Arhiva

Posts Tagged ‘Iurie Roşca’

Like-uri pentru ieromonahul Savatie Baștovoi

octombrie 11, 2018 Lasă un comentariu

Când foarte multă lume bună de dincolo și de dincoace de Prut, inclusiv prieteni Fb, sunt fermecați, fascinați, încântați, hipnotizați de postările ieromonahului Savatie Baștovoi, sunt întrebat și eu, chiar azi, de ce nu las like-urile mele sub confesiunile „unuia dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova”, cum ne este prezentat acesta pe un site românesc.

Sunt omul care nu mă las ademenit de tot ceea ce mi se servește cu ostentație.

Plus de asta, niciodată nu-l voi „lăikui” pe unul ținut în gazdă de un ofițer al lui Putin („atelierul de creație” al misteriosului „scriitor contemporan român” și „ieromonah” se află în chiar incinta clădirii „universității populare” a lui I. Roșca, care este proprietate a acestuia și în care conferențiază, de fiecare dată când aterizează la Chișinău, A. Dughin, sfetnicul lui Putin în ale panslavismului).

Mă mai pune pe gânduri așijderea ciudata „libertate” a ubicuului „slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova”, libertate care i-ar fi fost „adusă de Hristos”, de a fi „un om fără Patrie” și fără „naționalitate”, precum și de a-i numi pe români drept „neam fricos și laș”, după cum reiese din secvența de mai jos dintr-un interviu oferit de acesta, în anul 2001, lui M. Vaculovschi:

„Intrebare: Cum ai ajuns in Romania, la liceul de arta? Ce fel de experiente ai trait atunci, despre perioada de adaptare etc…

Răspuns: Ti-am zis ca eram un patriot. De aceea am plecat la studii in Romania, era chiar in toiul miscarii nationaliste de la noi. Credeam ca o sa descopar un neam mare, neamul meu. Dar nu a fost asa. Am descoperit un neam fricos si las, un neam de lingusitori. Neamul meu. Am oscilat pe urma intotdeauna intre adancurile mele slave, in sens dostoievskian, pentru ca am stramosi ucraineni, dupa cum mi-e si numele, si aceasta realitate care ma mahnea. Dar acum nu ma mai framanta apartenenta mea etnica si nationala. Acum nu mai am nici o indoiala: sunt un om fara patrie, un lup care umbla singuratic prin gradini. In acest sens, crestinismul m-a odihnit, pentru ca este religia in care nu exista notiunea de nationalitate. Nu te mira, toata vorbaraia despre ortodoxismul innascut al poporului roman, rus sau grec sunt scuipaturi politice, care pe mine ma scarbesc, pentru ca lovesc in libertatea pe care a adus-o Hristos lumii. Iar eu sunt un indragostit de libertate”.

Numai „un om fără patrie” poate fi „unul dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova”, care nu este canonică, este subordonată Moscovei și care, bineînțeles, nu este a neamului românesc, fie el „fricos și laș”, fie el „de lingușitori”

Reclame

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!

 

 

Cenzura ca un „atac nocturn” asupra Casei Radio

Un fost coleg de la Radioteleviziune îmi amintește în această seară de greva noastră din vara lui 2004, cerându-mi amănunte despre ziua în care s-a încheiat protestul…
 
În vara asta se împlinesc 14 ani de la greva din fata Radioteleviziunii.
 
S-a protestat atunci împotriva cenzurii de la această instituție instalată și reinstalată de regimul Voronin, cenzură prezentă și azi…
 
Mulți dintre colegii noștri de la Radioteleviziune, susținuți și de alți cetățeni: poetul Anatol Codru, luptători în războiul de la Nistru din 1992 etc, s-au aflat mai multe zile în greva foamei…
 
Cât privește încheierea memorabilei acțiuni de protest, îmi amintesc că aceasta nu s-a produs ziua, ci noaptea!
 
Mai bine zis, într-o noapte de august 2004…
 
Era după miezul nopții. Țin minte că plecasem cu mașina la tipografie s-aduc ziarul Flux, proaspăt tipărit. Când m-am întors, am găsit toate corturile și lozincile aruncate peste parapetul Șoselei Hâncești de la înălțimea pe care acesta îl are în dreptul Casei Radio, iar toți colegii mei protestatari încă nu-și puteau reveni după cele întâmplate…
 
Dar iată ce s-a întâmplat!
 
În lipsa mea (eram deputat și aveam un grafic de prezență a deputaților la aceste proteste pe timp de noapte astfel încât să nu fie admis atacul nocturn al poliției asupra protestatarilor) poliția a tăbărât peste „orășelul” protestatarilor „curățind” tot în calea ei și a… dat bir cu fugiții! S-a ascuns după clădirea Casei Radio.
 
Am mers într-acolo și i-am văzut! Am stat de vorbă cu ei. Erau câteva zeci de polițiști de la Comisariatul Râșcani al capitalei.
 
Au acționat exact în minutele cât am fost lipsă eu, cel care aveam atunci asupra mea mandatul de deputat. Exact ca hoții!
 
Nu aveam cum să știu atunci ori barem să-mi dau seama de un lucru:
 
Atacul mârșav asupra protestatarilor din fața Casei Radio a fost coordonat de „protestatarul” Iu. Roșca! Așa cum foarte multe „atacuri nocturne” asupra Orășelului Libertății de la protestele din 2002, inclusiv furtul Crucii, instalată de noi în locul statuilor lui Marx și Enghels din fața clădirii Parlamentului, erau coordonate tot de Iu. Roșca.
 
Mai târziu aflasem și detalii interesante: Voronin plecase în concediu și îi dăduse ordin minstrului de Interne ca, până la întoarcerea lui din concediu, corturile să nu mai fie în fața Casei Radio!
 
Poliția a executat întocmai ordinul lui Voronin!
 
După cinci ani, în vara lui 2009, „coordonatorul” Iu. Roșca avea să fie numit de Voronin viceprim-ministru pentru probleme de securitate.
 
Bineînțeles, fără acordul nostru, al colegilor de la PPCD…
 
Imaginea de mai jos (ziarista Angela Aramă alături de subsemnatul) este de la începutul protestelor din vara lui 2004 din fața Casei Radio…
 

Unele explicații în legătură cu votul meu de duminica viitoare

Celor care fac presiuni asupra mea sau mă îndeamnă, inclusiv prin mesaje în privat, să votez sau să chem lumea să voteze duminică cu C. Codreanu, le dau următorul răspuns:
Niciodată nu voi vota cu un candidat al PUN!
Am considerat și consider că PUN-ul este o structură conjuncturistă care constituie „plutonul unionist” al grupării de la guvernarea Republicii Moldova, una criminală, de sorginte kaghebistă, care a ajuns la putere prin metode huliganice, șantaj și corupere.
Menirea „plutonului unionist” al lui Plahotniuc este ademenirea celui mai sensibil și mai conștient segment al populației din stânga Prutului – cel românesc – în vederea compromiterii ideii de unitate românească (mimarea Unirii) prin transformarea acestuia în masă de manevră pentru acoperirea crimelor comise de gruparea de la guvernare, inclusiv furtul banilor din sistemul bancar al basarabenilor.
Celor care nu cunosc, le amintesc că, la sfârșitul anului trecut, am fost eliminat de la microfonul postului de radio „Vocea Basarabiei” în urma unui denunț mincinos, ticluit împotriva mea în chip securistic de reprezentanta PUN, Ana Guțu, și expediat de aceasta Consiliului Coordonator al Audiovizualului, controlat în totalitate de actuala putere.
Voi vota duminică, așa cum am declarat de la bun început, cu un alt candidat – Valeriu Munteanu, care este un bun român, un bun familist, un unionist convins și un bun cunoscător al problemelor cu care se confruntă capitala Basarabiei, capabil să le facă față.
Repet, în viața mea am făcut parte dintr-un singur partid – Partidul Popular Creștin Democrat, organizație de respirație creștină și românească, explodată de rețeaua securistică rusească cu ajutorul uneltelor ei din interiorul organizației, cea mai odioasă dintre acestea fiind personajul din fruntea PPCD – I. Roșca.
Explicațiile pe marginea acestui subiect le-am adus în repetate rânduri în intervențiile mele publice. Nu voi reveni la ele pentru a nu cădea în cursa justificărilor pe care mulți mi le incriminează.
Totodată, țin să subliniez că subsemnatul nu este în măsură să ofere explicații pe marginea implicării în constituirea și activitatea PUN a unor factori politici și mediatici de dincolo de Prut.
Întrebările și explicațiile pe marginea acestui subiect, vă rog să le adresați sau să le cereți factorilor în cauză sau instituțiilor care i-au delegat în Basarabia cu asemenea misiuni.
Vă chem pe toți să ieșiți la alegerile de duminică pentru a nu da Chișinăul pe mâna partidei rusești.
Doamne, ajută!
 
Hristos a Înviat!

Slugă a mafiei și detractor

aprilie 22, 2018 Lasă un comentariu
Petru Bogatu, prim-cronicar al mafiei aflată la guvernare, mai scrie un denunț.
Și de data asta el lovește în organizația de unde s-a hrănit timp de peste zece ani.
Este vorba de un denunț împotriva unui vechi frontist de la Bălți, Simion Guțu, pe care îl cunosc foarte bine – a fost șef al filialei fostului PPCD, cel românesc, mai mulți ani la rând.
Aflu acum, din întâmplare, că Simion este candidatul PAS pentru alegerile primarului de la Bălți.
Nu știam de asta, dar m-am bucurat că un fost coleg din organizația în care mi-am petrecut peste douăzeci de ani din viață ia parte la niște alegeri.
Mai puțin mă interesează acum dacă partidul care îl promovează în funcția de primar la Bălți este sau nu al Maiei Sandu, fapt pe care pune accent Bogatu în denunțul său:
„Candidatul Maiei Sandu la Bălți e un fost colaboraționiist al regimului președintelui Voronin”, scrie acesta incriminând.
„Simion Guțu, candidatul PAS pentru alegerile primarului din Bălți, ar avea serioase probleme de integritate. Este mult prea delicat spus. Acest personaj, un apropiat al dughinistului Iu. Roșca, are adevărate schelete în dulap. Până în toamna anului 2009, Simion Guțu, împreună cu șeful său de partid, a făcut parte de fapt din echipa comunistului Vladimir Voronin cu care PPCD a coabitat, împărțind puterea, încă din 2005. A colaborat cu administrația comunistă din Bălți, a sprijinit la unison cu partidul din care făcea parte reprimarea bestială a manifestațiilor anticomuniste de la 7 aprilie, s-a opus instalării unei guvernări pro-europene după înfrângerea PCRM în alegerile din iulie 2009. Nu e de mirare că vicepremierul guvernului comunist din 2009, Iu. Roșca, și administrația comunistă a primăriei din Bălți i-au făcut cadou un apartament. A fost un colaborator sârguincios. Bănuiesc că și astăzi nu-i mai puțin harnic”, mai scrie în denunțul său Bogatu ca un detractor ordinar.
Cel mai mare dezgust mi-l trezește nu neadevărul turnat de Bogatu, ci tonul slugarnic al denunțului său, ton cultivat de școala superioară de partid a regimului sovietic ocupant pe care acesta a absolvit-o!
El continuă în chip manipulator să identifice PPCD-ul cu numele „dughinistului Roșca”. După el, toți membrii PPCD-ului, mii și mii de basarabeni, inclusiv Simion Guțu, sunt „colaboraționiști ai regimului președintelui Voronin” și au luat parte la abuzurile acestuia.
În nenumăratele deplasări în teritoriu pe care le-am avut de-a lungul anilor am fost nu o singură dată oaspetele casei lui Simion Guțu. Acesta locuia împreună cu soția și copiii într-o cameră de cămin din Bălți. Știu că grupul nostru parlamentar a făcut mai multe demersuri în vederea îmbunătățirii condițiilor de trai ale colegului nostru. M-am bucurat nespus de mult atunci când am aflat că administrația locală din Bălți i-a repartizat un apartament, pentru reparația căruia, din câte îmi amintesc, Simion urma să investească foarte mulți bani, bani pe care, evident, nu-i avea.
Nu știu cum s-au desfășurat lucrurile în continuare pentru că de ani buni nu m-am mai văzut cu colegul meu de la Bălți. Aflu din presa locală, pe care o citează Bogatu, că unul din copiii săi ar fi având probleme cu justiția.
Nu cunosc. Cine nu are azi probleme?
Știu cu certitudine însă că fostul nostru coechipier de la Bălți nu este sperietoarea pe care caută să ne-o arate în chip enkavedist detractorul Bogatu.
Personal, îl știu pe Simion Guțu de om onest!
Om capabil să facă față funcției de primar al Bălțiului!
Este un bun român! Este apărătorul și promotorul inimos al idealurilor noastre românești! L-am văzut și l-am simțit alături de colegii noștri demonstrând și protestând împotriva regimului Voronin în acțiunile noastre exemplare din 2002: a stat nopți și zile la rând înghețând în corturile din Orășelul Libertății!
Acolo unde nu l-am văzut pe detractorul său de azi Petru Bogatu.
Simion Guțu este omul care a ținut la echipa sa politică!
El nu a hulit-o și nu a scuipat-o așa cum face Bogatu, cel pe care nu l-am auzit în ieșirile sale de cronicar al regimului de azi să dezvăluie fața adevăraților autori ai jafului bancar din Republica Moldova și cel care a promovat și promovează metodic votul mixt al binomului Dodon-Plahotniuc.

Butoiul cu pulbere al lui Roșca sau diversiunea rusească împotriva Marii Uniri

martie 22, 2018 Lasă un comentariu
Odată cu apropierea centenarului Marii Uniri, rețeaua propagandistică a lui Putin, în scopul diminuării importanței și amplorii acestui eveniment istoric din viața tuturor românilor, îi scoate în față pe agenții săi cu ștaif.
 
Având „convingerea propriei sale excepționalități”, unul dintre aceștia, I. Roșca, difuzează un material în care caută să argumenteze, în chip funambulesc, „iraționalitatea” unionismului, tot mai pronunțat pe cele două maluri ale Prutului.
 
Nu am cum să mă opresc acum asupra tuturor stratagemelor utilizate de această unealtă a neokaghebismului putinisto-dughinist în acest scop.
 
Dar câteva dintre tertipurile din arsenalul propagandei otrăvitoare rusești puse în practică de Roșca nu s-ar cuveni să le trecem cu vederea.
 
Este vorba despre amenințările proferate de el la adresa statului român și Republicii Moldova, amenințări  legate de „problema Ardealului” și „problema găgăuză”, dar și a tuturor minorităților din R. Moldova influențate masiv de Rusia.
 
„S-au gândit măcar o clipă unioniștii de pe ambele maluri ale Prutului că forțarea lucrurilor ar putea avea efecte catastrofale atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova? De fapt, o eventuală unire ar putea fi un preludiu al destrămării Statului Român, al iugoslavizării sau balcanizării lui. Ca să folosim o expresie în vogă, în mod conștient sau inconștient, unioniștii ne oferă un măr otrăvit, care ar putea dinamita din interior Statul Român. Oare nu are România destule probleme în Ardeal, cu bine cunoscutele tendințe autonomiste și chiar secesioniste, iredentiste? Mai are oare nevoie Bucureștiul alte enclave care să mineze temelia statului, gata să explodeze în orice moment? În aceste condiții, e chiar atât de dificil să se priceapă că unirea poate deveni un catalizator al separatismului, cu efect de tsunami, atât în vestul, cât și estul țării?”, scrie scula lui Putin.
 
„Oare se ține cont de faptul că în Republica Moldova există pături largi ale populației, ostile României? Are nevoie România de un ”arc peste Carpați”, o joncțiune între secui și găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, dar mulți români (care se autoidentifică drept moldoveni)? Au auzit oare unioniștii de pretutindeni despre Legea Nr. 334 din 23.12.1994 ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”? Iată ce stabilește articolul 1 (4) al acestei legi: ”În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Va dori regiunea autonomă găgăuză să se autoproclame republică independentă, fiind recunoscută instantaneu cel puțin de către Rusia și Turcia sau va prefera să devină direct, fără etape intermediare, parte a unuia dintre cele două state, contează mai puțin. Cea ce e de reținut cu grijă e faptul că în timp ce mai multe țări din Vestul Europei se confruntă cu fenomenul secesionismului, precum Spania, Italia, Marea Britanie, de ce s-ar crede că în cazul României lucrurile vor sta altfel?”, adaugă aceasta.
 
Citind amenințările lui Roșca, dar și îndemnurile sugerate de el găgăuzilor în vederea separării de statul din stânga Prutului, fără să vrei îți trec prin minte amenințările de la începutul anilor noăzeci venite dinspre ștabul de la Kremlin, Lukianov, atunci când noi, basarabenii, ceream insistent să ne rupem de URSS: „Dacă vreți independență, trei republici veți avea pe teritoriul vostru!”. Canalia avea în vedere, bineînțeles, teritoriul „controlat de Chișinău”, Găgăuzia și Transnistria.
 
Vom sublinia că servilismul lui Roșca față de interesul rusesc îl întrece aici chiar și pe cel al lui Lukianov. În enunțul provocator al lui Roșca nu este vorba de trei enclave pe teritoriul R. Moldova dacă aceasta dorește tare să se unească cu România, ci de cinci, el având în vedere și „raionul Taraclia populat cu preponderență de către minoritatea bulgară, dar și zone vaste de localități din nordul țării, unde locuiește o numeroasă minoritate ucraineană”.
 
Cam la asta, înțelegem, se reduce toată „teoria lui Dughin” în raport cu România și Republica Moldova, „teorie” promovată insistent de Roșca în ultimii ani pe cele două maluri ale Prutului.
 
Abia astăzi mulți dintre noi realizează ce rol determinant i-a oferit sistemul rusesc de ocupație lui Roșca în diversiunea „Marșul spre sud” din toamna anului 1990, când insul, îmbrăcat în trenciul lui de enkavedist, îi provoca pe găgăuzii și bulgarii de la Comrat, Taraclia și Cahul prin dezordini, tâlhării și focuri de pistol trase de el pe malul Prutului înspre România. Diversiunea în cauză trebuia să se constituie mai târziu, în 1994, în motiv principal și premisă pentru adoptarea Legii ”Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”, invocată acum de această unealtă a intereselor rusești.
 
De fapt, toată „analiza” „omulețului verde” al lui Putin se reduce la sugestia acestuia adresată unioniștilor de „apropiere față de Rusia”, care „a devenit bastionul dreptei consrvatoare”.
 
„În timp ce în Vestul continentului nostru curentele de opinie și partidele politice axate pe apărarea interesului național sunt prin excelență eurosceptice și antiamericane, pledând concomitent pentru o apropiere față de Rusia, unioniștii, dimpotrivă, sunt eurolatri și americanomani. În timp ce conservatorii autentici ca Pat Buchanan sau Steve Bannon, ca și atâția alții, văd că ”lumea s-a întors cu fundul în sus”, Rusia devenind bastionul dreptei conservatoare, iar SUA – a stângii de factură troțkistă, unioniștii noștri s-au împotmolit până peste cap în mlaștina neoliberalismului și a rusofobiei”, concluzionează Roșca.
 
Cea mai pertinentă replică pe marginea tertipului diversionist „Rusia – bastion al dreptei conservatoare”, cred, este opinia împărtășită de mărturisitoarea Aspazia Otel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a pătimit timp de paisprezece ani în închisorile comuniste pentru credința în Hristos și iubirea de neam, născută pe 9 decembrie 1923 în localitatea Cotul Ostriței, în Ucraina de astăzi, și trecută la Domnul pe 23 ianuarie 2018.
 
Iată ce spunea această eroină a Rezistenței Anticomuniste într-unul din interviurile acordate presei:
 
„– Ce opinie aveţi despre politica de azi a Rusiei din perspectiva credinţei?
 
– Tot jocul creştin al Rusiei este o capcană KGB-istă. Se vorbeşte despre folosirea ortodoxiei ca mijloc de cucerire a popoarelor răsăritene. Sub comuniști erau două biserici, biserica oprimată şi biserica profitoare. Ei, acum nu! E biserica sfântă, unică și pravoslavnică! Mă gândesc la preoţii noştri buni care spun: “Vai, s-a întors Biserica în Rusia, sfinţii ruşi au revenit în Rusia!”. “Marea” ortodoxie a Rusiei, la care noi ne închinăm astăzi! Au scos sfinţii mari la paradă, l-au sanctificat pe ţar! Totul sub controlul KGB-ului!
 
Am citit profeţiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face ruşii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Ruşii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus şi Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic şi unul american. Cel euroasiatic, ortodox de „rit vechi”, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.
 
Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, aşa cum nu se lipeşte lutul de fier. Deci, oamenii îşi fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot. Ruşii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oştilor. „Mergeţi, cuceriţi, faceţi ce vreţi, totul e al vostru!”. Aşa au venit şi la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beţie etc.”
 
Ce-ar mai putea răspunde vechea sculă cu ștaif a regimurilor sovietic și rusesc de ocupație pe marginea celor mărturisite de o reprezentantă a Rezistenței Anticomuniste din România când, odată cu trecerea anilor, ies la suprafață tot mai multe amănunte despre implicarea directă a rudelor sale în descoperirea, trădarea, capturarea și „pedepsirea” eroilor Rezistenței Anticomuniste din stânga Prutului după instaurarea puterii bolșevice în Basarabia?
 
Ce-ar mai putea răspunde un ucigaș ordinar, degetul căruia se află încă pe trăgaciul pistolului său de sub haină?

Despre unealta unui bogat

septembrie 15, 2017 Lasă un comentariu

Petru Bogatu scrie un denunț pe marginea comentariului meu „Despre misiunea „plutonului unionist” al lui Plahotniuc”:

„Ștefan, mai ușor cu PPCD-ul care a avut sub Roșca o singură misiune și a îndeplinit-o cu brio: să dezbine și să învrăbească suflarea românească din Basarabia. Ca să nu mai spun că, pe drept sai pe nedrept, reputația lui Ghimpu a fost terfelită, pentru că s-a aflat mai mulți ani într-o coaliție cu Plahotniuc fără să crâcnească vreodată ceva împotrivă lui. A învățat să-i rostească numele numai după ce l-a ajuns cuțitul la os. Acum te-ai apucat tu, trezindu-te pe la chindii, cam prin 2010,să lovești în același stil roșkist în dreapta, și în stânga: și în Șalaru, și în Băsescu, și în toți cei care nu-și fac idol din Ghimpu. Ți-ai pus cenușă pe cap măcar pentru elogirea lui Roșca după 2005, când cesta a devenit pe față pudelul lui Voronin? Nu ți se pare că te repeți în cel mai penibil mod cu putință?”, scrie fostul meu coleg de la ȚARA.

Roșca, da a avut o misiune criminala, stii bine de asta, Petrică. Dar nu PPCD-ul, perfidule!

PPCD-ul a fost organizația miilor de confrati de-ai nostri din tot teritoriul Basarabiei care au luat parte la toate acțiunile patriotice, românești organizate de această echipă în acest teritoriu, inclusiv morții noștri! (mai puțin tu ai luat parte la aceste acțiuni ori n-ai luat parte deloc, profitorule!).

Poate ar fi cazul să-ți postez aici toate editorialele tale elogioase despre Rosca din ȚARA? Tu l-ai lustruit pe Roșca așa cum îl lustruiești acum pe Plahotniuc!

Dacă PPCD-ul a dezbinat, de ce-ai stat acolo sa-ti primesti salariul timp de peste 10 ani de zile?

Despre Ghimpu:

După alegerile parlamentare din 2014, când Ghimpu pleda pentru un guvern al AIE, tu de ce promovai guvernul minoritar susținut de comuniști în ZIARUL NAȚIONAL al lui Filat? Și implicit înlăturarea liberalilor de la guvernare? Te plătea atunci Filat, așa cum te plătește acum Plahotniuc?

Nu ți-e scârbă de tine c-ai dus țucalul lui Roșca, lui Filat și lui Plahotniuc?

Eu nu mi-am negat și nu mi-am hulit echipa, PPCD-ul, singura organizație politică, din care am făcut parte în viața mea, anihilată de KGB prin intermediul unui agent criminal ca Roșca.

Tu văd că o terfelești, pentru că nu ai făcut parte niciodată din ea!

Ai fost și ai rămas o ordinară unealtă pregătită și instruită în Școala Superioară de Partid a regimului de ocupație. Asemenea școli avea Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, al cărui membru văd că ai rămas.