Arhiva

Posts Tagged ‘Ion Hadârcă’

Frontul „kaghebiștilor”

Fostul meu coleg de la Frontul Popular din Moldova, Mihai Roșcovan, nu poate rămâne indiferent față de mărturisirile mele legate de o anumită dispută iscată între doi foști miniștri din Guvernul Druc – Constantin Tampiza și Ion Costaș.
Așa este, Mihai, în ajunul oricăror alegeri mai toată lumea este cuprinsă de un spirit mobilizator, chiar dacă în toată treaba asta s-ar ascunde, câteodată, și interese obscure, mai ales în clipa în care, în această campanie de mobilizare, în vremurile de când există internetul și Facebook-ul, este inclusă, la comandă, și armata de troli ai unei sau ai altei grupări interesate!
Cât privește dl Constantin Tampiza și mulți alții ca el, care ar fi lucrat pentru o companie rusească sau alta sau care ar fi fost membri ai PCUS și ar fi activat în organele acestuia, ar trebui să observăm câteva lucruri:
Procesul mult așteptat de readucere a teritoriilor românești înstrăinate la sânul României ne va cuprinde pe toți cei născuți în aceste teritorii – fie că am fost sau nu membri ai PCUS, fie că, după dezmembrarea imperiului, am fi lucrat sau nu pentru firmele rusești apărute după dezmembrare!
Ne vom uni cu Țara toți – și cei care au fost comuniști și cei care nu au fost comuniști, și securiștii și nesecuriștii, și pro-românii și anti-românii, și ocupanții chiar vor rămâne să se unească și ei cu Țara noastră România având cetățenia Republicii Moldova!
Nu cred că un fost membru al PCUS, inclusiv cel care a activat în Comitetul Central sau în alte organe comuniste, nu are dreptul să mobilizeze lumea în vederea constituirii unei forțe consolidate a basarabenilor care-și doresc reunirea cu Țara!
Adu-ți aminte, Mihai, cât de puternic era Frontul Popular după ce miile de foști comuniști își depuneau, public, carnetele de membru al PCUS în chiar sala Congresului II al FPM din 29-30 iunie 1990!
Numește-mi un ministru din fostul Guvern Druc care nu ar fi fost membru al PCUS!
Numește-mi pe unul dintre cei mai reprezentativi scriitori ai noștri care nu ar fi fost membri ai PCUS – Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Liviu Damian etc., etc., dar care au fost cei mai viguroși promotori ai valorilor noastre naționale!
În calitatea mea de redactor-șef al publicației noastre ȚARA, numit în această funcție inclusiv cu votul tău, Mihai, la Congresul II al Frontului, îi voi ține minte pe toți cei care mi-au întins o mână de ajutor pentru a asigura apariția publicației noastre de suflet (Congresul și organele de conducere ale Frontului nu au decis niciodată din ce mijloace urma să apară ȚARA, din păcate! Și nici nu mi-au acordat vreodată bani pentru asta! Numai eu știu cum găseam banii necesari pentru ca să scot la timp ȚARA!)!
Trebuie să-ți mărturisesc acum, peste ani, că cei care m-au ajutat în acest sens nu au fost președintele Frontului de atunci, I. Hadârcă, sau cel care se zbătea să-i ia locul, I. Roșca!
Cei care m-au sprijinit atunci absolut dezinteresat au fost oameni ca Constantin Tampiza sau ca Constantin Iavorschi, să zicem, iertată să-mi fie cacofonia, și el membru în Guvernul Druc (Constantin Iavorschi care m-a ajutat să procur chiar și primul mijloc de transport pentru redacție și care nu uita, stabilit fiind la București deja, după demiterea Guvernului Druc, să mă invite pentru a-mi înmâna „niște bani” pentru ȚARA, bani pe care Roșca, după ce îi raportam, ca șef ce era, de unde-i am, insista să-i scot din contul redacției pentru a-i da lui cu împrumut, împrumut pe care nu l-a mai întors niciodată!).
De aceea, zic, este creștinește să nu judecăm pe nimeni atunci când aceștia vor să-și pună osul, în condițiile vitrege de azi, la relansarea Frontului sau a unei largi Mișcări a Basarabenilor (fie ei foști comuniști sau necomuniști, „kaghebiști” sau nekaghebiști), Mișcare menită să lucreze pentru reunificarea teritoriilor românești înstrăinate!
Nu Tampiza, și nici Iavorschi, și nici alții dintre miniștrii de bună-credință din Guvernul Druc lucrează azi pentru Rusia lui Putin!
Pentru Rusia lucrează azi I. Roșca și „jurnaliștii lui de la SPUTNIK”, rețea propagandistică a Kremlinului menită să asigure „înaintarea Rusiei”, cum spunea Eminescu, adică expansiunea rusească asupra Republicii Moldova și asupra întregii Românii.
Pentru Rusia lucrează, conștient sau inconștient, cei care au făcut concubinajul politic cu Kozak și Dodon, sculele lui Putin cu misiunea de a ține sub control Republica Moldova prin realizarea planului rusesc de federalizare și de legalizare cu orice preț a prezenței trupelor rusești în stânga Nistrului, precum și de zădărnicire pe toate căile a procesului firesc de afirmare a identității noastre românești!
Pentru Rusia lucrează toate natașele, lorenele, teveopturile, proteveurile marxiste, neomarxiste, progresiste, lucinschiste, platoniste sau renatousatiste!
Pentru Rusia lucrează Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a reușit în câteva luni de zile de când este în funcție să blocheze toate dosarele deschise împotriva lui Dodon și să-l elibereze din închisoare pe una dintre cele mai perfide unelte rusești, Platon!
Pentru Rusia lucrează Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și celelalte instituții strategice ale statului ajunse pe mâna Rusiei după concubinajul Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase cu Kozak și Dodon!
Pentru Rusia lucrează toți cei care mențin cu bună știință fragmentat și dezunit segmentul românesc din stânga Prutului!
Pentru Rusia lucrează toți cei care își neagă apartenența la marea și viguroasa noastră națiune română!

V-ați pus palma-n cur de dorul Basarabiei!

Senatul României adoptă azi o Declarație leșinată prin care își „exprimă sprijinul pentru guvernul legitim al Republicii Moldova” și ”reiterează și întărește sprijinul permanent al României față de aspirațiile europene ale Republicii Moldova”.
Perfect!
Mă îngrijorează un singur lucru:
De ce Senatul României, „reiterând relevanța majoră a continuării poziției Republicii Moldova în privința reglementării conflictului din regiunea transnistreană, cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele sale recunoscute internaționale și cu neafectarea vectorului său pro-european”, nu pomenește nimic, dar absolut nimic, despre necesitatea stringentă de retragere de către Rusia a armatei și munițiilor sale aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova?!
Senatorii români nu cunosc oare că impedimentul principal în calea afirmării identității noastre românești și europene este staționarea ilegală pe teritpriul RM a armatei ruse și întreținerea, încurajarea și susținerea pe toate căile de către Rusia a separatismului transnistrean?
Unde-i senatorul, europarlamentarul Traian Băsescu, care nu mai poate de dorul basarabenilor, pe spatele căruia parazitează politic, consolidând aripa putinistă dincoace de Prut?
Unde este viteazul senator Ion Hadârcă, basarabeanul nostru care cunoaște dedesubturile separatismului transnistrean mult mai bine ca alții?
Ori el, Hadârcă, și-a pus coada între vine ca la începutul anilor nouăzeci când, în calitatea lui de vicepreședinte de parlament la Chișinău, a dispus prin semnătură eliberarea din arest a criminalului Igor Smirnov, prins de polițiștii basarabeni și adus în cătușe, cu prețul vieții lor, de la Kiev?
V-ați pus palma-n cur de dorul Basarabiei!
Sunteți de fapt la braț cu Dmitri Kozak, trimisul special al lui Putin la Chișinău, artizanul Guvernului Kozak în frunte cu Maia Sandu pe care-l felicitați acum și artizanul federalizării RM, cel care vine în capitala Basarabiei ca la el acasă!

Încă un denunț: al lui V. Saharneanu!

aprilie 25, 2018 Lasă un comentariu

Mai sare unul la beregata lui V. Munteanu după ce acesta a propus ieri ca primăria Chișinău să devină acționar majoritar al Aeroportului Internațional Chișinău.

Este vorba de V.  Saharneanu, consilier al lui I. Hadârcă în Parlamentul de la București, care publică pe blogul său un denunț împotriva liberalilor de la Chișinău, preluat de portalul deschide.md, finanțat din banii statului român.

Cum naiba se face că toate cârtițele și fosilele sistemului nomenklaturist construit de regimul bolșevic de ocupație dincoace de Prut, cu diplome ale școlilor superioare ale fostului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, ajung azi  în grația și pâinea statului român?

Faptul relatat aici confirmă fără putință de tăgadă  axioma că toți exponenții fostei nomenklaturi sovietice cu școală superioară a PCUS, nimeriți, din întâmplare, printre membrii partidelor de orientare românească din R. Moldova, scriu denunțuri mincinoase împotriva acestor organizații și a membrilor lor după ce ies cu scandal din ele.

Mai rău decât atât:

Tot aceștia lucrează în aceste clipe, deschis sau camuflat, în favoarea grupării mafiote de sorginte rusească aflată la guvernare în R. Moldova  și, implicit, în favoarea candidatului acestei grupări pentru alegerile primarului general al Chișinăului.

Despre misiunea „plutonului unionist” al lui Plahotniuc

septembrie 13, 2017 Lasă un comentariu

 

În comentariul său pe marginea postării mele de ieri pe Fb „Cea mai grea misiune pentru „plutonul unionist” al lui Plahotniuc: să asigure votul anti-Chirtoacă!”, bunul meu prieten și frontist de la Cimișlia, Tudor Pozneac, scrie:

„D-le Secăreanu,Vă respect foarte mult, dar nu înţeleg această băgare a unioniştilor în buzunarul lui Plaha. Chiar dacă sunteţi reticent faţă de d-l Şalaru, nu cred, sub nicio formă, că acesta, dar şi d-l Băsescu ar face jocul lui Plahotniuc, deci, într-un final, al ruşilor! Cât priveşte acest nefericit referendum, trebuie să îndemnăm de această dată moldovenii să-şi manifeste pe deplin „virtutea” de a nu merge la votare, lăsând de fiecare dată ca străinii să le hotărască soarta. Eu cred că boicotarea acestui referendum ar salva Capitala, dar şi Ţara!”.

Frate Tudor, în legătură cu cele subliniate de Dumneata, aș vrea să precizez următoarele:

Nu eu îi bag în „buzunarul lui Plaha”, ei s-au „născut” acolo! Aici nu este vorba de toți unioniștii din stânga Prutului, ci doar de „plutonul unionist” pe care și l-a aliniat  gruparea oligarho-securistă condusă de Plahotniuc pentru a dezbina segmentul unionist din Basarabia și a-și consolida controlul asupra acestuia.

Puzderia de „partide unioniste” în frunte cu Hadârcă, Guțu, Șalaru, rupte, după 2009, din PL, este „creația” acestei structuri care reprezintă SISTEMUL antiromânesc rămas neclintit din timpul regimului sovietic de ocupație.

După eliminarea PPCD-ului de pe scena politică (cu concursul direct al rețelei KGB-ului în frunte cu Roșca din interiorul echipei noastre), ținta SISTEMULUI a devenit PL-ul lui Ghimpu, ultima entitate politică de respirație românească cu puternice rădăcini  în fostul Front Popular din Moldova, expresia vie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, care a pledat fără șovăire pentru afirmarea deschisă și neîncetată a identității românești a teritoriilor acaparate de imperiul sovietic de la România în urma odiosului Pact Ribbentrop-Molotov și pentru revenirea acestor teritorii la Patria-mamă.

Anume din aceste considerente, nicio structură politică care promovează ideea de unitate românească, așa cum a fost PPCD-ul sau cum este PL-ul acum (care are și reprezentare parlamentară, dar și mandate importante în structurile administrației locale, inclusiv în municipiul Chișinău), nu va fi lăsată să devină factor decident în cadrul puterii. Din contră, vor fi aplicate toate metodele specifice ale SISTEMULUI pentru anihilarea și înlăturarea acesteia de pe scena politică, cea mai concludentă în acest sens fiind metoda dezbinării prin ruperea elitelor  și crearea, în urma șantajării sau coruperii lor, a noilor „partide unioniste”.

 Referitor la „reticența mea față de Băsescu”, voi spune următoarele:

Nu sunt reticent față de el, de Băsescu.  Sunt reticent față de pașii și acțiunile lui pentru dezbinarea unioniștilor basarabeni. Metodele lui de dezbinare în dreapta Prutului le-a aplicat cu brio și în stânga Prutului, acestea suprapunându-se perfect cu cele ale SISTEMULUI oligarho-securist de la Chișinău. Mai mult, nenumăratele lui declarații referitoare la problema conflictului transnistrean au turnat de-a dreptul apă la moara rușilor, iar ciudatele și insistentele lui aventuri cu „cetățenia moldovenească” s-au soldat doar cu și mai multa incitare a spiritelor antiromânești și consolidarea partidei putiniste în stânga Prutului.

Lipsa până la această oră a unei  reacții din partea lui Băsescu ca „președinte de onoare” al unui partid care se vrea „al unității naționale”, sclipuit de curând la Chișinău, față de atacurile și abuzurile declanșate de guvernarea Plahotniuc asupra singurului partid unionist cu reprezentare parlamentară din stânga Prutului (PL) și asupra primarului general (unionist) al Chișinăului, dar și unele gesturi de încurajare a regimului Plahotniuc pentru eliminarea liberalilor de pe scena politică, gesturi venite din partea unor reprezentanți ai „unității naționale”, mă întăresc în ideea că fostul președinte al României se află într-o anume relație cu gruparea guvernantă de pe malul Bâcului.

Cât privește „nefericitul referendum” pus la cale de partida KGB-ului Dodon-Plahotniuc-Leancă împotriva primarului general D. Chirtoacă, acesta are drept țintă înlăturarea partidei românești de la conducerea capitalei și trecerea acesteia sub controlul total al grupărilor oligarho-securisto-putiniste de la guvernare.

Referendumul anti-Chirtoacă, dacă va avea loc, se va constitui într-un adevărat test pentru toți basarabenii care-și afirmă identitatea românească și, sunt sigur, într-un exercițiu de consolidare a rândurilor unioniștilor.