Arhiva
Pe când vom fi și noi ca polonezii?!
Cei care se consideră lideri politici de orientare națională, românească, unionistă (spuneți-le cum vreți) dar sunt incapabili a se uni între ei de dragul idealului nostru de reîntregire a teritoriilor românești înstrăinate și consolidării segmentul unionist basarabean nu sunt lideri politici!
Sunt aventurieri sau profitori sau unelte politice care parazitează pe ideea națională.
De ce de atâția ani de zile acest fenomen regretabil persistă și chiar ia proporții?
Pentru că această generație de politicieni nu-L au în inima și gândul lor de afirmare națională pe Hristos!
Nu putem să atingem idealul nostru românesc suprem fără Credința nestrămutată în Dumnezeu și în Veșnicia Neamului Românesc!
A te considera român și unionist doar cu lozinca, fără Hristos în față, înseamnă a rămâne victimă a unor grupări pretins unioniste sau a rămâne un membru banal al unor partide neomarxiste (culmea, în Basarabia acestea își spun toate de dreapta!), sau, cum spunea Mihai Eminescu, înseamnă a fi „cosmopolit, socialist, republican universal” şi orice îți trece în minte, dar numai român nu!
Ați văzut ce fac polonezii?
Au imprimate pe frigiderele lor harta Poloniei pe care scrie doar „Blogoslaw Ojczyznie” (Patrie Binecuvântată)!
Iată ce înseamnă patriotismul lor curat și firesc!
Puterea lor constă în unitatea în jurul Credinței și Dragostei față de Patria lor, Polonia!
Pe când vom fi și noi ca polonezii?!
Să avem un An Nou Românesc!
Este datoria mea de român să nu votez cu Johannis!
A fost de ajuns să afirm deschis că nu voi vota cu Johannis și mi-ați și sărit la beregată stigmatizându-mă pe loc că sunt pesedist!
Păi, ce fel de democrație promovați voi dacă nu-mi respectați punctul meu de vedere?
Cu atât mai mult cu cât nu am îndemnat pe nimeni să voteze cu un candidat sau altul!
Nu vi se pare că, stigmatizându-mă, doar auzindu-mi opinia exprimată din toată inima mea, manifestați semne clare ale vechii și odioasei dictaturi bolșevice?
Trebuie să vă dezamăgesc și să vă mărturisesc, repetat și cu mai multă certitudine, că nu vreau să votez cu Johannis pentru că anume Johannis, pe care voi îl adorați orbește și de dragul căruia unii, am înțeles, sunt gata chiar să mă linșeze, a manifestat în anii cât s-a aflat la Cotroceni ticuri de dictator bolșevic!
Nu a dat foc la biserici și nici nu i-a închis pe români la Aiud sau la Târgu Ocna pentru credința lor nestrămutată în Mântutorul Isus Hristos și în veșnicia Neamului Românesc! Nu!
A făcut același lucru, dar cu mănuși și mai perfid decât ne-am fi putut închipui: a scuipat în sufletele a patru milioane de români numindu-i „fanatici religioși” doar pentru că au cerut prin vot, la Referendumul Familiei, să fie păstrată familia tradițională compusă din soț și soție!
Ei, uite, pentru asta, eu, de aici din Basarabia, nu am cum să-l votez pe Johannis pentru cea mai înaltă demnitate, cea de Președinte al României!
Unul care batjocorește credința ortodoxă, a mea și a părinților mei, și a Neamului meu, nu merită, nu trebuie să fie admis ca președinte!
Nu este doar dreptul meu, este datoria mea de român să procedez astfel!
Vă rog să mă iertați!
Ce treabă are un Iohannis cu Neamul Românesc?
Deținutul politic Ion Moraru: „Eu nu sunt de acord cu Dughin!”
Aflu cu tristețe de plecarea la Domnul, la vârsta de 90 de ani, a fostului deținut politic Ion Moraru din s. Mândâc, Drochia, cel care, de la vârsta de 17 ani, s-a opus regimului sovietic de ocupație având următorul crez:
„Cred în bunul Dumnezeu şi în veşnicia Neamului Românesc, urăsc de moarte minciuna ruso-bolşevică şi voi lupta până la moarte împotriva ei”.
Ion Moraru a fost, alături de Vasile Țurcanu și Petre Lungu, fondator al organizației antisovietice „Sabia Dreptății”.
Cu sediul în Liceul Pedagogic (fost Liceul „Ion Creangă”) din Bălți, acest grup de rezistență armată antisovietică a fost activ în oraș în timpul perioadei staliniste.
Grupul „Sabia Dreptății” a fost descoperit de NKVD în 1950, iar membrii săi arestați.
A fost judecat și condamnat în conformitate cu art. 58.10-11 și art. 33 ale Codului penal al URSS, fiind declarat „dușman al poporului, deosebit de periculos social”, stabilindu-i-se, după ispășirea pedepsei, exilarea pe un termen de 10 ani în regiuni îndepărtate ale URSS.
Timp de un an, Ion Moraru a fost întemnițat în același lagăr din Ekibastuz ca și Aleksandr Soljenițin.
A scris și publicat volumele „Pustiirea” (2005), „Treptele infernului” (2007) și „Fata cu miros de busuioc” (2011).
Este decorat cu Ordinul Republicii de către Președintele interimar al RM Mihai Ghimpu.
A fost ales președinte de onoare al PPCD.
În ultimii ani de viață, Ion Moraru s-a detașat de fostul lider al PPCD, I. Roșca, care a trădat organizația, dovedindu-se a fi unealtă a serviciilor rusești și promotor înverșunat al neokaghebismului dughinist!
Iată ce îi declara, în 2015, fostul deținut și disident politic colegului nostru Vlad Cubreacov:
„Credința ortodoxă este profanată de acest Dughin. Acolo unde încep vărsările de sânge și violența se termină creștinismul. Mă doare foarte mult cum au putut Dughin și eurasianismul lui să-l prelucreze pe Iura [Roșca]. Citește, când ai timp, sfârșitul capitolului 11 din Cartea prorocului Daniel, acolo unde se spune despre Regele Nordului. Eu cred că este vorba despre Regatul Mokșa, care se va prăbuși. Iar despre ce face Iura cu acest Dughin, primesc întrebări de la multă lume: „Domnule Moraru, l-ai susținut altădată și iată ce face Iura!”. Da, l-am susținut, dar nu în lucruri ca acestea! Eu nu sunt de acord cu Dughin! Sunt cutremurat de ceea ce face Iura! Vlad, să știi că eu nu respir cu doi plămâni diferiți! La vârsta mea eu am același crez cu care am pornit la drum la 17 ani: credința creștină ortodoxă, limba română și același neam românesc”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu drepții!
Avem nevoie de un grup parlamentar unionist!
VOM IZBÂNDI PRIN CREDINȚA ÎN DUMNEZEU ȘI ÎNCREDEREA ÎN VIGOAREA NEAMULUI ROMÂNESC
Câteva dintre principiile pe care trebuie să le urmeze un membru al Frontului Popular
– Măsoară cu multă chibzuință vorbele celui care îți caută prietenia pentru a te abate din cale.
– Gândește-te bine dacă nu ai în față un adversar trimis că te ia cu momeli sau pe un trimis al adversarului care îi face jocul în mod inconștient.
– Nu te lăsa pradă vorbelor dulci, lingușelilor și laudelor, nici copleșit de admirație sau daruri. Curmă orice încercare a cuiva de a te corupe. Un adevărat patriot știe să-și subordoneze interesul personal interesului colectiv.
– Dușmanul tău cel mai periculos este trufia, autoadmirația și lipsa de modestie. Nu te lăsa moleșit de această aromă îmbătătoare. Ea te poate măcina până la surparea temeliilor interioare ale caracterului.Înăbușă cu hotărâre viermele egoismului din tine.
– Nu te lăsa moleșit de șarpele îndoielii. Dușmanul, când vrea să te înfrângă, mai întâi îți strecoară în suflet îndoiala, neîncrederea în propriile puteri, în forța organizației, în virtutea și în vigoarea Neamului Românesc. Dacă a reușit să-ți clatine credința, pe jumătate deja ești învins.
– Nu uita niciodată că forța noastră este în unitate. Numai uniți putem învinge. Cei care vor să ne strivească, mai întâi încearcă să ne distrugă prin atacuri deschise, violente, folosind toate metodele de intimidare și prigoană, tot aparatul represiv și propagandistic. Văzând însă că amenințarea nu mai prinde,că ne-am lecuit de frică, ei caută să momească pe unii dintre noi, luându-i cu măguleli și laude. Cei care se pomenesc în mrejele lor sunt cea mai bună unealtă pentru dezbinarea noastră. Deci, dacă au văzut că nu ne pot călca cu tăvălugul, caută să ne scindeze din interior.
– Nu bârfi și nu lăsa să fie bârfiți colegii tăi, apără-ți onoarea și apără onoarea fraților tăi de luptă.
– Calitățile și neajunsurile, meritele și greșelile tale sau ale colegului tău nu le discuta cu oricine.Aceste discuții se țin doar în interiorul organizației. Cel care s-a distins, va fi menționat de organizație,cel care a greșit, va fi corectat de colegi. Să fim intransigenți și principiali față de noi înșine și față de colegi. Simțul onoarei și al corectitudinii nu ne îngăduie să procedăm altfel. Numai în așa fel ne vom bucura de respectul celor din jur.
– Nu pierde curajul dacă lucrurile merg mai prost decât ai vrea. Caută să le îndrepți. S-ar putea întâmpla ca lucrurile să se schimbe lent, sufocant de lent pentru unii. Dar nu și pentru toți. Abia acum, când am căpătat o experiență de luptă politică, când până și înfrângerile ne-au călit și ne-au deschis o înțelegere mai dreaptă a lucrurilor, avem șansa să închegăm o mișcare politică viguroasă și unitară, pregătită să parcurgă drumul o dată ales până la capăt. Doar efortul personal și continuu ne poate aduce victoria. Noi, cei care am gustat amarul pierderilor și al trădărilor, nu putem sta cu mâinile în sân așteptând că totul se va rezolva de la sine.
– Fortificați de credința în Dumnezeu și de încrederea în vigoarea Neamului Românesc, vom înainta pas cu pas, neabătut, prin munca zilnică și sacrificiu neafișat, fără a aștepta recunoștință și laude, spre ținta supremă.
Documentul integral a fost adoptat de Comitetul Executiv al Frontului Popular Creștin Democrat la 1 mai 1993 în Chișinău.
(Anti)reformă pentru eliminarea indezirabililor regimului PD-ist
A trebuit să se încheie mascarada electorală banditească ca să fiu anunțat azi dimineață de conducerea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, unde exercit funcția de specialist redactor, că persoana mea nu se mai regăsește în noua structură a acestei instituții în urma unei reforme diabolice pusă la cale de Guvernul Filip și reformatorii din PD-ul lui Plahotniuc.
Adică, mai pe scurt, sunt disponibilizat.
Trăiesc acum exact clipele din 30 aprilie 1994, când, după venirea în forță la putere a agrarienilor în frunte cu Lucinschi și Diacov, am fost dat afară de la postul național de radio, acolo unde lucrasem în calitate de redactor și crainic timp de peste 11 ani, în urma difuzării la microfon a unei știri despre o întâlnire secretă dintre președintele de atunci M. Snegur și separatistul de la Tiraspol I. Smirnov în unul din restaurantele de pe malul Nistrului.
În același timp, actuala șefă a AGEPI, L. Bolocan, a ținut cu tot dinadinsul să-și reangajeze în noua structură a instituției două surori, un cumnat și încă o duzină de verișoare, cumătri și finuțe, majoritatea dintre ei neavând nici în clin nici în mânecă cu ceea ce se cheamă proprietatea intelectuală și nefiind în stare a lega în limba română barem două fraze corecte, dar fiind trimise, pe post de promotori ai instituției, în desele deplasări bine plătite peste hotare.
Cam aceasta a fost și a rămas să fie și după alegerile de ieri mentalitatea celor care constituie actuala și viitoarea putere din RM.
Bineînțeles, nu sunt înfricoșat de cele întâmplate azi.
După splendida acțiune de românism pe care am realizat-o cu cahulenii mei, m-am întărit în ideea că putem schimba fața Basarabiei doar prin continuarea demersului nostru ferm de înlăturare a egoismului și abuzului administrativ, moștenit din regimul bolșevic ateu, și de afirmare neîncetată și profundă a credinței în Mântuitorul Nostru Iisus Hristos și în trăinicia Neamului Românesc Biruitor!
Doamne, ajută!
25 februarie 2019
Celor care mă întreabă despre accidentul de mașină cu Dodon…
Celor care insistă să le spun ce cred despre accidentul de mașină cu Dodon…
Trebuie să ne rugăm în continuare, neîncetat și din toată inima, ca Dumnezeu să aibă în grija Sa poporul român…
Cel ce neagă, urăște și hulește Neamul Românesc din care face parte, îL neagă, îL urăște și-L hulește pe Dumnezeu…
Nicolae Iorga, „apostolul” Marii Uniri
Nicolae Iorga la Cernauti. Congresul Ligii Culturale, 20 mai 1935
Anul Centenar continuă să ne pună în lumină chipuri luminoase din istoria noastră națională, care prin cuvânt și faptă au luptat pentru împlinirea dezideratului de secole, Unirea. Astăzi ne vom opri asupra uriașei personalități a istoriei și culturii române, Nicolae Iorga, deoarece într-o zi de 5 iunie a anului 1871, în binecuvântatul ținut al Botoșanilor, venea pe lume cel care prin prodigioasa sa activitate pe tărâm academic, dar și politic a menținut conștiința trează a poporului în lupta pentru libertate, dreptate, independență și unitate românească.
Este cu anevoie ca în câteva rânduri să așterni pe hârtie o viață atât de complexă ca a lui Iorga. De aceea, materialul de față nu se vrea a fi o banală schiță biografică, ci mai cu seamă o evidențiere a rolului uriaș pe care l-a avut Nicolae Iorga în lupta pentru înfăptuirea României Mari. Multe și numeroase au fost acțiunile sale puse în slujba Unirii, optând să meargă chiar pe front, nu cu arma în mână, ci ca voluntar, fiind corespondent de război. Este adevărat că nu a simțit fiorul morții atât de aproape precum zecile de mii de bravi oșteni, care s-au adăugat la temelia țării, pentru ca România să fie un stat mare și demn. Dar totuși prin misiunea pe care și-a asumat-o pe front, prin paginile mobilizatoare aduse în tranșee și citite de miile de soldați în puținele și presantele clipe de răgaz, academicianul Iorga a uzitat de o „armă” poate mai puternică decât cele convenționale: cea a cuvântului rostit cu simț de răspundere, cu patriotism, cu neclintita convingere că e dator să vorbească, să scrie, pregătindu-i pe frații români pentru marea jertfă din timpul Războiului de întregire, care a făcut posibilă Unirea.
„Scrisul domnului Iorga, menit pentru sufletul românesc de pretutindenea”
Prin scrierile sale Iorga a fost „apostolul” care a pregătit poporul pentru momentul 1918. Doar dacă-i vom parcurge cartea autobiografică, O viață de om, așa cum a fost, vom remarca că genialul român și-a confundat însăși existența cu împlinirea aspirației către unire din bătrâne veleaturi a poporului român. Anul Marii Uniri l-a găsit pe înflăcăratul patriot Iorga militând prin numeroase conferințe şi luări de poziție pentru victoria poporului român în lupta de reîntregire națională, justificând atitudinea sa pro-unionistă prin lucrări istorice cu privire la apartenența Transilvaniei la România. Cât adevăr avea Ion Agârbiceanu când afirma: „Scrisul domnului Iorga era menit pentru sufletul românesc de pretutindenea. Nu voi greși de voi spune că prin scrisul lui Iorga se deștepta mai întâi mândria noastră națională”. Atât de mult şi-a dorit unitatea națională, încât şi-a făcut din aceasta un deziderat într-un moment special al vieții sale. Apropiații povesteau că în timpul săvârșirii slujbei cununiei cu Ecaterina Bogdan, oficiată la Șcheii Brașovului, de unde era soția, în Biserica Sfântul Nicolae, când preotul le punea cununiile, Nicolae Iorga a strâns-o de mână pe Catinca, șoptindu-i: „De acum voi lupta toată viața pentru Unirea Transilvaniei cu România”.
În vasta-i operă istorică, Nicolae Iorga a lămurit și a dovedit științific originile neamului nostru, statornicia, continuitatea, unitatea politico-statală, bazată pe identitatea etno-demografică și culturală, fiind preocupat în toată existența sa de ideea unității naționale. Pentru popularizarea cât mai energică a ideilor sale naționale a înființat chiar o publicație numită Neamul Românesc, o revistă bisăptămânală, iar în timpul războiului, chiar cotidiană, difuzată și printre ostașii români din teatrele de război de la Mărășești, Mărăști și Oituz. Mesaje de susținere, de îmbărbătare, de asumare a jertfei pentru binele neamului erau constante ale respectivei foi editate și tipărite de Iorga.
În 1908, la Vălenii de Munte, Iorga a întemeiat o veritabilă școală de patriotism, având drept „cursanți” frați de-un sânge din toate teritoriile locuite de români. Profesorul patriot și-a instruit bine învățăceii. Dovada de netăgăduit o constituie miile de scrisori care i-au fost trimise de militarii aflaţi în tranşeele Primului Război Mondial, foşti participanţi la cursurile de la Vălenii de Munte, ori cititori ai scrierilor sale. Tot din această mișcare de redeșteptare națională au făcut parte numeroasele congrese și întruniri organizate de Iorga în toată țara, dar și acțiuni patriotice privind ctitorirea unor statui cu figurile emblematice din trecutul nostru. Prezența lui Iorga în multe mănăstiri, unde a cercetat documente vechi, a inițiat o serie de slujbe de pomenire sau comemorări ca la Neamț, Putna, Dealu, întregea mișcarea de emancipare a poporului român, adăugând elementul definitoriu acesteia: spiritualitatea.
În ziua de 15 august 1916, atunci când a sunat clopotul de mobilizare pentru Războiul de Reîntregire, se crease o atmosferă pe care nimeni nu o va fi zugrăvit mai bine decât următoarele cuvinte ale lui Nicolae Iorga: „A sosit un ceas pe care-l așteptăm de peste două veacuri, pentru care am trăit întreaga noastră viață națională, pentru care am muncit și am scris, am luptat și am gândit… A sosit ceasul în care cerem și noi lumii, cinstit, cu arma în mână, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri mai fericite au de atâta vreme, unele fără să fi vărsat o picătură de sânge pentru aceasta, dreptul de a trăi pentru noi, dreptul de a nu ne da nimănui, ca robi, rodul ostenelilor noastre”. De la tribuna Parlamentului țării Iorga îndemna: „În colţul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânţa de credinţă, şi vom vedea şi noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine şi vom putea zice ca Petru Rareş, fiul lui Ştefan, că «vom fi iarăşi ce am fost, şi încă mai mult decât atât».”
Mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru acest neprețuit dar făcut neamului românesc în persoana lui Nicolae Iorga, să-L rugăm să ridice din popor asemenea bărbați de stat, iubitori ai credinței și ai valorilor naționale, pentru ca într-adevăr „să fim iarăși ce am fost, și încă mai mult decât atât”.
Ion Antonescu: Cred în învierea Neamului Românesc!
București, ROMÂNIA. Generalul Ion Antonescu la scurt timp după numirea sa în calitate de șef alk Statului Român (septembrie 1940):
”Cred şi mărturisesc Învierea lui Christos. Cred în învierea Neamului Românesc!”
”Am dorit şi am visat, am luptat şi am îndurat, am fost bârfit şi am fost lovit, fiindcă am vrut să pun în mâinile tale vânjoase, cea mai bună armă; în sufletul tău cinstit, cea mai înflăcărată credinţă; în inima ta curată, cel mai viforos avânt; pe corpul tău trudit, cea mai simplă dar nepătată haină; în credinţa ta nelimitată în destinele neamului, cele mai înflăcărate aripi; în privirea ta scrutătoare şi caldă, cea mai vie dintre icoane: Patria.”
”Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.”
”Vreau ordine. Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată, care aduce cu ea ordinea şi siguranţa, şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.”
”Scump popor român: sunt mândru că m-am născut şi am trăit într-o naţiune cu o îndoită ascendenţă imperială şi cu un trecut de două ori milenar.”
”Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pentru drepturile tale şi pentru libertăţile tale.”
(ION ANTONESCU)
ROMANIA, arhive istorice https://www.facebook.com/ArhiveIstorice/
Părintele Dumitru Stăniloae: Neamul românesc a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu
„Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla şi acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat.”
(Părintele Dumitru Stăniloae)
ANTONESCU, ALTFEL (IV). Profesorul Gh. Buzatu prezinta pentru Ziaristi Online un document al Trupelor Romane pe Frontul de Est scos din Arhivele Speciale ale Moscovei
Este indiscutabil că, în raport cu rezultatele remarcabile ale istoriografiei contemporane, nu mai este cazul să insistăm asupra războiului României, alături Germania şi aliaţii ei, împotriva URSS declanşat la 22 iunie 1941. Atunci, generalul Ion Antonescu a intervenit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, străvechi ţinuturi româneşti care, la 28 iunie – 3 iulie 1940, fuseseră ocupate, sub ameninţarea forţei, de către forţele militare ale lui I. V. Stalin, acesta beneficiind nemijlocit de asistenţa Reichului lui Adolf Hitler şi de slăbiciunea sau indiferenţa Puterilor Occidentale. Nu se poate pune în discuţie, aşadar, că la un război s-a răspuns cu un altul, al URSS în contra României şi viceversa, ci, obligatoriu, ca urmare a agresiunii neprovocate a lui Stalin, trupele române, aflate sub comanda lui Antonescu, au pornit acţiunea pentru alungarea cotropitorului din Răsărit şi pentru lichidarea pericolului comunist. Aceste obiective nu s-au împlinit, dimpotrivă, România, fiind în eşec, a fost ocupată integral de Armata Roşie (1944-1958), decăzută la nivelul de stat satelit şi pe deplin comunizată de învingătorii de la Kremlin. Ceea ce nu poate avea drept consecinţă ignorarea faptelor de eroism ale trupelor române după 22 iunie 1941, toate cuprinse în inegalabila Epopee a Estului …
Ion Antonescu şi Adolf Hitler,
după dezbaterea şi programarea
problemelor Estului (München, 12 iunie 1941)
MIHAI EMINESCU: TESTAMENTUL LUI IOAN OTETELIŞANU
Otetelişenii sunt cunoscuţi ca patrioţi ai Ţărei Româneşti şi de-aceea nu ne prinde mirarea de-a vedea la ce frumoase scopuri au destinat acest boier bătrân averea sa. Încă pe la anul 1830 vedem figurând un Otetelişanu în Societatea filarmonică, vedem cum începătorul teatru românesc tipăreşte repertoriul său, nepretenţios şi cu toate acestea ales, dintr-un fond al căminarului Otetelişanu.
Uzufructul averei răposatului Ioan Otetelişanu, reprezentând o rentă de 150 până la 200 de mii de lei noi, rămâne după testament la dispoziţia soţiei sale. Iar după moartea acesteia, averea aceasta va forma un fond pentru crearea unui institut de fete cărora — zice testamentul — li se va da învăţătura şi creşterea ce se cuvine unor mame de familie fără pretenţii şi fără lux. Escedentul eventual al averei se va capitaliza şi va constitui pentru elevele acelui institut un fond de zestri, cari însă nu vor putea fi nici mai mari nici mai mici decât de două sute de galbeni.
D-nii Ioan Cîmpineanu şi Ioan Calinder sunt numiţi prin testament administratorii bunurilor lui Otetelişanu. Ei vor avea a stabili programul de studii al institutului, repartiţia veniturilor, constituirea zestrilor. Vor putea să delege din parte-li persoane care să perpetueze dreptul de administraţie şi să mănţie unitatea de direcţie a fondaţiunei Otetelişanului.
În acest bărbat recunoaştem generaţia trecută a Ţărei Româneşti; binevoitoarea, patriotica generaţie care forma floarea Ţărei Româneşti înainte de 1848. De la anul acesta începând, românii au pierdut simţul istoric. Cuvinte nouă fără cuprins, oameni noi fără trecut şi fără valoare, o limbă păsărească în locul vrednicei limbe a strămoşilor, instituţii nepotrivite cu trebuinţele modeste ale ţăranului dunărean au înăbuşit frumoasele şi spornicele începuturi ale unei literaturi într-adevăr româneşti, ale unui naţionalism nu de fraze banale, ci d-un cuprins real. Nu-i minune dacă în mijlocul unei dezvoltări care, cu suflarea sa nelegiuită, au rupt fir cu fir toate tradiţiile istorice, au risipit piatră cu piatră vechea comoară a averei sufleteşti şi materiale a poporului românesc, oamenii mai vechi s-au dat uitării, încât abia se mai auzea de ei, şi că vin a reîmprospăta numele lor în memoria unor urmaşi nedemni prin tristul şi ultimul act de iubire către neamul lor, prin testament.
Fie-i ţărâna uşoară şi amintirea neuitată.
[CURIERUL DE IAŞI, 16 iunie 1876]
Sursa: CERTITUDINEA
Comentarii recente