Arhiva

Posts Tagged ‘naţionalism’

George PRUTEANU: Naţionalismul este factorul de echilibru dialectic al mondializării

 

        ..După opinia mea, naţionalismul serios conceput nu este, hic et nunc, doar absolut onorabil, ci şi necesar. Într-o lume care suportă, cu mai mari sau mai mici convulsii, consecinţele – nu întotdeauna fermecătoare – ale globalizării, naţionalismul aduce inexorabila contrapondere. Naţionalismul este factorul de echilibru dialectic al mondializării. Aşa cum într-o societate democratică, puterea e de neconceput fără opoziţie, în mod simetric, în lume, teza globalizării impune antiteza naţionalistă. În faţa valului de omogenizare, naţionalismul nu face decît să proclame dreptul fundamental la diferenţă specifică. Cu cît se vor spiritualiza mai mult graniţele, cu atît naţiunile vor resimţi nevoia de a se defini mai pronunţat…
E nevoie, din capul locului, de o definire severă a noţiunii. Convingerea pe care o nutresc este aceea că nu există, aprioric, nimic peiorativ/nociv/blamabil în conceptul de “naţionalism”.

Categorii:Fără categorie Etichete:, , , ,

Acad. Ioan-Aurel Pop: Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm ce înseamnă acest Centenar și de ce trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu e pierdut

aprilie 29, 2018 Lasă un comentariu
„De ce să marcăm Centenarul?”- este întrebarea la care profesorul Ioan – Aurel Pop răspunde într-un nou episod al seriei de 100 de adevăruri istorice, de la Trinitas TV. Academicianul consideră că O mromânii trebuie să sărbătorească Centenarul pentru că în acești 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. O mare realizare, spune profesorul  Ioan – Aurel Pop, amintind că deși nu prea mai avem încredere în el și în instituțiile lui, avem un stat „care ne organizează, care ne adăpostește și ne protejează. „Dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta”, explică academicianul Ioan-Aurel Pop.
„Nimeni nu cred că dorește o Europă fără francezi, fără polonezi, fără români, fără unguri. Adică cu un popor omogen. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul cu bucurie și cu încredere, n-are nicio legătură cu naționalismul. Faptul că românii sărbătoresc Centenarul și scot în lumină, în valoare, acele componente care le dau lor etnicitatea îi arată ca europeni îi arată că sunt gata să participe la concertul european. Și cred că românii sunt mai pregătiți decât alții. Astăzi în România nu există un partid naționalist șovin care să fie la putere și care să zică că românii sunt totul, și restul nimic. Uitați-vă la unele țări din jur și urmăriți discursul politic. 
Dacă noi, oamenii de cultură, suntem capabili să explicăm poporului ce înseamnă acest Centenar și de ce el trebuie să fie o sărbătoare a spiritului românesc și european, nimic nu este pierdut. Și tot farmecul nostru se poate revărsa asupra Europei. Eu sunt absolut convins că dacă ne-am fi apucat mai din timp de Centenar și am fi tradus mai bine versurile, romanele noastre, dacă am fi făcut cunoscută muzica noastră, de la Balada lui Porumbescu până la muzica lui Mihail Jora, de la Enescu până la „Ana Lugojana”, toate astea ne-ar face și mai români și mai europeni. Nu este o contradicție în termeni. Multă lume îmi spune „dumneata, dacă ești ardelean, cum ești român?”. Exact cum dacă ești moldovean, trebuie să fii român. Că moldovenii pot fi numai români.
Noi, oamenii, facem parte din mai multe națiuni concomitent: suntem și bănățeni, suntem și profesori, suntem, poate, și călugări. Aceste comunități nu se contrapun una alteia.
În Ardeal, sunt anumite mișcări, datorită unei istorii distincte, și datorită cultivării unor sentimente, cu grijă, de către anumiți „formatori de opinie” ale așa-numitului „excepționalism ardelean”, ale separatismului transilvan. Și mai sunt și români care cad în capcană. Ideea transilvanismului a fost susținută de nobilimea maghiară, liberală, care nu dorea să fie înglobată în Ungaria. Dar după ce au trecut 100 de ani de la formarea României și după ce am reușit să facem o Românie, este azi contrapoductiv să vii să subliniezi aceste particularisme, în loc să scoți în lumină, pe lângă particularisme,  ceea ce ne unește. Și faptul că 100 de ani am reușit să facem o țară care se numește România. Asta e o mare realizare. Avem un stat care ne organizează, care ne adăpostește și care ne protejează. Nu mai avem încredere prea mare în el, nici în instituțiile lui, dar avem încredere în niște valori și în această tradiție care vine din trecut și în mijlocul căreia stau limba, credința, cultura, obiceiurile, felul de a ne manifesta. Românii și sărbătorile și le țin altfel. Cântăm în aceiași limbă, hora o jucăm cu toții. Toată această armonie este foarte frumoasă. Și în armonie este bine să nu ne pierdem identitatea.”

Petre Ţuţea despre ruşi. In Memoriam Nea Petrache (6 octombrie 1902 – 3 decembrie 1991)

octombrie 6, 2016 Lasă un comentariu

image


A încercat să-mi explice mie un diplomat rus precum că Moscova îşi trage rădăcinile de la Roma. I-am spus că nu se poate, pentru că toţi romanii ar fi îngheţat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii bizantine.

Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că probabil s-au corcit cu tătarii.

Ce-şi închipuie ruşii? C-a fost pus jos Hitler şi ei sînt vaccinaţi? Au intrat într-un teren minat: în spaţiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă eşti în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-şi închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învăţat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – şi muscalii zic niet! Ei asta-i… Păi hai să ne batem!

I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar.

Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reuşit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere.

Mă întreba un rus cu ani în urmă: Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dumneavoastră că noi, ruşii, întindem mîna Europei şi ea o refuză sistematic? – Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist.

Rusul e contraindicat la cugetare ca sifilisul la sistemul nervos. Am făcut afirmaţia asta, pe care ulterior am retractat-o (ca să nu se creadă că e vorba de toţi ruşii, de marele popor rus), gîndindu-mă la Gorbaciov. Pentru că el spune: Situaţia economică a Uniunii – vasăzică după 70 de ani de marxism-leninism – e catastrofică. Punct. Şi apoi optează pentru leninism! Adică pentru cadavrul din Piaţa Roşie, care a creat dezastrul ăsta…”

PETRE ŢUŢEA

De la: Rutgers University

Desen de Grapa Daniela

Sursa: MĂRTURISITORII

Mircea ELIADE: CRIZA ROMÂNISMULUI

decembrie 28, 2014 Lasă un comentariu

Mircea Eliade alta pozaDe la o vreme, de cand se discuta tot, a inceput sa se discute si “romanismul”. Lucrul acesta e destul de ciudat. Romanismul nu se discuta; el se afirma – pe toate planurile vietii. Nu-ti poti discuta destinul biologic; poti cel mult sa emigrezi sau sa te sinucizi. Suntem romani prin simplul fapt ca suntem vii. A afirma evidenta aceasta nu inseamna nici macar a fi “nationalist”; inseamna a constata realitatea, a vedea lucrurile asa cum sunt. Ca unii nu vor sa le vada, asta e treaba lor. Unui om cu bun simt, insa, trebuie sa i se para cel putin exagerata aceasta dorinta nepotolita de a discuta in jurul notiunii de “roman” si “romanism”. Altceva ni se poate cere: sa adancim intelesurile romanismului, sa-i gasim valorile sale, universale, sa cream in cadrele romanitatii – adica, intr-un cuvant, sa nu incetam de a ramane vii si e a crea.

A renunta la “romanism”, inseamna, pentru noi, romanii a renunta la viata, a te refugia in moarte. Sunt oameni care au facut asta. Dumnezeu sa-i ierte! Dar de cand suntem datori noi, majoritatea oamenilor vii din aceasta tara, sa “discutam” cazul catorva sute de mii de nefericiti care si-au ales, din prostie sau din lipsa de barbatie, singuri moartea? Romanitatea, adica organismul acesta viu la care participam cu totii, ii elimina de la sine. Toata inertia lor de celule moarte este zadarnica; mai curand sau mai tarziu se vor desprinde firesc si vor cadea.

Lucrurile acestea le credeam la mintea omului si cunoscute – cat de obscur – oricarui creer matur. Descopar, insa, cu mirare, ca, dimpotriva, ele sunt senzational de noi. Descopar ceva mai mult: ca ele sunt creatiile lui Mussolini si Hitler. Daca nu mi-as cunoste “clasicii”, cum se spune, poate as fi fost dispus sa cred ca a afirma: “sunt roman” inseamna a afirma “sunt fascist” sau “hitlerist”. Din intamplare, insa, am inca proaspete in minte lecturile lui Eminescu, Hasdeu, Iorga si Parvan. Nu-l vad deloc pe Eminescu hitlerist. Nu-l vad nici pe Parvan fascist. Oamenii acestia au fost oameni vii si, ca atare, au gandit si au creat romaneste. Poate fara stirea lor; dar au creat valorile noastre spirituale, au inaltat romanismul la valoare universala. Orice roman care vrea sa participe constient la viata spirituala sau sociala a Romaniei, trebuie sa-si asimileze valorile acestea, trebuie sa-si asimileze traditia Eminescu – Iorga – Parvan. Ar fi necomplet, altminteri. Ar fi anorganic.

Lucrurile stand astfel, ma minuneaza pe de o parte acei oameni care te socot fascist fara voia ta pentru ca ai pomenit de “romanism” – pe de alta parte cei care te acuza de tradare sau indiferenta daca nu strigi de 12 ori pe zi “romanismul sa prospere”. Multa vreme n-am stiut ca a vorbi despre romanism inseamna a fi mercenar hitlerist – dupa cum nu am stiut ca a vorbi numai o data pe zi despre acelasi lucru inseamna a fi subersiv si primejdios sigurantei statului. Imi inchipuiam ca toata lumea e de acord asupra destinului nostru de a fi romani si de a ramane romani, oricum ar bate vanturile. Imi inchipuiam, ca nimeni nu poate renunta la Eminescu decat cu riscul de a muri spiritualiceste, de a ajunge nefertil si mizer. Iata ca astazi, cel putin pentru o anumita parte din oameni, lucrurile s-au schimbat. A te marturisi “roman” poate insemna, pentru acesti oameni foarte multe ofense grave: te transforma imediat in hitlerist, in fascist, in burghez sau mercenar, daca nu chiar mai rau. Sa nadajduim ca lucrurile aceste nu le crede nimeni, ca nu le cred nici macar cei ce le scriu. Altminteri ar fi intr-adevar grav. Caci asupra lui Karl Marx un roman poate sa spuna “da” sau “nu” – si nu se supara nimeni. Dar asupra traditiei Eminescu – Iorga – Parvan nu se poate spune decat “da”. Peste aceste valori nu poate trece nimeni dintre noi. La poate critica, le poate completa, le poate duce mai departe – si fiecare dintre noi este obligat s-o faca – dar nu le poate renega. Asta, inca o data, nu inseamna a face “nationalism”, pe strada sau in arta. Inseamna pur si simplu a-ti vedea de treaba, in colisorul tau, impacat cu pamantul romanesc, si cu cerul de deasupra.

Dar sunt si oameni – toti acestia “buni romani” – care te acuza ca nu-ti strigi destul de des sau destul de tare dragostea de neam si dorinta de a-ti face datoria catre tara. Trebuie sa marturisesc ca am fost putin stanjenit ascultand astfel de lucruri. Mi se pare ca nu e decent – si nu e deloc necesar – sa strigi in gura mare ca-ti iubesti neamul. Dar cum nu e decent sa strigi in gura mare ca-ti iubesti parintii, ca-ti adori mama, ca ai fi gata sa-ti dai viata pentru ea. Poate ca acum s-a schimbat putin mentalitatea. Poate ca acum oamenii se-ntalnesc intre ei si-si spun unul altuia: “Tu cat de mult iti iubesti mama? Ar fi gata in orice moment sa-ti tai mana pentru ea?”

Lucrurile acestea se simt, se stiu, dar nu se spun. Fiecare dintre noi e dispus sa-si dea sangele ca sa-si apere sanatatea mamei. Fiecare e tot atat de prompt sa-si dea sangele pentru tara. Dar nu in fiecare zi, la cafenea si la intrunire, in tren si pe camp. E oarecum indecent sa vorbesti de sangele pe care esti gata sa-l versi pentru tara, de sacrificiul vietii tale pentru “prosperitatea neamului”. Tara si neamul au nevoie de tine si in imprejurari mai putin solemne. Deocamdata ti se cere sa te cobori din tramvai prin scara din fata, sa nu scuipi pe strada, sa nu primesti bacsis, sa nu te vinzi partidelor, sa nu-ti treci copiii in scoala prin proptele, sa aduci cinstea intai in familia ta si apoi la tribuna publica, sa-ti faci o cultura solida ca sa nu ne ia inainte bulgarii si australienii, sa nu mai spui “las-o incurcata” de cate ori e vorba de un act in care ti se cere munca si perseverenta, si alte lucruri mici de felul acesta. Fara indoiala ca nu cu asemenea “lucruri mici” se cladeste o tara si o cultura barbateasca. E nevoie, pentru aceasta de mesianism, de nebunie, de munca ucigatoare – ca sa nu mai spunem ca e nevoie de geniu si de sfintenie. Dar nu oricarui cetatean i se poate cere asemenea eforturi. In schimb, se cere mai putin lichelism, mai putin jemenfischism, mai multa cinste, mai mult nerv. Daca toti oamenii ar fi dispusi sa realizeze in viata lor de fiecare zi aceste “lucruri mici” – se vor gasi destui oameni mari care sa creeze si sa organizeze Romania pe care o merita urmasii nostri.

Vremea, an III, nr. 375, 10 februarie 1935, p. 3

Mircea Eliade – Textele ”legionare” si despre ”romanism” – Editura Dacia

Sursa: Ceasca de cultura

Motivele pentru care Lech Kaczynski a fost pedepsit şi după moarte de liderii UE, “preşedintele-Bilderberg” Herman van Rompuy şi fostul maoist Jose Manuel Barroso plus Angela Merkel

aprilie 21, 2010 Lasă un comentariu
Cuvîntarea Preşedintelui Republicii Polonia

Dragi Doamne si Domni, în iunie anul trecut am negociat un Tratat bun pentru ţara noastră, pentru reforma Uniunii Europene. În ciuda presiunilor ţărilor europene mai mari pentru a accepta “soluţiile” propuse anterior, noi am reuşit să obţinem toate punctele importante pentru Polonia: un sistem de vot mai bun în Tratatul de la Nisa, până în 2017, compromisul de la Ioannina, care permite blocarea deciziilor proaste pentru ţara noastră, solidaritatea energetică, pentru a ne proteja de şantaj, şi păstrarea priorităţii şi suveranităţii legilor Poloniei peste cele UE.

Costă să fii hotărât în apărarea interesului naţional al Poloniei

Mulţumită acestei atitudini, guvernul anterior a reuşit să primească 67,5 miliarde euro de la UE. Astăzi, aceste fonduri, împreună cu contribuţiile Poloniei, schimbă faţa ţării noastre. Polonia iese din colapsul de civilizaţie al erei comunismului şi prinde şansa de a avansa civilizaţia noastră.

Dar nu tot ce este în UE este neapărat bun pentru Polonia

Conform experţilor, unele articole din aşa-zisa Declaraţie a Drepturilor Fundamentale, ar putea genera, prin deciziile imprevizibile ale Curţii Europene de Justiţie, mai multe pretenţii germane împotriva cetăţenilor polonezi, privind retrocedări sau compensaţii pentru proprietăţi situate în teritoriile de vest şi de nord, care au revenit Poloniei după cel de-al doilea război mondial.

Un alt articol din Declaratie – din cauza absenţei unei definiţii clare pentru căsătorie ca fiind o relaţie între un bărbat şi o femeie -, ar putea ameninţa ordinea morală în Polonia şi ar putea forţa ţara noastră să introducă instituţii în contradicţie cu viziunile morale ale majorităţii covârşitoare din această ţară.

Mulţumită fermei împotriviri a delegaţiei noastre am reuşit să protejăm Polonia de aceste pericole.

Aceasta s-a garantat prin aşa-zisul Protocol Britanic, o parte-cheie a Tratatului semnat de noi.

De asemenea, doresc să spun foarte clar că orice este de valoare în Declaraţia Drepturilor Fundamentale, spre exemplu protecţia drepturilor de muncă, este garantat şi de legile naţionale.

Tratatul de la Lisabona negociat de mine ar putea stabiliza poziţia Poloniei în UE şi ar putea uni cetăţeni de toate culorile politice din întreaga ţară, care doresc să aibă o Polonie puternică în Europa.

Din păcate consensul naţional în acest caz a fost destrămat.

O săptămână după semnarea Tratatului în prezenţa mea, majoritatea guvernului şi-a declarat dorinţa de a se retrage din Protocolul Britanic, ceea ce înseamnă a renunţa la unele părţi din drepturile fundamentale şi interesele Poloniei în Tratatul de la Lisabona.

Am dorit şi încă doresc un compromis pentru ratificarea acestuia. Dar, ca Preşedinte al Republicii, apărând drepturile şi suveranitatea ei, eu nu pot fi de acord cu o degradare voluntară şi total nejustificată a poziţiei ţării noastre în UE.

Drept urmare voi porni o iniţiativă Prezidenţială pentru ratificarea unei legi care să asigure inviolabilitatea articolelor bune pentru ţara noastră din Tratatul de la Lisabona şi să ceară o aprobare naţională – prin referendum  – pentru orice schimbare în articolele sale.

În sistemul legal polonez acest lucru este posibil doar printr-o lege specială precizată în Constituţie.

Drag popor, sunt momente în viaţa unei naţiuni când trebuie să uităm direcţiile de partid şi interesele proprii şi să ne gândim doar la un singur interes – al Poloniei!

Noapte buna!

1 Aprilie 2008

www.roncea.ro

MERITĂ citit până la capăt

martie 16, 2010 Un comentariu
 
„Răul cel mai mare introdus de pătura suprapusă a fost demagogia, ideea că poţi ajunge cineva, poţi face avere fără să munceşti. [2] Iar lucrul este cu atât mai grav cu cât exemplul negativ este dat de conducătorii ţării, care promovează oameni fără valoare, care decorează trădători, care acordă pensii unor politicieni cu merite îndoielnice.”; scria poetul Eminescu în „Mic curs de istorie naţională” la 16 iunie 1882.

A sosit iarăşi momentul ca publicistica lui Mihai Eminescu să fie citită dezihibant şi dezinhibat. De către mai tinerii noştri intelectuali. Tocmai fiindcă acum, alte cozi de topor încearcă, în numele unei autocritici care se transformă în penitenţă umilitoare, să se debaraseze de Eminescu ca de o ruşine naţională. Nu e vorba de a transforma gazetăria Citește mai mult…