Arhiva

Posts Tagged ‘Natalia Gavriliță’

Maia Sandu a apucat-o pe o altă cale: pe calea antihristului sau pe calea revoluției proletare leniniste, adică tot pe calea lui Dodon!

Domnul Valeriu Catrinescu, tatăl Nataliei Gavriliță, fostă candidată a Maiei Sandu pentru funcția de prim-ministru și vicepreședinte PAS, îmi scrie, după ce mi-am expus poziția legat de blocarea de către agenții de pază ai Președinției a accesului deputatului S. Sârbu la ședința Consiliului Suprem de Securitate, următoarea replică pe Fb:
„Ați fost o icoana a neamului Romanesc. Am crezut în D-ra, dar acum sunteți o mămăligă. Nu avem demnitate ca ceceni”.
Stimate Domnule Valeriu Catrinescu!
Cred că nu este creștinește să vă faceți icoane din muritorii de rând!
Neamul nostru românesc a rezistat în fața vrăjmașilor săi din interior și de afară, ca și în fața tuturor vicisitudinilor istoriei sale zbuciumate, prin credința sa nestrămutată în Dumnezeu.
De asta este bine să avem în inimile noastre aevea chipul luminos al Maicii Domnului și pe cel al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dar nu chipuri cioplite după fiecare campanie electorală!
Acesta ar trebui să fie principiul de bază al unui politician onest, mai ales al celui ajuns în cea mai înaltă funcție din stat, pentru că este/a fost ales de oameni să îndrepte lucrurile din societate pe calea cea bună!
Iar calea cea bună și demnitatea noastră sunt reflectate amândouă în Credința pe care o avem în Hristos!
Altfel, nu putem fi nici români, nici ceceni!
Din păcate, Maia Sandu, pe care au votat-o la ultimele alegeri prezidențiale aproape un milion de basarabeni, inclusiv cei care nu sunt adepții ei și ai PAS-ului sperând astfel să scape de un trădător ca Dodon, a apucat-o pe o altă cale: pe calea antihristului sau pe calea revoluției proletare leniniste, adică tot pe calea lui Dodon!
Prin desconsiderarea Parlamentului, Doamna Președintă Maia Sandu, din păcate, demonstrează că intenționează să instaureze dictatura proletariatului, nu dictatura Legii!
Doar bolșevicii lui Lenin și Stalin au sfidat și călcat în picioare Constituția!
Ca și bolșevicii, Doamna Președintă Maia Sandu și adepții săi, inclusiv Dumneavoastră, se conduce de următorul principiu al comunist: cine nu e cu noi, este dușmanul nostru!
Sau cine nu e cu noi, „mămăligă” este!
Ei bine, „mămăliga” de mine, cum îmi spuneți Dumneavoastră respectuos, în faptele românești pe care le-am făcut cu colegii mei din Frontul Popular până și după desprinderea noastră de imperiul sovietic ocupant, nu mi-am permis să nesocotesc Legea Fundamentală, cu toate neadevărurile și carențele din ea, așa cum procedează acum Maia Sandu la braț cu fiica Dumneavoastră și cu ceilalți revoluționari din PAS, chiar dacă a fost nevoie să îndurăm de-a lungul timpului multe umilințe și nedreptăți (unii dintre colegii noștri au fost maltratați ani în șir în închisorile de la Tiraspol apărând idealurile noastre naționale sau au fost uciși de ocupanții ruși în războiul de la Nistru, pe care PAS-ul fiicei Dumneavoastră îl consideră drept „conflict intern” sau „civil”)!
Poziția și demersurile noastre consecvente, inclusiv cele legate de tragerea la răspundere a hoților și trădătorilor intereselor naționale nimeriți în funcții-cheie ale statului, le-am apărat întotdeauna, cu multă hotărâre și răbdare, de la tribuna și microfonul Parlamentului ori prin protestul pașnic și legal din stradă!
O dovadă în acest sens ne este strădania noastră neîncetată pentru reactivarea și înregistrarea Bisericii noastre naționale, Mitropolia Basarabiei, închisă de ocupanții sovietici, strădanie pe care am manifestat-o mai bine de zece ani, din 1992 până în 2002, când, în urma câștigului de cauză la CEDO, am obținut introducerea ei în legalitate!
O altă dovadă în acest sens sunt, de exemplu, acțiunile întreprinse de mine personal, în calitate de ziarist și deputat, pentru scoaterea din funcție și pedepsirea fostului viceministru al Justiției, Evgheni Sokolov, agent al structurilor secrete ale Rusiei, care, în timpul războiului de la Nistru, în calitatea lui și de șef al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, a transferat din pușcăriile din dreapta Nistrului în pușcăriile de la Tiraspol un număr impunător de deținuți (născuți în Transnistria și în restul teritoriului fostei URSS) pentru ca aceștia să fie eliberați mai apoi, înarmați și puși să lupte împotriva Republicii Moldova! Doar după un an de zile de demersuri insistente (1998-1999), am reușit eliberarea lui din funcție (a izbutit, cu ajutorul agenturii rusești din sânul puterii de la Chișinău, să fugă de pedeapsă în Rusia, unde a fost pus în fotoliul de șef al instituțiilor penitenciare din regiunea Moscova!), punându-mi familia în pericol și fiind amenințat cu moartea chiar în biroul meu de deputat de la etajul 8 al clădirii Parlamentului!
Nu cred că Președinta Maia Sandu și formațiunea PAS, care și-a mutat sediul acum în clădirea Președinției, vor reuși să ne fericească cu pedepsirea hoților din Parlament nesocotind Parlamentul și Legea Fundamentală.
Soluția pe care eu aș fi dorit să o aleagă noua Președintă este dialogul, inclusiv cu oponenții politici, fie ei și hoți de miliarde (Președintele nu are dreptul și atribuția să desconsidere mandatul unui deputat, fie el și hoț, atâta vreme cât nu deții în acest sens o decizie definitivă a instanței de judecată!) în scopul instalării cu orice preț a unui guvern cu atribuțiile depline și capabil să gestioneze treburile statului!
Președinta Maia Sandu și PAS trebuiau să-și susțină propriul candidat (N. Gavriliță) și garnitura guvernamentală propusă de acesta, dar nu să facă circ în Parlament prin nevotarea lui (cui și de ce ați mai demonstrat cu atâta râvnă cât de bună este N. Gavriliță și garnitura ei?)!
Dacă această garnitură nu a trecut, era rezonabil să se procedeze la desemnarea unui alt candidat, fie cel al Platformei DA, A. Năstase, fie cel al lui Dodon și Shor, M. Durleșteanu (pe care personal o apreciez pentru calitățile sale manageriale), fie alt candidat desemnat în urma consultărilor cu DA, PD, Pro Moldova și chiar Dodon, fără Shor!
Este imperios necesar s-avem un guvern, stimată Doamnă Președintă!
Astfel am putea începe, câte puțin, cu multă răbdare, curățarea structurilor guvernamentale de elementele criminale care sunt atâtea (Numai la Agenția „Apele Moldovei”, cu care vă intersectați și Dumneavoastră, Domnule Valeriu Catrinescu, în activitatea pe care o desfășurați, câți sunt! Cunosc această situație încă de când eram deputat, când am intervenit și am avut câștig de cauză la Curtea Constituțională în probleme de gestionare și privatizare ilegală a bazinelor acvatice, dar și de la soția mea care este angajată acolo în calitate de specialist principal și împotriva căreia actualii șefi A. Antonevici și R. Cazacu, puși în funcție și susținuți până acum de gruparea lui Plahotniuc, au declanșat un război acerb, cu intenția scoaterii ei, cu orice preț, din funcție din motivul refuzului de a le îndeplini indicațiile de înregistrare ilegală a Regulamentelor și Fișelor tehnice ale unui șir întreg de lacuri/iazuri/bazine acvatice deținute contrar legii și sesizării de către ea a organelor de anchetă care au deshis și un dosar penal în acest sens!).
Cum putem să punem capăt acestor abuzuri dacă nu începem schimbarea în interiorul Guvernului chiar acum?
Lăsați la o parte ambițiile de a avea la îndemână și a controla deodată și Președinția, și Parlamentul, și Guvernul!
Așa ceva, într-un stat de drept, este imposibil!
Lăsați revoluțiile sugerate de Socor și Soros!
Mergeți pe calea Legii și a lui Dumnezeu!
Atunci și hoții, criminalii de tot soiul, asemeni antihriștilor, se predau, nu mai au ce face.
28 februarie 2021

CINE ESTE SFETNICUL DIN UMBRĂ CARE-O ÎNDEAMNĂ PE PREȘEDINTA M. SANDU SĂ SFIDEZE CONSTITUȚIA

                                                                                          Imagine preluată de la activnews.ro

Nu trebuie să ghiciți sau să-l căutați prin birourile Președinției, mobilate pufos și totalitar de ayatolahul Erdogan.

El este ubicuu și sonor prin Radio Europa Liberă și se numește Vladimir Socor, vechi (în rele) kominternist și sforar abil al președințiilor și grupărilor politice cu interes de la Chișinău. Iată ce îndruga acesta de la microfonul Europei Libere la 24 februarie, a doua zi după ce Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțional decretul Maiei Sandu de desemnare repetată a Nataliei Gavriliță pentru funcția de premier:

„Avem situația în care Curtea Constituțională dă un verdict neconform interesului național”;

„Dezbaterile din Chișinău s-au împotmolit în considerente de natură juridică și pur tehnică. Aceste considerente împiedică o soluție radicală. Soluția radicală este schimbarea sistemului actual, schimbarea sistemului de guvernare prin partide parlamentare și instituirea unui sistem prezidențial de guvernare”;

„Pentru început se poate recurge la această soluție: doamna președintă nu va învesti un guvern în actualul parlament, parlamentul va vota să o supună impeachmentului, impeachmentul nu va trece – din lipsă de majoritate, vor apărea temeiuri constituționale pentru dizolvarea parlamentului. Foarte clar! Acesta este primul recurs!”.

Trebuie să înțelegem că „soluția” Maiei presupune mai multe „recursuri” care să ignore Constituția și să fie „conforme cu interesul național”! Cel puțin asta reise din următorul îndemn leninist al revoluționarului expert de la Europa Liberă:

„Soluția, de fapt, nu este în alegerea unui parlament cu același sistem. Soluția este în schimbarea sistemului, în instituirea unui sistem de guvernare prezidențial! Pentru a transfera puterile statului la președinție, în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare a R. Moldova. În sistemul parlamentar este imposibil de a elabora strategii, pentru că guvernele cad o dată la câteva luni! Și e imposibil de recrutat personal calificat care să lucreze în guverne! (…) Instituția prezidențială are capacitatea de a elabora strategii pe termen lung, de a recruta personal competent pentru a formula și a implementa aceste strategii”!

Bineînțeles, „expertul” nu adie un cuvânt despre faptul că instituția prezidențială e ocupată în totalitate, ca și pe timpul lui Dodon, de reprezentanții unui singur partid: PAS, care sunt repetenți cu toții la respectarea Legii Fundamentale! Acum am realizat care este scopul adevărat al „alegerilor anticipate” asupra cărora insistă cu atâta îndârjire proletară Maia Sandu: instituirea unui sistem de guvernare prezidențial!

Exact ce-și dorea Petru Lucinschi în anii 1999-2000!

Concluzia pe care o trag aici este următoarea:

În afară de grupările banditești care le mănâncă banii și viața basarabenilor, aceștia mai au de înfruntat detașamentele stângii neobolșevice occidentale care au dat năvală peste acest teritoriu imediat după destrămarea imperiului sovietic și-și coordonează perfect acțiunile cu grupările banditești în situațiile de criză pe care tot ele le generează!

Le generează cu bună știință pentru ca înstrăinații de noi să nu mai putem fi în stare a ne reveni pentru a ne afirma drepturile și identitatea!

De curând, este necesar să precizăm asta, aceste detașamente ale stângii neomarxiste, cu toți experții și uriașa lor rețea de propagandă, au reușit să-și instaleze, prin acte abjecte de manipulare și dezinformare populistă, și păpușa lor în cea mai înaltă funcție publică din Republica Moldova. Una din misiunile lor pe care trebuie să le execute în regim de urgență la alegerile anticipate este aducerea cu orice preț în Parlament a încă unei grupări criminale de extracție rusească, gruparea lui R. Usatâi astfel încât partida rusească să întrunească în viitorul Parlament numărul necesar de voturi pentru modificarea Constituției, 67, și eliminarea în totalitate din Legislativ a reprezentanților cu aspirații românești!

Drept dovadă a celor spuse de mine sunt alte îndemnuri, mai vechi, dar tot atât de proletare, ale aceluiași komisar kominternist Socor întru menajarea stângii komuniste de expresie rusească:

– În 2005, Socor a fost cel care a stat pe capul nostru, al deputaților creștin-democrați, ca să ne determine, împreună cu Băsescu, Europa Liberă și PROTV, să-l votăm pe nimeni altul decât Voronin, la 4 aprilie, pe post de șef de stat!

– În iarna lui 2015, tot Socor a fost cel care a încurajat instalarea guvernului minoritar Gaburici cu votul komuniștilor lui Voronin, cu înlăturarea premeditată a PL-ului de la formarea garniturii guvernamentale, în detrimentul guvernului de orientare europeană pe care și l-au dorit basarabenii la alegerile din 30 noiembrie 2014 (Guvernul Gaburici care, prin votul său a mai scos din rezervele Băncii naționale 6 miliarde de lei pentru a încheia cu vârf și îndesat „furtul miliardului”!). „Voronin este preferabil”, iar „Ghimpu este irațional”, afirma atunci Socor tot la Europa Liberă!

– La 7 iunie 2020, Socor, alături de Merkel și alți binevoitori din UE, a fost cel care a încurajat vârtos formarea Alianței Kozak dintre Maia Sandu, Andrei Năstase și Igor Dodon! Nu vă mai amintiți?

– În luna mai 2019, „analistul occidental”, Vladimir Socor, tot de la microfonul Europei Libere, le cerea, în chip ultimativ, Maiei și lui Năstase să nu voteze demiterea guvernului PSRM-PD, controlat în totalitate de Dodon („Guvernul dlui Chicu are o performanță bună. Afirmațiile potrivit cărora Guvernul Chicu a eșuat sunt afirmații politicianiste, determinate nu de aprecierea obiectivă a performanței Guvernului Chicu, dar determinate de scopul cu totul de neînțeles de a da jos guvernul cu orice preț, pur și simplu pentru că este un guvern girat de Partidul Socialiștilor. Nu este acesta un motiv suficient pentru a da jos Guvernul Chicu”, spunea atunci Socor)!

– Tot atunci, neobositul (în rele) „expert american” le ordona Maiei și lui Năstase să nu admită suspendarea/demiterea lui Dodon împreună cu celelalte forțe politice din Parlament, acesta să fie lăsat să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă, adică să nu fie tras la răspundere până atunci pentru faptele evidente de corupție scoase în vileag mai ales în acele zile („Dacă alegerile au loc fără interferențe de ordin politic, atunci sigur că are șanse, chiar are șansa principală, adică vreau să spun, e favorit, sondajele îl indică drept favorit, de aceea a apărut ideea potrivit căreia, și asta o spun politicienii de diferite culori, ideea ca dl Dodon să nu fie lăsat să ajungă până la alegeri, să fie scos din cursă înainte de alegeri. Și cum se poate face acest lucru? Printr-o majoritate încropită, de strânsură care să schimbe cu totul situația politică!”, spunea el)!

– Tot în acele zile fierbinți, Socor îi îndemna pe Maia și Năstase să susțină ideea alegerilor parlamentare anticipate! Știți de ce? Atenție mare: Pentru că actualul Parlament este nereprezentativ – numărul deputaților socialiști este mult mai mic în comparație cu susținerea pe care PSRM-ul o are în societate („Sunt din nou de acord că alegeri parlamentare anticipate trebuie să aibă loc, de acord că parlamentul actual este nereprezentativ în două feluri: într-un fel, deoarece oamenii din fostul Partid Democrat al dlui Plahotniuc au suprareprezentare în parlament, e moștenirea lui Plahotniuc, acești oameni sunt suprareprezentați în parlament și se vând, se cumpără, formează majorități artificiale. Deci e putred acolo, e putregai. Pe de altă parte, e posibil că Partidul Socialiștilor e subreprezentat. E posibil că sprijinul real în rândurile alegătorilor este mai mare decât numărul deputaților socialiști în parlament”, afirma Socor, senin, la „Europa liberă”)!

– Și tot atunci, kominternistul le cerea Maiei și lui Năstase să susțină declarațiile procurorului general Stoianoglo, cel care ne-a dat de înțeles că-l va elibera din pușcărie pe Platon, omul serviciilor rusești. („Partidele Platforma DA și PAS trebuie imediat să susțină declarațiile procurorului Stoianoglo”, indica „analistul”)!

Prețioase indicații pentru partida rusească și stânga neomarxistă de la Chișinău!

Și toate, dar absolut toate, făcute de Vladimir Socor în dialogurile pe care le are el constant cu Valea Ursu.

26 februarie 2021

Mentalitatea de neobolșevik a celor de la PAS

Declarația deputatului M. Popșoi pe marginea deciziei de ieri a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea decretului prin care Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavrilița repetat la funcția de prim-ministră constituie un argument concludent al mentalității de neobolșevik a celor de la PAS!
Iată ce declară „înțeleptul” M. Popșoi:
„Curții Constituționale nu i-a ajuns înțelepciune să fie de partea populației. Problema se putea de hotărât. Pentru noi calea este clară, fie alegeri anticipate, fie oponenții noștri din Legislativ merg împotriva populației și președintelui ales. Să vedem pe cine vor alege oamenii”.
Pentru un neobolșevik/neomarxist nu contează nici câtuși de puțin Legea Fundamentală și deciziile magistraților care supraveghează respectarea ei!
Pe un neobolșevik/neomarxist îl interesează întâi de toate „oponenții lui din Legislativ care merg împotriva populației și președintelui ales”!
Anume ăștia, alde Popșoi, au comis lovitura de stat din 1917, au instalat komunismul, inclusiv la noi în Basarabia și în toată România, și anume mentalitatea de bolșevik a unor asemenea specimene a generat monștrii și satrapii care au ucis milioane de oameni sub pretextul că s-ar fi manifestat „împotriva populației”/dictaturii proletariatului și „împotriva președintelui ales”/lui Stalin!
Spuneți-mi dacă sesizați vreo diferență între neobolevkul M. Popșoi (Maia Sandu) și bolșevikul I. Dodon?!
24 februarie 2021

Președinta înfumurată a Republicii Moldova

februarie 14, 2021 Lasă un comentariu
În cele aproape două luni de zile de la instaurare, noua Președintă de la Chișinău, Maia Sandu, a demonstrat cu vârf și îndesat că este un șef de stat cu gândire și comportament inflexibile.
Iar gândirea și comportamentul inflexibil sunt proprii persoanelor înfumurate, persoane care se fixează pe o idee sau pe un anumit scenariu de dobândire a unui rezultat și consideră că dacă nu ajung exact la rezultatul dorit, după pașii propuși inițial, au eșuat în acest plan.
Iar planul pe care și l-a pus în gând Maia Sandu sau i l-au pus în gând strategii din jurul ei, sau cei din afară, a fost cel legat de alegerile anticipate, cu orice preț!
Chiar cu prețul încălcării Constituției!
În loc să se concentreze, imediat după depunerea jurământului, pe ideea instalării, cu orice preț, a unui guvern, hai să-i spunem de tranziție sau tehnocrat (dacă nu ai posibilitatea să formezi un guvern politic, pe care ți-l dorești cu atâta îndârjire), capabil să ne scoată din criză și izolare internațională, președinta Maia Sandu a ales să tulbure societatea (și așa tulbure!), aventurându-se în scenarii năstrușnice de dizolvare a Parlamentului și provocare a alegerilor anticipate.
Înfumurarea și aroganța noii președinte și ale sfetnicilor ei s-au manifestat la cote maxime în momentul în care liderii formațiunii PAS au ținut, umflați în pene, să aducă la cunoștința întregii societăți că la viitoarele alegeri parlamentare PAS-ul va merge separat, fără a se alia cu formațiunile de orientare națională și europeană care și-au pus umărul la victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale.
În loc de respect și acțiuni care să-i încurajeze și să-i consolideze pe cetățenii care au susținut-o în alegerile din toamna trecută, Maia Sandu le-a aplicat acestora câte un bobârnac.
Mai mult decât atât, imediat după preluarea mandatului, șefa statului s-a dedat unor acțiuni menite să dezamăgească, să înșele și să demoralizeze alegătorii: în loc să purceadă imediat (când Dodon, marcat și debusolat în urma înfrângerii electorale, nu era capabil încă să-și formalizeze o majoritate cu Șor!) la negocieri cu formațiunile parlamentare în vederea sprijinirii unui nou guvern (chiar cu prețul unor compromisuri), aceasta a ales să-i îndemne pe deputați să nu-i sprijine echipa guvernamentală în frunte cu N. Gavriliță în ideea absurdă că astfel va obține provocarea alegerilor parlamentare anticipate!
Anume acești pași și această abordare, incalificabilă, a Maiei Sandu au condus la apariția și consolidarea noii majorități formalizate de Dodon și Șor, majoritate capabilă să-și propună și să-și susțină prin vot propriul candidat la funcția de prim-ministru!
Inflexibilitatea, înfumurarea, aroganța manifestate de șefa statului Maia Sandu au provocat circumstanțe de natură să consolideze, repetat, partida rusească (prima situație de acest fel a avut loc în iunie 2019, Maia Sandu intrând atunci, după întâlnirea cu Kozak, trimisul lui Putin, și sub înșelătoarea lozincă de luptă cu corupția, în alianța de guvernare cu Dodon, când putea liber să construiască o majoritate proeuropeană cu PD-ul lui Plahotniuc, aflat în disgrația Moscovei!).
Să fie clar: în afară de gestul anticonstituțional de desemnare repetată a aceluiași candidat pentru funcția de premier și de respingere a candidaturii majorității celor 54 de deputați, președinta Maia Sandu se face vinovată de comiterea unui alt act, și mai periculos pentru soarta Republicii Moldova și a cetățenilor ei: crearea (conștientă?) a condițiior de revigorare a spectrului pro-rusesc de la noi.
Unde mai pui că după viitoarele alegeri anticipate riscăm să ne alegem cu o majoritate pro-rusească și mai numeroasă, capabilă să modifice și Constituția după bunul plac al Kremlinului! Eventuala intrare în Parlament a încă unui partid pro-rusesc, cel al lui R. Usatâi, va fi determinantă în acest sens. Nu cred că Maia Sandu și sfetnicii ei nu conștientizează acest pericol! Iar dacă îl conștientizează, ar trebui să ne anunțe ca să știm și noi.
Înțelegem perfect că actualul Parlament este unul al corupților și jefuitorilor miliardului și că el trebuie să plece pentru că nu ne reprezintă, dar orice pas în sensul dizolvării lui și pedepsirii infractorilor ajunși în fotoliile de deputați trebuie făcut exclusiv pe cale care să nu încalce Legea Fundamentală!
Pentru asta, în afară de lozinci, ar trebui să dai dovadă și de gândire flexibilă.
Or, după cum spunea un mare duhovnic, „mintea înfumurată, purtată de duhul slavei deşarte şi al mândriei, e nour fără apă”.

Desemnare ipocrită

ianuarie 29, 2021 Lasă un comentariu
Să propui un prim-ministru, al tău, și tot tu să spui că nu-l vei vota, este ipocrizie adevărată!
Te înșeli amarnic dacă crezi că vei da jos „cel mai corupt Parlament din istoria ţării” (citez din declarația fracțiunii PAS) cu gesturi ipocrite!
Dacă ai desemnat candidatul (N. Gavriliță este un candidat bun pentru funcția de prim-ministru!), trebuie să lupți pentru ca acest candidat să ajungă în fruntea unui guvern pe care ni-l dorim cu toții, dar să nu aștepți ca el să nu fie votat de Dodon și Șor (crezând că astfel vei provoca alegerile anticipate și vei scăpa de ei!).
Gestul ipocrit pe care îl faceți acum în chip răzbunător nu vă va aduce voturi la eventualele alegeri parlamentare, ci îi va consolida și mai mult pe Dodon și Șor!
Guvernul Gavriliță ar trebui susținut de majoritatea pro-europeană pe care au votat-o alegătorii în februarie 2019!
Pentru asta, este nevoie de voință și flexibilitate politică din partea PAS, PPDA, PD, Pro Moldova etc ca să coaguleze această majoritate!
Doar astfel veți dovedi că ați fost sinceri cu alegătorii acum doi ani!
Spiritul revanșard, neomarxist (ca să nu zic bolșevik!) de care dați dovadă acum ne va juca festa tuturor.
28 ianuarie 2021

Anticipatele sau cum M. Sandu acționează conștient în favoarea unei majorități parlamentare pro-rusești și antiromânești

ianuarie 29, 2021 Lasă un comentariu
Salutară, nominalizarea Nataliei Gavriliță pentru funcția de premier!
Totodată, în urma acestei desemnări, se impun a fi precizate următoarele lucruri:
– Dacă PAS și M. Sandu doresc pe adevăratelea instalarea unui guvern reformator și necorupt, ar trebui ca el, PAS-ul, și ea, M. Sandu, să fie susținătorii sinceri și totali ai Nataliei Gavriliță pentru funcția de premier! Pentru asta, este imperios necesar ca tot spectrul nesocialist din Parlament să fie convins și determinat să susțină candidatura propusă!
– Dar dacă M. Sandu rămâne a fi în continuare părtașa alegerilor anticipate, după cum a anunțat în declarația ei pe marginea nominalizării de azi a candidaturii pentru premier, reise că respectiva nominalizare nu este altceva decât un joc murdar care se va încheia cu urmări și mai murdare: alegerile anticipate și instalarea unei viitoare majorități parlamentare pro-rusești confortabile, compusă din brigăzile antiromânești ale lui Dodon, Șor și Usatâi!
– Dacă așa stau lucrurile, insistența cu care proaspăta președinte vrea să provoace alegerile anticipate ne duce la gândul că aceasta acționează conștient în favoarea unei majorități parlamentare pro-rusești și antiromânești.
27 ianuarie 2021