Arhiva

Posts Tagged ‘Perestroika’

De ce nu am fost la mitingul de „rezistență”

Mai mulți prieteni mă întreabă de ce nu m-au văzut ieri în Piața Marii Adunări Naționale la mitingul „Mișcării” sau „Comitetului Național de Rezistență” sau „de Rezistență Națională”, că nu am înțeles până la urmă despre ce fel de „rezistență” este vorba…

Precizez că din ziua de 6 septembrie 2015 nu am mai călcat la niciuna din acțiunile organizate de Platforma DA.

Organizatorii mitingului de ieri, pe care l-am urmărit de-acasă, dar și ai mitingului din 6 septembrie 2015 și ai altor acțiuni ale Platformei (cu certitudine, acum, și ale PAS și PLDM), coordonate de pe scenă sau din spatele scenei de Natalia Morari, mi-au dat de înțeles și m-au întărit în convingerea că eu, basarabeanul cu idealul românesc în suflet, nu am ce căuta la asemenea manifestații.

Absolut toate discursurile pe care am avut răbdarea să le ascult ieri seamănă, ca mesaj și țintă, cu discursurile și intervențiile lui Vladimir Solonari (cred că mulți și-l amintesc) de la mitingurile Interfrontului din perioada perestroikăi lui Gorbaciov sau de la microfonul Parlamentului RM unde acesta si-a manifestat antiromânismul mai mulți ani la rând.

Singura deosebire pe care am observat-o fără mare efort este că discursurile de la mitingul de ieri, fără mesaj românesc, au fost precedate, sau chiar însoțite, de muzica profund românească a legendarului cuplu basarabean Doina și Ion Aldea Teodorovici.

Sunt ferm în ideea că orice acțiune de felul celei de ieri din centrul Chișinăului, care afișează cu ostentație un mesaj antimafie și antidictatorial (mesaj justificat, bineînțeles, după ultimele abuzuri strigătoare la cer ale guvernării Plahotniuc), dar care îi exclude și îi îndepărtează cu premeditare, în chip interfrontist, pe exponenții și purtătorii mesajului românesc, nu este altceva decât o mimare a luptei cu corupția și dictatura din Basarabia de la ora actuală!

Scopurile unor asemenea luptători sunt altele: preluarea puterii de la concurenții lor de jefuire a statului „fără români” și „fără România” și consolidarea în stânga Prutului a unei construcții statale fără identitate românească, cu cetățeni și clasă politică fără conștiință românească!

Guvernările corupte care-au jefuit acest stat, inclusiv cea de azi, dar și cea în frunte cu Filat, ai cărui exponenți sunt organizatorii mitingului din PMAN, sunt o reminiscență grăitoare a regimului sovietic de ocupație, prezent astăzi prin armata rusă la Tiraspol și secesionismul apărat de ea, prin uneltele KGB-ului din toate structurile statului, dar și prin mentalitatea de laș a guvernanților de pe malul Bâcului, incapabili de rezistență în fața acestui regim.

Iată de ce „rezistența” strigată de la tribuna mitingului de ieri nu are nimic cu adevărata rezistență națională a basarabenilor în fața ocupantului rus, manifestată de un Matcovschi, de Doina și Ion Aldea Teodorovici, de grupul Ilașcu și, mai ales, de luptătorii noștri în războiul sângeros de la Nistru din 1992, rezistență compromisă azi de jefuitorii acestui stat din guvernările Filat, Leancă, Plahotniuc…

Adevărata rezistență poate fi doar a celor cu conștiință românească!

Constantin Corneanu: LISTA KGB-ului PENTRU REPUBLICA MOLDOVA

februarie 25, 2018 Un comentariu

                                                                        Mihail Gorbaciov, Vladimir Putin, perestroika

Pe 27 mai 1988 se va desfăşura Adunarea Generală a scriitorilor din RSSM care va considera ca fiind incompetentă şi nereprezentativă delegaţia din partea PCM la Conferinţa a XIX-a de la Moscova şi îi va cere lui Mihail S. Gorbaciov „să reprezinte interesele intelectualităţii de creaţie moldoveneşti şi ale tuturor forţelor din republică ce aderă la restructurare“.

Uniunea Scriitorilor din RSSM îşi manifesta disponibilitatea de „a se alinia în frontul democratic unic alături de revoluţionarul PCUS – partidul restructurării” şi cerea să fie invitaţi la Conferinţă „scriitorii comunişti moldoveni I. Hadârcă şi D. Matcovschi”. Totodată, Adunarea Generală a Uniunii Scriitorilor din RSSM va decide crearea unei Mişcări Democratice din Moldova în susţinerea Restructurării (MD) ceea ce va genera constituirea ad-hoc a unui grup de iniţiativă care urma să pregătească o adunare a intelectualilor de creaţie şi din sfera ştiinţei care urmau să elaboreze programul de activitate al MD. Pe 3 iunie 1988, în prezenţa reprezentanţilor CC al PCM, s-a desfăşurat şedinţa de constituire a MD-ului, alegerea organelor de conducere şi s-a dat publicităţii un Apel către Conferinţa a XIX-a a PCUS. În jurul apariţiei şi activităţii acestei Mişcări Democratice din Moldova în susţinerea Restructurării există numeroase controverse, mai ales în perspectiva creării Frontului Popular din Moldova la sugestia Grupului de iniţiativă al MD-ului şi a evoluţiilor acestuia pe scena politică de la Chişinău, care confirmă teoria istoricului Françoise Thom că, în fond, perestroika a fost mai curând o lovitură de stat în interiorul conducerii politice a URSS, desfăşurată cu încetinitorul şi care se va manifesta vizibil din ce în ce mai des în anii 1990-1991, pentru a culmina cu puciul din 19 august 1991.

Moscova voia dizolvarea RSSM

Istoricul Anatol Moraru susţine că evoluţia evenimentelor din RSSM a provocat nemulţumire şi îngrijorare la Moscova, ceea ce a determinat sosirea în RSSM, în aprilie 1988, a lui Viktor M. Cebrikov, fost preşedinte al KGB în perioada 1982-1988, care îndeplinea în acele momente funcţia de secretar al CC al PCUS şi responsabil în faţa Biroului Politic al CC al PCUS de activitatea KGB, Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării al URSS. Foarte probabil că istoricul Anton Moraru se referă, în fapt, la vizita din februarie 1989 de la Chişinău a ex-preşedintelui KGB. „La întâlnirea cu dumnealui m-a impresionat mai mult calmul cu care explica situaţiile nedorite, apărute ca derivate ale restructurării, pe de o parte, şi convingerea în necesitatea promovării în continuare a restructurării, pe de alta. Poate că cineva dintre ai noştri aştepta indicaţii de a lua măsuri dure pentru a face ordine. V. Cebrikov însă ne sfătuia să utilizăm metode politice în soluţionarea nedumeririlor, să ne întâlnim mai des cu reprezentanţii organelor de informare în masă şi ai uniunilor de creaţie, să îmbunătăţim munca ideologică cu masele, foarte atent să tratăm relaţiile interetnice”, mărturisea fostul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.

Secretarul CC al PCUS, Viktor M. Cebrikov, va cere activului de partid şi de stat de la Chişinău să rezolve problemele legate de limba moldovenească, menţionând faptul că „«Centrul» nici într-un fel nu constrânge organele republicane în această privinţă” astfel încât „«Limba naţională trebuie dezvoltată», – a specificat dumnealui (Viktor M. Cebrikov – n. n.), – «iar limba rusă trebuie învăţată»”. Istoricul Anton Moraru este de părere că după evaluarea situaţiei din RSSM, Viktor M. Cebrikov a propus CC al PCUS, printr-un raport special secret, în ceea ce priveşte viitorul RSSM, să se revină la „Planul X”, elaborat de către Leonid I. Brejnev încă din anii 1950-1952, care prevedea menţinerea sub control total a raioanelor din stânga Nistrului, prin intermediul forţelor armate sau a celor paramilitare, cu scopul de a controla, astfel, 2/3 din potenţialul economic al RSSM în cazul unei apropieri tot mai accentuate de România, chiar posibil o unire politică în condiţiile unei dezintegrări a URSS. În timpul lucrărilor Congresului Deputaţilor Poporului al URSS, din 21-24 decembrie 1989, delegaţia RSSM a avut o întâlnire, în prezenţa preşedintelui URSS, Mihail S. Gorbaciov, cu Anatoli I. Lukianov, preşedintele Sovietului Suprem al URSS, care a comunicat că RSSM va putea deveni independentă, însă cu cinci regiuni autonome: găgăuză, nistreană, rusă, ucraineană şi românească. Capitala va fi la Chişinău şi nu va avea frontieră comună cu România. În 1990, presa sovietică a publicat un proiect de federalizare a RSSM, ceea ce a fost o primă recunoaştere a faptului că liderii politici de la Kremlin doreau fărămiţarea şi dizolvarea RSSM. Totodată, Viktor M. Cebrikov va avea şi o serie de întâlniri cu unii „neformali”, după cum susţine istoricul Anton Moraru.

 

Crearea Fronturilor Naţionale

Referindu-se la rolul şi locul acestor „neformali” în contextul evoluţiilor evenimentelor din URSS, istoricul american Charles King consemna: „Mişcările neoficiale considerau şi ele politica lui Gorbaciov – glasnosti şi perestroika – un instrument împotriva conservatorilor locali. Adresându-se direct Moscovei şi înfăţişându-se drept avangardă locală a reformei, conducătorii acestor mişcări sperau să evite contactele cu conducerea de partid a republicii şi să pună bazele renaşterii culturii naţionale în cadrul restructurării politice şi economice”. Apariţia Fronturilor Populare a fost generată ca urmare a întrunirii, într-o vilă de la periferia Moscovei, în martie 1988, unui mic grup de experţi şi de responsabili ai PCUS care vor încerca să pună la punct o politică naţională coerentă. Pe 6 martie 1988, juristul Boris Kuraşvili, un apropiat al lui Alexandr N. Iakovlev, va publica în Nouvelles de Moscou un articol intitulat „Trebuie să formăm fronturi naţionale?”. Unul dintre iniţiatorii Frontului Popular din Azerbaidjan, Hikmet Hadjizadeh, avea să mărturisească: „Înţelesesem că, singure, republicile baltice nu ar fi creat niciodată această breşă: deci exista încuviinţarea de sus şi acest fapt ne-a hotărât. Speranţa că vom profita de breşă a pus stăpânire pe noi”.

În aprilie 1988, Uniunea Scriitorilor din Estonia a formulat în plenul Adunării sale generale platforma viitorului Front Popular Estonian, iar pe 1-2 iunie 1988 se va lansa Mişcarea de Emancipare Naţională din Letonia, urmată de constituirea în aceeaşi lună a Mişcării Naţionale Lituaniene Sajudis. Între 11-12 iunie 1988, la Lvov, reprezentanţi ai mişcărilor naţionale democratice din Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Armenia şi Georgia au format un Comitet de coordonare al Mişcărilor Naţionale ale popoarelor din URSS. Pe 7 iulie 1988 s-a întemeiat Frontul Democratic pentru Perestroika (RUH) în Ucraina. Alexandr N. Iakovlev va efectua o călătorie la Riga şi Vilnius, în perioada 2 – 14 august 1988, în cursul căreia Moscova va da undă verde Fronturilor Populare. În pofida faptului că se născuseră cu acceptul şi sub oblăduirea PCUS şi al KGB, totuşi, curând, Fronturile Populare vor scăpa repede de sub influenţa PCUS, elaborându-şi propriile strategii şi devenind sursa unor veritabile partide politice.

                                                    Manifestaţie pentru independenţa Estoniei (1989)

 

Lista KGB-ului pentru Republica Moldova

Naşterea mişcărilor „neformale” în spaţiul RSSM reprezintă un subiect extrem de delicat şi generator de mari semne de întrebare în condiţiile apariţiei articolului lui Nicolae Dabija în săptămânalul Literatura şi Arta din 15 aprilie 2004, respectiv Killerii redeşteptării naţionale. Articolul a fost inspirat de descoperirea unui document în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv. 73, D. 210, f. 5 – 6.) referitor la cele petrecute la Chişinău cu ocazia vizitei maiorului Alexandr Şevciuk din KGB. În august 1988, maiorul Alexandr Şevciuk, ofiţer al KGB-ului din Moscova, specializat în problema Mişcărilor Naţionale din republici, va sosi la Chişinău cu misiunea de a investiga MD-ul, şi, totodată, de-a realiza „o pătrundere mai adîncă în structurile organizatorice ale acestor mişcări – opinează istoricul Anton Moraru -, monitorizarea liderilor şi controlul asupra lor, iar în caz de necesitate şi compromiterea lor sau neutralizarea lor politică”. Referindu-se la MD din RSSM, istoricul Hélène Carrère d’Encausse consemnează: „La început Mişcarea democratică pentru perestroika, fondată la 3 iunie 1988, pare să se înscrie în rândul mişcărilor încurajate, dacă nu chiar inspirate de putere”.

În Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova s-a descoperit o listă propusă CC al PCM, pe 15 august 1988, de către maiorul KGB Alexandr Şevciuk, cu sprijinul filialei locale a KGB-ului în care sunt nominalizate o serie de persoane demne de încredere şi care ar trebui să se afle în conducerea MD-ului, cu acordul CC al PCM. Lista a fost prezentată CC al PCM cu menţiunea (Совершенно секретно Особая папка Экземпляр Nr. 2/Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr. 2), documentul fiind elaborat doar în două exemplare. Pe listă figurează următoarele persoane:

1) Balmuş Pavel – angajat al „Goscomizdat” al RSSM;

2) Braga Fiodor Ivanovici – colaborator al Muzeului de arte al RSSM;

3) Brodschi Aleksandr Markovici – corector al revistei „Steluţa”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor din RSSM;

4) Bulimaga Leonid Efimovici – colaborator ştiinţific superior al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞ RSSM;

5) Burcă Serghei Fiodorovici – colaborator al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

6) Grozavu Piotr Nicolaevici – redactor-şef al postului naţional de radio din cadrul Companiei de Stat Teleradio a RSSM;

7) Dediu Ivan Ilici – profesor la catedra de zoologie din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău „V. I. Lenin”, membru al PCUS;

8) Deordiţa Ion Fedoseevici – membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM, membru al PCUS;

9) Efremov Valeri Gheorghievici – adjunctul redactorului-şef al Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti;

10) Zagaevschi Virgiliu Valentinovici – student al anului IV al Facultăţii de Jurnalistică din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău „V. I. Lenin”;

11) Chicot Mihail Eremeievici – adjunctul şefului Departamentului Financiar-Agricol al Procuraturii RSSM, membru al PCUS;

12) Kosarev Valeri Dimitrievici – şef de Departament în cadrul revistei „Kommunist Moldoaviy”, membru al PCUS, adjunctul secretarului organizaţiei de partid pe probleme de ideologie;

13) Malarciuc Gheorghii Pavlovici – corespondentul săptămânalului „Literaturnaya Gazeta” în RSSM, membru al PCUS;

14) Marian Boris Tihonovici – scriitor, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

15) Mândâcanu Alla Vladimirovna – corectorul revistei „Scânteia Leninistă”;

16) Nastas Vasili Andreevici – şef de departament la ziarul „Tinerimea Moldovei”;

17) Reider Vladislav Moiseevici – corespondentul ziarului „Ştiinţa” al AŞ a RSSM;

18) Rotaru Piotr Ignatievici – colaborator ştiinţific superior al redacţiei Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti, membru al PCUS, secretarul organizaţiei de partid;

19) Roşca Iuri Ivanovici – colaborator ştiinţific al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

20) Fusu Mihail Dmitrievici – actor la teatrul „Luceafărul”;

21) Tănase Constantin Mihailovici – colaborator ştiinţific superior al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞ a RSSM, membru al PCUS;

22) Ţurcan Ivan Afanasievici – colaboratorul Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”, membru al PCUS;

23) Ţurcanu Andrei Afanasievici – colaborator ştiinţific al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞ a RSSM (menţiunea membru al PCUS este tăiată cu pixul);

24) Cernenco Fiodor Constantinovici – juristul direcţiei „Moldliftomontaj”, membru al PCUS;

25) Ciobanu Ion Iacovlevici – şeful catedrei Limbi străine din cadrul Conservatorului de Stat, membru al PCUS.

                                                                               Cenaclul „Alexei Mateevici”, 1988

 

În dosarul din Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova se mai află un document, nesecret, privind componenţa activului MD-ului, respectiv:

1) Mihail Dinu Fiodorovici – corespondentul ziarului „Literatura şi Arta”;

2) Sandulachi Piotr Aurelovici – colaborator ştiinţific superior al Institutului de Istorie „I. Grosul” al AŞ a RSSM;

3) Brodschi Aleksandr Markovici – corectorul revistei „Steluţa”, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

4) Bulimaga Leonid Efimovici – colaborator ştiinţific superior al Institutului de Istorie al AŞ a RSSM;

5) Burca Serghei Fiodorovici – şef de Departament în cadrul Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

6) Grozavu Piotr Nicolaevici – şeful Departamentului Radio din cadrul Companiei de Stat Teleradio a RSSM;

7) Dediu Ivan Ilici – profesor la Catedra de Zoologie din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău „V. I. Lenin”;

8) Efremov Valeri Gheorghievici – adjunctul redactorului-şef al Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti;

9) Zagaevschi Virgiliu Valentinovici – student al anului V al Facultăţii de Jurnalistică din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău „V. I. Lenin”;

10) Chicot Mihail Eremeievici – adjunctul şefului Departamentului Financiar-Agricol al Procuraturii RSSM;

11) Kosarev Valeri Dimitrievici – şef de Departament în cadrul revistei „Kommunist Moldoaviy”, adjunctul secretarului organizaţiei de partid pe probleme de ideologie;

12) Malarciuc Gheorghii Pavlovici – corespondentul săptămânalului „Literaturnaya Gazeta” în RSSM;

13) Marian Boris Tihonovici – scriitor, membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM;

14) Gheorghiţa Ion Teodoseevici – membru al conducerii Uniunii Scriitorilor a RSSM, activitate de creaţie;

15) Mândâcanu Alla Vladimirovna – corespondentul revistei „Scânteia Leninistă”;

16) Nastas Vasili Andreevici – şef de Departament la ziarul „Tinerimea Moldovei”;

17) Reider Vladislav Moiseevici – corespondentul ziarului „Ştiinţa” al AŞ a RSSM;

18) Rotaru Piotr Ignatievici – colaborator ştiinţific superior al redacţiei Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti, secretarul organizaţiei de partid;

19) Roşca Iuri Ivanovici – colaborator ştiinţific superior al Muzeului Republican de Literatură „D. Cantemir”;

20) Fusu Mihail Dmitrievici – actor la teatrul „Luceafărul”;

21) Tanas Constantin Mihailovici – colaborator ştiinţific superior al Institutului de Limbă şi Literatură al AŞ a RSSM;

22) Ţurcanu Andrei Afanasievici – colaborator ştiinţific al Institutului de limbă şi literatură al AŞ a RSSM;

23) Cernenco Fiodor Constantinovici – juristul direcţiei „Moldliftomontaj”;

24) Ciobanu Ion Iacovlevici – şeful catedrei Limbi străine din cadrul Conservatorului de Stat;

25) Ghimpu Mihail Fiodorovici – consultantul juridic al trustului „Speţstroimehanizaţia”.

Prezenţa acestor cetăţeni ai RSSM pe listele întocmite de către KGB-ul de la Moscova, în acord cu cel de la Chişinău, şi CC al PCM nu relevă faptul, în mod automat, că aceştia erau agenţi secreţi sau informatori ai KGB, însă se bucurau de o încredere aparte. În numele acestei „încrederi” se miza pe ei, de către CC al PCM şi KGB, pentru a conduce şi influenţa acţiunile MD-ului. Menţionez faptul că cele două liste aflate în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova au fost publicate integral de către jurnalistul Petru Poiată în articolul intitulat Lustraţia, sperietoare pentru oamenii ruşilor din cotidianul FLUX (30 iunie 2006). În volumul realizat de către PPCD-ul lui Iurie Roşca (Documente şi materiale.1988-1994, vol. 1, Chişinău, 2008, p. 28-29) se află publicată o Lista de persoane din Sfatul Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării, propusă la 3 iunie 1988 (Grupul de iniţiativă). Pe listă se aflau:

1) Grigore Vieru, poet;

2) Andrei Ţurcanu, poet, critic literar;

3) Dumitru Matcovschi, poet, redactor-şef al revistei „Nistru”;

4) Mihai Grecu, pictor;

5) Alexandr Brodschi, poet, traducător;

6) Dumitru Tanasoglu, scriitor;

7) Ion Hadârcă, poet;

8) Sergiu Burcă, şef de secţie la Muzeul „D. Cantemir”;

9) Iurie Roşca, colaborator la Muzeul „D. Cantemir”;

10) Vasile Năstase, jurnalist;

11) Ion Ţurcanu, candidat în ştiinţe istorice, redactor-şef la editura „Cartea moldovenească”;

12) Ion Dediu, doctor, profesor, şeful catedrei de ecologie (Universitatea de Stat);

13) Leonida Lari, poetă;

14) Virgil Zagaievschi, jurnalist;

15) Nicolae Dabija, poet;

16) Valeri Kosarev, jurnalist, şef de secţie la revista „Comunistul Moldovei”.

                                                                                   O voce a conştiinţei naţionale, poeta Leonida Lari

                                                                                        Poetul Grigore Vieru la Putna (1989)

Pe lista maiorului KGB Alexandr Şevciuk nu se aflau Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Grecu, Ion Hadârcă, Leonida Lari şi Nicolae Dabija. KGB-ul din Moscova nu dorea ca aceştia să mai facă parte din conducerea Mişcării de Renaştere Naţională. Rezultatul final al operaţiunii maiorului KGB Alexandr Şevciuk rămâne, totuşi, învăluit în mister… iar pe 20 mai 1989, în Sala Mare a Uniunii Scriitorilor îşi va deschide lucrările Con­gresul de constituire a Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de Grupul de Iniţiativă al MD-ului. Congre­sul a adoptat în unanimitate Hotărârea privind crearea Frontului Popular din Moldova, Programul şi Statutul FPM şi a ales un Consiliu al FPM, format din 82 de persoane. În Comitetul Executiv al FPM au intrat Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu, P. Gusac, Nicolae Costin, A. Plugaru, Iurie Roşca, Ion Ha­dârcă, A. Ţurcanu, A. Şalaru.  

Sursa: adev.ro/o3q31b

 

Constantin Corneanu este un istoric și specialist român în geopolitică. Este membru fondator și președintele Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice “Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (1 iunie 2004 – 31 iulie 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria (1999 – 2000) și la Observatorul Militar (2000 – 2004). Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România. Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București. A publicat lucrările: Sub povara marilor decizii (ediția a I-a la Editura Scripta, București, 2007 și ediția a II-a la Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013); Victorie însângerată. Decembrie 1989 (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2014), precum și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu  producția de televiziune Balcanii în flăcări. Co-editor al volumului Prăbușirea Imperiului Sovietic. „Lecții” în retrospectivă (Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012). În perioada 1 martie 2010 – 10 august 2015 a fost cercetător în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și membru al Consiliului Științific al acestei instituții. A publicat numeroase studii, articole și editoriale dedicate Revoluției Române din Decembrie 1989 din calitatea de cercetător și Director Editorial al publicației Caietele Revoluției (2012). Membru al Clubului Militar Român de Reflecție Euroatlantică.  (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Corneanu)

 

Unirea ca scăpare de pedeapsă

septembrie 27, 2015 Un comentariu

Când eram elev la școala-internat din Cahul sciam scrisori verișoarelor mele din dreapta Prutului, de la Câmpulung Mușcel,.. Nu înțelegeam atunci de ce plicul cu răvașele mele pentru România îmi era întors de la poștă, iar eu eram arătat cu degetul și ”poreclit” ROMÂN…

La facultate, împreună cu o mână de prieteni, citeam, pe-ascunselea, Opera Politică a lui Eminescu după care eram purtați pe la ”vtoroi otdel” (secția nr 2, KGB-ul Universității) și apostrofați că facem acțiuni subversive, dar și arătați cu degetul și ”porecliți” ROMÂNI…

După facultate, la Radio Moldova, după o zi de muncă, eram ”poftit” la șeful de la etajul de sus să dau explicații de ce articulez sunetele la microfon ”ca la București” sau ”ca la Iași”, indicându-mi-se că ”noi sântem moldoveni, nu ROMÂNI”…

După un an-doi, când porni Perestroika, porniserăm și noi, o mână de enuziaști de la Radioteleviziune, să facem, în această instituție, celule ale Mișcării Democratice cerând Alfabet Latin, Limbă Română, Tricolor, etc… Evident, am fost apostrofați să nu ”politizăm” instituția și arătați din nou cu degetul că suntem ROMÂNI!

Mai târziu, când editam Publicația ”ȚARA”, am fost chemat în instanță să fiu tras la răspundere pentru faptul de a fi plasat pe frontispiciul publicației harta României Mari! Bineînțeles, eram judecați, împreună cu colegii mei de la ”ȚARA” și Frontul Popular, pentru AFIRMAREA clară și neîncetată a IDENTITĂȚII NOASTRE DE ROMÂNI!

Tot atunci, în 1994, am cerut LIMBA ROMÂNĂ în Constituție! Am fost stigmatizați drept ”extremiști”, ”unioniști” și, bineînțeles, ROMÂNI!

Dar… tot atunci, și încă mulți ani la rând, am continuat să revendicăm, hotărât și insistent, introducerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, instituție canonică din cadrul Bisericii Ortodoxe Române! Am fost respinși, toate guvernele laolaltă dându-ne cu piciorul, pentru că… am fi… ”antistatali” și… ROMÂNI!

Pe urmă, în 2002, am stat patru luni în stradă… protestând împotriva intenției regimului Voronin de a elimina din învățământ Limba Română și Istoria Românilor. Am fost tratați ca ”extremiști”, ”unioniști” și… ROMÂNI.

În 2003, am protestat trei luni la rând împotriva Planului Kozak de federalizare a Republicii Moldova și legalizare a prezenței militare rusești în stânga Nistrului! Am reușit să respingem acest plan diabolic, dar am fost bătuți, dați cu capul de asfalt, huiduiți… pentru faptul de a ne IUBI și APĂRA ȚARA și de a ne declara drept ROMÂNI!

În 2005, am fost strânși la perete și puși să-l votăm pe… Voronin din nou președinte… Am fost explodați pentru că ne IUBIM ȚARA și ne declarăm ROMÂNI!

În 2009, prin foc și gloanțe, vin la treucă furătorii de miliarde…
Antiromâni până-n măduva oaselor, fură tot ce-a mai rămas de furat…

Profitori cum sunt, aceștia încep a se gudura în jurul… Unirii!

Sau Unirea în mintea lor ar fi o simplă scăpare de pedeapsă…

Ștefan Secăreanu

27 septembrie 2015

PPCD – 22 DE ANI DE LUPTĂ ŞI AFIRMARE

iunie 4, 2010 Un comentariu

Perestroika lui Mihail Gorbaciov, acea perioadă de relaxare a dictaturii comuniste care s-a produs după 1985 în URSS, a readus în mediile intelectuale din imperiu suflul libertăţii. Glasnosti, cuvântul cel mai îndrăgit şi mai repetat la acea vreme, a intrat în toate limbile internaţionale şi a însemnat, de fapt, afirmarea pas cu pas a trei libertăţi fundamentale, pe care generaţia noastră încă nu ştia să le formuleze, dar a învăţat foarte repede să le afirme: libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere, încercarea doctrinarilor noii orientări a PCUS de a reînnoi ţara şi partidul, de a inventa comunismul „cu faţă umană”, de a-l condamna, după modelul lui Hruşciov, pe Stalin şi de a-l exalta prin contrast pe Lenin, s-a constituit într-o oportunitate pentru cei mai temerari. În viaţa publică au fost lansate concepte noi pe atunci despre aşa-numitele „pete albe în istorie”, despre mediul înconjurător, ecologia devenind, de pildă, o preocupare în vogă mai ales după tragedia de la Cernobâl.

Revenirea la rădăcini, raportarea la modelul occidental, criticarea exceselor birocraţiei şi a falsului în viaţa societăţii de atunci, a produs rapid o pleiadă de militanţi proveniţi în special din mediul de creaţie. Scriitorii, ziariştii, artiştii, în general, au exprimat setea de libertate şi au simţit nevoia afirmării demnităţii umane, stare de care au contaminat rapid şi masiv mulţimile. De la rostirea de cuvântări îndrăzneţe şi scrierea de articole de ziar mai curajoase, de la acordarea de interviuri la „Europa Liberă”, „BBC” şi „Vocea Americii” până la mitingurile la început mai restrânse, devenite foarte curând de masă şi căpătând forma instituţionalizată, inspirată din tradiţia istorică, de Mare Adunare Naţională, învăţam din mers să ne afirmăm vrerile şi demnitatea după o perioadă atât de lungă de teroare, umilinţă şi reducere la tăcere. Foile volante şi ediţiile Samizdat circulau din ce în ce mai mult şi trezeau lumea la viaţa publică. Pas cu pas am început să realizăm că pentru a înfrunta sistemul şi pentru a schimba radical lucrurile este nevoie să ne asociem în orga­nizaţii politice, numite la acea vreme organizaţii obşteşti sau „informale”, spre deosebire de formele de asociere impuse de regim ca PCUS, komsomol, sindicate etc.

Începusem să înţelegem că ceea ce facem noi de fapt este politică. Iar această ocupaţie necesită curaj, inteligenţă şi dedicaţie totală. Politica a fost luată de către noi ca o meserie, ca o datorie pe care trebuie să o îndeplinim fără a ne lăsa căi de retragere sau clipe de odihnă. Fiecare zi era trăită cu maximă intensitate, aşa de parcă putea fi ultima zi de viaţă sau cel puţin de aflare în libertate. Riscul ne-a plăcut atât de mult încât a devenit o stare dominantă de care nu am mai putut să ne despărţim. Consumam cu nesaţ cărţi de istorie şi literatură, interzise până atunci, învăţam să gândim politic de la înaintaşi şi de la occidentali. Totul avea farmecul noutăţii şi dădea sentimentul trăirii din plin pentru idealuri înălţătoare.

Am început să învăţăm a formula documente politice, gen de scriere absolut necunoscut până atunci. Cum să redai ororile suferite sub ocupaţie şi setea de a fi liberi altfel decât plângând sau literaturizând? Cum să dai expresie coerentă gândului atunci când limba încă era constrânsă de tiparele limbii naţiunii dominante, elasticitatea şi fluenţa intelectuală fiind direct legate de nivelul de cunoaştere a limbii materne? Cum să formulezi un program politic atunci când ţi se interzicea să creezi partide şi erai obligat să urmezi „linia”, fie ea şi „nouă”, a partidului-stat?

Lupta pentru revenirea la alfabetul latin, pentru oficializarea limbii de stat, pentru Tricolor, pentru dreptul de a ne cunoaşte trecutul, cu tot ce a însemnat Pactul Ribbentrop-Molotov, ocupaţia din 1940 şi 1944, foametea din 1946-47, colectivizarea din 1949, GULAG-ul şi „spălarea de creieri”, renunţarea la limitele impuse de linia oficială, în cele din urmă, sfidarea regimului şi adoptarea programului de obţinere a Independenţei şi de afirmare a noului stat ca subiect al dreptului internaţional au determinat apariţia Mişcării Democratice pentru Susţinerea Restructurării la 3 iunie 1988, apoi a Frontului Popular din Moldova, devenit, la 15-16 februarie 1992, Frontul Popular Creştin Democrat, iar la 11 decembrie 1999 – Partidul Popular Creştin Democrat. Afirmarea identităţii noastre româneşti şi a valorilor democratice, a pluripartitismului şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului, îmbrăţişarea doctrinei democrat-creştine şi iniţierea orientării prooccidentale a ţării în detrimentul liniei păguboase a puterii în favoarea acceptării statutului de ţară-satelit a Rusiei în formula neoimperială de CSI, combaterea separatismului ca expresie a imperialismului rus, apărarea independenţei şi a unităţii teritoriale a ţării, protestul împotriva prezenţei militare ruse şi lansarea strategiei de integrare în UE şi NATO, toate aceste poziţii fundamentale pentru devenirea Republicii Moldova, alături de atâtea altele, au fost formulate timp de două decenii în documentele programatice ale PPCD.

Am fost întotdeauna şi am rămas o mişcare politică novatoare, care a mers cu câţiva paşi înaintea tuturora. Principiile şi valorile pentru care am militat au părut mereu şocante şi irealizabile la început, ca mai apoi să fie acceptate încetul cu încetul de societate, deseori chiar de clasa guvernantă, care, fiind dominată de fosta nomenclatură sovietică, nu avea nici capacitatea intelectuală, nici voinţa de a înţelege şi a produce schimbări rapide, profunde şi ireversibile. Atunci când pledam, de pildă, pentru alfabet, pentru Tricolor, pentru denumirea desovietizată a ţării, pentru Mitropolia Basarabiei sau pentru aderarea la Uniunea Europeană eram priviţi iniţial cu ostilitate de către unii şi cu ironie de către alţii. Însă timpul ne-a dat întotdeauna dreptate. La 30 iunie-1 iulie 1990, Congresul al II-lea al FPM adopta o rezoluţie privind schimbarea denumirii Palatului „Octombrie” în Palat Naţional, o altă rezoluţie privind schimbarea denumirii Pieţei Victoriei în Piaţă a Marii Adunări Naţionale. La 16 decembrie 1990, la cea de-a doua Mare Adunare Naţională, eveniment istoric uitat pe nedrept, adoptam, de pildă, acolo, în Piaţă, unde era o mulţime deloc mai puţin numeroasă decât la 27 august 1989, într-un ger cumplit, cu zăpadă şi gheaţă, numele nou al ţării noastre – Republica Moldova. Întâmplarea avea loc atunci când încă URSS era în picioare, iar republica se mai numea RSSM. Evenimentul, ca şi propunerea, au fost ignorate de Parlamentul de atunci, din frică, din ignoranţă sau din simplă invidie, astăzi nu mai contează. Astăzi, ca şi atunci, unii dintre cei care au fost împotriva formării şi afirmării ţării noastre ca stat independent ne învaţă cum să ne-o iubim şi cine suntem. Astăzi, când am lansat un nou concept asupra identităţii Republicii Moldova, suntem înţeleşi încă de prea puţini. Dar vom vedea cu toţii că anume abordarea propusă de PPCD va fi cea care va avea câştig de cauză. Disocierea politonimului de etnonim devine un comandament care trebuie privit cu toată responsabilitatea. Da, toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt moldoveni: românii, ucrainenii, ruşii, găgăuzii, bulgarii, evreii, romii etc. Dar fiecare cetăţean îşi asumă propriul profil identitar, în funcţie de limba şi cultura căreia îi aparţine. Este adevărat că teroarea istorică a produs distorsiuni în conştiinţa naţională a majorităţii populaţiei, unii ştiind că sunt români, alţii crezându-se etnici moldoveni. În acest caz orice constrângeri, s-a văzut, sunt păguboase. „Moldo­venismul” ca ideologie de stat nu poate fi acceptat într-o societate democratică de azi. Problemele de mentalitate, de psihologie socială, de autoidentificare trebuie abordate cu tact şi răspundere politică, cu toleranţă şi respect pentru personalitatea fiecărui cetăţean. Anume aşa vom ajunge să punem capăt războiului identitar, să dăm mai multă stabilitate politică ţării şi să determinăm până la urmă guvernările să renunţe la imixtiuni în domeniul ştiinţei, culturii şi învăţământului. Iată nişte idei care încă sunt tratate cu neîncredere şi chiar cu ostilitate opacă. Dar afirmarea lor consecventă, vom vedea curând, ne va aduce câştig de cauză.

În cele două decenii de luptă politică PPCD a învăţat să exprime clar, coerent şi consecvent interesele naţionale ale Republicii Moldova. Agenda PPCD este aceeaşi cu agenda politică a ţării. PPCD este cea mai veche şi mai durabilă instituţie democratică din ţara noastră. Vigurozitatea familiei noastre politice, vitalitatea noastră, unitatea internă are ca motor şi liant angajamentul profund moral, asumat de bună voie şi până la capăt de a servi onest şi cu onoare cauza naţională.

Am fost loviţi cu cruzime şi perfidie fără oprire. Nu am cunoscut linişte şi perioade de confort ori relaxare timp de peste douăzeci de ani. Unii dintre noi au fost asasinaţi mişeleşte, alţii au fost răpuşi în Războiul de Independenţă. Însă nu am fost reduşi la tăcere şi nici înfricoşaţi. Suntem loviţi în obraz cu metodă, dezinformarea şi manipularea opiniei publice, încercările continui de asasinare morală a exponenţilor mişcării noastre se ţin lanţ în fiecare zi. Însă preocuparea obsesivă de a ne desfiinţa suferă eşec după eşec. Noi continuăm să ne menţinem verticalitatea, să arătăm o putere sufletească, o capacitate cu totul unică de regenerare şi dăinuire în timp. Izvorul puterii noastre este raportarea la modelele superioare de până la noi. Obligaţia morală faţă de înaintaşi, ca şi faţă de urmaşi, trăirea profundă a sentimentului datoriei şi asumarea destinelor colectivităţii au devenit elemente definitorii fundamentale pentru noi. Noi ne afirmăm nu datorită unor circumstanţe favorabile, ci în pofida unor circumstanţe nefavorabile. Ştim că pentru a învinge avem nevoie de caractere. Iar caracterele se formează prin muncă şi asumarea limitărilor, a suferinţei, a riscurilor.

Noi am adus în mediul politic din ţară gândirea creştină. Doctrina democrat-creştină este singura dintre doctrinele moderne care împărtăşeşte viziunea creaţionistă asupra lumii şi a omului şi respinge concepţia opacă a evoluţioniştilor. Antropocentrismul ateu, care a adus atâta nenorocire prin cele două curente totalitare ale secolului XX, comunismul şi fascismul, cu derivatele acestora ale stângii atee de azi, ne sunt străine. Am învăţat din cărţi şi din viaţă ce este hristocentrismul nu doar ca viziune asupra vieţii şi a lumii, ci şi ca trăire profundă de creştini. Mărturisirea lui Hristos, conştiinţa de creaturi responsabile în faţa Creatorului ne impune ţinuta morală şi ne alimentează forţa de a continua lupta pentru adevăr şi dreptate.

PPCD este partidul care a ştiut să formuleze priorităţile societăţii şi să aibă o viziune strategică. Astăzi suntem angajaţi profund în procesul de consolidare a institu­ţiilor democratice, a statului de drept şi a economiei funcţionale de piaţă. Familia politică din care facem parte, reunită în cadrul Internaţionalei Democrat-Creştine şi a Partidului Popular European, fortifică poziţia PPCD pe plan intern, dar şi la nivel internaţional. Sarcina istorică majoră pe care trebuie să o onoreze PPCD cu sprijinul societăţii şi al partenerilor externi este integrarea Republicii Moldova în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană. NATO şi UE, ca instituţii internaţionale complementare, vor asigura independenţa, unitatea teritorială, securitatea naţională, dezvoltarea durabilă, prosperitatea economică, funcţionarea instituţiilor democratice şi depăşirea statutului de popor captiv prin afirmarea libertăţii naţionale şi individuale. Funcţia civilizatoare a modelului occidental îşi va exercita în continuare influenţa benefică asupra ţării şi prin contribuţia PPCD. Depăşirea sindromului de victimă a istoriei şi asumarea calităţii de creatori de istorie şi de subiecţi responsabili şi liberi în cadrul competiţiilor geopolitice din lume, prin solidarizarea cu naţiunile democratice, reprezintă una din mizele majore ale PPCD.

[…]Lupta noastră continuă. Ea se va încununa de succes pentru că PPCD exprimă fidel şi organic interesele poporului nostru. Dumnezeu întotdeauna răsplăteşte sacrificiul şi dăruirea de sine pentru aproapele. Cine are ochi să vadă va vedea.

Iurie ROŞCA, preşedinte PPCD
(Din volumul I al culegerii „Partidul Popular Creştin Democrat. DOCUMENTE şi MATERIALE”)

FLUX, 4 iunie 2010