alianța sinucigașă”, pentru că sinuciderea este cel mai mare păcat în fața lui Dumnezeu.

Avem nevoie, acum, de un Nicolae Costin pentru Chișinău!

septembrie 6, 2019 Lasă un comentariu
După ce acum câteva ore am lansat pe Fb îndemnul meu privind necesitatea determinării celor de la ACUM să renunțe la candidatura lor pentru Primăria Chișinău (A. Năstase) din cauza riscului ca aceasta să nu fie sprijinită de populație după concubinajul lor cu PSRM, soldat cu capturarea de către structurile Moscovei a principalelor instituții ale statului, și inițierii neîntârziate a negocierilor între toate forțele politice de orientare națională și europeană (inclusiv blocul ACUM și chiar PD-ul) în vederea identificării și sprijinirii de către acestea a unui candidat comun la funcția de primar general al Chișinăului, scriitorul Ion Bradu, prietenul meu pe Fb, a și reacționat imediat propunând în acest sens o persoană concretă, cunoscută de toată lumea.
 
„Sigur, Octavian Ticu! Eu demult am zis!”, scrie Ion Bradu.
 
Salut reacția, maestre, și vă respect punctul de vedere!
 
Cred însă că persoana în cauză, asupra careia se va conveni să fie sprijinită de noi toți pentru a nu da capitala în mâinile rușilor, nu ar trebui sa reprezinte o forta politică!
 
Octavian Tacu ar fi meritat să fie sustinut dacă până în această clipă ar fi rupt cârdășia cu Dodon!
 
Să nu uităm că mai ieri acesta, alături de Maria Ciobanu, Igor Munteanu, Iurie Reniță și alți deputați ACUM, au votat pentru instalarea celui mai sinistru personaj din tabăra socialiștilor, Vladimir Țurcan, în fotoliul de judecător la Curtea Constituțională ca mai apoi acesta să ajungă chiar Președinte al acestei instituții fundamentale a statului!
 
Nu i-am văzut pe niciunul dintre aceștia să-și exprime regretul barem în legătură cu gestul în cauză!
 
Nu cred că cei care fac cârdășie cu Dodon acum trebuie să candideze pentru funcția de primar din partea segmentului de dreapta!
 
Lumea nu-i va vota pur si simplu!
 
Avem nevoie, acum, în toamna lui 2019, de un Nicolae Costin pentru Chișinău!
 
Un Nicolae Costin pe care să-l sustină toti alegătorii cu aspirații naționale si europene!
 
Astfel, exemplul pe care îl vom arăta la alegerile locale din octombrie ar putea să fie unul de urmat în viitoarele alegeri parlamentare anticipate.