Arhiva

Posts Tagged ‘Parlament’

ELEGANȚA ELECTORALĂ

octombrie 12, 2014 Lasă un comentariu

secareanu tinerii moldovei 14 septembrie 2014Mai mulți prieteni și neprieteni de pe Fb mi-au cerut explicații (unii s-au răstit la mine) în legătură cu replicile mele din cadrul unei emisiuni de vineri la Publika prin care am sugerat ce ar fi bine să facem ca după alegerile din 30 noiembrie să menținem vectorul european al Republicii Moldova. Pentru a nu admite risipirea votului pro-Europa, formațiunile de această orientare, care nu au șanse să atingă pragul electoral, dar care s-au avântat deja eroic în bătălie, ar fi rezonabil să se retragă elegant din cursă, dând posibilitatea entităților politice de aceeași orientare, cu șanse reale, și vizibile din start, de accedere în Parlament, inclusiv PL-ului, să acumuleze cât mai multe puncte. Asta am sugerat, prin replicile mele, referindu-mă bineînțeles la PLR. Este convingerea mea fermă! Voi insista asupra acestui punct de vedere de câte ori mi se va cere părerea. Cu respectul de rigoare pentru toată lumea bună și mai puțin bună de pe aceste liste electorale și pentru susținătorii ei. Numai astfel vom putea evita și un eventual blocaj la alegerea șefului statului. Ne bucurăm că ”spețnaz”-ul electoral eurasiatic, parașutat de Putin, este fragmentat ca niciodată. Cu tot cu plutonul lui dughinist în uniformă kaky! Dar asta nu înseamnă în niciun fel că și segmentul proeuropean ar trebui să fie tot atât de divizat. Orice vot pentru integrarea europeană este și un vot pentru ieșirea noastră din țarcul Moscovei! Iată de ce acesta va fi unul de aur! Cei supărați, să mă ierte! Politica făcută cu (la) supărare este sortită eșecului…

Ștefan Secăreanu

12 octombrie 2014

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VIII). Şcoala generală de corupţiune şi iluzia regimului constituţional

aprilie 11, 2012 Lasă un comentariu

 

Precum am declarat-o în mai multe rînduri, situaţia ţării o considerăm de prea gravă ca să ne preocupăm numai de interesele de partid. Ne grăbim deci a recunoaşte că, din toate alegerile efectuate în această perioadă de 14 ani, cea dentîi alegere, din 1866, urmată îndată după votarea Constituţiunii, a fost aceea a cărei sinceritate e mai puţin bănuită. Şi cu cîtă recunoştinţă. Ţara nu-şi aduce aminte de binefăcătoarea intervenire a şefului statului, prin o scrisoare deschisă către primul său ministru, prin care arăta Înalta Sa Domnească voinţă ca ţara să se manifeste în libertate la alegeri. Preşedintele Constituantei a stabilit cu drept cuvînt ca principiu.

Şi astăzi, după o tristă esperienţă, o putem afirma cu mai multă tărie, că dacă regimul constituţional e menit de-a întări tronul şi de-a garanta prosperitatea ţării, orice violenţă ce se comite în contra acelui regim se comite în paguba prestigiului tronului şi totodată în paguba prosperităţii ţării. Putem deci afirma că, dacă alegerile ce s-au urmat după cele de la 1866 ar fi fost puse şi ele, toate, sub patronagiul şi controlul şefului statului, situaţiunea noastră ar fi cu totul alta decît cea de astăzi.

Din nenorocire, nu mai departe decît alegerile de la 1867, au fost cea dentîi desfidere dată regimului constituţional, iar consecuenţa imediată şi vădită a epocei reteveiului şi a influenţei morale a fost că, în proporţia în care s-au violat garanţiile constituţionale şi s-au pus la discreţia nesaţiului ambiţiilor, în acelaşi raport s-a compromis şi starea economică prin concesia Strusberg şi prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 şi 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus.

Citește mai mult…

Părintele Statului Naţional Unitar Român îşi doarme somnul de veci printre torţionari

iunie 30, 2011 2 comentarii

 

VASILE STROESCU, un nume aproape uitat astăzi, a fost cea mai mare personalitate a vremii sale, contribuind cu mintea şi cu banii (mulţi, foarte mulţi) la menținerea unui spirit românesc treaz, în special în provinciile ocupate. A înălțat biserici, școli, spitale, a dat burse studenților din străinătate, a luptat pentru drepturile românilor, oriunde se aflau ei. A militat pentru reîntregirea României și a fost primul președinte al Parlamentului de după Marea Unire. Acum îşi doarme somnul de veci în Cimitirul Sfânta Vineri, în cea mai jignitoare vecinătate: pe Aleea comuniştilor.

Crochiu biografic

Vasile Stroescu s-a născut la 11 noiembrie 1845, în Trinca, judeţul Hotin, în familia comisului Vasile Stroiescu, descendent al jitnicerului Ioan Stroiescu, menţionat documentar încă la 2 iulie 1682. Era mezinul, într-un șir de 15 copii, din care nu au supraviețuit însă decât opt (patru fete și patru băieți). Se știe că, o vreme, familia sa s-a stabilit în Transilvania, după care a revenit în Basarabia.

Se pare că spiritul filantropic era o caracteristică genetică în familia Stroescu. Primii care au făcut astfel de acțiuni au fost frații săi, care au încercat să susțină prin diverse donații învățământul românesc din străinătate și câteva instițutii culturale din vechiul Regat.
Vasile Stroescu a fost un fervent susţinător al învăţământului şcolar românesc din toate provinciile ocupate pe atunci de diversele mari puteri. S-a remarcat ca filantrop prin donațiile generoase făcute pentru resuscitarea și consolidarea conștiinței naționale. Ca om politic a militat continuu pentru înfăptuirea Marii Uniri. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a fost primul președinte al primului Parlament al României Mari.

Citește mai mult…

Oameni de inimă. Petrică Poiată şi-a uitat telefonul deschis

iulie 9, 2010 2 comentarii
 
Poiata PetruÎn agenda telefonică mai găsesc numele şi numărul de mobil ale lui Petru Poiată. Aşa se face că nu mă îndur să şterg din memoria telefonului meu numele şi numerele de telefon ale apropiaţilor, colegilor şi prietenilor mei care au plecat la Domnul.

Fie că e vorba de frate-meu Ion, care ne-a lăsat acum două luni şi ceva, fie că e vorba de coechipierii de la ziarul ŢARA, Virgil Bohanţov, Vicu Tomencu sau Stela şi Ion Butnaru, fie că e vorba de frumoşii colegi de la Radio Chişinău, Tudor Cojocaru, Tudor Hodorogea, Vasile Neagu, Emil Nicula sau Grigore Cheptănaru, fie că e vorba de prietenii şi colegii de studenţie Anatol Ciobanu, Sergiu Cucuietu sau Petru Poiată. În tumultul vieţii pe care ne e dat să o trăim, câteodată uiţi, pur şi simplu, că omul a murit, scoţi telefonul din buzunar şi dai să îl suni, că vrei să-i spui ceva ori vrei să-l întrebi de sănătate, ori vrei să-l anunţi că eşti de acord cu el, că îţi pare rău pentru că ne supărasem ieri, alaltăieri sau chiar azi.

Tot apăs pe butonul mobilului încercând să-l contactez pe Petrică Poiată. Uitasem, nesimţitul de mine, că el a murit! Şi că el nu poate nicidecum să-mi răspundă la jucăria asta de telefon. Voiam să-i amintesc că nu am uitat de materialul pe care i-l promisesem pentru pagina de care era responsabil la FLUX. Eram ditamai deputat la Parlament, şef de Comisie, iar Petrică îmi trimitea prin poşta electronică gândurile lui despre un fenomen sau altul din viaţa politică mohorâtă de la noi, rugându-mă să-i zic un comentariu. Era responsabil şi nu admitea niciodată să întârzie cu materialul promis. Îl înţelegeam atât de bine, dar, nu ştiu cum, se făcea că totuna întârziam cu răspunsul. Treburile de deputat îmi afectaseră într-un fel capacitatea de a simţi şi a reacţiona prompt la o faptă sau alta aşa cum îşi doreau ori aşteptau colegii mei ziarişti cu care lucrasem împreună la ziar şi cu care făcusem cei cinci ani de zile facultatea de jurnalistică, cum se numea aceasta în anii regimului sovietic.

Uite că zilele acestea s-a împlinit un an de când Petrică, pur şi simplu, nu mai este la FLUX! Şi nu mai este la FRONT!

A plecat într-o zi de Duminică din campania electorală pentru 29 iulie anul trecut. Şi, cine ştie, poate Duminica şi Inima noastră vrea să se mai hodinească. Se satură şi ea, nu mai poate ţine tot necazul care ni se adună.

Petrică a plecat şi nu ştiu ce a făcut cu telefonul…

Eu sun şi sun, dar nu mi se răspunde o dată! Mi se dă că e ocupat ori că Petrică nu se află în zonă!

Ei, voi cei de la telefoane! Moldcell-ul, acolo, la Chetroşica Nouă, în mormânt, nu prinde?!

Spuneţi-mi, în ce zonă se află Petrică Poiată, inimosul meu prieten şi coleg?

Vreau doar să-i aud vocea şi să-i amintesc că afară iarăşi e campanie electorală şi, dacă poate, să-şi ducă cei patru copilaşi pe vară la Edineţ, că avem mult-mult de lucru!

Nebunii au băgat din nou ţara în alegeri!

Ştefan Secăreanu
FLUX, 9 iulie 2010

Aniversare istorică. 20 de ani de la Congresul II al Frontului Popular din Moldova

Astăzi, 1 iulie, s-au împlinit 20 de ani de la adoptarea, în cadrul celui de-al II-lea Congres extraordinar al Frontului Popular din Moldova (FPM), a unor rezoluţii istorice care au avut un rol determinant în evoluţia ulterioară a Republicii Moldova. Rezoluţiile Congresului FPM aveau o încărcătură simbolică aparte şi au constituit un impuls pentru Mişcarea de Renaştere Naţională care lua amploare pe întreg spaţiul Republicii Moldova, la începutul anilor ’90.

Astfel, pe data de 1 iulie 1990, Frontul Popular din Moldova a cerut repunerea în drepturi a etnonimului „popor român” şi a glotonimului „limba română”. Aceste noţiuni au fost imortalizate ulterior în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 27 august 1991.

Tot pe data de 1 iulie 1990, Congresul al II-lea al FPM a decis ca piaţa principală din centru capitalei, numită în perioada sovietică Piaţa Victoriei, să fie redenumită în Piaţa Marii Adunări Naţionale. „Congresul II al Frontului Popular din Moldova consideră că actuala denumire a Pieţei Victoriei nu are nimic în comun cu istoria noastră naţională. Dimpotrivă, este un simbol al expansionismului sovietic. Congresul propune Parlamentului republicii să schimbe denumirea acestei Pieţe, numind-o, în cinstea actului istoric din 27 august 1989, PIAŢA MARII ADUNĂRI NAŢIONALE”, se spune în rezoluţia FPM din 1 iulie 1990.

De asemenea, s-a decis schimbarea denumirii Palatului „Octombrie” în Palatul Naţional. „Congresul II al Frontului Popular din Moldova consideră că actuala denumire a palatului „Octombrie” este improprie şi total inadecvată destinaţiei acestui locaş de cultură şi propune Comitetului executiv orăşenesc Chişinău să redenumească: Palatul Naţional”, se arată în document.

Un alt document important adoptat la 1 iulie 1990 se referă la necesitatea constituirea unei Biserici naţionale şi separarea de „imperiul bisericesc rus”, care „ţine în supunere forţată toată populaţia ortodoxă românească din teritoriile anexate de URSS”. Acest document a stat la baza repunerii ulterioare în drepturi a Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, care a fost dezmoştenită forţat şi scoasă în afara legii de regimul sovietic după 1944.

Totodată, în cadrul aceluiaşi congres, au mai fost adoptate un şir de alte rezoluţii printre care: Rezoluţia cu privire la statutul armatei sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, Rezoluţia cu privire la abolirea cultului personalităţii lui Lenin, Rezoluţia cu privire la trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă, Rezoluţia cu privire la convocarea Marii Adunări Naţionale.

Frontul Popular din Moldova (actualul PPCD), cea mai veche şi mai longevivă formaţiune democratică din Republica Moldova, a fost constituit în anul 1988 şi a stat, de facto, la baza constituirii statului independent Republica Moldova. În 1992, acesta a fost redenumit în Frontul Popular Creştin Democrat (FPCD), iar în 1999, şi-a schimbat din nou denumirea în Partidul Popular Creştin Democrat, păstrându-şi această titulatură până în ziua de astăzi.

Nicolae FEDERIUC
Flux, 2 iulie 2010

Guvernul Filat şi-a depăşit mandatul, consimţind la cedarea pământului naţional la Palanca

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la cazul Palanca

Tratatul dintre Republica Moldova şi Ucraina cu privire la frontiera de stat, negociat între 14 iulie 1995 şi 18 iulie 1999, semnat la 18 august 1999, la Kiev, de către ex-preşedintele Petru Lucinschi şi ratificat la 12 iulie 2001 de către reprezentanţii Partidului Comuniştilor şi ai Alianţei Braghiş în Parlament, cuprinde un Protocol adiţional „privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta, şi regimul lor de exploatare”.

Protocolul adiţional vizează un traseu strategic important cu lungimea de 7,77 kilometri şi un teritoriu de 18 hectare care, potrivit punctului 6.1, urmau să fie cedate nu doar în proprietatea Ucrainei, dar şi sub jurisdicţia exclusivă a acestui stat vecin. Fâşia strategică de 18 hectare a teritoriului nostru naţional ar urma să fie scoasă de sub jurisdicţia/suveranitatea Republicii Moldova, cauzând discontinuitatea teritorială a statului prin izolarea de corpul ţării a 3 exclave teritoriale: Abdiv, Baibol şi Pescăria. Aceste 3 exclave teritoriale sunt situate la doar 1800 de metri de Limanul Nistrului (Marea Neagră).

Partidul Popular Creştin Democrat a considerat încă din perioada de negociere a Tratatului de frontieră cu Ucraina că acesta trebuie să aibă un singur obiect: frontiera comună dintre Republica Moldova şi Ucraina. Alte chestiuni, cum ar fi transmiterea de proprietăţi de către un stat către celălalt, aspecte de suveranitate sau de jurisdicţie a unei părţi în interiorul frontierelor celeilalte părţi, nu puteau şi nu trebuiau să facă obiectul Tratatului de frontieră. PPCD este singurul partid politic care nu doar a votat împotriva ratificării Tratatului de frontieră cu Ucraina şi a Protocolului său adiţional, dar a şi sesizat, prin grupul său parlamentar, Curtea Constituţională asupra caracterului anticonstituţional al unor prevederi ale acestor două documente, a chemat Ministerul Afacerilor Externe în instanţa de contencios administrativ pentru accesul deputaţilor la hărţile-crochiu anexă la Tratat şi desecretizarea acestora, a sensibilizat opinia publică naţională asupra subiectului, a organizat acţiuni de masă, pichetări şi proteste stradale împotriva înstrăinării teritoriului naţional pe segmentul satului Palanca.

PPCD a militat întotdeauna pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi cooperare cu Ucraina. Pentru Republica Moldova Ucraina este un partener strategic de o importanţă politică şi economică majoră. PPCD a dezvoltat în mod consecvent relaţii strânse cu forţe politice din Ucraina şi a fost alături de democraţii de la Kiev în momente cruciale pentru ţara vecină. Lupta comună pentru independenţă, democraţie şi viitor european a sudat relaţii durabile între PPCD şi colegii ucraineni.

PPCD consideră că relaţiile Republicii Moldova de bună vecinătate şi cooperare cu Ucraina, ca unul dintre partenerii-cheie ai ţării noastre, trebuie să se sprijine pe respectarea reciprocă a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii celeilalte părţi. Acest tip de relaţii exclude orice fel de concesii teritoriale.

PPCD constată că guvernul condus de către Vladimir Filat şi-a depăşit mandatul, consimţind la scoaterea efectivă a unei părţi a teritoriului naţional de sub jurisdicţia Republicii Moldova şi transmiterea acestuia sub jurisdicţia exclusivă şi suverană a Ucrainei. În felul acesta, guvernul Filat s-a substituit voinţei întregului popor, a devenit un continuator al ilegalităţilor comise de regimurile anterioare şi se face vinovat de crimă împotriva poporului şi a statului. PPCD consideră că demnitarii care se fac vinovaţi de asemenea crime grave trebuie nu doar supuşi oprobriului public, dar şi traşi la răspundere după toată asprimea legii.

PPCD se va opune în continuare, pe toate căile legale, acestor crime împotriva statului şi a poporului şi va insista asupra restabilirii jurisdicţiei Republicii Moldova asupra întregului său teritoriu naţional, indiferent de titularii drepturilor de proprietate funciară sau imobiliară din interiorul frontierelor noastre de stat.

Chişinău, 21 februarie 2010

PPCD salută iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale puterii, dar contestă orice derapaj de la interesele naţionale şi normele democratice

Rezoluţia Congresului XII al PPCD cu privire la situaţia politică de moment

Cele două campanii electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2009 au arătat în mod izbitor impactul fără precedent al resurselor financiare enorme, de provenienţă dubioasă, mobilizate de piaţa politică şi mediatică din Republica Moldova.

Utilizarea tehnologiilor electorale murdare, manipularea opiniei publice prin procedee de război psihologic, cumpărarea directă a voturilor, în special, în zona rurală, precum şi, mai ales, provocarea din 7 aprilie, soldată cu distrugerea edificiilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, au condus în definitiv la schimbarea puterii în Republica Moldova.

Rezultatul electoral final a fost determinat într-o măsură substanţială şi de insistenţa liderilor fostului partid de guvernământ de a menţine titulatura perimată de partid comunist, care a creat un deficit de imagine al acestei formaţiuni şi le-a oferit un plus de imagine formaţiunilor care s-au declarat într-o opoziţie ireconciliabilă, afişând un anticomunism de paradă. Spre regretul nostru, ca urmare a alegerilor, cele două tabere politice din Parlament nu au putut depăşi animozităţile reciproce, depăşire care ar fi permis identificarea unui minim consens, necesar pentru alegerea şefului statului. O asemenea situaţie a extins criza politică şi afectează în mod direct economia naţională, inclusiv prin reţinerea de care dau dovadă potenţialii investitori străini pentru plasarea capitalurilor lor în ţara noastră.

Accederea la putere a celor patru partide din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană a trezit simpatia unor parteneri occidentali ai ţării, care se manifestă printr-un sprijin politic şi financiar substanţial. Însă pentru a justifica încrederea partenerilor externi, ca şi aşteptările cetăţenilor ţării, actuala guvernare urmează să demonstreze eficienţă în promovarea fermă a reformelor politice, economice şi sociale, astfel încât să fie depăşite cât mai curând posibil toate restanţele la capitolul ajustarea legislaţiei, a instituţiilor publice şi a practicilor de exercitare a puterii la standardele europene.

Măsurile de ordin economic, cu componentele administrativă, fiscală, bugetară, vamală, care presupun şi debirocratizarea relaţiilor funcţionarilor cu companiile private, dar şi eficientizarea justiţiei care să plaseze statul şi oamenii de afaceri în condiţii de egalitate în faţa legii, sunt cele câteva acţiuni care urmează a fi realizate neîntârziat. Alături de acestea se impune stimularea întreprinzătorilor, reorganizarea sistemului bancar pentru a se oferi credite cu dobânzi accesibile, crearea unui climat de afaceri competitiv şi atractiv pentru businessmenii autohtoni şi străini. Depăşirea crizei economice şi combaterea sărăciei, ca şi atingerea unui nivel de dezvoltare comparabil cu cel al ţărilor europene depind în mod direct de voinţa politică şi de competenţa guvernanţilor.

PPCD consideră corect să salute toate iniţiativele democratice, pozitive şi necesare ale actualei puteri şi, în acelaşi timp, să conteste şi să critice orice acţiuni ale puterii care deraiază de la interesele naţionale, de la normele democratice şi opţiunea strategică de integrare europeană a ţării.

Chişinău, 21 februarie 2010