(In)Diferențe basarabene

Cei mai inimoși dintre noi, basarabenii, ne zbuciumăm de peste treizeci de ani cu gândul cum să scăpăm de sub ocupația rusească, cum să ne vedem mai repede la sânul mamei noastre România, cum să nu mai îndurăm batjocura, umilința, nevoile și sărăcia…

 

În zbuciumul ăsta pentru Limba Română, Alfabetul Latin, Tricolorul Românesc, pentru Identitatea Românească, Dreptatea și Libertatea basarabenilor, înstrăinați de Țara Noastră România și ocupați de ruși, s-au vărsat multe lacrimi, s-a vărsat mult sânge:

 

– un Matcovschi, care n-a avut frică și a rupt tăcerea publicând adevărul despre Limba Română, trezindu-ne pe noi, a fost călcat de roțile KGB-ului;

– Doina și Ion, care-au cântat din străfundul Inimii lor Românismul, au fost aruncați în miez de noapte de pe șosea și striviți de-aceleași roți ale KGB-ului;

– primarul Nicolae Costin, care-a românizat capitala Basarabiei, Chișinău, a fost răpus prin iradiere de aceleași structuri diabolice ale KGB-ului;

 

– frații noștri polițiști, militari și frontiști care-au luptat cu hoarda rusească la Nistru, apărând cu arma în mâini Independența de Rusia și Ideea Românească, au fost împușcați, arși de vii, aruncați în fântâni de structurile, vii și azi, ale KGB-ului de la Tiraspol și Chișinău, unii dintre ei fiind urmăriți și acum pentru fapta lor patriotică din 1992;

 

 

– zeci și sute de mii de români din Tighina și de peste Nistru, care s-au refugiat lăsându-și casele, care nu pot să-și lucreze ogoarele ori să-și învețe copiii la școala românească, continuă să fie umiliți și batjocoriți de regimul criminal de la Tiraspol;

 

– zeci și sute de mii de basarabeni care-și părăsesc zilnic casele și copiii pentru a-și câștiga bucățica de pâine în țări străine, își plâng amarul din cauza bandiților politici de la putere care-au jefuit băncile și și-au subordonat justiția și celelalte instituții fundamentale ale statului…

 

Și-n tot acest zbucium, paraziții și criminalii care-au jefuit țara umblă-n libertate ocrotiți de lege, iar „coordonatorul” lor stă „blindat” de-un singur gând: cum să pună mâna și pe Primăria Chișinău prin care să obțină-n proprietate terenul lui „Guguță” din Parcul central al basarabenilor pentru a-și construi încă un hotel spre nemurire cu 13, 14, 16, 200 de etaje…

 

Asta este diferența între naivii, dar inimoșii, de basarabeni deprinși să sufere și bandiții de ieri și de azi, reci și pragmatici, cu inimile lor blindate ca ale NKVD-ului…

 

Reclame

KGB-ul care a condus și conduce Republica Moldova!

Imagine: Andrei Boguş

La întrebarea Europei Libere „De ce nu cunoaște lumea autorii jafului miliardului?”, Dumitru DIACOV răspunde:

„Păi trebuie să-i cunoască, nu eu sunt responsabil”.

Acesta este răspunsul unuia care-și zice „președinte de onoare al PD”!

Adică, „președintele de onoare al PD” este și „președintele de onoare” al lui Vladimir Plahotniuc, care este „președinte al PD”, partid aflat la guvernare în Republica Moldova.

Eu cred că „onoarea” îi este improprie lui Dumitru Diacov!

Pentru că un „președinte de onoare” al partidului aflat la guvernare care declară că nu este responsabil pentru crimele sâvârșite în țara pe care acest partid o conduce, întâi de toate „jaful miliardului”, nu poate fi în niciun fel „de onoare”, ci președinte de rahat!

Dacă atâta lume chinuită din acest teritoriu blestemat se întreabă tot mai des cu deznădejde de ce de aproape 30 de ani de la „idependență” nu putem scăpa de chinuri și nevoi, răspunsul poate fi unul singur:

Noi, basarabenii, trăim până astăzi în trădare, sărăcie și injustiție din cauza că am lăsat să ne fie aduși în fotolii de conducători pe oameni de nimic, adică iresponsabili (el a declarat mai sus!), ca Dumitru Diacov!

Anume profitorii de-alde Dumitru Diacov întruchipează fidel tot ceea ce înseamnă lașitate și dezonoare!

Anume lașitatea și dezonoarea au reprezentat însușirile de bază pentru identificarea și racolarea uneltelor KGB-ului din teritoriile ocupate de ruși!

Iar una din aceste unelte a fost și a rămas cel care-și zice „președinte de onoare al PD”, Dumitru Diacov!

Când îl ai în față sau îl asculți la Europa Liberă, vezi tot KGB-ul în picioare, responsabil pentru toate crimele săvârșite asupra ființei noastre românești, inclusiv „furtul miliardului”!

KGB-ul care a condus și conduce Republica Moldova!

Victoria lui A. Năstase și vocile mafiei

După alegerea lui A. Năstase, duminică, în fruntea Primăriei Chișinău, văd cum își ridică căpușoarele usații, platonii, țopii, filații și tot felul de karamalaci…

Aceștia s-arată tare victorioși și se strofolesc îmbățoșat la regimul mafiot al binomului Dodon- Plahotniuc.

În legătură cu asta, trebuie subliniate câteva lucruri:

Personal, nu văd nicio diferență între mafia lui Plahotniuc și celelalte rețele mafiote și criminale în frunte cu Usatâi, Platon, Dodon, Karamalak, Filat, Țopi sau alții care mai sunt de teapa lor.

Toate aceste rețele își au rădăcinile în KGB-ul de ieri și de azi al lui Putin și în structurile criminale create de acesta pentru jefuirea și menținerea controlului asupra fostului spațiu sovietic, inclusiv Republica Moldova.

Toate aceste grupări, din 1991 încoace, au luat parte în egală măsură la prădarea acestui teritoriu românesc, la sărăcirea și alungarea basarabenilor din el.

Și toate aceste grupări, unele ajunse să controleze puterea de stat în totalitate, se războiesc și se sfâșie acum între ele.

Dacă A. Năstase, victoria căruia a fost obținută cu votul categoric anti-mafie și anti-oligarhie al basarabenilor, se identifică cumva cu unele dintre aceste structuri criminale sau cu liderii acestora, continuând a se ține cu ei de mână și dărindu-le buchete de flori, așa cum a făcut-o în 2015 și mai încoace, ar trebui să recunoască deschis acest lucru în fața tuturor alegătorilor, care au ieșit duminică din case și au mers la urnele de vot cu un singur gând: să salveze capitala și toată Basarabia din mâinile acestor grupări!

Același lucru ar trebui să-l facă și PAS-ul Maiei Sandu, cea mai importantă entitate politică de opoziție pe care A. Năstase a reprezentat-o în alegerile de duminică.

Să se distanțeze și să se debaraseze de orice structură criminală, de sorginte rusească, cu care încă multă lume îi identifică.

Asta ar trebui să fie una din condițiile primordiale pentru constituirea și cimentarea unui bloc al opoziției unite în alegerile parlamentare de la toamnă!

Când nu ai conștiință românească, rămâi cu panglica lui Putin în piept

Imagine: unimedia

 

În timp ce armenii anulează „ziua victoriei”, iar georgienii interzic panglica de colorado a lui Putin, la Chișinău cuibul KGB-ului – PD-ul lui Plahotniuc și Diacov –, de mână cu unealta lor, Dodon, pusă de ei președinte, pângăresc memoria și jertfa milioanelor de români basarabeni, exterminați de regimul satanic bolșevic instalat după „victoria” din 9 mai 1945, prin sărbătorirea, în stilul „eliberator” al ocupantului, a acestui act criminal.

Podul de flori de la Prut, soluția perfectă a regimurilor Gorbaciov și Iliescu pentru „repatrierea” cadrelor KGB care l-au debarcat pe Ceaușescu

 

Azi se împlinesc 28 de ani de la Podul de flori din 6 mai 1990…

În acea zi istorică nu am avut posibilitatea să mă aflu la Prut sau să trec Prutul împreună cu cei peste un milion de români de pe ambele maluri care au luat parte la această acțiune de suflet pentru că, de la ora 06.00, țin minte, aveam program la postul național de radio.

În schimb, am participat nemijlocit la pregătirea acestui eveniment, întrucât acțiunea, întitulată Podul de flori de la Prut, a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni în colaborare cu Asociația culturală București-Chișinău și împreună cu Frontul Popular Moldova, al cărui membru eram.

La sediul Frontului din Chișinău, din strada Nicolae Iorga, 5, am muncit zile și nopți întregi înainte de această dată împreună cu numeroșii noștri colegi frontiști și alături de fratele nostru de peste Prut, Gheorghe Gavrilă Copil, președinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și al Asociației culturale București-Chișinău, proaspăt fondate după evenimentele din 22 decembrie 1989 din România.

Au fost inițiate și formulate atunci, între pereții sediului nostru, zeci și zeci de scrisori și mesaje către autoritățile de la Chișinău, Moscova sau București pentru fel de fel de aprobări și coordonări a acțiunilor care urmau să se desfășoare.

Nu țin minte acum toate detaliile acelor acțiuni…

Știu însă că eram foarte amărât că nu reușisem atunci să fiu prezent în acea zi, tot de duminică, la marele eveniment ca să pot trece Prutul, care m-a despărțit atâta amar de vreme de rudele mele de sânge, mătușa mea Lența, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, verișoarele mele, stabilite la Câmpulung Mușcel și Pitești, refugiate din Basarabia în vara anului 1944.

Și mai este încă ceva, după mine, foarte important:

În toți acești ani de la producerea acelor evenimente, m-a încercat permanent o stare de suspiciune, legată de lejeritatea și rapiditatea cu care autoritățile sovietice de atunci au dat aprobările necesare pentru deschiderea celor opt puncte de trecere fără viză de-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut.

Era o mare discrepanță între românofobia alimentată și manifestată de sistemul de ocupație și actul de facilitare a desfășurării acelor evenimente de profundă trăire românească!

Pe urmă, am înțeles unele dedesubturi și nuanțe:

Regimul Gorbaciov și cel al lui Iliescu trebuiau să găsească o soluție de repatriere a celor peste 30.000 sau mai mult de „turiști sovietici”, cadre ale KGB-ului, cu precădere cele din RSS Moldovenească, care au fost antrenate plenar în provocarea „revoluției române” din decembrie 1989, debarcarea lui Ceaușescu și instalarea regimului Iliescu.

Podul de flori de peste Prut a fost, se pare, soluția salvatoare pentru revenirea „în Patrie” a acelor zeci de mii de cadre KGB.

Cadre care au lucrat și continuă să lucreze metodic la perpetuarea neunirii noastre și a celor două maluri de Prut.

Hristos a Înviat, iubiți frați români de pe ambele maluri de Prut!

Sfatul Țării 2, structură diversionistă menită să asigure perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului

Mai citesc o noutate:

„Candidatul unionist la funcţia de primar general al Capitalei, Constantin Codreanu, este susţinut şi de Mişcarea Unionistă „Sfatul Ţării 2″”.

Mi se dă și un citat dintr-o declarație a „preşedintelui Mişcării, acad. Nicolae Dabija”, potrivit căruia Codreanu „e cel mai sigur dintre toţi cei care s-au lansat în bătălia pentru funcţia de primar al Chişinăului”.

Mai mult decât atât, Dabija îi îndeamnă amenințător „pe candidaţii de dreapta să se retragă în favoarea lui Codreanu cât nu e prea târziu”.

Eu cred că ceea ce face Dabija este o diversiune întreagă.

Întâi de toate, ca orice diversionist cu experiență în Partidul lui Lenin și în KGB, el ne ia cu minciuna spunând că Codreanu „e cel mai sigur dintre toți candidații”.

Codreanu nu este un candidat sigur și nici nu poate fi. El este o unealtă a SISTEMULUI folosită în campania electorală de la Chișinău pentru dispersarea unioniștilor și a votului lor cu scopul asigurării victoriei în aceste alegeri a unuia dintre cei doi candidați ai Binomului Dodon-Plahotniuc: I. Ceban și S. Radu.

Așa cum o unealtă a aceluiași SISTEM a fost și este „academicianul Dabija”, omul laș al regimului sovietic de ocupație care s-a opus, în 1988, publicării în „Literatura și Arta” a tulburătorului eseu manifest „Veșmântul ființei noastre” al ilustrului lingvist și patriot Valentin Mândâcanu, studiu program care a spulberat cu vehemență diabolicele neadevăruri ale bolșevicilor despre limba română a basarabenilor, declanșând Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia din anii optzeci ai secolului trecut, după ce Dumitru Matcovschi, noul redactor-șef al revistei „Nistru”, a admis spre publicare lucrarea interzisă de Dabija, fapt pentru care poetul martir Dumitru Matcovschi a plătit cu prețul vieții lui, devenind victimă a unei tentative de asasinat.

Este dureros pentru noi, basarabenii, să ne dăm seama acum că deputatul pe care l-am votat să ne apere interesele în Parlamentul de la București ne-a dezamăgit în așa măsură încât a devenit o măciucă ordinară în mâinile grupărilor criminale de sorginte sovieto-rusească care au ajuns să guverneze în chip huliganic cel de-al doilea stat românesc din stânga Prutului.

În al doilea rând, Sfatul Țării 2 nu este o „mișcare unionistă”, ci o structură moartă din start, menită ca, prin profanarea lozincilor și idealurilor noastre românești, să țină loc de perdea de fum pentru camuflarea celei mai mari crime comise în Republica Moldova de la independență încoace de către grupările banditești cu rădăcini adânci în nomenklatura sovietică care se mențin la putere până azi: FURTUL MILIARDULUI!

Din păcate, am devenit azi martori neputincioși ai unei realități crude: perpetuarea antiromânismului camuflat în stânga Prutului prin menținerea la Putere a elementelor de sorginte ruso-kaghebistă cu sprijinul și implicarea directă a factorilor politici și nu numai din dreapta Prutului.

Limba română, călărită de Candu și Diacov în scop electoral

De vreo câteva zile, ștabii PD-ului au pornit la manipulat societatea călărind limba română:

 

A. Candu îi trage vârtos la TVR Moldova: „Limba română trebuie să fie limbă oficială în Constituție!”, iar D. Diacov – la Europa Liberă: „Limba de stat în Republica Moldova este limba română și așa trebuie să fie și în Constituție!”, accentuând că el, „personal”, susține acest lucru „încă din anul 1994”!

 

Asta ca să se convingă toți unioniștii, toți frontiștii cât de „pro-românească” și cât de „pro-europeană” este gașca politică de la guvernare în frunte cu V. Plahotniuc.

 

Observatorii fini nu vor trece, însă, cu vederea cea de-a doua parte a enunțurilor lui Candu și Diacov:

 

Primul, Candu, lasă să se înțeleagă în continuare, potrivit sursei care îl citează, că „deși dorește schimbarea Constituției, nu poate acum să acționeze împotriva unei majorități parlamentare”, iar cel de-al doilea, Diacov, se plânge de-a dreptul cu lacrimi amare de agent cu stagiu al KGB-ului că „nu poate răspunde pentru toți deputații relativ la șansa de a modifica articolul 13 din Constituție”, precizând că „în interiorul PD există mai multe păreri în acest sens”.

 

Adică gașca noastră, Partidul Democrat, este atât de „democratică”, atât de „pro-românească” și atât de „pro-europeană” încât nu poate să-și permită să recunoască, în mod democratic, că limba vorbită de „moldoveni” este chiar limba română!

 

Iată, vedeți? Noi, Candu și Diacov, înțelegem acest lucru, dar „majoritatea parlamentară”, pe care o conducem cu înțelepciune mai ales după ce am convins-o să voteze „mixtul”, nu vrea să voteze „nici ca cum” limba română în Constituție!

 

Bineînțeles, în percepția oamenilor normali, un partid care continuă să promoveze teoria stalinistă privind existența „limbii moldovenești”, alta decât cea română, și a „națiunii moldovenești, alta decât cea română, partid în fruntea căruia, de rând cu Plahotniuc, se află atât Candu, cât și Diacov, nu poate fi declarat drept „partid democratic” sau „pro-european”.

 

Dureros este că noi, basarabenii, am ajuns să fim luați de proști, să fim umiliți în asemenea hal chiar acum, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Noastră Unire, de o gașcă de tâlhari ordinari cu adânci rădăcini în KGB-ul sovietic, care are un singur scop: să supraviețuiască cumva și după alegerile parlamentare de la toamnă.