Arhiva

Posts Tagged ‘justiţie’

De ce demisia lui Sandu Tănase nu este una „de onoare”

martie 11, 2018 Lasă un comentariu

Deși m-a prins pe un pat de spital în urma „virușilor patogeni” pe care ne este dat să-i înfruntăm, știrea despre demisia lui Sandu Tănase din funcția de ministru al Justiției nu m-a surprins.

E a doua demisie, în câteva luni, a unui „om al legii”, după cea a lui Tudor Panțâru.

Nu contează motivele care au stat la baza acestor demisii.

Și demisia lui Tănase, și cea a lui Panțâru sunt un semn al faptului că „greii din justiția moldovenească” dau bir cu fugiții din anturajul Piticului din Grozești, cel cu apucături și cu iluzii de stăpânitor al Basarabiei.

Tocmai din acest considerent demisia sau demisiile în cauză nu pot fi „de onoare”.

„Demisiile de onoare” ar fi fost de onoare dacă și Tănase, și Panțâru ar fi recunoscut, deschis, în declarațiile de demisie, că instituția fundamentală pe care ei o reprezintă – justiția – a fost siluită și capturată de o grupare banditească care a jefuit sistemul bancar din R. Moldova!

Iar această grupare de tâlhari ordinari se menține la putere doar datorită prezenței în sânul ei a „oamenilor de bine” din cadrul justiției și datorită serviciilor pe care acești „oameni de bine” i le acordă.

În definitiv, demisia lui Tănase și demisia lui Panțâru ne vestesc că puterea lui Plahotniuc se clatină.

Iar când o corabie se scufundă, toți șobolanii fug!

Rămâne acum să vedem cât de mulți șobolani sunt pe această corabie.

Despre bărbăția lui Nicolae Negru și Alexandru Tănase

ianuarie 25, 2018 Lasă un comentariu

Îngrijorat de starea justiției din Republica Moldova, analistul Nicolae Negru se tot întreabă:

„Dacă e să comparăm procesele lui Filat, Platon și Șor, este evident că Șor se bucură de o atitudine privilegiată. De ce?

Cu asta ar trebui să înceapă dl Tănase: să clarifice de ce unul nu vede lumina soarelui, i se sechestrează până și pixul, iar altul stă acasă sau chiar călătorește prin Europa, nu i se confiscă niciun fir de ață, beneficiază din plin de banii furați, este ales, prin coruperea și umilirea cetățenilor, primar… De ce un dosar poate fi tradus într-o lună, iar altul – în șapte luni?

Dacă există în spatele acestei discriminări un motiv dictat de mersul anchetei, să ni se explice în ce constă acesta și cât va dura. Dar a pretinde că astfel se face justiție înseamnă a te ascunde după deget și a insulta inteligența cetățenilor. Pentru aceasta PD va plăti în alegerile viitoare.”

Eu cred că atât analistul Nicolae Negru, cât și ministrul Alexandru Tănase cunosc foarte bine răspunsul la întrebările puse mai sus, dar nu le ajunge bărbăția în ei să-l expună public în fața poporului ăsta amăgit.

Acesta este următorul:

„Motivul dictat de mersul anchetei” „constă” în faptul că, de rând cu „Filat, Platon și Șor”, la furtul miliardului/miliardelor din sistemul bancar al RM a participat (și este întâiul beneficiar) și liderul PD Plahotniuc, precum și liderul PPEM, fostul „simplu prim-ministru”, Leancă, cei care reprezintă actuala guvernare de la Chișinău, despre care nu se dorește să se vorbească!

Întrebarea cea mai dificilă pe care și-o pun acum basarabenii este alta:

Republica Moldova va avea vreodată parte de jurnaliști și juriști (mai ales cei aflați în funcții de ministru) curajoși, liberi și independenți în exercitarea meseriei și funcției lor, care să spună adevărul curat și până la capăt despre „furtul miliardului” și autorii și beneficiarii reali ai acestei crime?!

Despre asta este vorba: despre curajul și libertatea noastră de a fi liberi cu adevărat!

INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

iunie 28, 2012 2 comentarii

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.

 

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?
Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

 

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (XII). Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic

 

A generaliza o aserţiune susţinută numai în parte e o sofismă din cele mai comune. E adevărat că sofismele sunt atât de dese în gazete încât mai nu merită ca cineva să releveze erorile, parte intenţionate, parte neintenţionate, cîte obvin în ele. Un cod al şiretlicului gazetăresc, al apucăturilor sofistice a acestei bresle de negustori de vorbe, scris popular pentru înţelegerea fiecărui ar merita în adevăr acel nume pe care călugării l dădeau în evul mediu logicei lui Aristotel: medicamentum mentis.

În unul din numerele trecute vorbisem de schimbările din Bulgaria şi găsisem că manifestul tânărului principe de Battenberg avea, abstracţie făcând de orice alte motive, un sâmbure sănătos. În adevăr, orice stat are nevoie de o seamă de condiţii indispensabile pentru ca să poată exista de pe o zi pe alta. La statele cu trecut istoric sau cari şi-au avut în curs de sute de ani obiceile lor juridice şi administrative, lucrul merge de la sine. Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic. E un adevăr acesta, atât de general, aplicabil tuturor formaţiunilor de stat, încât se va vedea că statele în care există şi mai multă justiţie şi mai multă libertate cetăţenească sunt acelea unde obiceiul vechi, datina, ţine loc legilor scrise, unde acea datină nici a fost codificată vreodinioară.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VIII). Şcoala generală de corupţiune şi iluzia regimului constituţional

aprilie 11, 2012 Lasă un comentariu

 

Precum am declarat-o în mai multe rînduri, situaţia ţării o considerăm de prea gravă ca să ne preocupăm numai de interesele de partid. Ne grăbim deci a recunoaşte că, din toate alegerile efectuate în această perioadă de 14 ani, cea dentîi alegere, din 1866, urmată îndată după votarea Constituţiunii, a fost aceea a cărei sinceritate e mai puţin bănuită. Şi cu cîtă recunoştinţă. Ţara nu-şi aduce aminte de binefăcătoarea intervenire a şefului statului, prin o scrisoare deschisă către primul său ministru, prin care arăta Înalta Sa Domnească voinţă ca ţara să se manifeste în libertate la alegeri. Preşedintele Constituantei a stabilit cu drept cuvînt ca principiu.

Şi astăzi, după o tristă esperienţă, o putem afirma cu mai multă tărie, că dacă regimul constituţional e menit de-a întări tronul şi de-a garanta prosperitatea ţării, orice violenţă ce se comite în contra acelui regim se comite în paguba prestigiului tronului şi totodată în paguba prosperităţii ţării. Putem deci afirma că, dacă alegerile ce s-au urmat după cele de la 1866 ar fi fost puse şi ele, toate, sub patronagiul şi controlul şefului statului, situaţiunea noastră ar fi cu totul alta decît cea de astăzi.

Din nenorocire, nu mai departe decît alegerile de la 1867, au fost cea dentîi desfidere dată regimului constituţional, iar consecuenţa imediată şi vădită a epocei reteveiului şi a influenţei morale a fost că, în proporţia în care s-au violat garanţiile constituţionale şi s-au pus la discreţia nesaţiului ambiţiilor, în acelaşi raport s-a compromis şi starea economică prin concesia Strusberg şi prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 şi 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: CINE CONDUCE OPINIA PUBLICĂ

ianuarie 15, 2012 Lasă un comentariu

 

Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.

Citește mai mult…