Arhiva

Posts Tagged ‘Pactul Ribbentrop–Molotov’

A. Merkel și păpușile ei de la București și Chișinău

ianuarie 3, 2021 Lasă un comentariu
Niște femei ațoase se strofolesc la mine incriminându-mi, de-acu, că o critic pe A. Merkel și pe păpușile ei de la București și Chișinău, K. Iohannis și M. Sandu.
Cui să-i explici că, de-a lungul istoriei noastre dramatice, nemții, la braț cu rușii, au acționat doar împotriva intereselor naționale românești!
Și întâi de toate, au urmărit și acționat în sensul destrămării teritoriale a României (ocupația germană din 1916-1918, trădarea Rusiei, trecerea ei de partea ocupanților germani din această perioadă, pactul Ribbentrop-Molotov, înstrăinarea Cadrilaterului etc.) și împotriva reîntregirii teritoriilor românești înstrăinate!
Cui să-i explici că Berlinul sprijină azi planul rusesc de federalizare a Republicii Moldova și de menținere a armatei ruse de ocupație pe teritoriul nostru constituțional (am fost martor la porcăria asta fiind invitat, în calitatea mea de deputat, la întâlniri cu deputați germani, trimiși la Chișinău de A. Merkel pentru a ne convinge, pe mine și pe colegii mei deputați creștin-democrați, să abrogăm Legea din 22 iulie 2005 prin care am stabilit, clar și tranșant, retragerea trupelor rusești de la Tiraspol, neacceptând astfel planul lui Putin de federalizare!)?
Cui să-i explici, că, în locul unui trădător din născare, căzături umane ca Dodon, la Chișinău sunt instalate păpușile lui A. Merkel, îmbrăcate în fustițe anticorupționale, ca să-i placă lui Soros, dar și lui Putin?
Cui să-i explici? Unor țoape incapabile a dezghioca sensurile politicii murdare care se face împotriva interesului nostru românesc?
31 decembrie 2020

Dorin Chirtoacă a luat legătura cu Alexei Navalnâi încă înainte alegeri!

noiembrie 18, 2020 Lasă un comentariu

Dorin Chirtoacă scrie victorios pe Fb:

„Am luat legatura cu echipa lui Alexei Navalnii, inca inainte de alegeri. Ei au urmarit ceea ce se intampla la noi. Multumim lui Alexei pentru felicitari, ii dorim insanatosire grabnica si recuperare completa!”.

Iată și felicitarea opozantului rus:

„Felicitări Maya Sandu pentru victorie, și întregii Republici Moldova cu prima femeie președinte. Moldova are totul pentru o dezvoltare de succes. Singurul lucru care lipsește a fost un președinte care ar lupta împotriva corupției. Acum este și ea. Asta e grozav!”.

Nu știam până în această clipă că „singurul lucru” care le-a lipsit basarabenilor este „un președinte care ar lupta împotriva corupției”!

Este minunat să avem un președinte necorupt!

Dar, în același timp, eu cred că cel mai important lucru care le lipsește basarabenilor este un președinte care și-ar afirma cu mândrie identitatea românească și ar lupta împotriva ocupației rusești!

Eu cred că basarabenii ar avea nevoie ca de aer de un președinte care ar fi capabil să-i pună piciorul în prag atât lui Putin, cât și opozantului acestuia A. Navalnâi, care nu se deosebește prin nimic de Putin în ceea ce privește dominația rusească asupra noastră.

Să ne amintim doar care a fost și a rămas punctul de vedre al lui Navalnâi referitor la cea mai spinoasă problemă cu care se confruntă moldovenii, problema transnistreană, ca să ne dăm seama că spiritul șovin și expansionismul barbar, întâi de toate cel în raport cu noi, românii, sunt proprii rușilor laolaltă, fie că aceștia sunt în Rusia propriu-zisă, în Ucraina sau Bielorusia, fie că aceștia reprezintă puterea politică sau opoziția din imensul spațiu slav!

„Situațiile din Transnistria și din Crimeea sunt absolut diferite. Aceasta pentru că Transnistria de la bun început a fost „independentă” de Republica Moldova, iar Crimeea s-a aflat în componența Ucrainei”, afirma acum trei ani, cu vădită seninătate, liderul opoziției ruse, A. Navalnâi, într-un interviu pentru postul rus de televiziune TV Rain!

Repet acum ceea ce am mai spus într-o postare pe Fb și pe blogul meu:

Niciodată puterea politică de la Moscova, fie că este a lui Putin sau fie că va fi eventual a unui opozant Navalnâi, nu va ceda un milimetru în ceea ce privește spiritul ei expansionist și antiromânesc!

Rusia este aceeași cel puțin de peste două sute de ani de când a ocupat Basarabia și a rămas aceeași și azi!

Nu cred într-o Rusie opozantă pentru că ea nu poate să se opună ei înseși!

Nu cred într-o Rusie democratică pentru că nu am văzut până în această clipă vreun Navalnâi rus să-și rupă hainele de pe el în Piața Roșie în semn de protest față de antihristul Lenin, ținut acolo de o sută de ani în loc de Dumnezeu!

Dumnezeul rușilor este Lenin, nu este Mântuitorul Iisus Hristos, așa cum caută să ne demonstreze ortodoxia de paradă a lui Dughin și a lui Putin!

Unde ați mai văzut ca un criminal, un ucigător al Credinței să fie ținut îmbălsămat o sută de ani și unde ați mai văzut ca o nație să-l venereze cu atâta dobitocie pe acest criminal decât în Rusia!

Doar o Rusie care se închină lui Lenin, o Rusie anticreștină a fost capabilă să fure din trupul nostru românesc și din sufletul nostru!

Câtă dreptate a avut marele nostru jurnalist și om politic, Mihai Eminescu, care scria:

„Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pământului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român. Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să înainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete. Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor. E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decât nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva”.

Eu nu cred în Rusia lui Putin, așa cum nu cred în Rusia lui Navalnâi!

Nu înțeleg cum de liderul blocului Unirea, Dorin Chirtoacă, poate manifesta, cu atâta exces de zel, atâta încredere în A. Navalnâi și în „echipa lui A. Navalnâii”, cu care „a luat legătura încă înainte de alegeri”?

A expus cumva Navalnâi vreun demers pentru retragerea trupelor rusești aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova sau pentru recunoașterea identității românești a teritoriilor din stânga Prutului ocupate de Rusia în urma Pactului banditesc dintre Rusia și Germania, și noi nu știm, încât să manifestăm atâta încredere și încântare față de el?

La unii, din păcate, grija pentru unitatea rândurilor globaliste, inclusiv cele din Rusia, pare a fi mai mare decât grija pentru unitatea de afirmare a identității noastre românești.

 

 

Ionuț ȚENE – Cine l-a asasinat pe Nicolae Iorga, legionarii sau NKVD?

decembrie 14, 2019 Lasă un comentariu

 

Nu voi intra în amănuntele cronicii  asasinării marelui istoric Nicolae Iorga. S-au făcut filme artistice, câteva documentare şi s-au scris zeci de cărţi şi tone de articole de revistă pe această temă. Toate acestea au aruncat, circa 70 de ani, multe minciuni, idiosincrazii ideologice comuniste şi nu numai, pe seama asasinării marelui cărturar.

În noiembrie 1940, România se afla pe terenul confruntării între serviciile de informaţii germane şi sovietice în vederea pregătirii şi pornirii războiului dintre Hitler şi Stalin.

În special Rusia sovietică nu avea niciun interes de stabilitate în ţara noastră şi, aşa cum prevedeau planurile generalului sovietic Suvorov, România urma să fie atacată de URSS în toamna lui 1941, ca stat aliat Germaniei şi pentru a fi anihilate câmpurile petrolifere de pe Valea Prahovei, exploatate în beneficiul Wehrmachtului.

Cel mai bun pretext pentru Stalin, că România era instabilă politic şi trebuia ocupată ori împărţită teritorial cu Germania, aşa cum s-a procedat în 1939 cu Polonia, în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Să nu se uite faptul că, în noiembrie 1940, când Iorga a fost asasinat, Hitler şi Stalin erau buni colaboratori, iar comerţul ruso-german cunoştea o înflorire fără precedent.

Nicolae Iorga este luat de acasă din vila sa de la Sinaia, de lângă soţie, de o echipă din poliţia legionară, condusă de Traian Boeru. Nicolae Iorga nu era iubit de legionari, deoarece a fost unealta lui Armand Călinescu în asasinarea prin sugrumare a lui C. Z. Codreanu, în urma unei scrisori în care îl acuza pe acesta de „necinste sufletească” şi regimul carlist s-a folosit de un proces de ultraj, pentru că Iorga era demnitar, şi l-au închis pe Căpitan.

Mai mult, Iorga a fost văzut de N. Steinhardt cum scuipa şi dădea cu picioarele în cadavrele legionarilor executaţi de poliţie în stradă şi aruncate pe caldarâm, în urma asasinării premierului criminal Armand Călinescu.

Cu toate acestea, legionarii nu doreau moartea marelui cărturar, nu neapărat că-l iubeau, ci intuiau clar consecinţele dezastroase de imagine datorate unui astfel de asasinat.

Horia Sima, în cartea „Era Libertăţii”, descrie cum a încercat cu disperare să-i ajungă din urmă pe asasini şi cum cu o echipă din poliţia legionară a umblat cu maşinile toată noaptea pe Valea Prahovei pentru a preveni asasinatul, după ce au aflat informaţia că Traian Boeru vrea să-l ucidă pe cărturar.

Personal a fost sunat Iorga acasă la Sinaia, de către liderii legionari din Bucureşti, care l-au avertizat că o echipă ieşită de sub control vrea să-l asasineze, dar soţia istoricului nu l-a lăsat pe acesta să fugă. Ciudat? Ea s-a justificat mai târziu la proces că a crezut că telefonul făcea parte din „scenariu”.

Nicolae Iorga moare împușcat în cap la 69 de ani, fiind găsit într-un şanţ, pe şoseaua Ploieşti-Strejnic. Autorii asasinatului sunt Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare) sub comanda lui Traian Boieru, agent NKVD infiltrat în structurile legionare.

Paradoxal este faptul că Traian Boeru nu este arestat de Ion Antonescu, ci lăsat liber. Horia Sima l-a anunţat pe generalul Antonescu că făptaşii crimei Iorga-Madgearu au fost prinşi de poliţia legionara şi-l întreabă ce intenţie are cu ei. Antonescu cere să fie duşi imediat la el.

După doua zile asasinii au primit pașapoarte şi au plecat în Germania. Mişcarea Legionară îi eliminase pentru totdeauna din mişcare şi nu mai aveau contact cu legionarii.

Boeru nu a fost închis în lagărul de la Buckenwald, unde erau ceilalti legionari, trăia într-un cămin german, unde avea casă şi masă, iar între timp toţi trei lucrau. El nu avea voie să vorbească cu ceilalţi legionari sau să intre în clădirea Legaţiei române de la Berlin.

La Viena, în 1945, toți legionarii se temeau să discute acest caz şi toţi credeau că la mijloc a fost o mână străină. Dar nimeni nu ştia cine a fost în spatele lui Boeru. După intrarea Rușilor în Austria şi apropierea lor de Viena, legionarii au început să se împrăştie pe drumuri diferite, cât mai spre apus, ca să nu cadă pradă în mâna Ruşilor.

Legionarii, în drum spre Salzburg, l-au întâlnit pe Boeru cu grupul lui, care a spus că el rămâne pe loc: „Pot să vie rușii, noi nu ne temem de ei”. Acest lucru a întărit presupunerea că el fusese un agent al NKVD.

Mai există o mărturie, a generalului Nicuşor Dragomir, care a fost închis după război în Siberia şi care a aflat, de la un general sovietic căzut în dizgraţie, că nu legionarii, ci agentul lor infiltrat în rândurile Mişcării Legionare a pus la cale asasinarea lui Nicolae Iorga, din ordinul lui Stalin, pentru a se crea o imagine proastă noului regim şi a induce instabilitatea în ţară, pretext clasic pentru o intervenţie militară sau o împărţeală a ţării între germani şi ruşi.

Mai ciudat este faptul că, după război „legionarul” Traian Boeru devine un prosper om de afaceri respectabil, care, deşi toată lumea ştia că l-a asasinat pe Iorga, nici justiţia germană şi nici legaţia României comuniste de la Bonn nu a cerut extrădarea sau judecarea lui.

Boeru a decedat în anonimat la începutul anilor 90, fără să fie deranjat cu cereri de extrădare şi judecată, şi nici să fie deranjat de agenţii şefului SRI de atunci, filo-sovieticul Virgil Măgureanu. Traian Boeru a fugit în Germania, în 1941, singur, familia rămânându-i în România, la Constanţa.

Aici s-au petrecut alte două lucruri destul de ciudate: nimeni nu s-a legat în vreun fel de soţia şi copiii lui Traian Boieru după 1944, când, se știe, familiile erau deseori puse în situaţia de a plăti ele pentru crimele reale sau imaginare ale celor fugiţi din ţară, această plată însemnând să suporte felurite tracasări şi persecuţii.

Vecinii s-au mirat că familia lui Traian Boieru nu a fost deranjată de nimeni, adică de autorităţile instalate la putere de Armata Sovietică. În plus,  pe la finele anilor ’50, familia acestuia a primit permisiunea de a părăsi România și de a pleca în Occident, la Traian Boeru! Asta într-un moment când legionarii înfundau închisorile, inclusiv pentru vina de a-l fi „asasinat” pe Nicolae Iorga.

Am convingerea din ce în ce mai certă că, dacă s-ar face cercetări pe linie oficială în arhivele NKVD/KGB de la Moscova, vom avea surpriza, ca şi cu masacrul de la Katyn – o întorsătură istorică cu 180% a faptelor – că 70 de ani am fost minţiţi despre faptul că Nicoale Iorga a fost asasinat de legionari.

În fapt, marele cărturar a fost ucis de o echipă de agenţi NKVD, condusă de un spion înfiltrat: Traian Boeru, care a făcut jocul comuniştilor.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Când va pune capăt Germania Pactului Ribbentrop-Molotov?

septembrie 19, 2019 Un comentariu
Ni se transmite de la Bruxelles:
 
„Parlamentul European va vota astăzi o rezoluţie prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov. Documentul se referă și la R.Moldova”!
 
Minunat!
 
Doar câteva lucruri rămân a fi neclarificate:
 
1. Când va condamna Parlamentul European și Pactul Merkel-Putin referitor la Republica Moldova?
 
2. Când Germania lui Merkel va înceta să promoveze, alături de Rusia, Planul Kozak de federalizare a Republicii Moldova?
 
3. Când va înceta Germania să pună la cale cu rușii, pe la spatele basarabenilor și al României, alianțe de guvernare la Chișinău în interesul Kremlinului?
 
4. Altfel spus, când va pune capăt Germania Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939 și urmărilor acestuia pentru români, inclusiv pentru noi, basarabenii, dacă ea continuă și azi jocul murdar cu Rusia ignorând condamnarea acestuia de toată Europa?

PPE-ul lui Putin

septembrie 5, 2019 Lasă un comentariu
Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, a venit la Chișinău să-i îndemne pe socialiști să-și respecte angajamentele asumate în cadrul guvernării cu ACUM. El și-a exprimat speranța că „PSRM se va ține de cuvânt”!
Daul este, de fapt, un alt „artizan” al Alianței Kozak!
Este fosila europeană care promovează, cu metodă, cârdășia secretă dintre nemți și ruși pentru federalizarea RM și împiedicarea pe toate căile a reîntregirii poporului român!
”Îndemnul” și „speranța” pe care acesta și le exprimă față de socialiștii lui Dodon nu înseamnă altceva decât încurajarea celor două părți, ACUM și PSRM, în vederea menținerii cu orice preț a actualei guvernări!
Este, mai degrabă, o încurajare, în primul rând, pentru Maia Sandu și Andrei Năstase ca aceștia să nu să se descurajeze și să meargă înainte la încheierea unui nou „acord de dezoligarhizare” cu Dodon!
Daul este conștient, ca și Dodon sau Putin, de faptul că doar cu o asemenea guvernare, a trădătorilor de țară, cele două mari puteri, după experiența semnării Pactului Ribbentrop-Molotov în 1939, pot să-și ducă la bun sfârșit înțelegerile lor criminale de umilire a românilor!
Vizita birocratului de la Bruxelles, dar și vizita în SUA asupra căreia insistă atât de mult Maia Sandu, vor constitui de fapt paravanul sau fațada după care se vor ascunde viitoarele cârdășii ale blocului ACUM cu Dodon și cu stăpânii acestuia de la Kremlin.

Mihai Popșoi, un alt inconștient politic care consolidează controlul Rusiei asupra Republicii Moldova

august 30, 2019 Lasă un comentariu
Un alt rătăcit s-a văzut pe coridoarele puterii și nu știe ce-i de capul lui.
Uitați-vă la unul care răspunde la numele Mihai Popșoi, se prezintă drept vicepreședinte al Parlamentului și se laudă cu gura cât-o șură pe rețelele de socializare că „este invitatul” televiziunilor lui Dodon și al întregii mașinării rusești de propagandă, inclusiv „Sputnik”, aproape zilnic!
Cele trei țări baltice care au căzut victime ale odiosului Pact Ribbentrop Molotov, au interzis funcționarea pe teritoriul lor a rețelelor media de propagandă rusească Sputnik. La noi însă această mașinărie a Kremlinului de spălare a creierilor basarabenilor nu că nu este interzisă, ci este încurajată să-și desfășoare sinistra-i activitate prin prezența în calitate de invitați ai emisiunilor pregătite de ea a persoanelor aflate în cele mai înalte funcții de demnitate publică.
Una dintre aceste persoane este Mihai Popșoi, care reprezintă partidul condus de premierul Maia Sandu.
Inconștiența insului în cauză este accentuată și de zâmbetul prostesc pe care îl afișează de fiecare dată când își anunță public prezența la instituțiile media ale Rusiei, dar și în timpul emisiunilor propriu-zise.
Agentura rusească, care lucrează acum la turații maxime pe teritoriul Republicii Moldova, teritoriu aflat în prezent în afara oricărui control privind securittea națională, are o experiență diabolică în ademenirea și manipularea mai ales a segmentului de populație neinițiată în ale practicilor de dezinformare.
Prezența aproape zilnică a vicepreședintelui Parlamentului Mihai Popșoi la televiziunile lui Dodon, finanțate ilegal din bani rusești, cărați cu sacul de Dodon de la Moscova, arată cu prisosință faptul că blocul ACUM condus de Maia Sandu și Andrei Năstase este complice, alături de Dodon, la trădarea intereselor noastre naționale și la instaurarea controlului total al Rusiei asupra Republicii Moldova.

Să ne temem de nemți așa cum ne temem de ruși!

august 13, 2019 2 comentarii
Citim în presă despre o convorbire telefonică în care președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, îi recomandă lui Igor Dodon apropierea de Moscova pentru a rezolva conflictul transnistrean.
Acest fapt este o confirmare a rolului subversiv pe care și l-a asumat Berlinul în manevrele murdare ale Rusiei îndreptate împotriva Republicii Moldova.
Avem acum motive serioase să considerăm că în efortul nostru de soluționare corectă și legală a problemei fundamentale cu care ne confruntăm – ocuparea de către Rusia a unei părți din teritoriul nostru național prin regimul separatist de la Tiraspol și trupele sale staționate ilegal în stânga Nistrului, Germania nu ne este aliat, ci dușman!
Germania face jocul Rusiei, să ne fie clar!
Acum ne dăm bine seama că Alianța Kozak pusă să guverneze la Chișinău este „opera” exclusivă a Berlinului și Moscovei, iar scopul urmărit de Dodon în semnarea unui nou acord de guvernare cu Maia și Năstase este „rezolvarea conflictului transnistrean” în felul în care ne sugerează nemții, adică în interesul Rusiei.
Un nou Pact Ribbentrop-Molotov!
Avem acum încă un considerent să ne temem de nemți în măsura în care ne temem de ruși!
Dar poate de nemți ar trebui să ne temem acum mai mult!

În Germania, la CDU, una mai frumoasă decât alta!

decembrie 8, 2018 Lasă un comentariu

La postarea mea de ieri: „Angela Merkel înlocuită cu Annegret Kramp-Karrenbauer la președinția CDU. Una mai frumoasă ca alta!”, unul dintre „prietenii Fb” îmi răspunde:

„Diferenta intre ele este urmatoarea. Ultima e mai agresiva fata de Federatia Rusa, insista ca nici o nava din rusia sa nu mai intre in porturile Europene”.

Nu prea cred în „agresivitatea” nemților față de ruși!

Noi, basarabenii, am fost și am rămas victime ale unor înțelegeri odioase dintre Moscova și Berlin (fie că aici e Merkel, Hitler sau Kramp-Karrenbauer): Pactul Ribbentrop-Molotov!

Din păcate, această înțelegere dintre ruși și nemți în privința Basarabiei continuă și azi.

Când eram deputat la Chișinău, am fost martorul unor presiuni incredibile făcute de Merkel prin reprezentanții săi asupra grupului parlamentar frontist în vederea abrogării Legii noastre din 2005 cu privire la Transnistria și acceptării de către noi a federalizării RM, așa cum își dorește Moscova!

Iar această Lege prevede fără echivoc că orice statut pentru localitățile din regiunea în cauză poate fi acordat de Parlamentul de la Chișinău doar după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul național al RM!

Nemții tot timpul au făcut jocul rușilor în raport cu noi, basarabenii, și cu toată România!

Dezastrul politic de la București și federalizarea RM

septembrie 10, 2018 Lasă un comentariu

Îngrijorător de tot:

Rusia înaintează spre Prut prin federalizarea RM cu acordul și participarea actualei guvernări de la Chișinău, pe care Bucureștiul continuă s-o sprijine cu lașitate!

Dezastrul politic de la București va fi una din principalele cauze ale pierderii definitive a Basarabiei și a celorlalte teritorii românești înstrăinate în urma pactului banditesc dintre Moscova și Berlin din 1939.

Iertați-mă!

Sunt trist și neputincios în fața a ceea ce văd că se întâmplă acum la Chișinău și București…

 

8 septembrie 2018

Categorii:Fără categorie Etichete:, , ,

Traian Băsescu și Pactul Ribbentrop-Molotov

februarie 5, 2018 Lasă un comentariu

Suntem în anul Centenarului. Eu, ca preşedinte, am denunţat Pactul Ribbentrop – Molotov, dar voi depune săptămâna viitoare, cu semnătura mea şi a celorlalţi parlamentari PMP, un proiect de declaraţie în care să denunţăm pactul Ribbentrop – Molotov şi efectele lui. Avem obligaţia să facem acest lucru. Uitaţi-vă că de pactul Ribbentrop – Molotov au fost afectate cele trei ţări baltice, Polonia şi România. Cele trei ţări baltice au ieşit de sub efectele pactului Ribbentrop – Molotov, fuseseră înglobate în Uniunea Sovietică, sunt independente şi membre şi UE şi NATO, Polonia este stat integru şi membru UE şi NATO, România a pierdut Basarabia şi noi stăm…”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Salutară această preocupare a fostului președinte român Traian Băsescu pentru soarta Basarabiei, chiar dacă pare a fi una inopinată și vădit ostentatorie.

Părerea mea este că nu ar fi trebuit ca Bucureștiul să aștepte anul Centenarului pentru a se apuca „serios” de problema Basarabiei.

Ar trebui denunțat întâi și-ntâi pactul Ribbentrop-Molotov din capetele factorilor de decizie de la București care, în anii 1990-91 au respins unirea (demersul venind de la Chișinău) preferând să încheie tratatul „de prietenie” cu URSS… Atunci poate nici Snegur nu ar fi mers la Alma-Ata să ne bage în CSI.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele celor care au ținut cu tot dinadinsul să semneze tratatul „de vecinătate” cu Ucraina în loc să afirme și să apere identitatea românească a teritoriilor furate prin odiosul pact!

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele președinților României, inclusiv Băsescu, care-au prins, în mandatele lor, cele mai înalte decorații ale statului român pe pieptul lui Lucinschi, unul dintre exponenții cei mai concludenți ai regimului sovietic de ocupație, și pe piepturile umflate ale unui șir întreg de reprezentanți ai SISTEMULUI antiromânesc, de sorginte kaghebistă din stânga Prutului, consolidat de Lucinschi după „declararea independenței Republicii Moldova”.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele politice de la București care continuă să flirteze și astăzi cu acest SISTEM ANTIROMÂNESC de la Chișinău, reprezentat de o grupare banditească cu adânci rădăcini în mediul iterlop din Rusia, grupare care a jefuit sistemul bancar din Republica Moldova și a pus stăpânire prin metode tenebre pe cele mai profitabile afaceri aducând populația din acest teritoriu sub pragul sărăciei.

Ar trebui denunțat pactul Ribbentrop-Molotov din capetele celor care caută să obțină din problema Basarabiei capital politic în scopuri strict electorale și în defavoarea unei preocupări sincere și constante pentru afirmarea și cultivarea identității românești a teritoriilor înstrăinate în urma diabolicului pact dintre Hitler și Stalin.

Ar trebui, deci, ca înainte de a-ți afișa grija pentru Basarabia, să ai puterea de a recunoaște că acest teritoriu a fost pierdut și continuă a fi pierdut prin lașitate și trădare.

Tânărul Stalin – un Al Capone din Caucaz

februarie 20, 2011 Lasă un comentariu

 

Stalin, în 1912,în Sankt Petersburg, fotografie din arhivele poliției imperiale țariste.

Toată viaţa sa, până la decesul fulgerător din martie 1953, Stalin a fost extrem de vigilent în a bloca din faşă orice încercare de cercetare, documentare şi publicare a biografiei sale din tinereţe, care ar fi putut aduce atingere biografiei oficiale a dictatorului de mai târziu. Sub acest aspect, ultima carte a lui Sebag Montefiore, publicată la editura McArthur & Company din Toronto, cu titlul „Young Stalin“ (Stalin Tânăr), este o premieră mondială pentru că descrie în detalii cum a devenit gruzinul Osip Giukaşvili din Osetia dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin din capitala URSS-ului.

Viaţa de familie a lui Stalin

Prima lui soţie, Ekaterina „Kato“ Svanidze, va muri de tifos la vârsta de 22 de ani în anul 1907. Fiul rezultat din această căsătorie, Yakov „Yaşa“ Giukaşvili va fi abandonat de Stalin la moartea lui Kato şi crescut de rudele soţiei sale. În familia bunicilor materni din Osetia, Yaşa Giukaşvili va creşte ca un băiat timid, tăcut şi ascultător. Va fi îndrăgit de toţi cei care l-au cunoscut, mai ales de fraţii săi vitregi rezultaţi din a doua căsătorie a lui Stalin cu Nadia Alilueva. În perioada interbelică, Yaşa va face prima încercare de sinucidere trăgându-şi un glonte în cap, dar a fost salvat de medici. La auzul acestei tentative de sinucidere, Stalin a fost auzit exclamând: „Băiatul ăsta nici să tragă ca lumea nu e în stare!“. În iulie 1941, Yaşa cade prizonier la nemţi, fără ca naziştii să ştie cine este tatăl lui. În lagărul de prizonieri de la Sachsenhausen, Yaşa este recunoscut de generalul Vlasov care trecuse de partea hitleriştilor cu întreaga divizie pe care o comanda în cadrul Armatei Roşii. Hitler i-a propus lui Stalin să-l elibereze pe feldmareşalul von Paulus căzut prizonier la Stalingrad în schimbul lui Yaşa. Răspunsul lui Stalin a fost prompt şi laconic: „Eu nu schimb un mareşal cu un soldat!“ După doi ani de prizonierat, Yaşa se va sinucide în 1943, aruncându-se în gardul de sârmă ghimpată prin care trecea curent electric. Sebag Montefiore a identificat existenţa unor copii din flori făcuţi de Stalin cu alte femei din Siberia unde el s-a aflat în exil. Pe unii dintre aceşti copii, toţi băieţi, Stalin i-a ajutat discret, pe alţii i-a ignorat complet. Generalul KGB Serov i-a prezentat lui Hruşciov, în anul 1956, lista completă a acestor copii din flori, în urma unei anchete secrete efectuate de KGB după moartea lui Stalin. Din această anchetă, cel mai şocant caz este al unei minore de 13 ani, pe nume Lidia Pereprîghina, din Turuhansk, sedusă de Stalin pe atunci în vârstă de 34 de ani, aflat acolo în exil. A rezultat un fiu menţionat în biografia dictatorului scrisă de Essad Bey în anul 1931. Acest caz a stârnit un mare scandal, fiind calificat de poliţia ţaristă la timpul respectiv drept un viol calificat contra unei minore (pag. 297). Autorul explică prin aceste detalii de ce Stalin a tolerat atâta promiscuitate în jurul său, când a ajuns stăpânul Kremlinului. Celebrităţi ale istoriei URSS precum Kalinin, Voroşilov, Kirov etc. sunt demascaţi acum ca afemeiaţi incurabili, care îşi recrutau victimele din corpul de balet al Teatrului Balşoi din Moscova. Ca să nu mai pomenim de şefii poliţiei secrete, Henrik Yagoda, Nikolai Iejov sau Lavrenti Beria, care apar acum ca oameni complet deranjaţi mintal şi de o promiscuitate de neimaginat. La arestarea acestora s-au făcut liste amănunţite cu ce anume s-a descoperit la percheziţia biroului acestora de la Lubianka. Simpla lectură a acestor liste menţionate de Sebag Montefiore demonstrează că acei poliţişti nu erau oameni normali. Iar şeful lor suprem, I.V. Stalin, era la curent cu Citește mai mult…

PPCD – 22 DE ANI DE LUPTĂ ŞI AFIRMARE

iunie 4, 2010 Un comentariu

Perestroika lui Mihail Gorbaciov, acea perioadă de relaxare a dictaturii comuniste care s-a produs după 1985 în URSS, a readus în mediile intelectuale din imperiu suflul libertăţii. Glasnosti, cuvântul cel mai îndrăgit şi mai repetat la acea vreme, a intrat în toate limbile internaţionale şi a însemnat, de fapt, afirmarea pas cu pas a trei libertăţi fundamentale, pe care generaţia noastră încă nu ştia să le formuleze, dar a învăţat foarte repede să le afirme: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere, încercarea doctrinarilor noii orientări a PCUS de a reînnoi ţara şi partidul, de a inventa comunismul „cu faţă umană”, de a-l condamna, după modelul lui Hruşciov, pe Stalin şi de a-l exalta prin contrast pe Lenin, s-a constituit într-o oportunitate pentru cei mai temerari. În viaţa publică au fost lansate concepte noi pe atunci despre aşa-numitele „pete albe în istorie”, despre mediul înconjurător, ecologia devenind, de pildă, o preocupare în vogă mai ales după tragedia de la Cernobâl.

Revenirea la rădăcini, raportarea la modelul occidental, criticarea exceselor birocraţiei şi a falsului în viaţa societăţii de atunci, a produs rapid o pleiadă de militanţi proveniţi în special din mediul de creaţie. Scriitorii, ziariştii, artiştii, în general, au exprimat setea de libertate şi au simţit nevoia afirmării demnităţii umane, stare de care au contaminat rapid şi masiv mulţimile. De la rostirea de cuvântări îndrăzneţe şi scrierea de articole de ziar mai curajoase, de la acordarea de interviuri la „Europa Liberă”, „BBC” şi „Vocea Americii” până la mitingurile la început mai restrânse, devenite foarte curând de masă şi căpătând forma instituţionalizată, inspirată din tradiţia istorică, de Mare Adunare Naţională, învăţam din mers să ne afirmăm vrerile şi demnitatea după o perioadă atât de lungă de teroare, umilinţă şi reducere la tăcere. Foile volante şi ediţiile Samizdat circulau din ce în ce mai mult şi trezeau lumea la viaţa publică. Pas cu pas am început să realizăm că pentru a înfrunta sistemul şi pentru a schimba radical lucrurile este nevoie să ne asociem în orga­nizaţii politice, numite la acea vreme organizaţii obşteşti sau „informale”, spre deosebire de formele de asociere impuse de regim ca PCUS, komsomol, sindicate etc.

Începusem să înţelegem că ceea ce facem noi de fapt este politică. Iar această ocupaţie necesită curaj, inteligenţă şi dedicaţie totală. Politica a fost luată de către noi ca o meserie, ca o datorie pe care trebuie să o îndeplinim fără a ne lăsa căi de retragere sau clipe de odihnă. Fiecare zi era trăită cu maximă intensitate, aşa de parcă putea fi ultima zi de viaţă sau cel puţin de aflare în libertate. Riscul ne-a plăcut atât de mult încât a devenit o stare dominantă de care nu am mai putut să ne despărţim. Consumam cu nesaţ cărţi de istorie şi literatură, interzise până atunci, învăţam să gândim politic de la înaintaşi şi de la occidentali. Totul avea farmecul noutăţii şi dădea sentimentul trăirii din plin pentru idealuri înălţătoare.

Am început să învăţăm a formula documente politice, gen de scriere absolut necunoscut până atunci. Cum să redai ororile suferite sub ocupaţie şi setea de a fi liberi altfel decât plângând sau literaturizând? Cum să dai expresie coerentă gândului atunci când limba încă era constrânsă de tiparele limbii naţiunii dominante, elasticitatea şi fluenţa intelectuală fiind direct legate de nivelul de cunoaştere a limbii materne? Cum să formulezi un program politic atunci când ţi se interzicea să creezi partide şi erai obligat să urmezi „linia”, fie ea şi „nouă”, a partidului-stat?

Lupta pentru revenirea la alfabetul latin, pentru oficializarea limbii de stat, pentru Tricolor, pentru dreptul de a ne cunoaşte trecutul, cu tot ce a însemnat Pactul Ribbentrop-Molotov, ocupaţia din 1940 şi 1944, foametea din 1946-47, colectivizarea din 1949, GULAG-ul şi „spălarea de creieri”, renunţarea la limitele impuse de linia oficială, în cele din urmă, sfidarea regimului şi adoptarea programului de obţinere a Independenţei şi de afirmare a noului stat ca subiect al dreptului internaţional au determinat apariţia Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării la 3 iunie 1988, apoi a Frontului Popular din Moldova, devenit, la 15-16 februarie 1992, Frontul Popular Creştin Democrat, iar la 11 decembrie 1999 – Partidul Popular Creştin Democrat. Afirmarea identităţii noastre româneşti şi a valorilor democratice, a pluripartitismului şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului, îmbrăţişarea doctrinei democrat-creştine şi iniţierea orientării prooccidentale a ţării în detrimentul liniei păguboase a puterii în favoarea acceptării statutului de ţară-satelit a Rusiei în formula neoimperială de CSI, combaterea separatismului ca expresie a imperialismului rus, apărarea independenţei şi a unităţii teritoriale a ţării, protestul împotriva prezenţei militare ruse şi lansarea strategiei de integrare în UE şi NATO, toate aceste poziţii fundamentale pentru devenirea Republicii Moldova, alături de atâtea altele, au fost formulate timp de două decenii în documentele programatice ale PPCD.

Am fost întotdeauna şi am rămas o mişcare politică novatoare, care a mers cu câţiva paşi înaintea tuturora. Principiile şi valorile pentru care am militat au părut mereu şocante şi irealizabile la început, ca mai apoi să fie acceptate încetul cu încetul de societate, deseori chiar de clasa guvernantă, care, fiind dominată de fosta nomenclatură sovietică, nu avea nici capacitatea intelectuală, nici voinţa de a înţelege şi a produce schimbări rapide, profunde şi ireversibile. Atunci când pledam, de pildă, pentru alfabet, pentru Tricolor, pentru denumirea desovietizată a ţării, pentru Mitropolia Basarabiei sau pentru aderarea la Uniunea Europeană eram priviţi iniţial cu ostilitate de către unii şi cu ironie de către alţii. Însă timpul ne-a dat întotdeauna dreptate. La 30 iunie-1 iulie 1990, Congresul al II-lea al FPM adopta o rezoluţie privind schimbarea denumirii Palatului „Octombrie” în Palat Naţional, o altă rezoluţie privind schimbarea denumirii Pieţei Victoriei în Piaţă a Marii Adunări Naţionale. La 16 decembrie 1990, la cea de-a doua Mare Adunare Naţională, eveniment istoric uitat pe nedrept, adoptam, de pildă, acolo, în Piaţă, unde era o mulţime deloc mai puţin numeroasă decât la 27 august 1989, într-un ger cumplit, cu zăpadă şi gheaţă, numele nou al ţării noastre – Republica Moldova. Întâmplarea avea loc atunci când încă URSS era în picioare, iar republica se mai numea RSSM. Evenimentul, ca şi propunerea, au fost ignorate de Parlamentul de atunci, din frică, din ignoranţă sau din simplă invidie, astăzi nu mai contează. Astăzi, ca şi atunci, unii dintre cei care au fost împotriva formării şi afirmării ţării noastre ca stat independent ne învaţă cum să ne-o iubim şi cine suntem. Astăzi, când am lansat un nou concept asupra identităţii Republicii Moldova, suntem înţeleşi încă de prea puţini. Dar vom vedea cu toţii că anume abordarea propusă de PPCD va fi cea care va avea câştig de cauză. Disocierea politonimului de etnonim devine un comandament care trebuie privit cu toată responsabilitatea. Da, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt moldoveni: românii, ucrainenii, ruşii, găgăuzii, bulgarii, evreii, romii etc. Dar fiecare cetăţean îşi asumă propriul profil identitar, în funcţie de limba şi cultura căreia îi aparţine. Este adevărat că teroarea istorică a produs distorsiuni în conştiinţa naţională a majorităţii populaţiei, unii ştiind că sunt români, alţii crezându-se etnici moldoveni. În acest caz orice constrângeri, s-a văzut, sunt păguboase. „Moldo­venismul” ca ideologie de stat nu poate fi acceptat într-o societate democratică de azi. Problemele de mentalitate, de psihologie socială, de autoidentificare trebuie abordate cu tact şi răspundere politică, cu toleranţă şi respect pentru personalitatea fiecărui cetăţean. Anume aşa vom ajunge să punem capăt războiului identitar, să dăm mai multă stabilitate politică ţării şi să determinăm până la urmă guvernările să renunţe la imixtiuni în domeniul ştiinţei, culturii şi învăţământului. Iată nişte idei care încă sunt tratate cu neîncredere şi chiar cu ostilitate opacă. Dar afirmarea lor consecventă, vom vedea curând, ne va aduce câştig de cauză.

În cele două decenii de luptă politică PPCD a învăţat să exprime clar, coerent şi consecvent interesele naţionale ale Republicii Moldova. Agenda PPCD este aceeaşi cu agenda politică a ţării. PPCD este cea mai veche şi mai durabilă instituţie democratică din ţara noastră. Vigurozitatea familiei noastre politice, vitalitatea noastră, unitatea internă are ca motor şi liant angajamentul profund moral, asumat de bună voie şi până la capăt de a servi onest şi cu onoare cauza naţională.

Am fost loviţi cu cruzime şi perfidie fără oprire. Nu am cunoscut linişte şi perioade de confort ori relaxare timp de peste douăzeci de ani. Unii dintre noi au fost asasinaţi mişeleşte, alţii au fost răpuşi în Războiul de Independenţă. Însă nu am fost reduşi la tăcere şi nici înfricoşaţi. Suntem loviţi în obraz cu metodă, dezinformarea şi manipularea opiniei publice, încercările continui de asasinare morală a exponenţilor mişcării noastre se ţin lanţ în fiecare zi. Însă preocuparea obsesivă de a ne desfiinţa suferă eşec după eşec. Noi continuăm să ne menţinem verticalitatea, să arătăm o putere sufletească, o capacitate cu totul unică de regenerare şi dăinuire în timp. Izvorul puterii noastre este raportarea la modelele superioare de până la noi. Obligaţia morală faţă de înaintaşi, ca şi faţă de urmaşi, trăirea profundă a sentimentului datoriei şi asumarea destinelor colectivităţii au devenit elemente definitorii fundamentale pentru noi. Noi ne afirmăm nu datorită unor circumstanţe favorabile, ci în pofida unor circumstanţe nefavorabile. Ştim că pentru a învinge avem nevoie de caractere. Iar caracterele se formează prin muncă şi asumarea limitărilor, a suferinţei, a riscurilor.

Noi am adus în mediul politic din ţară gândirea creştină. Doctrina democrat-creştină este singura dintre doctrinele moderne care împărtăşeşte viziunea creaţionistă asupra lumii şi a omului şi respinge concepţia opacă a evoluţioniştilor. Antropocentrismul ateu, care a adus atâta nenorocire prin cele două curente totalitare ale secolului XX, comunismul şi fascismul, cu derivatele acestora ale stângii atee de azi, ne sunt străine. Am învăţat din cărţi şi din viaţă ce este hristocentrismul nu doar ca viziune asupra vieţii şi a lumii, ci şi ca trăire profundă de creştini. Mărturisirea lui Hristos, conştiinţa de creaturi responsabile în faţa Creatorului ne impune ţinuta morală şi ne alimentează forţa de a continua lupta pentru adevăr şi dreptate.

PPCD este partidul care a ştiut să formuleze priorităţile societăţii şi să aibă o viziune strategică. Astăzi suntem angajaţi profund în procesul de consolidare a institu­ţiilor democratice, a statului de drept şi a economiei funcţionale de piaţă. Familia politică din care facem parte, reunită în cadrul Internaţionalei Democrat-Creştine şi a Partidului Popular European, fortifică poziţia PPCD pe plan intern, dar şi la nivel internaţional. Sarcina istorică majoră pe care trebuie să o onoreze PPCD cu sprijinul societăţii şi al partenerilor externi este integrarea Republicii Moldova în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană. NATO şi UE, ca instituţii internaţionale complementare, vor asigura independenţa, unitatea teritorială, securitatea naţională, dezvoltarea durabilă, prosperitatea economică, funcţionarea instituţiilor democratice şi depăşirea statutului de popor captiv prin afirmarea libertăţii naţionale şi individuale. Funcţia civilizatoare a modelului occidental îşi va exercita în continuare influenţa benefică asupra ţării şi prin contribuţia PPCD. Depăşirea sindromului de victimă a istoriei şi asumarea calităţii de creatori de istorie şi de subiecţi responsabili şi liberi în cadrul competiţiilor geopolitice din lume, prin solidarizarea cu naţiunile democratice, reprezintă una din mizele majore ale PPCD.

[…]Lupta noastră continuă. Ea se va încununa de succes pentru că PPCD exprimă fidel şi organic interesele poporului nostru. Dumnezeu întotdeauna răsplăteşte sacrificiul şi dăruirea de sine pentru aproapele. Cine are ochi să vadă va vedea.

Iurie ROŞCA, preşedinte PPCD
(Din volumul I al culegerii „Partidul Popular Creştin Democrat. DOCUMENTE şi MATERIALE”)

FLUX, 4 iunie 2010