Arhiva

Posts Tagged ‘Mihai Eminescu’

TESTUL CARE NE FACE LIBERI

 

1. 28 iunie 1940 – ziua ocupării Basarabiei de către Rusia bolșevică!

Decretul lui Ghimpu (2010) în acest sens a fost blocat după 16 zile de la emitere de către grupările politice „proeuropene” (PLDM, PD) prin intermediul Curții Constituționale.

Atât timp cât nu vom afirma și nu vom recunoaște, prin lege, ocuparea acestui teritoriu de către Rusia, condusă ieri de Stalin și azi de Putin, nu ne putem considera independenți, liberi și unioniști sinceri.Iar grupările politice care se declară democratice și proeuropene, dar nu recunosc ocuparea Basarabiei de către Rusia la 28 iunie 1940, sunt grupări cu rădăcini adânci în KGB care apără deschis sau camuflat interesele rusești.

2. Mitropolia Basarabiei.

Atât timp cât factorii Puterii de la Chișinău, inclusiv cei de azi, declarați mari integratori în Europa, unii dintre ei declarați chiar români cu cetățenie română, merg să se spovedească mitropolitului Vladimir al Moscovei, iar la sărbătorile noastre creștine se bat cur în cur în juru-i cu lumânările aprinse, vom considera că aceștia nu au conștiință națională și nu sunt în stare să fie liberi și să apere interesele noastre naționale.

Pentru că un om liber și cu conștiință națională se poate închina doar Bisericii sale naționale!

Iar Biserica noastră națională este Biserica Ortodoxă Română (nu există Bisrică Ortodoxă Moldovenească pentru că nu există o națiune moldovenească), care se deosebește de cea rusească: „ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată națională” (M. Eminescu).

Pe când Biserica rusească, spune tot Eminescu, „are veleități periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului”. Este Biserica imperialistă, de ocupație!

Așadar, ori cu rușii, ori cu noi, cu românii, cu Țara și cu Biserica ta națională!

Unii nici nu știu măcar unde se află Mitropolia Basrabiei, mai rău, nici nu știu că există Mitropolia Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Alții fac și mai rău: încurcă Mitropolia Basarabiei cu Biserica Sf. Theodora de la Sihla, care nu este a Mitropoliei Basarabiei, și pe Mitropolitul Petru al Basarabiei cu parohul Bisericii Sf. Theodora de la Sihla, Ioan Ciuntu, care se crede mitropolit independent!

Ca să putem învinge, trebuie să fim conștienți întâi și-ntâi de identitatea noastră națională!

Identitate națională pe care ți-o poți afirma doar prin Biserica noastră Națională, Biserica Ortodoxă Română!

28 iunie 2017

Mihai Eminescu: Suntem români şi punctum!

Şi Tu, Doamne Ştefane, scutul Creştinătăţii şi cetatea Crucii, tu, care însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s’asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate, pe aceşti traficanţi de credinţe şi de simţiri?

Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.

Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!

Suntem români şi punctum.

Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrînd firea noastră românească, decît să mergem repede înainte, dezbrăcîndu-ne de dînsa prin străine legi şi străine obiceiuri…

Nu e permis nimănui a fi stăpân în casă noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n’aibă dreptul a zice c’am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.

Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plata pentru o palmă măcar din pământul patriei.

Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vînd, nici se cumpără, nici se schimbă.

Eu las lumea ce merge deja, că să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea întâi, dar la cea de-a două sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.

Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare.

Mihai Eminescu, discurs cu ocazia primului Congres al Studenților Români de la Putna, din 25 mai 1871

Sursa: Certitudinea

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Păcatul de a fi dodon

Ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

Dodonii sunt consecințele unui fenomen la care iau parte inconștient aproape toți basarabenii care se declară proeuropeni:

– 80-90 la sută dintre basarabeni frecventează biserica lui Vladimir, care este a Rusiei și se roagă zilnic de pe amvonul ei pentru Putin și armata rusă;

– basarabenilor, aproape sută la sută, le place să țină toate sărbătorile sfinte după calendarul bisericii ruse a lui Putin. Mai mult, se mândresc peste măsură cu asta;

– 80-90 la sută dintre basarabeni ignoră Mitropolia Basarabiei, românească, reactivată de 25 de ani, biserică ce se roagă neîncetat de pe amvonul ei pentru poporul român și armata română. Mai mult decât atât, unii dintre aprigii țipători ai Unirii sunt cei mai înverșunați hulitori ai Mitropoliei Basarabiei;

– De peste 25 de ani, la toate sărbătorile creștine guvernanții de la Chișinău își afișează ostentativ prezența lângă mitropolitul Vladimir, care se roagă, zilnic, neîncetat, pentru Putin și armata rusă. De 25 de ani aceștia continuă să nu treacă pragul Mitropoliei Basarabiei, care este parte a Bisericii Române, se roagă neîncetat pentru poporul român și armata română. Mai mult decât atât, aceștia o hulesc și o țin conștient în izolare;

– Până mai ieri, și fostul ambasador al României la Chișinău își mărturisea păcatele în biserica lui Vladimir mitropolitul, care se roagă neîncetat pentru Putin și armata rusă.

Cum să nu ne alegem, după aproape 30 de ani de la destrămarea imperiului sovietic, cu un Dodon la cârma Basarabiei, dacă noi înșine suntem niște dodoni?!

Mai mult decât atât: nici nu vrem a înțelege explicația și durerea lui Eminescu legată de acest fenomen:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(Mihai Eminescu. TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Radu Gyr: Baladă pentru Mihai Eminescu

Ianuarie 15, 2017 Lasă un comentariu

EminescuTe-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.

radu-gyrTe-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.

Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.

Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.

Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.

Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.

Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.

Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…

Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat !

Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Umbrele cununilor de spini.

Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, –
În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Mihai Eminescu și Mitropolia Basarabiei

Octombrie 25, 2016 Lasă un comentariu

mitropolia-basarabiei-o-noua-biserica

Reluăm aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai EMINESCU:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Asta, pentru a înțelege cât de importante sunt pentru noi, basarabenii, reactivarea și reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Asta, pentru a înțelege cât de netrebnic este a te identifica drept român și în același timp a merge să te închini Mitropolitului Vladimir, care îl slăvește pe Patriarhul Kirill al Rusiei.

Asta, pentru a înțelege de ce toate guvernele de la Chișinău de după 1991 au prigonit și s-au opus înregistrării Mitropoliei Basarabiei, o prigonesc și o țin și astăzi în izolare.

Asta, pentru a înțelege de ce echipa noastră, frontistă, creștin-democrată, care a luptat (a ajuns până la CEDO) și s-a îngrijit ani la rând de reactivarea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei la Ministerul Justiției de la Chișinău, a fost spulberată, cu ajutorul agenturii rusești din interiorul organizației, de pe scena politică basarabeană.

Asta, pentru a înțelege de ce camaradul meu Vlad Cubreacov, care s-a ocupat nemijlocit de problema Mitropoliei Basarabiei, a fost răpit în toiul protestelor noastre anticomuniste din 2002, cu două luni înainte de întregistrarea acestei instituții românești la Ministerul Justiției.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, că este ipocrizie curată a te declara român și unionist și, în același timp, a nu ști barem unde se află sediul Mitropoliei Basarabiei.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, cât de important este ca noi, românii basarabeni, să fim uniți prin credință și acțiune, zi de zi și în cele mai grele clipe pentru Patria și națiunea noastră.

Mihai EMINESCU: Ireligiozitatea se întinde într-un mod înspăimîntător

Octombrie 24, 2016 1 comentariu

eminescu (1)

[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.

Astfel întîmpinăm în orăşele mari biserici cari aparţineau fiecare la cîte o breaslă, iar în Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează şi întreţine învăţămîntul primar, cel secundar clasic, ba chiar şi cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învăţat numai canoanele, ci şi disciplinele economiei de cîmp; el e învăţător şi sfătuitor în interesele morale şi materiale, ba chiar în cele juridice ale poporenilor săi. Cu toată toleranţa dar care caracterizează în sute de ani Biserica noastră, nu e de tăgăduit că îngăduinţa ei răsărea din tăria ei organică. Firele vieţei religioase se ţeseau în tot organismul social: în familie, în şcoală, în relaţiile economice chiar.

Mănăstirile cele mari erau ateliere de industrie: se tornau litere, se ţeseau materii de lînă, se lucra lemnărie de toată mîna, ba erau şi fonderii de turnat metale. Pe cînd egumenul şi cei cărturari ai soborului traduceau literatura teologică în limba română, în acelaşi timp călugării necărturari se îndeletniceau cu cele mai deosebite industrii, începînd cu cele agricole, sfîrşind cu manufactura de lux: adevărate comunităţi şi de credinţă şi de muncă.

Tot spiritul acesta începe a dispărea […]. Ireligiozitatea, abstracţie făcînd de dogme, se întinde într-un mod înspăimîntător în secolul nostru. Căci, la dreptul vorbind, credincioşii bisericilor nu prea au ştiinţă deplină despre dogmele şi canoanele cari îi stăpînesc: ceea ce formează adevărata tărie a Bisericei este sentimentul religios, sentimentul de conexiune frăţească între membrii comunităţii bisericeşti. Acest sentiment piere pe zi ce merge din România: comunitatea naţională şi religioasă, legăturile de iubire şi de reciprocitate cari existau înainte între toate clasele societăţii şi cari făceau din cel bogat amicul celui sărac, din sărac pe apărătorul celui bogat, toate acestea ne-au fost escamotate de către plebea demagogică din România, ale cărei porniri se rezumă în două cuvinte: invidie şi sete de cîştig fără muncă […].

 [TIMPUL,  6 septembrie 1880]

Certitudinea

Suntem români şi punctum!

Octombrie 5, 2016 Lasă un comentariu

Şi Tu, Doamne Ştefane, scutul Creştinătăţii şi cetatea Crucii, tu, care însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s’asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate, pe aceşti traficanţi de credinţe şi de simţiri?

Nu cu fraze şi măguliri, nu cu garde naţionale de florile mărului se iubeşte şi se creşte naţia adevărată. Noi o iubim aşa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim sans-phrase; o iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea, înădită azi la lucruri străine şi la oameni străini. 

Noi susţinem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc decît păstrînd, drept baze pentru dezvoltarea sa, tradiţiile sale istorice astfel cum ele s-au stabilit în curgerea vremilor; cel ce e de o altă părere, s-o spună ţării!

Suntem români şi punctum.

Noi susţinem că e mai bine să înaintăm încet, dar păstrînd firea noastră românească, decît să mergem repede înainte, dezbrăcîndu-ne de dînsa prin străine legi şi străine obiceiuri…

Nu e permis nimănui a fi stăpân în casă noastră, decât în marginile în care noi îi dăm ospeţie. Dacă naţia românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n’aibă dreptul a zice c’am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.

Noi am zis de la început că nu există compensaţii pentru Basarabia, precum nu există niciodată vro plata pentru o palmă măcar din pământul patriei.

Aceste sunt lucruri sfinte, cari se pierd sau se câştigă prin împrejurări istorice, dar nici se vînd, nici se cumpără, nici se schimbă.

Eu las lumea ce merge deja, că să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea întâi, dar la cea de-a două sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi.

Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelului ei. Vom depune deci o urnă de argint pe mormântul lui Ştefan, pe mormântul creştinului pios, al românului mare.

Mihai Eminescu, discurs cu ocazia primului Congres al Studenților Români de la Putna, din 25 mai1871

Sursa: Certitudinea