Arhiva

Posts Tagged ‘Kremlin’

Pact pentru Basarabia

Ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

Pentru a nu admite o viitoare majoritate parlamentară pro Kremlin, pe care i-a promis-o Dodon lui Putin, va fi nevoie de cel puțin un Pact al tuturor forțelor proeuropene: al celor de la guvernare și al celor din opoziție.

Interesul suprem al basarabenilor acum este neadmiterea federalizării statului și legalizării przenței militare ruse pe teritoriul național al Republicii Moldova.

În acest scop s-ar impune inițierea unui dialog între partidele proeuropene de la guvernare și cele din opoziție.

Un Dodon președinte care lucrează exclusiv în interesul Rusie trebuie învins la viitoarele alegeri prin votul comun al tuturor proeuropenilor.

Să nu ne jucăm cu focul!

Anunțuri
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , , ,

DESPRE CUM LUPTĂ PD-ul LUI LUPU-PLAHOTNIUC ÎMPOTRIVA IDEII DE UNITATE ROMÂNEASCĂ

Septembrie 26, 2016 Lasă un comentariu

După Dodon, cel mai perfid și agresiv atacator al ideii de unitate românească, cu precădere în confruntarea pentru alegerile din 30 octombrie, este PD-ul lui Lupu-Plahotniuc.

Dacă omul lui Putin, Dodon, atacă frontal și fără scrupule, PD-ul lui Lupu-Plahotniuc o face cu mănuși, prin angajarea și lansarea sculelor și pușlamalelor prezidențiale cu mesaj falsunionist, languros până la scârboșenie, care au menirea să disperseze și să risipească pur și simplu votul unionist.

În acest scop, instrumentele cele mai la îndemână pentru bandiții politici sunt sondajele, realizate bineînțeles de structuri afiliate lor ori chiar inventate de aceștia.

Un asemenea sondaj fusese lansat acum câteva zile, acesta sugerând că, după Dodon în frunte, cel care ar crește  ca pe drojdie în ochii basarabenilor ar fi nimeni altul decât futiciosul candidat pedist, iar cel care nu va trece pragul de nici măcar unu la sută din voturile de la alegerile de peste o lună nu ar fi altcineva decât liberalul Ghimpu.

Ieri, PD-ul lui Lupu-Plahotniuc aruncă în gura prostimii o altă făcătură, de data asta prin intermediul unei alte pramatii, bicisnicul lor pretendent la funcția de candidat pentru prezidențiale, Mihăieș, un așa-zis „sondaj secret”, ajuns, chipurile, la urechile lui în urma unor „scurgeri de informații” de la nu știu care ambasade.

Evident, scârbavnicul insinuează că Lupu tot crește și crește în sondaje, ajungând deja la 12 la sută, iar după dânsul ar crește neapărat și el, Mihăieș, până la 9 (!) la sută. Bineînțeles, candidatul unionist, Ghimpu, din nou, este lăsat „să zacă” la pragul de un procent din voturi.

Mai mult decât atât, secătura are și tupeul de a-și da cu părerea pe marginea făcăturii: „Cât despre șansele prezidențiabilului Mihai Ghimpu, zice el,  acestea depind „foarte mult” de faptul dacă Roman Mihăeș reușește să se înregistreze la Comisia Electorală Centrală în calitate de candidat independent la prezidențiale”.

Fără îndoială, Dodon și alte cozi de topor ale Kremlinului sunt expresia cea mai elocventă a antiromânismului agresiv practicat, provocat, alimentat  și promovat fără încetare de peste 200 de ani de Rusia țaristo-stalinistă în acest teritoriu ocupat de ea.

Dar mai periculoasă decât antiromânismul lui Dodon se-arată a fi ura față de idealul reîntregirii noastre naționale provocată viclean și necinstit de PD-ul lui Lupu-Plahotniuc prin intermediul uneltelor sale „unioniste” folosite și în această campanie electorală.

26 septembrie

Amenințarea lui Vladimir Putin și avertismentul mareșalului Ion Antonescu

Mai 29, 2016 2 comentarii

Atunci când Putin amenință România, trebuie să ne amintim de avertismentul mareșalului Ion Antonescu cu privire la pericolul rusesc.

Citatul de mai jos ne arată de ce trebuie să continuăm azi „zăgăzuirea ruşilor”… și a neokaghebismului dughinist promovat absolut nestingherit pe ambele maluri ale Prutului de o întreagă megarețea propagandistică care se numește SPUTNIK. Potrivit unor surse, Kremlinul a alocat în acest sens suma uriașă de un miliard de dolari.

Declaraţia Mareşalului Antonescu făcută ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru ziarul „Il Tempo” la 26 ianuarie 1943 :

„… Mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea ruşilor…”

Maresalul-Ion-Antonescu-Regele-Mihai

29 mai 2016

Despre presa liberă din Republica Moldova

Zilele acestea s-a tot vorbit tare mult de cât de liberă este sau ar trebui să fie presa din Republica Moldova. Un editorialist de la o publicație de partid a avut chiar tupeul să scrie că gazeta la care lucrează „a fost şi rămâne o tribună eminamente liberă. O instituţie media independentă, fără ingerinţe politice şi fără subterfugii partizane”.

Am stat și eu să mă gândesc câtă presă liberă (și câți ziariști liberi!) avem și am constatat că aceasta lipsește cu desăvârșire.

Să nu ne facem iluzii: presa este liberă în măsura în care îi permite cel care o plătește.

Sunt libere entitățile de presă care îi aparțin lui Plahotniuc?Bineînțeles că sunt libere! În măsura în care dă voie să fie libere proprietarul acesteia!

Sunt libere instituțiile de presă controlate și întreținute de Filat? Bineînțeles că sunt libere! În măsura în care admite finanțatorul!

Jurnaliștii de la postul de radio Europa Liberă sunt liberi în ceea ce transmit ei din și despre Republica Moldova? Sunt foarte liberi sau cei mai liberi, ar crede unii. Bineînțeles, sunt cei mai liberi, dar în măsura în care le permite Congresul Statelor Unite care îi finanțează.

Același lucru îl putem spune despre presa din Republica Moldova finanțată de Germania sau de alt stat.

Despre libertatea instituțiilor de presă de la noi finanțate de Kremlin, nu are rost să vorbim. Acestea sunt adevărate rețele securistice care acționează împotriva Republicii Moldova.

Pro TV-ul este liber să transmită tot ce cred jurnaliștii de acolo sau nu? Bineînțeles că este liber! În măsura în care îi permite finanțatorul care se află peste hotarele țării.

Jurnal Tv este liber în tot ce face pe piata mediatica de la noi? Este liber în măsura în care îl lasă patronul aflat acum în Germania!

Dar Tv 7 cu N. Morari sunt libere?

Toată această presă nu poate fi liberă prin definiție!

Liberă ar putea și ar trebui să fie doar presa publică, de exemplu Teleradio Moldova, finanțată de cetățenii acestui stat pentru ca să fie liberă! Dar nici asta nu este pe deplin liberă pentru că este controlată de Putere ca să nu fie liberă!

Jurnaliștii liberi cu adevărat din Republica Moldova ar fi cei care ar avea curajul să vorbească întâi și-ntâi, deschis, nestingherit, de tot tragismul jurnalismului (antijurnalismului) de aici, de condiția de țucălari la care au fost aduși majoritatea dintre servitorii de presă din țara asta.

Doar presa finanțată de cetățenii simpli ar putea fi liberă! Pentru că doar ei, cetățenii, sunt cei mai interesați să fie corect informați!

Oricare alt finanțator al presei dă banul doar dintr-un singur interes: ca presa să nu fie liberă!

6 mai 2016

APEL DIN INIMĂ ÎN LEGĂTURĂ CU VOTUL DIN 30 NOIEMBRIE

Noiembrie 24, 2014 2 comentarii

          Stefan SecareanuMai mulți membri, foști membri, simpatizanți ai Partidului Popular Creștin Democrat, prieteni, cunoscuți, rude și apropiați mă abordează în aceste zile cu întrebarea sacramentală:  ”Cu cine votăm la 30 noiembrie ?”. Unii dintre ei mi s-au destăinuit că vor vota, ca de obicei, INIMA, adică PPCD-ul, fiind convinși că subsemnatul și alți coechipieri politici suntem candidați la funcția de deputat pe lista acestei formațiuni și urându-ne, ca altă dată, succese în bătălia electorală…

          În legătură cu cele menționate mai sus, mă văd obligat să fac următoarele precizări:

  • Subsemnatul, precum și colegul meu Vlad Cubreacov, numele căruia a fost pomenit în repetate rânduri în discuțiile noastre, nu candidăm la funcția de deputat pe nicio listă electorală.
  • Un grup de impostori în frunte cu fostul lider al PPCD, Iurie Roșca, s-au lansat în campania electorală din acest an folosind în mod samavolnic și fraudulos bunul nume al formațiunii noastre, Partidul Popular Creștin Democrat. Programul electoral al acestui grup de impostori promovează neokaghebismul dughinist și vine în contradicție flagrantă cu Programul PPCD, adoptat de Congresul formațiunii noastre și înregistrat la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Program care a promovat consecvent integrarea noastră în UE și NATO! În același mod, însemnul nostru electoral, INIMA, a fost înlocuit cu un PALOȘ, un element, important ca și PISTOLUL sau RANGA, din arsenalul propovăduitorului de la noi al teoriilor aberante ale sfetnicului din umbră al lui Putin.
  • Cu PALOȘUL a fost înjunghiat mortal, în 1990, susținătorul Frontului Popular din Moldova, DUMITRU MOLDOVANU. RANGA a fost arma criminală cu care a fost lovit mortal în moalele capului, în toamna anului 1998, la ușa apartamentului său, președintele Filialei Botanica, mun. Chișinău, a Partidului Popular Creștin Democrat, VALENTIN CIOBANU. Tot cu RANGA a fost lovit criminal, în luna iunie a anului 2000, în preajma casei sale, unul dintre fruntașii PPCD, viceministrul Educației, MIRCEA CIOBANU. Tot în vara anului 2000, a fost bătut bestial cu PISTOLUL în cap, până la pierderea conștiinței, deputatul PPCD, DUMITRU OSIPOV. Aceeași soartă a avut-o, cu trei ani mai târziu, președintele Filialei Strășeni a PPCD, NICOLAE STRATULAT… În circumstanțe stranii de tot și-au pierdut viața, în anii 1998-1999, autorii paginii creștine a publicației ”ȚARA”, în fruntea căreia mă aflam, STAN PETCU și CONSTANTIN OGLINZEANU, preoți ai Mitropoliei Basarabiei…

           Acestea fiind precizate, îndemn toată lumea de bună credință SĂ IASĂ LA ALEGERI LA 30 NOIEMBRIE 2014 și să voteze pentru unul dintre concurenții electorali de orientare europeană cu șanse reale de accedere în Parlament (Partidul Liberal, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova), cu toate rezervele pe care e firesc să le avem față de prestația politică și morală a fiecăruia dintre aceștia! Numai în aceste condiții, vom putea asigura, după această dată istorică, ieșirea definitivă a Republicii Moldova de sub controlul Kremlinului și menținerea cursului de integrare europeană a ei.

Doamne ajută!

 

Ștefan SECĂREANU

24 noiembrie 2014

PPCD și actul respirației sale (IV): ASASINATELE UNUI PISTOLAR

Ianuarie 19, 2014 2 comentarii

secareanu100

– Iurie Roșca vă consideră un ”plecat”, într-un comentariu al său pe marginea celor publicate de dumneavoastră pe blog. Ce credeți că are în vedere fostul dumneavoastră coechipier?

– Ar fi fost mai indicat să-i adresați această întrebare chiar lui Roșca rugându-l să vă explice care din cele câteva semnificații ale noțiunii în cauză a fost atribuită de el umilei mele persoane.

Dacă, didactic vorbind (am înțeles că, de la o vreme are preocupări preponderent didactice, înregistrând performanțe notabile într-un domeniu foarte agreat de el – limbajul corpului), se referă la primul sens al termenului ”plecat”, înregistrat în Dicționarul Explicativ al Limbii Române –  faptul de a pleca, adică de a părăsi o slujbă, o instituție, voi repeta ceea ce am afirmat deja în serialul de răspunsuri la întrebările adresate subsemnatului de reprezentanții presei, dar și de colegii de partid: Nu am plecat din PPCD! Au plecat din PPCD cei care au transformat partidul într-o unealtă în mâna serviciilor speciale ale Kremlinului!

Dacă vânzătorul de partid (după ce că și-a șters picioarele de bunul nume al PPCD-ului punându-l în slujba intereselor Kremlinului, vinde, cu ajutorul unor  colegi mai tineri, amăgiți și folosiți în mod perfid, tot ce a mai rămas din trupul formațiunii – sediile)  se referă la cel de al doilea sens al cuvântului în discuție –  îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat, atunci, într-adevăr, sunt nevoit să mărturisesc deschis, m-am aplecat foarte serios și de mai multă vreme asupra trecutului nostru comun pentru a pătrunde, cu mintea și cu inima, dedesubturile multor întâmplări și evenimente care au trezit și trezesc încă mari nedumeriri.

Dacă, însă, imaginația vulcanică a traducătorului și propovăduitorului ”fructelor otrăvite ale propagandei Kremlinului” s-a oprit năvalnic asupra altei semnificații a cuvântului ”plecat”supus, ascultător; modest, respectuos, nu voi ezita să recunosc că mi-a plăcut să nu ies niciodată din cuvântul părinților mei care mi-au dat viață. Am crescut într-o familie cu zece copii unde am fost învățat să muncesc, să fiu modest, să mă port cumsecade cu oamenii și să nu spun minciuni! Regimul cumva de cazarmă pe care l-am avut, de la vârsta de șapte ani, în școala-internat de tip sovietic și-a lăsat, neîndoios, amprenta asupra ființei mele, în sensul unei discipline sănătoase și al unui spirit al onoarei. Acolo, de unul singur, fără părinți și frați care să mă apere, am deprins să nu accept să fiu tratat în chip nedrept, să fiu umilit! Tot acolo am mai învățat un lucru: să fiu ferm în căutarea adevărului și să nu-mi fie frică de omul rău!

Și, în cele din urmă, dacă ”pistolarul de la Călărași” a avut în vedere o ultimă semnificație a expresiei amintite – faptul de a muri , voi spune cu mâna pe inimă că nu am murit încă, chiar dacă unii și-ar fi dorit acest lucru, și, creștin fiind, nu mă tem de moarte.

Cu bună seamă, nu voi acorda multă atenție unuia dintre cele mai slabe texte scrise de Roșca vreodată, care, ca de obicei, se crede buricul pământului, raportând tot ce se mișcă pe lumea asta la persoana sa. Scriitura în cauză, fiind trasă de păr și plină de injurii și neadevăruri, denotă aroganța autorului și trezește dezgustul cititorului. În plus, cei care cunosc bine ”scrisul” acestui aventurier ordinar cu ifose de intelectual, vor observa fără prea mult efort câtă frică se revarsă printre rândurile înșiruite de el, de parcă ar fi fost scrise de  mâna tremurândă a lui Ghenadi Ianaev din timpul puciului de la Kremlin din 19 august 1991.

Iată de ce, în ceea ce urmează, îl voi îndemna pe Roșca să își ridice nițel fruntea sa ”conservatoare” de la ”opera” lui Dughin și să-și abată, măcar pentru puțin timp, toate ”curiozitățile intelectuale” și întreaga ”gândire politică” asupra răspunsurilor la următoarele întrebări:

1. Ce a căutat el în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 în biroul lui Vladimir Voronin din clădirea Președinției?

2. De ce a înfierat România în textul scris de el pentru discursul lui Vladimir Voronin din 7 aprilie 2009?

3. Care a fost și este rolul sau rostul pistolului pe care îl poartă la șold de câteva decenii? De cine se teme el atât de mult încât să rămână nedespărțit de armă atâta amar de vreme?

4. Cine a pus la cale asasinarea din toamna anului 1998 a liderului PPCD din sectorul Botanica al municipiului Chișinău, Valentin Ciobanu? Cine a organizat agresarea fizică a colegilor noștri Mircea Ciobanu și Dumitru Osipov în anul 2000 și a regretatului Nicolae Stratulat în anul 2003? De ce, în calitățile sale de deputat, de vicepreședinte al Parlamentului, de președinte al subcomisiei parlamentare pentru controlul asupra Serviciului de Informații și Securitate și de vicepremier cu probleme de securitate, deținute atâția ani la rând, nu a întreprins nicio acțiune hotărâtă în vederea descoperirii autorilor acestor crime?

Se impun totuși, în încheiere, câteva precizări pe marginea reacției lui Roșca la cele scrise de mine. Dânsul crede că subsemnatul ”s-a simţit bine-mersi” lângă el ”preţ de două decenii, inclusiv în patru legislaturi succesiv”. Îmi pare rău, dar sunt obligat să-i amintesc acestui ins care îmi dă lecții de moralitate că nimeni, în afară de Bunul Dumnezeu, nu poate ști ce e cu adevărat în sufletul celui care îți este alături! Iar un om cu bun simț niciodată nu va îndrăzni să-și dea cu părerea despre ce simte cu adevărat colegul de alături dacă nici măcar nu l-a întrebat vreodată despre asta! Mare tupeu trebuie să ai crezând și afirmând că toată lumea de lângă tine nu mai poate de fericire aflându-se lângă tine! Mare nesimțit trebuie să fii ca să crezi așa ceva!

Sunt nevoit, din păcate, să reacționez acum și să spun cu tărie că, știindu-l îndeaproape pe Roșca, nu m-am simțit deloc bine vreodată lângă el! Mi-am făcut datoria de ostaș al echipei fără ca să am vreun atașament față de acest om, care, spre regretul meu, nu are prieteni și nici nu poate să-i aibă din simplul motiv că nu știe să respecte pe nimeni. Pentru el, cei din jur nu sunt decât niște ”mecanisme” fără suflet pe care le poți folosi unde-ți trebuie și cât îți trebuie, după care le arunci. Expresia lui preferată despre oricine și oricând, care îi arată adevărata statură morală, este ”idiot util”, preluată din limbajul lui Lenin. Cum pot să mă simt bine lângă un om care îți sărută copiii față de tine, iar pe la spate ți-i numește ”țigani”! (Din ziua în care am aflat de asta, nu mai dădeam drumul din mână copiilor la întâlnirea cu ”șeful”,  încercând să evit pe cât e posibil un nou sărut al lui Iuda). Cum s-ar simți acum zeci și zeci de frontiști de frunte dacă ar afla cum erau etichetați și vorbiți de rău pe la spate de unul ca Roșca? Ce să crezi despre un lider de partid pe care îl vezi cu câtă ură îi tratează pe colegii tăi de partid? (Am rămas uluit de felul cum fusese tratat într-o bună zi regretatul nostru fruntaș de la Strășeni, Nicolae Stratulat. După ce omul, suferind de o boală incurabilă, părăsi  sediul central  de pe Nicolae Iorga, unde veni să se destăinuie asupra problemelor pe care era nevoit să le înfrunte, inclusiv cele financiare, Roșca o tăie răutăcios printre dinți: ”De-ar zdohni ș-aista odată!”). Nu cunosc vreun coechipier, dar absolut niciunul, care ar fi fost tratat altfel decât în acest chip. Bănuiesc, poate la Universitatea Populară (așa se numește acum Partidul Popular Creștin Democrat) tineretul de acolo este tratat și cu un limbaj al sufletului, nu numai cu cel al corpului, cum aflăm din opusul ”consistent” al ”profesorului” Roșca.

Cât privește cele ”patru legislaturi”  în care eu aș fi deținut mandatul de deputat, simțindu-mă bine lângă el, trebuie să-i amintesc acestui aventurier și profitor politic că subsemnatul nu a fost deputat decât în trei legislaturi (1998-2001, 2001-2005, 2005-2009). Ce-i drept, am fost printre cei nouă colegi (inclusiv el) din Frontul Popular din Moldova care am intrat în Legislativ în 1994, dar, după prima ședință a Parlamentului de atunci, dominat de agrarieni, la insistența lui Roșca, mi-am depus mandatul de deputat împreună cu alți trei colegi de ai noștri. Atunci nu puteam înțelege din ce ”curiozități intelectuale” mai tânărul ”combinator”, aflat în misiune, insistase atât de mult asupra demisiei mele din Parlament, acuma îmi dau seama de ce. (După o lună de la depunerea mandatului, fusesem dat afară și de la postul național de radio unde munceam de 11 ani în calitate de crainic. Cu toate acestea, am continuat să editez, în condițiile vitrege de atunci, ziarul nostru ”ȚARA”. După publicarea mai multor dezvăluiri despre fărădelegile comise de guvernarea agrariană, am fost hărțuit într-un șir de procese de judecată, inclusiv unul penal, în care am avut, împreună cu Veaceslav Plugaru, interdicția de părăsire a municipiului Chișinău timp de un an de zile, iar, după înmânarea rechizitoriului prin care Procuratura insista asupra privării noastre de libertate pe un termen de până la cinci ani, a urmat și mascarada de proces penal. Noroc că lui Snegur îi veniseră mințile la cap și ceruse instanței achitarea noastră după ce fusesem forțați să prezentăm scuze pentru ”calomniere”.)

După ce l-am priceput, singurul lucru pe care i l-am datorat lui Roșca în calitatea lui de președinte PPCD a fost loialitatea colegială și statutară, indiferent cum am votat la scrutinele secrete din cadrul Congreselor partidului.

O mică precizare se impune, totuși, și pe marginea următoarei minciuni a lui Roșca, citez: ”E suficient să amintesc faptul că din 2005 până în 2009, el (subsemnatulȘt. S.) s-a simțit extrem de confortabil în poziția de președinte al Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, fără a schița un minim gest de dezacord sau disidență.”.  Fără să vreau, sunt pus în situația de a recunoaște că nu m-am simțit deloc confortabil în funcția de președinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, pentru că nu am avut posibilitatea să îmi exercit plenar acest mandat nu din cauza comuniștilor, ci din cea a liderului nostru de partid, care se simțea bine-mersi în fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului, instalat acolo după votul nostru din 4 aprilie, obținut prin înșelăciune. (Precizez că unul din scopurile urmărite de Roșca în urma votului nostru a fost obținerea cu orice preț și a funcției de președinte al așa-zisei subcomisii  pentru controlul parlamentar al Serviciului de Informații și Securitate din care formațiunea noastră nu avea mare lucru de câștigat, dar care i-ar fi permis doar lui să obțină avantaje. Menționăm de asemenea că acest obiectiv al său figura printre cele zece condiții scrise de el și înaintate lui Voronin în noaptea de 3 spre 4 aprilie, când cei doi au bătut palma cu câteva ore înainte de procedura de vot.). Nu m-am simțit confortabil pentru că nu toate intervențiile mele de la microfon erau pe placul ”șefului”, îi încurcau uneori legăturile cu persoane îndoielnice departe de interesele și aspirațiile PPCD-ului. Mi-am făcut cinstit datoria de deputat în primul rând, apărând, cum puteam eu, multă lume necăjită de mafia de la putere, de justiția coruptă. Dovadă sunt zecile, sutele, miile de demersuri, interpelări și intervenții pe care le-am făcut întru apărarea oamenilor. Dar mare îmi era nedumerirea când, după ieșirea mea la microfon, eram apostrofat să nu mai insist asupra unei sau altei chestiuni pentru că, aflai mai târziu, cineva plătea bani ca eu să tac! Cât efort s-a depus ca să fiu oprit în încercările mele de a interveni pentru eliberarea unui deținut condamnat pe nedrept.

Problema trebuie pusă altfel: A meritat acest om funcția de vicepreședinte al Parlamentului, funcție pe care i-a încredințat-o Partidul Popular Creștin Democrat, pe care l-a trădat și scheletul căruia îl vinde acum ascunzându-se după numele unor tineri naivi și creduli?

Roșca consideră partidul a fi una cu el. Acest aventurier și profitor politic scrie: ”Am reținut că Ștefan recunoaște „liber și neconstrâns de nimeni” că nu mai e colegul nostru de partid, de vreme ce el însuși precizează că n-a mai avut niciun contact cu formațiunea din care a făcut parte încă din ziua de 7 ianuarie 2011”. El răstălmăcește cum îi convine, adică perfid, cuvintele mele. Am spus că nu mai am niciun contact cu Iurie Roșca, nu cu PPCD! Eu nu am rupt legătura cu formațiunea! Am fost, sunt și voi fi în legătură permanentă cu membrii din structurile partidului și, spre deosebire de Roșca, am rămas fidel Programului politic al PPCD și nu m-am pus în slujba unor interese străine!

Cu un singur lucru afirmat de Roșca aș putea să fiu de acord: ”A polemiza cu Ștefan este imposibil!” . Eu aș spune mai mult: este imposibil și inutil!

(Va urma)

ANTONESCU, ALTFEL (2). “Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aici şi vom pleca cei din urmă”. Prof. Gh. Buzatu special pentru ZIARISTI ONLINE

Februarie 3, 2013 1 comentariu

 

În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau  externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.

Citește mai mult…