Arhiva

Posts Tagged ‘PD’

Pledoarie pentru unitatea noastră

Tragedia noastră, a basarabenilor care-și afirmă cu mândrie identitatea românească și revendică deschis, hotărât și legitim (!) readucerea la trupul României a teritoriilor românești ocupate de ruși, constă în faptul că am ajuns să fim prinși acum între construcțiile a cel puțin două mari șlehte de mafioți, înfiripate și consolidate în anii de după căderea imperiului sovietic, ambele antiromânești sau străine de idealul nostru de reîntregire românească și cu rădăcini adânci în nomenklatura și KGB-ul URSS:
Prima construcție de acest fel este axată pe SHORISM (de la Shor) și este reprezentată de gruparea Plahotniuc cu masca ei politică PD și cu celelalte unelte politice (PPEM-ul lui Leancă, PSRM-ul lui Dodon și alte structuri deochiate ieșite de sub poala PCRM-ului lui Voronin, plus un șir de transfugi cumpărați și șantajați de Plahotniuc), care se află la guvernare și ține sub control absolut toate instituțiile statului, inclusiv justiția și entitățile media publice. Unealta principală prin care această șleahtă mafiotă a jefuit statul, își ține în șah adversarii și corupe și prostește o bună parte de populație este afaceristul Ilan Shor, cu toată țâțâna nomenklaturistă de sub el pornită de la tatăl acestuia. Antiromânismul grupării în cauză este exprimat prin DODONISM (de la Dodon) – tot ce nu-și permite a reda pe față în raport cu România și idealul nostru de Unire PD-ul lui Diacov și Plahotniuc o spune deschis Igor Dodon, înscăunat în funcția supremă de Președinte al Republicii Moldova cu sprijinul camuflat al PD-iștilor.
Construcția celei de-a doua șlehte mafiote este axată pe PLATONISM (de la Platon) și este reprezentată de Platforma DA (PPDA) cu elementele ȚOP-iste din spatele ei, Partidul Nostru (Usatâi), rămășițele PLDM-ului lui Filat și PAS-ul Maiei Sandu care tot de la Filat se trage. În conjunctura politică actuală această grupare are rolul de opoziție. Elementul criminal central prin care aceasta a jefuit statul se numește Veaceslav Platon. Antiromânismul grupării respective este exprimat prin SLIUSARISM (de la Sliusari Alexandru, vicepreședinte al PPDA, ajuns în această poziție după fuzionarea PPDA-ului lui A. Năstase cu Partidul „Forța Poporului” al lui Nicolae Chirtoacă, angajat al GRU, serviciul militar de spionaj sovietic, apoi rusesc, în perioada 1977-1990, unul dintre cei 47 de spioni sovietici expulzați de la Ambasada URSS din Franța în 1983, una dintre persoanele-cheie care a negociat cu Rusia acordul de încetare a focului în 1992, acord rușinos prin care, practic, a fost recunoscută independența Transnistriei și prin care a fost trecută sub „jurisdicția” separatiștilor de la Tiraspol și Tighina românească!).
Ambele grupări, deci, una la putere, alta în opoziție, nu au nici în clin nici în mânecă cu tot zbuciumul nostru pentru reîntregirea teritoriilor românești furate de Rusia lui Stalin.
Ambele grupări au luat parte la jaful sistemului bancar al Republicii Moldova și la celelalte crime de acest fel comise de-a lungul anilor, dar mai ales de la 2009 încoace.
Ambele grupări au adânci conexiuni cu Rusia și cu structurile banditești și securistice din această țară.
Ambele structuri se află într-un permanent și degradant proces de reglare de conturi în urma căruia avem de suferit cu toții!
Ambele grupări antiromânești caută să ademenească, să manipuleze și să flirteze cu segmentul românesc din Basarabia, dar, din păcate, și cu puterea și instituțiile de peste Prut, în scopuri meschine, electorale, de conjunctură politică. Ultimele alegeri din Chișinău se constituie în cel mai elocvent exemplu în acest sens.
Iată de ce, iubiți basarabeni, cei care păstrați Idealurile Românești în inimile voastre, trebuie să punem punct oricărei implicări în activitățile acestor două grupări antiromânești și să ne apucăm a ne îngriji, la modul cel mai serios posibil, de FORTIFICAREA UNEI SINGURE ENTITĂȚI POLITICE DE ORIENTARE ROMÂNEASCĂ (eventual, în baza unei forțe politice cu actele în regulă deja, pentru a nu mai pierde timpul cu formalitățile de înregistrare la Ministerul Justiției), capabilă să participe și să facă față viitoarelor alegeri parlamentare.
Se impune cu necesitate inițierea neîntârziată a negocierilor în acest sens dintre partidele unioniste. Toate „cioburile” fostului Front Popular trebuie să se adune pentru a deveni o forță românească redutabilă.
Urmașii noștri nu ne vor putea ierta peste ani pentru faptul de a fi fost lași și incapabili să REÎNTREGIM ȚARA ASTA.
Doamne ajută!
Reclame

Unionista Veronica HERȚA, eliminată de la APĂ-CANAL Chișinău de binomul Dodon-Plahotniuc

 

 

Gruparea mafiotă în frunte cu Plahotniuc, care guvernează azi R. Moldova, a eliminat-o, chiar acum, de la frâiele Apă-Canal Chișinău pe unionista Veronica Herța, managerul care a reușit, într-un singur an, să transforme această întreprindere din una falimentară în 2016 (pierderi 81 ml lei) în una cu profit în 2017 (peste 9,5 ml lei)…

Și asta doar pentru că această tânără inimoasă a făcut parte din echipa unionistă a Primăriei Chișinău…

Acestea sunt urmările atacului perfid asupra echipei pro-românești a Primăriei Chișinău întreprins de binomul Dodon-Plahotniuc, cu sprijinul uneltei sale PUN și sub scuipăturile Orei de ras a lui A. Năstase, atac care durează deja câțiva ani la rând și care se va încheia, iată, cu înscăunarea „democratică” a reprezentantului șlehtei putiniste din R. Moldova, I. Ceban, susținut, din câte ați înțeles azi, de PD-ul lui Plahotniuc…

Noapte bună, Chișinău!

Sus Inima, Veronica!

Hristos S-a Înălțat!

Capitala Basarabiei trece în mâinile partidei rusești Dodon-Plahotniuc

Din păcate, partida rusească, Dodon-Plahotniuc, și-a trecut sub controlul ei și capitala Basarabiei!
 
Unealta perfectă pregătită pentru atingerea acestui scop, Silvia Radu, și-a jucat rolul de minune!
 
În același scop a fost folosit și PUN-ul lui Băsescu, acesta având rolul de segmentare a unioniștilor.
 
În turul II al alegerilor de la Chișinău, toate structurile PD-ului lui Plahotniuc vor fi montate să lucreze pentru victoria candidatului socialiștilor, I. Ceban. Astfel, voturile uneltei S. Radu vor merge spre I. Ceban.
 
Se va repeta scenariul de la alegerile prezidențiale din 2016 când Dodon a ajuns președinte cu sprijinul direct al mașinăriei lui Plahotniuc.
 
Se pare că Maia Sandu nu a înțeles nici azi ce deserviciu mare a făcut Basarabiei prin promovarea lui A. Năstase.
 
Așa cum nu a înțeles (sau poate a înțeles?) Băsescu ce mare unealtă este el în mâinile Rusiei în înaintarea acesteia spre gurile Dunării.
 
Hristos S-a Înălțat!

Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor

Portalul DESCHIDE.MD, finanțat din banii statului român, anunță cu emfază:
 
„Candidatul PUN, Constantin Codreanu, invitat de Klaus Ioahannis la Cotroceni”.
 
Textul știrii „bombă” este însoțit, bineînțeles, de o poză impunătoare în care Președintele României îi strange mâna celui PUS de basarabeni să le apere drepturile în Parlamentul de la București, dar ajuns în scurt timp să fie PUS de București să cucerească Chișinăul la alegerile din 20 mai.
 
Cei care au PUS la cale evenimentul în cauză au avut, fără îndoială, scopul transferului de imagine de la Președintele României către cel PUS în misiune cuceritoare în capitala Basarabiei, mahmură încă după guleaiul și canonadele putiniste de aici petrecute la 9 mai sub aplauzele și privirile „victorioase” ale guvernării Plahotniuc-Dodon.
 
Exact așa a făcut Putin cu Dodon înaintea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2016: l-a invitat pe Dodon (însoțit de Greceanâi) la Kremlin pentru o poză!
 
Vă mai amintiți?
 
Iar poza (ștampila) de la Putin a topit atunci până și inima „blindată” a lui Plahotniuc, care nu a stat mult pe gânduri: l-a scos fulgerător pe Lupu din cursă și a montat toată mașinăria de partid a PD-ului pentru asigurarea victoriei lui Dodon!
 
Dar noi, românii, nu trebuie să procedăm ca Putin!
 
A urma exemplul Rusiei, mai ales când este vorba de teritoriile noastre aflate sub controlul ei, înseamnă a cădea în plasa ei!
 
Când vine vorba de alegerile pentru capitala Basarabiei, care trebuie readusă la sânul Patriei noastre România, Președintele României ar fi obligat să-i invite la Cotroceni pe toți candidații unioniști de la Chișinău pentru a le strânge mâna! (Rusia și agentura ei, care funcționează perfect pe cele două maluri ale Prutului, a reușit, din păcate, să ne fragmenteze și să ne ostilizeze pe noi, basarabenii, România având sarcina să ne unească în jurul ideii românești!).
 
Eventual, pentru a-i împăca!
 
Eventual, pentru a-i determina să cedeze unul în fața altuia!
 
Eventual, pentru a face o poză cu toți candidații basarabeni împreună, dar nu doar cu cel care reprezintă „unionismul” planificat, coordonat și controlat în totalitate de mafia de la guvernarea Basarabiei cu panglica lui Putin în piept și care este convins din start că nu va ajunge niciodată primar de Chișinău, pentru că nu-și dorește acest lucru, el realizând perfect că are de executat doar un rol de conjunctură în aceste alegeri.
 
Am mai vorbit de asta și foarte mulți au rămas bosumflați pe mine (inclusiv bravul candidat PUN care m-a șters imediat din lista lui Fb, argument în plus că este slab și absolut nepregătit pentru sarcina ingrată pe care i-a pus-o Băsescu în față).
 
Este convingerea mea personală că România nu trebuie să acționeze electoral în raport cu basarabenii, așa cum a procedat Băsescu și așa cum procedează, din păcate, Iohannis.
 
Înstrăinarea Basarabiei și a celorlalte teritorii românești în 1940, dacă vă amintiți bine, a avut loc cu acordul Bucureștiului, chiar dacă a fost ultimatumul lui Stalin!
 
Iar cei care au avut curajul să ne elibereze în 1941 de sub ciubota Kremlinului au fost executați!
 
De asta nu trebuie să-i împărțiți pe basarabeni după culorile politice ale Bucureștiului sau după preferințele egoiste ale „statului paralel” pe care l-ați inventat și care a trecut, odată cu Băsescu, și Prutul.
 
De asta nu trebuie să abordați unionismul basarabean în chip selectiv, așa cum vă sugerează consilieri ca Iulian Chifu.
 
De asta, pur și simplu, nu trebuie să faceți jocul guvernărilor de la Chișinău, care, de la 1991 încoace, toate, absolut toate, au acționat și acționează în detrimentul inereselor noastre românești și în favoarea Rusiei.
 
De asta este nevoie de o clasă politică basarabeană cu conștiință românească care să lucreze dezinteresat exclusiv pentru interesul general românesc.
 
PUN-ul pe care l-ați zămislit în laboratoarele „statului paralel” nu se constituie în fundamentul unei clase politice basarabene cu conștiință românească, pentru că a fost conceput din start ca să dezbine, nu ca să unească!
 
Acum, în această clipă, Cotroceniul mai are șansa să strângă mâinile și să unească inimile basarabenilor!
 
Hristos a Înviat!
 

Când nu ai conștiință românească, rămâi cu panglica lui Putin în piept

Imagine: unimedia

 

În timp ce armenii anulează „ziua victoriei”, iar georgienii interzic panglica de colorado a lui Putin, la Chișinău cuibul KGB-ului – PD-ul lui Plahotniuc și Diacov –, de mână cu unealta lor, Dodon, pusă de ei președinte, pângăresc memoria și jertfa milioanelor de români basarabeni, exterminați de regimul satanic bolșevic instalat după „victoria” din 9 mai 1945, prin sărbătorirea, în stilul „eliberator” al ocupantului, a acestui act criminal.

Hrișca și murăturile lui Plahotniuc pentru Europa

Imagine: Agora

Portalul „Agora” ni-i arată în mai multe imagini pe Plahotniuc, Candu și Filip mâncând hrișcă și murături de 9 mai, meniu „ostășesc”, spun ei, în cantina mobilă amenajată de PD în Scuarul Catedralei.

Ne întrebăm și noi, ca proștii:

– în cinstea sau în memoria cui mânâncă ei hrișcă și castraveți murați: a celor 400.000 de soldați români, care au trecut Prutul, la 22 iunie 1941, la ordinul generalului Ion Antonescu, și au eliberat cu arma în mâini Basarabia și nordul Bucovinei de sub ocupația armatei roșii bolșevice a lui Stalin, sau a „ostașilor sovietici eliberatori” care au reocupat Basarabia și nordul Bucovinei în 1944-45?

Republica Moldova, pe care o guvernează glorios cei trei mâncători de hrișcă și murături, se înscrie cumva printre statele „victorioase” în cel de-Al Doilea Război Mondial, odată ce PD-ul, partid de guvernământ, celebrează Ziua Victoriei, sau se consideră un stat perdant, odată ce nu este în stare până astăzi să-și elibereze o parte din teritoriul său aflat sub controlul armatei ruse?

– dacă cei trei mâncători de hrișcă și murături, care guvernează glorios Republica Moldova, crapă la hrișcă și murături, ziua în amiaza mare, în cinstea Europei, de Ziua Europei, cum ar veni, ce are Europa, de ziua ei, cu „meniul ostășesc”, de inspirație sovietică, oferit în cantină mobilă ostășească de PD?

– dacă PD ne tot asigură că ne integrează în Europa, de ce ne tot hrănește cu hrișcă și murături, mâncarea preferată a soldaților lui Stalin?

 

Hristos a Înviat, frați români!

Doar curvele politice sărbătoresc „ziua Victoriei” la Chișinău

mai 8, 2018 2 comentarii
Îl aud azi pe Plahotniuc că el „va sărbători la 9 mai și ziua Europei, și ziua Victoriei”.
 
Nu întâmplător pe Piața Marii Adunări Naționale, care a fost închisă pentru că se instala acolo scena pentru guleaiul de mâine, răsuna strident muzică rusească.
 
În legătură cu asta, reiau aici un strălucit citat dintr-o declarație a celebrului istoric român, Florin Constantiniu, care spunea despre cel de-Al Doilea Război Mondial că a fost „lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin. Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt. Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945? Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit”.
 
A sărbători „ziua Victoriei” azi la Chișinău, mai ales de către unul care tot caută disperat să-i facă loc PD-ului pe dreapta, înseamnă a batjocori memoria și numele sutelor de mii de soldați români care au luptat cu arma în mâini și și-au dat viața pentru eliberarea de sub ocupația bolșevică a teritoriilor românești înstrăinate în urma odiosului pact fascisto-stalinist din 1939.
 
A sărbători azi la Chișinău și „ziua Europei”, și „ziua Victoriei” înseamnă a fi curvă politică care face jocurile murdare ale Kremlinului de rând cu Dodon.
 
A sărbători „ziua Victoriei” înseamnă a fi una cu Dodon.
 
A sărbători „ziua Victoriei” înseamnă a nu avea conștiință românească!
 
Nu avem ce sărbători pentru că 9 mai de fapt este o zi tragică pentru noi, basarabenii, ziua reocupării noastre de către armata satanistă a lui Stalin și a reinstalării odiosului regim comunist de exterminare națională aici în Basarabia și în toată România.
 
Acest regim este viu și azi prin cei care „sărbătoresc ziua Victoriei”, adică PD-ul lui Plahotniuc și Diacov, care a furat miliardele din băncile noastre și încearcă cu disperare să măsluiască alegerile de la Chișinău și cele parlamentare de la toamnă pentru a se menține la putere și a scăpa astfel de pedeapsa ce îi așteaptă.