Despre „tactică și strategie” când nu-i nicio „tactică și strategie”

Atitudinea exprimată de mine pe marginea învinuirilor aduse de unii concurenți „de dreapta” altor concurenți „de dreapta” că ar fi scris în declarațiile de la CEC „limba de stat”, și nu „limba română”, a stârnit foarte multe reacții (inclusiv în mesaje private), mai ales din partea unor vechi prieteni și foști colegi de la Frontul Popular și adepți de azi ai blocului Unirea. Unii m-au apostrofat și stigmatizat pe loc că aș fi „dezbinator”, „trădător” și că aș „luneca” de pe nu știu care linie de comportament (cu părere de rău, din acest considerent, cu unii dintre ei am fost pus în situația de a rupe „prietenia pe Fb”), alții s-au arătat a fi mai înțelegători.

Pentru că subiectul în discuție abordează chestiunea unității dreptei românești din stânga Prutului, voi reda mai jos doar câteva dintre aceste reacții și răspunsurile mele la ele:

Ștefan BOLDIȘOR:

„Aparent, dl Secareanu ori se face intr-o ureche, ori nu intelege care este conotatia glotonimului „limba de stat”. Asa m-am saturat de toti pseudo-iubitorii de neam, incat nu mai cred efectiv pe nimeni!”

– Nu există glotonimul „limba de stat”, fraere! Glotonim înseamnă numele dat unei limbi, deci glotonim este, în cazul nostru, „limba română”! „Limba de stat”, invocată de tine și de alți deștepți, care, văd, nu au cu ce se ocupa, este atributul de stat, elementul de statalitate și atât! Dacă spuneați „limba de stat, româna”, era altceva! Nu căutați nod în papură, ci apucați-vă de lucru pentru consolidarea dreptei naționale! Nu căutați capăt de gâlceavă cu mine sau cu altcineva dintre românii basarabeni în situația în care flancul românesc din stânga Prutului este pur și simplu la pământ! Lăsați mândriile trecătoare din piepturile voastre zvelte, cultivate acolo de propaganda neomarxistă, și îmbrățișații pe toți frații, altfel nu avem sorți de izbândă!

Tatiana MIRON (vechea noastră frontistă de la Orhei):

„Dl Stefan de ce nu-l luati pe generalul Costaş şi nu va asezati la masa cu Dorin Chirtoaca, cu Miscarea, decat sa facem vorbe prin sat? Acest gest va fi apreciat de electorat”.

– Nu pot, Tatiana, „lua” eu pe nimeni să-l „așez” la vreo „masă” cu cineva! Am încercat să propun, public, doar niște nume concrete de posibile candidaturi pentru prezidentiale care ar fi putut fi susținute de flancul românesc și european al alegătorilor noștri și care ar fi putut să consolideze acest flanc în vederea acestor alegeri și alegerilor viitoare parlamentare. Din păcate, nu se iau în considerație asemenea propuneri de către partidele, atât de multe, de pe acest flanc! Toți s-au grăbit să-și propulseze propriii candidați politici! Eu, ce să fac în asemenea situație? Să constat doar că actualelor entități politice declarate proromânești și europene, liderilor acestor entități, le este într-un loc de ideea și unitatea națională românească la care speră toți românii basarabeni! Unde mai pui că propunerile venite din partea unui frontist ca mine pur și simplu sunt ignorate și luate în furci din cauza atitudinilor preconcepute, dușmănoase și nedrepte care au fost cultivate în rândul societății în raport cu tot ce înseamnă Frontul Popular, sau PPCD, sau Mișcarea de Eliberare Națională și reprezentanții acestora! Este rezultatul propagandei promovată de uriașele și înspăimântătoarelor rețele antiromânești extinse pe ambele maluri ale Prutului.

Vasile CALMAȚUI (regret că am fost pus în situația de a rupe „prietenia pe Fb”, dar nu cred că nu am putea să ne împăcăm):

„Îmi pare rău că încurcați strategia cu tactica. Denumirea limbii e un lucru principial pe care nu pot fi făcute concesii. Și cum doriți să luptați cu „partida rușilor” apărînd pe cineva care a trădat anume pentru ei?”.

– Este principial, domnule, dar nimeni dintre cei pe care i-ați învinuit că au scris la CEC „limba de stat”, si nu „limba română” nu fac parte din rândul dușmanilor României și ai limbii române! Puteai spune acest lucru în raport cu Dodon, cu Greceanâi, cu toți moldoveniștii si pro-rușii, dar nu cu ei! Pentru că îi cunosc și îi cunoaște toată lumea, pe unii de peste 30 de ani! De ce să-l învinuiești pe C. Oboroc sau pe I. Costaș că nu ar fi adepții limbii române, dacă eu știu că ei au apărat limba română încă în 1989, în timpul sovietic, atunci când au votat pentru oficializarea ei și pentru alfabetul latin? De ce să inflamezi lucrurile în acest sens și să spui niște minciuni despre ei, cu toate rezervele pe care le avem față de păcatele lor. De ce să-l învinuiești pe O. Tâcu sau pe A. Năstase de același păcat dacă eu știu și o lume întreagă știe că ei nu fac parte din dușmanii limbii române?! Poți spune orice despre ei, și în primul rând faptul de a fi comis cel mai grav act de lașitate – alianța cu Kozak și Dodon, dar numai nu că-și neagă limba română! Despre asta-i vorba, Vasile, în intervenția mea! Ce va obține blocul Unirea din treaba asta? Voturi mai multe? Mă îndoiesc! Ce vor obține românii basarabeni din chestia asta? Vor fi mai uniți? Din contră! Despre ce tactică și despre ce strategie să fie vorba aici când nu-i nici zare de tactică și strategie?

Bravada egoiștilor „de dreapta”

Unii dintre cei înscriși în actuala cursă electorală, care pretind că sunt „de dreapta”, au prins a se strofoli la alți înscriși în cursa electorală, care și ei pretind că sunt „de dreapta”, pentru că ultimii, urmând niște formalități impuse de legea electorală, ar fi scris în actele de înregistrare la CEC a grupurilor lor de susținere o declarație pe propria răspundere, prin care confirmă că îndeplinesc toate condițiile pentru a deveni președinte al Republicii Moldova, inclusiv faptul că „posedă limba de stat”, îmbinare de cuvinte prezentă în textul legislativ, în timp ce primii, printre care Maia Sandu, Dorin Chirtoacă și Tudor Deliu, au fixat în cele declarate că „posedă limba română”, dovedind prin asta că ar fi mai români decât ceilalți.

 

Eu nu cred că în cazul dat persoanele luate în răspăr (Andrei Năstase, Octavian Țâcu, Constantin Oboroc și Ion Costaș) au scris „posed limba de stat” cu intenția de a înlocui glotonimul „limba română”!

 

Anul trecut, la alegerile parlamentare, când am candidat la Cahul reprezentând Partidul Liberal, am semnat și eu o asemenea declarație, elaborată de Comisia electorală după textul legii electorale, în care noțiunea de „limbă de stat” are rolul de a reflecta un atribut, un element constitutiv al statului, pe care oricine intenționează să ocupe o funcție publică este obligat a-l recunoaște și a-l stăpâni, dar nu denumirea limbii de stat, care, evident, este limba română!

 

În cazul dat se exagerează!

 

Și se exagerează pentru a stârni zâzanie, ori, și mai rău, pentru a transforma chestiunea sensibilă și spinoasă a limbii și identității noastre românești în motiv de discordie între alegătorii de pe flancul românesc!

 

Nu avem destulă ură si suspiciune în randul românilor basarabeni provocate de rețelele și detașamentele antiromânești?

 

Să adâncim ura si suspiciunile dintre noi și cu chestii din astea de doi bani?!

 

Am ajuns să transformăm valorile noastre românești, pentru care unii dintre frații noștri au plătit cu viața, în pretexte de gâlceavă!

 

Cu toate rezervele pe care le am fată de toti cei „de dreapta” înscriși în cursa electorală, nu cred că, în acest caz, barem unul dintre ei ar fi avut intentia de a nega sau de a nu recunoaste limba română drept limbă de stat în Republica Moldova!

 

Bravada afișată de unii care preferă să transforme problemele noastre de limbă și identitate românească într-un drog, în situația în care segmentul românesc din stânga Prutului a ajuns să fie paralizat din punct de vedere politic, provoacă și mai multă repulsie din partea alegătorilor de orientare românească și europeană.

 

Dacă nu ați avut bunul simț de a depăși disensiunile dintre voi pentru a identifica un candidat comun al românilor basarabeni la aceste alegeri astfel încât să nu admitem instalarea uneltelor Kremlinului în fruntea statului, măcar țineți-vă gurile, din care țipați că sunteți români, și nu vă scuipați unul pe altul invocând limba română și identitatea noastră românească!

 

Pentru că deveniți și mai ridicoli și pentru că-i demoralizați și mai mult pe basarabeni, care vor, din tot sufletul lor, unitate românească, dar nu gâlceava și egoismul vostru!

Enclava lui Putin de la Comrat

Am fost plăcut surprins să aflu că Doamnei Sofia Rusu, profesoară de istorie și științe socio-umane, unul dintre dascălii care și-au pus osul la fondarea Liceului românesc „Mihai Eminescu” din Comrat, pe care o cunosc încă de la începutul Mișcării noastre de renaștere națională din anii optzeci-nouăzeci, i s-a acordat zilele trecute titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Comrat”.

 

În același timp, m-am simțit umilit și am rămas întristat după ce am constatat că documentul oficial care atestă acordarea acestui titlu de onoare (pe care un cetățean îl primește o singură dată în viața lui!), eliberat de o autoritate publică locală din Republica Moldova, cum este Primăria municipiului Comrat, este formulat și scris exclusiv în limba rusă, limbă ce nu are statut de limbă oficială în Republica Moldova!

 

Mai rău decât atât!

 

Dacă vă uitați atent la documentul în cauză, veți observa că acesta nu conține niciun însemn oficial al Republicii Moldova: nici tu Drapel de Stat, nici tu Stemă de Stat!

 

Conține exclusiv stema autonomiei găgăuze și pe cea a municipiului Comrat!

 

Ca și cum Republica Moldova, care a înființat (din prostie și lașitate!) autonomia găgăuză, nu ar exista pentru funcționarii acestei autonomii!

 

Ca și cum limba oficială a Republicii Moldova, limba română, nu ar exista în acest teritoriu!

 

Ca și cum limba oficială în Republica Moldova ar fi limba rusă, limbă pe care acești funcționari continuă să o utilizeze mai dihai decât în timpul regimului sovietic!

 

Ca și cum regulile de scriere (corectă!) a numelor și prenumelor cetățenilor Republicii Moldova (H.G. nr. 523 din 24 septembrie 1996 cu privire la reglementarea scrierii numelor de persoană în actele de identitate, Legea Nr. 100 din 26-04-2001 privind actele de stare civilă etc.) nu s-ar răsfrânge și asupra autonomiei găgăuze!

 

Ca și cum numele unui intelectual român, care locuiește de zeci de ani în mun. Comrat, nu ar trebui scris într-un act oficial, emis de o instituție de stat din autonomia găgăuză, așa cum cer normele oficiale de scriere a acestor nume: Rusu Sofia, și nu Русу Софья Александровна (formulă valabilă doar pentru persoanele de etnie rusă!)!

 

Ca și cum Comratul ăsta ar fi buricul pământului!

 

Am spus și repet: autonomia găgăuză din zona de sud a Republicii Moldova este „opera” serviciilor secrete ale Federației Ruse!

 

Această autonomie a fost gândită și realizată cu scopul perpetuării procesului de rusificare a populației găgăuze și după declararea independenței Republicii Moldova din 27 august 1991.

 

Autonomia găgăuză nu a fost concepută și acordată în interesul și beneficiul găgăuzilor, ci în interesul și beneficiul Federației Ruse!

 

Autonomia găgăuză din Republica Moldova este o enclavă rusească!

 

Învățământul de toate nivelurile din această zonă a Republicii Moldova are loc, și astăzi, după 30 de ani de la independență, exclusiv în limba rusă!

 

În această autonomie, timp de 30 de ani, nu a fost deschisă barem o clasă sau o grupă de grădiniță, sau o grupă de studenți (ai Universității din Comrat!) cu studiere în limba găgăuză!

 

Totul se studiază exclusiv în limba rusă! Procesul de rusificare din această zonă este mult mai accentuat chiar decât în perioada de ocupație sovietică!

 

Întrebarea care se impune este următoarea:

 

Cui servește o asemenea autonomie?

 

Răspunsul e acesta: doar Rusiei și uriașei sale rețele de propagandă care a cuprins fatal toată Republica Moldova!

 

La ce bun să se cheltuiască banii statului pentru o Universitate la Comrat (și alta la Taraclia!) care pregătește/pregătesc cadre pentru Federația Rusă?

 

La ce bun aceste universități dacă avem Universitatea „B. P. Hașdeu” la Cahul, unde ar putea fi deschise cu brio grupe de studiere în limbile găgăuză și bulgară, cu precădere la facultățile de pedagogie?

 

Cine are interesul să consolideze o autonomie rusească la Comrat care acționează împotriva statului Republica Moldova?

 

Sunt întrebări la care trebuie să răspundă întreaga clasă politică din Republica Moldova, dacă aceasta mai este interesată și preocupată cumva de „independența și integritatea teritorială” a acestui stat!

 

Îmi prezint scuzele de rigoare în fața Doamnei Sofia Rusu pentru că, în loc de felicitările pe care ar fi trebuit să i le adresez mai întâi cu ocazia conferirii titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Comrat”, am fost nevoit să intervin cu niște constatări triste și întrebări alarmante legate de un subiect atât de spinos și atât de sensibil cum este cel privind autonomia găgăuză din zona de sud a Republicii Moldova, care nu este „autonomie găgăuză”, ci enclavă a lui Putin!

Cine îi va uni pe toți românii basarabeni

Nici mai mult, nici mai puțin, Dodon și guvernul lui se iau de Limba Română!

 

Aud că ăștia se îmbățoșează a inscripționa „limba moldovenească” pe medicamente!

 

Mâine, bineînțeles, se vor apuca să scoată Limba Română și Istoria Românilor din învățământ!

 

Mai mult decât atât!

 

Am văzut că Dodon și șleahta lui interfrontistă n-au uitat de năravul de slugă a ocupantului împuțit de a ne băga pe gât limba rusă drept „limbă de comunicare interetnică”, motivând că, vezi, Doamne, unii dintre vorbitorii de limbă rusă nu înțeleg încă, după 30 de ani de la Independență, limba română!

 

Dacă Dodon și tot batalionul lui putinist nu sunt capabili a înțelege, în această clipă, ce li se poate întâmpla în următoarele câteva zile sau săptămâni, le spun eu:

 

Cine se leagă de Limba Română și Istoria Românilor, de Limba Română și de Istoria Românilor vor pieri!

 

Anume aceasta va fi scânteia care îi va ridica și îi va uni, în sfârșit, pe toți românii din Basarabia!

Dodon, volantiorul!

Dodon, după ce a fost surprins azi vizitând sediul PSRM:

„Eu, de obicei, în fiecare luni, încerc să fac volanta pe la partid”, răspunde el întrebat de ziariști ce caută la sediul partidului condus de Zinaida Greceanâi.

Cine să-i explice „volantului” președinte că „planiorka” lui de fiecare luni la sediul PSRM nicidecum nu-și are echivalentul „volantă” în limba română, fie și „moldovenească”, cum crede el?

Mai deschide, bre, „volontiorule”, din când în când, DEX-ul ori telefoneaz-o pe maică-ta, profesoară de limba română, să-ți explice ea!

Despre umflatul unuia care ne este prezentat drept „fondator”, aproape erou, al Mișcării de Renaștere Națională de dincoace Prut

Mă uit cum unele televiziuni, inclusiv TVR Moldova, îl umflă pe unul pentru a ne fi prezentat drept „fondator”, aproape erou, al Mișcării de Renaștere Națională de dincoace Prut.

Asta mă face să-mi amintesc ce scria, la 4 martie 2013, cotidianul on-line „Basarabia literară” al Societății Scriitorilor Români din Basarabia despre „adevărata față a apostolului neamului, Anatol Șalaru”:

„Cei care au prins perioada de început a mişcării de renaştere naţională îşi amintesc, cu siguranţă, de Anatol Şalaru în calitatea sa de lider al Cenaclului cultural „Alexei Mateevici”. Vorba e că despre acest episod din viaţa sa Anatol Şalaru îşi aminteşte cu multă plăcere şi cu orice ocazie. Mai mult, are chiar tentaţia deloc modestă de a exagera meritele sale din acea perioadă, prezentându-se publicului drept „fondator al mişcării naţionale din Moldova”, în cadrul mai multor acţiuni publice. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, la 28 august, la Cimişlia, în cadrul unei acţiuni de sărbătorire a Zilei Independenţei. Am fi trecut lesne peste acest episod curios, dacă numitul Anatol Şalaru nu ar fi declarat, la un moment dat, că în 1991 a refuzat să semneze, în calitatea sa de deputat în primul Parlament, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. Anatol Şalaru a prezentat şi un aşa-zis motiv pentru care a făcut acest lucru: deoarece, vezi Doamne, nu recunoaşte şi nu a recunoscut niciodată statul de mucava Republica Moldova, optând constant pentru reunificarea Basarabiei cu România. Măi să fie, ne-am gândit noi! Uite un veritabil şi emoţionant exerciţiu de demnitate, consecvenţă şi ataşament necondiţionat faţă de idealurile româneşti! Era să ne scape chiar şi o lacrimă discretă, dar ne-am amintit brusc câteva amănunte picante din biografia numitului Şalaru, care ne-au readus cu picioarele pe pământ.

 

Ne-am adus aminte că rolul de ayatollah al reînvierii lui Anatol Şalaru a luat sfârşit brusc în 1990, când acesta a devenit deputat. Din momentul în care a ajuns demnitar, toate sentimentele sale patriotice s-au pulverizat brusc. Din militant pentru repunerea în drepturi a limbii române şi pentru emanciparea românilor basarabeni, Anatol Şalaru se metamorfozează în prieten şi fin de cununie al lui Anatol Stati, viitorul patron al ASCOM GROUP, totodată, bun amic cu Petru Lucinschi, ex-preşedinte al Republicii Moldova şi confident al lui Valeriu Pasat, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Ne-am reamintit, de asemenea, că în 1993, Anatol Şalaru şi Anatol Stati fondează Partidul Reformei, şi că în acea perioadă pretinsului fondator al mişcării de renaştere naţională îi repugna profund unionismul. Cităm un fragment dintr-o conferinţă de presă, organizată de Şalaru la 11 octombrie 1993. La întrebarea “Care este poziţia PR în problema-cheie a Basarabiei – reunirea cu România?”: “Scopul PR este consolidarea independenţei Republicii Moldova. Reunirea nu este problema-cheie a Basarabiei.” În cadrul aceluiaşi eveniment, Şalaru şi-a probat adeziunea faţă de înregimentarea Republicii Moldova în CSI. În discursul său înflăcărat de la Cimişlia, Anatol Şalaru a ţinut să tăinuiască isprăvile sale de acum 15 ani. Totodată, a căutat să tăinuiască opţiunea sa antiunionistă exprimată în 1993 şi adeziunea faţă de iniţiativa agrosocialiştilor de băgare cu forţa a Republicii Moldova în Comunitatea Statelor Independente, structura politică menită să ţină fostele republici sovietice în sfera de influenţă a Moscovei.

Şi din acest episod deloc măgulitor din biografia politică a lui Anatol Şalaru, înţelegem clar că refuzul său de a semna Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova nu are nici o legătură cu sentimentele sale de român verde şi nu reprezintă nicidecum un act principial şi curajos. Din contra, este un gest care demonstrează fie laşitatea acestui personaj, fie dependenţa flagrantă de anumite structuri care doreau să menţină Republica Moldova sub papucul rusesc. Adoptarea şi semnarea Declaraţiei de Independenţă reprezintă un moment solemn în istoria oricărui stat. Momentul semnării Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova a fost, implicit, un eveniment cu profunde conotaţii simbolice pentru neamul nostru. Acest act de o importanţă cardinală pentru românii basarabeni reprezintă, fără putinţă de tăgadă, expresia clară şi univocă a voinţei de nezdruncinat a moldovenilor de evadare din Închisoarea Popoarelor. Urmând exemplul altor foste republici sovietice şi semnând Declaraţia de Independenţă a Moldovei, deputaţii din primul Legislativ au dat dovadă de curaj şi responsabilitate, dorind să demonstreze întregii lumi că Moldova nu mai vrea să fie parte componentă a defunctei Uniuni Sovietice şi doreşte să intre în familia popoarelor libere şi democratice, în spaţiul devenirii sale istorice.

 

Nu au subscris acestui act simbolic doar ticăloşii şi fosilele staliniste, la care, iată, aflăm că s-a alăturat şi aşa-zisul apostol al neamului, Anatol Şalaru. Dânsul are, fireşte, libertatea deplină de a-şi alege postura din care a refuzat semnarea documentului care a încununat eforturile Mişcării de Eliberare Naţională, însă conotaţia penală a gestului lui Anatol Şalaru, va fi întotdeauna umbrită de o profundă culpă morală faţă de întreg neamul românesc. Un om care a refuzat să semneze Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova poate fi catalogat şi drept persoană care acceptă menţinerea acesteia sub ocupaţia rusească. Astăzi acest individ caută cu disperare explicaţii deşănţate pentru gestul său abominabil. Numai că eventualele sale explicaţii ar trebui să fie adresate, în primul rând, martirilor care au vărsat sânge pentru libertatea poporului nostru. Sutelor de mii de moldoveni deportaţi în Siberia, milioanelor de moldoveni care, în 1989 şi 1991, au readus acasă Limba Română, Alfabetul Latin şi Independenţa Republicii Moldova.”

D. Diacov își caută de treabă: treaba KGB-ului!

D. Diacov zice după ce PD-ul, al cărui președinte de onoare este, s-a opus introducerii limbii române în Constituție:

„Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește, trebuie să ne căutăm de treabă”.

Ăsta este discursul demagogic al acestei unelte rusesti încă din 1994 când a intrat în Parlament cu armata agrariana!

Anume Diacov cu agrarienii, cu Lucinschi, cu Interfrontul au făcut „gagauzia”, au formulat art. 13 cu„ „limba moldovenească”-n Constituție, au anulat imnul Desteapta-te, române!, au consolidat separatismul transnistrean etc, etc până când acest KGB-ist cu misiuni clare-n Basarbia a ajuns, prin șantaj, presedinte de Parlament in 1998!

Spun aceste lucruri în cunostinîă de cauză, pentru că am fost atunci deputat: a venit și ne-a șantajat că, dacă nu-l votam președinte, va face alianță cu Voronin, care intrase cu 40 de deputati in Parlament.

Este unealta rusească care lucrează metodic pentru menținerea acestui teritoriu cât mai mult cu putință sub influența și controlul Moscovei.

Iar pentru asta, problema limbii este una de principiu.

O secătură ordinară care a lucrat toata viața lui împotriva identității noastre românesti!

Unul cu frica de pistol mai mare decât frica de Dumnezeu

 

Bunul nostru frontist de la Ștefan Vodă, Alexandru Filimonov, mă întreabă, chiar azi, pe Fb, dacă mă mai văd cu Iu. Roșca și ce mai face el…

Nu, frate Alexandru, nu am mai vorbit cu această persoană de vreo 8-9 ani!

El a trădat organizația noastră.

El lucrează deschis pentru interesele Rusiei în acest teritoriu mult încercat.

Nu mai are rost să-i cerem vreo explicație!

Această secătură a fost și a rămas omul serviciilor rusești!

Tot timpul!

De la începuturile Mișcării noastre românești!

În fiecare clipă a perioadei zbuciumate prin care a trecut organizația noastră:
 atunci când ceream dreptul nostru la Limba Română, la Istoria Românilor, la Tricolor; 
 atunci când ne-am revendicat Independența de Moscova; 
 atunci când am protestat împotriva includerii noastre în CSI; 
 atunci când au provocat marșul spre sud pentru a determina și „justifica” crearea Găgăuziei pe pământul nostru românesc; 
 atunci când erau arestați frații noștri la Tiraspol; 
 atunci când KGB-ul împușca primul nostru polițist la Nistru; 
 atunci când KGB-ul îi ardea de vii pe luptătorii nostri la Nistru; 
 atunci când KGB-ul de la Chișinău și cel de la Moscova trăgeau, ciocnind pahare cu șampanie, harta „Transnistriei separatiste” pe mulți ani înainte astfel încât astăzi, după mai bine de un sfert  de veac, tot sub Moscova să fim; 
 atunci când colegul nostru de la Botanica, Valentin Ciobanu, era lovit mortal cu ranga-n cap; 
 atunci când colegii nostri de la Chișinău și din teritoriu erau molestați și aruncați pe marginea șoselelor; 
 atunci când primarii nostri erau aruncați în fântână; 
 atunci când tinerele noastre erau manipulate, ademenite, intimidate și chiar agresate dacă nu se lăsau supuse pentru a-i satisfice poftele donjuane;
 atunci când era adus Lucinschi, când erau aduși agrarienii, când era adus Voronin; 
 atunci când protestele noastre din 2002 și 2003 erau împânzite cu lumpeni de tot felul pentru a fi compromise; 
 atunci când colegii nostri erau răpiți sau se punea la cale asasinarea unora dintre noi; 
 atunci când am fost aduși în situația de a-l vota pe Voronin;
 atunci când sediul nostru central din str. Nicolae Iorga a fost invadat de elemente străine fiind transformat în centru de coordonare al FSB-ului rusesc; 
 atunci când insul în cauză era una din uneltele Rusiei în organizarea crimelor din 7 aprilie 2009 ca mai apoi, drept răsplată, să accepte, trădând organizația, calitatea de membru al guvernului comunist în frunte cu Greceanâi etc., etc.

Toate crimele împotriva organizației noastre și împotriva colegilor nostri au fost puse la cale de el.

Le-a comis cu premeditare.

Pistolul lui a fost ațintit asupra fiecăruia dintre noi.

Cu zi ce trece mă întăresc în această convingere.

Aparențele ne-au indus în eroare.

Am fost una din victimele acestor aparențe care m-au făcut să-l cred și să greșesc.

Îmi asum această greșeală!

Nu mi-am dat seama și nu am avut voința să acționez astfel încât să-mi anunț echipa că unui om care poartă zi și noapte pistolul cu el îi este mai mare frica de pistol decât frica de Dumnezeu.

Numai unul fără frică de Dumnezeu poate trăda o organizație patriotică exemplară.

Iar cauza principală a dezmățului politic de azi este lipsa acestei organizații patriotice exemplare.

Publicitatea, doar în limba română!

Aflu că Parlamentul are în dezbatere proiectul de modificare a Legii cu privire la publicitate.

Există vreun deputat care să-și bată capul că într-un stat care se respectă publicitatea este permisă doar în limba oficială a statului?

Celor care nu cunosc le amintesc următoarele:

Potrivit textului actualei Legi cu privire la publicitate, publicitatea în R. Moldova poate avea loc în „limba de stat și în alte limbi”.

Respectiva prevedere legală a fost introdusă de comuniștii lui Voronin încă în toamna anului 2001, după venirea lor la guvernare cu 71 de mandate în Parlament, cu scopul reanimării publicității în limba rusă, care fusese interzisă până atunci, și consolidării „bilingvismului moldo-rus”!

Excluderea acestei prevederi ar fi o continuare a pașilor întreprinși recent de Curtea Constituțională în vederea anulării cadrului legal desuet în problema funcționării limbii române pe teritoriul Republicii Moldova.

Sper din toată inima că acest mesaj va fi luat în considerare în procesul de perfectare a sus-numitei legi.

Limba română, călărită de Candu și Diacov în scop electoral

De vreo câteva zile, ștabii PD-ului au pornit la manipulat societatea călărind limba română:

A. Candu îi trage vârtos la TVR Moldova: „Limba română trebuie să fie limbă oficială în Constituție!”, iar D. Diacov – la Europa Liberă: „Limba de stat în Republica Moldova este limba română și așa trebuie să fie și în Constituție!”, accentuând că el, „personal”, susține acest lucru „încă din anul 1994”!

Asta ca să se convingă toți unioniștii, toți frontiștii cât de „pro-românească” și cât de „pro-europeană” este gașca politică de la guvernare în frunte cu V. Plahotniuc.

Observatorii fini nu vor trece, însă, cu vederea cea de-a doua parte a enunțurilor lui Candu și Diacov:

Primul, Candu, lasă să se înțeleagă în continuare, potrivit sursei care îl citează, că „deși dorește schimbarea Constituției, nu poate acum să acționeze împotriva unei majorități parlamentare”, iar cel de-al doilea, Diacov, se plânge de-a dreptul cu lacrimi amare de agent cu stagiu al KGB-ului că „nu poate răspunde pentru toți deputații relativ la șansa de a modifica articolul 13 din Constituție”, precizând că „în interiorul PD există mai multe păreri în acest sens”.

Adică gașca noastră, Partidul Democrat, este atât de „democratică”, atât de „pro-românească” și atât de „pro-europeană” încât nu poate să-și permită să recunoască, în mod democratic, că limba vorbită de „moldoveni” este chiar limba română!

Iată, vedeți? Noi, Candu și Diacov, înțelegem acest lucru, dar „majoritatea parlamentară”, pe care o conducem cu înțelepciune mai ales după ce am convins-o să voteze „mixtul”, nu vrea să voteze „nici ca cum” limba română în Constituție!

Bineînțeles, în percepția oamenilor normali, un partid care continuă să promoveze teoria stalinistă privind existența „limbii moldovenești”, alta decât cea română, și a „națiunii moldovenești, alta decât cea română, partid în fruntea căruia, alături de Plahotniuc, se află atât Candu, cât și Diacov, nu poate fi declarat drept „partid democratic” sau „pro-european”.

Dureros este că noi, basarabenii, am ajuns să fim luați de proști, să fim umiliți în asemenea hal chiar acum, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Noastră Unire, de o gașcă de tâlhari ordinari cu adânci rădăcini în KGB-ul sovietic, care are un singur scop: să supraviețuiască cumva și după alegerile parlamentare de la toamnă.

Stalinism pe Facebook!

Facebook-ul, sponsorizat, tot mi-l citează pe Plahotniuc:

„PDM a decis să susțină un candidat unic al forțelor pro-europene pentru Primaria Chișinău!”.

Cum poți să te declari „forță pro-europeană” când tu, PDM, prin gura lui Lupu, dar și a deputatului tău din autonomia găgăuză, promovezi, azi, după aproape 30 de ani de la destrămarea imperiului sovietic, teoria stalinistă privind existența „limbii moldovenești”, diferită de limba română, și a „națiunii moldovenești”, diferită de națiunea română?!

Doamna Învățătoare, MARIA BURUIANĂ!

Astăzi este ziua de naștere a Mariei Buruiană. 

Doamna Învățătoare la care stau în rând s-ajungă părinții cu copiii lor de mână (inclusiv cei din partidul lui Dodon)…

Doamna Învățătoare care începe lecția cu Rugăciunea „Tatăl Nostru” rostită cu glas mare de toată clasa…

Doamna Învățătoare care, în iarna-primăvara lui 2002, a stat zi de zi să protesteze, cu copiii de mânuță, în Piața Marii Adunări Naționale și în „Orășelul Libertății”, alături de alte zeci, sute și mii de profesori, elevi și studenți, împotriva tentavilelor Partidului Comuniștilor de a elimina Limba Română și Istoria Românilor din învățământ și de a oficializa limba rusă pe teritoriul RM…

Doamna Învățătoare, inimoasa noastră colegă de la PPCD-ul nostru, cel românesc…

Sus Inima, Doamnă Învățătoare!

 13 octombrie 2017

Cel ce s-atinge de limba română, de limba română va pieri!

Dodon a înlocuit limba română cu „limba moldovenească” la președinție.

Un argument în plus că nu există nicio deosebire între regimul sovietic leninisto-stalinist și regimul rusesc al lui Putin, care-l susține pe Dodon.

Cine face ca Stalin, Stalin este și urmează a fi tratat ca atare!

De asta Dodon și șleahta lui dughinisto-roșkistă care-a invadat președinția reprezintă pentru basarabeni pericolul egal cu cel al stalinismului instalat după 1944 dincoace de Prut.

Copiii noștri nu trebuie lăsați să sufere ceea ce au suferit părinții și bunicii lor!

Cel ce s-atinge de limba română, și după un sfert de veac de la destrămarea „imperiului răului”, de limba română va pieri!

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

Aflăm cu amărăciune în suflet că istoricul Gheorghe Palade a plecat subit de printre noi.

Inima lui tânără și luptătoare, în care au încăput toate durerile, dar și bucuriile basarabenilor, a cedat.

A fost unul dintre cei mai sinceri și mai consecvenți apărători și promotori ai idealurilor noastre românești.

L-am cunoscut pentru prima oară în 1976, când mi-a fost examinator de istorie la testul de admitere la Universitatea de Stat din Chișinău.

Apoi l-am avut alături la istoricele acțiuni de protest pentru Limba Română, Tricolor și Independență de la sfârșitul anilor optzeci – începutul anilor nouăzeci.

A fost unul dintre cititorii fideli, prietenii și oaspeții mult doriți ai publicației noastre de respirație românească „ȚARA”.

A fost unul dintre participanții exemplari ai protestelor anticomuniste din iarna-primăvara anului 2002 și din toamna anului 2003, când nu am permis regimului comunist de atunci să elimine din învățământ Limba Română și Istoria Românilor, să oficializeze limba rusă, să legalizeze prezența militară rusă în stânga Nistrului, când am obținut reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei și respingerea odiosului plan Kozak de federalizare a Republicii Moldova…

A mai căzut un ostaș al națiunii române, Gheorghe Palade din Basarabia…

Dumnezeu să-l ierte și să-l primească în Împărăția Sa!

5 mai 2016

Unirea ca scăpare de pedeapsă

Când eram elev la școala-internat din Cahul sciam scrisori verișoarelor mele din dreapta Prutului, de la Câmpulung Mușcel,.. Nu înțelegeam atunci de ce plicul cu răvașele mele pentru România îmi era întors de la poștă, iar eu eram arătat cu degetul și ”poreclit” ROMÂN…

La facultate, împreună cu o mână de prieteni, citeam, pe-ascunselea, Opera Politică a lui Eminescu după care eram purtați pe la ”vtoroi otdel” (secția nr 2, KGB-ul Universității) și apostrofați că facem acțiuni subversive, dar și arătați cu degetul și ”porecliți” ROMÂNI…

După facultate, la Radio Moldova, după o zi de muncă, eram ”poftit” la șeful de la etajul de sus să dau explicații de ce articulez sunetele la microfon ”ca la București” sau ”ca la Iași”, indicându-mi-se că ”noi sântem moldoveni, nu ROMÂNI”…

După un an-doi, când porni Perestroika, porniserăm și noi, o mână de enuziaști de la Radioteleviziune, să facem, în această instituție, celule ale Mișcării Democratice cerând Alfabet Latin, Limbă Română, Tricolor, etc… Evident, am fost apostrofați să nu ”politizăm” instituția și arătați din nou cu degetul că suntem ROMÂNI!

Mai târziu, când editam Publicația ”ȚARA”, am fost chemat în instanță să fiu tras la răspundere pentru faptul de a fi plasat pe frontispiciul publicației harta României Mari! Bineînțeles, eram judecați, împreună cu colegii mei de la ”ȚARA” și Frontul Popular, pentru AFIRMAREA clară și neîncetată a IDENTITĂȚII NOASTRE DE ROMÂNI!

Tot atunci, în 1994, am cerut LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Am fost stigmatizați drept ”extremiști”, ”unioniști” și, bineînțeles, ROMÂNI!

Dar… tot atunci, și încă mulți ani la rând, am continuat să revendicăm, hotărât și insistent, introducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, instituție canonică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române! Am fost respinși, toate guvernele laolaltă dându-ne cu piciorul, pentru că… am fi… ”antistatali” și… ROMÂNI!

Pe urmă, în 2002, am stat patru luni în stradă… protestând împotriva intenției regimului Voronin de a elimina din învățământ Limba Română și Istoria Românilor. Am fost tratați ca ”extremiști”, ”unioniști” și… ROMÂNI.

În 2003, am protestat trei luni la rând împotriva Planului Kozak de federalizare a Republicii Moldova și legalizare a prezenței militare rusești în stânga Nistrului! Am reușit să respingem acest plan diabolic, dar am fost bătuți, dați cu capul de asfalt, huiduiți… pentru faptul de a ne IUBI și APĂRA ȚARA și de a ne declara drept ROMÂNI!

În 2005, am fost strânși la perete și puși să-l votăm pe… Voronin din nou președinte… Am fost explodați pentru că ne IUBIM ȚARA și ne declarăm ROMÂNI!

În 2009, prin foc și gloanțe, vin la treucă furătorii de miliarde…
Antiromâni până-n măduva oaselor, fură tot ce-a mai rămas de furat…

Profitori cum sunt, aceștia încep a se gudura în jurul… Unirii!

Sau Unirea în mintea lor ar fi o simplă scăpare de pedeapsă…

Ștefan Secăreanu

27 septembrie 2015

GRIGORE VÂRTOSU, FRONTISTUL ÎMPUȘCAT DIN SPATE ÎN 1992 DE KGB-UL DE LA CHIȘINĂU

Pe strada Grigore Vârtosu de pe dealul Petricanilor, Chișinău, a fost dezvelită, vineri, 28 noiembrie, din inițiativa organizației luptătorilor de la Nistru ”Credință Patriei”, o placă memorială dedicată lui Grigore Vârtosu, eroul nostru împușcat din lunetă de KGB-ul de la Chisinău, în marginea Tighinei, în vara anului 1992… Chipul vulcanic al lui Grigore Vârtosu din timpul marilor acțiuni de stradă pentru Limbă, Alfabet și Tricolor, organizate de Frontul Popular din Moldova începând cu anul 1988, este expresia sentimentului sincer de Libertate, Adevăr și Împlinire Românească pe care l-au trăit basarabenii de la actul de ocupație din 1944 până la Independența din 1991. Era un tânăr luminos la față și cu palmele-i bătătorite de coarnele plugului. Era nelipsit la toate protestele noastre împotriva regimului de ocupație. Cu Tricolorul în mâini, în fiecare duminică făcea drumul de la Cârnățeni, Căușeni, până la Chișinău pentru a susține Mișcarea de Eliberare Națională care-și lua avântul. Războiul din 1992 a fost o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova declanșată de Moscova și realizată prin structurile KGB de la Tiraspol și Chișinău. Cei mai mulți dintre luptătorii noștri la Nistru, cu precădere cei din detașamentele de voluntari constituite și dirijate de Ministerul Securității Naționale în frunte cu Anatol Plugaru, au fost uciși din spate de către lunetiștii KGB care aveau același centru de comandă. Voluntarii adunați de ”Ministerul lui Plugaru” erau de fapt cei mai activi și mai intransigenți ”frontiști”, participanți la toate demonstrațiile anticomuniste din 1988 și 1989, care trebuiau pur si simplu lichidați. Unul dintre ei a fost Grigore Vârtosu. A fost ucis de călăii regimului de ocupație, ”omuleții verzi” de azi care-l așteaptă pe Putin să treacă Nistrul cu tancul… A lăsat în urma lui o soție îndurerată și patru copii… care au crescut între timp și au născut alți copii… nepoții lui Grigore Vârtosu…

                                Alina, nepoțica lui Grigore Vârtosu, alături de bunica ei, Lidia Vârtosu,

                                soția eroului nostru Grigore Vârtosu

Ștefan Secăreanu

30 noiembrie 2014

MIHAI EMINESCU: NU NOI SUNTEM STĂPÂNI LIMBEI, CI LIMBA E STĂPÂNA NOASTRĂ!

 „Opinia noastră rămâne statornică. Pe deasupra poporului nostru s-a superpus o pătură străină fără tradiţii, fără patrie hotărâtă, fără naţionalitate hotărâtă, care ne-a escamotat lucrul cel mai scump pe care un popor îl are: simţul său istoric, simţul de dezvoltare continutivă şi organică, acel simţ pentru care în fiecare an avem o zi mare: Moşii. Moşii – patres, moşia – patria, cu orânduielele lor bune şi drepte, cu limba lor spornică şi bogată, cu moştenirea lor intelectuală şi socială întemeiată pe o mare epocă eroică şi pe-o dezvoltare normală şi sănătoasă, iată ceea ce nu mai avem şi de-aceea civilizaţia Caradalelor seamănă cu cea adevărată precum ar semăna o servitoare a Venerei vulgivage c-o împărăteasă”.

(«Românul» a-nceput…, Timpul, 22 octombrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 376)

„În orice creier omenesc predispunerile intelectuale sunt înmagazinate prin atavism şi […] acestor predispuneri nu le convine decât limba vorbită de părinţi”.

(Austro-Ungaria şi naţionalităţile, Timpul, 11 aprilie 1880)

„Cine cunoaşte, în mod cât de cât elementar, ce va sa zică limba, cine ştie că ea acopere, pe deplin, că spiritul şi dezvoltarea ei e chiar dezvoltarea inteligenţei, iar aceasta din urmă e chiar laboratorul întregii activităţi musculare şi cerebrale, acela va înţelege că a sili pe un popor să înveţe altă limbă, înseamnă a-l tâmpi, a-l face intelectual inept, deci şi economic şi politic inept”.

(Nu numai motive…, Timpul, 29 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 109)

„Nu noi suntem stăpâni limbei, ci limba e stăpâna noastră”.

(Manuscrisul Nu noi suntem stăpâni limbei…, în Opere, vol. XV, pag. 98)

„Cine zice popor, zice că oamenii vin la un semnal dat în limba naţională, îşi dirig, deodată şi spontan, forţele lor colective într-o singură direcţie de mişcare. Acel signal are proprietatea de-a trezi, în fiecare individ, punctul lui central de gravitaţie, sufletul lui, şi de a-l asocia mulţimii”.

(Manuscrisul Solidaritatea naţională, în Opere, vol. XV, pag. 72)
„Însemnătate mare are limba asupra spiritului, ea-l acopere şi îl pătrunde […]. Limba noastră veche trezeşte în suflet patimile vechi şi energia veche […]. Fie cineva ateu şi păgân, când va auzi muzică de Palestrina, sentimentul întunecos, neconştient al creştinătăţii îl va pătrunde şi păgânul sau ateul va fi, pe cât ţine impresia muzicii, creştin pân-în adâncimile sufletului. Şi limba strămoşească e o muzică; şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri, mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut poporul şi una limba”.

(Având a da seamă…, Timpul, 1 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 112, 113)

„Limba românească este totodată organul prin care neamul [î]şi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui”.

(Meşter în falsificare…, Timpul, 17 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 333)

„Presa noastră – scrisă mare parte într-o limbă cosmopolită, lesne de învăţat de către orice străin în câteva zile – e o presă naţională. Cu toate acestea lucrarea ei zilnică asupra înţelegerii poporului şterge până şi rămăşiţele de originalitate ale graiului nostru străvechi. Daca cineva compune arii europene cu totul în alt stil şi-n alt spirit decât doina, hora şi jocurile, el compune fără îndoială muzică «naţionale», deşi nimic în ea nu e naţional, nici arie, nici text, în cazurile cele mai multe nici numele compozitorului. Daca, în sfârşit, cineva strică o piesă franceză, războtezând numele personajelor şi bădărănind stilul – care rămâne străin cu toate trivialităţile care se presară – e autor naţional, a scris o piesă naţională, a lucrat spre ridicarea teatrului naţional. Daca deschidem ziare de ştiinţe naturale, de medicină, de ce-o fi, ne ia ochii lipsa de respect pentru limbă, primirea de termeni străini fără trebuinţă şi numai din lene de-a căuta echivalentul românesc. Am văzut o carte intitulată Despre cosmeticurile nuisibile sănătăţii. Îşi poate închipui fiecine în ce stare e ameninţată s-ajungă limba prin pretinşii oameni de ştiinţă”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 156)
„Luaţi de la străini gustul de-a pili şi a lucra cu dalta toate scrierile voastre, luaţi de la ei iubirea de adevăr, lipsa de suficienţă, repectul ce ei îl au atât pentru obiectul pe care-l tratează cât şi pentru publicul căruia i se adresează. Dar o adevărată literatură, trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui. Tot ce-aţi produce în afară de geniul într-adevăr naţional (nu patriotico-liberalo-politic) nu va avea valoare şi trăinicie, nici pentru noi, nici pentru străinătate”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 162)
„În vremea din urmă s-au ivit într-adevăr un şir întreg de scriitori cu totul naţionali – unii din ei chiar intraductibili şi pe deplin înţeleşi numai pentru cel ce ştie bine româneşte. Göthe zicea că partea cea mai bună a unei literaturi e cea intraductibilă, şi avea cuvânt. Cel mai original dintre ei pân-acum e povestitorul Ion Creangă, ale cărui basme, traducându-se, ar pierde tot farmecul şi mai cu seamă tot hazul lor”.

(Notiţe bibliografice, Timpul, 6, 7, 8 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 158)

„Nu alegem vorbele după cum îndulcesc sau înăspresc lucrul, ci după cum acopăr mai exact ideea noastră. Se zice că [forma în care scriem n.n.] ar fi exagerată, c-ar cuprinde înjurături surugieşti etc. În realitate stilul nostru nu este eufemistic. Ne-am deprins a căuta pentru orice idee expresia cea mai exactă posibilă. Dac-am voi să glumim, daca nu ne-ar păsa de adevărul ce-l zicem, am putea să spunem lucrurile mai cu încunjur. Dar lucrurile la noi nu se petrec cu încunjur; de-aceea în adevăr nu ştim de ce-am vorbi de ele cu încunjur”.

(Cată să spunem…, Timpul, 2 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 319)
„În epoca de grecituri stilistice, de forme fără fond şi de vorbe fărănţeles, noi credem că scriind româneşte drept şi fără înconjor, numind lucrurile pe numele lor şi alegând cei mai exacţi echivalenţi lexicali, atât pentru ideile cât şi pentru resentimentele noastre, vom contribui a însănătoşa spiritul public de platitudinea cu care l-a[u]-mbolnăvit demagogii ignoranţi şi perverşi”.

(D[omnul] Dimitrie Ioan Ghica…, Timpul, 31 mai 1883, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Ed. cit., 1989, pag. 308)

 www.certitudinea.ro

S-a stins din viață autorul eseului ”Veșmântul ființei noastre”, Valentin Mândâcanu

 

În dimineața acestei zile s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, cunoscutul lingvist și om de cultură, Valentin Mândâcanu. Valentin Mândâcanu este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în nr. 4, din aprilie 1988, al revistei „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. Autorul acestui eseu este un simbol și un pilon al acestei Mișcări, de la început și până în prezent.

Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi. Fiul lui Roman Mândâcanu, directorul şcolii unde a învăţat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coşeriu, absolvă trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, după care, în 1944, se refugiază cu părinţii peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chişinău, devine profesor la Şcoala Pedagogică din Călăraşi. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.

A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.

Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare şi cultivare a limbii române în Basarabia. A mai editat cărţile „Între acasă şi acasă” (2000) şi „Spărturi în gheaţa tăcerii” (2008).

În 2010, Valentin Mândâcanu a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, pentru merite deosebite în afirmarea adevărului ştiinţific şi a valorilor spirituale naţionale şi pentru activitate literară şi publicistică prodigioasă.

A fost unul dintre fruntașii și decanii de vârstă ai Frontului Popular din Moldova, actualul Partid Popular Creștin Democrat.

În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.

Marele cărturar și ostaș al limbii române va fi petrecut pe ultimul drum miercuri, 31 octombrie. El va fi înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească.

Mihai EMINESCU: FRIEDERICH DIEZ, un german pentru latinitatea limbei române

Deşi cam târziu, totuşi ne îndeplinim datoria de a înştiinţa pe cetitorii noştri despre moartea renumitului filolog al limbilor romanice, Friedrich Christian Diez. Născut la Giessen la 15 mart 1794, şi-au făcut studiile sale de literatură clasică în oraşul său natal. La 1813 a luat parte ca voluntariu în războiul împrotiva francezilor, iar la 1816 îl vedem studiând în Göttingen limbele moderne. În urma îndemnărilor lui Gothe să fi studiat limba provensală. La 1830 deveni profesor la Bonn, la care catedră rămasă până la moartea sa, întâmplată la 29 mai 1876.
El a scris în limba germană. Opere mai însemnate are: „Romanţe spaniole” (Berlin, 1821); „Studii contribuind la cunoaşterea poeziei romanice” (Berlin, 1825) şi „Poezia trubadurilor” (Zwieckau, 1826), pe cari d. Roisin le-a tradus şi publicat în franţuzeşte; apoi „Viaţa şi influenţa trubadurilor”, „Monumente vechi de limbă romanică” şi altele, în fine „Dicţionariul etimologic al limbelor romanice” (Bonn, 1862) şi „Gramatica limbelor romanice” (edit. III, 1872). Francezii şi englezii au tradus această carte. În privirea limbei româneşti pare să se fi servit de Dicţionarul de Buda.
În privinţa limbei româneşti Diez are meritul de a fi nimicit pe cale ştiinţifică toate basmele despre originea slavă a limbei româneşti, precum acele erau susţinute cu patimă de filologi de şcoală veche, slavoni, şi combătute în acelaş mod nedibaci de şcoala veche a filologiei româneşti.

[CURIERUL DE IAŞI, 20 iunie 1876]

Sursa: publicaţia online CERTITUDINEA

Originea cuvantului Ler

Despre originea cuvantului „ler” s-au formulat pana acum mai multe ipoteze, unele dintre ele lasand deoparte cercetarea lingvistica si indreptandu-se mai mult spre sensuri fantastice. Astfel, in vreme ce unii sustin ca originea cuvantului „ler” sta in cuvantul slav „lel”, numire data zeului dragostei, altii sunt de parere ca acesta se trage din numele roman „Aurelian”. Cuvantul a fost pus in legatura si cu „larii”, personaje intalnite in saturnaliile romane din ziua de 23 decembrie.

In anul 1901, parintele profesor Dimitrie Dan face o noua analiza asupra originii cuvantului „ler”, ajungand la concluzia ca acesta se trage din lauda cultica ebraica „Halleluiah!”, care inseamna „Laudati pe Domnul!”

In anul 1920, academicianul Alexandru Rosetti considera ca varianta propusa de preotul Dimitrie Dan privind originea cuvantului „ler” este cea mai potrivita. Rosetti sustine ca, in limba romana, cuvantul „ler” deriva din latinescu „aleluia”, al doilea „l” fiind inlocuit de „r”. Acest fenomen fonetic, numit „rotacizare”, des intalnit in epoca daco-romana, s-a pastrat, pe alocuri, pana in zilele noastre.

Cuvantul ebraic „halleluiah”, folosit in mod special ca refren de lauda, in psalmi si in cantari liturgice, a fost transcris mai intai in limba greaca, putand fi intalnit in Septuaginta inca din secolul al III-lea i.Hr., sub forma de „alliluia”. In scrierile nou-testamentare, cuvantul apare amintit astfel: „Am auzit, in cer, ca un glas puternic de multime multa, zicand: Aliluia! Mantuirea si slava si puterea sunt ale Dumnezeului nostru!” (Apocalipsa 19, 1).

In traducerile latine, incepand cu „Itala” si cu „Vulgata” lui Ieronim, aceasta din urma devenita normativa in Biserica Apuseana, cuvantul a fost transcris sub forma „alleluia”. Ajungand pe teritoriul tarii noastre, prin intermediul soldatilor romani, in perioada daco-romana (secolele II-VI), cuvantul este transformat in „aleruia”. Mai apoi, prin prescurtare, el este intalnit ca „aler” si „ler”.

Aceasta transformare, petrecuta prin rotacizarea literei „l” poate fi observata si in cazul altor cuvinte, precum: „solem” (soare) si „molam” (moara). Anularea literei incipiente „a” este iarasi o caracteristica a limbii romane de inceput, precum se vede si in alte cuvinte preluate: „raie”, din „aranea”; „toamna”, din „autumnus”; „prier”, din „aprilis”.

Fiind intalnit pe toata aria daco-romana din stanga Dunarii, cuvantul „ler” dovedeste vechimea colindelor noastre religioase din secolele II-VII. Precum cuvantul „aleluia” este intalnit in aceeasi forma, atat in cantecele religioase slave, cat si in colindele romanesti, tot asa este intalnit si cuvantul „ler”. De asemenea, aceste doua cuvinte pot fi intalnite si in mai multe regiuni din Franta.

In limba romana, cuvantul „ler” poate fi intalnit mai ales sub forma consemnata de Dimitrie Cantemir, si anume: „Ler, aler Domnul.” De comun acord, cu sau fara a comunica intre ei, autorii colindelor religioase au compus in mod asemanator, pastrand forma de inceput a cuvantului, si anume „Ler, Doamne”.

Teodor Danalache

Sursa: CrestinOrtodox.ro