Arhiva

Posts Tagged ‘Iurie Roşca’

ACUM DA PAS și spiritul frontist

decembrie 16, 2018 Lasă un comentariu

ACUM câteva zile, M. Sandu și A. Năstase salutau cu zâmbetul pe buze, neîntrebați de nimeni, unul – printr-un comunicat oficial al PAS, iar cel de-al doilea – pe Fb, ruperea zgomotoasă de PL a încă unui supărat și aderarea acestuia la blocul lor electoral, zis de opoziție.

Astăzi, după ce PL-ul a decis, statutar, să meargă la viitoarele alegeri împreună cu blocul ACUM, M. Sandu și A. Năstase nu mai dau semne de salut, ci reacționează sec, în doi peri, prin vocea unei purtătoare de cuvânt:

„Am aflat din presă despre decizia Consiliului Republican al PL. Astăzi a fost creat Blocul ACUM DA PAS și constituit Consiliul politic al blocului electoral, care va decide pașii următori, inclusiv în raport cu potențialii candidați, ce vor face dovada integrității și corespund criteriilor meritocrației”.

E un semn clar că binomul M. Sandu – A. Năstase, pretins de opoziție, în spatele căruia se află o altă structură mafiotă, rivală celei aflate azi la guvernare, nu va accepta, din tot felul de motive, o formulă de participare la alegeri alături de o entitate politică de respirație românească (aici și ACUM nu mai țin argumentele legate de atitudinile rezervate față de M. Ghimpu ori față de aflarea, temporară, a PL-ului la guvernare alături de PD)!

Motivul neacceptării formațiunii lui Chirtoacă în blocul amintit este cu totul altul.

PL-ul este la ora actuală singura echipă politică din RM care provine (și datorită lui M. Ghimpu) din fostul Front Popular din Moldova!

Tocmai din acest considerent o bună parte, dacă nu majoritatea, din membrii și susținătorii PL-ului au fost și au rămas frontiștii, foști membri ai PPCD, formațiune de respirație românească, explodată și eliminată de pe scena politică cu concursul banditesc al lui I. Roșca, care s-a dovedit a fi unealtă a serviciilor rusești.

Anume spiritul frontist este cea mai de temut amenințare atât pentru puterea de la Chișinău, cât și pentru așa-zisa opoziție, neomarxistă, de aici, ambele implicate în jefuirea sistemului bancar al basarabenilor cu concursul structurilor securiste ale Moscovei.

Reclame

Opoziția cu aceleași rădăcini ca și ale puterii

decembrie 9, 2018 Lasă un comentariu
Un rătăcit frustrat, Viorel Chivriga, s-arată supărat rău pe postările mele despre sfârșitul tragic al artizanilor Marii Uniri de la 1918 în închisorile regimului bolșevic de pe cele două maluri ale Prutului.
 
„Lasă într-o parte oamenii, care nu sunt murdari ca voi. Frustrați sunteți, voi, cei care ați deturnat și ați terfelit mișcarea de eliberare națională și doriți cu orice preț să reveniți în politică. Te supraestimezi, Ștefane. Numai bine!”, scrie acesta.
 
Nu înțeleg ce pot avea postările despre chinurile la care au fost supuși de regimul bolșevic înaintașii noștri de la 1918 cu persoana subsemnatului sau cu formatiunea din care am facut parte si eu? De ce umbli cu insinuări? Multe din amănuntele din aceste postări au fost publicate de mine, de-a lungul anilor, în paginile ziarului ȚARA.
 
Ori poate îmi interzici să plasez în spațiul virtual ceea ce cred eu că trebuie să cunoască și alți utiizatori Fb?
 
De când te-ai angajat și ca cenzor?
 
Un lucru însă îl înțeleg: iti este frica de revenirea mea in politică! Sau, mai bine zis, îți este frică de revenirea PPCD-ului în întregime, din care, îmi dau seama acum, nu ai făcut parte și pe care l-ai disprețuit tot timpul?
 
PPCD-ul nostru, cel românesc, în care eram si eu, nu mai există de vreo 10-12 ani!
 
A fost explodat!
 
Denumirea lui și ce-a mai rămas din el au fost confiscate de Roșca, agent vechi al Moscovei, și un mic grup din jurul lui. Mi-am expus punctul de vedere public asupra acestui subiect. Nu am de gând să revin.
 
Te enervează prezența mea pe Fb ori faptul că am rămas încă viu, nu am fost încă strivit de rețelele criminale de proveniență rusească, dirijate de „bărbos”, așa cum s-a întâmplat cu atâția coechipieri de-ai mei?
 
Cât privește „supraestimarea” pe care mi-o incriminezi, îți pot spune doar atât:
 
Sunt un om cu frică de Dumnezeu!
 
Tu, Viorel, confunzi „supraestimarea”, adică „mândria de sine”, unul dintre cele mai mari păcate omenești, cu mândria, exprimată neîncetat de mine, de a fi fost membru al unei organizații politice românești și creștine, PPCD-ul nostru drag! Mândria de a fi fost fericit alături de miile de frontiști cărora nu le-a fost frică să-și afirme și să-și apere identitatea românească, unii dintre ei uciși de KGB-ul de la Chișinău în războiul sângeros de la Nistru. Uciși pentru simplul motiv că au fost frontiști!
 
Anume de spiritul acestei forțe, viguroase și curate, PPCD-ul nostru, cel românesc, se teme cel mai mult tot sistemul de proveniență securistă care stă neclintit la Chișinău și astăzi la aproape trei decenii de la destrămarea imperiului sovietic!
 
Și încă ceva, extrem de important pentru tine, Viorel:
 
Anume de aceeași frică este cuprinsă astăzi și „opoziția” căcăcioasă, neomarxistă, de la Chișinău, care-și ascunde identitatea românească și-i respinge pe unioniști, dar se simte foarte bine lângă idolii ei, Usatâi și Dodon, pe care-i întâmpina cu flori în PMAN acum doi sau trei ani – frica de PPCD!
 
O opoziție cu aceleași rădăcini ca și ale puterii – rusești – este tot atât de mafiotă și antiromânească!

Dumitru Diacov „știe precis” despre „ideea lichidarii unui coleg de partid”

noiembrie 3, 2018 Lasă un comentariu
Dumitru Diacov îmi dă, chiar acum, următoarea replică pe marginea răspunsului meu de azi la replica lui de ieri pe Fb:
„Stefane, eu te inteleg: ai consumat o importanta perioada a vietii pentru nimic. Te gandeai ca luptati pentru binele patriei, numai ca sefu nu v-a informat pentru care anume patrie laptati. Sper ca si tu ai fost unul din cei ratacici…Tu stii ca eu am multi prieteni la Bucuresti. Unii din ei imi spuneau cum Talpes ii aducea lui Rosca dolari cu sacul. Si voi nici odata nu ati intrebat de unde vin acesti dolari…Eu stiu precis ca si tu ai fost la curent cu ideea lichidarii unui coleg de partid care era anuntat disparut…Eu niciodata nu am avut nici un fel de relatii cu KGB, insa multi din activistii fostului Front popular si astazi mucesc sirguincios pentru cosolidarea stangii radicale in Republica Moldova. Poti sa spui orice, Stefane, dar eu personal, am facut mult mai mult, decit tot frontul vostru popular, pentru imbunatatirea relatiilor moldo-romane. Si pentru mine aceasta constatare este cu mult mai importanta, decat toate insinuarile voastre!”
Domnule Dumitru Diacov, „dolari cu sacul”?
Am spus eu în răspunsul pe care ți l-am dat azi, și cred că am avut dreptate, că doar dumneata și tot KGB-ul știa cum a profitat Roșca de banii statului român!
Cât privește „lichidarea unui coleg de partid” despre care eu aș fi știut, fapt despre care dumneata „știi precis”, pot spune atât: doar un provocator instruit poate scrie așa ceva! Iar un asemenea provocator poate fi doar unul care a făcut școala KGB, la Minsk sau în alte centre de pregătire din fosta URSS.
Întrebarea pe care mi-o pun acum, după ce am citit „provocarea” dumitale, este asta:
De ce dumneata, care ai deținut funcția de deputat și pe cea de președinte al Parlamentului, „știind precis” despre o asemenea crimă – „lichidarea unui coleg de partid”nu ai sesizat organele de anchetă ale statului?
De ce nu ai mers să depui declarații în fața procurorilor care anchetau cazul dispariției unui coleg de-al nostru?
Așa procedează un om responsabil cu funcții responsabile în stat!
Doar un provocator cu școală la KGB umblă cu insinuări de acest fel pe marginea unui caz tragic care a avut loc atâția ani în urmă.
Mai spui că sunt un „rătăcit” și că mi-am  „consumat o importanta perioada a vietii pentru nimic” luptând „pentru binele Patriei” alături de unul ca Roșca.
Au greșit amarnic cei care l-au propulsat pe Roșca în fruntea PPCD-ului, adică KGB-ul, atunci când s-au gândit că această scursură va fi identificată cu formațiunea noastră politică.
Zecile și sutele de mii de membri și simpatizanți ai Frontului Popular din Moldova, ai PPCD-ului se identifică cu IDEEA ȘI IDENTITATEA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ pe care le-a promovat și pentru care a luptat frumoasa și viguroasa noastră echipă politică, dar nicidecum cu numele trădătorului Roșca!
Iată de ce eu sunt bucuros că mi-am „consumat”, îmi „consum” și îmi voi „consuma” viața toată, alături de frații mei din PPCD, pentru apărarea IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI A BASARABIEI și readucerea ei la sânul Patriei noastre România!
Numai unul care își ascunde identitatea românească, așa cum o faci dumneata, domnule Dumitru Diacov, își consumă viața în zadar.
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Răspuns domnului Dumitru Diacov

noiembrie 3, 2018 Lasă un comentariu
Dumitru Diacov îmi răspunde la intervenția mea de ieri pe Fb pe marginea declarației dânsului în legătură cu refuzul PD-ului, al cărui președinte de onoare este, de a vota introducerea glotonimului „limba română” în Constituție.
„Stefan Secareanu, si asta vorbeste asistentul lui Rosca, colaboratorul de la Sputnik, care ani la rand au muls serviciile romanesti, iar acum, impreuna cu fostul lui sef, ii slujesc pe cele rusesti. Bravo Secareanu, tu esti adevarat exemplu de slujire… a celora, care te platesc!”, scrie Diacov pe Fb.
Domnule Dumitru Diacov, eu nu am fost asistentul lui Roșca! Niciodată! Eu nu am fost asistentul nimănui de când sunt pe fața pământului ăsta.
Eu am fost și sunt membru al PPCD, succesor al Frontului Popular din Moldova, organizație politică de respirație creștină și românească, pe care am slujit-o din toată inima mea și pe care Roșca a trădat-o, confiscându-i numele și proprietățile. Amănuntele și argumentele în acest sens au fost expuse de mine în intervențiile mele publice.
Din contră, „asistentul” pe linie securistică al lui Roșca ai fost și ai rămas dumneata!
În anul 2011, an în care eu am călcat ultima dată pragul sediului PPCD din str. Nicolae Iorga 5, dumneata mergeai acolo, împreună cu Voronin, să-l feliciți pe Roșca cu ocazia celor 50 de ani ai lui și să-i duci buchetul de flori și coniacurile nomenklaturiste.
31 octombrie 2011, sediul PPCD din str. Nicolae Iorga. V. Voronin și D. Diacov felicitându-l pe I. Roșca cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani.
Eu nu am „slujit serviciile rusești”, cum insinuezi dumneata.
„Serviciile rusești” sunt „slujite” de dumneata împreună cu Roșca!
El, Roșca, la Sputnik-ul lui Putin, fapt despre care am scris de atâtea ori, iar dumneata acolo în Parlament, în Comisia de cultură și mass-media, al cărei membru ești, și cu acordul căreia Sputnik-ul lui Putin acționează nestingherit pe teritoriul Republicii Moldova (inclusiv pe banii BEM furați de Shor, pe care dumneata îl protejezi să nu ajungă la pușcărie)!
Nu te-am auzit niciodată să iei atitudine în legătură cu activitatea diversionistă a rețelei Sputnik în țara noastră! Așa cum nu te-am auzit să iei în general vreo atitudine față de agresiunile și acțiunile Moscovei împotriva Republicii Moldova prin intermediul regimului separatist de la Tiraspol și armatei rusești staționate ilegal pe teritoriul nostru național!
Pentru că ați servit și serviți aceleași interese, ale Moscovei, fapt pentru care Kremlinul îți plătește azi pensie! Pensia de securist la ambasada URSS din București sub acoperirea de corespondent TASS.
Ești pensionarul lui Putin!
Insinuezi că eu aș fi profitat de banii statului român? Singurii bani românești de gestionarea cărora am fost responsabil, cu toate dările de seamă contabilicești de rigoare, au fost cei acordați oficial de statul român, prin intermediul Ministerului Culturii, pentru susținerea publicației ȚARA, al cărei redactor-șef și director am fost.
Roșca, colegul dumitale pe linia KGB-ului, a profitat de banii statului român, o știi doar dumneata și tot KGB-ul în interesul căruia aceștia au fost cheltuiți.

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

octombrie 26, 2018 Lasă un comentariu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

Like-uri pentru ieromonahul Savatie Baștovoi

octombrie 11, 2018 Lasă un comentariu

Când foarte multă lume bună de dincolo și de dincoace de Prut, inclusiv prieteni Fb, sunt fermecați, fascinați, încântați, hipnotizați de postările ieromonahului Savatie Baștovoi, sunt întrebat și eu, chiar azi, de ce nu las like-urile mele sub confesiunile „unuia dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova”, cum ne este prezentat acesta pe un site românesc.

Sunt omul care nu mă las ademenit de tot ceea ce mi se servește cu ostentație.

Plus de asta, niciodată nu-l voi „lăikui” pe unul ținut în gazdă de un ofițer al lui Putin („atelierul de creație” al misteriosului „scriitor contemporan român” și „ieromonah” se află în chiar incinta clădirii „universității populare” a lui I. Roșca, care este proprietate a acestuia și în care conferențiază, de fiecare dată când aterizează la Chișinău, A. Dughin, sfetnicul lui Putin în ale panslavismului).

Mă mai pune pe gânduri așijderea ciudata „libertate” a ubicuului „slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova”, libertate care i-ar fi fost „adusă de Hristos”, de a fi „un om fără Patrie” și fără „naționalitate”, precum și de a-i numi pe români drept „neam fricos și laș”, după cum reiese din secvența de mai jos dintr-un interviu oferit de acesta, în anul 2001, lui M. Vaculovschi:

„Intrebare: Cum ai ajuns in Romania, la liceul de arta? Ce fel de experiente ai trait atunci, despre perioada de adaptare etc…

Răspuns: Ti-am zis ca eram un patriot. De aceea am plecat la studii in Romania, era chiar in toiul miscarii nationaliste de la noi. Credeam ca o sa descopar un neam mare, neamul meu. Dar nu a fost asa. Am descoperit un neam fricos si las, un neam de lingusitori. Neamul meu. Am oscilat pe urma intotdeauna intre adancurile mele slave, in sens dostoievskian, pentru ca am stramosi ucraineni, dupa cum mi-e si numele, si aceasta realitate care ma mahnea. Dar acum nu ma mai framanta apartenenta mea etnica si nationala. Acum nu mai am nici o indoiala: sunt un om fara patrie, un lup care umbla singuratic prin gradini. In acest sens, crestinismul m-a odihnit, pentru ca este religia in care nu exista notiunea de nationalitate. Nu te mira, toata vorbaraia despre ortodoxismul innascut al poporului roman, rus sau grec sunt scuipaturi politice, care pe mine ma scarbesc, pentru ca lovesc in libertatea pe care a adus-o Hristos lumii. Iar eu sunt un indragostit de libertate”.

Numai „un om fără patrie” poate fi „unul dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova”, care nu este canonică, este subordonată Moscovei și care, bineînțeles, nu este a neamului românesc, fie el „fricos și laș”, fie el „de lingușitori”

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!