Cel ce s-atinge de limba română, de limba română va pieri!

Dodon a înlocuit limba română cu „limba moldovenească” la președinție.

Un argument în plus că nu există nicio deosebire între regimul sovietic leninisto-stalinist și regimul rusesc al lui Putin, care-l susține pe Dodon.

Cine face ca Stalin, Stalin este și urmează a fi tratat ca atare!

De asta Dodon și șleahta lui dughinisto-roșkistă care-a invadat președinția reprezintă pentru basarabeni pericolul egal cu cel al stalinismului instalat după 1944 dincoace de Prut.

Copiii noștri nu trebuie lăsați să sufere ceea ce au suferit părinții și bunicii lor!

Cel ce s-atinge de limba română, și după un sfert de veac de la destrămarea „imperiului răului”, de limba română va pieri!

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

Aflăm cu amărăciune în suflet că istoricul Gheorghe Palade a plecat subit de printre noi.

Inima lui tânără și luptătoare, în care au încăput toate durerile, dar și bucuriile basarabenilor, a cedat.

A fost unul dintre cei mai sinceri și mai consecvenți apărători și promotori ai idealurilor noastre românești.

L-am cunoscut pentru prima oară în 1976, când mi-a fost examinator de istorie la testul de admitere la Universitatea de Stat din Chișinău.

Apoi l-am avut alături la istoricele acțiuni de protest pentru Limba Română, Tricolor și Independență de la sfârșitul anilor optzeci – începutul anilor nouăzeci.

A fost unul dintre cititorii fideli, prietenii și oaspeții mult doriți ai publicației noastre de respirație românească „ȚARA”.

A fost unul dintre participanții exemplari ai protestelor anticomuniste din iarna-primăvara anului 2002 și din toamna anului 2003, când nu am permis regimului comunist de atunci să elimine din învățământ Limba Română și Istoria Românilor, să oficializeze limba rusă, să legalizeze prezența militară rusă în stânga Nistrului, când am obținut reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei și respingerea odiosului plan Kozak de federalizare a Republicii Moldova…

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!

5 mai 2016

Unirea ca scăpare de pedeapsă

Când eram elev la școala-internat din Cahul sciam scrisori verișoarelor mele din dreapta Prutului, de la Câmpulung Mușcel,.. Nu înțelegeam atunci de ce plicul cu răvașele mele pentru România îmi era întors de la poștă, iar eu eram arătat cu degetul și ”poreclit” ROMÂN…

La facultate, împreună cu o mână de prieteni, citeam, pe-ascunselea, Opera Politică a lui Eminescu după care eram purtați pe la ”vtoroi otdel” (secția nr 2, KGB-ul Universității) și apostrofați că facem acțiuni subversive, dar și arătați cu degetul și ”porecliți” ROMÂNI…

După facultate, la Radio Moldova, după o zi de muncă, eram ”poftit” la șeful de la etajul de sus să dau explicații de ce articulez sunetele la microfon ”ca la București” sau ”ca la Iași”, indicându-mi-se că ”noi sântem moldoveni, nu ROMÂNI”…

După un an-doi, când porni Perestroika, porniserăm și noi, o mână de enuziaști de la Radioteleviziune, să facem, în această instituție, celule ale Mișcării Democratice cerând Alfabet Latin, Limbă Română, Tricolor, etc… Evident, am fost apostrofați să nu ”politizăm” instituția și arătați din nou cu degetul că suntem ROMÂNI!

Mai târziu, când editam Publicația ”ȚARA”, am fost chemat în instanță să fiu tras la răspundere pentru faptul de a fi plasat pe frontispiciul publicației harta României Mari! Bineînțeles, eram judecați, împreună cu colegii mei de la ”ȚARA” și Frontul Popular, pentru AFIRMAREA clară și neîncetată a IDENTITĂȚII NOASTRE DE ROMÂNI!

Tot atunci, în 1994, am cerut LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Am fost stigmatizați drept ”extremiști”, ”unioniști” și, bineînțeles, ROMÂNI!

Dar… tot atunci, și încă mulți ani la rând, am continuat să revendicăm, hotărât și insistent, introducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, instituție canonică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române! Am fost respinși, toate guvernele laolaltă dându-ne cu piciorul, pentru că… am fi… ”antistatali” și… ROMÂNI!

Pe urmă, în 2002, am stat patru luni în stradă… protestând împotriva intenției regimului Voronin de a elimina din învățământ Limba Română și Istoria Românilor. Am fost tratați ca ”extremiști”, ”unioniști” și… ROMÂNI.

În 2003, am protestat trei luni la rând împotriva Planului Kozak de federalizare a Republicii Moldova și legalizare a prezenței militare rusești în stânga Nistrului! Am reușit să respingem acest plan diabolic, dar am fost bătuți, dați cu capul de asfalt, huiduiți… pentru faptul de a ne IUBI și APĂRA ȚARA și de a ne declara drept ROMÂNI!

În 2005, am fost strânși la perete și puși să-l votăm pe… Voronin din nou președinte… Am fost explodați pentru că ne IUBIM ȚARA și ne declarăm ROMÂNI!

În 2009, prin foc și gloanțe, vin la treucă furătorii de miliarde…
Antiromâni până-n măduva oaselor, fură tot ce-a mai rămas de furat…

Profitori cum sunt, aceștia încep a se gudura în jurul… Unirii!

Sau Unirea în mintea lor ar fi o simplă scăpare de pedeapsă…

Ștefan Secăreanu

27 septembrie 2015

GRIGORE VÂRTOSU, FRONTISTUL ÎMPUȘCAT DIN SPATE ÎN 1992 DE KGB-UL DE LA CHIȘINĂU

Pe strada Grigore Vârtosu de pe dealul Petricanilor, Chișinău, a fost dezvelită, vineri, 28 noiembrie, din inițiativa organizației luptătorilor de la Nistru ”Credință Patriei”, o placă memorială dedicată lui Grigore Vârtosu, eroul nostru împușcat din lunetă de KGB-ul de la Chisinău, în marginea Tighinei, în vara anului 1992… Chipul vulcanic al lui Grigore Vârtosu din timpul marilor acțiuni de stradă pentru Limbă, Alfabet și Tricolor, organizate de Frontul Popular din Moldova începând cu anul 1988, este expresia sentimentului sincer de Libertate, Adevăr și Împlinire Românească pe care l-au trăit basarabenii de la actul de ocupație din 1944 până la Independența din 1991. Era un tânăr luminos la față și cu palmele-i bătătorite de coarnele plugului. Era nelipsit la toate protestele noastre împotriva regimului de ocupație. Cu Tricolorul în mâini, în fiecare duminică făcea drumul de la Cârnățeni, Căușeni, până la Chișinău pentru a susține Mișcarea de Eliberare Națională care-și lua avântul. Războiul din 1992 a fost o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova declanșată de Moscova și realizată prin structurile KGB de la Tiraspol și Chișinău. Cei mai mulți dintre luptătorii noștri la Nistru, cu precădere cei din detașamentele de voluntari constituite și dirijate de Ministerul Securității Naționale în frunte cu Anatol Plugaru, au fost uciși din spate de către lunetiștii KGB care aveau același centru de comandă. Voluntarii adunați de ”Ministerul lui Plugaru” erau de fapt cei mai activi și mai intransigenți ”frontiști”, participanți la toate demonstrațiile anticomuniste din 1988 și 1989, care trebuiau pur si simplu lichidați. Unul dintre ei a fost Grigore Vârtosu. A fost ucis de călăii regimului de ocupație, ”omuleții verzi” de azi care-l așteaptă pe Putin să treacă Nistrul cu tancul… A lăsat în urma lui o soție îndurerată și patru copii… care au crescut între timp și au născut alți copii… nepoții lui Grigore Vârtosu…

                                Alina, nepoțica lui Grigore Vârtosu, alături de bunica ei, Lidia Vârtosu,

                                soția eroului nostru Grigore Vârtosu

Ștefan Secăreanu

30 noiembrie 2014

MIHAI EMINESCU: NU NOI SUNTEM STĂPÂNI LIMBEI, CI LIMBA E STĂPÂNA NOASTRĂ!

 „Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său istoric, simţul de dezvoltare continutivă şi organică, acel simţ pentru care în fiecare an avem o zi mare: Moşii. Moşii – patres, moşia – patria, cu orânduielele lor bune şi drepte, cu limba lor spornică şi bogată, cu moştenirea lor intelectuală şi socială întemeiată pe o mare epocă eroică şi pe-o dezvoltare normală şi sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem şi de-aceea civilizaţia Caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a Venerei vulgivage c-o împărăteasă”.

(«Românul» a-nceput…, Timpul, 22 octombrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 376)

„În orice creier omenesc predispunerile intelectuale sunt înmagazinate prin atavism şi […] acestor predispuneri nu le convine decât limba vorbită de părinţi”.

(Austro-Ungaria şi naţionalităţile, Timpul, 11 aprilie 1880)

„Cine cunoaşte, în mod cât de cât elementar, ce va sa zică limba, cine ştie că ea acopere, pe deplin, că spiritul şi dezvoltarea ei e chiar dezvoltarea inteligenţei, iar aceasta din urmă e chiar laboratorul întregii activităţi musculare şi cerebrale, acela va înţelege că a sili pe un popor să înveţe altă limbă, înseamnă a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept”.

(Nu numai motive…, Timpul, 29 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 109)

„Nu noi suntem stăpâni limbei, ci limba e stăpâna noastră”.

(Manuscrisul Nu noi suntem stăpâni limbei…, în Opere, vol. XV, pag. 98)

„Cine zice popor, zice că oamenii vin la un semnal dat în limba naţională, îşi dirig, deodată şi spontan, forţele lor colective într-o singură direcţie de mişcare. Acel signal are proprietatea de-a trezi, în fiecare individ, punctul lui central de gravitaţie, sufletul lui, şi de a-l asocia mulţimii”.

(Manuscrisul Solidaritatea naţională, în Opere, vol. XV, pag. 72)
„Însemnătate mare are limba asupra spiritului, ea-l acopere şi îl pătrunde […]. Limba noastră veche trezeşte în suflet patimile vechi şi energia veche […]. Fie cineva ateu şi păgân, când va auzi muzică de Palestrina, sentimentul întunecos, neconştient al creştinătăţii îl va pătrunde şi păgânul sau ateul va fi, pe cât ţine impresia muzicii, creştin pân-în adâncimile sufletului. Şi limba strămoşească e o muzică; şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri, mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut poporul şi una limba”.

(Având a da seamă…, Timpul, 1 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 112, 113)

„Limba românească este totodată organul prin care neamul [î]şi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui”.

(Meşter în falsificare…, Timpul, 17 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 333)

„Presa noastră – scrisă mare parte într-o limbă cosmopolită, lesne de învăţat de către orice străin în câteva zile – e o presă naţională. Cu toate acestea lucrarea ei zilnică asupra înţelegerii poporului şterge până şi rămăşiţele de originalitate ale graiului nostru străvechi. Daca cineva compune arii europene cu totul în alt stil şi-n alt spirit decât doina, hora şi jocurile, el compune fără îndoială muzică «naţionale», deşi nimic în ea nu e naţional, nici arie, nici text, în cazurile cele mai multe nici numele compozitorului. Daca, în sfârşit, cineva strică o piesă franceză, războtezând numele personajelor şi bădărănind stilul – care rămâne străin cu toate trivialităţile care se presară – e autor naţional, a scris o piesă naţională, a lucrat spre ridicarea teatrului naţional. Daca deschidem ziare de ştiinţe naturale, de medicină, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limbă, primirea de termeni străini fără trebuinţă şi numai din lene de-a căuta echivalentul românesc. Am văzut o carte intitulată Despre cosmeticurile nuisibile sănătăţii. Îşi poate închipui fiecine în ce stare e ameninţată s-ajungă limba prin pretinşii oameni de ştiinţă”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 156)
„Luaţi de la străini gustul de-a pili şi a lucra cu dalta toate scrierile voastre, luaţi de la ei iubirea de adevăr, lipsa de suficienţă, repectul ce ei îl au atât pentru obiectul pe care-l tratează cât şi pentru publicul căruia i se adresează. Dar o adevărată literatură, trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui. Tot ce-aţi produce în afară de geniul într-adevăr naţional (nu patriotico-liberalo-politic) nu va avea valoare şi trăinicie, nici pentru noi, nici pentru străinătate”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 162)
„În vremea din urmă s-au ivit într-adevăr un şir întreg de scriitori cu totul naţionali – unii din ei chiar intraductibili şi pe deplin înţeleşi numai pentru cel ce ştie bine româneşte. Göthe zicea că partea cea mai bună a unei literaturi e cea intraductibilă, şi avea cuvânt. Cel mai original dintre ei pân-acum e povestitorul Ion Creangă, ale cărui basme, traducându-se, ar pierde tot farmecul şi mai cu seamă tot hazul lor”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 158)

„Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră. Se zice că [forma în care scriem n.n.] ar fi exagerată, c-ar cuprinde înjurături surugieşti etc. În realitate stilul nostru nu este eufemistic. Ne-am deprins a căuta pentru orice idee expresia cea mai exactă posibilă. Dac-am voi să glumim, daca nu ne-ar păsa de adevărul ce-l zicem, am putea să spunem lucrurile mai cu încunjur. Dar lucrurile la noi nu se petrec cu încunjur; de-aceea în adevăr nu ştim de ce-am vorbi de ele cu încunjur”.

(Cată să spunem…, Timpul, 2 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 319)
„În epoca de grecituri stilistice, de forme fără fond şi de vorbe fărănţeles, noi credem că scriind româneşte drept şi fără înconjor, numind lucrurile pe numele lor şi alegând cei mai exacţi echivalenţi lexicali, atât pentru ideile cât şi pentru resentimentele noastre, vom contribui a însănătoşa spiritul public de platitudinea cu care l-a[u]-mbolnăvit demagogii ignoranţi şi perverşi”.

(D[omnul] Dimitrie Ioan Ghica…, Timpul, 31 mai 1883, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Ed. cit., 1989, pag. 308)

 www.certitudinea.ro

S-a stins din viață autorul eseului ”Veșmântul ființei noastre”, Valentin Mândâcanu

 

În dimineața acestei zile s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, cunoscutul lingvist și om de cultură, Valentin Mândâcanu. Valentin Mândâcanu este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în nr. 4, din aprilie 1988, al revistei „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. Autorul acestui eseu este un simbol și un pilon al acestei Mișcări, de la început și până în prezent.

Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. Fiul lui Roman Mândâcanu, directorul şcolii unde a învăţat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coşeriu, absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chişinău, devine profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.

A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.

Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Basarabia. A mai editat cărţile „Între acasă şi acasă” (2000) şi „Spărturi în gheaţa tăcerii” (2008).

În 2010, Valentin Mândâcanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, pentru merite deosebite în afirmarea adevărului ştiinţific şi a valorilor spirituale naţionale şi pentru activitate literară şi publicistică prodigioasă.

A fost unul dintre fruntașii și decanii de vârstă ai Frontului Popular din Moldova, actualul Partid Popular Creștin Democrat.

În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.

Marele cărturar și ostaș al limbii române va fi petrecut pe ultimul drum miercuri, 31 octombrie. El va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.

Mihai EMINESCU: FRIEDERICH DIEZ, un german pentru latinitatea limbei române

Deşi cam târziu, totuşi ne îndeplinim datoria de a înştiinţa pe cetitorii noştri despre moartea renumitului filolog al limbilor romanice, Friedrich Christian Diez. Născut la Giessen la 15 mart 1794, şi-au făcut studiile sale de literatură clasică în oraşul său natal. La 1813 a luat parte ca voluntariu în războiul împrotiva francezilor, iar la 1816 îl vedem studiând în Göttingen limbele moderne. În urma îndemnărilor lui Gothe să fi studiat limba provensală. La 1830 deveni profesor la Bonn, la care catedră rămasă până la moartea sa, întâmplată la 29 mai 1876.
El a scris în limba germană. Opere mai însemnate are: „Romanţe spaniole” (Berlin, 1821); „Studii contribuind la cunoaşterea poeziei romanice” (Berlin, 1825) şi „Poezia trubadurilor” (Zwieckau, 1826), pe cari d. Roisin le-a tradus şi publicat în franţuzeşte; apoi „Viaţa şi influenţa trubadurilor”, „Monumente vechi de limbă romanică” şi altele, în fine „Dicţionariul etimologic al limbelor romanice” (Bonn, 1862) şi „Gramatica limbelor romanice” (edit. III, 1872). Francezii şi englezii au tradus această carte. În privirea limbei româneşti pare să se fi servit de Dicţionarul de Buda.
În privinţa limbei româneşti Diez are meritul de a fi nimicit pe cale ştiinţifică toate basmele despre originea slavă a limbei româneşti, precum acele erau susţinute cu patimă de filologi de şcoală veche, slavoni, şi combătute în acelaş mod nedibaci de şcoala veche a filologiei româneşti.

[CURIERUL DE IAŞI, 20 iunie 1876]

Sursa: publicaţia online CERTITUDINEA