Arhiva

Posts Tagged ‘Moldova 1’

Unul ca Dodon nu este în măsură să ne învețe pe cine să-l avem primar al Chișinăului!

„Următorul primar al municipiului Chișinău va fi sau candidatul Partidului Socialiștilor, sau candidatul blocului ACUM”, spune Igor Dodon la Moldova1!
Doar unul fără scrupule sau un fulău poate îndruga asemenea enormități!
Un șef de stat cu frică de Dumnezeu și cu respectul cuvenit pentru cetățenii care i-au încredințat prin vot cea mai înaltă funcție de demnitate publică ar fi răspuns astfel:
Următorul primar al Chișinăului va fi cel pe care îl vor alege chișinăuenii!
De unde știe umflatul ăsta că primarul Chișinăului va fi anume de la PSRM sau de la ACUM?
De unde știe acest vânzător de țară și de neam că cetățenii nu ar putea decide altfel decât crede el: ca primarul lor să fie unul absolut independent de grupările mafiote care au venit să guverneze ACUM Basarabia?
Niciodată de la căderea imperiului bolșevik de la răsărit Primăria Chișinăului nu a avut în fruntea ei un primar bolșevik!
Chișinăuienii sunt cei care trebuie să manifeste vigilență maximă anume ACUM, în condițiile unei guvernări controlate sută la sută de ruși, ca să nu admită ca Primăria capitalei noastre să nimerească pe mâinile lui Kozak!
Unul ca Dodon, care urmează să stea la pușcărie pentru crime împotriva acestui stat, nu este în măsură să ne învețe pe cine să-l avem primar!
Categorii:Fără categorie Etichete:, , , , ,

Celor care mă înjură pentru că apar la televiziunile lui Plahotniuc

iunie 21, 2019 Un comentariu

Pavel Dumbraveanu de la Bălți este supărat pe mine!

Într-un comentariu pe marginea anunțului pe care l-am făcut în legătură cu participarea mea la emisiunea FABRIKA de la PUBLIKA TV din 12 iunie, moderată de Cristi Tabără, acesta scrie:

„Impreuna v-ar sta bine. invitati-l si pe diacov, gamurari, tutu, candu. avem vreo doi si la balti, doar ca nu-mi amintesc cum se numesc”.

În calitatea mea de jurnalist și om poltic, în ultimele zile, am onorat invitațiile tuturor instituțiilor de presă, indiferent de culoarea politică a stăpânilor lor, care au socotit de cuviință să mă aibă la microfonul lor!

Poziția exprimată de mine la toate aceste instituții (inclusiv la Moldova 1, TVR, Vocea Basarabiei) a fost una și aceeași: în condițiile create după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, accept orice variantă de guvernare, numai nu pe cea cu partida rusească, PSRM în frunte cu Dodon, omulețul verde al lui Putin!

Asta contează, badei, frate Pavel Dumbrăveanu de la Bălți, dar nu TV-ul la care vorbesc!

Aș fi bucuros să sugerezi ACUM și celorlalte TV-uri (Jurnal TV, Accent TV, TV8, NTV și alte unelte ale rușilor) să mă invite și ele să comentez!

Problema este că instituțiile de presă ale actualei Guvernări Kozak nu mă invită la emisiunile lor pentru că acestora nu le este pe plac ceea ce gândesc și spun eu: Guvern fără oamenii lui Putin!

În 2015, după o scurtă colaborare solicitată de televiziunile lui Plahotniuc, acestea mi-au dat un șut în fund în momentul în care am refuzat să-i laud pe stăpânii lor.

Mi s-a spus: „Relația cu dumneavoastră a fost închețată!”.

Nu m-am supărat. Le-am spus doar atât: „Aștept să vă dezghețați!”.

Ei, anul acesta, când au venit vremuri mai grele pentru fosta putere, televiziunile controlate de liderul PD, brusc, au prins a „se dezgheța” și a mă invita din nou la emisiunile lor!

Eu, aflat mai mulți ani la rând în disgrația mai tuturor instituțiilor de presă din RM, am acceptat să onorez invitațiile celor care mi-au dat cu piciorul acum mai bine de patru ani.

Am mers ca să spun un lucru esențial pentru noi, basarabenii, și pentru toți românii din întreg spațiul românesc:

Acceptarea partidei rusești la guvernarea Republicii Moldova este catastrofală pentru interesul românesc în teritoriile noastre înstrăinate!

Punct!

Cine vrea să mă înțeleagă, mă înțelege!

Cine nu vrea să-mi audă vocea, mă hulește!

Eu sunt frontist!
 
Iar frontiștii nu laudă pe niciun stăpân, cât de vajnuc și de puternic s-ar da acesta!
 
Ca frontist, am un singur stăpân la care mă închin și pe care îL laud: Mântuitorul Nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!