Arhiva

Posts Tagged ‘Pachetul Berlin-plus’

Vinieta separatiștilor ca „dinamică pozitivă” a lui Frattini

Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini, care a efectuat o vizită la Chișinău, se arată încântat de „dinamica pozitivă în procesul de reglementare în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”!

Care „dinamică pozitivă”, bă, slugă a lui Putin ce ești?

Cel mai mare deserviciu adus basarabenilor în „soluționarea diferendului transnistrean” este cel al OSCE, organizație parazitară controlată sută la sută de Moscova!

„Vinieta” pentru basarabeni introdusă de separatiștii lui Putin de la Tiraspol este tocmai rezultatul acțiunilor OSCE îndreptate împotriva intereselor naționale ale Republicii Moldova și în favoarea Moscovei săvârșite în ultimele luni de zile prin „reprezentantul său special” Frattini, care este o unealtă a lui Putin!

Iată ce înseamnă să transpui în practică prevederile așa-numitului „pachet Berlin-plus”.

Iată ce înseamnă să cedezi Tiraspolului elemente de statalitate cum sunt aplicarea apostilei pe diplomele de studii emise de separatiști sau mecanismul de participare a vehiculelor din stânga Nistrului în traficul internațional.

Iată ce înseamnă, în cele din urmă, să înlocuiești în chip criminal Legea Republicii Moldova din 22 iulie 2005 cu privire la statutul localităților din zona transnistreană, care prevede întâi și-ntâi retragerea definitivă a trupelor ruse și a armamentului rusesc din stânga Nistrului (îmi amintesc cum deputații doamnei Merkel erau trimiși la Chișinău pentru a ne convinge pe noi, deputații creștin-democrați care am inițiat această lege și am promovat-o obținând votarea ei de către comuniștii lui Voronin după ce l-am susținut pe acesta la 4 aprilie 2005, să abrogăm actul în cauză!), cu „pachetul Berlin-plus”, lăudat de Dodon!