Arhiva

Posts Tagged ‘Parlamentul României’

Urletul dinaintea alegerilor!

septembrie 5, 2020 Un comentariu
Grupările banditești care au furat puterea după 2009 nu au jefuit doar sistemul bancar din Republica Moldova și tot ce se mai putea jefui în acest teritoriu românesc înstrăinat.
 
Grupările politice banditești de după 2009 au comis o altă crimă, mult mai gravă: au paralizat, cu metode diabolice, segmentul conștient, românesc basarabean, consolidat inițial în jurul Frontului Popular din Moldova.
 
Anume această stare de fapt se constituie într-o dovadă concludentă că grupările în cauză, cele reprezentate de PD, PLDM, Leancă, Shor, Platon etc, și-au avut și își au rădăcinile în structurile FSB-ului rusesc și în rețelele criminale rusești!
 
Rusia, cu elita FSB-ului la putere, pentru a-și extinde controlul asupra teritoriilor de sub fosta stăpânire sovietică cu scopul refacerii URSS (acesta este planul suprem al lui Putin!) își pune în aplicare instrumente prin care să provoace și să adâncească în fostele republici „independente” fenomenul criminalității și al corupției!
 
Tot jaful bancar de la noi a avut loc cu concursul direct al Rusiei!
 
Toate schemele criminale prin care a fost dărâmată economia Republicii Moldova în anii de după independență au fost elaborate, puse la cale și realizate cu concursul direct al Rusiei prin intermediul rețelelor nomenklaturiste ale fostului regim sovietic, rămase intacte până astăzi în Republica Moldova.
 
Principiul aplicat de Moscova în orice raport cu fostele teritorii desprinse de la ea după 1991, inclusiv Republica Moldova, este acesta: cu cât este mai rău, cu atât mai bine!
 
Cu cât moldovenii sărăcesc mai mult, cu atât mai lesne este pentru rețeaua rusească să-și îndeplinească misiunea de prostire și manipulare a acestora, cu atât mai mulți moldoveni vor fi nevoiți să fugă peste hotare, și în primul rând în Rusia, în căutarea unui loc de muncă, oficial sau la negru.
 
Uitați-vă câți oameni de bună credință de la noi au fost amăgiți în ultimii câțiva ani de PD-ul lui Diacov, Plahotniuc, Candu și Filip! Câti intelectuali, câți români de-ai noștri s-au lăsat ademeniți de mesajul lor „național” și „european” în timp ce ei pur și simplu furau în stânga și-n dreapta! Au ajuns să pună la cale chiar și un Sfat al Țării-2 (cine mai știe de el?) doar pentru a adormi, a potoli, pe perioada crimei, și în definitiv, pentru a compromite cel mai treaz și mai conștient segment al populației – cel cu un profund sentiment al apartenenței la națiunea română!
 
Uitați-vă câtă lume, bună s-ar zice, a fost manipulată pentru a rămâne cucerită de-a dreptul de un bișnițar ordinar ca Filat, lacom, corupt și demagog din naștere, un gangster, un laș (vă amintiți cum, pe post de prim-ministru, a ascuns tricolorul, drapelul nostru de stat, în biroul din Casa Guvernului unde l-a avut oaspete pe liderul separatist de la Tiraspol?!), un om de nimic, fără verticalitate, capabil să vândă, să se dezică și de simbolurile noastre naționale, pentru care s-a vărsat sânge la Nistru, în fața bandiților lui Putin de la Tiraspol!
 
Uitați-vă câtă lume este prostită de cel care reprezintă unealta principală cu care s-au furat banii noștri din sistemul bancar – Șor! Uitați-vă cum îl laudă românașii noștri de la Orhei, dar și bulgarii de pe la Taraclia, dar și atâta altă lume pentru nu știu ce binefaceri făcute de el din banii furați de la BEM! Uitați-vă cum îi cântă din strună, pe aceeași bani furați din buzunarul moldovenilor, PRO-TV-ul, Televiziunea publică a lui Dodon, alte atâtea structuri media de la noi! Și toate aceste lucruri se întâmplă în timp ce Șor ar fi dat în căutare internațională pentru a fi pus la pușcărie!
 
Uitați-vă câtă lume de-a noastră, cum s-ar zice, îi bate din palme lui Usatâi, o altă unealtă a structurilor banditești prin care am fost jefuiți!
 
Uitați-vă câți avocați, nu numai în rândul juriștilor, ci și în cel al jurnaliștilor, intelectualilor de la noi, are un alt criminal – Platon!
 
Uitați-vă câtă lume bună, unionistă, cum s-ar zice, a fost dusă cu zăhărelul de alți doi gangsteri politici – Maia și Năstase, cei care, sub lozinca luptei împotriva corupției, ni l-au adus ca oaspete de onoare pe Dmitri Kozak, bețivanul din anturajul lui Putin, însărcinat cu misiunea de federalizare a Republicii Moldova și de consolidare a prezenței militare rusești în stânga Nistrului și cei care au dat, într-o perioadă de doar cinci sau șase luni de guvernare, toate instituțiile strategice ale statului pe mâinile lui Dodon și ale Rusiei!
 
Uitați-vă, în definitiv, ce s-a ales din partida românească din Basarabia după ce Putin și FSB-ul lui au aplicat, doar în ultimii zece ani, cele mai rafinate și mai perfide scenarii de înaintare a Rusiei spre Prut!
 
Uitați-vă acum cât de abil își propulsează Kremlinul candidaturile pentru alegerile prezidențiale, aproape toate cu șanse de trecere a pragului electoral în sondaje, și cât de împrăștiat, de prostit, de rătăcit și de paralizat este segmentul românesc în ajun de alegeri!
Îmi vine să urlu când realizez că tot atât de paralizat este în această clipă și Bucureștiul politic de dinaintea alegerilor de peste Prut, când toate partidele românești vor da năvală dincoace de Prut nu să ne strângă pe noi basarabenii în jurul unui ideal național, nu să ne consolideze rândurile împotriva schemelor rusești de ocupație, ci să ne disperseze și mai mult după culorile și candidații lor pentru Parlamentul României!
 
 
 

Partidele politice de la București și dispersarea basarabenilor

Ce să spun?
Băsescu este în situația liderilor de partid de aici de la Chișinău cărora Plahotniuc le cumpăra mai ieri deputații sau miniștrii, sau membrii de partid…
Un Șalaru, Guțu ș.a. de la PL sau de la alte partide…
Pe unii dintre aceștia Băsescu i-a încurajat chiar să-și trădeze echipa politică care i-a propulsat în Parlament, PUNând la cale încropirea a încă unui partid „unionist” în stânga Prutului. Ca și cum până la el nu erau destule partide de acest fel…
A lucrat astfel mână-n mână cu gruparea banditească de la guvernare pentru segmentarea românilor basarabeni…
Incursiunea lui politică-n Basarabia a avut un singur scop: salvarea de la pieire politică a PMP-ului din dreapta Prutului pe seama problemei spinoase a Basarabiei.
Mai mult decât atât: prezența, de multe ori gălăgioasă, a lui Băsescu în stânga Prutului și unele declarații de-a dreptul deochiate ale acestuia nu au făcut altceva decât să consolideze partida rusească din Basarabia, care, iată, este gata să-și pună labele pe capitala noastră Chișinău.
Din păcate, cam așa au făcut-o și o fac încă și alte partide de la București…
Acestea își creează filialele lor în Basarabia nu pentru a impulsiona procesul de afirmare a identității românești dincoace de Prut, ci pentru a-și spori cumva punctajul electoral pentru a accede în Parlamentul de la București.
Ne-au divizat după culorile și ambițiile lor politice…
Plus că își mai identifică și își cresc aici și niște lideri locali, unii dintre ei neștiind a lega barem o propoziție simplă, cu subiect și predicat, în limba română, dar ajunși peste noapte deputați sau senatori pe malurile Dâmboviței… sau nu știu ce fel de funcționari prin instituțiile statului român.
Umflați în pene, lipsiți de smerenie, ignoranți, grandomani, băieți de gașcă politică… unii din dânșii cu gânduri s-ajungă deja europarlamentari…
Cam asta este, din păcate, prestația partidelor politice de la București aici în Basarabia…
Am certitudinea că noi, basarabenii, eram mult mai uniți și mai săritori la nevoile noastre românești înaintea trecerii Prutului de către partidele de la București, care au venit să ne „aglutineze” politic astfel încât să fim cât mai dispersați.
Îmi cer scuze pentru sinceritatea și durerea cu care spun aceste lucruri…

Încă un denunț: al lui V. Saharneanu!

aprilie 25, 2018 Lasă un comentariu

Mai sare unul la beregata lui V. Munteanu după ce acesta a propus ieri ca primăria Chișinău să devină acționar majoritar al Aeroportului Internațional Chișinău.

Este vorba de V.  Saharneanu, consilier al lui I. Hadârcă în Parlamentul de la București, care publică pe blogul său un denunț împotriva liberalilor de la Chișinău, preluat de portalul deschide.md, finanțat din banii statului român.

Cum naiba se face că toate cârtițele și fosilele sistemului nomenklaturist construit de regimul bolșevic de ocupație dincoace de Prut, cu diplome ale școlilor superioare ale fostului Partid Comunist al Uniunii Sovietice, ajung azi  în grația și pâinea statului român?

Faptul relatat aici confirmă fără putință de tăgadă  axioma că toți exponenții fostei nomenklaturi sovietice cu școală superioară a PCUS, nimeriți, din întâmplare, printre membrii partidelor de orientare românească din R. Moldova, scriu denunțuri mincinoase împotriva acestor organizații și a membrilor lor după ce ies cu scandal din ele.

Mai rău decât atât:

Tot aceștia lucrează în aceste clipe, deschis sau camuflat, în favoarea grupării mafiote de sorginte rusească aflată la guvernare în R. Moldova  și, implicit, în favoarea candidatului acestei grupări pentru alegerile primarului general al Chișinăului.

De ce familia mea nu va mai susține PMP-ul lui Băsescu la viitoarele alegeri pentru Parlamentul României

aprilie 4, 2018 Lasă un comentariu

„Anunțul care aruncă în aer scena politică de la Chișinău: Un deputat al României candidează la Primărie!”, notează emfatic o agenție de presă, tot românească.

Este vorba, bineînțeles, de Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul de la București din partea PMP, partidul lui T. Băsescu.

Evident, aceeași agenție a uitat cu premeditare să anunțe un lucru foarte important:

Respectivul deputat-candidat, în alegerile de la Chișinău, face jocul binomului Dodon-Plahotniuc care stăpânește și jefuiește acum Basarabia.

Mă tem că la viitoarele alegeri pentru Parlamentul României respectivul candidat, precum și partidul care-l propulsează nu vor mai acumula voturile basarabenilor ca altădată.

Știu cu siguranță că cele patru voturi ale familiei mele nu vor mai fi acordate lui C. Codreanu și PMP, așa cum le-am acordat în alegerile din 2016.

Pe zi ce trece, jocul perfid al fostului președinte român, T. Băsescu, în favoarea mafiei de la Chișinău iese tot mai mult la suprafață.

Tocmai acest „derapaj” îl va costa scump pe marinarul care tot vrea să „arunce în aer scena politică de la Chișinău”.

Prof. Ilie Bădescu: Desţărarea

mai 30, 2010 Un comentariu
Când cineva pleacă într-o călătorie îşi împachetează mai întâi lucrurile pentru plecare. El poate să arunce în fugă, printre alte lucruri, şi o fotografie, eventual o carte etc. Cel ce pleacă definitiv, însă, nu împachetează lucruri, căci e greu să ia cu el trei lucruri foarte speciale: locul, casa şi neamul. Pe acestea, cel plecat le împachetase, chiar fără să ştie, în sufletul său şi, după ce va fi ajuns la destinaţie, el va despacheta mereu şi mereu lucrurile acestea, pe care, treptat, treptat nu mai are pe unde să le aşeze. Cine are nevoie de ele în lumea cea nouă în care a intrat!? Acesta este migrantul. Teoria migraţiei este o teorie indiferentă la fenomenul numit „ţară”. Mai toate teoriile migraţiei au drept unitate de analiză migrantul însuşi şi aria sa de mişcare, numită zonă de migraţiune sau de circulaţie migratorie. În această prezentare, ţările apar sub denumirea de zone de origine (plecare) şi zone de destinaţie. Pentru sociologul sensibil la cele două capete ale migraţiei numite ţări, adică la ţara de origine şi ţara de destinaţie, fenomenul migraţiei are un alt înţeles. Ţara de origine sau de plecare a migrantului este deopotrivă o ţară de suferinţe, de eşecuri repetate, de frustrări, de iubiri neîmpărtăşite, de nostalgii în cele de pe urmă. Raportul dintre cel ce pleacă şi ţara lui se numeşte, în acest caz, des-ţărare, adică despărţire de ţară cu ţară cu tot, plecare în lume cu ţara în suflet. Plecarea aceasta implică împachetarea şi despachetarea unor stări sufleteşti de o mare profunzime şi bogăţie. Aceasta este o faţă a dramei desţăratului. Pentru ţara de origine, desţăratul nu este doar o inestimabilă pierdere demografică, socială şi economică, ci, mai presus de toate acestea, este un gol metafizic. Ţara a pierdut pe cineva, un dar de care nu s-a putut îngriji, pe care nu l-a putut valorifica. Ţara este faţă de desţărat aidoma celui ce-a primit talantul şi n-a reuşit să-l înmulţească, n-a dobândit nimic cu talantul acela şi, nu numai că nu l-a înmulţit, dar nici măcar nu l-a îngropat ca să-l înapoieze stăpânului la întoarcere, adică la judecata obştească. Desţărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează ţara de 20 de ani. Ei vor trebui să dea socoteală în faţa stăpânului pentru tot talantul risipit, care nu e de la ei, pe care l-au primit ca să-l înmulţească, dar nu s-au dovedit vrednici şi, mai mult, au risipit ce nu-i al lor. Ei sunt furi de suflete, ei au cheltuit suflete de la Dumnezeu cu o nevrednicie pentru care vor da socoteală. Ei n-au pierdut un fiu, căci părinţi n-au fost niciodată, ei au pierdut un talant pe care l-au primit spre înmulţire, adică spre gestiune, cum ar spune interpretul de azi, economistul.

România postdecembristă a risipit nu doar o avere economică, ci a mutilat un corp demografic şi a risipit o ţară, chiar şi numai la măsura acestui fenomen al desţărării. Proporţia desţărării a atins în România dimensiuni înspăimântătoare.

Cercetările efectuate de Institutul de Sociologie în colaborare cu Centrul de Sociologie Urbană, la solicitarea Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, în vederea unor programe culturale pentru migranţii români din Spania şi Italia, ne-au îngăduit să estimăm proporţia demografică a fenomenului şi dimensiunile lui economice, sociale şi spirituale. Într-un studiu al Băncii Mondiale (Ali Mansoor, Bryce Quillin), ni se prezintă o ierarhie a ţărilor primitoare de imigranţi, Statele Unite aflându-se pe prima poziţie, Franţa pe poziţia a cincea (între ţările vest-europene doar Franţa şi Germania se află în acest top, pe ultimele patru locuri pe scara ţărilor primitoare se află Arabia Saudită, Australia, Kazahstan şi Polonia) (ibidem). „Numărul oamenilor care trăiesc în afara graniţelor a crescut de la 120 milioane în 1990 la 160 milioane în 2002. Population Resource Bureau precizează că migranţii reprezintă circa 2,5 % din populaţia lumii” (Migration and Globalization, p. 2, http://www.globalization101.org/uploads/File/Migration/migrall.pdf). Per ansamblu, situaţia nu indică neapărat ponderi alarmante. Pentru anumite zone, însă, situaţia este alarmantă. Pentru România, emigrarea sau migraţia pentru muncă, cum a fost definită, oarecum incomplet, a antrenat un dezechilibru al pieţei forţei de muncă şi al comunităţii de reproducere demografică extrem de grav. Potrivit unui studiu (Declinul demografic şi viitorul populației României. O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21, elaborat de Vasile Gheţău, Editura Alpha MDN, 2007.), „anul 2006 a fost al 17-lea an de scădere a numărului populației României prin componenta naturală şi prin migrație. Pentru întreaga perioadă 1990-2006, pierderea estimată se apropie de 1,5 milioane de locuitori”. În cazul României, aşadar, situaţia este cu totul agravată, căci, aici, pierderea de populaţie datorată emigrării atinge un prag extrem de ridicat, imensa majoritate fiind tineri şi acoperind ocupaţii vitale pentru echilibrul spaţiului colectiv de viaţă al întregii ţări. Conectările migraţionale dintre economiile rurale şi pieţele internaţional-urbane ale forţei de muncă arată o faţetă neaşteptată a lucrurilor. Teoriile globalizării pun accentul pe valoarea remitanţelor (sumele de bani trimişi spre ţările de origine de către migranţii pentru muncă) şi pe impulsul spre dezvoltare al acestora în ţările de origine. Pe de altă parte, un atare fenomen acţionează ca un mecanism de conservare a decalajelor, de osificare a acestora, căci migraţia acţionează ca o supapă a presiunii exercitate de subdezvoltare, astfel că efectele decalajelor nu conduc la mobilizări locale pentru politici de dezvoltare, căci presiunea indusă de aceste decalaje se descarcă în fluxurile migratorii, astfel că cei buni şi energici pleacă, iar acasă rămân cei slabi, bătrâni, copii, femei, populaţie dezavantajată etc. Guvernele din lumile a doua şi a treia agreează alternativa migraţionistă, căci aceasta rezolvă problemele fără de implicarea guvernanţilor, nici chiar în adoptarea unor reglementări reclamate de un atare fenomen (acorduri bilaterale, legi speciale, bilaterale, facultative etc.).

Harta principalelor curente de migraţie la scară mondială ne arată că toată planeta este cuprinsă de aceste curente populaţionale care fac din spaţiul demografic planetar unul extrem de fluid, instabil, neaşezat: toate spaţiile, toate ariile civilizaţionale sunt cuprinse de marea migraţie. O imensă maree de populaţii îneacă vechea geografie preschimbând planeta într-un lac demografic uriaş, unde nu se mai văd prea bine vechile repere. Casa, locul de muncă, traiul aşezat etc. nu mai sunt factori de stabilitate, ci de căutare şi enormă nemulţumire. Populaţii uriaşe caută casă, loc de muncă, climat sigur, trai decent, climat moral şi politic asigurator, pe care nu le mai găsesc „acasă” fiind nevoite să le caute aiurea. Bulgaria, Letonia, Lituania, Moldova, Polonia, România, şi Ucraina sunt ţările în care populaţia înregistrează un dublu declin: cei ce pleacă sunt mai mulţi decât cei care vin şi numărul celor care mor este mai mare decât al celor care se nasc.

Pentru dimensiunile social-economice se vor pronunţa economiştii, pentru cele sociale s-au pronunţat sociologii, pentru cele spirituale ar trebui să se pronunţe noologia, ştiinţa ordinii spirituale a lumii. O ţară este parte a unei ordini spirituale pe care Dumnezeu a creat-o din clipa în care a rânduit viaţa după neamuri şi nu într-o Babilonie, un amestec, o promiscuitate de neamuri şi de limbi. De la această promiscuitate Dumnezeu i-a salvat pe cei ce voiseră să ridice Turnul trufiei, care s-au rostogolit în terifiantul fenomen al promiscuităţii lingvistice, al amestecului limbilor. Îi denumim pe aceştia babelieni, de la numele turnului pe care voiseră să-l înalţe până la cer, nu sub cer, ci până la cer, adică până la tronul lui Dumnezeu. Din această promiscuitate, Dumnezeu le-a dăruit salvare prin reîntărirea lor pe neamuri, adică pe trunchiuri de sentimente, de sensuri şi de acţiuni comune, pe care le numim popoare. Acestora, Dumnezeu le-a dăruit mântuirea neamurilor, mântuire prin darul de neam, rânduindu-le să trăiască nu amestecat, ci pe neamuri, în popoare, împreună cu cei de acelaşi neam. Popoarele sunt creaţia lui Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, Dumnezeu le-a dăruit să stăpânească fiecare o parte de pământ, eliberându-i astfel şi de promiscuitatea geografică, spre care aspiră noii babelieni de astăzi sub termenul înşelător şi amăgitor de globalizare. Teoria raportării la spaţiu ne ajută să examinăm un tip special de fenomen antrenat de migraţie şi anume acela al deformărilor spaţiilor mentale. Am numit acest fenomen efect Ulysse. Pe latură strict cantitativă, evaluarea „deformărilor” ne permite să determinăm ponderea şi durata dezechilibrelor pe care emigrarea le provoacă pieţei locale (naţionale) a forţei de muncă. Prin extensie, putem socoti că, atunci când emigrarea depăşeşte un anume prag, ea antrenează „deformări” la scară etno-demografică (dezechilibre pe clase de vârste, pe gen sau sex, în raport cu proporţia fertilităţii etc). Deformările însă pot atinge şi harta etno-spirituală: gradul de asumare a hărţii cognitive sau emice de către tineri, gradul de afectare a echilibrului familial (soţii/soţiile rămase acasă, copiii etc). Am numit aceste deformări „efect Ulysse” (sau odiseic), căci marchează grav echilibrul etno-psihologic al copiilor şi al soţiilor – mame sau al soţilor – taţi.

Efectul Ulysse ne arată că un popor afectat de o migraţiune masivă se află într-o situaţie critică în ceea ce priveşte raportul dintre cei plecaţi şi cei rămaşi acasă. Cu aceasta, atingem chestiunea remigraţiei, adică a proceselor reparatorii sau restaurative. Acest efect ne permite să determinăm sentimentul spaţiului la cei rămaşi şi la cei plecaţi, angoasele sau spaimele celor plecaţi şi ale celor rămaşi. Este, altfel spus, o sondare a adâncimilor sufleteşti ale fenomenului migrator.

Pentru a cerceta fenomenul acesta am elaborat scala efectului Ulysse, prin care se pot cerceta şi măsura: temerile legate de migraţie (la cei plecaţi şi la cei rămaşi), angoasele pe tipuri: angoasa în faţa bătrâneţii, angoasa în faţa străinătăţii, angoasa destrămării sau a înstrăinării, angoasele de nostalgie sau nostalgice (proiectarea în ţara de emigrare a imaginii „pământului făgăduit” ori în ţara părăsită a unei „grădini edenice”, a unui spaţiu pierdut). Cu această scală facem, iată, trecerea spre noologia emigrării. Aceasta ne va îngădui să redesenăm harta ţării şi a Europei (ca spaţiu al migraţiei) sub forma unei hărţi învestite cu angoase şi speranţe, ca pe o hartă emică ori prietenoasă sau ca pe o hartă anxioasă sau inamicală. Tot la fel în privinţa hărţii patriei părăsite, care se va redesena ca o hartă nostalgică sau, din contră, ca o hartă anxios-depresivă ori poate ca o hartă ciclotimică. Această metodă ne va îngădui să evaluăm şi viitorul etno-politic şi etno-spiritual al unei naţiuni şi al unui stat, constituindu-se, iată, în hartă sau instrument al „profeţiei etno-sociologice”. Harta migraţiei românilor ne avertizează că România se confruntă cu un fenomen de desţărare, nu de simplă migraţiune, ci de masivă desţărare a categoriilor cele mai active ale poporului român. Dacă guvernanţii ştiu ori nu ştiu lucrul acesta este o chestiune pe care n-o putem cântări, dar faptul că reacţia guvernanţilor lipseşte ne îndrumă să credem că aceştia nu au sensibilitatea ţării. Să nu se vadă desţărarea din locul numit Parlamentul României? Sau din locul numit Guvernul României? Sau din locul numit preşedinţia României? Să credem că din locurile acelea se vede numai până la kilometrul 30 al Bucureştiului? Şi dacă ar fi aşa, oare n-ar trebui să fie vaier mare acolo de unde ţara nu se mai vede? Iată întrebarea. Cine ştie răspunsul?

CLIPA

www.roncea.ro