Arhiva

Posts Tagged ‘partid’

MIHAI EMINESCU: REFORMA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

De la o vreme vedem că serviciile publice (ce-i drept rău ocupate) se declară deprisos. De ce? Pentru că funcţionarii sînt incapabili. Dar vor rămînea vecinic aşa daca se va urma înainte cu acelaşi sistem 1 de numiri, destituiri, permutări ca-n satul lui Cremene.

Relele sistemului de azi sînt:

1) Amploiaţii nu sînt speciali, pentru c-au ocupat posturi în cele mai deosebite ramuri ale mecanismului administrativ.

2) Prin destituiri şi reintegrări pe cîte două luni devin neoneşti, căci cine-şi va da osteneala de-a rămînea om de treabă cînd ştie că bunul plac al ministrului sau al comitetelor de partid îl zvîrle mîni pe uliţă oricît de bun ar fi.

3) Înmulţirea clasei proletarilor condeiului, căci la venirea fiecărei nuanţe nouă se aşază un nou cîrd de postulanţi şi cumularzi pe spatele bugetului, cari, o dată numai să fi fost funcţionari, joacă în urmă rol de victime politice şi bat vecinic la uşile acelor miniştri cari sînt duşmani celui ce-au destituit pe victima în cestiune.

Citește mai mult…

INTERVIU CU MIHAI EMINESCU. „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

iunie 28, 2012 2 comentarii

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.

 

Domnule Eminescu, aţi putea descrie, în câteva cuvinte, cam cum arată România de astăzi, în perspectivă socială şi politică?
Plebea de sus face politică, poporul de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţare de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceştia platiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.

 

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VIII). Şcoala generală de corupţiune şi iluzia regimului constituţional

aprilie 11, 2012 Lasă un comentariu

 

Precum am declarat-o în mai multe rînduri, situaţia ţării o considerăm de prea gravă ca să ne preocupăm numai de interesele de partid. Ne grăbim deci a recunoaşte că, din toate alegerile efectuate în această perioadă de 14 ani, cea dentîi alegere, din 1866, urmată îndată după votarea Constituţiunii, a fost aceea a cărei sinceritate e mai puţin bănuită. Şi cu cîtă recunoştinţă. Ţara nu-şi aduce aminte de binefăcătoarea intervenire a şefului statului, prin o scrisoare deschisă către primul său ministru, prin care arăta Înalta Sa Domnească voinţă ca ţara să se manifeste în libertate la alegeri. Preşedintele Constituantei a stabilit cu drept cuvînt ca principiu.

Şi astăzi, după o tristă esperienţă, o putem afirma cu mai multă tărie, că dacă regimul constituţional e menit de-a întări tronul şi de-a garanta prosperitatea ţării, orice violenţă ce se comite în contra acelui regim se comite în paguba prestigiului tronului şi totodată în paguba prosperităţii ţării. Putem deci afirma că, dacă alegerile ce s-au urmat după cele de la 1866 ar fi fost puse şi ele, toate, sub patronagiul şi controlul şefului statului, situaţiunea noastră ar fi cu totul alta decît cea de astăzi.

Din nenorocire, nu mai departe decît alegerile de la 1867, au fost cea dentîi desfidere dată regimului constituţional, iar consecuenţa imediată şi vădită a epocei reteveiului şi a influenţei morale a fost că, în proporţia în care s-au violat garanţiile constituţionale şi s-au pus la discreţia nesaţiului ambiţiilor, în acelaşi raport s-a compromis şi starea economică prin concesia Strusberg şi prin cheltuiele[le] nesocotite ale anilor 1867 şi 1868. Precum o zidire la care se simte vreo deteriorare, dacă nu vine arhitectul să oprească ruina prin măsuri luate din capul locului, se deteriorează în proporţii din zi în zi mai mari, astfel şi regimul parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniştrii au ajuns astăzi în poziţia de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără control de sus.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (VI). Inaugurarea regimului monarhic

martie 26, 2012 Lasă un comentariu

 

Cînd, la anul 1866, ţara si-a dat instituţiunile care domnesc astăzi, cînd s-a chemat la cîrma ţării un prinţ străin, nu credem că unica preocupare a ţării a fost aceea de-a pune un capăt rivalităţilor primejdioase dinlăuntru, ci o idee de un ordin mai înalt a condus naţiunea în hotărîrea ei. Deja bătrînii noştri, aproape acum cincizeci de ani, concepuseră ideea unirii sub o dinastie ereditară.

Întîrziată de împrejurări neatîrnate de voinţa noastră, îndată ce România dăduse semne de a sa vitalitate şi făcuse să se nască încrederea că ea, în mijlocul statelor ce-o înconjurau, putea să trăiască din propriile ei puteri şi din propria ei conştiinţă naţională, nici stabilirea unei dinastii ereditare n-a mai întîmpinat nici o rezistenţă şi, o dată cu recunoaşterea ei, putem zice că, din acel moment chiar, şi independenţa statului român în princip a fost deja recunoscută. Ca probă că acesta a fost sentimentul ţării, putem aminti aci cuvintele rostite de către preşedintele Constituantei, d. M. Kostaki, în numele ţării, în momentul cînd a prezentat alesului ei pactul fundamental.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: TEORIA STATULUI ORGANIC (V). Republica e bună doar când există o clasă de mijloc economiceşte puternică

martie 18, 2012 Lasă un comentariu

 

Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective şi s-a pus puterea supremă a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimele şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare însăşi ideea statului, adică ideea armoniei intereselor naţionale. Asta este în esenţă deosebirea între monarhia constituţională şi republică.

În republică domneşte îndeosebi interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul şi numai partidul alege pe capul statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă pe deplin caracterul unui grup de interese predomnitoare. Această stare de lucruri e în aceeaşi proporţie lipsită de pericole în care esistă în stat o clasă de mijloc economiceşte puternică şi cultă care să mănţină echilibrul între tendinţele prea înapoiate a simţului istoric a unui popor, reprezentat în genere prin formele existente ale unei civilizaţii trecute, şi tendenţele zgomotoase ale trebuinţelor acute ale prezentului, reprezentate prin nevoile claselor de jos. Unde această clasă nu există decît în mod rudimentar sau unde ea este prea slabă pentru a se împotrivi tendenţelor estreme, republica devine o jucărie a partizilor, o forma de care abuzează şi unii şi alţii, în detrimentul vădit al intereselor generale.

Citește mai mult…

MIHAI EMINESCU: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!”

decembrie 13, 2011 Lasă un comentariu

Există, se vede, între radicalii din România un fel de dicţionar secret de locuţiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rămîn necunoscute nouă profanilor precum: „Vegheaţi! Ora a sosit” şi altele de acestea.

O foaie din Focşani, „Luptătorul”, dînd seamă despre atentatul încercat asupra d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele: „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!”. Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asupră-ne nu ştim, destul că, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însă a explica cum instinctele rele, înclinările criminale ale oamenilor găsesc în precedentele create de principiile şi apucăturile roşiilor o atmosferă ce le prieşte, pusesem şi noi cuvintele, rămase în minte-ne la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.
Nici prin vis nu ne trecea că, din întîmplare, puseserăm mîna pe una din acele locuţiuni mistice, din acele devize ale partidului roşu de cari ascultă orbeşte toată suflarea patriotică, că noi, neconsacraţii în misterele organizaţiei internaţionale ale societăţii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretă a partidului.
Citește mai mult…