Arhiva

Posts Tagged ‘Ministerul Justiției’

N. Eșanu, reprezentantul sistemului antiromânesc de la Chișinău

Știați că în data de 14 iunie, ziua în care fostul Guvern Filip și-a depus mandatul, Secretarul de Stat în Ministerul Justiției, Nicolae Eșanu, a semnat ordinul prin care l-a eliberat din funcția de șef al Arhivei de Stat pe istoricul Ion Varta?!

Știți pentru ce a fost eliberat din funcție istoricul Ion Varta?

Pentru că ar fi lipsit nemotivat de la lucru din cauza unei participări a dânsului la un important simpozion științific care a avut loc în dreapta Prutului!

Deși ordinul în cauză, eliberat în chip absolut abuziv de fostul și actualul Secretar de Stat, N. Eșanu, a fost contestat, noua ministră de la Justiție și prim-ministra M. Sandu, care au fost sesizate, refuză să-l restabilească în funcție pe distinsul profesor Ion Varta.

Precizez aici că fiicele domnului Secretar de Stat N. Eșanu, eleve fruntașe la Liceul Gh. Asachi, participă în fiecare an la un șir de olimpiade de toate treptele la diferite obiecte de studiu, inclusiv la cea de istorie, obiect învățat de ele după manualele de Istorie a românilor ale profesorului Ion Varta.

Dar nu asta este important!

Important este că funcționari ca N. Eșanu, care constituie SISTEMUL, trec dintr-o guvernare în alta, indiferent de culoarea politică a acestora.

Iar guvernările în care mișună funcționari ca N. Eșanu nu se deosebesc absolut prin nimic una de alta: toate îi urăsc pe intelectualii de respirație românească!

Mihai Eminescu și Mitropolia Basarabiei

octombrie 25, 2016 Lasă un comentariu

mitropolia-basarabiei-o-noua-biserica

Reluăm aici un citat cutremurător din publicistica lui Mihai EMINESCU:

„[…] Biserica ortodoxă a Răsăritului a luat la români o formă deosebită de aceea a altor Biserici: ea nu e numai o comunitate religioasă, ci totodată naţională. Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi periculoase de cezaro-papism, de întindere a legii prin mijlocul săbiei pentru augmentarea puterii statului; la români ea a fost din capul locului o comunitate religioasă care îmblînzea prin iubire inegalităţile sociale şi care făcea pentru oameni o datorie din ceea ce, în lumea modernă, e un drept. Liniamintele organizării democratice a Bisericei Române se arată ab antiquo încă. Stînd cu alte Biserici în legături formale, nu de subordinaţie, ea a înlocuit la români, în timpii cei răi, organizaţia politică şi economică.”

(TIMPUL, 6 septembrie 1880)

Asta, pentru a înțelege cât de importante sunt pentru noi, basarabenii, reactivarea și reintroducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Asta, pentru a înțelege cât de netrebnic este a te identifica drept român și în același timp a merge să te închini Mitropolitului Vladimir, care îl slăvește pe Patriarhul Kirill al Rusiei.

Asta, pentru a înțelege de ce toate guvernele de la Chișinău de după 1991 au prigonit și s-au opus înregistrării Mitropoliei Basarabiei, o prigonesc și o țin și astăzi în izolare.

Asta, pentru a înțelege de ce echipa noastră, frontistă, creștin-democrată, care a luptat (a ajuns până la CEDO) și s-a îngrijit ani la rând de reactivarea și înregistrarea Mitropoliei Basarabiei la Ministerul Justiției de la Chișinău, a fost spulberată, cu ajutorul agenturii rusești din interiorul organizației, de pe scena politică basarabeană.

Asta, pentru a înțelege de ce camaradul meu Vlad Cubreacov, care s-a ocupat nemijlocit de problema Mitropoliei Basarabiei, a fost răpit în toiul protestelor noastre anticomuniste din 2002, cu două luni înainte de întregistrarea acestei instituții românești la Ministerul Justiției.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, că este ipocrizie curată a te declara român și unionist și, în același timp, a nu ști barem unde se află sediul Mitropoliei Basarabiei.

Asta, pentru a înțelege, aici la Chișinău, cât de important este ca noi, românii basarabeni, să fim uniți prin credință și acțiune, zi de zi și în cele mai grele clipe pentru Patria și națiunea noastră.