Arhiva

Posts Tagged ‘Muntenegru’

MIHAI EMINESCU: DIPLOMAŢIE ENGLEZEASCĂ LA 1876 ŞI PORTRETUL NOULUI SULTAN

august 29, 2011 Lasă un comentariu

 

Diplomaţia cu mersul de culbec şi cu estrema fineţă a mijlocirilor ei urmează a coase la actele ei note şi instrucţiuni scrise pe hârtie velină, povestea cântecului: ,,pe de laturi cu bănaturi, la mijloc pară de foc”. Dar în faţa tuturor acestor propuneri şi parapropuneri, redactate desigur într-un inreproşabil stil franţuzesc, Poarta opune acea stoică tăcere a dervişilor de la Mecca, iar Abdul-Kerim răspunde cu buzele tunurilor şi cu arderea satelor din Serbia.

În fine, fiindcă ţinuta Angliei ni se pare cea mai hotărâtoare în aceste împrejurări, vom spune că John Bull s-a lansat deja la meetinguri de inimă albastră, în care până şi Gladstone şi Bright, şefii partidului liberal, vor încerca să verse lacrimi platonice asupra cruzimelor comise în Bulgaria. Toţi promit cu religiozitate publicului că vor face impresia nemuritoriului Sir John, admirabilul Sir John Falstaff, cum îl descrise Shak[e]speare divinul, Sir John care, de o mulţime de ani, nu şi-a mai văzut genunchii de gros şi gras ce este şi care-a câştigat aceste invidiabile dimensiuni numai din cauza… sentimentalităţii sale. „Ah! Enrichet dragă – strigă Sir John – când eram tânăr eram atât de subţirel că m-ai fi putut trece prin inelul unui membru de la primărie – dar ce să li faci grijilor şi necazurilor, ardă-le focul, ele îl îmflă pe om”… Aceste griji şi necazuri, al căror interpret în Constantinopole este Sir Henry Elliot, se traduc în binevoitoare consilii de-a înceta cu bătăliile, atât împrotiva Montenegrului şi Serbiei, cât şi împrotiva insurgenţilor. În acelaş sens vorbesc reprezentanţii celor trei împărăţii de la miazănoapte şi ambasadorii Italiei şi Franţei. Dar ce să-i faci, dacă Turcul nu vrea să înţeleagă.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. La noi, ca la turci

Poarta au comunicat prin o circulară dorinţa de a încheia un armistiţiu de şase luni de zile, adecă până la finele lui martie anul viitor. Ziarile austriaceşti şi multe din cele germane văd într-această propunere o îndemânatică trăsătură de eşec şi felicitează pe oamenii de stat de la Cornul de Aur pentru această fericită idee. Afară de aceea terminii în care a fost comunicată această dorinţă lasă atăta câmp liber acţiunii diplomatice, încât e lesne văzut că situaţia se va lămuri repede.

Într-adevăr, dacă Rusia voieşte războiul, ea nu va accepta propunerea din cauze foarte simple. O campanie de iarnă e în favoarea oştilor slave, fie din sud fie din nord; pe când natura trupelor turceşti, cărora nu li se poate disputa un estraordinar curagiu şi o deosebită energie în purtarea suferinţelor şi privaţiunilor, esclude totuşi campania de iarnă; căci pentru arab, egiptean şi alte rase de la miazăzi iarna e un duşman neînvins, pe care, după cum zice proverbul, nu-l mănâncă lupii. Din câte se vestesc asupra propunerii de armistiţiu vedem că Poarta nu doreşte războiul. Ar primi orişicând pacea, păstrându-se neschimbat statu-quo teritorial. Pe de altă parte, propuind un armistiţiu aşa de lung, ea a propus dezarmarea miliţienilor pe vreme de iarnă, întoarcerea la căminuri şi redeprinderea cu pacinicele ocupaţii, reintrarea pe câtăva vreme în liniştea obicinuită, aşa încât orişicând pacea ar putea ieşi definitivă dintr-un atât de ademenitori provizoriu.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: CESTIUNEA ORIENTULUI. Protectoratul Austriei este ecuivalent cu sărăcirea

Ziarul oficios „Post” conţine un ciudat articol asupra regularisirei Orientului care nu-i lipsit de adică. Posito – zice – că Austria ar anecta Bosnia, că Serbia şi Montenegro ar deveni autonome şi Bulgaria asemenea – poate sub un prinţ rusesc – ar avea poziţia ce-o are azi România; posito că Grecia ar căpăta insulele, mai cu samă Creta, şi câteva districte aproape curat greceşti din nordul său; posito în sfârşit că turcul n-ar rămânea în Europa decât cu Constantinopole şi o parte a Rumeliei, având posesiunile sale principale în Asia.

E evident că greutăţile politice s-ar naşte abia în urma schimbărilor pe cari le-am schiţat şi cari au şi fost de mult propuse. E evident că micele state de pe Peninsula Balcanică, ieşite din letargia în care le ţine domnia turcească, ar forma, prin rivalităţile lor politice, naţionale şi religioase, un pericol mult mai mare pentru liniştea Europei decât letargia acestor provinţii, produsă prin apăsarea semilunei. Contra acestor eventualităţi există un singur mijloc – o Confederaţiune Dunăreană, ca rezultatul cel mai firesc al liberării acestor provinţii. Dar care este puterea ce prezintă destule garanţii civilizaţiei europene, pentru a fi însărcinată cu protectoratul acestor provinţii? Desigur că numai Austria. Să nu ni se răspundă că Rusia s-ar opune. Prin rezistenţa continuă a Europei, Rusia este redusă de a privi chinurile celor de un neam şi de o lege cu ea, fără să poată interveni în favorul lor; ea este silită de a protesta contra tuturor insinuaţiunilor că ar avea planuri ambiţioase.

Să cercăm a o prinde de cuvânt. În schimbul liberării coreligionarilor săi, ea să declare că renunţă la supremaţia asupra unei eventuale Confederaţii Dunărene. Şi, dacă visul politicei militare ruseşti este într-adevăr Constantinopolul, Rusia poate să amâne cucerirea acestui oraş, urmându-şi cuceririle în Asia şi venind dinspre Asia asupra Constantinopolei, precum s-au mai întâmplat aceasta, sub împăraţii greceşti.

Citește mai mult…