Arhiva

Posts Tagged ‘KGB’

Sultanul Erdogan pe „pământ găgăuzesc”

octombrie 18, 2018 Lasă un comentariu

 

 

La Comrat, nicio lozincă în limba română, oficială în RM, la întâlnirea cu sultanul.

Doar în turcă (găgăuză)!

Nimic surprinzător: în 1994, la adoptarea legii cu privire la autonomie, KGB-ul (Lucinschi era atunci președinte de Parlament, iar Diacov deputat agrarian cu misiune clară) le-a oferit găgăuzilor și teritoriul în cauză – Gagauz Yeri în română înseamnă pământ găgăuzesc”.

Procesul de federalizare se desfășoară după planul stabilit.

Iar noi, basarabenii, chiar nu putem face nimic: sultanul, după ce și-a lăsat amprentele pe instituția prezidențială a Republicii Moldova (a fost dezvelită oficial inscripția privind cheltuielile turcești de reparație a clădirii prezidențiale), după ce și-a mai lăsat niște amprente pe la Comrat, i-a adus în dar KGB-ului de autonomii de la Chișinău și două vehicule pentru combaterea demonstrațiilor în masă (TOMA)!

Așa ne trebuie după ce ni s-a impus alegerea președintelui de pe PLATFORMĂ, adică „de tot poporul”.

Așa pățește, de fapt, un „popor” cu un președinte idiot!

 

Reclame

„alternativenews.ro”, o unealtă de propagandă a lui Putin!

octombrie 3, 2018 Lasă un comentariu
Un site care face parte din rețeaua propagandistică a KGB-ului rusesc, alternativenews.ro, lansează o provocare împotriva poporului român.
 
„A apărut petiția online: Vreți ca România să iasă din UE?”, scriu ofițerii lui Putin chemând concomitent lumea să iasă la Referendumul familiei.
 
Eu zic să nu vă luati după alternativenews.ro cu iesirea din UE!
 
E o provocare rusească!
 
E și o acțiune perversă a Moscovei de compromitere a Referendumului Românesc din 6-7 octombrie!
 
Să mergem la Referendum, dar să nu ne lăsăm ademeniți de KGB-ul lui Putin!
 
Aceștia, ofițerii lui Putin, care au împânzit teritoriul românesc, mai ales Basarabia, ca la „revoluția română din decembrie 1989”, au misiunea să „prăfuiască” tot ce exprimă ființa națională la români!
 
Tot aceștia, ofițerii lui Putin, lucrează metodic acum pentru amânarea și compromiterea actului Unirii, readucerii teritoriilor românești înstrăinate, prin federalizarea Republicii Moldova și legalizarea prezenței militare rusești în Transnistria!

România, atacată prin uneltele mediatice de la Chișinău ale KGB-ului

august 13, 2018 Lasă un comentariu

Iată ce scrie o fosilă securistă din mediul ziaristic din stânga Prutului, Viorel Mihail:

„Românii nu vor să răspundă la o întrebare, o ocolesc cu îndîrjire, crezînd că, tăcînd-o, ea n-ar exista. Iat-o: ”De ce cetățenii Moldovei nu doresc unirea cu România?” 
–Răspunsul e simplu: pentru că nu-s români.

Moldovenii se consideră popor aparte, deosebit de poporul român.

Ortodocși de rit vechi, purtînd în codul genetic frica copiilor hăituiți de jandarmii români pentru faptul că îmblau cu uratul pe vechi.

Mitropolia Basarabiei – o diversiune a binevoitorilor
frați de peste Prut.

În genere, cu toată pomparea de fonduri venite dinspre
România, cu toate eforturile Bucureștiului, Proiectul ”Unirea prin Rău”, pe care partea română l-a promovat cu osîrdie timp de aproape 3 decenii, e un eşec lamentabil. Al părţii române.”

Atragem atenția asupra faptului că respectivul comentariu al vechii secături securistice a fost preluat din „Săptămîna” de portalul oficialităților R. Moldova „oficial.md”.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

De ce nu am fost la mitingul de „rezistență”

Mai mulți prieteni mă întreabă de ce nu m-au văzut ieri în Piața Marii Adunări Naționale la mitingul „Mișcării” sau „Comitetului Național de Rezistență” sau „de Rezistență Națională”, că nu am înțeles până la urmă despre ce fel de „rezistență” este vorba…

Precizez că din ziua de 6 septembrie 2015 nu am mai călcat la niciuna din acțiunile organizate de Platforma DA.

Organizatorii mitingului de ieri, pe care l-am urmărit de-acasă, dar și ai mitingului din 6 septembrie 2015 și ai altor acțiuni ale Platformei (cu certitudine, acum, și ale PAS și PLDM), coordonate de pe scenă sau din spatele scenei de Natalia Morari, mi-au dat de înțeles și m-au întărit în convingerea că eu, basarabeanul cu idealul românesc în suflet, nu am ce căuta la asemenea manifestații.

Absolut toate discursurile pe care am avut răbdarea să le ascult ieri seamănă, ca mesaj și țintă, cu discursurile și intervențiile lui Vladimir Solonari (cred că mulți și-l amintesc) de la mitingurile Interfrontului din perioada perestroikăi lui Gorbaciov sau de la microfonul Parlamentului RM unde acesta si-a manifestat antiromânismul mai mulți ani la rând.

Singura deosebire pe care am observat-o fără mare efort este că discursurile de la mitingul de ieri, fără mesaj românesc, au fost precedate, sau chiar însoțite, de muzica profund românească a legendarului cuplu basarabean Doina și Ion Aldea Teodorovici.

Sunt ferm în ideea că orice acțiune de felul celei de ieri din centrul Chișinăului, care afișează cu ostentație un mesaj antimafie și antidictatorial (mesaj justificat, bineînțeles, după ultimele abuzuri strigătoare la cer ale guvernării Plahotniuc), dar care îi exclude și îi îndepărtează cu premeditare, în chip interfrontist, pe exponenții și purtătorii mesajului românesc, nu este altceva decât o mimare a luptei cu corupția și dictatura din Basarabia de la ora actuală!

Scopurile unor asemenea luptători sunt altele: preluarea puterii de la concurenții lor de jefuire a statului „fără români” și „fără România” și consolidarea în stânga Prutului a unei construcții statale fără identitate românească, cu cetățeni și clasă politică fără conștiință românească!

Guvernările corupte care-au jefuit acest stat, inclusiv cea de azi, dar și cea în frunte cu Filat, ai cărui exponenți sunt organizatorii mitingului din PMAN, sunt o reminiscență grăitoare a regimului sovietic de ocupație, prezent astăzi prin armata rusă la Tiraspol și secesionismul apărat de ea, prin uneltele KGB-ului din toate structurile statului, dar și prin mentalitatea de laș a guvernanților de pe malul Bâcului, incapabili de rezistență în fața acestui regim.

Iată de ce „rezistența” strigată de la tribuna mitingului de ieri nu are nimic cu adevărata rezistență națională a basarabenilor în fața ocupantului rus, manifestată de un Matcovschi, de Doina și Ion Aldea Teodorovici, de grupul Ilașcu și, mai ales, de luptătorii noștri în războiul sângeros de la Nistru din 1992, rezistență compromisă azi de jefuitorii acestui stat din guvernările Filat, Leancă, Plahotniuc…

Adevărata rezistență poate fi doar a celor cu conștiință românească!

Cât caracter, atâta „rezistență”!

Azi, M. Sandu s-a referit, de pe scena din PMAN, la „Mișcarea Națională de Rezistență”.
 
Rezoluția citită la încheierea mitingului din centrul Chișinăului face referire la „Mișcarea de Rezistență Națională”.
 
Ar fi bine să știm despre ce fel de Mișcare este totuși vorba, pentru că e o mare deosebire între aceste două noțiuni:
 
Dacă Mișcarea în cauză este „de Rezistență Națională”, asemeni MIșcării de Rezistență Națională de la noi și din toată România din anii 50 ai secolului trecut, această acțiune ar trebui să fie de esență anticomunistă și îndreptată împotriva ocupării de către Rusia lui Stalin a Basarabiei și celorlalte teritorii românești înstrăinate.
 
Dacă acțiunea inițiată de PPDA și PAS este una „Națională de Rezistență”, așa cum spune M. Sandu, atunci ar trebui să ni se explice clar acest lucru!
 
Se rezistă împotriva cui și împotriva a ce?
 
Doar împotriva lui Plahotniuc și dictaturii instaurată de acesta?
 
Dar rădăcina tuturor dictaturilor din Basarabia și din celelalte teritorii românești înstrăinate este comunismul instaurat după ocuparea acestor teritorii și sugrumarea credinței și ființei noastre naționale de către Puterea Sovietică și armata roșie criminală a lui Stalin, care nu a plecat de aici până azi!
 
Aceasta ar trebui să fie esența unei Mișcări de Rezistență Adevărată!
 
Să te erijezi în luptător împotriva lui Plahotniuc și dictaturii acestuia fără a te pronunța împotriva cauzei „fenomenului Plahotniuc” – aflarea acestui teritoriu și a clasei politice de la Chișinău sub influența și controlul Kremlinului prin prezența armatei ruse la Tiraspol și a rețelelor KGB-ului în structurile decizionale ale statului – înseamnă a face în cel mai perfid mod, sub umbrela „democrației”, jocul aceleiași metropole de la răsărit.
 
Exponenții Mișcării de Rezistență Națională din întreg spațiul românesc, din anii 50 ai secolului trecut, tot ei mărturisitori și apărători ai credinței în Dumnezeu, au fost exterminați sau chinuiți în pușcăriile comuniste de pe ambele maluri ale Prutului.
 
Vouă vă este frică să pronunțați azi corect barem numele și definiția unei asemenea Mișcări – Mișcarea de Rezistență Națională!
 
Vorba lui Grigore Vieru: „Cât caracter, atâta Țară!”.
 
Eu aș spune acum:
 
Cât caracter, atâta „rezistență”!
 
 

Pledoarie pentru unitatea noastră

Tragedia noastră, a basarabenilor care-și afirmă cu mândrie identitatea românească și revendică deschis, hotărât și legitim (!) readucerea la trupul României a teritoriilor românești ocupate de ruși, constă în faptul că am ajuns să fim prinși acum între construcțiile a cel puțin două mari șlehte de mafioți, înfiripate și consolidate în anii de după căderea imperiului sovietic, ambele antiromânești sau străine de idealul nostru de reîntregire românească și cu rădăcini adânci în nomenklatura și KGB-ul URSS:
Prima construcție de acest fel este axată pe SHORISM (de la Shor) și este reprezentată de gruparea Plahotniuc cu masca ei politică PD și cu celelalte unelte politice (PPEM-ul lui Leancă, PSRM-ul lui Dodon și alte structuri deochiate ieșite de sub poala PCRM-ului lui Voronin, plus un șir de transfugi cumpărați și șantajați de Plahotniuc), care se află la guvernare și ține sub control absolut toate instituțiile statului, inclusiv justiția și entitățile media publice. Unealta principală prin care această șleahtă mafiotă a jefuit statul, își ține în șah adversarii și corupe și prostește o bună parte de populație este afaceristul Ilan Shor, cu toată țâțâna nomenklaturistă de sub el pornită de la tatăl acestuia. Antiromânismul grupării în cauză este exprimat prin DODONISM (de la Dodon) – tot ce nu-și permite a reda pe față în raport cu România și idealul nostru de Unire PD-ul lui Diacov și Plahotniuc o spune deschis Igor Dodon, înscăunat în funcția supremă de Președinte al Republicii Moldova cu sprijinul camuflat al PD-iștilor.
Construcția celei de-a doua șlehte mafiote este axată pe PLATONISM (de la Platon) și este reprezentată de Platforma DA (PPDA) cu elementele ȚOP-iste din spatele ei, Partidul Nostru (Usatâi), rămășițele PLDM-ului lui Filat și PAS-ul Maiei Sandu care tot de la Filat se trage. În conjunctura politică actuală această grupare are rolul de opoziție. Elementul criminal central prin care aceasta a jefuit statul se numește Veaceslav Platon. Antiromânismul grupării respective este exprimat prin SLIUSARISM (de la Sliusari Alexandru, vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!).
Ambele grupări, deci, una la putere, alta în opoziție, nu au nici în clin nici în mânecă cu tot zbuciumul nostru pentru reîntregirea teritoriilor românești furate de Rusia lui Stalin.
Ambele grupări au luat parte la jaful sistemului bancar al Republicii Moldova și la celelalte crime de acest fel comise de-a lungul anilor, dar mai ales de la 2009 încoace.
Ambele grupări au adânci conexiuni cu Rusia și cu structurile banditești și securistice din această țară.
Ambele structuri se află într-un permanent și degradant proces de reglare de conturi în urma căruia avem de suferit cu toții!
Ambele grupări antiromânești caută să ademenească, să manipuleze și să flirteze cu segmentul românesc din Basarabia, dar, din păcate, și cu puterea și instituțiile de peste Prut, în scopuri meschine, electorale, de conjunctură politică. Ultimele alegeri din Chișinău se constituie în cel mai elocvent exemplu în acest sens.
Iată de ce, iubiți basarabeni, cei care păstrați Idealurile Românești în inimile voastre, trebuie să punem punct oricărei implicări în activitățile acestor două grupări antiromânești și să ne apucăm a ne îngriji, la modul cel mai serios posibil, de FORTIFICAREA UNEI SINGURE ENTITĂȚI POLITICE DE ORIENTARE ROMÂNEASCĂ (eventual, în baza unei forțe politice cu actele în regulă deja, pentru a nu mai pierde timpul cu formalitățile de înregistrare la Ministerul Justiției), capabilă să participe și să facă față viitoarelor alegeri parlamentare.
Se impune cu necesitate inițierea neîntârziată a negocierilor în acest sens dintre partidele unioniste. Toate „cioburile” fostului Front Popular trebuie să se adune pentru a deveni o forță românească redutabilă.
Urmașii noștri nu ne vor putea ierta peste ani pentru faptul de a fi fost lași și incapabili să REÎNTREGIM ȚARA ASTA.
Doamne ajută!

Petru Lucinschi, cetățean al României împotriva căreia a acționat!

 

 

 

 

Petru Lucinschi, simbolul antiromânismului promovat de regimul sovietic în Basarabia ocupată, a devenit cetățean al României!

 

Intuiesc că astfel este răsplătit personajul-cheie al KGB-ului sovietic pentru executatrea exemplară a misiunii pe care acesta a avut-o în declanșarea și desfășurarea pe teritoriul României a tragicelor evenimente din decembrie 1989.

 

În toamna lui 1989, sub umbrela „perestroicii” lui Gorbaciov și a dezghețului „democratic” pe care aceasta l-a provocat în stânga Prutului, Lucinschi, factor de încredere în cadrul conducerii URSS de atunci, este parașutat de Kremlin în fruntea filialei PCUS de la Chișinău, Partidul Comunist al Moldovei (în locul lui Semion Kuzmici Grossu), având ca sarcină „schimbărea la față” a lui și „democratizarea întregii societăți moldovenești”.

 

Aducerea lui Lucinschi la Chișinău a fost precedată de un șir de acțiuni provocatoare puse la cale de KGB-ul local prin intermediul uneltelor sale plasate în rândurile sau chiar în fruntea Frontului Popular, cea mai răsunătoare dintre acestea fiind incendierea, în timpul unei ample demonstrații, a clădirii Ministerului de Interne, unde pe post de ministru se afla un alt ștab comunist, Vladimir Voronin.

 

De fapt, provocările KGB-ului de la Chișinău din toamna lui 1989 se constituiau în pretexte pentru schimbarea lui Grossu cu Lucinschi la conducerea Partidului Comunist al Moldovei, schimbare revendicată mai ales de „intelectualitatea lui Lucinschi” în cadrul acțiunilor de protest organizate de Frontul Popular.

 

Anume în acea toamnă a lui 1989, odată cu aducerea lui Lucinschi la Chișinău cu câteva luni înainte de declanșarea „revoluției” române din 22 decembrie, lua amploare un alt fenomen: invadarea teritoriului României cu „turiști sovietici”, agentura KGB-ului care avea să provoace, împreună cu elementele lui din cadrul structurilor de forță românești, acțiunile diversioniste soldate cu numeroase victime în rândul populației, cu debarcarea și uciderea cuplului Ceaușescu și, în definitiv, cu instalarea la putere pe malul Dâmboviței a FSN-ului în frunte cu „gorbaciovistul” Ion Iliescu. „Turiștii sovietici” din RSS Moldovenească aveau un rol esențial atunci pentru că erau cunoscători ai limbii române.

 

Trecerea Prutului de către „turiștii sovietici” avea să se întețească în chiar timpul evenimentelor „revoluționare” de la București, evenimente care au determinat crearea de către Lucinschi la Chișinău a unui Comitet pentru susținerea Revoluției Române, conducerea căruia era exercitată de prim-vicepreședintele „Sovietului Miniștrilor al RSS Moldovenești”, Mihail Platon. Sub diriguirea acelui Comitet, au fost organizate și trimise peste Prut atunci coloane întregi de TIR-uri cu „ajutoare pentru frații români”. Nu-ți venea a crede ce se întâmpla: peste noapte, ca la un ordin anume, pe cei mai înveterați antiromâni îi pălise dragostea față de „frații români”! Coloanele de TIR-uri erau însoțite, bineînțeles, de echipe bine școlite în ale „frăției românești”.

 

Îmi revin în memorie acele evenimente și dintr-un alt motiv.

 

Pentru că printre cei cărora li s-a permis atunci să treacă nestingherit hotarul de la Prut se aflau mulți ziariști, dar și unii dintre colegii de la Frontul Popular, am încercat și eu, în chiar ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989, să trec Prutul. Nutream o dorință de nedescris s-ajung, întâi și-ntâi, la Câmpulung Mușcel, acolo unde se aflau mătușă-mea, sora lui taică-meu, și cele patru fiice ale ei, refugiate din Basarabia în vara lui 1944. Din cei cinci câți ne-am pornit cu un „Jiguli” spre vama Ungheni (Iurie Roșca, Vasile Năstase, Sergiu Burcă, șoferul și proprietarul mașinii, numele căruia îmi scapă acum, și subsemnatul), au trecut Prutul doar primii trei, eu și șoferul făcând cale întoarsă spre Chișinău a doua zi, după ce personajul care ne-a întâmpinat (din câte am înțeles atunci, Roșca „aranjase” călătoria noastră) și care asigura trecerea hotarului (cu locomotiva trenului) , Vasile Pavlovici Calmoi, șeful filialei KGB Ungheni, nu a mai apărut să ne invite să urcăm în locomotiva trenului, așa  cum o făcuse cu ceilalți trei condrumeți ai nostri. Pentru că înghețaserăm de-a binelea de atâta așteptare și eram și obosiți, hotărâsem să  luăm o cameră la hotelul din Ungheni. Acolo am și urmărit la televizor (pe malul Prutului se prindea TVR-ul), în acea noapte de Crăciun,  executarea lui Nicolae și Elena Ceaușescu, crimă care m-a marcat atât de mult încât nu am mai putut închide  un ochi până dimineața când am plecat înapoi spre Chișinău.

 

Voi reveni la subiectul de la Ungheni din 25 decembrie 1989 poate cu altă ocazie. Tot așa cum va trebui să nu trecem cu vederea un alt subiect interesant: Podul de flori din 1990, admis și organizat din „bunăvoința” acelorași structuri ale KGB-ului nu din respect pentru sentimentul profund de frățietate al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, ci cu scopul repatrierii miilor de agenți ai KGB-ului care nu apucaseră să revină din misiunea pe care au avut-o de îndeplinit pe teritoriul României începând cu toamna lui 1989 sau poate chiar mult mai de demult!

 

Acum însă continui să mă întreb, cum mă întrebam și atunci, în ziua de Crăciun 1989: de ce unii dintre  basarabeni, printre care și colegi de-ai mei de la Frontul Popular, au fost admiși și ajutați de KGB-ul de la Chișinău să intre pe teritoriul României în timpul „revoluției române” din 1989, iar alții, printe care și eu, nu s-au bucurat de asemenea „privilegii”?

 

Tot așa continui să mă întreb acum, când citesc știrea despre acordarea cetățeniei române lui Petru Lucinschi:

 

De ce un exponent al regimului criminal de ocupație, regim care a exterminat  milioane de români din teritoriile românești ocupate pentru „vina” de a fi români, regim pe ale cărui rădăcini se menține neclintit și azi în stânga Prutului același SISTEM ANTIROMÂNESC, ajunge să obțină calitatea de cetățean (aproape „de onoare”, aceasta este impresia creată după felul în care ne este prezentată știrea însoțită de poze ale Lucinschi cu foștii președinți ai României) al României?

 

Statul român dispune cumva de un criteriu, de o condiție, una fundamentală, care ar fi să fie pusă în fața celui care dorește să-și redobândească cetățenia română: condiția de a nu fi acționat, niciodată în viața lui și sub nicio formă, împotriva României și identității noastre românești?!