Arhiva
După lovitura de stat a stângii bolșevice din SUA, s-a dat liber omului nou al planetei – omul cu mască!
Cum să dezumflăm coronavirusul de la PROTV
Nu poți să-l învingi pe un bolșevic ca Dodon cu minciuni bolșevice despre alegerile din SUA
Ca trădătorul de țară și coruptul I. Dodon să fie dat jos duminică din fotoliul de șef de stat, vă rog mult să nu-mi mai arătați pe Fb poza Maiei Sandu alături de poza lui J. Biden!
Vă mai rog ca săptămâna asta, înainte de cel de-al doilea tur de scrutin, când trebuie să ne mobilizăm pentru ca funcția de președinte al republicii să nu mai nimerească în mâna partidei rusești, să nu mi-l mai arătați pe I. Sturza felicitându-l pe J. Biden în legătură cu victoria în alegerile din SUA, pentru că acesta, J. Biden, nici pe de parte nu este învingător, numărarea și renumărarea voturilor nefiind încă terminate la americani!
Pentru ca duminică să putem scăpa de Dodon, vă mai rog de asemenea să nu mi-l mai arătați pe V. Filat cum îl felicită, pupincurist, tot pe J. Biden și tot în legătură cu faptul că el ar fi ieșit învingător la alegerile din 3 noiembrie de peste ocean. Eventual, să-i sugerați lui Filat că, pentru a parcurge fără complicații procesul anevoios de reintegrare socială a deținuților eliberați din închisoare, ar fi mai rezonabil să nu-și mai etaleze chipul lui de prim-ministru alături de fostul vicepreședinte american J. Biden, pe când acesta făcea acum câțiva ani o escală la Chișinău. Explicați-i lui V. Filat că imaginile de pe Fb cu îmbrățișările lui cu Biden îi pot întări pe alegătorii americani (ca și pe cei moldoveni!), dar mai ales pe anchetatorii americani care au demarat în ultimele zile investigații ample pe marginea fraudelor electorale și a actelor de corupție în care Biden și familia sa ar fi fost implicați, în convingerea că anume el, contracandidatul lui Trump, ar fi indicat să ajungă, ca și Filat, la pușcărie.
V-aș mai sugera, în același scop de a-l învinge duminică pe Dodon, s-o îndemnați cumva pe Lorena Bogza de la PROTV Chișinău, dar și pe Valentina Ursu de la Europa Liberă, să-și retragă în vreun fel de pe Fb cuvintele lor de felicitare, siropoase și adulatoare, adresate, din propria și nevinovata lor initiativă sau la comanda expresă a șefilor de la aceste instituții de presă cu aere de presă liberă și echidistantă, aceluiași neales președinte SUA, J. Biden, în legătură cu presupusa și proiectata lui victorie de către mass media corporative la alegerile din 3 noiembrie. Îndemnul meu îl îndrept cu mare și sinceră preocupare și către toți adoratorii și toate adoratoarele Lorenei Bogza și Valentinei Ursu, în calitatea lor de vedete de presă, proiectate ca și J. Biden, să nu se lase manipulați și dezinformați de știrile false pe care le difuzează constant PROTV Chișinău și postul de radio Europa Liberă în legătură cu evenimentele din SUA desfășurate pe perioada mandatului actualului președinte D. Trump și mai cu seamă în legătură cu rezultatele ultimelor alegeri prezidențiale din SUA.
În definitiv, pentru a nu admite ca o sculă a intereselor străine cum este Dodon să ocupe încă patru ani cea mai înaltă funcție în stat, nu trebuie să cădem pradă dubioaselor scenarii puse la cale de înspăimântătoarea rețea neomarxistă și globalistă de stânga din întreaga lume, reprezentată la noi cu fidelitate de foștii prim-miniștri I. Sturza și V. Filat, dar și de un șir întreg de alți lideri politici care afișează ostentativ lozinci și opțiuni democratice, pro-europene și pro-românești, precum și de jurnaliștii de la PROTV Chișinău, postul de radio Europa Liberă, dar și de la alte instituții de presă.
Minciunile lor despre dramatica situație prin care trece poporul american, lansate și răspândite concomitent cu îndemnurile de a o susține la votul de duminică pe Maia Sandu, îi vor deruta și descuraja pe o bună parte din alegătorii cinstiți din stânga Prutului, alegătorii care nu suferă minciuna și sunt hotărâți să iasă la urne și să voteze pentru candidatul PAS.
Nu poți să-l învingi pe un bolșevic ca Dodon cu minciuni bolșevice despre alegerile din SUA!
Nu poți să te declari de dreapta, făcându-l pe pro-occidentalul, la Chișinău și să fii în același timp cu stânga neofascistă în America!
Un alt oracol al neomarxismului, Ion Sturza!
Pupăza lui Kozak
Așa-zisa opoziție din Republica Moldova, o altă fațetă a partidei rusești?
Vladimir Țurcan, „lumina” de-ACUM și dintotdeauna!
„ACUM aducem lumină”, îmi explică securistic și „sponsorizat” pe Fb invitatul de serviciu al Lorenei Bogza, Igor Munteanu, deputat ACUM!
Câtă „lumină” mi-a apărut azi în față după ce ACUM mi l-ați făcut Președinte al Curții Constituționale pe nimeni altul decât Vladimir Țurcan, chipul emblematic al moldovenismului stalinist dintotdeauna!
Nu vi-l amintiți din îndepărtatul 1988, când el, Țurcan, jurist pe-atunci la Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM, își bătea joc de inițiativele noastre de repunere în drepturi a limbii române?
Cum scuipa el pe alfabetul latin al limbii noastre?
Ce explicații și justificări diabolice formula el pe marginea demersurilor argumentate științific ale intelectualității noastre de creație, ale oamenilor de știință privind introducerea în legalitate a identității, limbii și însemnelor noastre românești!
Nu vi-l amintiți pe provocatorul Vladimir Țurcan din 7 aprilie 2009 care arbora pe vârful Președinției drapelul României ca mai apoi Voronin să turuie la televiziune că România este autoarea crimelor din 7 aprilie?
Asta să fie „lumina” pe care ne-o „aduce ACUM”, la 30 de ani de la istorica Mare Adunare Națională a Basarabenilor din 1989, fostul și suspectul ambasador Igor Munteanu?
„Situativul” Bătrâncea și „situaționalul” Sturza
Guvernarea PSRM-ACUM și libertatea jurnalist(ei)ului din Republica Moldova
ACUM, nu îmi vine a vota pentru voi!
Îl văd de ACUM pe plecatul gălăgios dintr-un partid invitat „profund” la emisiunea Lorenei, după ce zilele trecute fusese invitatul N. Morari la o altă TV , apoi invitatul Jurnal TV și invitatul altor și altor instrumente de manipulare folosite în cazul dat de „opoziția democratică și proeuropeană” din RM…
Asta înseamnă că „opoziția democratică și proeuropeană” din RM preferă să nu aștepte pentru a fi luată în considerație decizia unei întregi formațiuni politice privind participarea plenară a acesteia în cadrul unui singur bloc electoral democratic la alegerile din februarie, ci să încurajeze, metodic, perfid și cu bună știință, aderarea selectivă, sau preferențială la blocul ACUM.
Dacă acționați selectiv sau l preferențial ACUM, selectiv sau preferențial va fi votul alegătorilor pentru voi!
Pentru voi nu se va vota masiv, ci selectiv sau preferențial!
Doar prin vot masiv se poate obține o majoritate parlamentară proromânească și proeuropeană!
Voi, pur și simplu, nu doriți acest lucru, pentru că reprezentați o altă gașcă de profitori.
Anume din acest considerent nu îmi vine a vota pentru voi!
13 decembrie 2018
Despre „negativ” și „pozitiv”
De ce îmi pare rău că l-am votat pe A. Năstase în turul II al alegerilor pentru Primăria Chișinău
O cucoană înfuriată, Veronica Durughian, îmi sare la beregată după ce am îndrăznit a-mi spune pe Fb opinia despre prestația enervantă a lui A. Năstase în emisiunea de aseară a Lorenei Bogza.
„Domnul Secareanu, scrie respectiva, ura lui Nastase vine din nemultamirea fata de forta politica care Guverneaza tara , zambetul dumitale fals de unde vine? Esti multumit de minciunile pe care le declara de la tribuna plaha si Filip, Candu si sor? Ori iti place cum functioneaza legea in tara Moldova?iti place cum este aparat de stat agricultorul care munceste un an intreg asteptand un venit si in sfarsit sta cu roada pe deal sub zapada in timp ce Dodon declara prostiti Moscovei? Cum sa nu ai ura si nervi??? Iti vine a urla in gura mare nu a zambi pe sub mustati!!! RUSINE!!!”.
Cunosc foarte bine problemele din Republica Moldova, mai bine ca Năstase și ca dumneata.
Dar omul ăsta nu este capabil a trage niște concluzii barem din ultimele alegeri, cele din Chisinau, când, in turul II, foarte multa lume, dezamagită de prestația politică a acestui individ, a votat totuși cu el călcându-și pe inimă și punând mai presus interesul general decât repulsia pe care i-o provoacă acest ins inconștient politic.
Prin felul lui idiot de a înțelege și prezenta lucrurile, acest măscărici umflat în pene a împrăștiat voturile care i-au fost acordate de această lume înțelegătoare, inclusiv liberalii și toți ceilalți unioniști în care el aseară a dat cu piciorul.
Un om politic rezonabil și sincer în demersul său politic nu face așa ceva!
Doar un idiot sau unul rău la inimă este în stare să procedeze astfel.
Rușine să-i fie acestui individ care nu ințelege pe ce lume se află, nu mie care am avut imprudența să-l votez totuși în turul II al alegerilor municipale.
Acum îmi pare rău că am făcut acest lucru.
Nu cred că Năstase este mai bun decât cei care guvernează acest stat.
Din contră, el reprezintă o altă fațetă a mafiei securiste, una și mai zgribulită!
Năstase, mofluzul!
L-am urmărit pe A. Năstase la emisiunea Lorenei Bogza și m-am întărit în convingerea că insul în cauză nu este capabil să emane energia coagulantă atât de necesară pentru afirmarea și consolidarea unei opoziții credibile, gata să preia puterea după alegerile care bat la ușă.
Omul ăsta este atât de acru și arogant în ținută și exprimare încât îți vine să închizi televizorul ori să schimbi canalele. Până și un bandit ordinar ca Shor, cu cravată portocalie legată de Roșca, peste care dai la „televiziunea lui centrală”, pare chiar mai solar decât A. Năstase mofluzul!
Stau acum și simt cum mă bântuie îndoiala dacă am făcut bine sau nu că mi-am dat votul pentru acest rătăcit la alegerile pentru primăria Chișinău (turul II).
Nu pot să sufăr un om care seamănă atâta ură, care emană în permanență dorința lui de a se răzbuna!
Cine vrea să învingă ca să facă dreptate, va împrăștia lumină din inima lui, nu ură!
Noapte bună vă doresc!
Doamne ajută!
DEZECHILIBRELE UNUI ANALIST ”CU RADIAȚIE”
Zilele trecute eram apostrofat de un prieten de pe Fb, membru al Platformei DA, pentru faptul de a fi reprodus pe pagina mea de socializare un comentariu al lui Nicolae Negru, din Ziarul Național, pe marginea relațiilor ușor ”zburlite” între ”dadaiști” și unioniștii de la ”Tinerii Moldovei”. ”Bun comentariul lui Nicolae Negru”, am zis eu atunci, având în vedere poziția echilibrată și judicioasă a autorului în raport cu reprezentanții celor două tabere și acțiunile lor.
Cu unele rezerve de rigoare, am postat pe pagina mea de Fb și comentariul de vineri al lui Nicolae Negru referitor la ”unele aspecte neclare ale strategiei platformei DA”, autorul insinuând că reprezentanții acesteia ar face jocul lui Dodon.
Ieri am constatat cu părere de rău că editorialistul de la Ziarul Național și-a pierdut tot ”echilibrul”. Acesta a lansat niște acuzații dure și de-a dreptul deplasate la adresa unor lideri ai Platformei DA, pe care nu-i nominalizează, dar îi poreclește ”leitenanți ai lui Roșca”.
Deși nu am nimic cu Platforma DA, nu sunt membru și nici activist al acesteia, una dintre săgețile otrăvite ale analistului ”dezechilibrat” a fost îndreptată chiar spre umila mea persoană. (”PRO TV a fost acuzat, de la tribuna Parlamentului, de un alt promotor de azi al presei independente, că ar avea intenția să discrediteze instituțiile statului, în special Ministerul de Interne, dar mai cu seamă că ar prezenta pericol de radiație („se îngălbeneau și cădeau frunzele de pe copaci”) și zgomot pentru cetățenii din blocurile învecinate cu sediul postului respectiv.”, scrie Negru amintindu-și de una din luările mele de poziție, în calitate de deputat, din toamna anului 2008, fără a cunoaște sau a se interesa barem de circumstanțele în care s-au derulat lucrurile în perioada tulbure a ”regimului oligarhic, antinațional, prorusesc de atunci”).
În legătură cu presupusa ”campanie anti-PRO TV” invocată de ziaristul Nicolae Negru, dar nu numai de el (nu am dorit să abordez acest subiect sensibil pentru a nu fi pus în situația de a face și niște dezvăluiri mai puțin plăcute pentru ”monștrii sacri” ai libertății presei din Republica Moldova), mă văd nevoit să fac următoarele precizări:
În toamna lui 2008, în calitatea de atunci a subsemnatului de președinte al Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, am luat atitudine față de campania (de mai bine de două săptămâni) a PRO TV – ului , stridentă, agresivă și provocatoare, de dezinformare a opiniei publice pe marginea unui presupus act de maltratare a unui cameraman al acestei instituții de presă în comisariatul de poliție Buiucani al capitalei. Seară de seară, telespectatorul era întărâtat și manipulat în mod cu totul scandalos. După câteva zile, instanța a constatat că un asemenea act pur și simplu nu a avut loc! Instituția de presă în cauză nici nu a catadicsit barem să-și prezinte scuzele în fața polițiștilor discreditați, împotriva cărora s-a îndreptat un val nestăvilit de ură din partea populației.
Tot în acea perioadă, PRO TV-ul de la Chișinău a lansat, în mod inexplicabil de revoltător, un șir de materiale denigratoare și atacuri murdare împotriva Mitropoliei Basarabiei și reprezentanților ei.
Aceste fapte reprobabile, în opinia mea, comise de o instituție de presă declarată liberă, democratică și echidistantă, m-au determinat atunci să iau atitudine solicitând organelor abilitate, potrivit cu prevederile Regulamentului Parlamentului și Legii cu privire la statutul deputatului, verificarea modului în care acțiunile în cauză ale mai sus pomenitei entități media se înscriu în câmpul legal al Republicii Moldova. Am insistat de asemenea, tot în corespundere cu rigorile legale, asupra prezentării informațiilor exhaustive privitoare la patronii PRO TV-ului de la Chișinău și felului în care această instituție este finanțată! (Probleme pe care le ridică astăzi întreaga societate în raport cu toate instituțiile media!).
Accentuez: A fost o luare de atitudine a subsemnatului față de acțiunile ilegale, de dezinformare, comise cu premeditare și rea-voință de o instituție de presă, și nu o cerere de închidere a acesteia ori o ”campanie anti-PRO TV”, așa cum au fost interpretate și sunt interpretate încă lucrurile de mai mulți jurnaliști isterizați, dar și de comentatorul Ziarului Național.
Referitor la ”pericolul de radiație” venit dinspre PRO TV și ”frunzele îngălbenite căzute peste copaci”, dar și peste imaginația lui Nicolae Negru și a altor atâția panicarzi din ”presa galbenă” de la noi, trebuie să menționez următoarele: aceste ”dezechilibre” se conțin într-o petiție anonimă, ticluită în chip securistic, ca pe timpul NKVD-ului, și expediată pe adresa Comisiei pentru Drepturile Omului la câteva zile după intervenția ”anti-PRO TV” a subsemnatului de la tribuna Parlamentului, petiție care a fost retrimisă, potrivit aceluiași Regulament al Parlamentului, împreună cu alte zeci și sute de petiții și plângeri sosite în Comisie, însoțite de câte o interpelare în scris a președintelui Comisiei, Guvernului Republicii Moldova pentru examinare și luare de măsuri potrivit cu prevederile legale în vigoare. (Precizăm că până în 2001, petițiile anonime sosite în adresa instituțiilor statului nu erau supuse examinării. După venirea comuniștilor la guvernare, Legea cu privire la petiționare a fost modificată de aceștia fiind reintrodusă obligativitatea examinării petițiilor anonime de toate instituțiile statului, iar în sarcinile Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului intrau și atribuțiile fostei Comisii pentru petiții, care, între timp, fusese dizolvată).
Evident, ”anonimka” cu ”radiații” și ”frunze îngălbenite” a fost extrasă de autorii ei adevărați din teancul de petiții ieșite din Comisia pentru Drepturile Omului și ”dată pe mâna presei”, mai ales pe mâna PRO TV-ului… Și, evident, ”radiațiile” și ”frunzele îngălbenite” din jurul PRO TV-ului au fost atribuite subsemnatului și ”împrăștiate” în toată țara… Procedura diabolică din cele mai negre timpuri ale stalinismului a fost pusă în practică cu brio… Cu concursul direct al PRO TV-ului care nu a încercat barem să ceară și opinia ori explicațiile subsemnatului pe marginea subiectului.
Recunosc, am înțeles atunci ce înseamnă să fii în pielea victimei unei campanii de presă… (Între timp, un autodeclarat președinte al unei presupuse Uniuni a Jurnaliștilor, fost aparatcik pe la Teleradio, cu diplomă a Școlii Superioare de Partid din fosta URSS, lansa, cu spume la gură, declarații publice și acuzatoare privind excluderea subsemnatului din imaginata-i organizație de jurnaliști, subiect delicios pentru presa de senzație). Un deputat, ditamai președinte de comisie parlamentară este pur și simplu dezarmat în fața unei asemenea campanii, mai ales în fața unei campanii declanșată de PRO TV, darmite un cetățean simplu… (Cazul recent al tinerei profesoare de la Ungheni dezonorată public de PRO TV în modul cel mai scârbos și sfidător posibil este unul concludent).
Mi-am dat seama de asemenea că autorii petiției anonime cu ”radiații” și ”frunze îngălbenite” sunt chiar autorii scenariului macabru de îngropare a PPCD-ului și de compromitere a fruntașilor acestui organism politic de respirație națională și creștină, scenariu elaborat de ani de zile și realizat cu concursul direct al fostului lider pepecedist, bărbosul pistolar ”cu doi plămâni diferiți” care s-a dovedit a fi una dintre cele mai periculoase scule în mâinile regimului de ocupație, autorul din umbră al celor mai murdare acțiuni puse la cale împotriva celor mai buni camarazi ai noștri de luptă politică, denigrați sau hăituiți, înjunghiați în plină stradă, loviți cu ranga în cap în fața casei, otrăviți sau aruncați în fântână, maltratați în taxi-uri improvizate și aruncați pe marginea drumurilor sau pe maluri de lac, răpiți în toiul protestelor noastre din primăvara anului 2002…
În acest context, sunt nevoit să dezvălui pentru prima dată un detaliu foarte important… Capcana din 4 aprilie 2005 a fost întinsă PPCD-ului cu ajutorul și prin participarea directă a PRO TV-ului de la Chișinău. Directorul acestui post de televiziune a fost unul dintre ”comisarii” nu știu căror structuri interesate din exteriorul Republicii Moldova care aveau sarcina menținerii cu orice preț a lui Voronin pe post de președinte. În acest sens, șeful PRO TV-ului de la Chișinău, alături de tot plutonul de sfătuitori cu misiune veniți de aiurea, a ”negociat” cu Roșca votarea lui Voronin, insistând ca întregul grup parlamentar al creștin-democraților să fie determinat să facă acest pas… sinucigaș. Astfel, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, ”bărbosul”, călcând în picioare decizia grupului nostru de deputați privind respingerea candidaturii liderului comunist pentru cea mai înaltă funcție în stat, a bătut palma cu acesta…
Să nu scăpăm din vedere încă un detaliu… PRO TV-ul de la Chișinău, cu tot arsenalul său de manipulare, a avut un rol deloc de neglijat în promovarea și spălarea imaginii lui Voronin și a PCRM-ului la alegerile parlamentare din primăvara lui 2005. Cine nu-și mai amintește de ”sfătosul”, ”mucalitul” și ”buruienosul” de Voronin din profundele ”lungmetraje” ale Lorenei Bogza din acea perioadă?
Vom constata că aceeași misiune a avut-o PRO TV-ul și în pregătirea sau crearea circumstanțelor necesare pentru ”revoluția” din 7 aprilie 2009. Campania de dezinformare crasă legată de presupusa maltratare a cameramanului PRO TV în incinta Comisariatului de poliție Buiucani din toamna anului 2008 urmărea de fapt un scop sinistru: cultivarea și provocarea urii cetățeanului simplu față de reprezentanții forțelor de ordine cu câteva luni înainte de evenimentele de la 7 aprilie 2009!
Vom observa de asemenea că această acțiune dezgustătoare a PRO TV-ului era precedată de apariția subită și foarte ”profundă” în emisiunea Lorenei Bogza a unei anonime bâlbâite, mare luptătoare pentru drepturi și libertăți, hăituită și dezagreată chipurile de nu știu care structuri de la Moscova, amazoana cu portavoce de la 7 aprilie 2009, Natalia Morari…
Baghirov, ”bloggerul” și tăvălitorul de amazoane, avea să apară ceva mai târziu…
În încheiere vom constata că, de fapt, ”dezechilibrele” din comentariul lui Nicolae Negru ne-au determinat să scoatem în prim plan câteva întrebări deocamdată fără vreun răspuns:
1. Cine sunt, totuși, patronii din umbră ai PRO TV-ului de la Chișinău și ce scop au urmărit aceștia în efortul lor pentru menținerea majorității comuniste în Parlamentul Republicii Moldova după alegerile din primăvara anului 2005 și propulsarea lui Voronin la funcția de șef al statului la 4 aprilie același an?
2. Interesul căror structuri au fost reprezentate de patronii din umbră ai PRO TV-ului de la Chișinău în pregătirea și desfășurarea dezordinilor din 7 aprilie 2009 alături de Natalia Morari, Eduard Baghirov, guvernarea comunistă de atunci cu toți provocatorii ei și foarte mulți ”revoluționari revoltați” din piață?
3. Din ce raționamente analiștii și editorialiștii Ziarului Național au promovat și încurajat un guvern minoritar votat de comuniști în defavoarea unui guvern format și susținut de cele trei partide ”proeuropene” pentru care a optat majoritatea alegătorilor din Republica Moldova la alegerile din 30 noiembrie 2014?
4. Care este deosebirea dintre Voronin votat la 4 aprilie 2005 și Voronin care a votat în 2015 guvernul minoritar Gaburici?
Ștefan Secăreanu
2 iunie 2015
Comentarii recente