Arhiva

Posts Tagged ‘Moscova’

Operația Kozak 2!

Ianuarie 18, 2017 Lasă un comentariu

La Moscova, președintele marionetă Dodon va lucra doar în interesul Kremlinului: cum să fie dus la bun sfârșit planul Kozak 2 de federalizare a RM și, atenție, de legalizare a prezenței militare ruse în stânga Nistrului, plan pe care Putin il va înmâna lui Dodon!

Reacția basarabenilor trebuie să fie neîntârziată: coalizarea noastră, în spiritul anului 1989, pentru a nu admite realizarea acestui plan diabolic al Moscovei!

Se impune cu necesitate fondarea unui Comitet pentru Apărarea Constituției, asemeni celui creat la 24-25 noiembrie 2003, la care să participe toate forțele patriotice basarabene, atât cele de la guvernare, cât și cele din opoziție!

Această Alianță, acest Comitet, această Convenție, numiți-o cum vreți, va constitui și entitatea electorală spre care ar trebui să se orienteze alegătorii proeuropeni la viitoarele alegeri parlamentare.

Numai astfel vom izbuti a ne opune valului kremlinesc care se abate asupra Basarabiei!

Numai astfel vom reuși să nu admitem instalarea unei majorități parlamentare pro-ruse la Chișinău.

Să nu uităm de un document extrem de important adoptat de Parlament: Legea din 22 iulie 2005 cu privire la statutul localităților din stânga Nistrului, ceva de felul ăsta, care arată univoc că orice statut de acest fel poate fi acordat doar după retragerea definitivă a armatei ruse de pe teritoriul național al RM!

Repet: sarcina noastră acuma este a nu admite fedralizarea RM și legalizarea prezenței militare a Moscovei la Tiraspol!

În acest sens ar trebui să-și orienteze eforturile și Bucureștiul: spre coalizarea alegătorilor din stânga Prutului împotriva federalizării Basarabiei, și nu spre dezbinarea electoratului nostru prin fondarea de partide așa-zis unioniste.

Legalizarea prezenței militare a Rusiei în Transnistria va amâna pe mul timp înainte, dacă nu pe totdeauna, împlinirea idealului nostru suprem de reîntregire națională.

Stare de urgență: Dodon vrea război!

Noiembrie 17, 2016 Lasă un comentariu

Dodonul ales duminica trecută se joacă cu focul!

Văd că acesta îi tot dă cu federalizarea pe la posturile rusești de televiziune!

Se joacă cu focul și PD-ul lui Plahotniuc al cărui ales este Dodonul de duminică.

Cred că contestațiile și protestele tinerilor legate de felul cum a fost „votat” Dodon nu-și mai au rostul: Johannis de la București, ca și Putin de la Moscova, l-a recunoscut pe Dodon drept președinte ales.

Cred că ar trebui să ne pregătim de protestul cel mare: PROTESTUL ÎMPOTRIVA FEDERALIZĂRII REPUBLICII MOLDOVA!

Scopul suprem al celor care l-au adus pe Dodon președinte la Chișinău este legalizarea separatismului transnistrean și a prezenței militare a Rusiei pe teritoriul național al Republicii Moldova! Lucru pe care Rusia lui Putin nu a reușit să-l obțină timp de 25 de ani după destrămarea imperiului sovietic.

Să fie clar: alegerea lui Dodon înseamnă revenirea la situația din anul 1992!

Dodon și programul său de federalizare a Republicii Moldova se constituie în cel mai mare factor de instabilitate în stânga Prutului de după războiul sângeros de la Nistru din primăvara-vara lui 1992!

Dodon și programul său de federalizare înseamnă Memorandumul Kozak al lui Putin în plină desfășurare!

Dodon și programul său de federalizare sunt cea mai mare insultă la adresa sutelor de luptători basarabeni care și-au jertfit viețile în războiul moldo-rus din 1992 și a copiilor acestora crescuți în acest răstimp fără tată și fără a cunoaște adevărul curat despre ucigașii taților lor!

Dodon și programul său de federalizare sunt cea mai respingătoare ofensă adusă tuturor luptătorilor de la Nistru, celor schilodiți pe viață în urma acțiunilor sângeroase ale Moscovei împotriva Republicii Moldova din 1992 și batjocoriți până astăzi de SISTEMUL guvernant promoscovit de la Chișinău rămas neclintit, zecilor de mii de refugiați transnistreni fugăriți de la casele lor de regimul criminal de la Tiraspol, zecilor de mii de copii transnistreni cărora același regim întreținut de Putin le interzice învățământul în limba română!

Pe scurt, Dodon înseamnă război!

Cei care l-au adus președinte să-și asume consecințele.

De azi înainte, în conștiința și inimile noastre declarăm STAREA DE URGENȚĂ!

Petre Ţuţea despre ruşi. In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

Octombrie 6, 2016 Lasă un comentariu

image


A încercat să-mi explice mie un diplomat rus precum că Moscova îşi trage rădăcinile de la Roma. I-am spus că nu se poate, pentru că toţi romanii ar fi îngheţat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii bizantine.

Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că probabil s-au corcit cu tătarii.

Ce-şi închipuie ruşii? C-a fost pus jos Hitler şi ei sînt vaccinaţi? Au intrat într-un teren minat: în spaţiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă eşti în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-şi închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învăţat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – şi muscalii zic niet! Ei asta-i… Păi hai să ne batem!

I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar.

Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reuşit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere.

Mă întreba un rus cu ani în urmă: Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mîna Europei şi ea o refuză sistematic? – Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist.

Rusul e contraindicat la cugetare ca sifilisul la sistemul nervos. Am făcut afirmaţia asta, pe care ulterior am retractat-o (ca să nu se creadă că e vorba de toţi ruşii, de marele popor rus), gîndindu-mă la Gorbaciov. Pentru că el spune: Situaţia economică a Uniunii – vasăzică după 70 de ani de marxism-leninism – e catastrofică. Punct. Şi apoi optează pentru leninism! Adică pentru cadavrul din Piaţa Roşie, care a creat dezastrul ăsta…”

PETRE ŢUŢEA

De la: Rutgers University

Desen de Grapa Daniela

Sursa: MĂRTURISITORII

Crima și pedeapsa lui Voronin

Voronin-tkaciuk1

Voronin, perdant după alegerile locale?

Bineînțeles! ”Negocierile” din umbră de astă iarnă cu PD și PLDM pentru înjghebarea unui guvern minoritar au urmărit de fapt și salvarea lui Voronin!

Salvarea făptașului și complicelui la crimele comune din 7 aprilie 2009…

A venit vremea când lui Voronin îi rămâne un singur lucru să mai facă: să răspundă în fața legii pentru aceste crime…

Împreună cu toți țucălarii lui de atunci: Roșca, Tkaciuk, Reșetnicov, Reidman, Țurcanu, Papuc, Greceanâi…

Împreună cu mafioții cu care a furat și s-a îmbogățit pe parcursul mandatelor sale de șef al statului și care, ajunși la putere după 2009, îl atrag în schemele lor criminale șantajându-l…

Împreună cu Eduard Baghirov, Natalia Morari și toată șleahta de provocatori și prădalnici de la Moscova, de peste Nistru și din alte părți care au incitat, au manipulat și au devastat țara și instituțiile ei…

Împreună cu nemernicii de presă, slugile scârboase și ciocănitoarele de serviciu ale SISTEMULUI, veșnicii propagandoni ai regimurilor corupte și antinaționale instalate la Chișinău de la 1991 încoace, care au partciipat la pregătirea din timp și la desfășurarea acestor tragedii…

Voronin trebuie să răspundă pentru că:

La ordinul lui, a fost arsă Declarația de Independență a Republicii Moldova în ziua de 7 aprilie 2009!

La ordinul lui, au fost aprinse și devastate clădirile a două instituții ale statului – Președinția și Parlamentul (Semnalul către provocatorii din stradă pentru a începe acțiunile devastatoare a fost dat din biroul său de la etajul doi din clădirea Președinției)!

La ordinul lui, au fost maltratați sute de protestatari și polițiști!

La ordinul lui, au fost șterse urmele și probele crimei la locul unde a avut loc crima (chiar a doua zi după tragicele evenimente, o întreprindere de construcții din subordinea lui directă a început lucrările de restaurare a clădirilor arse și devastate înainte ca organele de anchetă să le examineze și să adune probele necesare potrivit codului penal).

La ordinul lui, un grup de ”protestatari” a arborat în chip provocator steagul României de asupra clădirii Președinției Republicii Moldova!

La ordinul lui, Roșca i-a scris textul declarației sale din 8 aprilie 2009 la Televiziunea Națională prin care România era învinuită de producerea acțiunilor devastatoare de la Chisinău…

Voronin trebuie să răspundă pentru aceste fapte împotriva Republicii Moldova și a cetățenilor ei!

De rând cu Voronin, vor răspunde, mai devreme sau mai târziu, puternicii zilei de la Chișinău care au oprit ancheta asupra acestor crime, care l-au eliberat din închisoare pe unul dintre cei mai importanți făptași și martori ai crimelor din 7 aprilie 2009, Eduard Baghirov, ajutat tot de ei să părăsească teritoriul țării…

Vor răspunde, fără îndoială, și procurorii care au ales să slujească bandiților politici, și nu acestei țări și legilor ei!

Ștefan Secăreanu

18 iunie 2015

EROII DE LA NISTRU ȘI PUNGAȘII SISTEMULUI DE OCUPAȚIE

Martie 3, 2015 1 comentariu

1992 inmormantarea eroilor

Să nu uităm că războiul de la Nistru din 1992 a fost pus la cale de Moscova împreună cu structurile ei de aici, KGB-ul de la Chișinău și Tiraspol, cu toată nomenklatura sovietică locală, care constituie SISTEMUL REGIMULUI DE OCUPAȚIE.

Din păcate, acest SISTEM a rămas neclintit și după alegerile din 30 noiembrie 2014.

Cei mai curajoși reprezentanți ai Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia de la sfârșitul anilor optzeci-începutul anilor nouăzeci, pe care SISTEMUL nu a reușit să-i lichideze în timpul luptelor sânjeroase de la Nistru (împușcați din față șau din spate), au fost omorâți, după ce Snegur a băut șampanie cu Elțin la Moscova, prin moarte lentă…

Adevărații eroi au fost lăsați în voia sorții: schilozi, bolnavi, invalizi, lipsiți de asistența materială șau medicală de calitate…

Eroi uciși de indiferența criminală a pungașilor urcați în vârful puterii pe spatele, pe suferința și pe sacrificiul lor și al copiilor , soțiilor și părinților acestora…

Ștefan Secăreanu

3 martie 2015

1992 grupul Ilascu1992 razboi nistru inmormantare1992 nistru razboiul moldo-rus1992 nistru casa distrusa razboi1992 nistru razboi

DEPRESIA LAVROVILOR

Octombrie 21, 2014 Lasă un comentariu

Ieri, ministrul rus de Externe Lavrov s-a stropșit din nou, amenințător, asupra Chișinăului. A scuipat scârbos cu minciunisecareanu inima de aur turnate de rețeaua neokaghebismului dughinist care a împânzit electoral Republica Moldova. Ne-a batjocorit instituțiile, ne-a speriat cu ”scenarii ucrainene”. Până la această oră nu am știință de vreo reacție a Chișinăului. Nu știu dacă mai are cine reacționa. Pe toți i-a pălit dragostea de alegători. Ograda este pustie, câinii nu mai latră. ”Lavrovii” dau busna pe porțile deschise căutând cu labele tremurânde cheile de la casă… Moscova-i în depresie. Ne pierde… Privirile-i halucinante sunt înfricoșător de periculoase…

Ștefan Secăreanu

21 octombrie 2014

PPCD și actul respirației sale (III): 7 APRILIE DIN CABINETUL LUI VORONIN

Ianuarie 12, 2014 2 comentarii

Stefan Secareanu Cahul

 În  timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 v-am văzut printre mulțimea din spatele clădirii Parlamentului. Erați protestatar ca în 2002? Ce a însemnat pentru Ștefan Secăreanu și colegii lui din PPCD ziua de 7 aprilie 2009?

– Bineînțeles, e o diferență mare între acțiunile de protest ale PPCD-ului din iarna-primăvara anului 2002 și ce am văzut la 7 aprilie 2009. Un protest își atinge scopul prin mesajul clar și bine articulat, prin organizatori și lideri responsabili, fermi și disciplinați. Numai în asemenea condiții participanții la acțiune, indiferent de numărul lor, te urmează în mod exemplar și te susțin, iar provocatorii, din afara sau din interiorul echipei,  nu mai au șanse și posibilități de a se manifesta.

La 7 aprilie 2009 nu am văzut așa ceva. La 7 aprilie 2009 a avut loc o acțiune murdară împotriva Republicii Moldova, cu ”organizatori” și ”provocatori”. În acea zi ”organizatorii” au fost ”provocatori” și ”provocatorii” au fost ”organizatori”. Nu conta cine și de ce culoare politică era. În stradă toți aveau pe față aceeași mască – cele trei culori ale drapelului nostru național, și scandau aceleași lozinci: ale PPCD-ului de la protestele din 2002. Una părea cunoscută și apăsată: ”Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști!”.  Scopurile acestei acțiuni au fost două: pe de o parte, acapararea Puterii, iar pe de altă parte, înfierarea României și a românismului din stânga Prutului! Liantul intereselor acestora a fost unul singur și suprem: banul! În rest, zecile, sutele și miile de protestatari, sinceri și romantici, au fost transformați în ”masă de manevră” sau victime ale unei înscenări sinistre. Nu degeaba până astăzi nu s-a ales nimic din ”investigațiile” Procuraturii sau din cele ale comisiei parlamentare instituită în acest sens. Nimeni nu a fost și nu va fi tras la răspundere pentru crimele comise. ”Organizatorii” și ”provocatorii” nu vor admite așa ceva.

PPCD-ul a fost una dintre victimele acțiunilor murdare din 7 aprilie 2009. Dacă în 2005, sub paravanul pericolului rusesc, PPCD-ul a fost atras în jocul dezgustător de atunci cu scopul compromiterii noastre și a idealurilor îmbrățișate de noi, în 2009, aceiași autori, aceiași ”organizatori” și ”provocatori” puneau la cale scoaterea definitivă din scenă a PPCD-ului, trecerea lui la gunoi, extirparea și aruncarea lui ca pe o măsea stricată. Și acest lucru le-a reușit de minune. Cu toate mijloacele posibile pe care le-au avut în dotare (cele mai mârșave dintre toate acestea au fost unele surse media, democratice, flămânde, libere, docile și manipulatoare, luptătoare, naționale, atoateștiutoare, investigatoare și alergătoare cu capul printre nori, care, sub orice regim, pot deveni, cu cea mai mare ușurință, unelte periculoase în mâinile ”atotputernicilor” din umbră), inclusiv, cu ajutorul liderului PPCD. Trist, dar adevărat…

În 2009, Voronin, dar mai ales anturajul său, ardeau de dorința să scape de PPCD și să se aleagă, după scrutinul din 5 aprilie, cu o majoritate parlamentară confortabilă, fără ”partidul lui Roșca”. Tânjeau mult după situația de până la 2005, când dețineau 71 de mandate în Parlament și când ar fi putut întoarce și cursul apelor, nu-i încurca nimeni, dacă ar fi fost ceva mai sprinteni la minte și dacă nu le-ar fi pus bețe în roate protestele anticomuniste organizate de PPCD în 2002, dar și cele din fața Ambasadei de la Moscova împotriva prezenței militare ruse pe teritoriul național al Republicii Moldova, din toamna lui 2003, finalizate cu respingerea Memorandumului Kozak. Mai mult decât atât. Apropierea, voită sau nevoită, a lui Voronin de PPCD după votul din 4 aprilie 2005 al creștin-democraților i-a știrbit, într-o anume măsură, imaginea PCRM-ului în fața electoratului său, dar și în fața Moscovei. Să nu uităm că, imediat după 4 aprilie 2005, sub presiunea PPCD-ului, majoritatea parlamentară comunistă a fost ”obligată” de Voronin să voteze un șir de hotărâri ale Parlamentului privitor la integrarea europeană a Republicii Moldova și la retragerea trupelor ruse din țara noastră.  Ceva mai târziu, PPCD-ul i-a impus lui Voronin adoptarea legii din 22 iulie 2005,  prin care Chișinăul își determina poziția univocă în problema conflictului transnistrean: orice statut poate fi acordat localităților din stânga Nistrului doar după retragerea definitivă a trupelor ruse din Moldova. Iată de ce PCRM-ul se zbătea din răsputeri pentru a drege cumva busuiocul și a se pune bine din nou pe lângă Putin…

Dar, nu a fost să fie. Comuniștii au obținut doar 60 de mandate și asta le-a stricat toate planurile. Ei nu au fost în stare să își ”aleagă” de unii singuri șeful statului, în cele din urmă, fiind nevoiți să cedeze puterea ”revoluționarilor” de altă sau de alte culori. Un singur mandat nu le-a ajuns pentru a fi fericiți pe deplin.

Un singur mandat al comuniștilor l-ar fi salvat, poate, și pe liderul PPCD, Iurie Roșca, care, în acea perioadă critică era preocupat mai mult de soarta lui Voronin decât de soarta propriului partid. Deși obținuse cu câteva mandate mai mult decât la alegerile din 2005, chipul lui Voronin trăda în acele zile nesiguranță și îngrijorare. Nu-l putea liniști nici chiar textul discursului său legat de evenimentele din 7 aprilie, scris de Iurie Roșca,  înregistrat din timp de el și transmis de Televiziunea Națională. Avea emoții și i se împleticea limba în gură mai ales la pronunțarea neologismelor și sofismelor lui Roșca îndreptate împotriva României. Nu l-au salvat pe Voronin nici eforturile și combinațiile propuse de Roșca pentru găsirea sau ”cumpărarea” cu orice preț a celui de-al 61-lea mandat din sânul deputaților necomuniști.

”Camaradul” nostru avea motive și mai serioase pentru a cădea în depresie. Toate planurile lui cu Voronin și Tkaciuk sau cu Voronin împotriva lui Tkaciuk, sau cu Tkaciuk împotriva lui Voronin au prins, pare-se, a se nărui. Arăta nervos și neliniștit. Așa l-am găsit în dimineața zilei de luni, 6 aprilie.

Toată lumea cunoștea deja rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Eram obosit. Nu închisesei un ochi, pentru că toată noaptea am fost pe drum, la volan. Trecusem pe la colegii noștri de la Cahul. Acolo am aflat primele rezultate ale scrutinului. Era clar că formațiunea noastră, pentru prima dată după aproape douăzeci de ani de prezență parlamentară, pierde bătălia electorală rămânând în afara Parlamentului. Am căutat să-i susțin și să-i încurajez pe coechipierii mei din orașul și zona unde îmi petrecusem copilăria și adolescența. După asta am trecut pe la  echipele noastre de la Cantemir, Leova și Hâncești. Îmbrățișându-mi colegii, încercam să-mi stăpânesc lacrimile care mi-au dat năvală. Am avut acest sentiment apăsător tot drumul până la Chișinău. Mă luminasei la chip când îl întâlnii, în fața blocului nostru, pe Vlad Cubreacov. După ce ne-am salutat, am zis că nu ne mai este somn și am mers spre Parlament cu gândul să prindem a ne aduna lucrurile din birourile noastre în care nu mai călcasem de la începutul campaniei electorale. Deși mai aveam timp berechet până la confirmarea noii componențe a Parlamentului, eram hotărâți să începem ”evacuarea” anume atunci, în dimineața zilei de 6 aprilie.

După ce am intrat în clădirea Parlamentului, ne-am zis să-i facem o vizită lui Roșca. L-am găsit în biroul său de vicepreședinte al Parlamentului. Am băut câte o cafea și am mai vorbit câte ceva despre situația din teritoriu, despre rezultatele alegerilor. Era abătut și obosit. Nu am stat mult timp pe capul lui, pe care și-l netezea nervos cu degetele, spunându-i că vrem să mergem în birourile noastre pentru a ne strânge lucrurile, că vom avea nevoie de mai multe zile pentru asta, că arhiva adunată de atâția ani este voluminoasă și că vom avea nevoie de mai mult timp pentru selectarea ori trierea ei etc.  La auzul planurilor noastre, Roșca a tresărit puțin, după care ne-a sfătuit să mergem mai bine acasă pentru a ne odihni după o noapte nedormită și să lăsăm strânsul lucrurilor pentru a doua zi, marți, 7 aprilie.

L-am ascultat ca pe un președinte înțelept și i-am urmat sfatul, luându-ne rămas bun și îndreptându-ne spre casă. La ieșirea din biroul colegului nostru, am observat, însă, un lucru: tablourile de pe pereții biroului lui Roșca, lungi și înalți, cu care ne obișnuisem  ani la rând, lipseau cu desăvârșire. Ca un împătimit de pictură își împodobea pereții cu tablouri ale mai multor pictori. (Așa făcea și la sediul partidului din strada Nicolae Iorga. Pereții de aici îi îmbrăca în fotografii multe-multe, cu chipul său mai ales, imagini cu colegii din Parlament sau cu tinerii din ”Noua Generație” de la diferite întâlniri, acțiuni, manifestări și manifestații. El numea toată galeria asta de fotografii cu un cuvânt nefolosit în limbajul politic: iconostas. Până la un timp, cele mai multe erau imaginile de la protestele noastre din 2002. După 2005, însă,  acestea au prins a se împuțina, iar până în 2009 aproape că dispăruseră. Locul lor l-au ocupat, ca prin minune, alte imagini, cu chipuri ciudate ale unor inși nu mai puțin ciudați, care prinseră a da târcoale pe la sediul nostru. Unul dintre aceștia era chiar Boris Marian, în fața căruia eu, în calitate de redactor-șef al publicației ”Țara”,  câștigasei un proces în instanță încă în 1994 în urma  insultei aduse de acesta echipei mele într-un articol publicat de el în ziarul guvernamental ”Nezavisimaia Moldova”. Ce avea Boris Marian cu Partidul Popular Creștin Democrat încât imaginea cu chipul lui de ”disident politic” să fie pusă la loc de cinste în sediul nostru istoric, nu puteam înțelege nici în ruptul capului!) Ne-am uitat întrebător unul la altul, pe urmă ne-am împăcat cu gândul că președintele nostru este băiat de treabă, mult mai harnic decât noi, încât a reușit să ne-o ia înainte cu ”evacuarea” din sediul Parlamentului. Probabil că există și întâmplări întâmplătoare. Nici prin minte să ne treacă ce va urma a doua zi, 7 aprilie…

A doua zi, însă, nu am mai reușit să ne salvăm arhiva din Parlament! Nici eu, nici Vlad! Am venit la Parlament în jurul orei 09.00. Am prins a-mi răscoli arhiva… Dar, pe la 10.00 am auzit coloanele de demonstranți. Mai întâi nu le acordasem prea multă atenție. Mă obișnuisem cu acțiunile de protest din fața Parlamentului. Pe urmă am văzut că lucrurile iau o întorsătură urâtă. De la etajul 5 al clădirii Parlamentului, unde se afla biroul meu, ”mișcările de trupe” se vedeau ca în palmă. Mai întâi au prins a zbura pietrele în geamurile Președinției. Era un zgomot infernal. Am zis că-i doar un exces de zel al unor protestatari. Nici să-mi treacă prin minte să ies din clădire. Mi-am continuat liniștit de lucru. Peste puțin timp, însă, mi-am dat seama că sunt blocat, nu mai pot părăsi clădirea, pentru că, jos, parterul era în flăcări. Am prins a mă îngrijora…

Mai trecuseră câteva minute și o piatră ateriză în geamul de la biroul meu care se făcu țăndări… În câteva clipe în birou apăru, brusc și alarmat, viceministrul de Interne, Zubic. Aproape că îmi ordonă să părăsesc de urgență clădirea pe o ieșire de rezervă din subsol. L-am urmat. Era mai multă lume care mergea grăbită spre subsol. Nici nu dovedii să trec bine peste pragul ușii de rezervă că în față îmi apăru un tip zdravăn cu fața acoperită de culorile Tricolorului. ”Domnu Secăreanu! Asta dumneata iești de vină!”, – a țipat el la mine. Vorbea stâlcit, cu un puternic accent rusesc. Nu m-am speriat, protestele prin care am trecut de-a lungul anilor m-au învățat să fiu stăpân pe situație. În acea clipă am prins a mă gândi la copii și la soție. Tot atunci mi-am dat seama că Vlad Cubreacov, colegul meu, lipsește. Îl sun, nu răspunde. După câteva clipe apare și el, dar nu pe ușa de rezervă, ci sărind pe o fereastră de la parter care era în flăcări. Mai întâi le ajutase pe niște angajate ale Parlamentului să sară peste geam. După asta sări și el. Ne-am întâlnit și am schimbat câteva vorbe! Vlad era profund marcat de ce se întâmplă.

În acel moment trebuia să mai rezolv o problemă: să îmi salvez mașina, un Opel Astra Universal, anul 1994, care era parcată în capătul străzii Sfatul Țării, intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare, și era practic înconjurată de demonstranți. Îmi dădeam seama de pericolul care mă păștea în situația în care ași fi mers s-o scot de acolo. Ca prin minune apăru în fața mea Sergiu, șoferul lui Iurie Roșca. Îl rugai pe el să îmi aducă mașina până în fața garajului Parlamentului, unde mă aflam. În acea clipă, mă sună Roșca. Mă întreabă ce caut acolo, după care mă somă să plec. Îmi mai spuse, fără să îl întreb, că dezordinile sunt o acțiune murdară împotriva lui Voronin dirijată de Moscova.

Din câte înțelesei mai târziu, în acele clipe el se afla în biroul lui Voronin, birou care, spun martorii, avea multe draperii…

După ceva timp, fiind de acum acasă, mai primesc un apel de la Iurie Roșca. Îmi ordonă să nu reacționez la apelurile telefonice venite de peste hotarele Republicii Moldova și să nu răspund la întrebările ziariștilor. Mă străduiam să înțeleg ce se întâmplă și de ce nu trebuia să răspund apelurilor telefonice…

Mai trecu ceva timp și mă sună din nou Iurie Roșca. De data asta îmi ordonă să îmi iau familia și să plec pe noapte din oraș. M-am îngrijorat de-a binelea. Nu știam ce să cred… De ce eu trebuia să părăsesc urbea? Era un pericol real sau o înscenare?

Între timp, apelurile telefonice se țineau lanț. Printre ele era și unul de la un vechi cunoscut din anturajul președintelui Băsescu. Mai întâi am ezitat, după care, luându-mi inima-n dinți, i-am răspuns. Mă întrebă dacă știu ceva despre faptul că la noapte se va trage cu gloanțe…

Cu gândul la securitatea familiei, mi-am încărcat pistolul, pe care îl dețin legal, ne-am luat lucrurile de strictă necesitate, ne-am îmbarcat și am părăsit capitala în amurgul zilei. Am mers la nașii mei din Cojușna. Mare mi-a fost mirarea să constat că tot drumul, de acasă până la Cojușna, sunt urmărit de o altă mașină, un jeep…

Era aceeași mașină care mă ținea sub urmărire permanentă câteva luni până la 7 aprilie…

Cu aceeași situație se confrunta și Vlad Cubreacov. Mai mult decât atât. În preajma zilei de 7 aprilie, eram asaltați de nenumărate telefoane de la niște tipi anonimi care solicitau insistent să mergem la nu știu ce fel de întâlniri cu ei ca să intrăm în nu știu ce fel de afaceri.

După câteva zile, când lucrurile se mai liniștiseră, am mers la Parlament să vedem poate mai găsim ceva din ceea ce voiam să salvăm cu orice preț. Ajuns acolo, mi-am pus mâinile în cap. Biroul meu, ars! Și cu scabrozități scrise pe pereți. În teancul de hârtii arse, se întrezăreau și paginile din Biblia făcută cadou de o înaltă față bisericească…

Plus de asta, mai eram anunțați că ne-au fost mistuite și carnetele noastre de muncă. După ceva timp, însă, mi se aduce la cunoștință că documentul meu a scăpat ca prin minune. M-am bucurat că,  după atâția ani de  deputăție și după evenimentele din 7 aprilie 2009, mă alesesem barem cu carnetul de muncă neatins de flăcările democrației noastre. Mai rămânea să îmi găsesc un nou loc de muncă…

(Va urma)